Sfantul Tihon din Zadonsk: VEZI-TI, OMULE, SARACIA!

3-11-2011 Sublinieri

Cersetorul

Vedem in lume ca exista multi cersetori. Cersetor este acela care nu are nimic: nici mancare, nici imbracaminte, nici casa, nici bani, nici celelalte necesare traiului, ci toate le cere de la oameni si le primeste de la ei. Intr-o asemenea saracie se afla toti oamenii, de la cei distinsi pana la cei nevoiasi, de la cei bogati pana la cei sarmani, de la stapani pana la robi; si, intr-adevar, cersetor este tot omul, chiar daca nu-si cunoaste lipsa.

1) Oricat de multe ar avea, nimic nu este al lui, ci al lui Dumnezeu, nimic nu are de la el insusi, ci primeste de la Dumnezeu (vezi I Cor. 1:7). Dumnezeu, ca un Bun si Indurat, isi deschide vistieria si daruieste tuturor toate, cu mana Sa cea atoatedarnica. Aurul, argintul, arama sunt avutia lui Dumnezeu si ne servesc noua in nevoile noastre. Mancarea cu care ne hranim; bautura cu care ne potolim setea, ne racorim si ne mangaiem; imbracamintea cu care ne acoperim si ne incalzim; casa in care ne odihnim si ne adapostim de vreme rea si de furtuna; focul la care ne incalzim si la care ne fierbem mancarea; aerul prin care ne pastram viata; lumina cu care ne luminam; dobitoacele toate – animalele salbatice, pasarile si pestii – care slujesc nevoilor noastre, si celelalte, toate sunt avutia lui Dumnezeu (vezi Psalm 23:1). El, ca un Iubitor de oameni, dupa bunatatea Sa ne daruieste toate acestea ca unor cersetori, necajiti si nenorociti. De aceea, toate cele necesare vietii noastre sa le cerem in rugaciune: „Painea noastra cea de toate zilele da-ne-o noua astazi”. Prin paine se intelege aici tot ce ne este de trebuinta pentru intretinerea vietii noastre.

Vezi-ti, omule, saracia! Dumnezeu iti daruieste totul, ca unui cersetor si sarac. Iti daruieste toate ale Sale, pentru ca tu nu ai nimic. Altfel, nu ai putea trai nici macar o clipa. Dumnezeu cunoaste lipsa si saracia ta si Isi deschide vistieria, din care iti daruieste bunatatile Sale pentru trebuintele vietii tale. Din ceasul nasterii si pana in ceasul mortii tale, El iti arata propria saracie. Gol te nasti, vii in lume fara nimic; gol iesi din lume, deci pleci tot fara nimic (vezi Iov 1: 21; 1 Tim 6: 7). Tot ceea ce agonisesti de la nastere pana la moarte numai tie iti slujeste si toate sunt bunatatile lui Dumnezeu, iar nu ale tale. Dumnezeu iti daruieste toate acestea ca unui sarac si necajit, caci fara acestea nu poti trai.

Invata deci:

Sa-ti cunosti saracia si nenorocirea si, astfel, sa te smeresti. Esti cersetor si sarac, caci nu ai nimic al tau, ci toate le primesti de la Dumnezeu.

Sa cunosti bunatatea dumnezeiasca, care toate ni le daruieste noua, celor cersetori si saraci.

Sa-I multumesti pentru toate lui Dumnezeu, ca Datatorului tuturor bunatatilor noastre. De la El primim orice bunatate, fara vreun merit al nostru. Intotdeauna, cu vrednicie si cu dreptate, sa-I multumim pentru toate. Slava lui Dumnezeu, Binefacatorului, pentru toate!

De aici, vedem ca toti oamenii sunt deopotriva, intru saracie si  necaz. Saracia ii face pe toti egali. Fie ca cineva detine mult, fie ca detine putin, nimic nu este al sau, ci este un bun strain.

De aceea nimeni nu trebuie sa se inalte asupra celorlalti si sa-i dispretuiasca pe ceilalti. Tot ceea ce are cineva este de fapt bun strain, iar nu al lui. De ce sa te mandresti cu cele straine?

Prin urmare, trebuie sa ne ajutam la nevoie unul pe altul. Toate cate le avem sunt bunatatile lui Dumnezeu, de aceea trebuie sa le si chivernisim dupa voia Sa. Casa noastra trebuie sa slujeasca pentru odihna aproapelui nostru; hrana noastra trebuie sa-l hraneasca pe aproapele nostru; argintul si aurul nostru trebuie sa vina in ajutor nevoilor aproapelui nostru; dobitoacele noastre trebuie sa slujeasca si celorlalti oameni s.a.m.d.

Aceste invataturi si altele asemenea le desprindem din cunoasterea saraciei noastre si a bunatatii lui Dumnezeu fata de noi. Aceasta este saracia cea vremelnica, materiala, careia ii suntem supusi cu totii.

2) Daca omul priveste inlauntrul inimii sale si cugeta la starea lui launtrica, atunci isi va vedea saracia duhovniceasca, mai rea decat cea materiala, caci nu va gasi nimic in sine decat nenorocire, ticalosie, pacate si intuneric. Nu va gasi credinta vie si nemincinoasa, rugaciunea adevarata si din inima, recunostinta sincera si nefatarnica, dreptatea, iubirea, curatia, bunatatea, milostivirea, blandetea, rabdarea, odihna, linistea, pacea si celelalte bunatati duhovnicesti. Asa de sarac si necajit este omul! Iar daca cineva detine vreo comoara, acela o are de la Dumnezeu, iar nu de la sine insusi. Ea se datoreaza harului lui Dumnezeu, iar nu puterii proprii. De aceea comoara duhovniceasca este numita de cuvantul lui Dumnezeu: rodul Duhului Sfant.

„Iar roada Duhului este dragostea, bucuria, pacea, indelunga-rabdarea, bunatatea, facerea de bine, credinta, blandetea, infranarea, curatia” (Gal. 5:22-23).

Sa ne cunoastem, crestine, saracia duhovniceasca si sa cautam la Hristos comoara cea duhovniceasca, la Cel care, „bogat fiind, pentru noi a saracit, ca noi cu saracia Lui sa ne imbogatim” (II Cor. 8: 9). Nu avem credinta sincera; sa cautam, dar, sa ne imbogatim credinta: „Doamne! Ajuta necredintei mele” (Marcu 9:24). Nu avem rugaciune adevarata; sa o cautam, dar, la El, ca sa ne invete prin Sfantul Sau Duh sa ne rugam: „Doamne, invata-ne sa ne rugam” (Luca 11:1). Nu stim cum sa multumim sincer si din inima; sa cerem si aceasta de la El, ca sa ne invete sa multumim si sa-L proslavim. Nu avem frica lui Dumnezeu, nici dragoste, nici celelalte bogatii duhovnicesti; sa batem, dar, la usa milostivirii Sale, ca sa ne deschida vistieria Sa cereasca. Pentru toate acestea ne-a poruncit sa ne rugam si toate acestea a fagaduit sa ni le daruiasca.

„Cereti si vi se va da; cautati si veti afla; bateti si vi se va deschide. Ca oricine cere ia, cel care cauta afla, si celui ce bate i se va deschide (Matei 7:7-8).

„Pleaca, Doamne, urechea Ta si ma auzi, ca sarac si necajit sunt eu” (Psalm 85:1).

„Cauta spre mine si ma miluieste, dupa judecata Ta, fata de cei ce iubesc numele Tau” (Psalm 118:132).

„Spre unii ca acestia Imi indrept privirea Mea: spre cei smeriti, cu duhul umilit si care tremura la cuvantul Meu! – zice Domnul” (Is. 66:2).

„Cautat-a spre rugaciunea celor smeriti si n-a dispretuit cererea lor. Sa se scrie acestea pentru neamul ce va sa vina” (Psalm 101:18-19).

3) Omul este sarac, pentru ca nu are prieteni adevarati si sinceri. Adevarata dragoste nu poate sa fie decat reciproca, intr-un singur cuget si cu deplina intelegere. Rara este dragostea in fiii oamenilor. Iar viclenia, siretenia, minciuna si fatarnicia se arata aproape in toti.

„S-a imputinat adevarul de la fiii oamenilor. Desertaciuni a grait fiecare catre aproapele sau, buze viclene in inima si in inima rele au grait (Psalm 11:1-2).

Unul insala, altul minte, al treilea si al patrulea fac la fel. Deci trebuie sa ne pazim si sa ne temem de oricine. Inima omului este „mai vicleana decat orice si foarte stricata” (Ier. 17:9).

De se intampla sa avem prieteni care mai apoi devin vrajmasii nostri, aflam astfel ca ei au fost prieteni mincinosi. Prietenul sincer este intotdeauna prieten. Avem multi prieteni cand suntem fericiti – acestia sunt ca umbra pe timpul insorit; dar cand se ascunde stralucirea fericirii noastre si ziua bunastarii noastre se intuneca, atunci ei ca umbra se indeparteaza de noi si se ascund.

Din aceasta intelegem limpede ca prietenia lor a fost mincinoasa. Adevarata dragoste intotdeauna este alaturi de cei iubiti – si in fericire, si in nefericire. Din unul ea face doi, pentru ca unde este unul, acolo se afla si celalalt, chiar daca nu intotdeauna cu trupul, insa intotdeauna cu inima. Prieten adevarat este cel care nu ne paraseste la necaz. Asadar, cauta-ti un asemenea prieten cu atat mai mult astazi, cand oamenii invata pana si cum sa insele, cum sa ademeneasca, sa batjocoreasca si sa se cleveteasca unul pe altul.

O, sarmanilor crestini, cat v-ati indepartat de crestinii primelor veacuri, ale caror „inima si suflet erau una” (Fapte 4:32). Din aceasta cunoasteti voi insiva ca a voastra crestinatate este mincinoasa. Tatal minciunii, diavolul, ii invata pe oameni sa se minta si sa se insele unul pe altul, sa se amageasca intre ei, ca astfel sa sece credinta si dragostea din inimile oamenilor. Indura-Te de mostenirea Ta, Doamne, si pazeste ramasita poporului Tau! Desertaciuni vorbeste fiecare catre aproapele sau, fiecare invata sa minta, fiecare isi ascute limba ca un brici, spre clevetire, batjocura, umilire si ocara. Mantuieste-ma, Doamne, ca a lipsit Cel cuvios(Psalm 11:1).

Crestine, care sunt prietenii in care iti pui nadejdea? Aici se vadeste nenorocirea omului: nenorociri de la vecini, nenorociri de la cei ai casei, nenorociri de la prieteni, nenorociri de la frati, nenorociri de la slugi si robi. Nu poate fi dragoste mai mare ca cea dintre sot si sotie, dar si aici, asa cum vedem, se strecoara multa vrajba: cate plangeri, clevetiri si rele nu auzim si la ei, unul impotriva celuilalt! Ce prietenie mai este aceasta?! Sa se planga unul de altul si sa se cleveteasca.

Vezi, crestine, ca noi nu avem prieteni devotati si sinceri, pentru ca saraci suntem si nu avem unde sa-i gasim. Sa ne indreptam spre Hristos, sa ne apropiem si sa ne alipim inimile de El. Fara indoiala, El ne iubeste pe toti, si pe cei nevrednici, ca un Iubitor de oameni, pentru ca insusi Sufletul Sau L-a pus pentru noi. Sa-L iubim si noi pe El, ca pe Cel ce ne iubeste pe noi, si astfel vom lega prietenie cu El, dar statornica prietenie, adevarata, sincera, care nu se sfarseste, fericita si vesnica, caci dragostea reciproca se transforma in prietenie. Atunci, chiar daca intreaga lume ar fi in vrajmasie cu noi, nimic nu ne va vatama. „Voi sunteti prietenii Mei” O, bunatatea! O, iubirea de oameni a lui Iisus! O, cinstea si vrednicia crestina – „daca faceti ceea ce va poruncesc” – spune Domnul (Ioan 15:14).

„Auzi, Doamne, glasul meu cu care am strigat; miluieste-ma si ma asculta. Ţie a zis inima mea: pe Domnul voi cauta. Te-a cautat fata mea; fata Ta, Doamne, voi cauta. Sa nu-ti intorci fata Ta de la mine si sa nu Te abati intru manie de la robul Tau; Ajutorul meu fii, sa nu ma lepezi pe mine si sa nu ma lasi, Dumnezeule, Mantuitorul meu” (Psalm 26:12-15).

„Iar mie a ma lipi de Dumnezeu bine este, a pune in Domnul nadejdea mea, ca sa vestesc toate laudele Tale in portile fiicei Sionului” (Psalm 72:27).

Despre aceeasi

Oamenii saraci si sarmani, care traiesc in orice fel de saracie si lipsa, daca afla un om bogat si generos, alearga toti la el si fiecare cere ajutor in saracia lui. Unul cere de la el bani pentru nevoia lui, altul mancare, altul imbracaminte, altul altceva si toti primesc ceea ce cer.

Crestine, noi toti suntem cersetori, nemernici si ticalosi, cum s-a spus mai sus. In saracia noastra, cu atat mai mult in cea duhovniceasca, nu ne poate ajuta nimeni, in afara de Hristos. Noi stim ca El este bogat, ca Dumnezeu, si Indurat, si Milostiv, si Iubitor de oameni. El poate si vrea ca toate sa ni le daruiasca noua. El, „bogat fiind, pentru noi a saracit, ca noi cu saracia Lui sa ne imbogatim” (II Cor. 8:9). El a luat asupra Sa saracia noastra, ca sa ne daruiasca noua bogatia bunatatii Sale. El este pentru noi, cei saraci, cei necajiti si sarmani, Limanul si Imbogatitorul. Catre El s-au intors stramosii si parintii nostri in saracia, lipsa, mizeria si ticalosia lor si au primit ajutor in tot ceea ce duceau lipsa, si s-au imbogatit prin mana Lui cea atotindurata. Spre El alearga si astazi toti care il cunosc, primind cele necesare.

Sa ne apropiem si noi si sa ne alipim acestei adunari cucernice, sa alergam catre El cu credinta si cu nadejde, ca sa primim si noi de la El mila si sa ne imbogatim cu harul Sau. El nu alunga pe nimeni de la El.

Pe cel ce vine la Mine, zice Domnul, nu-l voi scoate afara(Ioan 6: 37)…

In primul rand, ne cheama la El pe noi, cei saraci si necajiti Veniti la Mine toti cei osteniti si impovarati si Eu va voi odihni pe voi” (Matei 11: 28). El daruieste tuturor bunatatile cele materiale, vremelnice, deopotriva celor care Il cunosc si celor care nu-L cunosc. Ei toate le primesc din Mana Sa cea atotdarnica. Ne va darui si noua cele necesare, iar noi le vom primi. Slava bunatatii Sale!

Se cade insa noua ca toate sa le cerem de la Hristos, precum cersetorii si saracii, sa ne cunoastem si sa ne recunoastem saracia noastra si comoara bunatatii Lui, pe care ne-o deschide noua, celor necajiti, si sa-I multumim. Bunatatile duhovnicesti le daruieste insa numai celor care Il cunosc, care ii sunt credinciosi si care cer de la El cu credinta. Sa cunoastem si noi necheltuita Sa comoara, precum si pe El Rascumparatorul nostru, Mantuitorul si Imbogatitorul. Tatal Ceresc L-a trimis la noi, ca sa ne imbogateasca pe noi, cei saraci si necajiti. Intru El se afla toata comoara fericirii noastre.

Sa alergam la Hristos cu credinta, sa-I marturisim saracia si lipsa noastra, ca El sa priveasca la noi si sa ne daruiasca, dupa cererea noastra, in locul saraciei noastre bogatia bunatatii Sale. Se cere insa de la fiecare ca neincetat sa-si cunoasca si sa-si marturiseasca propria saracie, caci altfel nimic nu va primi. „Pentru ca Dumnezeu celor mandri li se impotriveste, iar celor smeriti le da har” (I Petru 5:5). Fara cunoasterea si marturisirea saraciei si lipsei, nu poate fi smerenie. O, cersetorilor si saracilor, cu ce ne mandrim si ne proslavim? Saraci suntem cu trupul, saraci suntem si cu duhul. Chiar daca avem bogatie materiala si vremelnica, ea tot o avutie straina este, iar nu a noastra. Toate sunt ale lui Dumnezeu, caci „al Domnului este pamantul si plinirea lui” (Psalm 23:1). Nu detinem comoara duhovniceasca si suntem cu atat mai nenorociti, cu cat nu ne asumam saracia. Suntem orbi si nu ne cunoastem orbirea, suntem nenorociti si nu ne recunoastem nenorocirea, suntem necajiti si nu ne recunoastem mizeria, suntem ticalosi si nu ne recunoastem nemernicia. Bogatia, prin harul lui Dumnezeu, este pregatita pentru toti si fiecaruia se deschide vistieria, iar omul nu vrea sa-si cunoasca si sa-si accepte saracia, sa se smereasca si astfel sa primeasca harul lui Dumnezeu. Numai celor smeriti li se da har.

O, cat de cumplit l-a molipsit si l-a orbit pacatul pe sarmanul om! In ce netrebnicie a cazut chipul lui Dumnezeu! Nenorocit este omul care nu-si cunoaste si nu-si asuma nenorocirea – de aceea nu primeste nimic. Dumnezeu vrea sa-l imbogateasca, dar el nu vrea sa-si recunoasca saracia lui.

Crestine, intreaga izbanda sta in a ne cunoaste si a marturisi saracia si nenorocirea, inaintea lui Dumnezeu; numai astfel ne este chezasuita noua bogatia harului Sau. Noua ne apartine vina de a nu fi dobandit comoara duhovniceasca. Sa ne cercetam si sa ne cunoastem saracia, pentru ca Domnul sa umple lipsa si neajunsul nostru cu harul Sau. „Fiindca oricine se inalta pe sine se va smeri, iar cel ce se smereste pe sine se va inalta” (Luca 18:14).

(din: Sfântul Ierarh Tihon de Zadonsk, Comoară duhovnicească, din lume adunată, Editura Cartea Ortodoxă, Editura Egumeniţa, 2008)


Categorii

"Concentrate" duhovnicesti, Cum ne iubeste Dumnezeul nostru, Mandria, trufia, Prietenia, Rugaciunea (Cum sa ne rugam?), Sfantul Tihon din Zadonsk

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

22 Commentarii la “Sfantul Tihon din Zadonsk: VEZI-TI, OMULE, SARACIA!

  1. Excelent material! Doamne ajută!

  2. Coplesitor. Multumesc.

  3. Pericopa evanghelica: Luca 9, 12- 18

    12. Dar ziua a început să se plece spre seară. Şi, venind la El, cei doisprezece I-au spus: Dă drumul mulţimii să se ducă prin satele şi prin sătuleţele dimprejur, ca să poposească şi să-şi găsească mâncare, că aici suntem în loc pustiu.
    13. Iar El a zis către ei: Daţi-le voi să mănânce. Iar ei au zis: Nu avem mai mult de cinci pâini şi doi peşti, afară numai dacă, ducându-ne noi, vom cumpăra merinde pentru tot poporul acesta.
    14. Căci erau ca la cinci mii de bărbaţi. Dar El a zis către ucenicii Săi: Aşezaţi-i jos, în cete de câte cincizeci de inşi.
    15. Şi au făcut aşa şi i-au aşezat pe toţi.
    16. Iar Iisus, luând cele cinci pâini şi cei doi peşti şi privind la cer, le-a binecuvântat, a frânt şi a dat ucenicilor, ca să pună mulţimii înainte.
    17. Şi au mâncat şi s-au săturat toţi şi au luat ceea ce le-a rămas, douăsprezece coşuri de fărâmituri.
    18. Şi când Se ruga El singur, erau cu El ucenicii, şi i-a întrebat, zicând: Cine zic mulţimile că sunt Eu?

    Pericopa apostolica: Coloseni 2, 1- 7

    1. Căci voiesc ca voi să ştiţi cât de mare luptă am pentru voi şi pentru cei din Laodiceea şi pentru toţi câţi n-au văzut faţa mea în trup,
    2. Ca să se mângâie inimile lor, şi ca ei, strâns uniţi în iubire, să aibă belşugul deplinei înţelegeri pentru cunoaşterea tainei lui Dumnezeu-Tatăl şi a lui Hristos,
    3. Întru care sunt ascunse toate vistieriile înţelepciunii şi ale cunoştinţei.
    4. Vă spun aceasta, ca nimeni să nu vă înşele prin cuvinte amăgitoare.
    5. Căci deşi cu trupul sunt departe, cu duhul însă sunt împreună cu voi, bucurându-mă şi văzând buna voastră rânduială şi tăria credinţei voastre în Hristos.
    6. Deci, precum aţi primit pe Hristos Iisus, Domnul, aşa să umblaţi întru El.
    7. Înrădăcinaţi şi zidiţi fiind într-Însul, întăriţi în credinţă, după cum aţi fost învăţaţi, şi prisosind în ea cu mulţumire.

  4. Multumim! Eu acum am observat ca se pot descarca articolele si in format PDF, deci putem sa le stocam mai usor, sa le trimitem ca atasament la e-mail, etc. 🙂

  5. As vrea doar sa subliniez fraza:

    Omul este sarac, pentru ca nu are prieteni adevarati si sinceri. Adevarata dragoste nu poate sa fie decat reciproca, intr-un singur cuget si cu deplina intelegere.

  6. @ Corina:

    De ce?

  7. Raspunsul este foarte bine conturat in continuarea articolului. Totusi am ales acesta fraza gandind la cei care considera ca au foarte multi prieteni, cand sunt mai de graba cunostinte, si in timp ce un prieten adevarat este cu greu de gasit, ajungand dupa multe incercari sa fie numit astfel.

    Nu putini sunt cei care se intampla sa spuna ca au foarte multi prieteni, cand de fapt, prin aceasta, desemneaza persoanele care ii sunt de vre-un folos oarecare in vre-o treaba, sau cu care se intalnesc in satisfacerea anumitor lucruri. Ori, caracteristicile relatiei trebuie sa dovedeasca reciprocitate, cei doi sa se inteleaga si sa fie intr-un singur cuget.

    Adevarata dragoste intotdeauna este alaturi de cei iubiti – si in fericire, si in nefericire. Din unul ea face doi, pentru ca unde este unul, acolo se afla si celalalt, chiar daca nu intotdeauna cu trupul, insa intotdeauna cu inima. Prieten adevarat este cel care nu ne paraseste la necaz. Asadar, cauta-ti un asemenea prieten cu atat mai mult astazi, cand oamenii invata pana si cum sa insele, cum sa ademeneasca, sa batjocoreasca si sa se cleveteasca unul pe altul.

  8. Pingback: PUBLICITATE SAU DISCRETIE? IMAGINE SAU TRAIRE? Cine are nevoie de Hristos? "In loc sa evanghelizeze lumea, Biserica risca sa fie secularizata de duhul lumii"
  9. Pingback: DUMINICA VAMESULUI SI FARISEULUI. “Incepe Triodul, incepe sa adie a post”. Predici puternice si zdrobitoare de inima ale SFANTULUI TEOFAN ZAVORATUL -
  10. Pingback: PARINTELE TEOFIL ROMAN (Cluj) despre POST SI DISCRETIE: “E foarte multa suferinta în viata noastra din mandrie, pentru ca vrem sa fim apreciati” (si AUDIO) -
  11. Pingback: “Vezi, nimanui sa nu spui nimic!”. LUPTA CU SLAVA DESARTA si ASCUNDEREA VIETII LAUNTRICE sau: Intre TAINA PAZIRII DUHULUI si TENTATIA SUCCESULUI -
  12. Pingback: OTRAVA MANDRIEI si roadele acesteia. CUM SA O RECUNOASTEM? -
  13. Pingback: Lectii de razboi duhovnicesc de la un duhovnic cu viata sfanta: CUM SUNTEM ISPITITI PRIN MANDRIE SI LA CE CADERI POATE DUCE INVOIREA CU GANDURILE INGAMFARII. “Daca omul nu se lupta cu puterea cea rea, devine el insusi rau” -
  14. Pingback: PREDICI AUDIO si TALCUIRI DE MARE PROFUNZIME la EVANGHELIA INMULTIRII PAINILOR: Ce vrea Hristos de la noi si ce cautam noi la Dumnezeu? -
  15. Pingback: PREDICI AUDIO ale Pr. Ciprian Negreanu in DUMINICA POTOLIRII FURTUNII. Dumnezeu ingaduie furtunile incercarilor ca sa ne smereasca si sa ne izbaveasca de marea inselare a increderii in propriile fapte: “Adevaratul chip al omului este smerenia. Unde
  16. Pingback: Predica Episcopului Asterie al Amasiei la DUMINICA VAMESULUI SI FARISEULUI: Rugaciunea si virtutea fara smerenie – osteneli in zadar: “Adeseori e mai greu sa pastrezi faptele bune ce le-ai savarsit decat sa le savarsesti” | Cuvântul Ort
  17. Pingback: Sfantul Tihon din Zadonsk despre RAZBOIUL CRESTINILOR IMPOTRIVA FRATILOR LOR: “O, in ce stare de plans a ajuns crestinatatea: sa se chinuiasca si sa se manance unul pe altul! ODINIOARA CRESTINII SE AJUTAU UNUL PE ALTUL, DAR ASTAZI SE ALUNGA SI SE ST
  18. Pingback: SFANTUL GRIGORIE PALAMA. Invatatura despre conditiile vindecarii sufletului de patimi, in sinteza Mitropolitului Hierotheos Vlachos | Cuvântul Ortodox
  19. Pingback: Predica foarte folositoare a PARINTELUI SOFIAN, la intrarea in POSTUL MARE: “Frati crestini, nu va revoltati impotriva postului. Primele 3 zile e mai greu, dar apoi incepi sa simti efectul binefacator…” | Cuvântul Ortodox
  20. Pingback: “Să luăm locul care ni se potriveşte, acela care se află LA PICIOARELE DOMNULUI nostru şi să cerem mila Sa”. ÎN CIUDA PĂCATELOR NOASTRE, NĂDĂJDUIM! | Cuvântul Ortodox
  21. Pingback: SUTASUL si SIMTAMANTUL PROFUND AL NEINSEMNATATII PROPRII: “Nu ne mântuim numai pentru că suntem creştini ortodocşi şi susţinem aceasta în mod intelectual. Luaţi aminte, voi credincioşii, care CREDEȚI CĂ SUNTEȚI DEJA MÂNTUIȚI… Ca
  22. Pingback: CAND VEZI CA ALTA MINTE SE LUPTA CU MINTEA TA… | Cuvântul Ortodox
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate