MAICA ARSENIA DESPRE ASUMAREA NEPUTINTELOR SI REFUZUL VISARII: “Unica iesire si linistire din orice tulburare si ispitire este smerenia”
Din scrisorile Maicii egumene Arsenia către Piotr Alexandrovici Briancianinov (fratele dupa trup al Sfantului Ignatie Briancianinov)
21 martie 1884
… Nu imaginaţia trebuie să conducă duhul rugăciunii, ci ceea ce constituie baza vieţii noastre, a simţămintelor noastre, a tuturor gândurilor noastre, a sufletului nostru, cea care, în primul rând, trăieşte în noi şi, în al doilea rând, cea cu care trebuie să trăim. Prima este vederea stării noastre de păcătoşenie, simţirea ei în sine, duhul căinţei şi zdrobirii inimii; a doua sunt legile dumnezeieşti, scrise în inimă, în timpul creării noastre, lăsate nouă prin Evanghelie, arătate în Hristos. Munca permanentă asupra inimii noastre în luptă cu păcatul duce la conştientizarea deplină a stării noastre de păcătoşenie; această tânjire a sufletului faţă de poruncile lui Hristos îl duce la conştientizarea deplină a neputinţei sale (…)
7 aprilie 1884
Pocăinţa, la fel ca rugăciunea, nu trebuie să fie bazată pe visare. Adevărata pocăinţă este darul lui Dumnezeu, ea este plină de durere adâncă. Pocăinţa noastră trebuie să fie doar constientizarea propriei stări de păcătoşenie, lipsa oricărei speranţe faţă de sine. Anume ea duce spre credinţă. Sfântul Tihon expune această problemă mai bine. Trebuie să-l citim împreună.
2 martie 1873
Ati inceput sa cititi din Petru Damaschin. Da, tin minte ca doream sa citesc impreuna cu dvs., dar nu pentru a citi anume din Damaschin, ci pentru ca, in discutiile noastre sa avem un indrumator. Nu stiu daca ar fi bine sa cititi singur. (…) Dvs. doriti sa retineti tot, sa luati cu putere, si de aceea cuvantul cel mai folositor se intoarce impotriva dvs. Ce ar fi daca v-ar trece prin gand sa retineti acele opt vederi despre care vorbeste Petru Damaschin? Ce s-ar intampla daca ati incerca sa staruiti cel putin la primele? Credeti ca o sa va laud pentru aceasta? Trebuie sa ne stim masura, trebuie sa urmam acel cuvant care este pe masura noastra, a omului nou-nascut.
“In sudoarea fetei tale iti vei manca painea”. Putem sa visam la vedeniile duhovnicesti atunci cand nu am asudat de lucru, pentru a ne castiga painea cea de toate zilele, atunci cand pamantul inimii noastre rodeste numai spini si palamida?Doamne, miluieste-ne dupa mare mila Ta! Dumnezeu sa va acopere cu mila Sa!
6 martie 1875
Tineti minte cand v-am spus ca vreau sa pun inceputul, insa ce fel de inceput nu am precizat. “Spini si palamida iti va rodi pamantul” si “In sudoarea fetei iti vei manca painea”. Acesta este inceputul. Pamantul inimii mele rodeste in permanenta palamida patimilor. Ele se smulg cu greu prin luarea-aminte permanenta asupra inimii; voia se hotaraste supraveghind patimile cu mintea, actionand asupra lor cu numele Domnului nostru Iisus Hristos.
Feodosia, 31 august 1873
Nu inteleg pe ce poate fi bazata viata dvs. cand o mica lipsa de atentie – schimbarea geamurilor in chilie etc. – poate sa va tulbure si sa va vlaguiasca? Amintiti-va pe ce era intemeiata viata acelui mare Batran (mi se pare, Sisoe), care spunea; “Daca cerul se va ciocni cu pamantul, nu se va speria sufletul meu si nu se va indeparta mintea mea de Dumnezeu”. Unde sunteti, pe ce va intemeiati? Sau, cum spunea cineva: “Nici inaltimea, nici largimea, nici adancimea…”, etc., sau: “Daca voi privi spre cer, acolo Te voi gasi, daca voi cobori in iad, acolo esti”. De ce atunci pierdeti tot din pricina schimbarii geamurilor din chilia dvs.?
Pentru ca inchinati ostenelii duhovnicesti doar mintea, cu ea singura vreti sa dobanditi si sa retineti, si va e frica sa dati inima in robia poruncilor dumnezeiesti; va e frica sa-i produceti durere…
28 octombrie 1878
Dupa cat se pare, sunteti putin mahnit. Intr-adevar, cum sa nu se mahneasca sufletul, cand ramane singur de fata cu pacatele, patimile si neputintele? Cum sa nu se mahneasca, daca vede in sine doar rau, doar necuratie si nu are puteri pentru a iesi din aceasta stare de pieire, nu vede nicio cale prin care ar putea iesi. Insa cand el se va indrepta catre Dumnezeu, cand i se va descoperi nesfarsirea milosardiei dumnezeiesti fata de oameni, atunci cand va incepe sa caute mantuirea sa in aceasta milosardie nesfarsita, cand cu credinta in caile proniei Lui, ce ne mantuiesc, va nimici in sine orice indoiala – atunci va simti putere, liniste si mangaiere. Atunci mahnirea se va indeparta de suflet si se va da la o parte piatra insensibilitatii.
Pacea si bucuria sunt roadele smereniei. Iata limanul in care isi gasesc linistea toti cuviosii, toti cei indurerati sufleteste, toti cei ce ravnesc mantuirea. Sa nu va fie frica sa pierdeti tot pentru a dobandi smerenia, sa nu va fie frica sa mergeti prin pustiul mahnirii in care sufletul pierde tot si, sarac, insensibil, nu mai are putere sa-si continue calea. Pe aceasta cale e mai bine sa mergi cu smerenia dezicerii de sine.
12 noiembrie 1884
Aceste zile au fost pline de griji. In afară de grijile legate de sărbătoare şi de vizitatori, mai vroiam să vorbesc surorilor care se pregăteau să fie tunse în monahism, să le îmbărbătez pe fiecare în parte şi să le spun un cuvânt de folos. Pe unele le sfătuiam să se dezică de voia si mintea lor, lucru posibil doar prin dezicerea de propriile dorinţe. Altora, să fie atente la gânduri în timpul rugăciunii neîncetate, altora să urmeze nevoinţa trupească, cea care ajută la înfrânarea trupului, altora să urmeze neclintit poruncile lui Hristos care duc la cunoaşterea propriei neputinţe. Dvs., dragă frate întru Hristos, vă doresc tot ce am dorit fiecărei surori în parte.
20 noiembrie 1884
Mântuiţi-vă în Domnul şi pomeniţi-ne şi pe noi în rugăciunile dvs. Eu, împreună cu surorile mele cele mai apropiate ne-am bucurat din toată inima când am aflat de tunderea dvs. în rasofor. Acum parcă ne-aţi devenit şi mai apropiat. Deşi rudenia duhovnicească a fost întotdeauna atât de mare, încât e greu să mai adaug ceva la ea. In toate există o măsură si această măsură s-a împlinit sau e pe cale să se împlinească. Scrieţi despre insensibilitate şi somnolenţă. Cred că vă odihniţi puţin. Când sunteţi obosit, nu trebuie să vă forţaţi, nu vă impuneţi să simţiţi ceva. Dacă nu veţi da trupului odihnă şi în timpul rugăciunii vă veţi forţa la rugăciune şi la adunarea gândurilor sau să căutaţi în inimă simţământul de pocăinţă, atunci niciodată nu veţi avea linişte sufletească, ci, dimpotrivă, veţi fi întotdeauna tulburat şi cu sufletul împovărat. Vasile cel Mare spunea:
„Dacă odihna dăunează trupului tânăr si sănătos, atunci si mai multă daună aduce munca peste măsură trupului bolnav şi slab”.
Să vă odihniţi mai mult, fără nici o tulburare, ca să aveţi câteva ore sau câteva clipe de vioiciune sufletească, de simţământ curat şi de minte limpede. Altfel, puteţi ajunge până la mâhnire. Dumnezeu cere atât de puţin de la noi, doar smerenie duhovnicească, iar nouă ne dă tot harul Său.
23 ianuarie 1886
…Toti trebuie sa avem privelistea mortii in fata ochilor, pentru ca ziua trecuta, ora, clipele traite au murit pentru noi pentru totdeauna. Noi traim in moarte, murim in fiecare clipa si pacatele noastre ne omoara cu o moarte vesnica. Aceasta cale prin valea plangerii si a mortii trebuie strabatuta cu credinta, pana cand insusi Dumnezeu va gasi ca fructul s-a copt si e timpul sa-l culeaga.
***
Scrisoare către M. S.
“… Din ce pricină simţi durere şi chin în inimă? Fireşte, din pricina patimilor. Unde este Duhul Domnului acolo este libertate (2 Cor. 3, 7). Iar eu voi spune unde este patimă, acolo este strâmtorare şi suferinţă. Faptul că patimile trăiesc în inima noastră este un lucru neîndoielnic, însă ele nu îşi arată greutatea chinuitoare atunci când nu le conştientizăm şi le împlinim. Ele nu ne chinuie nici atunci când, conştientizându-le, nu ne împotrivim lor. Insă când le conştientizăm în sine şi nu dorim să ne împotrivim lor din toate puterile, când noi cu o parte din suflet le respingem, iar cu cealaltă plecăm urechea la vorbele lor dulci, când ne ferim de mustrări, când ni se face milă de noi înşine si nu ne hotărâm să urmăm drumul crucii după Purtătorul de Cruce, învăţătorul nostru, atunci, neîndoielnic, vom simţi chin si durere.
Domnul, Care a luat asupra Sa păcatele şi neputinţele noastre, prin Sine ne-a arătat pilda luptei voinţei. In grădina Ghetsimani, El S-a chinuit atâta timp, până când voia Sa a acceptat să primească suferinţa. Incearcă-ti inima si vei vedea că ea conţine multe contradicţii.Trebuie o dată pentru totdeauna să ne lăsăm sufletul sub îndrumarea voii dumnezeieşti, urmării poruncilor Lui şi îndrumării regulilor severe ale călugăriei. Când sufletul va accepta, atunci va fi uşor. Imi place la tine capacitatea de a te înflăcăra şi de a admira tot ce este sfânt şi bun, însă nu uita că lepădarea călugărească este cea mai bună şi mai folositoare din toate. „Fugi de lume şi te vei mântui”. La fel să fugi şi tu de tot în adâncul inimii tale, pentru a fi acolo împreună cu Dumnezeu. Să te păzească Dumnezeu! Lui mă rog pentru tine şi Lui I te încredinţez.
Să te ajute Dumnezeu! El îţi va întări sufletul. Iar de la mine îţi voi spune doar un singur cuvânt, din experienţa mea: unica ieşire şi liniştire din orice tulburare şi ispitire este smerenia. Doar prin acest drum sufletul vine la adevărul care rezolvă toate, la căldura care vindecă, la libertatea care uşurează. Dacă vei pierde acest drum, sufletul va fi cuprins de întuneric şi strâmtorare. El va ajunge la o înţelepciune mincinoasă. Iar acest lucru este cel mai grav. Pentru că înţelepciunea mincinoasă arată totul în mod greşit, toate împrejurările vieţii se prezintă amare şi dezastruoase, nu mai vezi în ele căile Domnului, Pronia Lui mântuitoare. Oamenii nu mai sunt fraţi, ci duşmani, neputinţele lor întrec orice margine. Propriile neputinţe devin îngrozitoare şi chiar chipuri vii ale chinurilor lăuntrice. Da, în acest moment doar o singură cale mântuieşte, cea a smereniei.
Rosteşte de trei ori pe zi Psalmul 50. Rosteşte-l chiar şi în biserică, în timpul Heruvicului şi Dumnezeu îţi va descoperi înţelesul adevărat al pocăinţei şi al adâncii smerenii a sufletului.
(din: Maica Arsenia, Calea spre vindecarea inimii, Editura Sophia)
Cititi si:
*
- Pana cand ne vom zbate si ne vom chinui?
- Sfantul Ignatie Briancianinov despre diverse forme de INSELARE si despre cauza lor esentiala: lipsa pocaintei, a inimii infrante
- PUN INCEPUT…!
- P. Rafail Noica: “Nu ne dam seama cat traim in inchipuire”
- Mandria, imaginatia si raul ascuns sub masca binelui
- “ABANDONATI-VA IN MAINILE LUI DUMNEZEU!”
- Parintele Rafail Noica – cuvant despre implinirea poruncilor si pentru tamaduirea deznadejdii
- Sfantul Ioan Carpatiul – cuvinte de intarire in lupta nevazuta (3): “DUMNEZEU NU DEZNADAJDUIESTE DE MANTUIREA NOASTRA”
- Leacul folosit de a nu ne supara de greselile si neputintele noastre – Sf. Nicodim Aghioritul
- Cuviosul Paisie Aghioritul despre oamenii sensibili – cuvinte de mangaiere si de intarire a nadejdii
- “Zaheu n-a tinut seama de parerea multimii si a luat asupra sa rusinea”
- Sfaturi practice de la Sfantul si Marele Vasile pentru a aduce ROADE VREDNICE DE POCAINTA
- Scrisoarea unui sfant catre noi sau… DE CARE LUPTA FUGIM MAI MULT SI MAI MULT?
- Sfantul Prooroc Moise si Dumnezeul imposibilului
- Despre gasirea sensului personal al vietii si asumarea crizelor
- Disperarea sfanta cu care trecem abisul greutatilor
- Crestinul neaparat trebuie sa fie un nevoitor. “De pe Cruce nu te pogori, altii te iau”.
- CUVIOSUL SOFRONIE DE LA ESSEX: “Naiv este cel ce crede ca va putea urma lui Hristos, fara lacrimi”
- Sf. Macarie de la Optina despre pacea bună şi pacea înşelătoare
- CUV. SOFRONIE SAHAROV: “Dragostea eu nu am dobandit-o, si cum as putea fi eu linistit?”
35 Commentarii la “MAICA ARSENIA DESPRE ASUMAREA NEPUTINTELOR SI REFUZUL VISARII: “Unica iesire si linistire din orice tulburare si ispitire este smerenia””
VEZI COMENTARII MAI VECHI << Pagina 2 / 2 >>