MARIA, PREASFÂNTA MAICĂ ȘI MIREASĂ A LUI DUMNEZEU, “începutul cerului nou și al pământului nou”
Mireasa lui Dumnezeu – învățătura Bisericii despre Maica Domnului
Ilia Kabanov
Născătoarea de Dumnezeu e numele în care se cuprinde taina mântuirii omului de păcat și ridicării din moartea cea veșnică. Maica Domnului L-a născut pe Iisus Hristos nu doar ca simplu om, ci pe Unul din Sfânta Treime, pe Unicul Fiu al lui Dumnezeu. În persoana lui Iisus Hristos, în chip nedespărțit, s-au unit firea dumnezeiască și firea omenească. În această unire, firea omenească a fost mântuită: păcatul și moartea, intrate întru ea după cădere, s-au făcut nevăzute la atingerea Dumnezeirii.
Prin întruparea lui Dumnezeu, omul recapătă legătura pierdută cu Acesta. Hristos este începătorul noii umanități renăscute. În Sfânta Scriptură, El este numit Noul Adam. Așa cum din primul Adam cel căzut oamenii moștenesc păcatul, tot astfel prin Tainele Bisericii, ale Celui de-al doilea Adam Dumnezeu-Omul, Iisus Hristos, omul moștenește însușirile Acestuia: sfințenia și nemurirea, devenind fiu al lui Dumnezeu după har.
Maria a zămislit și a născut pe Dumnezeu – împreună și Om – și a devenit astfel Maică a lui Dumnezeu. Desigur, ea nu a dat naștere dumnezeirii, firii dumnezeiești în sine, care nu are început, fiind fără de sfârșit și nemărginită. Maria a dat lui Dumnezeu firea omenească, iar Fiul lui Dumnezeu a devenit Fiu al Omului. Nu s-a născut o nouă persoană din Fecioara Maria, ci Fiul lui Dumnezeu, Cel mai înainte de veci, S-a făcut om Iisus Hristos, adevăratul Dumnezeu, Atotștiutorul Cel întru tot Preasfânt. El este om adevărat întru totul, în afară de păcat. Având trup omenesc și suflet, a mâncat, a obosit, S-a bucurat, a plâns, a murit pe Cruce și a înviat.
Întruparea lui Dumnezeu este o taină, un paradox care nu poate fi cuprins de mintea omenească, minune a unirii omului cu Dumnezeu. Este de neatins pentru că se arată ca o lucrare de neînțeles a Atotputernicului Dumnezeu. Un om nu poate decât să creadă în întruparea lui Dumnezeu – văzând mai apoi întru sine roadele acestei taine.
Condițiile pentru întruparea Domnului au început să fie pregătite îndată după căderea în păcat a primilor oameni, Adam și Eva, când ei, încălcând poruncile lui Dumnezeu, au pierdut harul Sfântului Duh și au devenit muritori, fiind scoși din rai. Creatorul le-a făgăduit lor că moartea nu va împărăți veșnic asupra omenirii și mântuirea va veni prin sămânța femeii, care va zdrobi capul șarpelui, că Cel Ce Se va naște din femeie va zdrobi puterea diavolului și a păcatului.
În aceste cuvinte se afla ascunsă nașterea cea minunată a Mântuitorului pentru că Dumnezeu nu a vorbit despre sămânța bărbatului, ci că răul va fi nimicit doar prin sămânța femeii. La apropierea vremurilor, prorociile despre venirea Mântuitorului și despre nașterea Lui au devenit tot mai vădite. Însuși Domnul va da nouă semne: „Iată, Fecioara va lua în pântece şi va naşte fiu şi vor chema numele lui Emanuel” (Isaia 7, 14) – a prorocit Isaia cu șapte veacuri înainte de nașterea Fiului lui Dumnezeu. Istoria Vechiului Testament este istoria pregătirii treptate a omenirii pentru venirea în trup a Fiului lui Dumnezeu și, prin urmare, pregătirea celei care a fost aleasă să-I devină Maică. Prin generația drepților din Vechiul Testament, prin multe curățiri și sfințenie, Pronia lui Dumnezeu își zidește Sieși casă – pe Preasfânta Fecioară prin care Cuvântul lui Dumnezeu se face om.
Alegerea acesteia nu a înjosit libertatea omenească, căci darul lui Dumnezeu se dă doar acelora care doresc să-l primească. Dumnezeu a ales-o pe Maria, prevăzând că ea va ajunge la o asemenea treaptă a curăției și sfințeniei, devenind în stare să primească în sine Dumnezeirea. Alegerea ei de mai dinainte a fost precedată de alte alegeri: alegerea lui Noe, alegerea urmașilor lui Avraam, alegerea neamului lui Iuda, apoi a casei lui David. De aceea împăratul și prorocul David împreună cu părinții Fecioarei Maria, Ioachim și Ana, se numesc „purtători de Dumnezeu părinți”.
Sfințenia Preasfintei Născătoare de Dumnezeu este exprimată cel mai limpede prin denumirea de Pururea Fecioară, care poate fi înțeleasă astfel: „Fecioară pe vecie”. Însă fecioria Mariei nu este doar o stare fizică, care a fost păstrată atât înainte de nașterea lui Hristos, cât și după aceasta. Înainte de toate, pururea-fecioria înseamnă că nici sufletul Mariei nu a fost cuprins de dorințe, patimi și simțăminte ale păcatului. Sufletul ei era stăpânit doar de Dumnezeu, năzuind doar către El. Aceasta a fost o aplecare întru totul către Domnul, o sfințire întru toate a sufletului și a trupului său, a întregii sale vieți – a fi cu adevărat roabă a Domnului și a fi pururea Fecioară, a nu avea năzuințe și aplecări trupești. Fecioria trupească este însă doar semnul acestei integrități duhovnicești și al curăției.
Când Maica Domnului a simțit prezența Mântuitorului în pântecele său, ea, plină de bucurie duhovnicească, a spus: „Mărește, suflete al meu, pe Domnul și s-a bucurat duhul meu de Dumnezeu Mântuitorul meu” (Luca 1, 47-55). Iată cuvintele mărturisite că se va naște din ea Dumnezeu și Mântuitorul.
Maica Domnului s-a născut din sfinții și drepții părinți Ioachim și Ana după multe rugăciuni și lacrimi; nașterea ei a fost vestită de înger. Însă zămislirea și nașterea s-au săvârșit la fel ca în cazul tuturor oamenilor. Ea, asemenea oamenilor, s-a născut cu păcatul strămoșesc. Din Evanghelie se poate vedea cum s-a manifestat întru ea păcatul. Maria încă nu fusese înnoită prin harul Învierii, neînțelegând cele spuse ei despre Mântuitorul la 12 ani. Altădată, condusă de simțăminte materne, ea Îi va cere lui Iisus supunere de fiu și va întrerupe cuvântul Lui când grăia învățătura către popor.
Către cea mai înaltă desăvârșire, Maica Domnului a fost ridicată în ziua Cincizecimii, când asupra ei, ca și asupra celor doisprezece apostoli, S-a pogorât Duhul Sfânt.
Duhul Sfânt S-a pogorât asupra Pururea Fecioarei în două rânduri: prima oară – după vestea despre nașterea Mântuitorului, adusă de Arhanghelul Gavriil. Pe ea, curată întru totul după neprihănirea cea omenească, Duhul a făcut-o prin curăția harului, făcând-o în stare să primească întru sine pe Dumnezeu-Cuvântul și să-I fie Lui Maică. Fecioara se păzea pe sine de orice gând și simțire pline de păcat, făcând de nepătruns aceste gânduri și simțiri, așa cum trebuia să fie Fecioara aleasă pentru slujire mai presus de slujirea heruvimilor și serafimilor.
A doua oară S-a pogorât Duhul Sfânt asupra Fecioarei în ziua Cincizecimii. Atunci Sfântul Duh a nimicit întru ea puterea păcatului, comună tuturor oamenilor, și a făcut-o pe ea om nou, după chipul Domnului Iisus Hristos. Aceasta nu s-a petrecut la prima pogorâre a Duhului asupra Pururea Fecioarei, pentru că nimicirea morții veșnice era roada vieții, morții pe Cruce și Învierii lui Hristos: înainte de ea nu puteau să se petreacă acestea.
Zămislirea Dumnezeu-Omului în pântecele Fecioarei nu s-a petrecut după legile firii omenești. Dacă Fecioara ar fi conceput din sămânță bărbătească, atunci cel născut ar fi moștenit păcatul strămoșesc și nu ar fi fost Om Nou, începător al unei noi vieți, fără de păcat, adăpate din izvorul sfințeniei. Pentru întruparea Sa, Dumnezeu a înlocuit lucrarea seminței bărbătești cu puterea creatoare a Duhului Sfânt.
Evanghelia arată că Fecioarei i s-a arătat arhanghelul și i-a spus că ea va lua în pântece și va naște pe Fiul Celui Preaînalt. Curata Fecioară, care nicicând nu se gândea la astfel de lucruri, a întrebat cum va fi cu putință una ca aceasta. Atunci arhanghelul i-a răspuns ei: „Duhul Sfânt Se va pogorî peste tine şi puterea Celui Preaînalt te va umbri; pentru aceea şi Sfântul Care Se va naşte din tine Fiul lui Dumnezeu se va chema” (Luca 1, 35). Atunci Maria a spus: „Iată roaba Domnului. Fie mie după cuvântul tău!”. Răspunsul dat de Maria arhanghelului a pus capăt tragediei omenirii căzute. Întreaga istorie a lumii atârna de acest răspuns. Dumnezeu nu încalcă libertatea omului, căci Maria ar fi putut să spună Arhanghelului „Nu”. Întruparea a fost, așadar, nu doar lucrarea Sfintei Treimi, ci și lucrarea voii și credinței Preasfintei Fecioare.
Fără consimțământul ei, fără conlucrarea credinței ei, planul dumnezeiesc în privința mântuirii omenirii ar fi fost de neînfăptuit. Însă ea a primit voia lui Dumnezeu și a răspuns chemării Lui. S-a săvârșit ceea ce Dumnezeu aștepta de la libertatea omenească după căderea în păcat.
Preacurata Fecioară, din întregul neam omenesc, a adus de bunăvoie sângele său curat în dar lui Dumnezeu pentru întruparea Dumnezeu-Omului. Ascultarea de bunăvoie a Mariei întoarce neascultarea de bunăvoie a Evei. Pentru aceasta, Maria se numește a doua Evă, așa cum Fiul ei e numit al doilea Adam.
Dumnezeu-Omul a fost zămislit dumnezeiește și născut dumnezeiește. Maica lui Dumnezeu nu a simțit la naștere dureri, nesuferind în vreun chip. Toate acestea sunt pedeapsa pentru păcatul despre care nu e vorba aici. Nașterea fără dureri a Fecioarei la nașterea Dumnezeului-Om e vădită de simplitatea și modestia pe care le aflăm în Evanghelie: ea a născut pe Fiul ei Cel Întâi-Născut și L-a așezat în iesle. Nașterea obișnuită o face pe femeie neputincioasă, aceasta având nevoie de ajutor. Fecioara a născut pe Prunc și L-a așezat în iesle nesimțind nici un fel de durere fizică, chiar dacă ea a născut însăși Viața și pe Dătătorul Vieții.
Nașterea Dumnezeului-Om s-a petrecut după legile firii și mai presus de acestea în același timp. Domnul S-a născut în chip omenesc obișnuit, la nouă luni după zămislire. Însă, prin aceasta, fecioria Maicii Domnului ca pecete a sfințeniei ei nu a fost nicicum încălcată. Trupul Dumnezeului-Om, mulțumită legăturii cu Dumnezeirea, avea însușiri deosebite. Evanghelia povestește că Domnul putea să Se facă nevăzut, că El S-a schimbat la față și strălucea în minunată lumină pe Muntele Tabor. După Învierea Domnului, aceste însușiri ale trupului Său s-au manifestat cu toată puterea. Tot astfel a făcut Domnul și la nașterea Lui: a ieșit din pântecele Fecioarei nestricând pecețile fecioriei, nesurpând ușile minunatului Său templu.
Pentru a arăta limpede și precis nașterea Dumnezeului-Om din fecioară, fără sămânță bărbătească, evanghelistul Matei spune că Fecioara logodită cu un bărbat pe nume Iosif, neștiind de bărbat, s-a arătat pe sine având în pântece de la Duhul Sfânt – și s-a arătat în vis lui Iosif îngerul descoperindu-i lui aceasta. Pururea Fecioara și după naștere a rămas fecioară. Și nu a cunoscut-o Iosif înainte de nașterea Fiului său Cel Întâi-Născut, Acesta fiind numit Primul Născut – chiar dacă este singurul. Evanghelistul folosește numele de Primul Născut, căci după prorocie Mesia trebuia să fie anume cel dintâi copil. Iar cuvântul „până când” din Scriptură, deși înseamnă o anumită perioadă, nu exclude timpul de mai apoi.
După legea evreiască, Fecioara Maria a fost logodită cu dreptul Iosif, din neamul împăratului David, de care ținea și Maica lui Dumnezeu. Dreptul Iosif s-a asemănat dumnezeieștilor descoperiri, având inimă și trup curate. Cunoscând de la îngerul care i s-a arătat lui în vis marea însemnătate a Fecioarei logodită cu el, a conștientizat responsabilitatea ce ține de slujirea ei. Îngerul care i s-a arătat lui și după naștere a numit-o pe Maria nu soția lui, ci maică a Pruncului.
Iudeii cei din vechime nu cunoșteau zămislirea de la Duhul Sfânt și nașterea din Fecioară. Maica lui Dumnezeu și ucenicii Domnului au ascuns astfel marea taină de cruzimea iudeilor care au respins și dovezile cele mai evidente și nu s-au oprit de a învinui sfânta familie cu mulțime de blasfemii. Evanghelia pomenește de frații lui Iisus Hristos, însă nicicând nu se vorbește că Maria a născut și alți copii. Frații Dumnezeului-Om puteau fi copiii lui Iosif din cea dintâi căsătorie ori veri ai Domnului. Însăși ideea că Preasfânta Fecioară, care a trăit doar pentru Unul-Dumnezeu, născând pe Dumnezeu-Omul, ar mai fi putut după aceasta să se mai gândească la nașterea altor copii și legături trupești este lipsită de orice logică.
Înalta sfințenie a Fecioarei Maria constă nu doar în faptul că ea a putut să fie Maica Dumnezeului-Om, ci și în aceea că ea a fost mereu supusă și împlinitoare a învățăturii Lui.
Evanghelia vorbește despre Maica lui Dumnezeu care păstra toate cuvintele Lui în inima sa. Maica Domnului a urmărit cu luare-aminte toate evenimentele legate de Dumnezeu-Omul încă de la naștere, pecetluindu-le în inima sa.
Și chiar înainte de ascultarea și împlinirea de către Maria a voii lui Dumnezeu, Domnul S-a sălășluit întru ea. Bucuria duhovnicească a prezenței în ea a Domnului i-a pătruns întreaga ființă, așa cum mărturisește: „Mărește, suflete al meu, pe Domnul și s-a bucurat duhul meu de Dumnezeu Mântuitorul meu” (Luca 1, 47-55). Nimeni în afară de ea nu a avut o legătură atât de strânsă cu Domnul, nimeni altcineva nu ascultat atât de aproape cuvintele lui Dumnezeu de-a lungul timpului ca Maica Domnului. Nimeni atât de adânc și cu luare-aminte constantă nu a urmat cuvintelor și faptelor Dumnezeului-Om și nimeni cu atâta profunzime și dragoste nu le-a păzit pe ele.
Iisus Hristos este Dumnezeu Cel veșnic, iar Maria este Maica Lui în deplinul sens al cuvântului. Ea este legată de El printr-o relație nespus de strânsă, căci Iisus, pentru ea, nu este doar Dumnezeu și Mântuitor, ci și Fiu. În brațele sale El Și-a petrecut pruncia și copilăria. Însăși nașterea înlesnește între mamă și copil o osebită legătură duhovnicească, bazată pe atașament și iubire. Maria a fost adevărata mamă a Pruncului său. Ea a fost mamă a Omului și Maică a lui Dumnezeu, Maică a lui Iisus, Dumnezeu și Om adevărat, Domnul având către mama Sa simțăminte de fiu.
Anii vieții pământești ai Mântuitorului, Maica Domnului i-a petrecut împreună cu Iisus, rămânând întru smerenie și necunoscută. În mâinile sale ea a primit de pe cruce trupul Fiului ei. Atunci sabia suferinței prorocită de Sfântul Simeon, care L-a întâmpinat pe Domnul după nașterea ei, i-a străpuns inima. Și cea dintâi a văzut ea Învierea Lui. Maica lui Dumnezeu a ascultat cuvintele îngerului, fiind într-o lume plină de păcat. De pe Cruce, Noul Adam S-a întors către Maica Sa și a încredințat-o pe ea preaiubitului Său ucenic Ioan. Și astfel, întru ea s-a înnoit, ca maică, umanitatea.
După Înălțarea lui Hristos la cer, Maica Domnului se afla în aceeași casă împreună cu apostolii, stăruind în toată vremea în rugăciune. În această așezare de rugăciune, ea, la fel ca apostolii, a primit în ziua Cincizecimii Sfântul Duh Care i-a luminat sufletul și trupul. Darurile harului Duhului Sfânt avute de apostoli, despre care vorbește Sfânta Scriptură, le-a avut și Maica Domnului în cea mai înaltă treaptă.
Ea avea și darul prorociei, și darul înainte-vederii, și darul facerii de minuni și nenumărate alte daruri cunoscute doar de Dumnezeu și de Maica Lui. Umbra pe care o lăsa Apostolul Petru îi tămăduia pe bolnavi. O astfel de umbră – ce trimite spre Sfântul Petru – poate fi socotită și chipul icoanei ei. Icoanele Maicii Domnului, până astăzi, fac minuni, mărturisind și propovăduind adevărul învățăturii lui Hristos.
Pururea Fecioara, care e mai aproape de Dumnezeu decât toate făpturile omenești, a trebuit să se supună, la fel ca toți ceilalți oameni, legi morții: căci din țărână suntem și în țărână ne întoarcem. În ceasul adormirii Maicii Domnului, sufletul ei s-a despărțit de trup, iar trupul a fost dat îngropării. Însă aceasta a fost o moarte dătătoare de viață, început al noii vieți. De aceea, ea nu se numește moarte, ci adormire. Fecioara moare doar pentru ca trupul muritor să se prefacă într-unul duhovnicesc, îmbrăcându-se întru lumina cea nepieritoare. Înainte de obșteasca înviere, ea a fost înviată de Fiul ei și a fost înălțată la cer cu trupul, unde acum se împărtășește de slava lui Dumnezeu făcut Om, împărățind și veghind asupra Bisericii și lumii, mijlocind înaintea Judecătorului celor vii și al celor morți. Maria este începutul cerului nou și al pământului nou. Ea este prima dintre oameni ce a devenit, în adevăratul înțeles al cuvântului, dumnezeu după har.
(în: Despre ajutorul Maicii Domnului, Editura de Suflet, 2018)
Cuvinte la Paraclisul Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu: CE PUTERE ARE RUGACIUNEA MAICII DOMNULUI?
NASTEREA MAMEI LUI HRISTOS-DUMNEZEU SI A NOASTRA. Preasfanta Maica si Fecioara…
DIN PATERICUL MAICII DOMNULUI (2). PENTRU PRAZNICUL NASTERII PREACURATEI MAICII LUI DUMNEZEU
Doneaza pentru filmul "Scrum"
Comentarii