MIRCEA VULCANESCU, SFANTUL MARTIR: “Nu cred in politica. Nu vreau fericirea lumii cu de-a sila. Nu vreau omul abstract, ‘umanitatea’, ci OMENIA” (INEDIT)

28-10-2011 ~~Sublinieri~~

3 martie 1904, Bucuresti – 28 octombrie 1952, Aiud

“Nu Hristos spus [doar] cu buzele sau [doar] scris cu H mare. Nu ‘afirmare’ ca suntem ‘Ortodocsi’, tot cu O mare. A fi ortodox sau crestin este o sarcina, un prilej de largire sufleteasca”.

“…Știu că sunteți toți ocupați (am fost, sunt încă student). Știu nenumăratele nevoi practice, nenumăratele siluiri pe care le suferă din partea vieții cerințele de viață ideală. Dar, repet! Fără preocupare de cele spirituale, adică fără un timp de reflecție, de meditație, de gânduri dacă vreți – hai să-i zicem mai precis – de rugăciune, nu este progres spiritual, mai mult, nu este omenie.

Putem avea în față un ”specialist” de merit, un strălucit teoretician sau un om practic, dar nu am avea om de omenie. Și cum ”idealul creștin”, în forma lui concret-vie, este ”omul de omenie” – vezi că la țară ”păgânul” este sinonim cu ”neom” – conchideți singuri. (…)

Primesc chiar astăzi de la Sergiu [Condrea – n.n.] un “caiet de plangeri” al ASCR-ului din 1925[1], [de] după plecarea noastră. (…) La caietul de plângeri ar fi multe, multe de spus. Nu îndrăznesc însă pentru că mi-e rușine întâi de mine însumi. Un singur lucru poate că pot spune, pentru că l-aș cere și unei asociații de păgâni. Mai multă bunăvoință nu strică. Oricât ar fi cineva de iritat, ar trebui să nu scrie cuvinte ca ”lichea”, ”aventurier”. Să le gândești e păcat. Să le vorbești e și mai rău. Dar să le scrii! Doamne, ferește!

”Cel ce va zice fratelui său ”Prostule” e vinovat de moarte și de focul gheenei”, zice Evanghelia!

Și oricum am ”interpreta-o”, cum mai putem spune că ”Hristos e cu Noi” când întrebuințăm asemenea cuvinte? Și apoi, această ”bună-cuviință” și ”respect mutual” nu sunt numai de tradiție ci și de ”drept scris” în ASCR. (…) Nu uitați că păcatul ce amenință mai mult ca orice ASCR-ul este ”fățărnicia”.

Din acest punct de vedere caietul este o oglindă minunată de ”sinceritate”, dacă vreți, dar însuși faptul că într-o societate creștinească, din adâncul sufletului omenesc nu izvorăsc decât așa de amare lucruri, ar trebui să atragă atenția cât de primejdioasă este ”natura omenească” în spontaneitatea ei și cât greșim față de Hristos când ne zicem creștini și pierdem din vedere sentimentul acesta al păcatelor noastre proprii și când Îl solidarizăm cu greșelile noastre omenești.

Umilința [pe] deoparte (nu disperarea!), sentimentul puterii lui Hristos (nu încredere în puterea noastră personală) sunt cele două elemente care compun o inimă creștină.

Nu Hristos spus [doar] cu buzele sau [doar] scris cu H mare. Nu ”afirmare” că suntem ”Ortodocși”, tot cu O mare. A fi ortodox sau creștin este o sarcină, un prilej de lărgire sufletească. Feriți-vă și aici de ”aluatul fariseilor”. V-o spun pentru că din cele ce aflu despre țară de la voi și de la alții, văd că unii ”păgâni” practică un fel de ”creștinism la modă”.

Text inedit – Schita scrisorii către Jeni Axente, datată 5 martie 1926, Paris, Arhiva fam. Vulcanescu

***

“Creștinismul este astăzi la modă… Este curios de observat că concomitent cu această eflorescență a creștinismului nu se observă nicio creștere a fericirii omenești. Necinstea sporește. Neîncrederea între oameni, agresivitatea etc. stăpânesc astăzi ca și altă dată, dacă nu mai mult ca altădată, pe oameni. Dimpotrivă, se poate spune că nemulțumirea a crescut… Care să fie cauza acestui lucru?

Să nu aibă creștinismul nicio virtute schimbătoare a realităților acestei lumi? …Creștinismul nu are însă pentru oamenii de azi această virtute cardinală. Lucrul este evident mai ales judecând după numărul de creștini dezorientați. Spre a înțelege aceasta, trebuie să cercetăm care sunt motivele adânci și serioase pentru care omenirea nu știe să vrea, nici ce să vrea…

Cei ce se ocupă de creștinism se ocupă de el din motive cu totul deosebite de nevoile lor de mântuire, ceia ce are ca efect că pentru majoritatea oamenilor el nu are valoare mai mare decât a unui obiect de curiozitate… Încercați să întrebați pe cei care se ocupă de creștinism de motivul care-i îndeamnă la aceasta și colecționând răspunsurile vom conchide cu toții că pentru majoritatea rămâne ca unic motiv serios moda și snobismul.

Voiți să probați acest lucru? Încercați să creați o contra-atmosferă. Creștinul de modă, prin imitație, va cârmi vasul conștiinței sale în alte ape.

Voiți alta mai simplă? Apropiați-vă sufletește de acest om. Cine are cât de puțin experiența oamenilor și cel ce știe din propria experiență sau a prietenilor de încredere ce este un creștin poate răspunde imediat, de la distanță“.

Text scris pe schita unei prezentari pentru ASCR, arhiva M.V.

Mircea Vulcanescu, tanar student la 18 ani

“Dragă Costin[2],

Întâi: Adevărat a înviat!

Apoi: Emoția cărții tale poștale – emoția firească a primilor pași, o înțeleg. Retorica ei mă supără! Suntem fiii unui secol ce și-a jurat să sugrume romantismul.

Vorbești de ”deșteptare dintr-un somn secular”. Al cui? Al tău? Câți ani ai? Al Bisericii? Nu înțeleg?

Încetat-au vreodată preoții să iasă cu Darurile pe ușile împărătești? Zic dinadins cu Darurile, pentru că ”sfătuirea lor cu credincioșii” e (prin raportare) – de minimă importanță! Cei cu urechi de auzit, încetat-au vreodată să audă? (…)

Că ”Biserica se deșteaptă pentru luptă”? Care luptă? Iar deșteptare?

[Despre] conștiința unui ”proces istoric în viața ortodoxiei românești”… Precizări? Dar dacă-i vorba de ”renaștere” ca cea de la Cuibul cu Barză[3], atunci… atenție la etichetă. ”Pavilionul nu acoperă întotdeauna marfa”. (…)

Nu, nu. Să nu confundăm deșteptarea noastră [cu] deșteptarea Bisericii. Și dacă noi nu știm vedea,să nu credem [în] știința și vederea noastră – [că] noi suntem măsura lucrurilor astea. Păzea! Iluzia e firească pentru neofit.

Nici ”proces istoric”, nici ”renaștere Bisericească”…

Afund cu capu’n carte… seara’n genunchi și stâlp la liturghie. Așa da – vorba lui Nae – ”Asta este ortodoxie!”

Încă odată… ”Adevărat!”

Text inedit – Schita unei scrisori către Costin-Deleanu, nedatată, Arhiva fam. Vulcanescu

***

“Comunism cu punga altuia și ascetism cu viața altuia e ușor de făcut.

Călugăria trebuie să fie viața adevărată a creștinului, dar nu e.

Fiecare dintre noi are în sufletul închis un călugăr de care nimenea nu știe pentru că nu se arată nimănui”.

“Vina făcută Bisericii Ortodoxe că din cauza ei pătimește lumea de crize, rele și războaie, atunci când ar trebui spus tocmai contrariul: că lipsa de duh ortodox a lumii (mai ales a celei apusene și a statului laic) dă formula acestei crize. Pentru că mai mult nu cred că se poate spune, criza fiind esența acestui veac. (…)

Păcătoși suntem. De căi de îndreptare avem nevoie. Dar căile astea le avem. Și singura scăpare este să nu le smintim. Asta era singura întrebare: societatea românească e primejduită. Trebuie spre a o salva să ne schimbăm Biserica (cum vor unii), sau să întoarcem oamenii la ea, așa cum e, ortodoxă, neclintită?”

Texte inedite – notite diverse din Arhiva fam. Vulcanescu.

***

“Nu libertate politică, ci libertate spirituală.

Ce ne desparte de comuniști ne desparte și de fasciști și de catolici. Suntem răsăriteni.

Viața omenească are un sens transmundan, nu social, ci metafizic.Nu cred în politică.

Nu vreau fericirea lumii cu de-a sila.

Nu vreau omul abstract, nici ”umanitatea”, ci OMENIA”.

Din ”Și puțină antropologie axiologică”, Opere vol. II, Ed. Univ. Enciclopedic

Note explicative:

[1] ASCR: Asociatia Studentilor Crestini Romani, forma de coagulare a cautarilor spirituale a tinerilor interbelici in cadrul careia Mircea Vulcanescu a jucat un rol major. Cateva detalii, aici si aici.

[2] Paul Costin-Deleanu a fost liderul ASCR la sfarsitul anilor ’20 si inceputul anilor ’30 ai sec. trecut. In articolele din Buletinul ASCR considera ca generatia sa a trait o “revolutie ortodoxa” spre deosebire de cea de care apartinea Mircea Vulcanescu. Acesta ii replica aratandu-i nepotrivirea intre ortodoxie si “revolutie” si atragandu-i atentia ca, spre deosebire de prima generatie a ASCR-ului, generatia lui Deleanu cunoaste o ortodoxie “la moda” in mediul studentesc datorita cursurilor tinute de prof. Nae Ionescu. Costin-Deleanu va migra, mai tarziu, catre Miscarea Legionara.

[3] La Cuibul cu Barză a fost preot un anume Tudor Popescu ce initiase un fel de miscare de ”renastere” ortodoxa (Societatea Trezirea), de fapt o modernizare dupa calapod protestant. In cele din urma, a fost caterisit de BOR.

Legaturi:

***

Foarte putini Il cauta pe Dumnezeu pentru El Insusi, dorind cu sinceritate si umilinta numai sa-L asculte si sa-I slujeasca, sa se pocaiasca de rautati, sa-si schimbe viata din temelii, sa omoare in ei omul cel vechi al patimilor, dar si mai mult, si mai greu: sa se lepede de ei insisi, de prejudecatile, de visele, de ambitiile, de gandirea si de voia lor!In locul aplecarii prioritare catre “omul cel tainic al inimii” si al anevoioasei si indelungii lupte cu duhurile care ne vrajmasesc dinlauntrul nostru, multi ne aruncam cu usurinta si ne irosim energiile exclusiv inspre lucrari exterioare, in cautarea febrila a satisfactiilor si a succeselor “duhovnicesti”, a rezultatelor palpabile si imediate. Cum spuneam si altadata, primejdiile care decurg de aici nu sunt mici, ele putand merge pana la expunerea la cele mai grosolane inselari diavolesti si pana la construirea unui “dumnezeu” propriu si unei Evanghelii “usoare”, dupa chipul si asemanarea noastra. Printr-un astfel de proces ia nastere si ceea ce se cheama “ideologizarea” credintei, transformarea ortodoxiei in ortodoxism, adica in ceva injugat la cele ale lumii acesteia care se termina cu mormantul.

Asa ceva se intampla atunci cand Dumnezeu si toate cele sfinte sunt dez-duhovnicite, de-vitalizate, de-personalizate si folosite numai ca referinte abstracte intemeietoare, atunci cand Dumnezeu, Biserica, Sfintii sau duhovnicii devin numai niste “efigii” cultivate ritualistic, niste “mituri” legitimante, niste “etichete” sau “insigne” sacre pe care ni le lipim de frunte sau ni le agatam in pieipt ca sa (ne) amagim ca “avem binecuvantarea” Lor si ca sa ne putem afirma, sub acoperirea lor, propriile agende, omenesti.

IN FATA LUI IISUS: Viata launtrica a Duhului vs. falsa Ortodoxie a pietismului si moralismului religios. La ce “folosesc” Sfintele Taine?

(…) AM SCRIS ACESTE RÂNDURI CA SĂ NE FERIM DE ACEASTĂ ISPITĂ şi de ACEST PĂCAT FUNDAMENTAL AL VREMII NOASTRE: de a numi Ortodoxie ceea ce nu este Ortodoxie, chiar dacă are înfăţişarea ei. Căci se vădeşte în ea lipsa şi a intenţiei şi a puterii de a scoate sufletul afară din Sodoma acestei lumi.

Cine nu se duce la Biserică pentru a afla şi lucra lepădarea de sine şi unirea cu Hristos nu va afla nici Ortodoxia. Dar va afla, din păcate, o „ortodoxie” care îl poate amăgi şi adormi duhovniceşte cu totul… Căci lumea, cu potopul ei de răutăţi, te poate pune pe gânduri… Dar falsa ortodoxie îţi poate amorţi pe veci orice nelinişte bună a sufletului.