VREMEA POSTULUI SA O INCEPEM CU BUCURIE…

11-03-2016 ~~Sublinieri~~

Vedeti si: INCEPE CALATORIA POSTULUI MARE!

Ne pregătim de Postul cel Mare?

Însă pregătirea a început acum trei săptămâni, prin includerea cărții și a perioadei numită a Triodului. Această denumire vine din greacă și înseamnă „trei cântări”, deoarece canoanele ce se citesc la slujbe nu sunt ca în cealaltă perioadă a anului, grupate câte nouă, ci doar câte trei cântări. Majoritatea canoanelor din Triod sunt atribuite călugărilor Teodor și Iosif Studitul de la mănăstirea Studion din sec. IX.

Triodul este o carte a pocăinței, pentru că și mesajul întregii perioade încearcă să trezească la lacrimi și la îndreptarea vieții.

Cu toate acestea la început de Post mesajul e unul diametral opus ˗ la Vecernia din seara Duminici Iertării suntem îndemnați ca vremea postului să o începem cu bucurie, căci acesta duce spre Învierea Domnului, zi de aleasă bucurie pentru toată suflarea creștinească.

Un post adevărat este cel care presupune lăsarea de bucate și, de rând cu ele, de păcate și de orice răutate. Iar cel care vrea să dobândească toată virtutea ar trebui să se împrietenească cu postul și cu rugăciunea, lucrând faptele bune.

Postul cel Mare mai este și o călătorie spre rai, din care Adam a fost scos pentru neascultare.

De aceea postul presupune nu doar iertarea unuia cu altul și cu Dumnezeu, dar și întoarcerea la lucrarea celor sfinte și dumnezeiești, la împăcarea cu toți și cu toate.

În post dezrădăcinăm tot răul din noi, dobândind armele necesare contra vrăjmașului sufletelor noastre. Postul adevărat taie, în locul sabiei, răutatea de la inimă.

Postul izgonește și zburdările cele trupești, potolește patimile noastre. Fără nevoință și asceză nu e posibilă biruința.

Postul nu trebuie privit ca ceva separat de celelalte lucruri pe care le recomandă Biserica. Mai bine zis, prin post se deschid altele. Privești, simți, trăiești, gândești altfel prin prisma postului. După care urmează Spovedania, Maslu, Împărtășania.

Zilele acestea discutam cu doi tineri care au ajuns să se lase de toate produsele animaliere și să-și facă un program alimentar atât de eficace încât au simțit o forță extraordinară, o luciditate în lucruri și predispunere la rugăciune cu osârdie.

Sunt atâtea alte lucruri care ne îngreunează, pe când postul, din contra, este o modalitate de a scăpa de multele greutăți și neputințe ale noastre. Postul nu trebuie să fie povară, dar șansă de mântuire, supunându-ne nevoințelor duhovnicești.

Fie ca această primăvară duhovnicească, căci așa mai este numit acest post, să ne ajute să reînviem alții prin Sf. Paști, pe care vrem să-l trăim în acest an cu mai multă intensitate.

Să depășim toate neputințele și să alegem calea postului, care aduce doar roade!

Preot Octavian MOȘIN

***

Postul este în primul rând rugăciune

Suntem în pragul Postului Mare. Biserica ne transmite mesajul abstinenţei, dar şi al unei rugăciuni cu osârdie. Lăsând din grijile lumeşti, oprind poftele şi plăcerile, sufletul este predispus spre altă rugăciune, mai vie, mai grăitoare.

“Milostenia și postul sunt aripile rugăciunii. Rugăciunea noastră niciodată nu zboară mai repede la Dumnezeu ca atunci când e ajutată de post și milostenie”, ne învaţă părintele Cleopa Ilie.

Astfel, suntem în cea mai prielnică perioadă a anului pentru a înmulţi rugăciunea şi prin aceasta a ne apropia de Dumnezeu, dar şi de aproapele nostru. Postul dă poftă rugăciunii, care dobândeşte un alt gust, mult mai dulce.

Să ne îndulcim cu pravila zilnică, ce ar include Psalmi, Canonul de Pocăinţă, dar şi Rugăciunea Inimii: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi păcătoşii”. O rugăciune ce i-a sfinţit pe atâţia oameni!

Erau vremuri când lumea nu ştia carte, nici prea multe rugăciuni, însă ştia să se roage! Astăzi, însă adesea umplem casele cu icoane, cărţi şi alte sfinţenii, dar viaţa n-o schimbăm.

Dumnezeul caută la inima fiecăruia, câtă dragoste e în ea, câtă dăruire, câtă smerenie…

“Rugăciunea făcută cu stăruință, trezvie, pietate, credință și frângerea inimii, este bună și folositoare. Diavolul se luptă în diferite feluri cu cei ce se roagă, dar pe cei ce nu se roagă îi iubește. Omul în rugăciune vorbește cu Dumnezeu și Ii cere bunuri duhovnicești și mântuire. Cel ce se roagă trebuie să fie smerit.” – ne spune părintele Amfilohie Makris din Patmos.

Cum poţi să-l cunoşti, să-l simţi pe Dumnezeu dacă nu vorbeşti zilnic cu El, nu-i spui durerile, nu-i împărtăşi bucuriile?! În post ai şansa să stabileşti nişte convorbiri duhovniceşti cu Domnul, să-ţi deschizi sufletul, să te pocăieşti! Rămâne o nimica toată – să te rogi!

Primul pas e să te retragi, să te linişteşti, să-ţi aduni gândurile şi va porni rugăciunea!

“Din tăcere se naşte liniştea, iar din linişte, rugăciunea”, spunea un mare nevoitor de la mănăstirea Optina.

Rugăciunea nu este o simplă discuţie cu Dumnezeu, ea este împărtăşire, mângâiere… este iertare şi împăcare…

”Omul are atâta sfințenie câtă rugăciune are în el” (Părintele Iustin Pârvu).

Să urmăm îndemnul Domnului de a ne ruga neîncetat. Cum? Ne răspunde Părintele Gheorghe Calciu-Dumitreasa:

“Toate cuvintele tale să fie cuvinte care ar putea să constituie o rugăciune.”

Apoi să fim vrednici de trăirile părintelui Tadei:

“Ascult inima şi aud înlăuntru: «Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul.» Încerc să-mi amintesc vreun lucru şi vreun eveniment din trecut, dar nu pot. Toate gândurile se odihnesc într-o pace nespusă, iar în toată fiinţa mea domneşte o bucurie şi o râvnă negrăită după Dumnezeu. Aceasta este starea Îngerilor şi a Sfinţilor, starea vieţuirii în plinătatea harului.”

În pace Domnului să ne rugăm!

Preot Octavian Moşin

***

Postul ne ajută să iubim

Unii cred că postul este dat pentru slăbire, însă acesta mai mult ne îndeamnă spre dragoste. Cure de slăbire putem face oricând, dar postul e cu totul altceva. E încercarea de a face un salt, un urcuş duhovnicesc.

Prin post şi rugăciune omul se apropie de Dumnezeu, se umple de harul Lui, de prezenţa Lui iubitoare, sfinţitoare şi tămăduitoare. Deoarece „Dumnezeu este iubire” (I Ioan 4, 8), nu putem ajunge la dragoste decât prin cunoaşterea lui Dumnezeu. Cât de frumos ar fi să mărturisim şi noi împreună cu apostolii şi ucenicii Lui:

„Şi noi am cunoscut şi am crezut iubirea, pe care Dumnezeu o are către noi. Dumnezeu este iubire şi cel ce rămâne în iubire rămâne în Dumnezeu şi Dumnezeu rămâne întru el.” (I Ioan 4,16).

Măsura vieţii creştine este dragostea, iar toate câte le facem trebuie să ducă spre dragostea faţă de Dumnezeu şi faţă de aproapele, inclusiv postul.

Postul ne trezeşte la pocăinţă şi la poftă de viaţă îmbunătăţită întru Hristos. Probabil cununa eforturilor depuse în această perioadă e să ne apropiem mai vrednici de Sfânta Împărtăşanie. Nu în zadar, înainte de a primi Trupul şi Sângele Domnului, slujitorul ieşind cu potirul din altar rosteşte cuvintele: „Cu frică de Dumnezeu, cu credinţă şi cu dragoste să vă apropiaţi”. Acestea sunt condiţiile primirii Împărtăşaniei, care aduce alese binecuvântări în viaţa creştinului: „iertarea păcatelor, tămăduirea trupului şi a sufletului şi viaţa de veci”.

Nu e bine să ţinem post în exclusivitate pentru noi, ci mai ales pentru a împărtăşi din dragostea noastră. Foarte frumos e să întâlneşti oameni care postesc pentru familie, pentru pace, pentru rodirea pământului… După astfel de eforturi, la sigur primesc binecuvântarea cerească, iar rugăciunile devin auzite.

Prin greutăţi omul se căleşte, iar efortul personal trebuie să ducă la invocarea ajutorului Lui Dumnezeu, fără de care „nu putem face nimic” (Ioan 15, 5). Nu suntem în stare nici chiar să iubim.

Toate se raportează la iubirea lui Dumnezeu, Care se jertfeşte omenirii din prea marea Sa dragoste. „Căci Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică.” (Ioan 3, 16).

Să răspundem şi noi Celui de Sus cu aceeaşi iubire, după cum ne îndeamnă apostolul iubirii:

„Nu iubiţi lumea, nici lucrurile din lume. Dacă iubeşte cineva lumea, dragostea Tatălui nu este întru el” (I Ioan 2, 15).

„Cel ce are bogăţiile lumii acesteia şi vede pe fratele său în nevoie şi îşi închide inima faţă de el, cum mai rămâne în el dragostea lui Dumnezeu” (I Ioan 3, 17).

Să rămânem în dragoste, căci ea este „rădăcina şi izvorul binelui” (Sf. Ioan Gură de Aur).

Preot Octavian Moşin