“Pocăinţa a fost dată vremii noastre în loc de fapte, care nu mai sunt” – MUSTRARI SI INCURAJARI de la Cuviosul Nikon Vorobiov pentru ASUMAREA CURAJOASA A ATITUDINII AUTENTICE DE POCAINTA

9-03-2016 Sublinieri

lepadare_de_sine

“Există primejdia de a nu fi deschis înaintea lui Dumnezeu nici măcar la rugăciune, ci de a ascunde multe „prin tufişuri”, cum a făcut Adam după cădere, adică de a le împinge în „curtea din spate” a conştiinţei şi de a le acoperi cu gunoiul autojustificărilor de tot felul

***

“Fiţi mai sinceră, adică nu minţiţi înaintea lui Dumnezeu, nu vă îndreptăţiţi, nu vicleniţi, ci înfăţişaţi‑vă Domnului aşa cum sunteţi, cu toate urâciunile, şi cereţi iertare şi miluire”.

Adame2..

***

Cuviosul Nikon Vorobiov:

Pocăinţa

“[…]

Monahiei Paulina

Roabei care vorbeşte mult, dar face puţin, care ştie voia Domnului şi n‑o face: bucură‑te în Domnul!

Pace ţie şi binecuvântarea Domnului nostru, Mântuitorului Iisus Hristos! Am citit cu bucurie scrisoarea ta: se vede că îţi recunoşti cât de cât vina înaintea lui Dumnezeu.

Vina noastră de obşte este aceea că nu ne silim destul la lucrarea pocăinţei, rugăciunii şi înfrânării. Milostivirea lui Dumnezeu e atât de mare, încât lipsurile lucrării ar putea fi împlinite prin frângerea sinceră a inimii, plânsul inimii, sau prin lacrimi (cea dintâi duce mai grabnic la smerenie).

Şi atunci, de ce nu avem inimă înfrântă, dacă ne recunoaştem vina înaintea lui Dumnezeu? Care e problema? Uită‑te bine! Eu cred că în adâncul sufletului se ascunde înalta părere despre sine, preţuirea de sine. Asta se cunoaşte indirect după faptul că omul nu rabdă nici un fel de mustrări sau le rabdă cu mare greutate. Nu aşa se întâmplă şi cu tine? ­Dă‑ţi seama şi de asta, şi de multe altele, şi revarsă‑ţi în linişte înaintea lui Dumnezeu, plângând cu inima, vina, necurăţia nesfârşită, datoria de neplătit faţă de El. Cere‑I să te ierte şi să te mântuiască prin orice mijloace.

Orice călcare de poruncă, oricât ar fi de mică, şterge‑o cerând neîntârziat iertare de la Domnul, fără să aştepţi rugăciunile de seară. Să nu pierzi vremea! Mântuieşte‑te! Cu oamenii să vorbeşti cât mai puţin, şi atunci despre lucruri duhovniceşti. Dacă nu eşti întrebată, să nu vorbeşti deloc. Dacă nu vei împlini ce îţi spun, treaba ta. Pe urmă să nu te superi când vei păţi ceva.

Monahiei Paulina

pacat_pocainta_foto_oanaCu ce te mândreşti, „Graure” (aşa era supranumită respectiva maică – n.tr.) prost şi plin de slavă deşartă? Cu trupul eşti bătrână şi urâtă, cu sufletul netrebnică, numai ţinere de minte ai un pic şi eşti în stare să flecăreşti cât de cât despre cele duhovniceşti – însă nici pe acestea nu le‑ai cucerit sau agonisit singură, ci ţi s‑au dat din naştere, dar şi pe ele le‑ai folosit mai mult spre rău. Dar chiar şi dacă ai fi fost desăvârşită în toate, cum ar fi trebuit să gândeşti, potrivit poruncii lui Dumnezeu, despre tine însăţi? Să ziceţi: „Robi netrebnici suntem, ceea ce eram datori să facem am făcut”. Iar tu ce ai făcut, ce poruncă, măcar una singură, ai îndeplinit în toată curăţia, fără s‑o strici deloc? Îndrăznesc să spun că nici una! Şi atunci, cu ce să te mândreşti? Rumegă asta bine, bagă‑ţi în inimă şi în cap că nu numai tu, ci nici măcar Apostolul Pavel n‑avea cu ce să se mândrească, după cum spunea chiar el.

Dacă te vei privi aşa pe tine însăţi, gândurile şi simţămintele trufaşe şi slăvitoare în deşert vor fi uşor de alungat: 1) neînvoindu‑te cu ele şi 2) chemând numele lui Iisus Hristos. Ele trebuie aruncate în aceeaşi grămadă de mizerie ca toate patimile – de fapt, la cât sunt de vătămătoare, sunt chiar mai rele ca celelalte, şi orice manifestare a lor în gândire şi în simţire, chiar şi în mişcările trupului, trebuie s‑o urmăreşti şi s‑o izgoneşti fără cruţare, cerând totodată ajutor de la Domnul. Atâta timp cât omul se crede mai bun decât alţii, mai vrednic decât ei, niciodată nu va primi nici umilinţă, nici plâns, nu se va ridica pe scara duhovnicească. Trebuie să zăcem în gândul nostru la picioarele Domnului şi să ne dezvelim ­înaintea Lui fiecare mişcare necuvenită a sufletului şi a trupului, fără să ne ruşinăm, fără să ne acoperim cu frunzuliţele de smochin ale îndreptăţirii de sine.

Citeşte cu luare‑aminte, câteva ceasuri pe zi, Psaltirea, aşa cum te‑am sfătuit. Să nu înveţi pe nimeni. Străduieşte‑te să fii singură tot Postul Mare. Nici în scrisori, nici în vorbă să nu fii multgrăitoare. N‑ai de ce să te temi să înnoptezi singură. Ai ajuns la bătrâneţe, dar încă ai nevoie de dădacă – şi totuşi te mândreşti. Nimeni n‑are nevoie de tine, iar lucrurile tale nu fac doi bani. Toţi suntem în mâinile lui Dumnezeu, iar dacă vei nădăjdui în dădace, şi ziua o să te batjocorească dracii. Fă mai puţin caz de mâhnirea ta şi patimile tale. Dacă nu poţi să înduri puţină foame ca să scapi de patimi sau o mică mustrare ca să piară toată întristarea ta, înseamnă că aceste întristări şi suferinţe ale tale sunt mai mici decât suferinţa pricinuită de puţină înfrânare sau de o vorbă de mustrare – iar tu faci caz mereu de ele! Dacă ar fi mai puternice, ai răbda ceea ce le alungă. Eşti o flecară şi o grăitoare în deşert bătrână, şi te mai lauzi că te rogi pentru mine. Frânge‑ţi inima clipă de clipă pentru faptul că nu eşti bună de nimic: atunci Domnul te va milui ca pe vameş, sau ca pe desfrânată, sau ca pe fiul risipitor. Şi sileşte‑ţi, totuşi, la înfrânare şi pântecele, şi simţurile, şi limba, iar încălcarea până şi a celei mai mici porunci să‑ţi fie iar şi iar prilej de frângere a inimii şi rugăciune pentru miluire. Cât mai des să faci rugăciunea vameşului în locul Rugăciunii lui Iisus, fiindcă şi în asta te slăveşti în deşert, roabă netrebnică!

Neapărat să ierţi toate celor ce te‑au necăjit cu adevărat, şi cu atât mai mult celor ce numai par că te‑au necăjit. Toţi câţi te‑au necăjit ţi‑au făcut un bine îţi sunt binefăcători, iar cei ce te‑au lăudat sunt linguşitori. Fără iertare deşarte sunt toată lucrarea ta şi rugăciunile tale şcl. De aici să şi începi – iar sfârşitul e nesfârşit. Domnul te va binecuvânta şi ajuta. Să nu discuţi în contradictoriu şi cu atât mai mult să nu te cerţi cu nimeni şi să nu trăncăneşti.

*

Lizei şi tuturor cunoscuţilor salutare şi binecuvântare! Iartă‑mă!

Dacă poţi răbda, dă‑le celorlalţi să citească această scrisoare. Mijlocul de a afla tihna sufletească îl ştii, căci este arătat de Domnul Însuşi: Învăţaţi‑vă de la Mine, că sunt blând şi smerit cu inima.

Aşadar, frânge‑ţi inima pentru faptul că eşti mânioasă şi certăreaţă, slăvitoare în deşert şi trufaşă, îndrăgeşte mustrările, cere iertare de la oameni până şi pentru cele mai mici supărări ş.a.m.d.; de asemenea, să nu te îngâmfi şi să nu te repezi înainte cu mintea atunci când n‑ai făcut nimic cu fapta. Rabdă toate, şi propriile neajunsuri, şi la vremea potrivită puterea lui Dumnezeu va face să slăbească vrăjmaşii tăi, şi‑i vei birui aşa cum Domnul i‑a izgonit pe cei de alt neam prin Moise atunci când evreii mergeau în pământul făgăduinţei.

Osteneşte‑te: ceea ce vei semăna, aceea vei şi secera. Încă îţi amintesc că dacă te vei ruga mai mult cu frică şi cu evlavie, vei pricepe că singură nu poţi să faci nici un lucru cu adevărat bun. Atunci, rugăciunea ta va deveni tot mai smerită, şi această dispoziţie smerită pe care ai avut‑o în timpul rugăciunii se va răspândi şi asupra vremii când nu te rogi şi va fi sprijinită de chemarea deasă, din inimă, a numelui Mântuitorului.

Ia aminte şi la cuvintele acestea: concluzia lor este că trebuie să te rogi cât mai mult şi să vorbeşti cât mai des cu Domnul, în toată vremea. Pentru toate bolile este un singur medicament.

*

Nadiei şi mamei sale, Nadejda Evdokimova

sfantul_ignatie_briancianinov2Străduieşte‑te să prinzi gust pentru [Sfantul] Ignatie Briancianinov. Toate scrierile lui sunt luate din Părinţi şi adaptate pentru noi. El scrie despre lucrul cel mai necesar: despre pocăinţă, care e singura uşă spre tot binele. Trebuie să te strădui să ai întotdeauna dispoziţie de pocăinţă, din care se nasc frica de Dumnezeu şi smerenia, iar din frica de Dumnezeu şi din smerenie apare iubirea de Dumnezeu. Aceasta din urmă nu poate exista fără cele dinainte. Fără pocăinţă şi smerenie totul e deşertăciune şi înşelare.

Încă o dată te sfătuiesc: citeşte mai multe cărţi bune. Puţini sunt oamenii de la care poţi primi ceva duhovniceşte, şi aceştia sunt adesea ocupaţi sau bolnavi, pe când cartea o poţi citi întotdeauna.

Roagă‑te mai des, măcar câte puţin, şi fă Rugăciunea lui Iisus şi a Maicii Domnului.

Îţi doresc toate milele de la Dumnezeu şi mântuire!

Eu te pomenesc. Te rog să nu uiţi nici tu de mine.

Nu te lăsa pradă gândurilor despre singurătate şi celorlalte gânduri deşarte. Acestea sunt curse ale vrăjmaşului. Cu noi este Dumnezeu, nu suntem singuri. Dacă va fi nevoie, Domnul ne va trimite prieteni cum nici nu ne aşteptăm.

Nevoieşte‑te după putere.

*

Dragă Lidia Vasilievna!

Am primit scrisoarea dumneavoastră şi am fost foarte mişcat de ceea ce spuneţi: „Voi scrie, nu voi aştepta răspuns, iar dacă voi primi vreodată mă voi simţi sărbătoreşte.” Ce‑i drept, nu simt deloc că scrisorile mele au puterea de a face pe cineva să se simtă sărbătoreşte, însă ceea ce spuneţi mă sileşte să vă scriu măcar câteva cuvinte. Sunt foarte mişcat şi vă mulţumesc pentru încredere, însă vă înşelaţi crezând că sunt mereu atât de ocupat cum aţi văzut dumneavoastră. Asta a fost fiindcă erau zile care o impuneau. În restul timpului, sunt mult mai puţin ocupat şi, din păcate, îmi cheltuiesc zilele în lenevire. Vă voi spune că mă aşteaptă în viitor mare osândă pentru faptul că par oamenilor mai bun decât sunt de fapt. Evident, este în mine o anumită viclenie sau făţărnicie, poate inconştientă (conştientă, cred, nu am), din care cauză mulţi mă cred mai bun decât sunt. De asta se temea până şi Apostolul Pavel. Iertaţi‑mă!

Trebuie ca nu numai patimile, ci şi oamenii să ne necăjească, şi să vedem că suntem necăjiţi pe merit, că nu suntem buni de nimic şi că nu ne putem îndrepta singuri; tocmai atunci vom alerga sincer la Mântuitorul nostru, vom plânge înaintea Lui ca desfrânata sau ca fiul risipitor şi vom zăcea la picioarele Lui până vom auzi în inimă glasul: Iartă‑se păcatele tale cele multe! Mergi, luptă‑te, rabdă, cercetează calea duhovnicească, învaţă rugăciunea neîncetată, plângi în inima ta ca să nu cazi în mâinile tâlharilor, şi aşa mai departe. Începând din acel moment, vom da doar puţină atenţie părerilor lumeşti, chiar şi când aparţin oamenilor celor mai apropiaţi, pe a căror părere puneam înainte mare preţ. Ne vom strădui doar ca Domnul să nu ne osândească, să nu ne lipsească de mila Sa, de ajutorul Său, ca să‑I plăcem doar Lui.

Încă o dată voi mai spune: trebuie să fim absolut sinceri înaintea Domnului, să nu ne înfăţişăm niciodată păcatele mai mici decât sunt de fapt, să nu ni le îndreptăţim, să nu le căutăm dezvinovăţiri, ci, dimpotrivă, să ne învinuim pe noi înşine şi să spunem: „Cu toate că sunt atât de rău şi de netrebnic, miluieşte‑mă, Doamne, şi mântuieşte‑mă!”.

*

Iuliei Zrajevskaia

Conştiinţa propriului „eu” este cea mai adâncă în sufletul omului. De aceea, tot ce este nemijlocit legat de „eu” (iar în această categorie intră în primul rând slava deşartă, trufia şcl.) este cel mai greu şi de cunoscut, şi de dat la iveală; de aceea este greu orice lucru care micşorează „eul” faţă de oameni, până şi faţă de tine însuţi şi faţă de Dumnezeu. Iată de ce există primejdia de a nu fi deschis înaintea lui Dumnezeu nici măcar la rugăciune, ci de a ascunde multe „prin tufişuri”, cum a făcut Adam după cădere, adică de a le împinge în „curtea din spate” a conştiinţei şi de a le acoperi cu gunoiul autojustificărilor de tot felul. Lucrul acesta este foarte primejdios şi – lucrul cel mai important – nu îşi atinge deloc scopul, deoarece Domnul ştie oricum totul chiar înainte de a face noi ceva necuvenit.

Trebuie ca la rugăciune să ne dezvelim pe de‑a‑ntregul înaintea lui Dumnezeu, şi să ne pocăim înaintea Lui, şi să cerem de la El iertare şi vindecarea sufletului nostru bolnav.

Domnul să vă ajute şi să vă dea binecuvântare! Iertaţi‑mă!

*

Verei Zarudnaia

Am primit scrisoarea dumneavoastră şi mi‑a fost milă de mâhnirea dumneavoastră, a cărei pricină n‑a fost scrisoarea mea, ci dispoziţia dumneavoastră sufletească. După cât mi se pare, n‑aţi înţeles scrisoarea mea, altfel nu v‑aţi fi necăjit şi nu aţi fi plâns atât, ci pur şi simplu aţi fi luat la cunoştinţă, iar dacă aţi fi găsit că am dreptate aţi fi şi împlinit. Transcriu fraza dumneavoastră: „Cum puteţi spune că fundamentul întregii mele vieţi este putred? Cum să şfichiuiţi aşa un om, aruncându‑l în deznădejde?” Dacă mergeţi prin pădure şi cineva vă spune: „Nu vă duceţi în stânga, acolo este periculos – mlaştină şi o mulţime de şerpi –, ci mai bine apucaţi‑o la dreapta”, o să spuneţi că respectivul este crud şi că vorbele lui sunt un bici?

Pe urmă, mi se pare că răstălmăciţi propoziţia pe care o citaţi. Putred este gândul la anumite realizări şi năzuinţe, însoţit de întrebarea: „Pot, oare, cutare şi cutare lucru? Sunt bună de cutare şi cutare lucru?”, în care se ascunde gândul la o viaţă ascetică aparte sau ceva de genul acesta. Atunci cum să ne gândim cu ce ne vom înfăţişa Domnului? Datoria noastră este de neplătit, puteri n‑avem, nimic n‑avem ca să plătim. Nu ne rămâne decât să plângem (nu de necăjiţi ce suntem) înaintea milostivirii lui Dumnezeu şi să ne rugăm pentru iertare.

În asta, şi doar în asta, trebuie să constea întreaga sarcină a restului vieţii. Domnul vă dă pentru asta timp liber, vă eliberează de grijile pentru cele stricăcioase. Străduiţi‑vă pe cât vă stă în putere să vă prefaceţi toată viaţa în pocăinţă. Fie că vă rugaţi, fie că faceţi ceva bun, fie că ieşiţi undeva, ­străduiţi‑vă să faceţi toate simţindu‑vă roabă păcătoasă, nevrednică, mai rea decât toţi. Dacă se vor abate asupra dumneavoastră necazuri trupeşti sau sufleteşti să vă spuneţi: „Cele vrednice de faptele mele primesc, merit mult mai mare pedeapsă; Îţi mulţumesc, Doamne, că mă pedepseşti cu milostivire ca să mă curăţeşti de păcatele mele!”

Iată, acesta este fundamentul corect, aceasta este calea corectă! Dacă nu vom avea pocăinţă în toate, totul va fi putred, totul va fi bun de nimic, nu va duce la scop, ci va depărta de el – iar scopul este cel de a primi iertarea tuturor păcatelor şi de a moşteni după moarte, prin Crucea lui Hristos, Împărăţia lui Dumnezeu. Asta vă doresc din tot sufletul şi dumneavoastră.

Pentru toate cele necuvenite (gânduri, simţăminte, cuvinte, priviri etc., etc.) să suspinaţi neîntârziat în sinea dumneavoastră, din toată inima, către Domnul, să cereţi iertare, şi e de ajuns. Nu mai scormoniţi, nu despicaţi firul în patru: „Sunt aşa, sunt pe dincolo.Oricum nu ne cunoaştem pe noi înşine şi nu putem judeca corect despre noi înşine. Domnul este Judecătorul nostru. Treaba noastră este să cerem iertare pentru toate, iar să osândim pe cineva, chiar şi pe noi înşine dacă o facem peste măsură, nu avem voie.

Nu sunteţi deloc tare de cerbice, ci la fel ca toţi: bine amestecat cu rău, omul vechi e viu, iar cel nou este încă prunc. Să ne dăm pe noi înşine şi pe ai noştri lui Hristos Dumnezeu, şi să lucrăm după putere, şi să ne pocăim pentru lipsurile şi greşelile noastre! Pentru dumneavoastră postul trebuie să fie lăuntric. Acesta e mai greu decât cel exterior, de aceea îl şi preferă oamenii pe cel din urmă. Întreţineţi‑vă puterile trupului, ca să fiţi în stare şi de lucrarea lăuntrică.

Domnul să vă ajute, şi să vă lumineze, şi să vă dea binecuvântare!

*

Verei Zarudnaia

Creştinul n‑are nici un fel de temeiuri să deznădăjduiască: nici dumneavoastră nu aveţi. La toate stările dumneavoastră voi spune un singur lucru: toţi, chiar şi sfinţii, au avut nevoie de pocăinţă – cu atât mai mult noi. Dezgoliţi‑vă înaintea lui Dumnezeu cu toate neajunsurile, păcatele, îndoielile dumneavoastră ş.a.m.d., pocăindu‑vă şi rugându‑vă: „Doamne, iartă, Doamne, miluieşte, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte‑mă pe mine, păcătoasa!” ş.a.m.d. Starea aceasta (dacă o pricepeţi) poate înlocui toate pravilele dumneavoastră şcl. Ele (adică pravilele) trebuie să ducă tocmai la asta. Pe alţi oameni nu trebuie să‑i osândiţi şi nici să‑i judecaţi, ci dacă vă amintiţi de ei să suspinaţi rugându‑vă pentru mântuirea lor: astfel veţi tăia gândul osândirii. Să citiţi şi să ascultaţi Evanghelia. Oamenii sunt datori numai să uşureze ascultarea faţă de Evanghelie, nu să pretindă ascultare faţă de ei. Acum nimeni nu e în stare de ascultarea „în toate”. Pocăinţa înlocuieşte totul.

Oamenilor să nu vă descoperiţi sufletul. Domnul să vă lumineze şi să vă mântuiască!

Să nu visaţi şi să nu gândiţi gânduri deşarte: luptaţi‑vă cu această ispită pe cât vă stă în putere.

*

Verei Zarudnaia

Pace dumneavoastră!

La noi totul e deocamdată ca înainte. Vorbirea deşartă şi clevetirea nu încetează, ceea ce se potriveşte pe deplin cu rânduiala lucrurilor acestei lumi.

Cei încercaţi au o vorbă:Dacă nu este pocăinţă (sinceră, statornică), este înşelare. Lacrimile pot fi, fără îndoială, false: toţi plâng, dar la lacrimile curate foarte puţini ajung.

Să nu cereţi prea mult de la dumneavoastră. Mergeţi mai mult pe pocăinţă. Întotdeauna suntem robi netrebnici. Să rămânem conştienţi de faptul acesta e mai uşor când vedem că în toate privinţele avem lipsuri. Când ne vedem buni, sigur suntem în înşelare.

Să fiţi sănătoasă şi să nu vă descurajaţi! Dacă nu ne putem bucura totdeauna, aşa cum porunceşte Apostolul, măcar să nu ne descurajăm şi – principalul – să mulţumim pentru toate lui Dumnezeu. Dumneavoastră aveţi deosebită nevoie de asta: material sunteţi asigurată, aveţi cameră proprie, aveţi prieteni. Cum să nu mulţumiţi pentru toate astea! Iar descurajarea este cârtire ascunsă. Dumnezeu să ferească de asta!

Domnul să vă dea binecuvântare şi să vă apere de tot răul!

*

Verei Zarudnaia

De ce vă tulburaţi că dormiţi şi vă odihniţi mult? Odihniţi‑vă atât cât să simţiţi putere pentru a vă ruga sau a face ceva prin casă. Dacă puneţi asupra trupului povară peste ­puterile lui, veţi căpăta întunecare a duhului şi o slăbire şi mai mare a trupului. Nu cereţi de la dumneavoastră mai mult decât puteţi. Nădăjduiţi în milostivirea lui Dumnezeu, nu în propriile virtuţi. Pocăinţa a fost dată vremii noastre în loc de fapte, care nu mai sunt. Ea naşte smerenie şi nădăjduire în Dumnezeu, nu nădăjduire în noi înşine, care este trufie şi înşelare.

Orice tulburare este de la vrăjmaşul. Nu trebuie să vă opriţi asupra tulburării şi să vă istoviţi în ea, ci să o alungaţi prin rugăciune. La spovedanie trebuie să înşiraţi păcatele care v‑au rămas în memorie şi vă frământă conştiinţa, iar pe celelalte să le mărturisiţi la modul general: cu cuvântul, cu fapta, cu gândul, am păcătuit. Asta este de ajuns pentru dumneavoastră. Iar tulburarea după spovedanie vine ori de la vrăjmașul, ori din tăinuirea cu bună știință a anumitor păcate. Dacă ați tăinuit, data următoare să mărturisiți totul, și aceste păcate ascunse, iar dacă nu ați tăinuit n‑aveţi de ce să daţi atenţie: trebuie să alungaţi tulburarea la fel ca pe orice alt gând şi simţământ de la vrăjmaşul. Înconjurând m‑au înconjurat, şi întru numele Domnului i‑am înfrânt pe ei.

Fiţi mai sinceră, adică nu minţiţi înaintea lui Dumnezeu, nu vă îndreptăţiţi, nu vicleniţi, ci înfăţişaţi‑vă Domnului aşa cum sunteţi, cu toate urâciunile, şi cereţi iertare şi miluire.

La Ignatie Briancianinov se spune aşa: credinţa în adevăr mântuieşte, iar credinţa în minciună pierde. Excepţiile nu intră în calcul. Asinele nu povăţuiesc adesea la adevăr, cum s‑a întâmplat cu Balaam.

Dacă v‑aţi purtat rău (rece) cu cineva, măcar când vă despărţiţi cereţi‑vă scuze. Păcatul împotriva aproapelui apasă foarte greu asupra conştiinţei. De altfel, şi Domnul iartă păcatele de acest fel numai atunci când ne împăcăm cu aproapele.

Iertaţi‑mă! Domnul să vă dea binecuvântare şi să vă înveţe la tot binele!”

(din: Cuviosul Nikon Vorobiov, Cum să trăim în ziua de astăzi. Scrisori despre viaţa duhovnicească, Editura Sophia, 2014)

nikon-vorobiov-cuvios-cum-sa-traim-in-ziua-de-astazi-scrisori-despre-via-a-duhovniceasca-11970

Din aceeasi carte:

***

Legaturi:

***

***

 

*


Categorii

"Concentrate" duhovnicesti, Cuviosul Nikon Vorobiov, Mandria, trufia, Pocainta, Razboiul nevazut

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

1 Commentariu la ““Pocăinţa a fost dată vremii noastre în loc de fapte, care nu mai sunt” – MUSTRARI SI INCURAJARI de la Cuviosul Nikon Vorobiov pentru ASUMAREA CURAJOASA A ATITUDINII AUTENTICE DE POCAINTA

  1. Pingback: Spovedania inaintea lui Hristos cel Rastignit. CUM AR TREBUI SA NE PREGATIM PENTRU TAINA SPOVEDANIEI SI SA NE FACEM MARTURISIREA PACATELOR? | Cuvântul Ortodox
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate