NOI MINUNI ALE CUVIOSULUI PAISIE AGHIORITUL. “Nu mai pot trăi aşa! Îmi vine mereu în minte faţa lumi­noasă şi zâmbitoare a Stareţului…”

16-07-2018 Sublinieri

Revista Familia Ortodoxă

Numărul: 114/ iulie 2018

NOI MINUNI ALE CUVIOSULUI PAISIE AGHIORITUL

Sfântul! Sfântul! Sfântul!

Uneori, când cineva nu înţelege cu binele, Dumnezeu îngăduie să treacă printr-o încercare, ca să-şi revină. Dacă n-ar exista o durere, o boală cât de mică, atunci oamenii ar ajunge ca fiarele şi nu s-ar mai apropia de Dumnezeu spunea iubitul nostru Sfânt Paisie Aghioritul.

Citind istorioarele de mai jos, ne umplem de bucurie şi de nădej­de: sfinţii sunt lângă noi, dragostea lor ne tămăduieşte trupeşte şi sufleteşte, ne preschimbă vieţile şi ne aruncă, din hăurile iadului, în braţele Domnului. (A.S.)

 

„SĂ VII LA MORMÂNTUL MEU, TE VOI FACE BINE”

În decembrie 1996, la doi ani după moartea Stareţului Paisie, eram în pangarul Mănăstirii din Suroti. Acolo se mai aflau doi soţi cu fetiţa şi bu­nicul, două femei de vârstă mijlocie şi un tânăr. Dintr-odată au auzit toţi un strigăt puternic. Una din femei căzuse la podea şi se lovea, urlând sălba­tic, îşi sucea violent capul la stânga şi la dreapta. Era o privelişte cumplită. Mama şi-a scos repede fetiţa din pangar, iar ceilalţi încercau s-o ajute pe femeia de pe jos. Atunci aceasta a început să zbiere din rărunchi cu glas fioros de bărbat: O să vă stăpânesc pe toţi care nu vă supuneţi mie! O să vedeţi voi! Nu mai e mult până ce-mi voi pune semnul pe mâinile tuturor, şi ale voastre! Şi toţi o să vă închinaţi mie, ticăloşi ce sunteţi! – şi a con­tinuat apoi să-i ocărască pe oameni.

Dintr-odată, chipul femeii căzute pe jos s-a umplut de groază şi a început să facă spume la gură. Glasul bărbătesc care ieşea din ea a răc­nit: Paisie, nu mă arde, nu mă arde! Ştiu că vrei să mă trimiţi înapoi în măruntaiele iadu­lui, de-aceea mă tot aduce ticăloasa asta la mă­năstiri. De ce-o ajuţi, Paisie? Mă arzi, mă arzi!. Apoi a început să guiţe puternic. Femeia se lo­vea cu capul de podea aşa de tare, încât ne-am temut că-şi va sparge craniul. Ne era tuturor limpede că era chinuită de un drac.

Glasul diavolului a început din nou să strige: ,Acum a venit şi Maria! Mă arzi, Paisie!“. A mai scos un strigăt puternic, apoi a leşinat, rămânând nemişcată. Oamenii din jur s-au apropiat încet şi au acoperit-o cu hainele lor. După ce şi-a reve­nit, au ajutat-o să se ridice. Femeia plângea înceti­şor. Apoi a început să aducă mulţumiri din adân­cul inimii: „Mulţumesc, Părinte! Mulţumesc, Doamne!” — spunea neîncetat, cu mare recu­noştinţă. S-a dus înaintea icoanei lui Hristos şi a Sfintei Sale Maici şi a strigat: „Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, cum de m-ai primit pe mine, nevrednica? Îţi mulţumesc, Doamne! Îţi mulţu­mesc, Părinte Paisie! Dumnezeule, sunt nevred­nică de ajutorul Tău!“.

Toţi au rămas mişcaţi de cele văzute. La ple­care, femeia ne-a spus tuturor că Stareţul Paisie i se arătase în vis şi-i spusese: „Să vii la mormân­tul meu şi te voi face bine“. Imediat ce ajun­sese la mănăstire, a întrebat unde e mormântul Stareţului, i s-a închinat şi apoi s-a dus la pangar, unde s-au petrecut cele întâmplate.

P.A.

„AM VĂZUT TOTUL CU OCHII MEI”

Într-una din multele mele vizite la Stareţul Paisie, l-am luat cu mine şi pe fiul meu, Konstantinos. I l-am prezentat Stateţului: „Konstantinos, căţărătorul pe munţi. Face o echilibristică foarte periculoasă pe stânci“.

„Konstantinos“, i-a zis atunci Stareţul, „te poţi sui pe munţii cei duhovniceşti, fiindcă aşa vei fi mai aproape de Dumnezeu. Dar să nu te mai caţeri pe stânci, pentru că asta îţi hrăneşte mândria. A stat apoi mult de vorbă cu el, dându-i exemple din viaţa sa, pe când era în armată. Când ne-am despărţit, la poarta colibei, l-a sărutat pe Konstantinos pe creştet şi i-a mai zis odată:Să nu te mai ocupi cu alpinismul. Dar să ţii minte că, dacă totuşi vreodată te vei încăpăţâna s-o mai faci, eu mă voi ruga pentru tine.

Ei, aşa se face că, pe baza acestei portiţe lăsate de Stareţ, Konstantinos – fără să ne spună nimic – a continuat să practice alpinismul.

În septembrie am mers din nou la Stareţ. La colibă erau o mulţime de oameni, dar, de îndată ce m-a văzut, mi-a spus: „Să mă aştepţi, trebuie să-ţi zic ceva important!“. Când curtea s-a golit de vizitatori, Stareţul mi-a zis: Konstantinos a căzut pe când se căţăra pe o stâncă. Erau douăzeci de metri de la o ancoră la alta, dar Preasfânta l-a ţinut în braţe. Am văzut totul cu ochii mei“.

Imediat ce am ajuns din Sfântul Munte acasă, l-am sunat pe Konstantinos la Athena, acolo unde era student. „Kostas“, i-am zis, „ai avut oare o cădere în gol în timpul unei căţărări?” . „Da, de unde ştii?“, mi-a răspuns el, surprins. „Uite, ştiu!“. „Nu cumva eşti la Stareţul Paisie?”. I-am zis că tocmai mă întorsesem de la el. Atunci Konstantinos mi-a strigat: „Să te duci să-i mulţu­meşti din partea mea! Şi să-i mai spui că-mi vând chiar acum tot echipamentul de căţărare şi n-o să mai fac alpinism în viaţa mea!“. Şi aşa a şi făcut.

Mattheos Golias, Ioannina

 

„De-aş şti că voi simţi din nou bucuria aceasta”

Sufeream de la vârsta de 12 ani episoade de în­drăcire. Viaţa mea devenise un chin. După ce mi se citeau rugăciunile de izgonire a diavolului, mă simţeam de parcă mă bătuse cineva.

În prima Duminică a Postului Mare din 1995, Părintele meu duhovnic a hotărât să mergem la priveghere la Mănăstirea Suroti. Chiar înainte să plecăm, am simţit în mine o luptă cumplită. În timpul privegherii n-am simţit nici cea mai mică oboseală. Stăteam în mijlocul bisericii cu faţa la pământ, iar maicile în jurul meu. După prive­ghere a început slujba sfinţirii mici a aghiasmei. Atunci am devenit sălbatic, dar m-au dus la sfin­tele moaşte ale Cuviosului Arsenie Capadocianul.

Vă mărturisesc, cutremurându-mă, că, pentru prima dată, am simţit că ard. La sfârşit am îngăimat: „Pa… Pa…“. Stareţa m-a întrebat: „Paisie?“. Am dat din cap că da. În acea clipă m-am pre­schimbat într-o fiară sălbatică. Când m-au dus la mormântul Stareţului Paisie, am strigat de trei ori: „Sfântull! Sfântul! Sfântul!”.

Deşi voiam s-o iau la goană, m-au prins şi m-au aşezat pe mormântul Stareţului. Atunci l-am văzut pe Cuviosul Paisie în picioare, ca şi cum s-ar fi sculat din somn. Nu arăta ca un mort, ci exact la fel ca atunci când trăia, cu barba şi dulama lui neagră. Totul s-a petrecut într-o clipă. Şi-a pus mâna pe fruntea mea şi, în aceeaşi clipă, am văzut cum îmi iese din gură un fum negru. Imediat m-am liniştit, dar durerea n-a încetat pe dată. Tot gemeam: „Mă doare rău!“, până când am adormit.

După ce au trecut patruzeci de zile de la cele întâmplate, am simţit o bucurie aşa de mare, în­cât m-au podidit lacrimile. Atunci m-am rugat aşa: „Dumnezeul meu, şi de-ar fi să pătimesc toată viaţa ca până acum, mi-ar fi de ajuns de-aş şti că voi simţi din nou, fie şi preţ de-o clipă, bucuria aceasta!“.

C.A.

[…]

„SUNTETI CUMVA STAREŢUL PAISIE?”

D-l Stylianos din Kalamata, cu domiciliul în Athena, mergea cu maşina spre Ioannina. Pe drum a suferit o coliziune frontală, în urma căreia automobilul s-a făcut literalmente praf, iar el a fost grav accidentat la cap. L-au dus la spital în stare de inconştienţă, fiind internat la terapie intensivă.

A povestit mai târziu că, pe când se afla in această stare, a văzut un nor luminos şi, in mij­locul lui, un monah în vârstă. Fiindcă tot au­zise în ultima vreme despre un Stareţ plin de har pe nume Paisie, deşi nu era foarte apropiat de Biserică, l-a întrebat dintr-odată, plin de uimire, pe monahul necunoscut:Sunteţi cumva Stareţul Paisie?“. Bătrânul nu i-a răspuns. I-a zâmbit, l-a mângâiat uşor pe cap şi i-a zis: „Nu te teme! Vei fi bine!”.

În curând şi-a revenit. Deşi încă uluit de cele petrecute, şi fără să ştie cine a fost oaspetele minu­nat, simţea că are încredere în cuvintele lui. Le-a spus-o şi doctorilor, care au rămas şi ei uimiţi de recuperarea sa cu neputinţă de explicat omeneşte.

După externarea din spital, în drum spre casă, a trecut prin faţa unei librării şi a recunoscut sur­prins chipul salvatorului său pe coperta unei cărţi. Era chiar Stareţul Paisie. Plin de recunoştinţă, a cumpărat cartea şi a citit-o.

S-a grăbit apoi să se închine la Panaguda, chilia Stareţului din Sfântul Munte, unde a po­vestit ce i s-a întâmplat. Dar, dincolo de izbăvi­rea de moartea trupească, intervenţia minunată a Stareţului i-a schimbat radical şi viaţa. Şi-a căutat un Părinte duhovnicesc şi a început să se spove­dească. A încetat să mai trăiască lumeşte, în ciuda presiunilor puternice din partea rudelor. „Nu mai pot trăi aşa! Îmi vine mereu în minte faţa lumi­noasă şi zâmbitoare a Stareţului“, le spunea el, cu lacrimi în ochi.

Grupaj realizat de Radu Hagiu

Revista Familia Ortodoxă, Numărul: 114/ iulie 2018

***

IPS IEROTHEOS VLACHOS, Sfântul Paisie Aghioritul:

Întâlnirea mea cu Părintele Paisie din anul 1977*

Cel de-al doilea pelerinaj din acel an (1977) a fost în luna iunie, cu binecuvântarea Stareţului meu, Mitropolitul Calinic, care urmărea cu dragoste şi discernământ toată această căutare şi parcurs al meu. De astă dată doream să aflu mai multe despre Rugăciune, despre isihia minţii şi vederea luminii nezidite de la părinţii aghioriţi care trăiau în fapt acestea.

Primul popas a fost la Stareţul Paisie Aghioritul, care vieţuia atunci la Coliba Cinstitei Cruci, aproape de Mănăstirea Stavronikita. Îl cunoscusem cu ani de zile în urmă, când îl întrebasem despre unele chestiuni legate de slujirea duhovnicească – dar acum, sub în­râurirea celor citite despre lucrarea niptică şi Rugăciunea minţii, şi după câte trăisem la mănăstirea din Essex, eram hotărât să-l întreb despre acestea. Discuţia cu el era o mistagogie. Am păstrat însem­nări din această convorbire, pe care le-am aşternut pe hârtie imedi­at cum am plecat de la chilia sa, aşezat pe o stâncă în drumul spre Stavronikita.

La început mi-a vorbit despre iubirea nobilă a lui Dumnezeu că­tre oameni şi către întreaga zidire. Mi-a spus chiar că Dumnezeu Se poartă cu nobleţe până şi cu diavolul, dar acesta nu poate pricepe. În cele din urmă, Dumnezeu îl îngrădeşte pe diavol”.

L-am întrebat despre esenţa vieţii monahale. Mi-a zis că mona­hul nu are drepturi acestea îi aparţin lui Dumnezeu“. Apoi mi-a spus că trebuie să adâncim viaţa lăuntrică, să nu rămânem la suprafaţă. S-a referit în special la faptul că trebuie să trăim dreptatea lui Dum­nezeu: „Nu-i de ajuns numai curăţia trupului, ci şi trăirea dreptăţii. Cel drept, dar şi cei ce sunt nedreptăţiţi, aceştia sunt cu adevărat copiii lui Dumnezeu.Monahismul are în centru pe Dumnezeu şi legătura cu El. A zis: „Dacă merg într-o unitate militară şi le spun ce este monahis­mul, toţi or să vrea să se facă monahi. Dar când vor veni aici, la început o să-i entuziasmeze polieleele cântate în biserică, după care vor socoti, to­tuşi, că mai bune sunt bouzoukia1 [1 Bouzouki este un instrument muzical cu coarde, asemănător mandolinei. Folo­sit la plural, bouzoukia, denumeşte cântecele de petrecere interpretate cu acest instru­ment, tradiţionale în Grecia. Termenul mai denumeşte şi locurile de distracţii, restau­rante şi taverne, unde se cântă asemenea cântece, (n.trad.)]. Căci esenţa monahismului în inimă este. Avem răspundere faţă de generaţia tânără, să o învăţăm adevăra­tul monahism.” Cunoscând valoarea ascultării, a zis: „Fiecare Stareţ va da socoteală lui Dumnezeu după cum îi fac ascultare fiii săi duhovni­ceşti. ” Fireşte, ascultarea nu este o intervenţie tiranică a Stareţului în viaţa ucenicilor, ci o lucrare săvârşită în deplină libertate: „Monahii, atunci când Stareţul lor le lasă libertate, au o mare responsabilitate.” S-a referit şi la faptul că unii călugări nu sunt preocupaţi de sporirea lor duhovnicească, ci se dedică şantierelor. „Monahii nu trebuie să zi­dească multe, ci doar să repare ceea ce există, pentru trebuinţele lor. Astăzi avem chilii – si burtă! “2 [Joc de cuvinte: în limba greacă … (chilii) şi … (burtă) sunt paronime – (n.trad.)]

Cuvântul său s-a îndreptat în mod firesc către Rugăciunea minţii (noetică), cea care este esenţa vieţii monahale. Părintele învăţa că Rugăciunea curge ca un izvor din inima care-L iubeşte pe Dum­nezeu sau e îndurerată. „Rugăciune nu înseamnă pur şi simplu să se roage cineva, nici numai să avem minte curată şi să nu primim gânduri, ci mai ales să înceapă să lucreze inima.” Să se simtă că funcţionează acest „motoraş”. Insă „una e inima, şi alta voinţa”. Despre ce este ini­ma mi-a povestit o întâmplare nostimă: un englez (care nu cunoştea greaca) l-a vizitat mai mult din curiozitate, pentru a-l întreba ce este inima despre care scriu Părinţii Bisericii. Văzând că nu are nişte că­utări adevărate, Părintele Paisie i-a spus: „Cu engleza mea şi cu greaca dumitale, nu putem găsi nici măcar locul inimii de carne!”

L-am întrebat care este deosebirea dintre minte (nous) şi raţiune (logiki). Mi-a explicat printr-o comparaţie simplă: Raţiunea seamănă cu mustul şi cu vinul, în vreme ce mintea, cu lichiorul distilat.” L-am în­trebat şi despre durerea de cap ce apare de la concentrarea în rugăciune. Mi-a spus că, atunci când cineva se străduieşte să se adune în rugăciune şi-i vine durerea de cap, atunci „Dumnezeu vede strădania copilului celui iubitor de osteneală şi-l binecuvântează, zicându-i: «Nu te mai obosi, o să-ţi dau ce-Mi ceri».” Mai trebuie să se ştie şi că „atunci când alţii ajung să ofteze pe bună dreptate din pricina noastră, asta nu ne ajută la rugăciune”.

Multe şi înţelepte cuvinte mi-a spus despre viaţa duhovnicească; mi-a spus că rugăciunea se dezvoltă în „clima temperată” a vieţii duhovniceşti din Biserică. Bunăoară, mi-a zis: Aritmetica lui Dumnezeu este diferită de aritmetica oamenilor. Pentru Dumnezeu, 4 e calificativul foarte bine, în vreme ce 9 nu e foarte bine.” Întrebându-l cum vine asta, mi-a zis: Când cineva primeşte de la Dumnezeu două harisme (doi talanţi) şi le dublează (face patru talanţi), obţine calificativul foarte bine. Cât de­spre cel ce a primit cinci harisme şi, în loc să le dubleze (10), le-a făcut numai 9, nu ia foarte bine. De asemenea, mi-a spus că „uneori, gândurile de necredinţă provin de la asceza peste măsurăşi că dacă-şi foloseşte cineva imaginaţia, poate cădea în erezie, vătămând întreaga Biserică”.

L-am întrebat despre nebunia pentru Hristos. Mi-a povestit atunci de Părintele Eftimie, trăitor în ţinutul Marii Lavre, pe care-l cinstea şi de care se minuna, căci se afla „la un nivel înalt al vieţii du­hovniceşti”. Acesta, mergând la Marea Lavră, ca să-şi ascundă virtu­tea, a început să strige nemulţumit că mâncarea pe care i-au pus-o în farfurie nu e bună – ca să nu mai mănânce. Tot aşa, arunca cear­şafurile curate de pe pat, până ce l-au pus într-o cameră mai proas­tă. Şi a completat cu umor: „în ziua de azi, dacă tot suntem nebuni (la cap), de ce să ne mai facem nebuni (pentru Hristos)?”

Pentru a mă ajuta duhovniceşte, la întrebările mele a răspuns prin întâmplări din viaţa sa de la mănăstirea din Konitsa: cum a vrut diavolul să-l spânzure, cum s-a întâlnit cu urşii, cum a biruit ispita trupească, precum şi diferite istorii din vremea nevoinţei sa­le din Sinai, care sunt povestite şi în cartea despre Părintele Paisie a pururea-pomenitului ieromonah Isaac.

* Ierotheos, Mitropolit de Nafpaktos şi Aghios Vlasios, Olba ăvOpamov iv Xpiaxă, Ed. Sf. Mănăstire Naşterea Maicii Domnului (Pelaghia), ediţia a IV-a, pp. 275-278. Re­producem fragmentul după traducerea românească: Ierotheos, Mitropolit al Nafpaktosului, Ştiu un om în Hristos. Stareţul Sofronie, isihastul şi teologul, trad. Ierom. Teofan Munteanu, Ed. Sophia, Bucureşti, 2013, pp. 243-245.

(din: Mitropolitul Ierotheos Vlachos, Sfântul Paisie Aghioritul, Editura Sophia, 2018)

Legaturi:

 

SFÂNTUL PAISIE AGHIORITUL – MÂNGÂIETORUL ÎNMIRESMAT AL CELOR ÎNDURERAȚI, “un om care sprijinea întreaga lume cu rugăciunile sale, un om asemenea marilor Părinți ai Bisericii noastre”. Mărturia Mitropolitului Atanasie de Limassol despre DARURILE ȘI MINUNILE TĂINUITE ale Cuviosului de la Panaguda

PARINTELE PAISIE AGHIORITUL – smeritul mare sfant contemporan vizitat de Maica Domnului. “Cat de mult a insemnat trecerea acestui om!”

ATINGEREA DELICATĂ A UNUI SFÂNT, CARE FACE SĂ CURGĂ HARUL ȘI PRIN INIMA TA… Marturii ale Mitropolitului Nicolae al Mesoghiei despre CUVIOSUL PAISIE AGHIORITUL si darul iubirii sale jertfelnice pentru toti cei care sufera. CONVERTIREA MINUNATA A UNUI ATEU LA INTALNIREA VIE CU SFINTENIA

MARTURII VIDEO si RELATARI VII despre SFANTUL PAISIE AGHIORITUL, INVATATURILE si MINUNILE SALE: “Era cu totul dragoste”

CUVIOSUL PAISIE AGHIORITUL – CRAMPEIE DIN VIATA SI MINUNILE unuia dintre cei mai iubiti SFINTI ATHONITI ai vremurilor noastre

Marturia domnului ATANASIE RAKOVALIS despre HARISMELE SFANTULUI PAISIE AGHIORITUL – puternica ADEVERIRE a invataturilor Sfantului Grigorie Palama despre ENERGIILE NECREATE. Experienta harului VS. IDEOLOGIZAREA credintei

Fericitul sfarsit al Cuviosului Paisie Aghioritul: MUCENICIE, ADEVARATA MUCENICIE…/ Dacă n-aş vedea anii grei ce vin, nu m-aş nelinişti atâta… Acum nu mă înţelegeţi, dar atunci mă veţi înţelege”

SFANTUL PAISIE AGHIORITUL – minunea recenta a vindecarii unui tanar aflat in coma dupa un accident si INTALNIREA TULBURATOARE CU UN PARALITIC. Marele duhovnic despre ROSTUL DUHOVNICESC AL BOLILOR si MUCENICIA DURERILOR

CUM A SALVAT CUVIOSUL PAISIE AGHIORITUL UN TANAR MOTOCICLIST. Plus SURPRIZA de a-i auzi vocea si de a-l vedea in imagini filmate

Harismele minunate ale Cuviosului Paisie Aghioritul (1). DEPASIREA LEGILOR FIRII. PRIETENIA CU ANIMALELE SALBATICE

Harismele minunate ale Cuviosului Paisie Aghioritul (2): “FABRICA” DE RUGACIUNE SI DE MANGAIERE

Harismele minunate ale Cuviosului Paisie Aghioritul (3): “MIREASMA LUI HRISTOS”

Harismele minunate ale Cuviosului Paisie Aghioritul (4). “Eram alaturi de tine. Nu m-ai vazut?”

Harismele minunate ale Cuviosului Paisie Aghioritul (5): VAZATOR CU DUHUL SI TAMADUITOR

HARISMELE MINUNATE ALE CUVIOSULUI PAISIE AGHIORITUL (6). Chipul purtator de lumina

MINUNILE CUVIOSULUI PAISIE AGHIORITUL

MARTURIA UNEI MAME DIN TESALONIC DESPRE UN AJUTOR MINUNAT AL CUVIOSULUI PAISIE

Documentare video subtitrate: VIATA CUVIOSULUI PAISIE AGHIORITUL (partile I si II)

Film ortodox rusesc subtitrat: VIATA SFANTULUI CUVIOS PAISIE AGHIORITUL (continuare, ultimele 4 parti)

“CUVIOSUL PAISIE AGHIORITUL (1924-1994). Transmisionistul Armatei si al lui Dumnezeu” – AUDIOBOOK si DVD grecesc, de 4 ore, DUBLAT in limba română, cuprinzand VIATA, MINUNILE si HARISMELE sfantului

ACATISTUL Cuviosului Parintelui nostru Paisie Aghioritul

PARACLISUL SFÂNTULUI PĂRINTE PAISIE AGHIORITUL


Categorii

Cuviosul Paisie Aghioritul, Minuni si convertiri, Sfintii - prietenii lui Dumnezeu, prietenii nostri

Etichete (taguri)

, , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

1 Commentariu la “NOI MINUNI ALE CUVIOSULUI PAISIE AGHIORITUL. “Nu mai pot trăi aşa! Îmi vine mereu în minte faţa lumi­noasă şi zâmbitoare a Stareţului…”

Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate