“Nu este cel ce intelege, nu este cel ce cauta pe Dumnezeu…”
Sfantul Ignatie Briancianinov: Cugetare la apusul soarelui
(fragment)
“(…) Acum, cand s-au inmultit cei bogati in stiinte, arte, in tot ce este material, acum a lipsit cel cuvios (Ps. XI, 1). Sfantul Duh, privind la fiii oamenilor, cautand vas vrednic in aceasta ceata de insi ce se numesc pe sine „educati”, „cultivati”, „ortodocsi”, rosteste asupra lor, cu amaraciune, osanda:
Nu este cel ce intelege, nu este cel ce cauta pe Dumnezeu. Toti s-au abatut, impreuna netrebnici s-au facut; nu este cel ce face bunatate, nu este pana la unul. Groapa deschisa gatlejul lor, cu limbile lor vicleneau; venin de aspida sub buzele lor, a caror gura de blestem si de amaraciune este plina; grabnice sunt picioarele lor a varsa sange; sfaramare si nevoie intru caile lor, si calea pacii nu au cunoscut. Nu este frica lui Dumnezeu inaintea ochilor lor (Rom. III, 11-18).
Iata pricinile din care Duhul lui Dumnezeu Se instraineaza de noi, in vreme ce El este adevarata mostenire a crestinilor adevarati, dobandita pentru toti noii israiliteni de catre Atotsfantul lor Incepator de neam. Duhul lui Dumnezeu Sfant este si odihneste doar in sfinti, care s-au rastignit lumii, care au rastignit trupul ca patimile si poftele (Gal. V, 24). Inca din Vechiul Legamant s-a vestit cu privire la El: Nu va ramanea Duhul Meu in oamenii acestia in veac, pentru ca trupuri sunt (Fac. VI, 3). Şi Acest Duh Atotbun, Care in Biserica primelor veacuri S-a pogorat asupra lui Cornelie, care era numai catehizat prin cuvantul crucii, umplandu-l de felurite daruri duhovnicesti, Se departeaza de noi, care suntem deja spalati prin botez, si care ne socotim credinciosi si ortodocsi; Se instraineaza, chiar daca El, Dumnezeu fiind, nu e partinitor; Se instraineaza ca sa nu ne faca mai pacatosi prin adaugarea la celelalte pacate ale noastre a unui pacat greu: jignirea prin care e jignit si silit sa Se departeze de la noi Sfantul Duh (Efes. IV, 30; 1 Tes. V, 19).
Razele Soarelui Dreptatii nu cad acum drept asupra omului! Din pricina intaririi vietii materiale, trupesti, rar, rar se mai afla pe pamant vreun vas viu al Sfantului Duh. Inimile oamenilor s-au facut neinstare, din pricina necuratiei lor, a primi nemijlocit si a purta scrisul Lui; de aceasta s-au facut mai in stare ca inimile – table nefacute de mana – materia fara viata, care cel putin nu e spurcata cu pacatul.
Unde odihnesc acum cuvintele Duhului? In cartile Dumnezeiestilor Scripturi si ale sfintilor bineplacuti ai lui Dumnezeu, in cartile scrise la indemnul si sub insuflarea Sfantului Duh. Duhul Sfant le impartasea alesilor sai felurite daruri duhovnicesti, le randuia felurite slujiri. Pe unii ii ungea spre proorocie, pe altii – spre apostolie, pe altii – spre a pastori si a invata, pe altii – spre a fi mucenici pentru Hristos, pe altii – spre a se curati pe sine prin nevointele calugaresti. Felurite daruri, felurite slujiri – insa temeiul, izvorul, e unul singur: Duhul Sfant, Care imparte darul fiecaruia, randuieste slujirea fiecaruia potrivit voii si stapanirii Sale, ca un Dumnezeu. Şi cartile sfintilor lui Dumnezeu au fost scrise de vase ale Duhului cu felurite daruri si felurite slujiri – au fost scrise toate sub insuflarea ori sub inraurirea Sfantului Duh. Sfantul Duh arata inca de pe aici treapta de slava a templelor Sale vii, stralucind dintr-unul mai luminos, iar dintr-altul mai putin. Asa cum stelele cerului vazut se deosebesc (1 Cor. XV, 42) una de alta in slava, asa si sporirea duhovniceasca a sfintilor lui Dumnezeu, care stralucesc pe cerul Bisericii, este deosebita. Pe potriva sporirii lor duhovnicesti este si lumina pe care o raspandesc cartile scrise de dansii – insa toate sunt pe cer, toate raspandesc lumina, buna mireasma a Sfantului Duh. Tocmai aceste carti sunt lumina razelor Soarelui Dreptatii Care apune, randuita de Atotbunul Dumnezeu spre luminarea celor din urma ceasuri ale zilei crestine.
Fratilor! Sa cercetam, dupa porunca Mantuitorului, semnele vremurilor, pentru a caror necunoastere fariseii sunt infierati de Domnul (Mt. XVI, 3). Sa luam aminte cum se cuvine la povata Mantuitorului, Care le spune iudeilor din vremea Lui:
Inca putina vreme Lumina cu voi este: umblati pana cand aveti Lumina, ca sa nu va cuprinda pe voi intunericul – ca cel ce umbla intru intuneric nu stie unde merge. Pana cand aveti Lumina, credeti in Lumina, ca sa fiti fii ai Luminii (In. XII, 35-36).
Cu credinta sa ne indeletnicim cu citirea cartilor scrise de sfintii bineplacuti ai lui Dumnezeu, culegand din ele lumina si viata pentru suflet. Sa ne indepartam, ca de o otrava omoratoare, de cartile scrise dintr-un izvor puturos si tulbure, din ratiunea cea cu nume mincinos – aceasta mostenire a firii omenesti cazute, ce prin caderea ei s-a apropiat de ingerii cazuti. Ca sa nu mai fim prunci, ne indeamna Apostolul, invaluindu-ne si purtandu-ne de tot vantul invataturii, intru minciuna oamenilor, intru viclesugul spre mestesugirile inselaciunii (Efes. IV, 14).
Vin, mai cumplite decat valurile potopului care a inghitit candva intreaga lume pierzand tot neamul omenesc, vin valurile minciunii si intunericului, inconjoara lumea din toate partile gata sa o inghita, starpesc credinta in Hristos, surpa imparatia Lui pe pamant, inabusa invatatura Lui, vatama obiceiurile, tampesc si nimicesc constiinta, intinzand domnia atotraului stapanitor al acestei lumi.
Unde este acea fericita arca asemenea cu arca dreptului Noe, unde sa putem scapa de valurile ce navalesc din toate partile, unde sa putem afla mantuire neindoielnica? Arca aceasta e Sfanta Biserica, ce pluteste peste valurile potopului duhovnicesc si in noaptea intunecoasa, inviforata, cumplita, este calauzita cu seninatate si tarie in calea sa de catre luminatorii ceresti: scrierile sfintilor bineplacuti ai lui Dumnezeu. Stralucirea acestor luminatori ceresti nu poate s-o ascunda nici o negura, nici un nor.
Arca va ajunge la limanul vesniciei fericite, aducandu-i cu bine acolo pe toti cei ce i-au incredintat mantuirea lor.
Cel care va dispretui aceasta arca, cel ce isi va inchipui, din oarba trufie si parere de sine, ca poate sa strabata valurile cumplite in barca subreda a mintii sale, cel care va dispretui smerita ascultare fata de Biserica cea adevarata, care se va sui in alte corabii, vatamate de invataturile mincinoase, roase de amagirea sarpelui viclean, cel ce va lepada calauzirea Sfantului Duh, ori se va calauzi doar cu raceala si fatarnicie dupa Sfanta Scriptura, singura in care se afla invatatura Duhului, acela va pieri.
Pana cand aveti Lumina, credeti in lumina, ca sa fiti fii ai Luminii. Amin.
(in: Sfantul Ignatie Briancianinov, “Experiente ascetice”, Editura Sophia, Bucuresti, 2009)
Legaturi:
- PUTINA VREME MAI SUNT CU VOI… Cuvinte rascolitoare ale Parintelui Mucenic Constantin Sarbu. Si o meditatie personala: Hristos mai este încă lângă tine, dar cine ştie cât timp?
- Rugaciunea cele mai potrivita pentru noi, cei de azi, propusa de Sfantul Ignatie Briancianinov: CE ESTE SPECIFIC CRESTINILOR DIN VREMURILE DE PE URMA?
- “INCA PUTINA VREME LUMINA ESTE CU VOI. UMBLATI CAT AVETI LUMINA CA SA NU VA PRINDA INTUNERICUL!”
- Parintele Rafail Noica: “SE POATE LUA SI DE LA NOI…”
- MICII MUCENICI ASCUNSI. Cum ne rusineaza si ne mustra pacatele niste copii si tineri chinuiti, suferind de boli rare…
- SCRISOARE CATRE UN PRIETEN, LA POGORAREA SFANTULUI DUH
- Sarea Ortodoxiei si surogatele formalismului
- DIN CE MOARTE NE-A IZBAVIT HRISTOS PRIN MOARTEA SI INVIEREA SA?
- CUI II MAI ESTE SETE DE DUH SFANT?
- Pogorarea IN NOI a Sfantului Duh – conditia mantuirii
- SF. SERAFIM DE SAROV SI CAUTAREA ADEVARATULUI SCOP: “Sunt intru Duhul Domnului ori nu?”
***
- SFANTUL IERARH IGNATIE despre cea mai grea si mai importanta confruntare, de care ne e groaza si de care tot fugim: CRESTINUL FATA IN FATA CU PATIMILE SALE
- SFANTUL IERARH IGNATIE BRIANCIANINOV: Cursele stapanitorului lumii acesteia
- Sfântul Ignatie Briancianinov: “Nu vorbi despre creştinism cu oameni molipsiţi de învăţături mincinoase; nu citi cărţi despre creştinism scrise de dascăli mincinoşi!”
Tropar
Astazi noi, poporul cel binecredincios, luminat praznuind, umbriti fiind prin venirea ta, Maica lui Dumnezeu, si cautand catre preacinstita icoana ta, cu umilinta graim : Acopera-ne pe noi cu cinstitul tau Acoperamant, si ne scapa de tot raul, rugand pe Fiul tau, Hristos Dumnezeul nostru, sa mantuiasca sufletele noastre.
http://saraca.orthodoxphotos.com/acatiste/acatistul_Sfantului_Acoperamant.htm
Daca Dumnezu doreste mantuirea oamenilor,este din mila si din dragoste pentru fapturile Sale.Si totusi,Celui Atotputernic Ii este cu neputinta ,dupa cum spun Sfintii Parinti,a-l sili pe om sa-L iubeasca,pentru ca asteapta de la el o dragoste izvorata din libertate si nu din constrangere.Tocmai pentru aceasta L-a trimis El pe Fiul Sau in lume si a ingaduit ca Acesta sa sufere moarte muceniceasca spre a-l mantui pe om prin IUBIRE,fara a-l aduce cu sila la credinta.Hristos Domnul ,urmand indemnul Tatalui,accepta sa moara pentru om,spre a-l convinge ca il iubeste cu o dragoste desavarsita,Crucea fiind pentru El ca un punct care intersecteaza dragostea Sa fata de Tatal cu acea fata de omul cazut.De aceea Domnul Iisus este si Mantuitor.
Cerdinţa în Hristos e jertfă
Reală, vie şi trăită
Este viaţa ce vorbeşte,
Prin fapta simplă şi smerită.
Nu-i numa’n sfatul dat la alţii.
Nu-i nici în multa vorbărie,
Nu-i nici în studiul fără practici.
Credinţa nu e teorie.
Credinţa nu ne stă în acte,
În titluri, funcţii, bunăstare,
Ci în trăirea cît mai vie.
În dragostea cea sfinţitoare.
Credinţa ne demască-n public
Prin felul în care’o trăim.
Prin gest, prin gînd, prin angajare
Nu doar prin ceia ce vorbim.
Ea spune dacă-i dinlăuntru
Curată, vie, sfinţitoare
Sau de-i mai mult pe dinafară
Când faptele-s exterioare.
Când ce lucrăm -și ce pretindem-
Le facem spre a fi văzute,
Spre-a ne zidi exteriorul.
-În duhul lumii decazute-.
Hristos n-a spus ’’luaţi aminte
Şi ascultaţi, ce-adânc vorbesc ’’
Ci ’’spuneţi lui Ioan’ că orbii
Văd ,ologii umblă, şi morţii mă mărturisesec’’.
Când faptele merg înainte
Şi adevărul le vădeşte,
Credinţa este o putere
Ce schimbă omul şi-l sfinţeşte.
Dar care fapte ? Ce lucrare?
Și-n care duh ? În cel lumesc
Au vorbit faptele credinţei ?
Cum au zidit și ce zidesc?
Credinţa-n roade dovedește
Şi-n tot cuvantul ce-am rostit
De-i din simţirile trăite
Şi faptele ce au rodit.
Hristos nu este doar al minţii
Ci’al inimii spre înviere
Spre transformare şi trăire
Şi vorba sa are putere.
Credinţa noastră de nu-i astfel
Şi fapta nu-i convingătoare,
Este-o credinţă ne trăită
Formală şi înşelătoarte.
Cuvântul nostru nu pătrunde
In inimi fără de Hristos.
Hristos din noi prin simţăminte,
Va spune cele de folos.
El v-a rosti la noi în cuget
Prin duh, simţire şi trăire,
Şi va veghea cu noi prin cuget
În orice pas spre mântuire.
Hristos nu stă în forţa minţii,
Oricât ar fi de învăţată
Ci stă în inima ce arde
În dragoste adevărată.
Hristos nu are ţel pe lume,
Decât iubirea şi-nvierea,
Nu vrea ecumenism, unire,
Nu vrea politici nici putere.
Hristos e unul şi-o credinţă
Şi cei care doresc unire,
Unirea Duhul Sfânt o face
Şi Adevărul, prin trăire.
El nu vrea fastul plin de zgomot
Nu vrea spectacol nici paradă,
Vrea transformare şi trăire
Nu vrea credinţă de faţadă.
Nu vrea sofişti plini de cultură
Care-l prezintă prin cuvinte,
Vrea trăitori, transfigurare,
Vrea respectarea celor sfinte.
Nu vrea credinţa să ne fie
Doar o politică lumească,
Formal și public răspândită
Şi ne în stare să rodească.
Nu vrea s’aducem argumente
Exterioare, poleite.
El vrea credinţa ce preschimbă
Cuvântu-n faptele trăite.
Hristos din noi de nu vorbeşte
Puternic viu şi-adevărat,
Prin tot ce facem, în trăire
Fiţi siguri că ne-am înşelat.
Ne-am amăgit c-avem în inimi
Ortodoxia, drept credinţă.
Dar fără faptele trăite
Ea-i moartă.E doar cunoştinţă.
Dar mai ieşind şi din canoane
Şi ne trăind viu pocăinţa,
Aducem erezii subtile
Ce strică’n mod ascuns credinţa.
Din vorba foarte iscusită
(Dar netrăita) nu-i folos
Când nici în noi nu schimbă răul
Cu viaţa sfântă în Hristos.
I-o cunoștinţă care’acuză
-Când răul nu e izolat,
Vădit pe faţă scos din inimi-
Și-i vorbă-n vânt şi e păcat.
Sunt riscuri mari să vorbeşti astfel
Şi din lăuntru şi de-afară
Dar cum vom întări credinţa
Fără a crucii grea povară ?
De nu vom duce noi povara
De lacrime a rugaciunii
Și ruga postului cel sincer
Nu vom scăpa de jugul lumii.
Nu vom zidi altare-n inimi.
Nu ne vom scoate din păcate
Nici pe noi înșine nici neamul
Cu populism și surogate.
“Nu este cel ce intelege, nu este cel ce cauta pe Dumnezeu. Toti s-au abatut, impreuna netrebnici s-au facut; nu este cel ce face bunatate, nu este pana la unul. Groapa deschisa gatlejul lor, cu limbile lor vicleneau; venin de aspida sub buzele lor, a caror gura de blestem si de amaraciune este plina; grabnice sunt picioarele lor a varsa sange; sfaramare si nevoie intru caile lor, si calea pacii nu au cunoscut. Nu este frica lui Dumnezeu inaintea ochilor lor (Rom. III, 11-18).”
Doamne,ce “tablou “exact al lumii de astazi,ale vremurilor pe care le traim…
Infricosator!
Dar,slava Lui,Dumnezeului nostru si Jertfei Lui celei Mari si Sfinte ca ne-a lasat arca de salvare, de mantuire…
cutremuratoare explicatie pentru noi, crestinii ultimilor vremuri:
Duhul Sfant “Se instraineaza ca sa nu ne faca mai pacatosi prin adaugarea la celelalte pacate ale noastre a unui pacat greu: jignirea prin care e jignit si silit sa Se departeze de la noi Sfantul Duh ”
Iata ca vremurile cumplite pe care le-a profetit sfantul Ignatie deja au venit si se deruleaza sub ochii nostri :
“Vin, mai cumplite decat valurile potopului care a inghitit candva intreaga lume pierzand tot neamul omenesc, vin valurile minciunii si intunericului, inconjoara lumea din toate partile gata sa o inghita, starpesc credinta in Hristos, surpa imparatia Lui pe pamant, inabusa invatatura Lui, vatama obiceiurile, tampesc si nimicesc constiinta, intinzand domnia atotraului stapanitor al acestei lumi.”