“Cum staţi cu sufletul? Siliţi-vă să vă gândiţi la moarte, îngrijiţi-vă de veşnicie! Oricât aţi trăi aici, totul este doar o singură clipă, doar un vis!”. SFÂNTUL IGNATIE BRIANCIANINOV, ARĂTĂRILE și MESAJELE SALE PENTRU VIAȚA DUPĂ MOARTE

3-05-2018 Sublinieri

Serghei Nilus, “Pe malul râului dumnezeiesc. Însemnările unui ortodox” (vol. II):

“În însemnările sale, o fiică duhovnicească a marelui ierarh Ignatie Briancianinov scrie:

„La ultima întâlnire cu Preasfinţitul Ignatie, din 13 septembrie 1866, mi-a spus: «Sofia Ivanovna! Cum staţi cu sufletul? Pregătiţi-vă de moarte, un singur lucru trebuie – mântuirea sufletului. Siliţi-vă să vă gândiţi la moarte, îngrijiţi-vă de veşnicie!»

Pe data de 30 aprilie 1867, Duminica (săptămâna femeilor mironosiţe), Preasfinţitul Ignatie s-a săvârşit din viaţă la Mănăstirea Sfântul Nicolae – Babaevo. M-am dus la înmormântarea sa, care a avut loc pe 5 mai. Este imposibil de exprimat acea bucurie tristă pe care am încercat-o la sicriul ierarhului.

Au trecut 3 luni. Pe 12 august 1867, noaptea, am dormit rău. Spre dimineaţă m-am trezit. Pe neaşteptate, a venit vlădicul Ignatie, îmbrăcat în haină monahală, în plină vigoare a tinereţii şi m-a privit cu tristeţe şi cu compătimire:

«Gândiţi-vă la moarte – mi-a spus -, nu vă îngrijiţi de cele pământeşti: toate acestea sunt doar un vis, viaţa pământească este doar un vis. Tot ce am scris în cărţile mele, totul este adevărat. Timpul este aproape: curăţiţi-vă prin pocăinţă, pregătiţi-vă de plecare. Oricât aţi trăi aici, totul este doar o singură clipă, doar un vis!»

La neliniştea mea pentru fiul meu, vlădicul a zis:

«Aceasta nu este problema dumneavoastră, soarta lui se găseşte în mâinile lui Dumnezeu: pregătiţi-vă totuşi de trecerea în veşnicie».

Văzând indiferenţa mea faţă de moarte şi umplându-se de compătimire faţă de neputinţele mele, a început să mă implore ca să mă pocăiesc şi să simt frica morţii:

«Sunteţi orbi – mi-a zis el -, nu vedeţi nimic şi de aceea nu vă temeţi; dar eu vă voi deschide ochii şi vă voi arăta chinurile morţii».

Şi iată, am început să cunosc moartea! Ce groază! Trupul a început să-mi fie străin şi de nimic, ca şi cum nu ar fi fost al meu. Toată viaţa mi-a trecut prin minte şi pe sub ochi; vederea şi mintea mea au văzut ce este în realitate în această lume. Şi viaţa aceasta este doar un vis! Toate bunurile şi lipsurile acestei vieţi încetează să mai existe când vine, împreună cu moartea, clipa trezirii. Nu mai există nici prieteni, nici lucruri, doar un spaţiu de necuprins. Întreg acest spaţiu este plin de fiinţe îngrozitoare, de neînţeles pentru mintea noastră orbită. Aceste fiinţe mişună în jurul nostru sub diverse înfăţişări, ne ţin, parcă, sub un neîncetat asediu. Aceste fiinţe îngrozitoare au şi propriul corp, de un aspect deosebit, subtil, asemănător cu o gelatină. Cât sunt de groaznice! Se urcau pe mine, se lipeau în jurul meu, mă trăgeau de ochi, îmi întindeau gândurile în diferite părţi, nu îmi dădeau voie să respir, pentru a nu-L putea chema pe Dumnezeu în ajutor. Voiam să mă rog, să-mi fac semnul crucii, voiam ca, prin pronunţarea numelui Domnului Iisus Hristos, să mă izbăvesc de acest chin, să îndepărtez de mine aceste fiinţe groaznice, dar nu aveam nici putere, nici cuvinte, nici rugăciune. Iar aceste sperietori ţipau la mine: «Este târziu, după moarte nu mai este rugăciune!» Trupul meu a înlemnit, capul a devenit nemişcat; doar ochii vedeau totul şi duhul simţea totul în creier. Cu ajutorul unei puteri suprafireşti, eram în stare să ridic mâna puţin şi să-mi fac semnul crucii. Lucrul acesta le producea convulsii… M-am întărit cu duhul. Dar buzele şi limba numi mai aparţineau ca să mai chem numele Domnului Iisus Hristos şi atunci sperietorile se înroşeau ca un fier încins în loc şi ţipau la mine: «Să nu îndrăzneşti să pronunţi acest nume, este deja târziu!» O, ce chin de nedescris!… O, dacă aş fi putut măcar un minut să-mi menţin respiraţia! Dar vederea, mintea şi respiraţia erau lipite de aceste sperietori, care nu le permiteau să se unească una cu cealaltă şi astfel să rostesc numele Mântuitorului. O, ce suferinţă era şi aceasta!

Şi am auzit vocea vlădicului:

«Rugaţi-vă neîncetat! Este adevărat tot ce am scris în cărţile mele. Renunţaţi la grijile lumeşti; îngrijiţi-vă doar de suflet».

Cu aceste cuvinte a plecat de la mine, prin văzduh, parcă în mod circular, tot mai sus şi mai sus, deasupra pământului. Chipul său s-a schimbat, prefăcându-se în lumină. I s-a alăturat o ceată întreagă de fiinţe luminoase, ca nişte trepte ale unei scări nemărginite, inexplicabile în cuvinte. Şi vlădicul, şi acestea, pe măsură ce se înălţau, primeau chipul unei lumini minunate, asemănătoare cu a soarelui. Privind şi înălţându-mă cu duhul după această nesfârşită fâşie de lumină, deja nu mai dădeam atenţie acestor sperietori, care turbau în jurul meu pentru a-mi atrage atenţia, care însă era cu totul absorbită de această vedenie strălucitoare. Şi am văzut şi acele cete purtătoare de lumină care aveau trupurile lor, iar trupul era asemenea rozelor unei lumini minunate, înaintea căreia nu era nimic, nici soarele nostru, nici întunericul. Şi cu cât erau mai sus treptele scării văzute de mine, cu atât erau mai luminoase cetele locuitorilor cereşti, care stăteau pe acestea. Şi am văzut că vlădicul Ignatie s-a ridicat tot mai sus şi mai sus, până a fost înconjurat de ceata strălucitoare a Sfinţilor Ierarhi. Mai sus de această treaptă, vederea mea nu a putut pătrunde.

Şi de la acea înălţime, vlădicul Ignatie şi-a aruncat asupra mea privirea sa plină de iubire şi de compătimire. Şi pe loc, fără să-mi amintesc de mine şi cum m-am smuls de sub puterea celor ce mă stăpâneau, am exclamat:

«Odihneşte, Doamne, sufletul adormitului robului Tău, Preasfinţitul Ignatie, şi cu sfintele sale rugăciuni mântuieşte-mă şi mă miluieşte pe mine, păcătoasa!»

Şi într-o clipă m-a părăsit toată frica şi o linişte imensă s-a aşezat în sufletul meu.

M-am trezit într-o crudă tulburare. Niciodată nu mă temusem de nimic şi trăiam cu plăcere singură singurică în întreaga casă, dar după acest vis am simţit o asemenea groază încât nu mai aveam putere să rămân de una singură. Mult timp după aceea, am simţit în mijlocul frunţii ceva neobişnuit, un fel de tensiune, ca şi cum întreaga viaţă s-ar fi concentrat în acel loc.

În timpul acestui vis am aflat din propria experienţă că atunci când mintea se concentrează cu gândul la Dumnezeu, la numele lui Iisus, atunci dispar fiinţele îngrozitoare pe care le vezi. Dar când ţi se distrage atenţia, atunci din nou mişună în jurul tău pentru a împiedica gândurile să se îndrepte către Dumnezeu şi să se concentreze la rugăciunea lui Iisus.

Această vedenie am avut-o la Petersburg”.

[…]

Încă o arătare a Sfântului Ignatie Briancianinov

În acelaşi manuscris din care am scos povestirea despre vederea celor de după moarte a unei fiice duhovniceşti a Sfântului Ierarh, am avut bucuria să descopăr o altă povestire, tot despre arătarea după moarte a ierarhului, în a douăzecea zi după sfârşitul său, unei alte fiice duhovniceşti, Alexandra Vasilievna Jandr. A avut această vedenie la Moscova, pe data de 19 mai 1867.

Prin plasticitatea şi puterea de pătrundere în esenţa credinţei noastre Ortodoxe, ceva asemănător nu cunosc, poate doar „Convorbirea Cuviosului Serafim de Sarov cu Motovilov despre ţelul vieţii creştine“, una dintre povestirile noastre contemporane, capabilă să înaripeze nădejdile credinţei noastre atât de neputincioase în ziua de astăzi. Iată ce scrie doamna A.V.J.:

O durere grea mi-a strivit întreaga fiinţă în clipa când am aflat despre sfârşitul vlădicului. Această durere nu a cedat nici cu rugăciunea; însăşi rugăciunea era amestecată cu durerea. Era insuportabil de dureros. Nici noaptea, nici ziua nu-mi părăsea inima senzaţia unei pierderi de neînlocuit, senzaţia de orfan duhovnicesc. Şi sufletul şi trupul s-au epuizat până la boală. Aşa a trecut timpul până s-au împlinit 20 de zile de la sfârşitul vlădicului. M-am pregătit ca în acea zi să mă împărtăşesc cu Sfintele Taine la una dintre mănăstirile de călugăriţe din Moscova. Atât de puternică era starea de întristare încât nici în timpul spovedaniei, nici în timpul Liturghiei nu m-a părăsit. Dar în acea clipă, în care Domnul m-a învrednicit să primesc Sfintele Taine, pe neașteptate, în sufletul meu a coborât o linişte minunată şi rugăciunea cu numele Domnului Iisus Hristos am simţit-o vie în inimă. Tot atât de neaşteptat şi de neînţeles a dispărut tristeţea pentru dispariţia vlădicului… Au trecut câteva minute, timp în care m-am depărtat cu câţiva paşi de Uşile împărăteşti şi, fără să cobor de pe solee, m-am dus, după cum mi-a indicat maica egumenă, la strana stângă, chiar alături de icoana Adormirea Maicii Domnului.

Aveam rugăciunea în inimă. În tăcere, gândul mi-a intrat în inimă… Şi deodată, înaintea ochilor mei lăuntrici şi parcă în inimă, dar chiar în faţa mea, lângă icoana Adormirii, am văzut chipul ierarhului adormit, înconjurat de frumuseţe, de slavă şi de o lumină de nedescris. Lumina se cobora de sus peste chipul său, concentrându-se mai ales deasupra capului. Şi înlăuntrul meu şi în inimă am auzit o voce – gând împărtăşit, rază de lumină, senzaţie de bucurie care mi-a pătruns toată fiinţa, care fără cuvinte, în chip minunat, a transmis omului meu lăuntric următoarele cuvinte:

«Vezi cât îţi este de bine astăzi! Iar mie, fără nicio deosebire, îmi este bine întotdeauna şi de aceea tu nu trebuie să te mâhneşti pentru mine».

Atât de clar şi de limpede am văzut şi am auzit acestea, de parcă m-am învrednicit să-l văd şi să-l aud pe vlădicul faţă către faţă. O bucurie nespusă mi-a cuprins tot sufletul şi o amprentă vie s-a reflectat pe faţa mea încât au observat-o şi cei din jurul meu.

După terminarea Liturghiei, a început slujba panahidei. Şi ce panahidă a mai fost!… În obişnuitele şi întristatele cântări de la mormânt auzeam o cântare duhovnicească solemnă și de viaţă veşnică. Era o cântare de reîmbisericire a unui ostaş al lui Hristos, trecut din pământul Bisericii luptătoare în Biserica cerească a drepţilor, ce triumfă în slava neînserată. Iar în inimă se săvârşea o rugăciune liniştită.

În seara aceleiaşi zile de 19 mai, m-am culcat, dar nu aveam somn. Pe la miezul nopţii, în liniştea ei, de undeva din depărtări, au ajuns la urechea mea sunetele unei armonii divine a mii de glasuri. Aceste sunete au venit tot mai aproape şi mai aproape: au început să se contureze notele unei cântări bisericeşti, au început să se audă cu claritate şi cuvintele. Şi acea cântare era plină de atâta armonie încât mi s-a fixat la aceasta toată atenţia, toată viaţa… Răsunau ritmic başii profunzi, aşa cum răsună în noaptea de Paşti dangătul tuturor clopotelor din Moscova şi acest dangăt se îmbina cu vocile fine şi catifelate de tenori, de soprane şi alto, care se răsfirau precum argintul. Tot acest cor minunat părea a fi o singură voce, atât de corectă era armonia! Cuvintele se distingeau tot mai clar, până am auzit răspicat:

«Podoaba arhiereilor insuflaţi de Dumnezeu,
Slava şi lauda monahilor!»

Aceasta pentru mine era o vestire fără cuvinte şi fiinţei mele lăuntrice i se spunea că prin această cântare era întâmpinat Episcopul Ignatie în lumea duhurilor cereşti.

Deodată m-a cuprins o frică amintindu-mi că vlădicul m-a învăţat să nu iau în seamă vedenii pentru a nu risca să fiu ademenită. M-am străduit să nu aud şi să nu ascult, îndreptând toată atenţia la rugăciunea lui Iisus, dar cântarea a continuat contrar voinţei mele, încât m-am gândit că se cântă pe undeva, prin împrejurimi. M-am ridicat din pat, m-am dus la geam şi l-am deschis. Totul era liniştit, la răsărit mijeau zorile.

Trezindu-mă dimineaţa, mi-am amintit nu numai melodia, ci şi cuvintele. Toată ziua, cu toate ocupaţiile vremelnice, am fost sub impresia deosebită a celor auzite. Seara am fost la priveghere. Era sâmbătă, canonul ultimei Duminici, a cincea după Paşti. S-a cântat canonul Paştelui. Dar nici aceste cântări, nici corul armonios de la Mănăstirea Ciudov nu mi-au amintit de cântarea auzită în ajun, nu se putea face nici un fel de comparaţie între un cor şi celălalt.

Întorcându-mă acasă, fiind obosită, m-am culcat. Dar nici de data asta nu puteam să dorm. Şi iarăşi, de îndată ce a început să se liniştească zgomotul oraşului, pe la miezul nopţii, auzul meu a fost atins din nou de cunoscutele-mi sunete; de această dată, însă, erau mai aproape, mai clare şi mi s-au întipărit în memorie cu uimitoare consecutivitate.

Corul nevăzut cânta încet şi cu sonoritate solemnă:

«Luptătorule al Ortodoxiei,
Lucrător al pocăinţei şi al rugăciunii şi mare învăţător,
Podoabă de Dumnezeu insuflată a arhiereilor,
Lauda şi slava monahismului!
Prin scrierile tale pe noi toţi ne-ai înţelepţit,
Fluier duhovnicesc şi nou Gură de Aur,
Roagă pe Hristos Dumnezeu, Cuvântul,
Pe care L-ai purtat în inima ta,
Să ne dăruiască pocăinţă mai înainte de sfârşit».

De această dată, cu toate că săvârşeam cu intensitate rugăciunea lui Iisus, cântarea nu mi-a împrăştiat atenţia, dar mai abitir cineva, într-un chip inexplicabil, o repeta împreună cu mine şi rugăciunea din inimă se îmbina cu rugăciunea sa în armonie cu muzica, iar inima ştia şi simţea că aceasta era o cântare solemnă prin care locuitorii cereşti îl întâmpinau cu bucurie pe îngerul pământesc şi pe omul ceresc, Episcopul Ignatie.

In a treia noapte, din 21 spre 22 mai, s-a repetat acelaşi lucru, având aceleaşi senzaţii. Această triplă repetare mi-a întărit credinţa, nu mi-a lăsat nicio tulburare şi mi-a întipărit în minte cuvintele troparului şi melodia pe care era cântat, ca pe o rugăciune ce o ştiam de mult timp. Melodia era asemănătoare cu cea a condacelor de la acatiste. După ce am demonstrat-o cântând, mi s-a spus că este glasul 8″.

O, preaiubita noastră credinţă ortodoxă! Nu este nimic mai de râvnit şi mai frumos decât tine!

(din: Serghei Nilus, “Pe malul râului dumnezeiesc. Însemnările unui ortodox” (vol. II), Editura Doxologia, 2015)

“NE-AR TREBUI UN PROOROC?”– Căderea de neoprit a poporului și povestea lui ABEL, monahul-profet

LUATI SEAMA, CA TARE SCUMP ESTE RAIUL! – “Daca voi nu plangeti, plang eu pentru voi, ca tare este greu de ajuns la Rai”!

“Mantuiti-va!”

Parintele Serafim Rose despre SUFLETUL DUPA MOARTE si VAMILE VAZDUHULUI

“CONȘTIINȚĂ, SPUNE-MI DREPT, DACĂ MOR ACUM, MĂ MÂNTUIESC? Îi place lui Dumnezeu cum trăiesc eu acum?” – Cuvinte de mare folos duhovnicesc de la PĂRINTELE PROCLU

PRIVIRE ASUPRA SCURTIMII VIETII

“Desertaciuni sunt toate cele omenesti… cate nu raman dupa moarte!”

Parintele Efrem Filotheitul despre VIATA DUPA MOARTE si PREGATIREA PENTRU MOARTE: “Cat de mult isi bate joc de noi lumea! Precum o pisica, asa se joaca cu noi, ne batjocoreste si, in ceasul mortii, ne descopera adevarul”

UN SINGUR LUCRU TREBUIE…

Avva Efrem Filotheitul despre STRIGATUL CONSTIINTEI si VIATA DUPA MOARTE. “Sa traim viata dupa cuviinta, sa intram in randuiala, pentru ca nu stim daca vom apuca ziua de maine”

POMENIREA MORTILOR. Cuviosul Seraphim Rose despre VEDENIILE IADULUI

SUNT CHINURILE IADULUI O REALITATE? Doctoria amara a Evangheliei

SFANTUL IGNATIE BRIANCIANINOV – “stalpul” care ne trebuie!

VIATA SFANTULUI IERARH IGNATIE BRIANCIANINOV rezumata de arhiepiscopul Averchie Tausev

SFÂNTUL IGNATIE BRIANCIANINOV, scrisori către mireni: NECAZURILE SUNT PARTEA VREMURILOR NOASTRE. Semnele premergătoare lui Antihrist: năzuinţa generală numai spre cele materiale şi uitarea de cele veşnice

Sfantul Ignatie Briancianinov despre ISPITELE CRESTINILOR DIN URMA, cu puteri slabe, lipsiti de FORMARE DUHOVNICEASCA si asaltati de curse si sminteli: “Trairea vietii dupa Dumnezeu va deveni foarte dificila din cauza apostaziei generalizate“

SFANTUL IGNATIE BRIANCIANINOV despre SEMNELE SI MINUNILE ANTIHRISTULUI. “Antihrist va fi primit foarte grabnic, fara chibzuinta; in insasi intocmirea duhului omenesc va aparea CEREREA, CHEMAREA lui Antihrist”

“Nu este cel ce intelege, nu este cel ce cauta pe Dumnezeu…”

SFANTUL IERARH IGNATIE BRIANCIANINOV (30 aprilie): Cursele stapanitorului lumii acesteia

SFANTUL IERARH IGNATIE despre cea mai grea si mai importanta confruntare, de care ne e groaza si de care tot fugim: CRESTINUL FATA IN FATA CU PATIMILE SALE

“Bunica” LAMBRINI VEȚIOS (†17 octombrie 2002) – VIAȚA MINUNATĂ A UNEI SFINTE CĂSĂTORITE DIN ZILELE NOASTRE, dăruită cu mari harisme și viziuni duhovnicești. EXPERIENȚA CUTREMURĂTOARE A IADULUI ȘI A RAIULUI, întâlnirea cu Maica Domnului și cu îngerul păzitor, SFATURI DUHOVNICEȘTI: “Te‑ai hotărât să te căsătoreşti? Vei face răbdare, şi nu puţină, ci multă” (I)

STARETA MACRINA, sfanta ucenica a sfantului Iosif Isihastul, “cea asemenea cu ingerii” (†4 iunie 1995): “Acum, când aveţi putere, faceţi ce puteţi, căci pe toate le scrie Dumnezeu, pe toate, chiar şi firul de păr; nimic nu se pierde”

Suflete al meu, pentru ce dormi?

SFANTUL PAISIE DE LA NEAMT. Cuvinte trezitoare, de mare folos pentru inceputul Postului. GANDUL LA MOARTE. “ASTAZI ESTE TIMPUL POCAINTEI”

PARINTELE CLEOPA – GANDUL LA MOARTE (si video)

Trezeşte-ne, Doamne, trezeşte-ne! VALOAREA TIMPULUI SI FOLOSUL AMINTIRII MORTII

PARINTELE ARSENIE PAPACIOC DESPRE MOARTE: “Auziti? Viata e dincolo, si noi asta facem, trecem dinspre moarte spre viata”

(VIDEO si TEXT) Parintele Arsenie Papacioc: “Nu pierdeti timpul, dragii mei!”

SFANTUL EFREM SIRUL – Cuvinte duhovnicesti trezitoare extrase din EVERGHETINOS

Fericitul Gheron Iosif Isihastul: “LUME DESARTA! LUME INSELATOARE! NIMIC BUN NU AI IN TINE!”


Categorii

"Concentrate" duhovnicesti, Razboiul nevazut, Sfantul Ignatie Briancianinov, Sufletul dupa moarte

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

2 Commentarii la ““Cum staţi cu sufletul? Siliţi-vă să vă gândiţi la moarte, îngrijiţi-vă de veşnicie! Oricât aţi trăi aici, totul este doar o singură clipă, doar un vis!”. SFÂNTUL IGNATIE BRIANCIANINOV, ARĂTĂRILE și MESAJELE SALE PENTRU VIAȚA DUPĂ MOARTE

  1. “deja nu mai dădeam atenţie acestor sperietori, care turbau în jurul meu pentru a-mi atrage atenţia, care însă era cu totul absorbită de această vedenie strălucitoare.”

    “Mult timp după aceea, am simţit în mijlocul frunţii ceva neobişnuit, un fel de tensiune, ca şi cum întreaga viaţă s-ar fi concentrat în acel loc.
    În timpul acestui vis am aflat din propria experienţă că atunci când mintea se concentrează cu gândul la Dumnezeu, la numele lui Iisus, atunci dispar fiinţele îngrozitoare pe care le vezi. Dar când ţi se distrage atenţia, atunci din nou mişună în jurul tău pentru a împiedica gândurile să se îndrepte către Dumnezeu şi să se concentreze la rugăciunea lui Iisus.”

  2. “Pregatiti-va de moarte, un singur lucru trebuie – mantuirea sufletului. Ganditi-va la moarte – nu va ingrijiti de cele pamantesti. Toate acestea sunt doar un vis, viata pamanteasca este doar un vis. Tot ce-am scris in cartile mele, totul este adevarat. Timpul este aproape: curatiti-va prin pocainta, pregatiti-va de plecare. Oricat ati trai aici, totul este doar o singura clipa, doar un vis. Renuntati la grijile lumesti, ingrijiti-va doar de suflet.”
    Cat de adevarat ! Multumesc, Sfinte drag Parinte Ierarh Ignatie Briancianinov si multumesc si voua, frati admini.

Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Articole recomandate

Rânduială de rugăciune

Articole Recomandate

Carti recomandate