PAȘTELE INTERZIS PENTRU A DOUA OARĂ folosindu-se metoda carantinărilor locale?/ “Guvernarea Neoliberalo-Neomarxistă este disperată să îndepărteze românii de credință, pentru că numai așa îi pot îngenunchea definitiv”/ ARHIEPISCOPUL TEODOSIE: “Și noi suntem amenințați în aceste zile cu închiderea bisericilor” (VIDEO)

8-03-2021 10 minute Sublinieri

Antena 3: ÎPS Teodosie: “Biserica nu se va închide, că nu e a autorităților vremelnice, ci a lui Dumnezeu”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, susține că autoritățile nu vor închide bisericile din Constanța din cauza pandemiei de COVID-19, după ce în spațiul public au apărut discuții despre posibilitatea instituirii unor noi măsuri de restricție din cauza înmulțirii cazurilor de infectare cu virusul SARS CoV-2.

IPS Teodosie susține că bisericile nu se vor închide deoarece autoritățile statului nu au drept de proprietate asupra acestora. El face un apel la cetăţeni să lupte împreună şi să-şi mărturisească credinţa pentru că biserica îşi va ţine rânduiala.

“Iată și noi suntem amenințați în aceste zile căci, cine știe, poate trebuie să se închidă și bisericile. Nu se vor închide la noi, să luptăm împreună și să ne mărturisim credința.

Biserica nu-i a celor care sunt autorități vremelnice, biserica aparține lui Dumnezeu și ne aparține și nouă celor ce ne rugăm.

Cei care nu pot și nu știu să se roage pot să spună orice, dar noi ne vom ține rânduiala”, a anunțat IPS Teodosie.

***

Cristi Șelaru/ Știri-pe-surse:

România normală: Pentru al doilea an la rând, românii NU au voie în biserici, în noaptea de Înviere

”Veniți de luați lumina!” va răsuna, din nou, la fel ca în ultimii aproape 2.000 de ani, și în anul pandemiei 2021. Numai că, la fel ca în anul precedent, 2020, preoții vor striga singuri, în biserici. Nimeni nu se va apropia, nimeni nu va lua lumină.

Marea bucurie a Învierii Domnului Iisus Hristos va fi tristă. Românii nu vor avea acces, nici în acest an, la slujba de Paști. Pentru că România a intrat în ”era normalității”, nici în 2021 nu vom putea asista, în biserică, la slujba din noaptea de Înviere.

Așa cum se știe, din 16 mai 2020 și până azi, perioadă întreruptă doar câteva zile din cauza gafelor penibile ale celui care era premier în acea vreme, Ludovic Orban, România se află în ceea ce se numește stare de alertă. Suntem într-o alertă continuă, din care nu mai reușim să ieșim. Iar în starea de alertă, din toamnă încoace, orice ieșire nocturnă între orele 23:00 – 05:00 este interzisă, cu mici excepții. Iar mersul la biserică nu se află între acele excepții.

Concret, pentru că ieșirile sunt interzise, nici pe 2 mai, când pică Paștele ortodox anul acesta, nici pe 4 aprilie, când sunt Paștile catolicilor, românii nu vor putea să meargă la slujba de Înviere. Adică, nu vor putea lua Paște, nu vor putea lua Lumină. Este al doilea an consecutiv, lucru nemaiîntâlnit în istoria ortodoxiei românești.

Însă, lucrurile sunt și mai grave decât atât. Tot mai multe localități intră în carantină, ceea ce va face imposibilă deplasarea locuitorilor în interiorul propriului sat/oraș. Mersul la biserică nu se află printre motivele urgente pentru care să poți ieși din curte/bloc. Așadar, pe 2 mai, în foarte multe localități, creștinii ortodocși nu vor avea voie să iasă și să meargă la biserică pentru a lua Paște. Asta, în cursul zilei, pentru că în noaptea de Înviere, lucrurile sunt clare: între orele 23:00 -05:00 nu se circulă.

Desigur, preoții vor avea grijă să transmită online slujbele, așa cum s-a întâmplat și în 2020. Poate, la fel ca atunci, Sfânta Lumină le va fi dusă credincioșilor dornici, alături de Sfintele Paști, prin intermediul voluntarilor. Pentru că, în România normală, libertatea religioasă este interzisă.

***

Valentin Boeru/ Național:

Paștele, interzis!

Mai contează că Biserica a rămas singurul loc de alinare? Singura oază de liniște sufletească în care credinciosul se refugiază, rugându-se la mai bine? Nu, și se pare că exact asta deranjează. La ce-i trebuie românului credință când neomarxiștii, progresiștii sau ce-or mai fi ei au descoperit calea fericirii? Viața în turmă, negarea celor sfinte, a familiei tradiționale, asta e soluția lor. Copilul îndobitocit, crescut de doi bărbați dintre care unul se crede mamă sau de două femei dintre una își spune bărbat, asta este calea pe care ar trebui să o urmăm. Geneza, Adam și Eva, Hristos, Nașterea și Învierea? Viețile sfinților cu patimile și pildele lor? Prostii. Lasă că ne arată ei, pluseriștii, care e Calea, Adevărul și Viața.

Atacul împotriva Bisericii nu a început acum. E vechi de pe vremea când părinții mărginiți la minte cereau reducerea orelor de religie în școli. Sau desființarea lor, de parcă religia și credința îndemnau la nesupunere.

„Dacă nu, veți avea parte de înmormântări”

În urmă cu un an, Învierea Domnului a picat în plină stare de urgență. Una parcă anume aleasă pentru a înfrânge orice tentativă de apropiere de credință. Am asistat la cele mai aberante măsuri, zise de protecție. Slujbele au fost ținute fără ca vreun enoriaș să poată participa la ele. Preoții au slujit între ei, iar lumina Învierii a fost dusă credincioșilor de către voluntari. Ministrul de Interne de atunci, Marcel Vela, ne asigura că nu vom simți lipsa apropierii de Dumnezeu, pentru că la fiecare colț de stradă vor fi echipaje de poliție care vor distribui lumânări aprinse. O enormitate și batjocură în același timp, căci nimic nu poate înlocui gestul făcut de preot în fața altarului. Ce cădere aveau polițiștii de la circulație, bunăoară, să strige în boxele alarmelor „veniți de luați Lumină”?

La fel de obraznic, alături de alți farisei și cioclii apocaliptici, ne îndemna să cântăm din balcoane „Hristos a înviat din morți”. Temător și credincios, poporul a făcut-o. Cred că puternicii zilei au râs cu toții și s-au mirat și ei cât de ușor suntem de dresat. Amenda, spaima cu spitalele unde a prăpăd, amenințarea morții care ne pândea la fiecare pas au fost instrumentele prin care s-a impus liniștea. Chiar președintele Iohannis a recurs la cel mai abominabil gest. „Stați acasă, dacă vreți să aveți parte de sărbători fericite. Dacă nu, veți avea parte de înmormântări”.

Aceeași tehnică de înfricoșare

Au mai fost zbateri întru credință ale românilor, dar de fiecare dată autoritățile au procedat de așa manieră încât să împiedice sărbătorirea evenimentelor religioase. Ba scandalul cu lingurița de unică folosință ce trebuia adusă de acasă pentru împărtășire, ba restricționarea participării la sărbătorirea Sfintei Parascheva sau alte momente asemenea. De fiecare dată se invoca pandemia care, din cifre manipulate, făcea prăpăd în apropierea sărbătorilor. După care dădea înapoi până la următoarele momente ce urmau a fi celebrate, când iar era scăpată de sub control și tot urca. Creștea numărul morților, în secțiile ATI nu mai erau locuri libere, spitalele erau supraaglomerate, aceeași tehnică de înfricoșare a populației.

Grija statului bate la ochi

Anul acesta, Paștele este pe 2 mai. Exact în perioada în care se vehiculează că vom ajunge la 9.000 de cazuri noi pe zi. Nu poate fi o coincidență, e un lucru gândit dinainte. Deși niciun studiu nu a demonstrat că biserica este un focar de infecție, autoritățile vor avea grijă fie să ia măsuri pentru a ne ține în case, invocând cele mai absurde motive. Niciodată nu vor spune că sunt incapabile să controleze situația. Ne tot amenință că murim, cu toate că moartea este o chestiune personală, pe care fiecare și-o asumă.

Tocmai grija asta exagerată a statului bate la ochi. Și dacă tot murim, fără ca ele să aibă o cale de salvare, de ce nu au curajul să spună oameni buni, mergeți la slujbă că nu se știe dacă mai prindeți următorul Paște? Refuz să cred datele furnizate de Grupul-Strategic-de-nu-știu-ce sau de Grupul-de-Suport-nu-știu-de-care, este dreptul meu de a fi cât se poate de rezervat. Am văzut cum se reîmprospătează morții numai pentru a se ajunge la cifrele dorite. De ce nu aș crede că, de fapt, se urmărește o îndepărtare de credință? O îndepărtare de Dumnezeu tocmai pentru a fi mai ușor de controlat și de manipulat. Tabloul este aproape complet. Lipsește doar Ioahnnis care să ne spună să stăm acasă de Paște, dacă nu vrem să avem parte de înmormântări.

***

Gelu Vișan:

Decreștinarea României

… “Categoriile de vaccinări obligatorii sunt următoarele:

b) vaccinările impuse de situații epidemiologice, care implică vaccinarea ca măsură de intervenție, în vederea limitării bolilor care pot fi prevenite prin vaccinare.”

Așa arată propunerea de lege a PSD-ului pe care nu vrea să și-o retragă spunând că ar trebui să o modifice puterea. Puterea care se folosește de această ticăloșie pentru a face vaccinarea obligatorie.

Este evident că este o înțelegere între PSD și PNL pentru a trece legea în forma aceasta, pentru că pur și simplu PSD merge în continuare cu propunerea vaccinării obligatorii, pentru a face jocul PNL. Cu ce-i au la mână securiștii puterii pe conducătorii PSD care calcă în picioare voința cetățenilor români, nu e foarte greu de bănuit: cu dosare, funcții și posturi care să fie păstrate.

La fel de mizerabilă este tăcerea PSD privind închiderea bisericilor de Paște.

Tot circul cu creșterea cazurilor, cu carantinarea Timișoarei, cu închiderea restaurantelor, are un singur scop: să creeze panică pentru a justifica închiderea bisericilor în noaptea de Înviere.

Guvernarea Neoliberalo-Neomarxistă este disperată să îndepărteze românii de credință, pentru că numai așa îi pot îngenunchea definitiv. România este țara cel mai puternic creștină din UE, motiv pentru care politicile Neomarxiste, mai ales cele ale neomarxismului freudian, nu pot fi aplicate aproape deloc. Iohannis și Gașca de Neomarxiști sunt disperați că nu pot face din România ceea ce au devenit multe din țările UE în care mii de biserici s-au transformat în bodegi, iar Dumnezeu nu mai există nici în cărți.

Pentru a subjuga românii definitiv și a-i depărta de spiritul național trebuie să-i rupi de credința lor, mai ales de ortodoxie.

Atacul împotriva ortodoxiei este de o forță inimaginabilă și la acest atac participă toți politicienii vânduți, aproape toate partidele în frunte cu PNL, USR dar și PSD, televiziuni, media, analiști, jurnaliști, inclusiv funcționari plătiți în frunte cu Arafat.

Românii nu au avut niciodată, nici pe timpul comunismului un atac mai puternic împotriva credinței strămoșești. De reușita sau nereușita acestui atac va depinde păstrarea ființei naționale a poporului român, inclusiv statul național unitar, așa cum îl știm astăzi, va depinde viitorul copiilor și nepoților dumneavoastră, care vor fi îndemnați să-și schimbe sexul, pentru a fi mai ușor manipulați, iar dacă vă veți împotrivi, veți face pușcărie, așa cum este stipulat deja de câteva zile prin lege în SUA, care a devenit prima țară Neomarxistă din lume.

– Noi?
– Noi suntem pe cont propriu, pentru că politicienii ne-au trădat și ne-au vândut deja progresiștilor.
– Noi?
– Noi trebuie să căutăm în resorturile ființei noastre resursele pentru a ne opune Decreștinizării României.

Nu mai este despre fiecare în parte, este vorba despre un neam care este atacat în fibra lui, în ceea ce are mai puternic: credința.

Credință pe care trebuie să o apărăm, pentru că altfel dispărem din istorie.

Ajută-ne, Doamne!

***

Active News/ Vlad Pârău:

Surse: Restricțiile vor fi înăsprite după A ZECEA PRELUNGIRE a stării de alertă. Nu se va mai putea ieși din casă după ora 22. USR-istul de la Sănătate leagă carantinarea de insuficienta vaccinare. Ungaria a închis școlile și magazinele timp de o lună

La un an de la instaurarea stării de urgență, care a durat două luni, guvernul se pregătește să prelungească pentru A ZECEA OARĂ starea de alertă, dar și să o înăsprească, arată Știri pe Surse.

Potrivit unor surse guvernamentale, noua hotărâre de guvern prin care se prelungește starea de alertă va aduce mici modificări față de situația din ultimele 30 de zile, în sensul înăspririi restricțiilor.

Dacă până în prezent, de la ora 23:00 și până la ora 5:00 nu se mai putea ieși din casă decât pentru motive întemeiate, enumerate într-o declarație pe propria răspundere, după data de 15 martie 2021 ora închiderii în casă va fi coborâtă la 22:00. Această măsură va face ca noaptea să nu se mai poată circula timp de 7 ore, în loc de 6, iar eventuala prelungire a ei și după 15 aprilie ar compromite mersul creștinilor la slujba de Înviere, care ieșeau din casă pe la ora 23:00 pentru a ajunge în curtea Bisericii până la miezul nopții. În schimb, Arhiepiscopul Tomisului a dat asigurări că Biserica nu va mai accepta încă o dată oficierea slujbei Învierii fără credincioși.

Deși nu a demonstrat niciodată în ce fel circulația persoanelor pe timp de noapte ar impulsiona transmiterea coronavirusului mai mult decât deplasarea pe timp de zi, guvernul invocă pretextul că acelea sunt ore la care, de obicei, se dau petreceri în localuri publice sau locuințe private, unde tinerii se întâlnesc în număr mare și nu respectă distanțarea fizică. Acesta este un argument valabil doar pentru o anumită categorie de oameni, iar guvernul nu a argumentat de ce îi încadrează pe toți cetățenii, indiferent de vârstă, ocupații și nevoi, la categoria „petrecăreți”, cum nu a argumentat nici de ce îi încadrează pe toți cetățenii în categoria de „suspecți” purtători ai unei presupuse maladii. Principiul nevinovăției până la demonstrarea contrariului a fost înlocuit, pas cu pas, de principiul vinovăției prezumate implicit.

O altă restricție ar fi limitarea capacității de cazare din unitățile turistice până la maximum 50% din capacitate. Pe lângă noua lovitură dată de guvernanți industriei ospitalității, această măsură vizează în mod clar să descurajeze deplasarea românilor în destinații turistice unde să își petreacă vacanța sau concediul de Paști.

Înăsprirea restricțiilor se dorește motivată prin creșterea numărului de infectări și prevenirea unui posibil „al treilea val” al pandemiei. Deja, mai multe localități din România au fost carantinate din nou, printre care cel mai răsunător caz este cel de azi al municipiului Timișoara, dar și cel al unor localități din județul Ilfov, limitrofe Capitalei.

Pentru că băgarea Timișoarei în carantină a început prin învăluire, cu aplicarea măsurii mai întâi pentru comuna Dumbrăvița, există suspiciunea că și Bucureștiul va ajunge să fie carantinat în același mod, după ce toate comunele din împrejurimi vor fi fost, pe rând, închise de comitetele pentru situații de urgență.

În acest sens vine și declarația de luni a ministrului Sănătății, Vlad Voiculescu (USR), care a dat de înțeles că nu exclude noi restricții în România, „pe fondul creșterii numărului de cazuri noi de infectare” cu noul coronavirus. El a comentat și noua închidere a municipiului Timișoara, „cadoul” făcut de 8 Martie tuturor timișorenilor, indiferent de genul cu care se identifică. Ministrul userist al Sănătății a ținut să sublinieze că, potrivit lui, timișorenii s-ar plânge că au prea puține vaccinuri la dispoziție, făcând o legătură între creșterea ratei de infectare și „insuficiența” vaccinurilor. Altfel spus, avem carantinare acolo unde nu avem destulă vaccinare.

„În Timiș există o problemă reală, care se vede și în secțiile de Terapie Intensivă. Nu se poate pune problema vinii cuiva. Evident, trebuie respectate regulile.

Ce vedem și am discutat și azi, și în week-end cu premierul… Vedem că în Timișoara au existat multe plângeri că nu au existat vaccinuri, dar în restul județului rămân vaccinuri nefolosite.

Lucrurile nu arată foarte diferit în țară. În fiecare județ rămân vaccinuri nefolosite. Rata de infectare dintr-un anumit județ ar putea fi un criteriu pentru vaccinare.

Dacă lucurile merg așa în continuare, nu putem exclude alte restricții. Lucrurile încep să devină tot mai îngrijorătoare.

Capacitatea de testare ne arată o imagine a realității. Nu avem o problemă pentru a vedea încotro merg lucrurile în momentul acesta.

Atât testarea, cât și raportarea ne arată o imagine. Consider că sunt mai mulți indicatori pentru imaginea reală. Indicatorul cel mai grav este numărul pacienților din secțiile de Terapie Intensivă. Apelul nostru este ca oamenii să respecte regulile și să se protejeze”, a declarat Vlad Voiculescu, citat de EVZ.

Situația nu pare a fi mai roz nici la vest de România, în Ungaria, în ciuda faptului că țara vecină este condusă de conservatori, iar nu de neomarxiști. Guvernul lui Viktor Orban a decis închiderea timp de (cel puțin) o lună, începând cu 8 martie 2021, a școlilor, grădinițelor și a magazinelor considerate „ne-esențiale” (aproape toate, în în afară de supermarket-uri, benzinării și farmacii – n.r.). De asemenea, intervalul orar în care nu se mai poate ieși din casă este 20:00 – 05:00, potrivit Economica.net”.

*

Azi în TIMIȘOARA, mâine în toată țara? Carantinarea forțată ar putea justifica și închiderea Bucureștiului urmată de restricțiile de Paști. De ALEGERI rata de infectare în Timiș era MULT MAI MARE decât acum. Cehia a INTERZIS deja sărbătorile de Paști

Carantinarea Timișoarei a stârnit ample reacții negative în rândul cetățenilor sătui să stea în case, dar și în rândul patronilor de afaceri care se plâng că dau faliment, transmite SPS. Autoritățile locale spun că decizia este necesară întrucât rata de infectare se află în continuă creștere, iar presiunea pe ATI e mare. Însă, în noiembrie 2020, când au avut loc alegerile cu ciudatele lor rezultate, Timișoara avea o rată de infectare de peste 8 la mie, mai mare decât cea de 7.4 la care ieri s-a decis carantinarea orașului. Atunci, “În noaptea “sfântă” a alegerilor, pandemia a fost sistată”. Dar nu și la Iași, unde credincioșii ortodocși au fost deposedați de dreptul lor sfânt și constituțional la credință – ILEGAL, după cum a dovedit Justiția în cele din urmă.

Mai mult, unele localități aveau peste 10 la mie și chiar aproape dublu cu cea de acum, cu o localitate cu 13.31 la mie (vedeți foto/info). Atunci, discuțiile despre carantinare nu existau, căci orașul se pregătea de alegeri, la fel ca întreaga Românie. Carantinarea forțată a Timișoarei și „Scenariul Roșu” în care a fost băgat Bucureștiul sporesc suspiciunea față de intențiile reale ale autorităților.

Observăm și nota aberantă cu care se intervine în comunicatul oficial al carantinării populației cu privire la intensificarea vaccinării pentru a se ieși din carantină. Nota este total aștiințifică. Israelul și-a vaccinat aproape întreaga populație iar decesele și infectările au crescut!

Tot mai mulți comentatori avansează ipoteza ca de fapt se dorește un scenariu demn de Armata Roșie pentru Sfintele Paști al catolicilor, care urmează mai curând, pe 4 aprilie, după care se va considera firesc aplicarea aceluiași „Scenariu Roșu” și pentru ortodocși, pe 2 mai, ca să nu existe, nu-i așa, vreo discriminare.

O confirmă și o declarație de azi a persoanei care conduce de facto Ministerul Sănătății, în locul incapabilului imoral Vlad Voiculescu, recte Andreea Moldovan.

În prezent, conform „scenariului” din Capitală, este interzisă părăsirea locuințelor după ora 23.00.

Desigur, după cum scrie un inspirat comentator online, nimeni nu ne împiedică să intrăm de Sfintele Pași în Biserici înainte de ora 21.00 pentru a ieși apoi dimineața cu Lumina sfântă.

De data aceasta nu va mai sta nimeni închis în casă de Sfintele Paști, avertizează mai multe organizații ale societății civile românești.

Amintim în acest context că Cehia deja a anunțat interzicerea sărbătorilor de Paști, conform EvZ. Guvernul ceh a instituit începând din 1 martie un lockdown sever. Premierul Andrej Babis și-a avertizat concetățenii că anul acesta Paștele (catolic, 4 aprilie) va fi sărbătorit la fel ca anul trecut, adică fără a ieși din case, scrie startribune.

[…]

CE ASCUNDE NOUA CAMPANIE DE ÎNGROZIRE PANDEMICĂ prin PREDICȚII CATASTROFICE și GĂSELNIȚE ILOGICE, pe bază de „valul trei”, ”tulpina britanică mai contagioasă”, ”explozie de cazuri grave la tineri”? MARKETING AGRESIV pentru BLOCAREA SĂRBĂTORII PAȘTELUI pentru a doua oară, dar și pentru a pregăti etapele viitoare de VACCINARE A POPULAȚIEI TINERE ȘI SĂNĂTOASE, ba chiar și a COPIILOR!

PĂRINTELE AMFILOHIE la Târgu Ocna: “NU CUMVA SĂ NE MAI PRINDĂ PAȘTILE CU BISERICILE GOALE! Valuri – valuri să veniți! Nu există să ne mai fure Paștile! Se vrea mult mai mult decât o Nouă Ordine Mondială: SĂ SE UMBLE ÎN OM!” video, text)

ÎPS TEODOSIE proclamă ferm: “BISERICILE NU SE VOR MAI ÎNCHIDE și nu trebuie să se închidă! Este dreptul nostru și al credincioșilor. ACCEPTĂM MUCENICIA, DAR NU ÎNCHIDEM BISERICA! Păstorul trebuie să-și apere oile cu prețul vieții sale!”

IPS TEODOSIE despre CAMPANIA DE VACCINARE anti-covid: „NU PUTEM FI NIȘTE IMPRESARI ai autorităţilor care vor să îndemnăm la vaccinare cu ochii închişi. BISERICILE NU TREBUIE SĂ SE MAI ÎNCHIDĂ, orice boală ar mai veni!”/ Mass-media face din nou o țintă din ierarhul Tomisului, după TE DEUM-ul de Anul Nou

O întrebare esențială: DE CE NU OBIECTEAZĂ BISERICILE față de noua DICTATURĂ a FRICII și a limitărilor puse LIBERTĂȚII RELIGIOASE? Nici în Marea Britanie, nici în Franța, bisericile românești NU S-AU IMPLICAT în bătălia pentru libertatea de cult


Categorii

1. DIVERSE, Pandemia de coronavirus/ COVID-19, Razboiul impotriva Bisericii/ crestinismului, Video

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

18 Commentarii la “PAȘTELE INTERZIS PENTRU A DOUA OARĂ folosindu-se metoda carantinărilor locale?/ “Guvernarea Neoliberalo-Neomarxistă este disperată să îndepărteze românii de credință, pentru că numai așa îi pot îngenunchea definitiv”/ ARHIEPISCOPUL TEODOSIE: “Și noi suntem amenințați în aceste zile cu închiderea bisericilor” (VIDEO)

  1. Bisericile deschise si slujbele cu oameni inseamna impiedicarea sau intirzierea lucrarii satanice nevazute care sustine lucrarea vazuta a satanistilor. Si este din ce in ce mai evident ca despre asta este vorba.

    As merge mai departe si as spune, ca, dincolo de manipularea concreta prin televizor si mass-media, etc exista un duh invizibil dar perceptibil care pare sa fi generat o stare de apatie si confuzie asupra majoritatii pentru ca altfel este totusi greu de explicat cum de atitia accepta abuzurile continue in ciuda evidentei strigatoare la cer si mai ales abuzurile impotriva propriilor lor copii!

    Ei stiu ca functionarea bisericii inseamna, printre altele, si intretinerea unei stari oarecare de “trezie” (nu de trezvie… pentru ca asta este altceva) la nivel de mase. Si exemplul clar este Grecia! aici bisericile stau inchise de luni de zile si nimeni nu se revolta cu adevarat! Nimeni nu face si zice nimic acolo- sau, in orice caz, nu suficient! Si acolo este Muntele Athos! Grecia este cel mai ciudat si mai infricosator exemplu, din punctul meu de vedere. Si total neasteptat. In comparatie cu Grecia, Romania mai da semne ca mai exista ceva viu…..

    Si cred ca cel mai important lucru, capital i-as spune este sa facem totul sa tinem bisericile deschise de Pasti! Nu stiu, dar am sentimentul ca multe depind de asta….chiar asa cu tot tavalugul mondial…. La nivel local batalia trebuie sa continue

  2. M-am gindit mult la asta si m-am asteptat sa se incerce sa se inchida iarasi Bisericile. Desigur ca Invierea ii arde. Nasterea lui Hristos nu este contestata chiar nici de alte religii. De acceea ni s-a dat voie sa credem in Cracium si sa sarbatorim. Da, este de acord toata lumea: Hristos omul s-a nascut. Dar Invierea? Ii arde, pentru ca Invierea presupune Dumnezeirea.

  3. @petra
    Total de acord !!! Din păcate, fiecare comunitate se descurcă cum poate… Doar la nivel local se mai poate face ceva… Dacă oamenii și-ar scoate televizoarele (adică pe sarsailă) din case, situația s-ar remedia pe loc !!!

  4. @Romil,
    “Din păcate, fiecare comunitate se descurcă cum poate… Doar la nivel local se mai poate face ceva…”
    Da şi Nu.
    Adică , ok , dacă ne referim la autorități , putem spune că Da , dacă se găseşte înțelegere , dacă dintre membrii decidenți ai autorităților sunt şi credincioşi adevărați , măsurile luate sunt mai laxe , nu sunt aplicate la literă , te mai poți strecura …
    Dar dacă vorbim despre autoritatea bisericească atunci nu ştiu ce anume inseamnă a te descurca pentru că preoții , în general , fac ascultare de ierarhie şi dacă ierarhia nu este pe modelul IPS Teodosie , atunci degeaba se va aştepta cineva ca bisericile să fie deschise şi preoții să slujească fără temere , pentru că şi ei sunt tot oameni şi superorii ierarhici nu le vor ține partea…

    Şi cred că @petra foloseşte expresia de “local” referindu-se la BOR sau cel mai restrâns la nivel de Episcopie şi nu de comunitate parohială aşa cum cred că am înterpretat noi…

  5. @petra,
    “…exista un duh invizibil dar perceptibil care pare sa fi generat o stare de apatie si confuzie asupra majoritatii pentru ca altfel este totusi greu de explicat cum de atitia accepta abuzurile continue in ciuda evidentei strigatoare la cer si mai ales abuzurile impotriva propriilor lor copii!”

    DA , perfect de acord în această privință.

    Zombificarea noastră a ajuns atât de evidentă încât te întrebi dacă mai există în noi vreo parte umană sau suntem complet manevrați/manipulați/teleghidați de diavol şi slugile lui. E cutremurător !!!

  6. Si noi asteptam in zona noastra ca arhiereul sa zica veniti la biserica, tinem deschis cu orice pret. Atat asteptam.

  7. Între timp Vasile Bănesc ironizează și jignește “cu fin discernământ” toate comentariile si articolele de mai sus! https://r3media.ro/vasile-banescu-nu-a-existat-si-nici-nu-putea-sa-existe-anul-acesta-vreo-discutie-oficiala-despre-restrictii-de-pasti/

    Dragă Biserică oficială, nu te-ai săturat să îți ironizezi si să îți jignesti proprii credincioși – pe cei mai “fierbinți” dintre ei, care pe bună dreptate sunt îngrijorați, nu așa cum insinuati voi. Nu așa ați spus și anul trecut? Când ați interzis până și preoților să facă vizite pastorale in starea de Urgență, să spovedească oamenii și care ați interzis mai apoi Sfântul Maslu in vreme de boală (asta fiind efectiv ateism)? Nu vă e frică de Hristos? Că de respect față de credincioși și mult clamata dragoste – pe care ați dus-o in derizoriu – nici nu poate fi vorba…

  8. Da… Toate grijile cele din articole, cât și cele ale fratilor si surorilor din comentarii sunt ironizate arogant și disprețuitor de “purtătorul de vorbe” (că de Cuvânt sigur nu e:

    „Tema imaginatelor restricții de Paști de anul acesta este una momentan ireală, iar cei ce se căznesc să-i confere o artificială consistență, persoane din Biserică sau din afara ei, au fie un discutabil gust pentru situații limită și conflictuale majore, fie incapacitatea crasă de a învața ceva din trecutul recent. Altfel, cum să te trezești că programezi cu luni înainte restricții imaginabile sau nu? Restricții care raportate la cel mai ordonat și curat spațiu privat de utilitate publică din societate, acela al bisericilor, trebuie cântărite totdeauna de acum înainte cu cel mai fin discernământ dobândit dintr-o recentă și dureroasă experiență.
    Nu a existat și nici nu putea să existe anul acesta vreo discuție oficială despre restricții de Paști și nu este corect să declanșăm speculații în marginea unei probleme majore, imposibil de estimat acum.

    Indiferent de context, deciziile realiste referitoare la perioada pascală vor fi rodul exclusiv al unui dialog absolut obligatoriu dintre autorități și cultele religioase. Un dialog lucid, onest, inter-instituționalizat, căruia nu i se face niciun serviciu prin lansarea în spațiul public a unei teme false, menită să creeze tensiuni inutile între stat și cultele religioase (ai căror membrii compun covârșitoarea societate civilă), și să inducă un nefiresc orizont sumbru de așteptare în societatea creștină din România.
    Vasile Bănescu”
    .
    .
    .
    Răspundem: Normal ca suntem îngrijorați, spre deosebire de veșnicii “liniștiți”, care confundă indiferența și prostia cu “dreapta socoteală”. Și noi, cei mulți, simpli și proști, aceia pentru care da înseamnă da și nu înseamnă nu (restul este de la cine este), ne-am cam saturat de “stimabilul” și de cei asemenea lui. Nu ne săturăm însă nici o clipă de Hristos, dimpotrivă!

    Eu aș pune următoarea întrebare:

    Dragă Biserică oficială, nu te-ai săturat să îți ironizezi si să îți jignesti proprii credincioși – pe cei mai “fierbinți” dintre ei, care pe bună dreptate sunt îngrijorați, nu așa cum insinuati voi? Chiar îți lipsește elementarul bun simț? Chiar nu îți pasă de noi și de toate victimele “pandemiei” (nu că nu ar exista boala), dar și de victimele satanicului vaccin (linie celulară fetuși avortati) pe care cu lejeritate îl promovezi la Trinitas, în timp ce oamenii mor și se îmbolnăvesc pe capete și poate că și sufletul și-l pierd pe deasupra? Voi mai credeți în Hristos? Adevărul mai reprezintă ceva pentru voi? Sau măcar fireasca omenie… mai exista?

    Nu așa ați spus și anul trecut? Când ați interzis până și sărmanilor preoți (celor cărora le-a păsat) să facă vizite pastorale în starea de Urgență, să spovedească oamenii rămași fără absolut nici o mângâiere duhovnicească (ce suntem noi fără Sfânta Liturghie, Împărtășanie și Înviere?!) și care mai apoi efectiv ați interzis Sfântul Maslu in vreme de boală (asta fiind efectiv ateism)? Ca după aceea – cu excepția ÎPS Teodosie – ați caricaturizat ceea ce însemna de două mii de ani pelerinaj și ulterior Bobotează? Cum credeți că S-a simțit Hristos fără oițele sale, El, Care pentru ele S-a dat jertfă, când a venit spre a mântui lumea prin Sfânta Sa jertfă fără de sânge și toate celelalte Taine, pe care voi, complice, nu statul, cel puțin nu la noi! – și îmi asum ce zic – le-ați oprit? Învățând fiecare preot – de la ultimul de țară până la cel mai erudit “că ne plecăm, că dacă altfel ne închide, dau vina pe noi pentru pandemie șamd” (gândire lumească, atee). Iar acum, când pe bună dreptate oițele cele cuvântătoare se tem să nu fie iarăși private de unica lor mângâiere în această lume, de Păstorul lor drag și scump și de Înviere, le ironizați pe acestea cu aroganță și dispreț?! Nu vă e frică de Hristos, care a zis: “Vedeţi să nu dispreţuiţi pe vreunul din aceştia mici, că zic vouă: că îngerii lor, în ceruri, pururea văd faţa Tatălui Meu, Care este în ceruri”? (Matei 18,10)

    Chiar nu mai aveți nici o limită? Că de respect față de credincioși și mult clamata dragoste – pe care ați dus-o in derizoriu – nici nu poate fi vorba…

    Nu cumva voi pe sub sutane sau funcții țineți ascuns sorțulețul sau chiar mai rău, simbolurile celuilalt, nenumitul? Mă intreb și eu…

    Exercitarea dreptului religios e un dat de la Dumnezeu și reprezintă un drept inalienabil în absolut orice situație – oricât de gravă (sau mai ales atunci), lucru consfințit și protejat prin toate legile lumești – Constituție, Cod penal, Cod civil – inclusiv cele internaționale.

    Oprirea/ interzicerea/ sancționarea în urma oricărui tip de slujbă religioasă, indiferent de timp, oră, stare socio-politica sau calamitate, reprezintă un grav abuz și e faptă penală (să-i mulțumim Sfântului Constantin cel Mare și mamei sale Sfânta Elena și a tuturor urmașilor lor în Duh)! Și chiar de n-ar fi fost astfel (sau chiar dacă s-ar schimba legea), tot ar fi trebuit combătute acestea, precum în epoca marilor prigoane!

    Ce-ar fi făcut creștinii primelor secole, dacă conducătorii și clericii lor ar fi dat dovadă – auzi-ți și vă îngroziți! – de “cel mai fin discernământ” cu care vă justificați trădarea și lașitatea? Și ce-ar fi făcut tot acei creștini din primele secole, pentru că știm cu toții din istorie că erau extrem de apocaliptici, dacă mai marii lor i-ar fi persiflat arogant că induc “un nefiresc orizont sumbru de așteptare în societatea creștină”, trimițând-i eventual la culcare sau numindu-i mândri, înșelați, fără milă pentru fratele mai slab – cum i-ați numit pe credincioșii români când ați vrut să introduceți lingurița (ateista) de unică folosință în cult, auziți -“de mila fraților mai slabi”?

    Vă spun eu: n-ar mai fi fost nici nevoie de prigonitori și torționari, v-ați transformat voi in aceia…

    Iar astăzi numiți neliniștea cea bună “un nefiresc orizont sumbru de așteptare”, când realitatea prezentului a demonstrat cu prisosință că într-un singur an ne-au fost depășite CU MULT cele mai sumbre teorii și coșmaruri! Cine și-ar fi putut imagina acum un an cele ce se întâmplă astăzi? Eu cred că realitatea a depășit si cele mai anxioase și ingrozitoare imaginații. Voi le numiți “teme false”. Se pare ca voi trăiți efectiv pe altă lume, altfel nu-mi explic!

    Dar dacă preoții sunt ca niște oi fără păstor – (afară de rarisime și fericite cazuri – precum ÎPS Teodosie sau PS Macarie) – de simpli credincioși nici nu mai avem ce zice – orbecăind, neavând cine să-i/ să ne îndrume?

    Cineva (păstorii) trebuie totuși să-și asume, în frunte cu Ierarhii și preoții – că fără ei cine mai face Sfintele Taine?! – nu pentru ei înșiși, ci pentru Dumnezeu, Biserică, credincioși; si fiecare dintre noi, creștinii ortodocși trebuie, la rândul nostru, să ne asumăm aceasta: devoalarea minciunii, contestari de amenzi, plângeri (inclusiv penale) și procese juridice împotriva prigonitorului. Totul condimentat cu ceea ce este esențial și vital, Izvorul vieții și a vindecării, Hristos: slujbe peste slujbe, Liturghii peste Liturghii, Sfinte Masluri colective, ieșit cu Aghiasma și Icoana, procesiuni peste tot, cu câți mai mulți oameni spre a se împărtăși de har și VINDECARE. Și înmormântări NORMALE! Cine să lupte, dacă nu capul?! Nu spune: “bate-voi păstorul și oile se vor risipi”? Dar mai zice și că “dacă voi veți tăcea, pietrele vor striga”! Slavă lui Dumnezeu! E o promisiune neclintită: “Iată Eu sunt cu voi în toate zilele până la sfârșitul veacului!“ (Matei 28, 19)

    Ce dacă ziceau că noi răspândim “pandemia”? Ar fi rămas rușinați! “Purtaţi-vă cu cinste între neamuri, ca în ceea ce ei acum vă bârfesc ca pe nişte făcători de rele, privind ei mai de aproape faptele voastre cele bune, să preamărească pe Dumnezeu, în ziua când îi va cerceta.” (I Petru 2, 12)

    Hristos și-ar fi arătat puterea, vrăjmașul și boala n-ar fi avut nici o putere și s-ar fi vindecat cu miile și mulți s-ar fi convertit astfel, unii după ce și-au pierdut calea revenindu-și in fire, alții străini de credință venind la cunoștința Adevărului, inclusiv din alte părți ale lumii, dorind la “Taina cea din veci ascunsă neamurilor, iar acum descoperită sfinţilor Săi, cărora a voit Dumnezeu să le arate care este bogăţia slavei acestei taine între neamuri, adică Hristos cel dintru voi, nădejdea slavei!” (Coloseni 1, 26-27)

    În schimb voi ați pus – pe lângă multe alte mizerii și hule – preoții și tinerii de la ASCOR să împartă măști și să facă propagandă “epidemiologică” și altele ca acestea între parcă nemuritoarele băbuțele care au infinit mai multă credință decât voi.

    Adevarat, poate n-ați răspândit “pandemia” covid, dar ați răspândit “pandemia” necredinței și hulei, necinstind numele lui Dumnezeu între oameni, dând senzația ca suntem fii unui dumnezeu neputincios și fricos. Blasfemie!

    Dar voi nu mai credeți de mult în acestea… Voi credeți doar in logica căzută (știința oamenilor, care pentru Dumnezeu e nebunie), de Theo-logică ați uitat: “voi să nu mai umblaţi de acum cum umblă neamurile, în deşertăciunea minţii lor, întunecaţi fiind la cuget, înstrăinaţi fiind de viaţa lui Dumnezeu, din pricina necunoştinţei care este în ei, din pricina împietririi inimii lor; aceştia petrec în nesimţire…” (Efeseni 4, 17-19)

    Iată ca prigonitorul își face treaba lui – bravo lui – asta îi este meserua, dar noi? Și ce te faci când prigonitorul îți da peste nas exact cu citate din comunicatele oficiale ale Bisericii sau ale vre-unui Ierarh sau chiar ale Părintelui Patriarh?

    In timp ce numele aripii tinere de slujitori din Biserică poartă – in marea ei majoritate, din păcate – un singur nume: analfabetism functional (duhovnicesc nici nu mai amintim) și indiferență! Ce canoane, Filocalie, Patristică sau Viețile Sfinților? Le-au înlocuit pe toate acestea cu preoți și ierarhi “superstaruri” de tip neo sau post ortodox, care încurajează o crasă mediocritate (moartea sufletului). Și o spun clar: rădăcină răului este în actualul ASCOR (extrem de penetrat de practici și “teologii” profund new-ageiste), dar mai ales în seminarii și facultăți!

    In plus: Am înțeles: sinodalitate – foarte ortodox, curat, just și frumos! Dar numai asta există? Nu mai există și ceea ce numim sobornicitate? Pliromă? Sau nu? Ne mai interesează? Sau de atâtea doctorate si facultăți facute pe afară, bineînțeles – nu cumva facultăți demodate, respectiv ortodoxe – nici nu mai știm ce e aceea pliromă sau cine a fost (și este) Sfântul Apostol Pavel, ca să-i urmăm exemplul?!

    Toți aceștia nu știm oare – din Pateric măcar, dacă nu din miile de “doctorate” – că blândețea fără curaj este o pompoasa… lașitate și lepadare?!

    Biserica oficială – din păcate – în marea ei majoritate trădează prin tăcere, dar și faptic prin comunicate și dispoziții (cică “ascultări”) de care Orwell și orice politruc comunist s-ar uimi (dublu gândit, nu claritate – nu ce este da, da!, iar ce este nu, nu!, interzicerea cultului lui Mircea Vulcănescu în Biserici șamd).

    În numele așa numitei “prudențe” ne lasă singuri în fața Fiarei, inventând tot felul de sofisme teologice, disprețuind orice profeție, dar și pe toți Bătrânii noștri contemporani, care ne-au avertizat foarte din timp (începând cu Părinții Cleopa și Ioanichie Bălan și până la Părinții Iustin Pârvu și Arsenie Papacioc; și deocamdată încă mai avem Bătrâni – slavă Domnului – Părinții Iulian Prodromitul, Ioan de la Rarau, Arsenie de la Pângarați, Amfilohie de la Diaconesti și alții și chiar pe însuși ÎPS Teodosie).

    Conducerea Bisericii oficiale – într-o covârșitoare majoritate – ne lasă singuri si chiar se și dezice de noi cu aproape orice ocazie, îi este rușine de noi, nu se asociază cu noi, cu Frățiile și Asociațiile Ortodoxe sau cu preoții, călugării și ierarhii care mai luptă…

    Fiind obsedată de propria-i imagine, “de ce zice lumea” mai mult decât de Hristos si preferînd să laude ceea ce nu înțelege – uneori ajungând să-l laude chiar și pe diavol – aceasta ca să nu cumva să fie acuzată de retardare și înapoiere, ajunge până la sacrificarea Adevărului de credință, a propriilor Sfinți (Sfinții Închisorilor) și a fiiilor celor mai credincioși și devotați lui Hristos și Bisericii, devenind astfel părtașă și chiar complice la reconfigurarea antihristică a lumii (marea resetare).

    Dar nu-i nimic, slavă lui Dumnezeu, “dintre noi au ieşit, dar nu erau de-ai noştri, căci de-ar fi fost de-ai noştri, ar fi rămas cu noi; ci ca să se arate că nu sunt toţi de-ai noştri, de aceea au ieşit.” 1 Ioan 2,18-19.

    Rămânem în Biserică, nu părăsim Corabia și mărturisim Adevărul, El (Hristos) nu ne va părăsi niciodată! Probabil ca însăși biserica oficială ne va exclude din viitoarea”biserica vie” de tip neo-sovietic (iată un nou exemplu de “nefiresc orizont sumbru de așteptare în societatea creștină” – stimabilul purtător de vorbe, nu de Cuvânt, pesemne că încă n-a apucat de citit Cartea Apocalipsei sau Matei 24, fiind piate prea ocupat cu alte “cărți inițiatice”) . Mi-aduc amar aminte de pasaje intregi scrise de Sfântul Ioan Ianolide, nu mai pot de indignare și de durere – deopotrivă – o durere adâncă, sfredelitoare…

    PS: Urăsc expresia:”ei (polițiștii, jandarmii, armata, medicii) nu sunt de vină, doar și-au făcut datoria”. Cum adică și-au făcut datoria?! Datoria lor e față de oricine le e șef? Sau față de lege, popor, Constituție? Ce, ei sunt cretini, iresponsabili, roboți, conștiința colectivă?

    Eu știam ca doar pruncilor și copiilor li se poate aplica că n-au nici o vină, cât și celor cu retard psihic de natură fiziologică. Eu așa știam…

    Datoria lor este să apere legea, nu fărădelegea. Dar o știu? Îi interesează? Poliția și toate organismele de forță au devenit anexe private ale oricărui este la putere, ale mafioților de rang politic și masonic. Trebuie trași la raspundere, fiecare în parte, prin plângeri (chiar și penale) pentru abuz în serviciu.

    Să mai recitim totuși, bineînțeles, pe lângă Evanghelii, și Faptele Apostolilor și Epistolele Sfantului Apostol Pavel (și ale celorlalți Apostoli), poate ne mai revenim în fire! N-ar fi rău dacă am studia și cartea Sfântului Prooroc Ieremia! Să ne aducem aminte de bărbăția și demnitatea creștină! De Apocalipsă nu mai zic, că azi dacă vorbești in Biserică de așa ceva ești considerat înșelat… Din acela cu vederi spre un “nefiresc orizont sumbru de așteptare în societatea creștină”.

    Ce nu înțeleg unii este aceea că nouă nu ne este teamă de Sfârșit, care înseamnă revederea cu Dumnezeul nostru mult dorit și după care ne topim cu dor nestins, ci de păcatele și neputinţa noastră și de groaznica cernere de dinainte, timpuri cumplite, care n-au mai fost și nici nu vor mai fi vreodată, când vor putea cădea – Doamne ferește, sub influența dumnezeului celor cu șortulețe, care umbla râcnind ca un leu turbat să îi trântească în pierzare, dacă s-ar putea, chiar și pe cei aleși!

    Reținem:
    Oprirea/ interzicerea/ sancționarea în urma oricărui tip de slujbă religioasă, indiferent de timp, oră, stare socio-politica sau calamitate, reprezintă un grav abuz și e faptă penală. Și chiar de n-ar fi fost (sau chiar dacă s-ar schimba legea), tot ar fi trebuit combătut, precum in epoca marilor prigoane!

    “Destul este că, în vremurile trecute, aţi făcut cu desăvârşire voia neamurilor, umblând în desfrânări, în pofte, în beţii, în ospeţe fără măsură, în petreceri cu vin mult şi în neiertate slujiri idoleşti.” (I Petru 4,3). Gata! Destul!

    Îndrăzniți, fraților, preoți și credincioși! Aduceți-vă aminte a Cui sunteți, Cui aparțineți: lui Hristos! Nu ne mai punem nădejdea in conducători, ci doar în El și în acei mai mari ai noștri care dovedesc că Îl urmează! Să nu uităm: “buturuga mică răstoarnă carul mare”, iar noi suntem apărați direct de “Piatra pe care n-au băgat-o în seamă ziditorii” (Ps. 117, 22). Îndrăzniți! (Ioan 16, 33)

  9. Da, ma refeream la nivel de BOR dar si la nivel de Episcopie.

    Cunosc insa un caz concret, desi nu in Romania, in care preotul in plina carantina totala de la inceputul asa-zisei pandemii a reusit sa tina biserica deschisa, ce-i drept cu putini crediniciosi de oridinul 6-7 (pentru ca oricum la acel moment restul era mult prea speriati de COVID ca sa mai vina). Nu, preotul nu era roman si nici grec. Un om de mare curaj! Si a avut de castigat in conditiile in care biserica se afla la 200 de metri de sectia de politie si politia a fost chemata de doua ori sa inspecteze biserica!
    Problema este ca aici in Romania chestia asta ar fi mai greu de indeplinit doar daca nu esti intr-o zona ceva mai izolata…..

    Dar nu despre asta este vorba. Eu cred ca daca se va face suficienta opozitie nu cred ca vor inchide bisericile de Pasti. Inca mai cred/sper lucrul asta.

  10. @Fane, dar și ceilalți

    Până la urmă nici nu contează cum e Eparhia și Ierarhul de care ținem, ci ține doar de fiecare dintre noi. Trebuie să încercăm orice ar fi. Așa vom afla și noi cu cine avem de-a face în locul în care suntem.

    Pentru că (și scuzați abundența majusculelor):
    SLUJBELE BISERICII ȘI PARTICIPAREA CREDINCIOŞILOR LA ACESTEA NU POT FI OPRITE DE NIMENI, NICI DE STAT, NICI CHIAR DE VREMELNICII CONDUCĂTORI ȘI SLUJITORI BISERICEȘTI!

    Pe cei care ne-au ținut anul trecut la ușile Bisericii sau la porți îi înțelegem și îi iertăm: n-au știut, cum nici mulți dintre noi n-am știut. Dar de cei care vor face aceasta (eu sper sa nu fie nici măcar unul) și anul acesta, credem că e mai bine să ne depărtăm ca de niște periculoși amăgitori și sofiști.

    Cum am mai spus: Nu ne mai punem nădejdea in conducători, ci doar în Hristos și doar în acei mai mari ai noștri care dovedesc că Îl urmează! (atenție, dacă îmi citiți comentariul de mai sus înțelegeți foarte clar că eu nu îndemn la anarhie sau schisma). Dar așa nu se mai poate! Gata! Ne-am saturat de fricoși și alunecoși (cu toate că pentru aceștia putem aveam o oarecare înțelegere), dar cel mai mult ne-am săturat de impostorii duhovnicești (“vedetele”) și chiar și mai mult decât atât – sau cel mai mult – de “acoperiții” care au impregnat și umplut Biserica…

  11. @Andrei-Nicolae,
    “Până la urmă nici nu contează cum e Eparhia și Ierarhul de care ținem…”—–GREŞIT !
    Totdeauna cămaşa e mai aproape de corp decât haina! Dacă duhovnicul face ascultare de episcop , că asta este una din îndatoririle lui (că de aia îi şi spune episcopului “Stăpân”) iar atitudinea episcopului este după cea a struțului , ce faci ? Te plimbi din duhovnic în duhovnic? Sau schimbi eparhiile ca pe ciorapi ? Nu mai vorbim despre faptul că în condiții de restricții severe de circulație , e practic imposibil să faci călătoriile acestea pentru a ajunge la slujbe! De-aia zic , cămaşa=parohia fiecăruia , este mai aproape decât haina=o parohie aflată în altă eparhie

    “SLUJBELE BISERICII ȘI PARTICIPAREA CREDINCIOŞILOR LA ACESTEA NU POT FI OPRITE DE NIMENI…”——–Da DAR cu condiția să existe un preot care să slujească , că doar n-or ține slujbele mirenii :-))))). N-ai preot sau refuză să țină slujba pentru că aşa i s-a transmis “de sus” , nu ai slujbă =mirean venit degeaba la biserică 😮

    “Ne-am saturat de fricoși și alunecoși (cu toate că pentru aceștia putem aveam o oarecare înțelegere)…”———cred că ai scris din viteză şi fără să realizezi eroarea! Adică putem să avem înțelegere față de ALUNECOŞI?!?! Conform cărui principiu ? Că eu prin alunecoşi înțeleg să mă refer la unii dintre cei mai josnici oameni, viperele care se freacă de tine şi apoi te muşcă , un câine cu privire blajină care te pândeşte să te întorci cu spatele şi apoi îți rupe tendonul , omul cutră care este corect-politic interesându-l doar binele propriu . Pentru unii ca ăştia să avem înțelegere ?
    NU , mulțumesc , dar pentru alunecoşi nu pot avea , în general , niciodată înțelegere iar dacă mai face parte şi din cler , cu atât mai mult !

    Doamne , ajută!

  12. @Andrei-Nicolae,
    Referitor la comentariile 7 şi 8 , dvs le-ați scris?
    Dacă DA , vă felicit , sincer!
    Dacă NU , atunci poate ar fi cazul să puneți ghilimele/paranteze şi sursa de unde le-ați preluat pentru că eu le-am citit anterior pe activenews scrise sub alt nume pentru ca apoi să le găsesc aici …

  13. @ fane

    Eu le-am scris și vă marturisesc aceasta doar pentru ca vreau să mi le asum. Și pe ActiveNews sunt exact pe același nume (doar că acolo sunt și mai asumate deoarece când mi-am făcut contul la dânșii – chiar când au apărut – mi-am trecut pe lângă numele de botez și pe cel de familie – aceasta este singura diferența). Eu tot ce citez pun intre ghilimele (inclusiv… oral) și indic sursa, așa am fost educat de mic. În plus, eu nu scriu niciodată “anonime” sau sub pseudonim.

    Nu aveți de ce să mă felicitați, textul a ieșit dintr-o zdrobitoare durere și dragoste de Dumnezeu și aproapele, dar dacă cu adevărat vreți să îmi faceți o bucurie, pe viitor fiți mai atent și acționați. Fără justificări inutile. Trei sunt cele care omoară sufletul: neatenția, necunoașterea și lenea – toate la fel de rare. Cunoașterea vine din atenție, iar atenția din harnicie.

    PS: Nu e nici o tragedie, defapt e tot o profeție care se împlinește. Noi mergem cate 300 de km (dus întors) să ne spovedim. Cand faci cancer te duci la cel mai bun medic, nu te limitezi la ce ai in satul/ orașul tău. E drept, pentru o “aspirină” duhovnicească mai mergem și local. Așa putem vâna și slujbe – încercați, nu vă va părea rau! Cunosc om (un mare creștin) care de mulți ani cel târziu la 2 luni mergea la duhovnicul său din Athos (acum probabil nu mai poate), dar și spre a sta minim 2-3 zile la privegheri de noapte veritabile (există si la noi – încă există – dar trebuiesc vânate. Iar dacă nu avem posibilități, ne smerim).

    De Învierea Domnului mergem la slujbă. Dacă parințelul nu ne lasă (ne tine la uși, sau și mai rau la poartă), cântăm in cor din toți rărunchii (inimii, nu neapărat a gurii), de preferat împreună, nu separat, cântece duhovnicești sau facem chiar Obednița și ceasurile dimineții din Ceaslov, Paraclise, Acatiste, Rugaciunea inimii – orice. Vă asigur, pentru marturisirea asta nu va pleca nimeni neimpartasit (în chip minunat și in mod nevăzut), dar unor preoți li se va înmuia inima si vor deschide bisericile și astfel ne vom împărtăși (cei care putem) și in chip văzut. Credeți și îndrăzniți, Hristos ne așteaptă!

  14. Addenda:
    La “Trei sunt cele care omoară sufletul: neatenția, necunoașterea și lenea – toate la fel de rare” – în loc de “rare” trebuia să fie “rele”.

  15. Andrei-Nicolae,
    am trimis comentariul tau la fratii si surorile mele si crede-ma ca suntem in acord deoarce corzile noastre sufletesti canta cantece de jale. Da, unii cu bucuria, la vie en rose, altii din ascuns isi pregatesc fiii duhovnicesti… majoritatea covarsitoare singura, nesustinuta, dezorientata. Cu exceptia eroilor nostri( se stiu, ii stim) care isi expun pieptul la gloante si la oprobiu, se tace …iar turma se risipeste. Vom fi ramasite ascunse ale unei civilizatii pe cale de disparite, vom tine credinta cum vom putea pana vom muri, dar copiii nostri??? Nu va doare, fratii mei, de copii?
    Sfantul Paisie Aghioritul spunea maicilor « de anii grei care vor urma », ne-a dat si raspunsuri…anii grei au venit, dragii mei!
    Andrei-Nicolae, Petra, CO apasati pe coardele care vibreaza, mai scrieti-ne. Va pretuim, iubim, multumim!

  16. @Roni

    Sufletul îmi râde și plânge în același timp. Dumnezeu să ne binecuvinteze pe toți. E bine să știm unii de alții, că nu suntem singuri. Tot binele de la Dumnezeu vine. E vremea celor mai amare lacrimi, dar și a celor mai mari bucurii! Trebuie doar să îndrăznim, rezultatele nu vor întârzia să apară! Fiecare dintre noi este responsabil pentru întreaga Biserică! Se vor ridica unii și vor străluci ca soarele:

    Pr. Alexandru Lungu din Fălticeni, mesaj pentru Klaus Iohannis: Toți cei care vor participa fizic în noaptea de Înviere pentru a primi Lumină nu vor mai primi refuzul preoților. Cu orice risc!

    „Domnule președinte Klaus Werner Iohannis,

    Anul trecut ați apelat la discernământul Bisericii, pentru a îndemna lumea să nu iasă în stradă și să ne trezim cu revolte! Am făcut aceasta, cu nodul în gât dar am pus siguranța credincioșilor chiar înaintea mărturisirii credinței!

    Au urmat marile pelerinaje de la Cuvioasa Paraschiva și Sfântul Dimitrie, din nou ați apelat la măsuri abuzive, așezând filtre de poliție la intrarea în oraș și legitimând fiecare autocar și microbuz în parte! Au avut interzis doar băbuțele și bieții credincioși, toți ceilalți care se închinau prin Mall sau participau la alte activități erau scutiți de această interdicție abuzivă!Ați transmis ca Marea sărbătoare a Crăciunului să încercăm să o petrecem în familie, cu toate că peste puțină vreme v-ați afișat la pârtie, manifestând o relaxare neafișată în tot restul anului, în unele momente când rata de infectare era mult mai scăzută, chiar îndemnând lumea cu entuziasm să iasă să schieze! Slujbele din noaptea de anul nou am fost nevoiți să le modificăm, mutând toată rânduiala cu câteva ore mai devreme din cauza restricțiilor de circulație!

    Acum încercați să ne furați abuziv și această Înviere, cel mai probabil apelând din nou la Biserică și slujitorii ei! Însă nu veți mai găsi atâta înțelegere în acest an, s-a terminat cu manipularea maselor! Vom fi amendați, hăituiți de poliție, atât noi cât și credincioșii, nu contează, este timpul mărturisirii! Toți cei care își doresc să-și manifeste liber acest drept fundamental și a participa fizic în noaptea de Înviere pentru a primi lumina Sfânta și a trăi Sfânta Liturghie în biserici și nu din nou în fața ecranelor, vă garantez că nu vor mai primi refuzul preoților! Anul acesta mărturisim, cu orice risc! Sus să avem inimile noastre!”

    https://r3media.ro/pr-alexandru-lungu-mesaj-pentru-klaus-iohannis/#comment-2441

  17. Pingback: DE LA CREȘTINISMUL DE CAFENEA LA CREȘTINISMUL DE JERTFĂ. Fostul actor Răzvan Ionescu: “Când vedeți lucrurile care se întâmplă astăzi în jurul nostru și care sunt abia la început, TREBUIE SĂ VĂ PREGĂTIȚI. Hristos deranjează! MĂRTUR
  18. Pingback: Pe fondul promisiunilor „ferme” de evitare a unui „LOCKDOWN”, țara intră în carantină pe bucăți/ TIMIȘOARA din nou în carantină, la ordinul direct al lui ARAFAT, după ce Comitetul Județean decisese stoparea „măsurii nedrepte”/ CARA
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare