PARINTELE STANILOAE (†5 octombrie 1993) DESPRE HRISTOS-SLUJITOR SI CHEMAREA NOASTRA LA RESPONSABILITATEA SLUJIRII JERTFELNICE: Cum sa stii daca iubesti cu adevarat pe cineva, daca nu ai suferit pentru el?

4-10-2010 Sublinieri

“Nu mai avem acel foc al responsabilitatii, acel foc care vine de la Duhul Sfant, dat Fiului, si prin care Fiul Se daruie Tatalui; Duh prin care Hristos a acceptat sa Se jertfeasca pentru noi si prin care a insuflat, a sadit in noi aceasta responsabilitate. Aceasta responsabilitate trebuie legata de lucrarea Sfantului Duh. In acest sens, nu putem recunoaste in Biserica Trupul lui Hristos, decat daca ea se daruie. Este focul, nerabdarea de a face pentru ceilalti, de a te darui celorlalti, de a te darui lui Dumnezeu. Acest trup primeste de la Hristos focul responsabilitatii prin care cei botezati sunt legati unii de altii, si pe care o revarsa in jurul lor. Astazi, printre crestini, exista uneori un activism social foarte sincer, dar lipsit de fundament”.

“Exista fiinte nesatisfacute, care cauta sa mearga mereu mai departe in implinirea Evangheliei, smerindu-se, cerand iertare pentru nedesavarsirile lor, pentru gradul nesatisfacator la care au ajuns. Acestia merg intr-o tensiune continua spre o treapta mereu mai inalta. A tinde cu adevarat, unii mai mult, altii mai putin, a ne indemna reciproc catre aceasta desavarsire, acesta este continutul chemarii lui Hristos. El creeaza in noi aceasta tensiune, chemandu-ne la El. Putem trai in aceasta tensiune cum o faceau crestinii din primele veacuri”.

***

Audio clip: Adobe Flash Player (version 9 or above) is required to play this audio clip. Download the latest version here. You also need to have JavaScript enabled in your browser.

***

Slujirea lui Hristos

“O, smerenie a lui Hristos, te-am cunoscut, dar nu te pot ajunge” (Ava Siluan)

Iisus Hristos este slujitorul desavarsit pe care Il anunta profetii Vechiului Testament: robul care sufera si iubeste, robul infinit bland si compatimitor, robul lui Dumnezeu devenit prin vointa sa rob al oamenilor. El este Dumnezeu Care Isi slujeste prin vointa Sa propria creatura. Dar El se face si om, slujind Creatorului Sau pentru binele oamenilor. Prin aceasta slujire a oamenilor, El manifesta paternitatea lui Dumnezeu. Prin slujirea lui Dumnezeu, il initiaza pe om in demnitatea de fiu. Slujind ca un Parinte oamenilor si ca un Fiu lui Dumnezeu, asa ni se infatiseaza Cuvantul Intrupat.

Icoana Ta luminoasa, Hristoase, revarsa lumina imateriala a Tatalui. Ai venit printre noi ca unul dintre noi ca sa ne slujesti, mantuindu-ne de intuneric si de iad. Datatorule de lumina, slava Tie!

Inainte de orice, am nevoie de celalalt; facandu-se om, Fiul lui Dumnezeu si-a insusit aceasta nevoie. Fara aceasta nevoie, as fi supus ispitei de a gandi ca sunt un fel de Dumnezeu, ca ceilalti au nevoie de mine, dar eu n-am nevoie de ei, ca nu am limita. Dumnezeu apare in faptul ca trebuie sa slujesc celorlalti, dar si in faptul ca am nevoie de ei, ca nu pot nimic fara ei: sunt absolut conditionat de ei in existenta mea; am nevoie de cuvantul lor, de mangaierea lor, pentru a ma intari in deznadejdile mele, in intristarile mele. Nu pot exista fara un cuvant din partea lor. Nu este de ajuns ca ei sa-mi dea un sprijin material fara un cuvant bun, fara o participare spirituala la existenta mea, care se intemeiaza in duh. Trebuie sa vad ca in gestul lor fata de mine exista si o participare a duhului lor, o intentie pentru mine. Nu putem separa gesturile materiale de aceasta participare a duhului. Cand aruncam ceva unui cersetor, descotorosindu-ne, facem o atare separatie

Am citit odata ca un poet a trecut pe langa un cersetor. Neavand nimic sa-i dea, i-a dat mana, spunand: “Iata, sunt prietenul tau”. Pentru cersetor aceasta a contat mai mult decat orice. S-a simtit intarit in temeiul spiritual al fiintei sale.

Ei au nevoie de mine, eu am nevoie de ei. Este o forma de legatura intre oameni care se inradacineaza in taina Intruparii pentru noi a lui Hristos, Care a devenit El Insusi slujitorul nostru. Fiul omului este slujitorul tuturor, nu a venit sa fie slujit, ci ca sa slujeasca.

Doamne Iisuse Hristoase, Fiul Dumnezeului Celui Viu, lumineaza mintea si inima noastra. Descopera-ne taina slujirii Tale, Cuvinte mai inainte de veci. Astfel vom invata sa-i slujim pe toti oamenii si sa te slujim pe Tine, Domnul si Dumnezeul nostru, in toti oamenii! Amin.

Raspunzand nevoii noastre, El a aratat in mod limpede ca, pentru a fi slujitori unii altora, avem nevoie unii de altii. Nu este de ajuns sa slujim in mod exterior, trebuie sa ne daruim pe noi insine. Acest fapt este temeiul jertfirii de sine, temeiul iubirii. Doar astfel crestem, pentru ca avem comuniune in mod real. Nu suntem chemati sa slujim asa cum achitam o datorie. Trebuie sa existe iubirea ca radacina: sa vezi taina celuilalt, sa vezi in el fiinta neconditionata. Aceasta este taina extraordinara, negraita: sa iubim, sa ne adancim spiritual unul in altul, sa fim atenti la ce inseamna celalalt care are nevoie de mine. Sa fim atenti asa cum este Dumnezeu, sa fim atenti fata de el ca fata de o fiinta transparenta pentru Dumnezeu.

Este o taina negraita, care ma depaseste. Si totusi, fapt este ca Fiul lui Dumnezeu a venit in timp, asumandu-si de buna voie nevoia de mine, aratandu-Si nevoia de mine. Vrea ca eu sa-L iubesc. Ceea ce ne da Dumnezeu n-ar fi desavarsit daca numai El ne-ar fi iubit, daca n-ar avea nevoie prin bunavointa de iubirea noastra. In aceasta sta lepadarea de Sine a lui Dumnezeu: in faptul de a fi acceptat sa aiba nevoie de noi. In aceasta se manifesta valoarea negraita si vesnica pe care a pus-o in noi.

“Cu dor am dorit sa mananc cu voi aceste Pasti inainte de patima Mea” (Luca 22,15).

“Iata, stau la usa si bat; de va auzi cineva glasul Meu si va deschide usa, voi intra la el si voi cina cu el si el cu Mine” (Apocalipsa 3, 20).

Neam nemultumitor, intoarce-te din ratacire, cunoaste pe Cel pe care l-ai strapuns. Vezi cu cata dragoste te iubeste si vine spre tine, daruindu-ti viata si inviere (Sambata Mare, glas 5).

Hristos ne-a revelat responsabilitatea noastra fata de creatie, fata de ceilalti oameni si fata de El Insusi. Prin aceasta, El ne-a revelat valoarea noastra si nevoia Sa de noi. Ma descopar responsabil fata de Dumnezeu, responsabil de a face evidenta prezenta lui Dumnezeu in lume. La gandul acestei responsabilitati, a valorii mele, ma cuprinde spaima…

Doamne Iisuse, da-mi putere sa port aceasta responsabilitate!

El S-a facut pe Sine dependent de noi. S-a pus in nevoie. S-a infatisat ca un cersetor dependent de milostivirea mea. S-a pus in situatia de a se bucura de iubirea mea si de a suferi pentru indiferenta mea.

Acest lucru arata inrudirea dintre Dumnezeu si noi; nu luam destul de in serios caracterul nostru de chip al lui Dumnezeu. Nu-L mai putem concepe pe Dumnezeu ca pe o fiinta rigida si maiestoasa care ramane indiferenta. El ne iubeste, ne acorda o atentie infinita. Arata o iubire pasionata pentru noi.

Iisuse, iubire nebuna a lui Dumnezeu pentru oameni, miluieste-ne pe noi! Atinge inimile noastre impietrite, imbratiseaza-ne cu iubirea pentru Tine. Da-ne sa Te iubim cum ne-ai iubit Tu, ca sa-i putem iubi pe toti oamenii cum ii iubesti Tu. Iubitorule de oameni, slava Tie!

Biserica, popor slujitor

Aceasta slujire iubitoare a lui Hristos fata de Dumnezeu si fata de oameni este temeiul Bisericii. Ea este intemeiata pe iubirea lui Dumnezeu pentru oameni, iubire care la randul sau face pe orice om responsabil in fata lui Dumnezeu si in fata oamenilor. De aceea, Biserica este un popor de slujitori, un popor responsabil in istorie.

Exista o adanca unire intre noi, cei botezati. Simtim profund dependenta noastra, obligatia noastra a unora fata de altii. Incercam sa adancim aceasta solidaritate, unitatea noastra in Dumnezeu. Aceasta ne vine de la Hristos: adancirea Bisericii ca unitate este legata de jertfa lui Hristos, de responsabilitatea lui Hristos. El nu a suferit numai pentru ca oamenii sunt in nenorociri, pentru ca sunt pacatosi si nefericiti; El a suferit pe Cruce, constatand ca oamenii nu-L iubesc. Desi le-a dat atatea dovezi ale iubirii Sale, a fost parasit de oameni.

Poporul Meu, ce am facut Eu voua? Sau cu ce v-am suparat?… Si cu ce mi-ati rasplatit? In loc sa Ma iubiti, pe Cruce M-ati pironit! (Vinerea Mare, antifon 12, glas 8).

El a trait nu numai parasirea Tatalui, dar si parasirea oamenilor. Parasit de Dumnezeu si de oameni… Credinta Crestina pastreaza inca atata adancime pe care teologii trebuie sa o puna in valoare!

Cat de mare trebuie sa fi fost suferinta Maicii Domnului, cand statea la picioarele Crucii!… Daca vom spune (cum a spus ea): <<Iata roaba Domnului, fie voia Ta>>, atunci cuvantul lui Dumnezeu se va salaslui in sufletul nostru si lumea se va umple de iubirea lui Dumnezeu… Dar oamenii nu o inteleg si nu vor s-o primeasca” (Sf. Siluan, Insemnari duhovnicesti).

Cuvantul a devenit pe deplin eficace in noi, provocand un raspuns pe masura lui.

Taina Crucii lui Hristos se poate exprima ca taina a iubirii ignorate sau chiar respinse. Dar in aceasta respingere, iubirea se verifica inca o data mai mult, in gratuitatea si in absolutul ei. Caci acest lucru presupune o suferinta, care ea insasi este si un semn de maretie a iubirii. Cum sa stii daca iubesti cu adevarat pe cineva, daca nu ai suferit pentru el? Cata vreme n-am suferit pentru tine, cum as putea indrazni sa spun ca te iubesc? Suferinta mea este in acelasi timp bucurie pentru ca prin ea se arata maretia iubirii. Este “intristarea care naste bucurie” (Sfantul Ioan Scararul, Scara, Treapta a VII-a).

Biserica sta pe iubirea rastignita. Ea sta pe iubirea lui Dumnezeu Care Se daruie total, daruire de sine care sufera chiar si respingere. Aceasta iubire este o forma de a se darui, retragandu-se, forma care respecta total libertataea celuilalt. A te darui, fara sa te impui: iata slujirea. A-i ajuta pe oameni, a te ruga pentru oameni, a le salva viata, dar fara a le supune libertatea, fara a–i lipsi de libertatea lor: iata responsabilitatea. Fiindca omul nu poate creste decat daca este liber.

Doamne Dumnezeul nostru, da-le Duhul Tau cel Sfant ca ei sa Te cunoasca prin Duhul Sfant. Pleaca-le vointa catre Tine.

Biserica este unirea barbatilor si femeilor, in care constiinta responsabilitatii lor in Hristos a atins un grad mai mare de limpezire. Ei sunt in drum spre o constiinta din ce in ce mai inalta a responsabilitatii lor fata de lume, fata de toti oamenii si nu numai fata de membrii Bisericii: poate ca numai astfel ii putem deschide pe ceilalti Evangheliei. Apostolii si urmasii lor imediati din primele veacuri au castigat atata lume! Acum doar intamplator mai castigam pe unul sau altul. Nu mai avem acel foc al responsabilitatii, acel foc care vine de la Duhul Sfant, dat Fiului, si prin care Fiul Se daruie Tatalui; Duh prin care Hristos a acceptat sa Se jertfeasca pentru noi si prin care a insuflat, a sadit in noi aceasta responsabilitate.

Aceasta responsabilitate trebuie legata de lucrarea Sfantului Duh. Este focul, nerabdarea de a face pentru ceilalti, de a te darui celorlalti, de a te darui lui Dumnezeu. In acest sens, nu putem recunoaste in Biserica Trupul lui Hristos, decat daca ea se daruie. Acest trup primeste de la Hristos focul responsabilitatii prin care cei botezati sunt legati unii de altii, si pe care o revarsa in jurul lor.

Astazi, printre crestini, exista uneori un activism social foarte sincer, dar lipsit de fundament. Avem conferinte in care se vorbeste mult despre evanghelizare si misiune. Se vorbeste mult despre responsabilitate, de faptul de a fi alaturi de cei care sufera, de exemplu, in lumea a treia. Dar nu se spune aproape nimic despre radacina responsabilitatii in Hristos. Lipseste o teologie a responsabilitatii. Oamenii gasesc o ameliorare materiala a vietii lor, dar raman necredinciosi, pentru ca nu le-a fost transmis focul responsabilitatii in Hristos.

Responsabilitatea Bisericii este de a-i ajuta pe oameni sa-L intalneasca pe Dumnezeu in mod personal. Ameliorarea doar materiala a conditiei umane nu e de ajuns. Trebuie ca ea sa fie expresia iubirii, a iubirii lui Dumnezeu pentru oameni, a iubirii oamenilor haraziti vietii vesnice. Ce castiga omul daca nu-L intalneste pe Dumnezeu, daca nu-L intalneste pe Tatal sau cu iubirea Lui vesnica?

Daca un copil plange, mama ii poate potoli lacrimile printr-un cadou. Dar ceea ce ii cerea copilul este de fapt iubirea. Iata-l frustrat de lacrimile sale: cine-l va mangaia?

Omul se dezvolta in aceasta responsabilitate. Trebuie sa ne desavarsim prin exercitiul acestei responsabilitati, neseparand realizarea de noi insine de unirea noastra, de iubirea noastra reciproca, desavarsita, in vesnicie. Astfel putem face sinteza intre credinta in Hristos si angajamentul social; putem da un temei foarte serios, foarte puternic, plin de foc actiunii noastre.

Altfel, fara o inradacinare foarte riguroasa in iubirea lui Hristos, ne pandeste spiritul de dominatie. Daca toti isi simt responsabilitatea in fata lui Hristos Care traieste in ei si in istorie, exista atunci o posibilitate de a creste in comuniunea reala, intr-o iubire sincera. Putem atunci sa ne simtim, intr-o deplina evidenta, in comuniune cu Tatal, putem sa ne simtim fii ai Tatalui si frati ai lui Hristos. E semnul unei adevarate fraternitati, a unei adevarate infieri divine.Acesta este scopul: nu numai o satisfactie materiala, ci satisfactia care vine dintr-o comuniune spirituala desavarsita, care ii procura omului viata adevarata.

Ca vazand ei faptele noastre, sa-L preamareasca pe Dumnezeu!

Daca se vor alipi de Hristos, intr-o zi toata dezbinarea dintre oameni, toata oscilatia in iubirea lor, toata indoiala vor disparea. Oamenii vor fi cu adevarat intr-o comuniune totala. Nu va mai fi nicio separatie intre celalalt si mine, intre Hristos si mine. Vom avea pe Hristos ca frate, pe Tatal ca tata. Va fi revarsarea tuturor bogatiilor spirituale ale lui Dumnezeu, a iubirii lui Dumnezeu. Va fi viata intr-o bogatie, intr-o deplinatate nesfarsita. Acum traim intr-o saracie nu doar materiala, dar si intr-o saracie spirituala, intr-o foarte mare stramtorare spirituala.

Atunci vom avea o bogatie care va creste continuu, o deplinatate nemarginita, o lumina nesfarsita, o bogatie spirituala, o adancime de sens in iubirea nesfarsita. Ceva cu neputinta de zugravit.

Pare de necrezut ca asemenea cuvinte pot fi pronuntate. Dar ne putem intreba si daca o iubire vrednica de acest nume se poate lipsi de o dimensiune profetica. A iubi presupune credinta intr-o crestere infinita, o perfectibilitate infinita a fiintei iubitoare si iubite. Intrucat iubirea implica intr-un mod indisociabil o dimensiune profetica a credintei, oricine iubeste cu adevarat crede in perfectiunea viitoare a fiintei iubite. A iubi pe cineva inseamna a profetiza asupra lui, inseamna a-l vedea in pefectiunea sa viitoare, in desavarsirea sa.

Pentru ca este intruparea si expresia iubirii lui Dumnezeu pentru oameni, Biserica are curajul sa profetizeze in istorie. Credinta in “intoarcerea in slava” a lui Hristos este credinta in realizarea plenara a fagaduintelor pe care le contine Evanghelia.

Trebuie sa existe printre noi, crestinii, fiinte care realizeaza pe o treapta foarte inalta aceasta chemare. In acelasi timp, ei isi pot marturisi mereu neajunsurile. Exista fiinte nesatisfacute, care cauta sa mearga mereu mai departe in implinirea Evangheliei, smerindu-se, cerand iertare pentru nedesavarsirile lor, pentru gradul nesatisfacator la care au ajuns. Acestia merg intr-o tensiune continua spre o treapta mereu mai inalta. A tinde cu adevarat, unii mai mult, altii mai putin, a ne indemna reciproc catre aceasta desavarsire, acesta este continutul chemarii lui Hristos. El creeaza in noi aceasta tensiune, chemandu-ne la El.

Putem trai in aceasta tensiune cum o faceau crestinii din primele veacuri. Multi dintre ei mergeau de buna voie la martiriu. Apoi, cand Biserica a devenit in mod oficial acceptata de catre stat, problema martiriului s-a pus altfel; se pleca in desert, se abandona totul, se daruia totul. Si astazi putem manifesta aceasta tensiune in viata noastra, nefiind ca oamenii din lume, care propovaduiesc o ideologie si raman ca toti ceilalti.

Nu trebuie sa spunem ca avem o viata diferita, ci trebuie sa facem evident acest lucru, fara a ne felicita pentru a uimi pe altii.

Multi scriitori si intelectuali isi bat joc de membrii Bisericii; dar, daca vad un crestin adevarat, un preot adevarat, il cauta, il respecta: “cum poate fi astfel? Sa facem si noi asa!” Nu este vorba numai de chestiunea de a gasi cuvantul bun, de a pune in evidenta spiritualitatea invataturii noastre. Trebuie mai cu seama sa fim altfel pentru ceilalti, fara a pretinde ca am si reusit sa fim.

Sa avem curajul de a urma lui Hristos…

“In aceasta vor cunoaste oamenii ca sunteti ucenicii Mei, de veti avea dragoste unii fata de altii” (Ioan 13, 35).

O, prietenilor, vedeti ca frica sa nu va desparta de Mine! Ca desi patimesc, dar pentru lume patimesc! Sa nu va smintiti deci intru Mine, ca n-am venit sa-Mi slujeasca Mie cineva, ci ca Eu sa slujesc si sa-Mi pun sufletul rascumparare pentru lume. Ci, de-Mi sunteti prieteni, urmati Mie: Cel ce voieste sa fie mai mare, sa fie mai mic; stapanul ca si sluga. “Petreceti intru Mine, ca sa aduceti struguri, ca eu sunt Vita vietii” (Joia Mare, stihira, glas 5).

Doamne, Dumnezeul meu, zi sufletului meu: scoala-te, vino si urmeaza mie! Fii indelung rabdator cu mine, caci doresc sa slujesc impreuna cu Tine, Iubitorule de oameni, slava Tie!”

(in: Mica Dogmatică vorbită. Dialoguri la Cernica Părintele Dumitru Stăniloae în dialog cu pr. Marc-Antoine Costa de Beauregard)

Legaturi:


Categorii

Cum ne iubeste Dumnezeul nostru, Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, Parintele Dumitru Staniloae

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

45 Commentarii la “PARINTELE STANILOAE (†5 octombrie 1993) DESPRE HRISTOS-SLUJITOR SI CHEMAREA NOASTRA LA RESPONSABILITATEA SLUJIRII JERTFELNICE: Cum sa stii daca iubesti cu adevarat pe cineva, daca nu ai suferit pentru el?

VEZI COMENTARII MAI VECHI << Pagina 2 / 2 >>

  1. Pingback: CUGETARI FILOCALICE ALE PARINTELUI STANILOAE. Iubire, vesnicie, iad. Puterea BUNATATII, a FRICII DE DUMNEZEU si a RABDARII NECAZURILOR. Conditiile si roadele Sfintei Impartasanii si pericolul AUTOMATISMULUI LIPSIT DE SIMTIRE(!) - Recomandari
  2. Pingback: PARABOLA BUNULUI SAMARINEAN. Chemarea la slujire in iubire -
  3. Pingback: VESTIREA PATIMILOR DOMNULUI si CEARTA APOSTOLILOR. Intre lupta salbatica pentru intaietate care striveste pe cei slabi si puterea dragostei smerite -
  4. Pingback: Parintele Ioan Buliga: IMPLICARE si SMERENIE -
  5. Pingback: TAINA IUBIRII ascunsa in verticala si orizontala CRUCII -
  6. Pingback: “IUBIREA NEBUNA” A LUI DUMNEZEU si TAINA SLUJIRII: “A te darui, fara sa te impui…”. Parintele Staniloae despre SENSUL CRUCII ca IMPREUNA-PATIMIRE ODIHNITOARE: “Numai Crucea darama zidul; Biserica sta pe iubirea rastigni
  7. Pingback: PARINTELE DUMITRU STANILOAE – OMUL, PREOTUL SI TATAL DESAVARSIT, in amintirea fiicei sale, LIDIA. Sfarsitul lumii paradisiace a satului romanesc si inceputul “vremurilor absurde, de cosmar”… care bat din nou la usa si azi -
  8. Pingback: “Amintiri din casa harului”: PARINTELE DUMITRU STANILOAE evocat de ucenici, intelectuali, preoti, teologi si ierarhi, la Patriarhie intr-un congres international. CALDURA FILOCALIEI INTRUPATE si FORTA IUBIRII DESAVARSITE (VIDEO) | Cuvântul Or
  9. Pingback: PARINTELE DUMITRU STANILOAE – TEOLOGUL – 110 ANI DE LA NASTERE. CUM L-AM CUNOSCUT PE PARINTELE DUMITRU STANILOAE – Evocari video: Pr. Gheorghe Holbea, Costion Nicolescu, Horia Pastina, Lidia Staniloae si altii | Cuvântul Ortodox
  10. Pingback: Predici audio la Duminica a V-a a Postului Mare despre IUBIREA DE STAPANIRE, BADARANIA SUFLETELOR NOASTRE si RASTURNAREA IERARHIILOR OMENESTI INAINTEA LUI DUMNEZEU: “Cel ce vrea sa fie primul – sa le fie tuturor sluga, ar trebui sa se bata pe
  11. Pingback: NESTIUTA SI NEINCETATA MUCENICIE COTIDIANA A CELUI MAI MARE (SI MAI TRAITOR) TEOLOG ROMÂN, izvor nesecat de jertfa. Crampeie inlacrimate de lumina si durere din VIATA PARINTELUI DUMITRU STANILOAE (II) | Cuvântul Ortodox
  12. Pingback: IUBIREA DOMNULUI, “FARA REPROSURI”: Domnul si astazi ne spala picioarele si continua sa bata la usa inimii noastre, desi o gaseste inchisa… | Cuvântul Ortodox
  13. Pingback: “Cel ce vrea sa fie primul – sa le fie tuturor sluga. INTRAREA E INVERS, DE LA CAPATUL COZII!”. Predici audio la Duminica a V-a a Postului Mare despre IUBIREA DE STAPANIRE, BADARANIA SUFLETELOR NOASTRE si RASTURNAREA IERARHIILOR OMENESTI
  14. Pingback: Predicile Sfantului Ioan de Kronstadt la DUMINICA A CINCEA DIN POST (Evanghelia cererii fiilor lui Zevedeu): VESTIREA PATIMILOR SI SLUJIREA JERTFELNICA | Cuvântul Ortodox
  15. Pingback: Mărturia Pr. Marc-Antoine Costa de Beauregard despre PĂRINTELE DUMITRU STĂNILOAE – OMUL ȘI TEOLOGUL COMUNIUNII: “Când vorbea, nu înceta să contemple tainele pe care le descria” | Cuvântul Ortodox
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate