PĂRINTELE EPISCOP MACARIE slujind în satul său natal, în Duminica după Botezul Domnului: “Dumnezeu trimite mângâiere și ajutor atunci când înmulțim RUGĂCIUNEA PENTRU CEI ÎNSINGURAȚI ȘI BOLNAVI. Dacă lumea devine tot mai inospitalieră și tot mai neprietenoasă, noi trebuie să dăm mărturie că nu avem casă aici pe pământ, ci CASA NOASTRĂ ADEVĂRATĂ ESTE ÎN CER”

Cuvânt din Duminica după Botezul Domnului, 10 ianuarie 2021 al Preasfințitului Părinte Episcop Macarie al Europei de Nord, care s-a aflat în slujire euharistică în biserica satului său natal din Spermezeu, jud. Bistrița-Năsăud:

„Dau slavă Preamilostivului Dumnezeu că m-a învrednicit în aceste vremuri grele să revin în mijlocul frățiilor voastre. Nu mi-a fost ușor de Crăciun să fiu departe de țară, de casa mea părintească și de satul meu natal, fiindcă, iată, a devenit o tradiție ca a treia, a patra și a cincea zi de Crăciun să fiu împreună-colindător cu dumneavoastră aici la Spermezeu. Eu sunt prin excelență un episcop colindător în Scandinavia, însă Crăciunul acesta în vreme de pandemie, m-a ținut și pe mine legat de păstoriții din orașul de reședință, Stockholm. Nu am putut călători așa cum am călătorit odinioară, iar dacă nu am reușit să ajung de Crăciun la Spermezeu, așa cum reușeam să ajung în anii precedenți, în anii trecuți, am reușit să vin iată acum, de Bobotează. Și mai liniștit, și mai întărit fiindcă înainte de Anul Nou, cum știți, eu mă întorceam înapoi la păstoriții mei din Scandinavia pentru a-i sluji în zilele premergătoare Praznicului Botezului. Deoarece casele românilor sunt atât de răsfirate în Scandinavia, an de an pun și eu umărul alături de frații preoți împreună slujitori și îi cercetez pe conaționalii noștri, atât cu Icoana Nașterii Mântuitorului în zilele premergătoare Crăciunului, cât și stropindu-i cu Agheasma Mare în zilele premergătoare Bobotezei. După cum știți și frățiile voastre, noi, slujitorii altarului, de Sărbători suntem în misiune intensă. Dacă dumneavoastră vă odihniți, dacă dumneavoastră vă înnoiți puterile stând acasă alături de cei dragi, în căldura căminului familial, noi slujitorii altarului suntem în preumblare permanentă, mai cu seamă acum la sărbătorile de iarnă când intensificăm vizitele pastorale prilejuite de sfințirea caselor. De aceea, vă mărturisim că noi, slujitorii altarului, după Bobotează, simțim o pace, simțim o liniște care se așază în taina sufletului nostru. Suntem și mai odihniți lăuntric, și mai întăriți după sărbătorile de iarnă, după ce ne-am făcut „datoria de slugi netrebnice” (cf. Luca 17, 10). Iată, vă mărturisesc că și eu sunt mai odihnit și mai întărit pentru faptul că am reușit și anul acesta, deși criza sanitară este atât de intensă în Suedia, cu precădere, să îi cercetez pe frații noștri și pe surorile noastre la casele lor.

Nu este ușor în diaspora, mai cu seamă în diaspora scandinavă, unde românii sunt atât de risipiți. Dacă în Spermezeul meu natal, când îl însoțeam pe părintele cu Crucea, treceam din casă în casă, acolo în străinătate este o casă la o distanță de zeci și chiar sute de kilometri. Nu vă ascund faptul că am parcurs sute de kilometri ca să pot ajunge la o familie de români, pentru a-i sfinți cu prilejul Sfintelor Sărbători.

Așadar, mă bucur nespus de mult că sunt în mijlocul frățiilor voastre, că sunt cu părintele duhovnicesc Ioan-Simeon Buta, că sunt și cu părinții mei trupești, că sunt împreună cu dumneavoastră de la mic la mare și de la mare la mic. I-am pomenit pe toți care sunt în neputința sufletului și a trupului, aici și pretutindeni, mai cu seamă pe cei care se zbat acum pe patul spitalului, poate uitați și neluați în seamă de cei care ar trebui să le poarte de grijă. Toți aceștia însă sunt, cu milă și cu îndurare, întru purtarea de grijă a Celui Preaînalt. Dumnezeu trimite mângâiere și ajutor atunci când înmulțim rugăciunea pentru cei însingurați și bolnavi. Eu însumi m-am rugat pentru câțiva dintre frații noștri și câteva dintre surorile noastre, care erau chiar la terapie intensivă și nu mai putea fi vizitați de cei dragi. Am reușit în cele din urmă să iau legătura cu ei și să știți că au simțit mângâierea rugăciunilor noastre iar Dumnezeu S-a milostivit spre ei și i-a scos la limanul cel neînviforat. Așadar, rugăciunea Bisericii este dătătoare de putere și de grabnic ajutor pentru cei care sunt abandonați, pentru cei însingurați, pentru cei bolnavi, pentru cei necăjiți și întristați. Să ne aducem aminte de Sfântul Apostol Petru, care era întemnițat și întreaga comunitate creștină se ruga neîncetat zi și noapte pentru el, iar Domnul l-a trimis în chip minunat pe îngerul Său care l-a scos din temniță și din legături.

Așadar, preaiubiții mei, în aceste vremuri grele să înmulțim rugăciunea, iar acest loc al nostru natal să rămână același loc prielnic pentru dragoste, pentru frățietate, pentru milă, pentru generozitate, pentru prietenie, pentru bună vecinătate. Acesta este satul meu natal în care am crescut și m-am format duhovnicește și chiar acum, în vreme de criză, tot așa vreau să rămână. Mă bucur că este același, fiindcă iată, lumea întreagă este cuprinsă de nepăsare, inospitalitate și neprietenie. Dacă lumea devine tot mai inospitalieră și tot mai neprietenoasă, noi ce putem face, iubite frate și iubită soră? Noi trebuie să dăm mărturie prin dragostea noastră și să arătăm tuturor că nu avem casă aici pe pământ, ci casa noastră adevărată este în cer. Acolo este patria noastră, acolo este casa noastră. Ne bucurăm de toate cele de aici, însă, conștientizăm faptul că suntem trecători. Credința și evlavia dumneavoastră arată faptul că înainte de toate avem Casa Domnului. Iată, în vremurile acestea grele, dumneavoastră sunteți aici în Casa Domnului, vă pregătiți pentru Casa Cerească și ajutați și pe ceilalți să nu-și piardă curajul. I-am pomenit cu lacrimi și am îngenunchiat pentru toți cei bolnavi. Le suntem alături cu rugăciunea, cu fapta și cu tot cuvântul nostru bun și milos.

Acum în duminica după Botezul Domnului, m-au emoționat copilașii (sunt acolo sus în cafas). Cât de frumos au cântat colindul Bobotezei, pe care îl colindam și noi în procesiunea de Bobotează, la biserică și pretutindeni. Dacă n-am colindat de Crăciun, iată, am colindat acum de Bobotează spunând:

Iarăși creștini să alergăm

Viflaimul să-l lăsăm

La Iordan să ne bucurăm

La Iordanul cel frumos

Că acolo vine Hristos

Apele să le sfințească

Pe noi să ne mântuiască.

Iată, la Iordanul cel frumos, aici în biserică, reînnoim harul Botezului nostru. Aici, cu toții, în acest lăcaș, ne-am botezat și ne-am îmbrăcat în Hristos. Noi cunoaștem faptul că ne naștem trupește din părinții noștri, însă renaștem duhovnicește aici în Biserică. Ne naștem cu o naștere istorică din pântecele mamei noastre, însă renaștem cu o naștere eternă din pântecele Maicii Biserici, iar pântecele Maicii Biserici este această colimvitră, această cristelniță, este acest vas al Botezului în care ne botezăm de mici. Noi ne botezăm de mici, ne unim cu Hristos de mici, fiindcă așa ne-au învățat Apostolii, urmând porunca Mântuitorului Hristos.

Apostolii au botezat pe copii în casele creștinilor atunci când ei botezau toate familiile nebotezate, de la mare la mic și de la mic la mare. Însă, mai sunt și botezuri de adulți. Eu, acum, de sărbătoarea Sfântului Ioan Botezătorul am botezat un adult, un medic finlandez, convertit la ortodoxie, în baptisteriul din biserica noastră din Stockholm. Avem un baptisteriu acolo în biserică și l-am botezat așa cum se botezau adulții în vechime. Însă noi creștinii, iată, ne botezăm de mici. Dacă ne naștem la viața asta trecătoare, trebuie să renaștem la viața cea veșnică. Prin nașterea noastră istorică primim existența muritoare, însă prin Botez primim viața cea veșnică. Și acum, de Bobotează, prin harul Preasfintei și de Viață Făcătoarei Treimi reînnoim harul Botezului nostru. De altfel, la fiecare Liturghie reînnoim harul Botezului nostru, însă mai cu seamă acum la Praznicul Botezului Domnului nostru când S-a arătat Hristos împreună cu Părintele Său Ceresc și cu Duhul Sfânt, care S-a pogorât în chip de porumbel peste repejunile Iordanului. Așadar, și eu sunt cuprins de emoție, mai ales că sunt acum, de Bobotează, împreună cu voi.

Nu vă ascund faptul că am căutat și eu sa văd care este ziua Botezului meu. Dacă m-am născut pe 9 mai, am aflat cu ușurință că am fost botezat pe 22 mai. Am întrebat-o pe mama, care este aici de față: De ce am fost botezat așa repede după nașterea mea trupească? Iar mama mi-a răspuns: că a fost duminica dintre Înălțare și Rusalii, pe 22 mai (pomenirea Sfinților Părinți de la Sinodul I Ecumenic și de la Sinodul II Ecumenic), hotărându-se să mă boteze atunci. Dau slavă lui Dumnezeu, fiindcă, iată, cunosc și ziua Botezului meu. Și dumneavoastră să țineți cu sfințenie la ziua în care ați fost botezați. Așa cum vă aniversați ziua nașterii, să vă aniversați și ziua Botezului dumneavoastră, ziua când v-ați îmbrăcat în Hristos. Este foarte importantă această zi în care am fost botezați, în care am fost născuți la o viață nouă în Hristos.

Evanghelia care s-a citit acum la Dumnezeiasca Liturghie, în duminica de după Botezul Domnului, este una dintre cele mai succinte Evanghelii care se citesc în duminici și în sărbători în cursul anului bisericesc. Iarăși Domnul ne îndeamnă la pocăință. Dacă zilele trecute Botezătorul și Înaintemergătorul Său ne îndemna, spunându-ne: Pocăiți-vă că s-a apropiat Împărăția Cerurilor, iată, și Mântuitorul Iisus Hristos, începându-și propovăduirea, a rostit acest îndemn: Pocăiți-vă, căci s-a apropiat Împărăția Cerurilor! Adică numai prin pocăință putem avea acces la Împărăția Cerurilor care este înlăuntrul nostru. Totodată, în pericopa evanghelică după Matei care s-a citit acum la slujbă, Sfântul Matei iarăși se folosește de profeția lui Isaia, spunând că Domnul, auzind că Ioan, prietenul, Botezătorul și Înaintemergătorul Său a fost întemnițat, a plecat în Galileea. Și părăsind Nazaretul, a venit să locuiască în Capernaum, lângă mare, în hotarele lui Zabulon și Neftali, ca să se împlinească ceea ce s-a zis prin Isaia prorocul: „Pământul lui Zabulon și pământul lui Neftali spre mare, dincolo de Iordan, Galileea neamurilor; poporul care stătea în întuneric a văzut lumină mare și celor ce ședeau în latura și în umbra morții lumină le-a răsărit” (cf. Isaia 8, 23 – 9, 1; Matei 4, 12-17)”.

Legaturi: