PARINTELE PETRONIU DE LA PRODROMU DESPRE TELEVIZOR SI PREGATIREA PENTRU VIATA VESNICA: “Lumea e asa de strambata si de indepartata de Dumnezeu, incat lucrurile crestinesti i se par nebunie”

22 februarie – 2 ani de la mutarea impreuna cu sfintii (1914-2011)

sursa foto: Pemptousia

Vezi si:

***

FAMILIA ORTODOXA:

Parintele Petroniu de la Prodromu:

„Prin televizor se perverteste insasi fiinta omului launtric…”

– Parinte, ati spus in mai multe randuri ca cel mai mare rau facut astazi prin televizor este ca omul nu se mai poate ruga, ca ramane des­partit de Dumnezeu…

– Acesta e lucrul cel mai grav pe care-l facem. Omul pierde lucrul cel mai sfant. Şi spune Apostolul Pavel: „Rugati-va nein­cetat”. Pai, cum pot sa fac treaba asta cand eu sunt cu totul strain de realitatile acestea duhovnicesti, cu cele ce am vazut, cu cele ce am auzit si cu cele ce traiesc?… Vasazica, prima dintre rele: ma lipsesc de rugaciune. A doua: traiesc un lucru care, practic, nu-i re­alizabil. Adica, sunt pacate pe care omul nu le poate face toata ziua, chiar desfranarea de fapt. Ei, la televizor repeti pacatul asta per­manent. Uitandu-se la desfranarea de la tele­vizor, omul traieste permanent sentimentele cele de desfranare. Ei, treaba asta-i cea mai mare nenorocire! Cea mai mare nenorocire! Se perverteste insasi fiinta omului launtric dupa aceste trairi pacatoase; se strica in asa fel, incat omul nu mai vede normal. Omului numai i se pare ca vede, dar nu mai vede nor­mal – pentru ca mintea si ochii si simtirile lui s-au strambat dupa trairile patimase pe care le-a trait. Daca le traieste mereu, cu ele se stramba mereu, si se strica din ce in ce mai tare – si omul devine irecuperabil. Nu se mai poate intoarce! Asta-i categoric!

– Credeti ca televizorul poate starni patimile?

– Da cum sa nu le starneasca?… Le starneste, si le si intretine, e calea cea mai buna pentru pa­cat. Parintii de ce fug la manastire? Ca sa nu vada si sa nu auda. Iar televizorul este calea cea mai usoara de starnit patimile. In veci nu te vindeci de patimi, daca le vezi chiar fiind in afara; chiar daca nu le faci, esti prins. Numai daca ai vazut femeia si te-ai gandit la ea, ai si curvit in inima ta, in tine insuti. Daca ai sa vezi lucruri murdare la televizor, in veci nu te vei curata de patimi, fi­indca nu poti, n-ai cum – pentru ca sunt impre­siile pacatoase pe care le traiesti, le aduni in tine. Deci, dupa ce ai facut pacatul, chiar daca nu mai vezi pacatul, a ramas idolul pacatului inchipuirile, formele patimase care sunt inchipuite de el. Nu mai faci pacatul, dar vrajmasul ti le aduce pe acestea in minte. Şi, de cate ori te opresti la ele, ai facut din nou pacatul; ca acuma numai daca il vezi, si l-ai facut si cu trupul cum l-ai facut cu mintea. Iar ca sa nu mai pacatuiesti trebuie sa te cu­reti de aceste inchipuiri pacatoase.

– Parinte, sunt statistici care spun ca familiile care se uita la televizor au certuri foarte multe, discutii, mergand pana la rupturi puternice. De ce credeti ca poate sa duca televizorul la asta?

– Pentru ca are o lucrare de imprastiere si pentru ca oamenii nu mai au timp pentru viata intima, personala, de sfatuire, de ruga­ciune impreuna. Şi de multe ori vad la televi­zor lucruri tocmai din acestea, cu certuri, cu scandaluri — si, fara sa vrei, se strecoara sim­tiri rele si in sufletul omului.

Oh!…Oh!.. Paza mintii!… Atunci, vede­rile si chestiile acelea de acolo, de la televizor, ii insufla omului rara sa vrea o curiozitate — ii place sa le vada. Asa cum in biserica, numai participand, vazand lucruri frumoase si sfinte, sufletul se hraneste, se imbunatateste, tot asa, vazand lucruri rele, simtirea omului este influ­entata organic de lucrurile acestea – si, fara sa-­si dea seama, daca mai este si patimas in ceva, ii intretine si ii porneste patimile. Atunci, in mod firesc, sunt certuri. Şi daca mai exista si cate un necaz, cate ceva in familie, vazand niste lucruri de la televizor, oamenii se inraiesc si mai mult — si pe urma se intampla alte tulburari, toate numai vazand, numai vazand. Vazand omoruri si certuri si scandaluri, toate acestea il inraiesc pe om. Vederea acestor lu­cruri e foarte daunatoare.

– Cred ca multi nici nu-si mai pun problema ca televizorul, stirile, serialele, emisiunile de di­vertisment ii indeparteaza de Dumnezeu…

– Nu-si pun deloc fiindca lumea e asa de strambata si asa de indepartata de Dumnezeu, incat lucrurile crestinesti, dumnezeiesti, i se par nebunie. O sa fie lumea nebuna si o sa zica ca esti tu nebun, ca nu esti ca ea — asa zice Mantuitorul. Acestea sunt lucruri nebune; daca nu ma fac mai bun, sunt lucruri ne-bune.

Da’ noi credem sau nu mai credem? Daca cre­dem cu adevarat ce a spus Mantuitorul Hristos, ca este viata vesnica, ca trebuie sa ne pregatim pentru ea, si ca a pregatit imparatie pentru noi toti, arunci e lucru serios. Lupt, deci! Nu ma joc cu lucrurile astea! Nu exista alta cale. „Stramta este calea si putini intra pe ea” — Mantuitorul Hristos a spus acestea.

Deci duhul diavolesc are putere si in veacurile din urma; de-acuma, lu­creaza cu mare putere – asa spun Sfintii. Şi care este marea lui putere astazi? Radioul, televiziunea, presa, toate acestea, care lucreaza din plin – si omul este luat pe neasteptate, pe sus, nici nu-si mai da seama cand este tras. E tarat, pur si simplu este inrobit, adica nu mai poate face ce ar vrea, ce ar trebui sa faca pentru sufletul lui, ci face ceea ce vrea vrajmasul. Ceea ce face insa este in defavoarea sufletului. Fiinta omului doreste fericirea si mantuirea; constient sau inconstient, omul nazuieste la fericirea cea vesnica. Dar tot mai multe din cele pe care le face, mai cu seama cele pe care le vede la televizor, sunt pentru munca vesnica, nu pentru fericirea vesnica; sunt, adica, impotriva fiintei si impotriva existentei.

De ce l-a facut Dumnezeu pe om? Zice: „Veniti si mosteniti imparatia pe care v-am ga­tit-o de la facerea lumii!”. Dumnezeu a pregatit pentru om o fericire, de la inceput a pregatit-o. Atunci, in tot ceea ce facem, noi trebuie sa avem in vedere tinta, scopul pentru care traim. Cum ne pregatim? Spune Mantuitorul Hristos asa: „Cine Ma iubeste, implineste poruncile Mele”. Nu-i mai mare porunca decat aceea sa iubesc pe Dumnezeu si pe aproapele meu.

Asta trebuie sa fie grija permanenta a omului, a crestinului adevarat: tot ceea ce face el il pregateste — si ceea ce gandeste, si ceea ce vorbeste — totul, il pregateste pentru viata vesnica…

A consemnat Virgiliu Gheorghe

in: Familia Ortodoxa, nr. 2 (49) / 2013