PARINTELE TEOFAN de la Nera: “INVIEREA nu poate fi inteleasa decat cu un «CUGET DE OM NEBUN». Vacanta de Pasti pentru multi este un concediu din care Dumnezeu a fost ‘concediat’ si prin care SE ADANCESC IN MOARTE

24-04-2014 Sublinieri

Minunea cea mai mare: lumina care se aprinde in noi cand ne schimbam viata!

Parintele Teofan Munteanu - Nera - 2014 - Lumea monahilor

Vedeti si:

Nera

Revista “Lumea monahilor“, nr. 82/aprilie 2014:

„Invierea, ca si Crucea, nu poate fi inteleasa decat cu un «cuget de om nebun»”

Interviu cu parintele Teofan Munteanu, duhovnicul Manastirii Nera, episcopia Caransebesului

Adeseori incercam sa rostim cuvant, teologhisind despre iconomia pe care Domnul a aratat-o in momentele hotaratoare ale petrecerii Sale pamantesti — avem in vedere marile praznice de peste an: Bunavestire, Nasterea Domnului, Botezul, Schimbarea la Fata, Rastignirea, Invierea. Totusi, fata de toate celelalte, la apropierea de praznicul Invierii, ne simtim cu atat mai mult nevolnicia.

inviere traditionala romaneascaSuntem neputinciosi a-l intelege, ba chiar a-l trai. Si dupa dreptate este aceasta, intrucat varstei noastre duhovnicesti apartin mai mult cele legate de celelalte praznice, mai apropiate sta­rii noastre, ca unii ce suntem, macar, pe calea pocaintei. Asa cum Sfintii Parinti vorbeau foarte putin despre starile inal­te in care Domnul Cel Viu Se descopera fata catre fata nevoitorului si staruiau in a sfatui cu privire la cele ale faptuirii, ale lucrarii duhovnicesti de inceput: infranarea, lacrimile, instrainarea ca impar­tasire, la masura cu putinta omului, de chenoza Mantuitorului -, putine putem spune si noi despre Inviere.

In asteptarea Pastilor, timp de sapte Saptamani traim in post si in pocainta, al caror rastimp s-ar putea inca prelungi, dar bucuria si lumina Invierii, in sim­tamantul ei plenar, ramane cu noi doar vreme de trei zile – sapte zile, socotind pe de-a-ntregul Saptamana Luminata -, insa la sfarsitul acesteia, deja cantarea care in noaptea Sfintelor Pasti ne cu­tremura sufletul, lasa acum in noi doar un dor, o nostalgie. Putin cate putin, ne intoarcem la „normalul” din care ne-a rupt “nebunia” Invierii. Parintele Nicolae Steinhardt, cu stilul sau caracteristic, spunea:

„Drumurile care duc spre cre­dinta poarta aceleasi nume, toate; pariu, aventura, incertitudine, cuget de om ne­bun“.

Invierea, ca si Crucea, nu poate fi inteleasa decat cu un astfel de „cuget de om nebun”.

Despre pocainta gasim la Parintele Sofronie un cuvant:

Omul, in starea lui cazuta, nu poate sa-si tina inima si mintea in bucuria Pastilor decat foarte putina vreme. Restul timpului, aici, pe pamant, trebuie sa fie inchinat pocaintei”.

Invierea nu ne este la indemana, am spune mai simplu, ne copleseste putina intelegere. Parafrazandu-l pe Parintele Sofronie, ca cel ce s-a aratat nou teolog in aceste vremuri ale apostaziei si necredintei, am spune ca Invierea deopotriva o avem si n-o avem. Este o realitate de care ne impartasim — „Invierea lui Hristos vazand… canta Biserica in fiecare duminica, dar este si o stea polara ce ne calauzeste existenta, dandu-i un sens, un tel, la ea nazuim sa ajungem — la Pasti cantam:

O, Pastile cele mari si prea­sfintite, Hristoase […] Da-ne noua mai adevarat sa ne impartasim cu Tine, / In Ziua cea neinserata a Imparatiei Tale”.

Stihul in limba greaca are inca si mai multa adancime. Dorirea omului dupa o impartasire mai adevarata este, de fapt, cea dupa intiparirea chipului lui Hristos in noi – ektypoteron.

8-sfanta-lumina-2010-ierusalim– Care este rostul minunii in viata noastra? Acum, de Pasti, ne duce gandul la venirea Sfintei Lumini din fiecare an de la Ierusalim.

Din mila Domnului, cu mijloacele de comunicare de astazi, despre Sfanta Lu­mina de la Ierusalim se stie atat de mult, insasi venirea ei se poate transmite in timp real pe intregul mapamond. Sa-mi fie cu iertare, marturisindu-mi dinainte, intreaga cinstire si evlavie ce se cuvin unui semn pe care Dumnezeul Cel Viu il lucreaza an de an chiar sub ochii nepri­etenilor Lui, pomenesc, totusi, cuvantul Sfantului Apostol Pavel, indraznind sa-l numesc, alaturi de alte minuni vrednice de pomenire (intoarcerea Iordanului, norul de roua de pe Tabor etc),semn pentru cei necredinciosi” sau pentru noi, cei putin credinciosi. Ma bucur si pentru lumanarile care se aprind singure si pen­tru flacara lor nematerialnica ce pret de cateva minute nu arde, dar mai mare imi este bucuria sa aflu ca sunt oameni care urma acestei minuni si-au schimbat viata, daruindu-se trup si suflet Domnu­lui.

Minunea este in viata crestinului una indoita. Si simtita, o apucam cu mana, o pipaim cum a facut Toma cu ranile Mantuitorului sau cum facem inca si noi cu aceasta flacara a „Luminii line” de la Ierusalim – ar fi ceea ce numim “senza­tionalul” din viata noastra – dar mai co­plesitoare decat orice dovada palpabila pe care Domnul o ingaduie intre toate celelalte semne si minuni, este chiar fla­cara ce, prin Sfintele Taine ale Bisericii, se reaprinde mereu si mereu in sufletul nostru.

Este o judecata a diavolului si una a lui Dumnezeu. Cand ne judeca stapanitorul lumii acesteia, nimicul ce ramane in urma cernerii agoniselilor noastre duhovnicesti, nu-i lasa loc omului decat de deznadejde, de sinucidere, fie ea dusa la „bun” sfarsit sau nu. Nu tot astfel stau lucrurile cu Dumnezeu. Aceeasi ne este saracia, acelasi nimicul sufletului nostru, si totusi judecata lasa in urma nu doar nadejde, ci insasi Invierea, ridicarea, biruinta cu Hristos.

rastignirea Sf Ap PetruCa Invierea adu­ce biruinta, curaj, o vedem din insasi purtarea Apostolilor. Ei care, in timpul uceniciei langa Domnul, la prinderea Sa, s-au risipit care incotro, tremurand de frica iudeilor, ba chiar si lepadandu-se cu juramant ca nu-L cunosc, cum a facut Petru, dupa Inviere, dupa intalnirea cu Dumnezeul Cel Viu si inviat, s-au facut marturisitori, s-au dat fara preget la moarte, au baut cu prisosinta paharul mortii. Lasi au fost cata vreme invatatorul era cu ei si, culmea — iata paradoxul Invierii! —, au devenit neinfricati si de nestavilit in propovaduirea lor dupa ce Hristos a calcat in picioare boldul mortii si al iadului. Cu cata putere striga Petru in fata templului cu prilejul vindecarii ologului:

Iar pe incepatorul vietii L-ati omorat, pe Care insa Dumnezeu L-a in­viat din morti si ai Carui martori sun­tem noi.

Martori si martiri – mucenici au fost Apostolii. Greaca foloseste acelasi cuvant: „martyres”.

– Ce insemnatate au pentru crestini zilele Saptamanii Mari?

– Calea pe care ne conduce Biserica este una prin excelenta eshatologica. Cu atat mai accentuata simtim aceasta dimensiune strabatand Postul cel Mare. Traim vreme de sapte saptamani poca­inta, ne indreptam ochii inimii noastre spre Camara cea impodobita a Mantuitorului”, ne pregatim haina de nunta, dar si „lintoliu” pentru impreuna-ingropare cu Hristos. Totusi, incheiem postul purtand in maini stalpari de biruinta. Dupa randuiala Parintilor, la Praznicul Floriilor, cand inainte de Patima Mantuitorului, primim incredintarea „invierii celei de obste”, Postul Mare este deja incheiat, Saptamana Mare nefiind altceva decat o pregatire pentru marele praznic al Invierii. In aceasta si consta diferenta dintre noi si catolici cu privire la inte­legerea Patimilor Mantuitorului. Pentru noi, infricosatoarele Patimi sunt o fereas­tra deschisa prin care stravedem Invierea Domnului. Este o drama care nu devine tragica, ci este deja adapata de bucuria si de harul ce izvorasc din omorarea mortii. Hristos a pradat iadul. Biserica, in toate duminicile de peste an, canta:

“Crucii Tale ne inchinam, Hristoase, si Sfanta Invierea Ta o laudam si o slavim”.

Zilele Saptamanii Mari sunt trepte ale unui urcus pe care il strabatem cu ochii atintiti „dincolo”. Aceasta realitate este surprinsa in chip intelept si de ma­rii Parinti ai Bisericii, care au randuit ca imediat ce se incheie Prohodul Domnu­lui, aceasta minunata si „umilincioasa”, ca sa folosesc un cuvant drag Parintelui Rafail, jale a ingroparii Domnului, sa in­ceapa cantarea Binecuvantarilor invierii.

– Cum praznuim Pastile? Bucuria este si una a trupului, pregatim tradi­tionala masa de Pasti…

– Cercetand vechile insemnari de ti­pic, vedem ca pentru felurite prilejuri ce tin de praznicele care imbogatesc crugul anului bisericesc, acestea prevad – cu atat mai mult la Praznicul praznicelor, Sfin­tele Pasti si chiar pentru cei mai ascetici dintre nevoitori oua-ciocnite— dezlegari la pamantestile bunatati pe care Domnul le-a daruit poporului Sau in aceasta vale a plange­rii. Pe cat de aspra era nevointa vechilor Parinti, totusi, nu pregetau a se pleca spre mangaierea fratilor, dupa sinaxele liturgice, bunaoara, la acele mese ale dragostei. Avem in minte si agapele primi­lor crestini, care se adunau, staruind „in frangerea painii si in rugaciuni”. Despre „agapele” noastre ce am putea spune? Masa noastra pascala este, pe de o parte, ancorata in traditie, dar pe de alta parte, profanata de duhul acesta consumerist si inchinator la pantece, ajungand pana la aberantele „randuieli”, cand cele mai insemnate zile ale Saptamanii Patimilor, incepand cu Joia Cinei celei de Taina — zi in care cu osebire suntem chemati toti a ne impartasi de Trupul si Sangele Domnului -, Vinerea cea Mare a infricosatoarei Rastigniri si Sambata in care Bi­serica ne cere prin imnografii sai „sa taca tot trupul omenesc”, sa fie in intregime ocupate cu o teribila forfoiala dupa co­zonaci si oua rosii, fierberea caldarilor cu carnuri si sarmale, „traditionalul” varuit si curatenia „de Pasti” etc. Departe de mine gandul de a infiera aceasta bucurie de a fi alaturi de cei dragi imprejurul unei mese incarcate de bunatati. De altminteri, pentru a-l cita tot pe Parintele Nicolae Steinhardt, suntem incredintati ca un crestin adevarat n-are a face cu nici o tendinta dochetista sau maniheica. Semnalez doar formele aberante pe care le imbraca pregatirea si rolul mesei in tot acest peisaj al asteptarii Pastilor.

– Se incetateneste mai nou si o „vacanta” de Pasti…

– Odata cu alinierea ceva mai regula­mentara a politicului la randuielile Bise­ricii, a aparut si asa-numita „vacanta de Pasti”. As fi fericit sa se faca un sondaj pentru a vedea cati la suta dintre beneficiarii concediului cu pricina inteleg vreo legatura intre acesta si sarbatoarea Pastilor, alta decat cea strict calendaristica. Pentru multi este un concediu din care Dumne­zeu a fost „concediat”. Iar Pastile („trece­rea”) nu ne mai scot din Egiptul acestei lumi, nici din moartea in care ne adancim cu din ce in ce mai multa incapatanare.

– Ce urare ati face cititorilor nostri de Sfintele Pasti?

– Cunoscand, dupa cuvantul Apocalipsei, ca exista doua tipuri de inviere, cea spre viata si cea spre osanda (Apoc. 20, 15), as alege urarea intalnita la fratii nos­tri greci in zilele premergatoare Sfintelor Pasti – „Kali Anastasi!“, adica sa ne dea Domnul “Buna Inviere”!

a consemnat Razvan Bucuroiu

Revista “Lumea monahilor”, nr. 82/aprilie 2014

-lumea-monahilor-aprilie-2014-11512

Legaturi:

***

***


Categorii

1. Slider, Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, Invierea Domnului (Sfintele Pasti), Parintele Teofan / Evloghie Munteanu (Nera), Saptamana Luminata

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

10 Commentarii la “PARINTELE TEOFAN de la Nera: “INVIEREA nu poate fi inteleasa decat cu un «CUGET DE OM NEBUN». Vacanta de Pasti pentru multi este un concediu din care Dumnezeu a fost ‘concediat’ si prin care SE ADANCESC IN MOARTE

  1. Pingback: CUTREMURATOAREA BUCURIE A INTALNIRII CU HRISTOS: “Unde vom gasi un stapan mai bland, un Tata mai bun, un Frate care sa puna umarul acolo, cand ne este greu, un Mire care sa Se jertfeasca in locul nostru si pentru noi?” | Cuvântul Ortodox
  2. Pingback: PE CRUCE, IMPREUNA CU HRISTOS… De ce este SUFERINTA o realitate duhovniceasca de neocolit pentru un crestin? “Dacă fugim de Cruce, vom sfârşi în sistemul NEW AGE – un fel de CREȘTINISM FĂRĂ CRUCE” (Arhim. Zaharia) | Cuvântu
  3. Pingback: DE LA JERTFA MIELULUI LA DIVERSIUNEA “IEPURASULUI” – Pastorala PS Sebastian, Episcopul Slatinei si Romanatilor, la Invierea Domnului (2015) | Cuvântul Ortodox
  4. Pingback: “BINECUVANTATA DEZNADAJDUIRE” – Pogorarea la iad impreuna cu Hristos | Cuvântul Ortodox
  5. Pingback: VENIȚI DE LUAȚI LUMINĂ! “Auzi? Înviază Hristos! Adică tu, adică eu, adică toţi aceştia pentru care plângem!” | Cuvântul Ortodox
  6. Pingback: VIAȚA CA O SĂPTĂMÂNĂ LUMINATĂ: “Acum toate s-au umplut de Lumină: și cerul, și pământul, și cele dedesubt”/ “FĂCLII SĂ FIȚI ACOLO UNDE MERGEȚI!” | Cuvântul Ortodox
  7. Pingback: CE FEL DE MARTURISITORI AI INVIERII SUNTEM? VIBREAZA VIATA LUI HRISTOS IN NOI? Cuvantul Vladicai Antonie de Suroj la Duminica Sfantului Apostol Toma | Cuvântul Ortodox
  8. Pingback: “În zilele noastre atât de viclene, în care criza îi îngenunchează pe mulți, CUM SE POATE BUCURA CINEVA DE ÎNVIERE?” – Parintii Moise Aghioritul si Zaharia Zaharou ne invata CUM SA PRIMIM HARUL INVIERII SI SA GUSTAM PREZENTA LUI
  9. Pingback: PARINTELE SILUAN OSEEL, SFANTUL FILOCALIC DIN EINDHOVEN († 19 aprilie 2015) – INTRUPAREA RUGACIUNII SI DRAGOSTEI ARZATOARE: “Gândește-te bine, suntem noi doi și Hristos în veșnicie, nimeni și nimic nu mai contează, nici ce a fost. De
  10. Pingback: DATORIA DE A DUCE MARTURIA LUI HRISTOS IN LUME, PRIN VIATA NOASTRA – Predici (si audio) la DUMINICA FEMEILOR MIRONOSITE: “A crede in Hristos inseamna a-L lua din biserica in relatiile de fiecare zi dintre oameni” | Cuvântul Ortodox
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate