PS MACARIE – CUVINTE ÎNCĂRCATE DE EMOȚIE rostite pe plaiurile sale natale: “Să nu dai aurul pământului tău strămoșesc pentru mărgelele colorate ale străinilor. Dacă faci aceasta, îți pierzi busola lăuntrică, te dezrădăcinezi și te rătăcești în cele dinlăuntrul tău. DAR IMPORTANT ESTE SĂ TE RIDICI!” (video, text)

1-03-2021 Sublinieri

UPDATE 03.03.2021:

Episcopia Europei de Nord:

„Oare nu la bătrâni sălășluiește înțelepciunea și priceperea nu merge mână în mână cu vârsta înaintată?” (Iov 12, 12). Un cuvânt din popor, de demult, spune că „cine nu are bătrâni să-i cumpere”…

Oare nu la bătrâni sălășluiește înțelepciunea și priceperea nu merge mână în mână cu vârsta înaintată?” (Iov 12, 12). Un cuvânt din popor, de demult, spune că „cine nu are bătrâni să-i cumpere”. Căci un bătrân este ca o comoară la casa omului: aduce cu el o lume întreagă, de lupte, izbânzi, învățăminte, de dragoste și dor. Prin ei respiră țara strămoșilor noștri și ne binecuvântează cu o mână caldă și ușoară. Să ne cinstim, așadar, bătrânii, căci dacă avem dragoste față de ei, avem dragoste față de Dumnezeu și de neamul nostru. Iată, aici, două vrednice credincioase din satul meu natal năsăudean Spermezeu, pe care le-am împărtășit de curând, credincioase din care au făcut un veac întreg ținându-și candelele vii: lelea Lucreția Șoș de pe Prund, care are 100 de ani, și lelea Anica Șerban, fina ei, de pe Pârâul Popoasei, un pic mai tânără, de „doar” 98 de ani.

Să le pomeniți în rugăciunile voastre, căci ele deja ne pomenesc pe noi.

Cu binecuvântări arhierești, de pe meleagurile țibleșene, al vostru frate, părinte și prieten,

+Episcopul Macarie, din Spermezeu, jud. Bistrița-Năsăud, miercuri, 3 martie 2021.

***

Episcopul Macarie acasă la poalele Munților Țibleș: „Vino acasă, iubite frate, vino acasă, iubită soră, fiindcă Părintele Ceresc ne așteaptă pe toți cu brațele deschise!”,

Cuvânt la Parabola Fiului Risipitor, duminică, 28 februarie 2021, biserica „Sfinții Arhangheli” din Sita, comuna Spermezeu, jud. Bistrița-Năsăud

”Preacucernice părinte Tudor, iubiți frați și surori împreună rugători.

Ieri am urcat la Sita și l-am înmormântat pe dascălul meu de la școala generală din Spermezeu, Valer Feti. Trebuia ca în această dimineață să călătoresc cu avionul de la Cluj spre Malmö, însă, așa cum toate regulile se schimbă cu repeziciune în această perioadă de criză pandemică, am fost nevoit ca să rămân în mijlocul frățiilor voastre. Duminica trecută, înainte de lucrările Sfântului Sinod, am slujit mai la vale, în centrul comunei noastre Spermezeu, iar astăzi, iată, Dumnezeu a rânduit în chip proniator să slujesc Dumnezeiasca Liturghie aici la Sita, în partea superioară a comunei Spermezeu, unde veneam în copilărie, an de an, pentru a prăznui Sfintele Paști, însoțindu-l pe preotul Teodor Mureșan, ctitorul acestei biserici.

Mi-aduc aminte că în acest loc era o bisericuță de lemn. În copilăria mea, tata (care este acum aici de față împreună cu mama), era primar și a pus umărul împreună cu părintele Teodor Mureșan și cu dumneavoastră, și acea bisericuță care a fost dărâmată în urma unei furtuni, iată, s-a ridicat precum pasărea Phoenix din propria ei cenușă, din dărâmăturile ei, întru această frumoasă biserică de zid înnobilată prin haina picturală iconografică, realizată de către zugravul Teodor Botiș și soția sa. Am fost și la sfințirea acestui lăcaș. Eram copil atunci când Arhiepiscopul Teofil cel milostiv al Clujului a sfințit această biserică imediat după 1989, așa cum îmi aduc aminte proaspăt cum mama și tata plângeau când s-a ridicat această sfântă zidire în perioada comunismului, fiindcă urma o anchetă a autorităților. Datorită faptului că în acele vremuri tata era primar, v-a acoperit cât a putut el, ca să înălțați această bisericuță. Dumnezeu a făcut această mare minune și, iată, avem locaș propriu la Sita.

Vreau să vă mai spun ceva: vara trecută am fost la Spermezeu și am urcat la Sita, am slujit în atmosfera prielnică a verii, în vântul subțire și lin, pe care l-am resimțit și noi asemenea Profetului Ilie pe Horeb, aici pe colina de la Sita, și atunci am întâlnit-o pe lelea Anică Șerban, cea care avea anul trecut 94 de ani, iar în aceste zile, la 95 de ani, a fost chemată la cele veșnice. Cu emoție îmi aduc aminte că pe lângă diecii Mircea și ceilalți din vechea generație, și apoi Ioan care li s-a alăturat, și pe lângă coristele tinere și veterane se afla și lelea Anică Șerban cu lelea Valerică Fechete a ceterașului. Lelea Anică era cea mai în vârstă, soție de corator, soția lui badea Iustin. Și atunci am învățat mai multe cântări pascale, între care: E duminică, e ziua cea frumoasă a Învierii, pe care o cânt și îmi răsună în lungile mele călătorii, pelerinaje de Sfintele Paști, la românii de dincolo de Cercul Polar.

Ei, lelea Anică a trecut la cele veșnice acum. Ieri i-am slujit priveghiul și mi-am luat rămas bun de la ea, rugând-o să mă înțeleagă: Lele Anică trebuie să plec fiindcă avionul nu mă mai poate aștepta. Dar lelea Anică nu m-a lăsat! Iată, în duh a lucrat și m-a determinat în așa fel ca „din binecuvântate pricini” să rămân aici în sat, la Sita și să îi săvârșesc prohodirea acum după Liturghie, aici în biserică, așa cum se cuvine unei soții de corator, ctitoriță a acestui sfânt locaș și veche coristă binecredincioasă și jertfelnică văduvă în această comunitate de la Sita.

Dumneavoastră știți, poate și cei care ne ascultă acum în cuvântul înregistrat, și toți ceilalți care mi-au citit o pastorală pe care am dedicat-o Paștilor copilăriei, cum petreceam noaptea de Înviere aici la Sita. Mai întâi slujeam slujba Paștilor la Spermezeu, după aceea urcam aici pieptiș, la Sita, însoțindu-l pe părintele Teodor, iar de aici în zorii zilei străbăteam codrii dinspre Hălmasău. Ani la rând hălmăsăoanii din vecinătate, din comuna Spermezeu, nu aveau propriul lor lăcaș de închinare și slujeam pe unde puteam Paștile, iar apoi au dobândit și ei prin grija Celui Preaînalt și prin jertfelnicia părintelui Teodor un loc pe care au ridicat o frumoasă biserică la sfințirea căreia de asemenea am participat, pe vremea când eram seminarist la Suceava. Ei, acestea sunt amintirile noastre, ale celor de aici, de la poalele Țibleșului…

Sunt emoționat când mă întâlnesc cu dumneavoastră cei vârstnici, care erați mult mai tineri și în putere când eram eu copil, sunt emoționat când trec pe la mormintele celor plecați la cele veșnice și mi-aduc aminte de toți cei pe care, ca seminarist, ca student la teologie, apoi ca preot și chiar ca episcop i-am cercetat chiar și pe patul suferinței aducându-le alinare și încurajare. Sunt emoționat de copiii care atât de frumos au glăsuit în Liturghie și au cântat la Dumnezeiasca Liturghie, și-l felicit pe părintele Tudor și pe doamna preoteasă Dana, că în această mică așezare, iată, copiii sunt atât de mulți la biserică și au cântat în cinstea Maicii Domnului. De aceea îi rog în mod deosebit să rămână acum după slujbă, fiindcă le-am adus câte un ou de ciocolată cu o surpriză împachetată acolo lângă acest dar dinaintea postului. După ce intrăm în post, caut și eu să le ofer dulciuri de post din fructe confiate sau chiar fructe proaspete, ca și ei să aibă această conștiință că este perioada postului, iar după Paști le ofer și celelalte dulciuri. Nu le oferim des, dar din când în când, la sărbători, le oferim cu bucurie.

Așadar, îi rog pe copilași să rămână să le ofer darurile pe care le-am adus, iar dumneavoastră o să vă ofer, așa cum le-am oferit și spermezenilor duminica trecută, o mică iconiță, copie a icoanei mari a Maicii Domnului „Alăptătoarea”, făcătoare de minuni, din troița paraclis de la casa mea părintească. Fiecare dintre dumneavoastră veți primi această iconiță în dar, iar pe verso, pe spatele ei, am trecut rugăciunea de la aprinderea candeleiȘi candela sufletului nostru se aprinde duhovnicește când rostim această rugăciune. Pe de o parte, este chemată în ajutor Preasfânta și de Viață Făcătoare Treime, iar pe de alta, Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, Grabnic Ascultătoare și Ajutătoare a noastră, a copiilor ei aflați în atâtea nevoi. Deci, mai întâi rugăciunea către Preasfânta Treime o să o rostesc și apoi cea către Maica Domnului, ambele trecute pe spatele acestei iconițe:

Prea Sfântă şi Înaltă Treime, primeşte dragostea mea înaintea Ta şi arde în focul Dumnezeirii Tale fărădelegile mele şi şterge mulţimea răutăţilor mele şi dă-le îngropării şi uitării Tale, Doamne. Amin.”

„Prea Sfântă Născătoare de Dumnezeu, fă bine primită lumina darului meu şi o du înaintea Fiului şi Dumnezeului nostru pentru iertarea păcatelor noastre! Amin.”

Aceste două rugăciuni scurte vă îndemn să le rostiți, fiindcă sunt asemănătoare, pe de o parte, cu rugăciunea vameșului, despre care am auzit în parabola evanghelică în duminica trecută la Sfânta Liturghie: Dumnezeule, milostiv fii mie păcătosului!”, iar pe de alta, cu rugăciunea fiului risipitor care s-a întors în brațele iubitoare ale Tatălui său, cu smerenie și cu umilință rostind această rugăciune de pocăință: „Doamne, am păcătuit înaintea Ta, nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul Tău, ci fă-mă ca pe unul dintre argații Tăi!”.

Această parabolă evanghelică consemnată de Sfântul Apostol și Evanghelist Luca s-a citit acum în această perioadă a Triodului, în această duminică premergătoare Postului Mare, fiind numită Parabola Fiului Risipitor. Mântuitorul Iisus Hristos ne îndeamnă la pocăință, ne îndeamnă să ne regăsim cu toții în Casa Părintelui nostru. Această parabolă de fapt, exprimă starea de fapt, starea în care ne aflăm noi astăzi, condiția în care ne aflăm noi acum. Iată, suntem fii risipitori și fiice risipitoare, mai ales noi românii în aceste vremuri, când milioane de milioane de fii și fiice au plecat din țara noastră, stabilindu-se în străinătate. În aceste vremuri, iată, când prea multe familii sunt destrămate, când prea multe vetre sătești sunt depopulate și îmbătrânite, am rămas fără direcție și oarecum fără speranță. Dar putem regăsi direcția către Casa Părintelui nostru, asemenea fiului risipitor. Suntem cu moralul căzut, dar trebuie să ne ridicăm asemenea fiului din parabola evanghelică citită acum la Dumnezeiasca Liturghie. Iată, acest fiu și-a luat partea lui de moștenire, a plecat peste mări și țări, departe de Părintele său. S-a înconjurat de prieteni vicleni și falși și a cheltuit, a risipit toate cele primite de la Tatăl său ajungând într-o situație mai de plâns decât argații din acele locuri. Nu putea să mănânce nici măcar din roșcovele pe care le consumau porcii pe care a ajuns să îi păzească. Însă și-a venit în sine, și-a venit în fire și s-a întors în brațele iubitoare ale Tatălui său, în casa părintească, rostind acele cuvinte pe care vi le-am spus adineauri: „Tată am greșit la cer și înaintea Ta, nu mai sunt vrednic să mă numesc copilul Tău, fiul Tău, ci fă-mă ca pe unul din slujitorii Tăi!”. Însă Tatăl l-a reașezat în demnitatea sa de fiu, i-a pus inel pe deget, l-a îmbrăcat cu haina cea luminoasă. Iată, în această demnitate ne repune Părintele ceresc, atunci când și noi, ca fii risipitori și fiice risipitoare ne întoarcem acasă, în biserică, în brațele iubitoare ale Părintelui, părăsind starea umilitoare de slugi, de argați la jug străin. Însă trebuie să ne reîntoarcem întru pocăință, cu sinceritatea inimii, întru frângerea inimii, asemenea acestui tânăr rătăcitor.

Și noi, de prea multe ori suntem rătăcitori în această viață. Însă rătăcirea în cele din afară este urmată întotdeauna de rătăcirea din cele dinăuntru, iubite frate și iubită soră. Rătăcirea de afară urmează celei dinlăuntru. Ce înseamnă să rătăcești înlăuntrul tău? Înseamnă să nu mai crezi așa cum au crezut părinții, moșii și strămoșii tăi; înseamnă să nu mai prețuiești moștenirea înaintașilor câștigată și păzită cu sudoare și cu sânge; înseamnă să dai aurul pământului tău strămoșesc pentru mărgelele colorate ale străinilor. Dacă faci aceasta iubite frate și iubită soră, îți pierzi busola credinței, îți pierzi busola lăuntrică, te dezrădăcinezi și te rătăcești în cele dinlăuntrul tău. Important este să te ridici! Nu este important că ai căzut, important este să te ridici. Iar dacă fizic îți este cu neputință să ajungi acasă, în vatra ta părintească, sufletește îți este cu putință să vii în biserică, oriunde te-ai afla, chiar în cele mai îndepărtate locuri de meleagurile tale natale.

Dacă tu te întorci în Casa Părintelui, în Biserică, ești acasă iubite frate și iubită soră. Așadar, vino acasă, iubite frate, vino acasă, iubită soră, fiindcă Părintele Ceresc ne așteaptă pe toți cu brațele deschise!

Iată, astăzi îi sărbătorim și pe Sfinții Cuvioși Ioan Casian și Gherman din Dobrogea, care au trăit la cumpăna secolelor IV și V și au plecat de pe meleagurile locuite de străromâni, din Dobrogea, în Apus. Ei nu au plecat pentru rațiuni economice sau sociale, ci au plecat ca să se desăvârșească, fiind întemeietorii monahismului apusean, colaboratori apropiați ai Sfântului Ierarh Ioan Gură de Aur. Acești doi mari sfinți ai noștri numiți daco-romani sau străromâni din Dobrogea, astăzi sunt sărbătoriți iar ei ne îndeamnă, iată, să nu ne risipim lăuntric, ci să rămânem statornici în credință întru lucrarea pocăinței. Îi îndeamnă pe frații noștri plecați departe, ca acolo să caute Casa Părintelui Ceresc, Biserica și să se desăvârșească. Fiindcă și eu, la fel ca alți episcopi și ca alți slujitori ai altarului am plecat departe în urma fraților noștri. Dacă n-ar fi fost români în Europa de Nord, eu n-aveam ce să caut acolo. Însă căutându-i pe români, iată îi găsesc și pe scandinavi de multe ori. Nu puțini sunt scandinavii care s-au convertit la ortodoxie. Chiar acum recent am săvârșit un botez într-un baptisteriu, la una dintre biserici. Am botezat un adult, preaiubiții mei. L-am botezat după ce l-am catehizat. Fiindcă el a rămas nebotezat, nu a fost botezat niciodată! Ce tragedie să nu fie botezați copiii, pot muri nebotezați. Numai cel botezat poate intra în Împărăția Cerurilor și sunt foarte mulți în Scandinavia și în alte țări secularizate care au rămas nebotezați și mor nebotezați. De aceea, pe de o parte, avem baptisterii la biserică, la bisericile noastre, iar pe de alta, avea cristelnițe sau colimvitrii, vase din inox de mari dimensiuni, cu scăriță, în care îi botezăm pe adulți, iar vara îi botezăm și în lacurile sau în apa mării de acolo din Europa de Nord.

Întru această credință, vă îndemn să rostim acum la final o rugăciune din cartea de rugăciuni a Episcopiei noastre a Europei de Nord. O aveți cu toții în casele voastre, v-am adus-o cu alte prilejuri când am slujit în mijlocul frățiilor voastre. Duminica trecută în Spermezeu am săvârșit două rugăciuni scurte, pe care creștinul ar trebui să le rostească în fiecare dimineață, fiind alcătuite de Sfântul Filaret al Moscovei și Sfinții Stareți ai Optinei. Sunt minunate, vă îndemn să le citiți în fiecare dimineață. Chiar dacă dimineața nu reușiți să rostiți un acatist, un paraclis, citiți aceste două rugăciuni, că sunt pline de miez și cu adânc înțeles duhovnicesc și foarte întăritoare pentru noi care parcurgem aceste vremuri grele.

Acum, când prin fiul risipitor din parabola evanghelică, suntem îndemnați la și mai multă pocăință, doresc să citesc din cartea de rugăciuni o scurtă rugăciune de pocăință alcătuită de Sfântul Siluan Athonitul.

De aceea, înainte de a rosti această rugăciune, iată, vă îndemn să vă adunați cu toții acum la slujba înmormântării bunei credincioase Anica. În vară, la slujbă, ea fiind cea mai în vârstă credincioasă de aici de la Sita, i-am oferit buchetul de flori pe care mi l-au dat copiii la întâmpinare, la intrarea în curtea lăcașului. L-am păstrat în timpul Liturghiei iar la final, vă aduceți aminte, l-am oferit bătrânei Anica și i-am cântat: La mulți ani. S-a bucurat mult. Așa obișnuiesc ca să ofer aceste buchete pe care le primesc la întâmpinare, să le dăruiesc bătrânilor. Am întâlnit mai mulți bătrâni care au ajuns până la 100 de ani. În vară am întâlnit o bătrânică care avea 100 de ani și care era în biserică la Liturghia pe care am săvârșit-o în localitatea Sânmărghita, lângă Dej. Pe o altă bătrânică centenară am cercetat-o tot vara trecută, după Liturghia slujită în satul Cetan. De ce să ne mirăm, uitați, ieri dimineață, înainte de a urca la Sita pentru a săvârși slujba înmormântării dascălului meu, am împărtășit pe cele mai vârstnice credincioase din Spermezeu, lelea Lucreția Soș de pe Prund a împlinit 100 de ani (este lucidă, s-a spovedit și s-a împărtășit) iar fina ei, lelea Anică Șerban de pe Valea Lupului, de pe pârâul Popoasei, a împlinit 98 de ani și se ține bine. Încă călătorește, merge la biserică. Îmi spunea că a vrut să o viziteze pe nașa ei, pe lelea Lucreția care e centenară acum și a mers până la vale și nu s-a încumetat să se urce pe puntea șubrezită deoarece a văzut că nu e trainică. S-a întors acasă fiindcă era foarte greu să ocolească tot satul și să ajungă la nașa ei, îi era cu neputință pe gerul și zăpada de la Țibleș.

De aceea dăm slavă lui Dumnezeu pentru toate, vă cuprind în îmbrățișarea rugăciunii, ne rugăm acum la final și să nu mă uitați nici pe mine în rugăciunile voastre. Amin!”

***

Episcopul Macarie în satul său natal: „Să ne lucrăm mântuirea în ritmul pocăinței!”, Parabola Vameșului și Fariseului, duminică, 21 februarie 2021, biserica „Sfinții Arhangheli”, localitatea Spermezeu, jud. Bistrița-Năsăud:

„Preacucernici părinți, iubiți frați și surori împreună rugători.

Mulțumesc Preamilostivului Dumnezeu că m-a învrednicit să revin în mijlocul frățiilor voastre. Mă pregătesc să particip la lucrările Sfântului Sinod al Bisericii noastre Ortodoxe Române. Avioanele sunt tot mai rare, însă mi-a ajutat Domnul să ajung cu câteva zile înainte de lucrările sinodale și să pot sluji astăzi aici, în biserica în care am fost botezat, în satul meu natal Spermezeu, de la poalele Țibleșului.

Mare bucurie mi-a dăruit Preamilostivul Dumnezeu, deoarece în soborul de slujitori, pe de o parte, mi-a fost alături părintele paroh Ioan Simeon Buta, însă și părintele Simeon Sighartău care a slujit până de curând la Târlișua, în satul natal al romancierului Liviu Rebreanu, mai la deal, mai spre poalele Munților Țibleș, iar, pe de alta, părintele Ioan Bindea, cel mai proaspăt slujitor, fiu al satului, care de curând a fost hirotonit, prin purtarea de grijă a Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Andrei, întru diacon la Catedrala Mitropolitană din Cluj. Noi, spermezenii, ne bucurăm că am avut și în trecut, însă avem și astăzi foarte mulți slujitori ai altarului care au odrăslit în această vatră românească. Sunt viețuitori și viețuitoare din cinul monahal, însă sunt și mulți preoți care au fost chemați la cele mai înalte ascultări în această eparhie, de către blândul nostru Mitropolit Andrei. Iată, avem chiar doi protopopi fii ai satului în această eparhie și alții care slujesc în diferite ascultări, la centrul arhiepiscopal și mitropolitan din Cluj și în alte locuri în Biserica noastră, în diaspora și în țară.

Așadar, dăm slavă Preamilostivului Dumnezeu și ne rugăm ca Domnul să dăruiască și alți copii cuminți slujirii Sale. Ne gândim la Prorocul Samuel care de mic a fost ales ca să îl slujească pe Preamilostivul Dumnezeu și, iată, câte un Samuel este chemat în fiecare generație, aici și în alte locuri, în familiile noastre și în comunitățile noastre euharistice. De aceea, dăm slavă Preamilostivului Dumnezeu și pentru această minunată și adâncă chemare a celor de aici de la poalele Țibleșului și de pretutindeni.  Totodată, doresc ca la finalul Liturghiei, la finalul acestui cuvânt de învățătură să vă ofer și o iconiță, copie după icoana Maicii Domnului „Alăptătoarea” din paraclisul de la casa mea părintească. Am așezat în mod deosebit pe verso, pe spatele acestei iconițe, rugăciunea la aprinderea candelei. Este o rugăciune pe care noi o rostim de fiecare dată când aprindem candela la sfintele icoane, simbolizând candela rugăciunii și nevoinței noastre, viața noastră care trebuie sa ardă deplin pentru Hristos în untdelemnul curat al faptelor noastre bune și să lumineze întru lumina Celui care ne-a dăruit nouă lumina.

Această rugăciune se poate rosti neîncetat, este foarte, foarte frumoasă. Pe de o parte, este o scurtă rugăciune adresată Preasfintei și de Viață Făcătoarei Treimi, iar pe de alta, este o rugăciune către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu.

Prea Sfântă şi Înaltă Treime, primeşte dragostea mea înaintea Ta şi arde în focul Dumnezeirii Tale fărădelegile mele şi şterge mulţimea răutăţilor mele şi dă-le îngropării şi uitării Tale, Doamne! Amin.

Prea Sfântă Născătoare de Dumnezeu, fă bine primită lumina darului meu şi o du înaintea Fiului şi Dumnezeului nostru pentru iertarea păcatelor noastre! Amin”.

Nu vă ascund faptul că în ianuarie, când am fost în mijlocul frățiilor voastre, am cercetat la domiciliu mai mulți bolnavi pe care i-am spovedit și i-am împărtășit. Însă au venit din mai multe locuri, mai mulți credincioși și credincioase care erau în necazuri și strâmtorări. Printre aceștia se afla și un tânăr aflat în mare mâhnire, în deznădejde, în depresie cum am spune astăzi. Ne-am plecat genunchii înaintea icoanei Maicii Domnului, am rostit mai multe rugăciuni, am săvârșit mai multe molifte pentru el, iar acum mi-a dat vestea cea bună că și-a revenit sufletește și trupește. Mântuitorul Iisus Hristos, prin rugăciunile Preasfintei Sale Maici, l-a ridicat din neputință și din boală. Și pentru aceasta dăm slavă lui Dumnezeu, dar și pentru alți bolnavi care au primit tămăduire, fiindcă înaintea icoanei Preamilostivei Născătoare de Dumnezeu toți cei care aleargă cu credință și cu evlavie se împărtășesc de harul Preasfintei și de Viață Făcătoarei Treimi și sunt alinați și întăriți și tămăduiți sub Acoperământul mângâietor al Preasfintei. De aceea îmi doresc foarte mult ca icoana Maicii Domnului „Alăptătoarea” să o pot așeza cât mai repede în paraclisul din curtea casei părintești și vă mulțumesc pentru tot sprijinul în rugăciune pe care mi-l dați, dar și în faptă. Să ne ajute Bunul Dumnezeu ca la vară, de hram, să putem să ne închinăm în mica bisericuță închinată icoanei Maicii Domnului „Alăptătoarea”.

Preaiubiții mei, evanghelia care s-a citit acum la Dumnezeiasca Liturghie, la începutul Triodului, în aceste zile premergătoare Postului Mare, când la strană se folosește cartea numită Triod, adică trei ode, trei cântări. Sunt cântările de pocăință, cântările prin care suntem îndemnați să punem început bun și să ne ridicăm din păcat la virtute, lucrând mântuirea noastră. Aceste cântări, iată, sunt inspirate din mai multe parabole evanghelice și din mai multe pericope în care Domnul ne îndeamnă să ne lucrăm intens mântuirea noastră în ritmul pocăinței.

Parabola evanghelică a Vameșului și Fariseului este foarte scurtă. Domnul ne spune că la Templu în Casa Părintelui Său ceresc, doi oameni au urcat să se roage. Unul era fariseu, adică provenea din tagma celor care se dedicau integral rugăciunii și faptelor bune, iar celălalt era vameș, era un colector de taxe. Acești vameși erau foarte corupți, erau foarte păcătoși, erau foarte lacomi și erau repudiați de către iudei datorită viețuirii lor păcătoase. Acest fariseu a început să se roage, însă rugăciunea lui, de fapt, nu era o rugăciune. El, fără să își vadă propriile păcate, a început să își etaleze virtuțile, faptele lui cele bune înaintea Domnului, de parcă Domnul nu le-ar fi cunoscut. Nu doar atât, ci trufindu-se, a început să se compare cu celălalt vameș care stătea, stingher și cu multă umilință, undeva într-un colț al Templului și nici măcar nu îndrăznea să-și ridice privirea la cer, ci își bătea pieptul cu umilință, cerând milă și iertare de la Dumnezeu. Fariseul stând în Templu, așa se ruga în sine: „Dumnezeule îți mulțumesc că nu sunt ca ceilalți oameni, răpitori, nedrepți, adulteri sau ca și acest vameș. Postesc de două ori pe săptămână, dau zeciuială din toate câte câștig”. Iar vameșul departe stând, nu voia nici ochii să-și ridice către cer, ci își bătea pieptul, zicând: „Dumnezeule, fii milostiv mie, păcătosului!”, „Zic vouă că acesta s-a coborât mai îndreptat la casa sa decât acela, fiindcă oricine se înalță pe sine, se va smeri; iar cel ce se smerește, pe sine se va înălța!”,  a spus Mântuitorul.

Preaiubiții mei, ascultând această parabolă evanghelică, ne întrebăm cu toții: Oare de ce mergem fiecare la Dumnezeu, în casa Lui? Oare mergem fiindcă așa se cuvine? Oare mergem fiindcă merităm să stăm în fața Lui? Oare mergem fiindcă ne considerăm mai buni decât alții? Oare mergem în casa Lui din fală, ca să facem o impresie bună lumii? Oare mergem în casa Lui ca să fim și cu Dumnezeu și cu lumea? Cum zice vorba din bătrâni: și sătul și cu slănina în pod, adică așteptând de la Dumnezeu asigurare pentru aceste vremuri grele. Oare de ce mergem noi în casa Lui ca să ne rugăm? Mergem, preaiubiții mei, fiindcă suntem păcătoși și avem nevoie de mila și de iertarea Lui. Noi venim aici în casa lui Dumnezeu pentru a lucra mântuirea noastră, pentru ca întru pocăință și umilință să cerem mila și iertarea Lui.

V-am mai spus și cu alte prilejuri, atunci când am devenit preot, erau bătrânii care nu știau carte, nici tâna (bunica) mea Parascheva, cum cunoașteți, nu știa carte. Erau atâția aici la Țibleș care nu știau carte, iar aceștia îmi spuneau un lucru, atunci când le scriam pomelnicele: mai întâi, să fim iertați de păcate, fiindcă dacă suntem iertați de păcate am dobândit totul, am dobândit mântuirea.

De aceea venim în casa Domnului la Liturghie, fiindcă Îl iubim și-I cerem milă și iertare. Spuneam unui credincios care se justifica că el nu merge la biserică, fiindcă se poate ruga și acasă. Bine, bine, te rogi și acasă, dar la biserică ești cu Mântuitorul Iisus Hristos! Nu, fiindcă Mântuitorul Iisus Hristos este pretutindeni. Unul dintre atributele Sale este ubicuitatea sau omniprezența, El este și aici și dincolo și pretutindeni, în cer și pe pământ, El este pretutindeni! Da, așa este! Dar în casa Domnului este Dumnezeiasca Liturghie, fratele meu! Iată, vreau să îți spun o întrebare (se afla departe de cei dragi, peste mări și țări). Tu ești departe de cei apropiați, cum comunici cu cei apropiați? Păi, preasfințite, prin telefon și pe tabletă, îi privesc pe sticlă, îi privesc pe telefonul inteligent. Bine, îi privești, dar când îți alini dorul de ei? Preasfințite, atunci când îi văd față către față, când sunt lângă ei. Ei, așa este frate și în Liturghia Bisericii! Dacă Îl iubești pe Hristos trebuie să dorești să fii lângă El, în carne și oase, în sfânta cuminecătură, în Sfânta Împărtășanie, aici în Biserica slavei Sale. Comunici cu El prin rugăciune oriunde te-ai afla, însă ești lângă El, în chip real, și El lângă tine, în mod direct, atunci când te afli în Liturghia Bisericii! Așadar, iubite frate și iubită soră, să lucrăm mântuirea noastră întru pocăință și să nu fim zgârciți și să Îl lăsăm să flămânzească și să înseteze pe Hristos pentru mântuirea noastră. Să nu ne lipsească pocăința, fiindcă avem nevoie de mântuire așa cum avem nevoie de aer pentru a respira!

Dacă ne pierdem sufletul, dacă ne pierdem mântuirea, am pierdut totul. Ce zicea Domnul Iisus Hristos de Iuda Iscarioteanul, care L-a trădat: Bine era pentru omul acesta, dacă nu s-ar fi născut. Decât să ne pierdem mântuirea sufletului, mai bine nu ne-am fi născut în această lume! Iată, un singur suflet avem și o singură mântuire și cu acestea nu ne putem juca.

Eu trăiesc în Scandinavia. Acolo cei mai mulți dintre oameni nu au nici un crez, nu se închină Preamilostivului Dumnezeu, nu au perspectiva veșniciei, iar acum în această grea încercare, în această criză pandemică acești oameni, neavând perspectiva veșniciei, foarte mulți s-au îmbolnăvit psihic. Sunt foarte depresivi, fiindcă ei și-au pus toată nădejdea în bunurile acestei lumi: în plăcerile senzuale, în vacanțele din locurile exotice, și-au pus nădejdea în cele trecătoare, uitând cu totul de cele netrecătoare, de faptul că avem o casă în cer și că acolo ne așteaptă Părintele nostru. Ne bucurăm de această viață, fiindcă este darul lui Dumnezeu, însă suntem conștienți că totul este trecător, că suntem pasageri în această lume. Cum spunea un bătrân: trebuie să muncești ca și cum n-ai muri niciodată, dar să te îngrijești de suflet ca și cum ai muri mâine. Adică, să fii plin de nădejde! Să te bucuri de darul vieții, dar să fii conștient că ai un singur suflet care este nemuritor și veșnic. Așadar, iubite frate și iubită soră, nu-ți pune nădejdea în cele trecătoare și să lași doar câteva firimituri pentru cele cerești. Dedică-te integral Mântuitorului nostru și lucrează intens pentru mântuirea sufletului.

Cu aceste povețe vă binecuvântez, dorind ca la finalul cuvântului meu să rostesc două rugăciuni, din cartea de rugăciuni a Episcopiei noastre a Europei de Nord. Această carte o aveți cu toții în casele voastre și vă recomand ca în fiecare dimineață, pe lângă rugăciunile pe care le rostiți din memorie sau din carte, să nu lăsați deoparte două rugăciuni scurte, însă foarte cuprinzătoare și profunde. Prima a fost alcătuită de Sfântul Ierarh Filaret al Moscovei, iar cea de a doua, de Sfinții Stareți de la Mănăstirea Optina din Rusia. Acum la finalul cuvântului meu, doresc să rostim împreună aceste rugăciuni consemnate la paginile 111 și 112 în cartea de rugăciuni. Puneți un semn în carte, iar după ce o să le rostim acum la final, o să înțelegeți și mai bine de ce vă îndemn ca să vă începeți ziua cu aceste rugăciuni pe care să le spuneți cu înțelegere și cu frângerea, cu străpungerea inimii, ieșind din capcana aparențelor. Domnul vă va întări și vă va milui, fiindcă iubite frate și iubită soră, sunt foarte amăgitoare aceste aparențe. Noi trebuie să ne lucrăm mântuirea întru pocăință, în ritmul pocăinței, întru străpungerea inimii. Dacă simți că s-a stins ceva în tine, aprinde flacăra și cere Domului, așa cum a cerut vameșul întru rugăciune, să fie milostiv și să te mântuiască. Să spui neîncetat: Doamne, milostiv fii mie, fii mie păcătosului, fii mie păcătoasei și nu mă lasă Doamne să cad de pe mâinile Tale! Așadar, cele două rugăciuni foarte scurte, vă îndemn să le citiți în fiecare dimineață, să începeți ziua cu ele (de altfel, acestea se și numesc rugăciunile de fiecare zi) simțind ajutorul grabnic al Preamilostivului Dumnezeu și harul pe care vi-L va împărtăși cu bunătate și mărinimie. Amin!”.

Legaturi:

FII RISIPITORI IN LUMEA RISIPITOARE… “Iar atunci cand vointa mea cea ticaloasa ma va conduce pe alte carari, NU MA CRUTA, DOAMNE, CI SILESTE-MA SA MA INTORC SPRE TINE”. Inconstienta departarii de Dumnezeu, sfasierea amara a remuscarilor si DRUMUL DUREROS AL INTOARCERII (Meditatii, marturisiri, talcuiri – si VIDEO)

PREASFINTITUL MACARIE DRAGOI – un episcop ortodox cu CHIPUL DE LUMINA, cu INIMA CAT UN OCEAN, cu O CREDINTA VIE si cu O SFANTA SIMPLITATE DE COPIL. Chipurile dorului – reportaje TVR din satul bistritean SPERMEZEU, raiul de bastina al duiosului arhiereu, rod sfintit al binecuvantarii Parintelui Cleopa si al rugaciunilor unor parinti si bunici cu viata sfanta. “NI-I DOR BOGAT…” (VIDEO)

PREASFINȚITUL MACARIE, PĂRINȚII SĂI ȘI… AI NOȘTRI: “Prin ei avem o patrie, avem o familie și am moștenit o Biserică. Prin ei avem rădăcini care ne ridică la cer” (VIDEO)

“Cu dor am dorit să mănânc cu voi aceste Paști…” PASTORALA Preasfințitului Părinte Episcop MACARIE la Sărbătoarea Învierii Domnului (2017): CALDĂ CHEMARE DE ÎNTOARCERE LA “DRAGOSTEA DINTÂI” (și audio)

PS Macarie despre TRĂIREA TAINEI ÎNVIERII

STRIGĂTUL DISPERAT AL UNUI ARHIEREU CARE PLÂNGE DISPARIȚIA IMINENTĂ A NEAMULUI ROMÂNESC. România înlăcrimată își strigă fiii rătăcitori prin Pastorala dureroasă de Paști a Episcopului Maramureșului, PS IUSTIN: “Oare cum să ne rugăm și cât să stăm în genunchi în fața Mântuitorului Iisus Hristos ca SĂ ÎNVIEZE NEAMUL NOSTRU CARE SE STINGE PE ZI CE TRECE?!”

Cuvinte strapungatoare de inima despre IUBIREA CARE NE UNESTE, PLECAREA IN MASA IN STRAINATATE si primejdia CADERII SI PIERII NEAMULUI. “Ne bucuram ca Sfantul Andrei este ocrotitorul nostru, al românilor, insa ce inseamna aceasta protectie pentru noi?” TRISTETEA CEA MARE A SFANTULUI APOSTOL ANDREI

GALINA RĂDULEANU despre PERVERTIREA și REEDUCAREA POPORULUI ROMÂN, plecarea în masă din țară, PRIVILEGIUL SUFERINȚEI și pilda minunată a tatălui ei, PREOTUL BORIS. “În epoca actuală, suntem nişte roboţi perfect adaptaţi, dar goliţi de suflet. CEL MAI ÎNGROZITOR LUCRU ESTE CĂ NU NE MAI PASĂ… Rămânem un ţinut deşert, bun de luat în stăpânire. Poate asta se şi urmăreşte”

REFLECTII POST-REFERENDUM ale Parintelui Constantin Sturzu in conferinta de la Cluj (nov. 2018): CRIZA NEAMULUI AFLAT IN PERICOL DE STINGERE, CRIZA OAMENILOR BISERICII. “Nu suntem prezenti in propria noastra viata si nu ne intalnim cu Dumnezeu… E clar ca vine din ce in ce mai mult vremea marturisirii”. Nevoia de a cultiva CONSTIINTA ESHATOLOGICA, de a ne ASUMA NEPUTINTELE si de a ne intoarce la LUCRAREA DUHOVNICEASCA, VIE (video, text)

De ce se strica sarea? INTRE FIUL RISIPITOR si JUDECATA NEAMULUI IMPREUNA-NETREBNICIT. De la OBRAZNICIA la FOAMETEA SI ROBIA fiilor care au risipit averea Tatalui, tradandu-si Chemarea… CE NE ASTEAPTA, CA POPOR? “Dumnezeu, ca sa salveze, va ingădui O MARE APASARE. Aici nu trebuie nici sa fii prooroc, nici Nostradamus, nici vazator cu duhul” (MEDITATII LA CEAS DE CUMPANA)


Categorii

Fiul Risipitor, Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, PS Macarie, VIDEO, Vremurile in care traim

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Articole recomandate

Rânduială de rugăciune

Articole Recomandate

Carti recomandate