Predica PS DAMASCHIN DORNEANUL la Duminica fiului risipitor: “Sa incepem de undeva! IA-O DE UNDE POTI, fa ce poti ca sa ajungi sa faci ce trebuie! ORICAND, absolut oricand, ESTE LOC DE INTOARCERE! Ma intorc la Dumnezeu CA ULTIMUL OM, dar e mai bine sa fiu ULTIMUL DIN BISERICA, decat cu porcii, cu demonii” (AUDIO, TEXT)
Preasfintitul Episcop Damaschin Dorneanul – Predica la manastirea Sfantul Ioan cel Nou de la Suceava – ✝) Duminica a 34-a după Rusalii (a Întoarcerii Fiului risipitor):
Transcriere partiala:
[…] S-a gandit fiul cel tanar, cand si-a pus in gand sa se intoarca la casa parinteasca, la rusinea pe care i-a facut-o fratelui sau? Asta l-a determinat prima data sa-i para rau si sa se intoarca? Nu. Dar ce? Foamea. Da, a zis, propunandu-si care sa-i fie discursul in fata tatalui: “Am sa-i spun tatalui: gresit-am la cer si inaintea ta”. Dar ce ce? “Ca sa ma pui ca unul din argatii tai“, adica sa am mancare. Ce invatam de aici, iubiti credinciosi? Ca Dumnezeu, in milostivirea Lui, primeste pocainta noastra chiar si atunci cand ea nu-i determinata de ceea ce Dumnezeu ar vrea sa fie determinata.
Noi suntem fiii risipitori, plecam din casa Tatalui, ne departam de El, ne cheltuim darurile pe care le-am primit la Botez, in fel si fel de pacate, si ne lasa si dracii sa ne simtim ca ultimii dintre oameni, si ne parasesc si prietenii cu care am petrecut in pacate si, la un moment dat, vrem sa ne intoarcem. Dumnezeu s-ar bucura sa ne intoarcem punandu-ne in inima noastra gandul acesta: “Te-am intristat, Doamne, Ti-am intors spatele, Doamne. Dragostea Ta am tradat-o. Tu ne-ai daruit binecuvantarile tale. Tu Te-ai daruit pe Tine noua, si uite ce am facut eu!“ Dar nu gandim asta. Si, cu toate acestea, Dumnezeu ne primeste si daca ne intoarcem din alta pricina la El.
Si, de obicei, cand se intoarce omul la Dumnezeu? Cand da de greu. Cand da peste el, peste mine, peste noi, o foamete, cand da o boala, cand da un necaz, cand am cheltuit toti banii pe la medici si am vazut ca nu avem scapare. Si atunci, care e ultima, care ar trebui sa fie de fapt prima scapare? La Domnul. Dar, iubiti credinciosi, desi poate pare trist intr-un fel, este ca si cand, dvs., ca parinti, aveti un copil care, atata vreme cat a avut salariu bun, cata vreme a avut bani de la nunta, si-a vazut de viata lui si de-abia cand s-au terminat conturile din banca mai da cate un telefon si mamei si tatalui. Dar, de fapt, de ce da telefon? Poate, poate mai primeste ceva. Nu va simtiti bine, dar totusi va ganditi: “poate se intoarce acum acasa si imi bate mai des in usa, ca are nevoie de un ban. Poate cu asta se schimba ceva si in inima lui. Macar il vad, macar imi zice buna ziua”. Poate de aici sa fie si ceva mai bun, sa-si aduca aminte ca mama si tata nu sunt doar rezervor de bani cand la el s-a terminat, poate conteaza ceva mai mult mama si tata. Nu va ganditi la asta? Nu va puneti nadejdea ca poate asa se intampla? Cu atat mai mult Dumnezeu, iubiti credinciosi. Nu ne intoarcem la El din viata de pacat. Numai foarte putini sunt cei care se gandesc ca trebuie sa se intoarca pentru ca L-au tradat, L-am tradat pe Dumnezeu prin pacatele noastre. Prea putini sunt acestia. De cele mai multe ori ne intoarcem cand se strange usa, cand dam de greu. Si venim la El nu atat ca sa-I cerem iertare, in primul rand, ci ca sa ne vindece, si ca sa ne rezolve problemele. Impreuna cu acestea, da, punem si rugaciunea de iertare, dar nu pe primul rand asta. Nu asta ne determina sa ne intoarcem la Dumnezeu. Si cu toate acestea, Dumnezeu primeste si o astfel de pocainta. Sa incepem de undeva.
Pocainta se invata, intoarcerea la Dumnezeu se invata, Dumnezeu cateodata nu e atat de exigent precum suntem noi, cum am vrea noi sa fie. Se bucura: nu conteaza cum te-ai intors la Mine, dar macar te-ai intors. Poate, vazand inca o data dragostea Mea si iertarea Mea, zice Dumnezeu, ai sa inveti sa stai cu mine nu numai cand iti e rau, ca sa iti fie bine, ci sa stai cu Mine tot timpul, si cand ti-e rau, si cand ti-e bine.
Cuviosul Paisie Aghioritul zice asa: Atat de milostiv este Domnul, incat atunci cand nu-ti pare rau de pacatele tale si inima ta este incrancenata, este impietrita, rar sau aproape deloc daca mai curge si o lacrima pentru pacatele tale dar, auziti!, zice: daca stai in bucatarie si tai ceapa si-ti curg lacrimile de la ceapa aceea si daca atunci pui in inima ta gandul cam in felul acesta: “Doamne, pentru o amarata de ceapa ochii mei plang, dar pentru viata mea pacatoasa nu am plans niciodata”, si acest gand si aceste lacrimi le primeste Dumnezeu ca si cand ai plange pentru pacatele tale. Ce nadejde mai mare decat aceasta, iubiti credinciosi?!
Pilda fiului risipitor nu e o pilda de o duminica din an, e o pilda de zi cu zi, e o pilda de ceas de ceas, e o pilda la care ar trebui sa ne gandim de fiecare data cand inima noastra ar vrea sa se intoarca la Dumnezeu si nu stie de unde sa o ia. Ia-o de unde poti, fa ce poti ca sa ajungi sa faci ce trebuie.
Ce mai invatam, printre multe, din pilda de astazi? Ca oricand, absolut oricand, este loc de intoarcere. Oricand si orice ai fi ajuns, exista loc de intoarcere. Ganditi-va la fiul risipitor: a pierdut totul? A pierdut. Intr-un fel era dezmostenit? Era, pentru ca a primit ceea ce i se cuvenea lui. Ce putea sa spuna gandul lui? Cum sa ma intorc eu acasa? Pai cine ma mai primeste pe mine? Tata, pe care l-am facut de ras? Mama? Uitati, de mama nu se pomeneste deloc pentru ca asa era atuncea, intr-un fel nu prea erau in prim vizor femeile in poporul lui Israel. Dar ganditi-va si la mama lui, la fratele lui pe care l-a facut de ras. Cum sa se intoarca el acasa? Ce o sa zica lumea? Nu era atunci telefon, intr-adevar, nu-si punea fotografiile pe Facebook cu prostiile pe care le facea cu prietenii sai ca sa stie toata lumea, cum se stie astazi. Dar totusi, in toata vremea s-a stiut cate ceva din ce-ai facut. Putea sa spuna: asta este, asta mi-i soarta, ce-am cautat aceea am gasit, raman aici cu porcii, mananc roscove din-astea putrede, imputite. Unde sa ma intorc, ce sa fac?! Nu a zis asta, nu a gandit asta, ci s-a smerit si a zis: “Am sa ma duc si am sa incerc. Nu am sa-mi cer drepturile, nu am sa spun sa ma faca inapoi cum am fost, am sa spun sa ma faca precum un argat. Ma intorc la Dumnezeu ca ultimul om, dar e mai bine sa fiu ultimul din Biserica, decat cu porcii, cu demonii, cu patimile si cu cei care nu sunt impreuna cu Dumnezeu.
Aduceti-va aminte, tot din Sfanta Scriptura, de momentul rastignirii Domnului. Doi talhari erau rastigniti cu Domnul. Unul Il certa, vorbea de urat pe Domnul Iisus Hristos, celalalt unde s-a pocait si cand s-a pocait? Cand i-a parut rau si ce a mai facut el ca semn al parerii de rau pentru viata pe care a dus-o? Pe cruce! S-a pocait pe cruce cu 2-3 minute inainte de moarte. I-a spus celuilalt talhar: “Nu-i bine ce gandesti, nu-i bine ce vorbesti, toti trei suntem rastagniti dar noi suntem rastigniti pe drept, ca am facut ce e rau, El pe nedrept.” Si zice Sfantul Ioan Gura de Aur: “Ai vazut talhar si talhar?”. Ai vazut marturisirea pacatelor pe cruce? Si ai vazut cum prin putine cuvinte si prin inima multa se iarta pacatele? Si ai vazut cum nu a indraznit talharul sa spuna: “Pomeneste-ma, Doamne, intru Imparatia Ta!”, decat dupa ce mai intai si-a marturisit pacatul sau pe cruce? Si pentru intensitatea aceasta a pocaintei talharului pe cruce, zice Sf Ioan Gura de Aur ca a zburat talharul de pe Cruce in Rai.
Cine e primul locuitor, intr-un fel, al Raiului? Ioan Evanghelistul cel curat? Maica Domnului cea preacurata? Nu. Primul care a intrat in Rai a fost un amarat de talhar la drumul mare, care a furat, a taiat, a omorat, dar nu e un talhar care a ramas in astea ci un talhar care s-a pocait. Cand nimeni nu-i mai dadea o sansa, cand totul era pierdut. Si talharul acesta, ca si fiul cel risipitor ne invata ca oricand, oricat de jos ai fi, oricat de lepadat ai fi, oricat de razvratit impotriva lui Dumnezeu, oricate pacate ai fi facut inaintea lui Dumnezeu, este loc de intoarcere. Casa Tatalui e cu usile deschise, portile casei sunt cu usile deschise, ca si bratele Tatalui, cum s-a cantat si aseara si se canta la slujba de calugarie: “Bratele parintesti, grabeste a mi le deschide mie!”
Si va mai spun un exemplu si cu asta inchei. Un exemplu din Pateric, iubiti credinciosi, asemanator si nu cu fiul cel risipitor. Fiul cel risipitor cand a avut avere a facut pacate si cand a ajuns sarac s-a intors la Dumnezeu. Ei bine, exemplul acesta pe care vi-l spun eu este taman invers. O singura fata a mostenit avere multa de la parintii sai credinciosi, Taisia se numea aceasta fata, si, mostenind avere multa ea, ce si-a zis? Era in Egipt. Am sa deschid o casa in care sa gazduiesc pe parintii din pustie, pe monahii care vin sa-si vanda lucrul mainilor si trebuie sa ramana undeva peste noapte si sa ia ceva seara si dimineata in gura. A facut asta, dar economia, vremurile, cum era si atunci, cum sunt si astazi, instabile, a facut astfel incat ea si-a pierdut averea, nu mai avea vad. Sfatuita de oameni… nu stiu cum sa le zic, a inceput sa traiasca o viata desfranata, ca sa isi castige painea. Si s-a vestit aceasta unui parinte, Ioan se numea, Ioan cel pitic, Ioan cel mic, Ioan Colov [dupa alte surse, in alte versiuni ale vietii sale, ar fi fost Sfintii Serapion sau Pafnutie]. Si a zis: “Parinte, fata aceasta a avut grija de noi cand a avut cu ce. Acum e in lipsa si uitati unde a ajuns. Nu puteti sa o ajutati?” Si s-a dus batranul din pustie la casa aceea, care nu mai era casa pentru gazduirea parintilor, ci era casa pentru gazduirea… intelegeti dumneavoastra a ce. Si la usa era altcineva, o slujnica, si a zis: “ce cauti tu pe aici?“, “Am venit sa o vad pe Taisia”, “Ce sa fac cu tine?“, “Te rog sa ma duci pana la ea“. Si-atuncea ea, cu mintea intunecata si-a spus: o, preotii astia umbla pe acolo pe langa Marea Rosie, pe acolo cine stie ce rubin o fi gasit, are cu ce sa-si plateasca – intelegeti dumneavoastra ce gandea ea. Si s-a dus la Taisia. Taisia l-a primit pe Ioan si atunci, auziti cuvantul parintelui Ioan. S-a uitat la ea si i-a zis: “Ce ti-a gresit Dumnezeu, Taisia, de-ai ajuns in halul acesta?” A lasat ochii in jos si a inceput sa planga parintele Ioan. Si ea, miscata fiind a zis: “dar de ce plangi, parinte?” El iar si-a ridicat ochii, s-a uitat in fata ei si a zis: “Am vazut pe demon jucand pe obrazul tau”. Si a intrebat Taisia: “Mai este intoarcere pentru mine? Mai este scapare pentru mine? Mai este pocainta pentru mine?“, “Este – a zis parintele Ioan – hai cu mine!” Si a plecat, nu a lasat nici un cuvant, nu a spus nimic ce sa faca cu averea pe care o castigase din pacat, a plecat desculta in momentul acela din casa de desfranare spre o manastire de calugarite. Dar i-a prins noaptea in pustie si, dupa o piatra, parintele Ioan i-a facut din nisip ca un fel de perna, i-a facut semnul crucii pe ea si i-a zis: “Odihneste-te aici“. El s-a dus mai departe, si-a facut rugaciunile si a vrut sa se culce si a vazut dintr-o data, din locul unde era Taisia, fata asta plina de pacate, a vazut o dara de foc de acolo de jos si pana la cer si cum ingerii duceau pe palmele lor sufletul Taisiei. A alergat repede, a vazut ca a murit si s-a uitat pe picioarele ei si a vazut ca deja curgea sange din ele pentru ca nici nu si-a luat papucii in picioare si a vazut cum Dumnezeu a primit, in cate ceasuri?, pocainta unei femei care a trait desfranare.
Fiul risipitor, talharul de pe cruce, Taisia si alti asemenea acestora ne pune Biserica in fata ca sa ne invete ca da, nu pacatul si nu demonul trebuie sa aiba ultimul cuvant. Oricand ne putem intoarce la Dumnezeu sa-I cerem iertare, sa-I cerem ajutor sa ne indreptam. Nu ne va fi usor, o sa mai scapam si o sa mai gresim, dar si atunci ne va astepta Dumnezeu sa ne intoarcem.
Si acum chiar inchei, cu o rugaciune pe care va cer ingaduinta sa v-o citesc. Este chiar din slujba din ziua aceasta care s-a cantat aseara. O rugaciune din care invatam ca noi toti trebuie sa ne punem in pielea fiului risipitor si sa nadajduim la Tatal nostru ca ne primeste asa cum l-a primit si pe acest fiu:
Bunule Parinte, departatu-m-am de la Tine, dar nu ma parasi, nici nu ma arata netrebnic Imparatiei Tale! Vrajmasul cel cu totul viclean m-a dezbracat si mi-a luat bogatia. Darurile cele sufletesti le-am risipit ca un desfranat, dar sculandu-ma si intorcandu-ma catre tine, strig: fa-ma ca pe unul din argatii Tai, Tu, Doamne cel ce pentru mine Ti-ai intins pe Cruce preacuratele Tale maini ca sa ma scoti de la fiara cea cumplita si cu haina cea dintai sa ma imbraci, Tu Doamne, ca un singur, multmilostiv. Amin!
Legaturi:
SFANTA TAISIA SAU “MISIONARISMUL” DURERII INIMII: “Vad ca satana joaca in fata ta si nu voi plange?”
Ce avem noi de facut astazi pentru a ne mantui si PENTRU A NE PREGATI DE INCERCARILE CARE VOR VENI?
SFANTUL EFREM SIRUL: Cuvant catre cei ce in fiecare zi pacatuiesc si in fiecare zi se pocaiesc
***
SE POATE DRAGOSTE MAI MARE CA ACEASTA? DAR SE POATE SI NEPASARE MAI SALBATICA?
Duminica Fiului Risipitor si descoperirea marii taine: CUM NE IUBESTE DUMNEZEUL NOSTRU?
4 Commentarii la “Predica PS DAMASCHIN DORNEANUL la Duminica fiului risipitor: “Sa incepem de undeva! IA-O DE UNDE POTI, fa ce poti ca sa ajungi sa faci ce trebuie! ORICAND, absolut oricand, ESTE LOC DE INTOARCERE! Ma intorc la Dumnezeu CA ULTIMUL OM, dar e mai bine sa fiu ULTIMUL DIN BISERICA, decat cu porcii, cu demonii” (AUDIO, TEXT)”