Recomandare de carte: PR. VALENTIN MORDASOV, DUHOVNICUL DE LA PSKOV – “Invataturi si intamplari minunate”

10-08-2011 ~~Sublinieri~~

Protoiereul Valentin Mordasov, “stareţul de la Pskov”, a fost unul dintre cei mai cunoscuţi părinţi duhovniceşti care au împodobit Biserica Rusă a ultimilor cincizeci de ani.

La smeritul preot de ţară care în 45 de ani de slujire nu a ştiut ce înseamnă odihna se adunau mii de oameni din toate colţurile fostei Uniuni Sovietice ca să afle sfat, mângâiere şi, nu de puţine ori, izbăvire de duhurile necurate, vindecare de bolile trupului, ajutor în problemele de nedezlegat cu mijloace omeneşti. El a lăsat în urmă el însuşi numeroase scrieri pătrunse de duhul literaturii patristice, al căror mare iubitor şi cunoscător a fost, scrieri dintre care face parte şi cartea Sfaturile unui preot către enoriaşii săi, apărută deja la editura Sophia.

Cateva mici extrase sub forma de “concentrate duhovnicesti” din invataturile Parintelui Valentin Mordasov incluse in noua aparitie editoriala de la Sophia:

“O rugăciune mică poate deveni mare. La fel şi păcatul. Mulţi îşi pierd sufletul nu din cauza unor păcate mari, ci din cauza celor mici. S‑a spus că pentru fiecare cuvânt vom da răspuns. Teme‑te să‑ţi permiţi glume proaste, să râzi nestăpânit, să vorbeşti în deşert şi să judeci. Ţine minte că atât cel care greşeşte, cât şi cel care judecă pe aproapele său sunt vinovaţi în faţa lui Dumnezeu. A mânca un măr pare o faptă atât de mică, dar în Rai prin acest gest mărunt s‑a încălcat voia lui Dumnezeu”.

Păcatele mici sunt periculoase tocmai pentru că le considerăm neînsemnate. Dar o scânteie se preface într‑o flacără mare, şi aceste păcate mici ne pot face să pierdem fericirea veşnică. Prin mărturisire însă, gândul păcătos îşi pierde puterea şi nu mai ajunge să se materializeze în faptă”.

“Printre multele minuni ale Domnului se află şi vindecarea unui surd şi mut. De multe ori şi noi suntem surzi. Suntem surzi la spovedanie, când nu ştim ce să spunem şi lăsăm pe seama noastră păcate nemărturisite. Suntem surzi când este hulită credinţa şi Biserica, iar noi tăcem şi nu apărăm slava lui Dumnezeu. Când trebuie să învaţăm, să devenim mai isteţi, să adunăm ştiinţă duhovnicească, cât de des suntem surzi! În schimb când ar trebui să tăcem, ca de pildă în cazul în care suntem jigniţi de cineva, atunci nu o facem, deşi acest lucru este necesar pentru smerirea noastră şi pentru dobândirea blândeţii”.

“Duminica Orbului din naşterene dă prilejul să vorbim despre orbire: orbirea duhovnicească. Această orbire se întâmplă din diferite motive. Pe unii îi orbeşte mândria. Pe Iuda l-a orbit iubirea de argint. Pe fiii lui Iacob i-a orbit invidia atât de tare, încât l-au vândut ca rob pe fratele lor. Răutatea şi invidia i-au orbit pe iudeii care au văzut minunile Mântuitorului. În zilele noastre există de asemenea mulţi oameni orbiţi: vânzătorul este orbit de zgârcenie, conducătorul este orbit de dragostea de slavă, cel bogat este orbit de agoniseală etc.

Păcatul orbeste deplin ochii duhovniceşti. Un orb duhovnicesc vede totul prin prisma propriei patimi: cel desfrânat gândeşte că toţi sunt desfrânaţi, cel bârfitor că toţi sunt sunt bârfitori, cel rău şi invidios că şi alţii sunt la fel”.

“Dacă patimile orbesc sufletul, ne punem întrebarea: “Cum să luptăm împotriva lor?” Sf. Ignatie Briancianinov spune că doar descoperindu-le, precum un inamic în război, noi le putem combate şi învinge. Descoperă la spovedanie îndeosebi gândurile care duc la dezvoltarea patimii. Nu te îndreptăţi niciodată, pentru că îndreptaţirea de sine face patima să crească. Patima se micşorează prin blândeţe”.