Suflete… schimbate la fata (2): POVESTEA UNEI TINERE MAME VINDECATE IN MOD MINUNAT DE CANCER SI TBC, DUPA CE A RAMAS SI INSARCINATA…
“Familia ortodoxa”, nr. 7 (30)/2011:
Prin copilul pe care l-a purtat în pantece, a invins cancerul şi tuberculoza
Cazurile în care oamenii ies biruitori dintr-o luptă cu boli greu de vindecat, precum cancerul, impresionează atât prin felul în care cel bolnav a izbutit să nu se lase doborât de durere si de deznădejde, dar, mai ales, prin felul în care Dumnezeu a lucrat în viaţa acestuia si a celor apropiaţi spre tămăduirea trupului şi a sufletului. Cazul Danielei Popa din Bucureşti este unul aparte, pentru că la cancer s-a adăugat şi tuberculoza; pe lângă toate acestea, Dumnezeu i-a dat binecuvântarea să fie pentru a treia oară mamă. Daniela şi Richard Popa au înţeles rostul acestor încercări, le-au primit cu inima deschisă, iar prin credinţă şi multă rugăciune au izbutit să le biruiască.
Daniela: Am aflat de boală în luna mai a anului 2005, pe când Richard, soţul meu, era plecat în Muntele Athos. Aveam o stare febrilă, care se accentua din zi în zi tot mai mult. Când Richard s-a întors din Sfântul Munte, în urma biopsiei am aflat diagnosticul: limfom Hodgkin cu depleţie limfocitară (limfomul Hodgkin este o formă de cancer al sistemului limfatic, în care celulele sistemului limfatic se divid anormal şi se răspândesc în afara acestuia – n.red.).
– Cum se manifesta boala?
D.: Prin stări febrile, oboseală, transpiraţii – nu aveam deloc putere şi au început să se umfle ganglionii în jurul gâtului. In acel moment, boala era în stadiul al doilea şi am hotărât să urmez un tratament naturist. Tratamentul însă nu a avut efect — boala a evoluat şi foarte repede, în septembrie, am ajuns la stadiul al patrulea. Febra era mai mare, ganglionii crescuseră şi aveam mâncărimi pe tot corpul!
– În momentul acela, ce ştiaţi despre şansele de vindecare din punct de vedere medical?
D.: Ştiam că este cel mai agresiv subtip al bolii, dar nu mă gândeam că nu mă voi vindeca. Aşa este firea mea, optimistă – nu acceptam ideea că nu o să mă fac bine! Chiar încercam să mă gândesc la moarte şi nu puteam. În acea perioadă, mi-a dat multă putere şi încredere un verset din Sfânta Scriptură: „În lume necazuri veţi avea, dar îndrăzniţi: Eu am biruit lumea” (Ioan 16:33).
O monahie dragă nouă mi-a dăruit cartea „Viaţa Cuviosului Paisie Aghioritul“, care m-a ajutat foarte mult în lupta cu boala: am văzut că la Dumnezeu totul este cu putinţă. Dacă Îl ai alături pe Domnul, rânduiala firii se poate schimba. Nu ştiam dacă Dumnezeu îmi va asculta rugăciunea, dar am nădăjduit tot timpul. Pe tot parcursul bolii s-au rugat foarte multe persoane pentru mine, sute de credincioşi şi zeci de preoţi de la mănăstirile din ţară şi din Sfântul Munte. La Mănăstirea Putna, Părintele Teofan, fratele meu, spunea tuturor: „Ea este sora mea, are cancer, rugaţi-vă pentru ea!” Am stat foarte mult la Putna. În septembrie am stat într-o cameră chiar lângă biserică, căci nu mă mai puteam deplasa. Seara nu puteam să dorm din cauza durerilor şi a transpiraţiei abundente; mă schimbam de 10-12 ori pe noapte, iar temperatura nu cobora sub 38°C. Ganglionii crescuseră foarte mult, gâtul practic mi se dublase ca grosime! În acel moment, cu binecuvântarea părintelui duhovnic, am început chimioterapia. După a doua şedinţă de chimioterapie a început să-mi cadă părul. Am avut atunci o cădere; am zis că nu voi putea duce până la capăt tot tratamentul. Soţul meu a fost alături de mine şi mi-a zis: „Lasă, o să trecem noi şi peste asta!” De asemenea, copiii şi familia mea m-au susţinut foarte mult. Mă întrebam uneori de ce unii oameni se îmbolnăvesc şi alţii nu…
– Aţi cârtit împotriva lui Dumnezeu că v-a trimis boala?
D.: Nu, era o constatare generală că unii sunt sănătoşi, iar alţii nu. Nu aş fi putut să judec hotărârea lui Dumnezeu. Ştiam foarte clar că Dumnezeu are planul Său cu mine.
– Cum aţi suportat tot tratamentul?
D.: Spre final, mi-a fost foarte greu. Simţeam că inima, plămânii mi se blochează şi mă temeam că nu voi fi în stare să termin cele douăsprezece şedinţe de citostatice pe care trebuia să le fac. Am fost nişte pacienţi dificili, pentru că nu voiam să luăm nici un medicament dintre cele recomandate de medicii de la spital, pe lângă chimioterapie. Ştiam sigur că acele medicamente îmi fac rău.
Eu, timp de zece ani, am urmat un tratament la o clinică particulară din Bucureşti pentru că aveam o anemie moderată. La acea clinică, în fiecare primăvară, ei îmi dădeau fier dar eu reveneam în primăvara următoare cu aceleaşi probleme. În urma consumului de fier mi-am dat organismul peste cap.
La spital, pe lângă chimioterapie, mediciimi-au prescris fier şi alte medicamente, dar am refuzat să le iau. Am luat totuşi nişte medicamente naturiste, recomandate de d-1 doctor Pavel Chirilă şi de regretata sa soţie, d-na doctor Maria Chirilă. Cele douăsprezece şedinţe de citostatice reprezentau primul pas pentru vindecarea bolii mele. Urma apoi radioterapia. Pentru acest lucru am mers la o clinică în Germania. Medicului care a preluat cazul meu i s-a părut foarte avansat stadiul bolii şi, de aceea, mi-a spus că este necesar să mai fac încă patru şedinţe de chimioterapie înainte de a începe radioterapia.
– Asa’că aţi fost nevoiţi să continuaţi cu citostaticele în România…
Richard: Da, am revenit în ţară. Daniela a început o nouă şedinţă, dar a întrerupt-o la jumătate pentru că, în timpul tratamentului, organismul a cedat. După aceasta, a urmat un nou set de analize, pentru a vedea de ce nu a mai suportat şedinţa de citostatice. Analizele au arătat că are şi TBC.
Daniela: Am întrerupt chimioterapia şi am început tratamentul tuberculostatic — foarte greu de susţinut, căci imunitatea mea era la pământ. Timp de şapte săptămâni am luat câte nouă antibiotice pe zi. Ne gândeam că astfel se va vindeca întâi TBC-ul şi apoi ne vom întoarce la radioterapie. După acest tratament tuberculostatic, ca să mă întorc în Germania pentru radioterapie, mai aveam nevoie de nişte analize, printre care şi o tomografie, din care să reiasă starea plămânilor şi a ganglionilor. Aşa că am mers să fac şi această analiză.
În timpul tomografiei mi-am dat seama că este ceva în neregulă, pentru că aparatul s-a oprit, a urmat un moment de pauză, apoi a repornit – practic, m-a iradiat de două ori. Apoi am aflat că sunt însărcinată. Doamna doctor văzuse la prima trecere cu tomograful că sunt însărcinată, a oprit aparatul şi l-a întrebat pe soţul meu ce să facem. Iar el a spus să continuăm tomografia, întrucât trebuia să mergem la raze, în Germania, cu rezultatul tomografiei. Eu, de obicei, purtam la gât brâul Maicii Domnului de la Mănăstirea Vatopedi (este vorba de o panglică atinsă de Brâul Maicii Domnului, păstrat la Mănăstirea Vatopedi, pe care părinţii de la această mănăstire o împart pelerinilor ca binecuvântare — n. red.). In ziua aceea l-am uitat. Am fost speriată că nu am acest brâu la mine şi am simţit nevoia să ma rog mai mult. Cât timp a durat tomografia, m-am rugat neîncetat şi foarte fierbinte Maicii Domnului şi tuturor Sfinţilor să mă ocrotească.
Prin rânduiala lui Dumnezeu, după acea tomografie aveam programare şi la d-l doctor Pavel Chirilă. Dânsul ne-a spus: „S-au mai văzut minuni!”, şi ne-a povestit câteva întâmplări minunate petrecute cu unele paciente însărcinate, cărora medicii nu le mai dădeau nici o şansă. Apoi am stat de vorbă cu d-na doctor Maria Chirilă, care mi-a spus aşa: „Crezi că Dumnezeu ţi-a trimis un copil ca să te piardă?”
– Au mai fost persoane care v-au susţinut?
R: Da, duhovnicul meu, Părintele Ion Popescu de la Biserica Icoanei din Bucureşti. Primul lucru pe care l-am făcut când am aflat vestea a fost să-l sunăm pe părintele nostru duhovnic, care, după un moment îndelungat de gândire, ne-a răspuns: „Nu aveţi nici un drept de viaţă asupra acestui copil!“. I-a fost greu să spună acest lucru, pentru că ne privea ca pe propriii copii, dar credinţa a fost mai puternică. La aceste cuvinte, am simţit cum s-a ridicat o povară de pe umerii noştri şi s-a mutat pe umerii lui Dumnezeu! Am ajuns apoi la icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Biserica Icoanei şi ne-am rugat aşa: „Maica Domnului, ai grijă de acest copil! Ţi-l încredinţăm ţie, este al tău. Facă-se voia ta!”...
D.: Apoi am fost să luăm cuvânt de întărire şi de la Părintele Arsenie Papacioc. Deşi era foarte bolnav, ne-a primit şi am stat mult de vorbă cu sfinţia sa. Era plin de dragoste. În tot timpul discuţiei ne-a ţinut de mână pe amândoi şi ne-a spus: „Eu o să vă ajut (prin rugăciune), dar să mă ajutaţi şi voi!”. Suntem convinşi că rugăciunea Părintelui Arsenie a cântărit mult înaintea lui Dumnezeu!
Am găsit ajutor şi la Mănăstirea Putna, la părintele stareţ şi la o mare parte din obştea mănăstirii. Rugăciunile şi cuvintele de întărire ne-au limpezit drumul şi ne-au uşurat crucea.
– Ce au spus medicii?
R.: Cei mai mulţi dintre ei ne-au făcut nebuni. Pentru medici era de neconceput cum de-am hotărât să păstrăm copilul, când Daniela avea TBC, cancer, iar în plus copilul fusese conceput imediat după a treisprezecea şedinţă de citostatice, fiind supus timp de şapte săptămâni la tratament tuberculostatic şi la o şedinţă (dublă) de tomograf!
D.: Am întrerupt orice tratament alopat şi am urmat doar recomandările medicilor de la Centrul Medical „Naturalia”. La boală nici nu m-am mai gândit – m-am concentrat doar pe sarcină. Am căutat un medic ginecolog cu care să nasc. Am ajuns la o doctoriţă cu experienţă o femeie foarte tare şi puternică, dar care nu mai avusese un caz similar. Deşi dânsa nu făcea avorturi, în cazul meu insista să avortez. De fiecare dată plecam plângând de la ea! Zicea ca nu se poate să mă vindec şi eu, să trăiască copilul şi să nu aibă nici malformaţii…
Sarcina a mers bine, dar doamna doctor cu care am născut a avut o teamă pentru mine până la sfârşit! Naşterea a decurs foarte uşor şi a venit pe lume Antonie, mezinul familiei noastre. Minunea care s-a întâmplat o înţelegem ca rod al rugăciunilor multor semeni de-ai noştri, monahi preoţi şi mireni. Noi nu avem nici un merit.
Nu avem îndoială că Maica Domnului a fost mijlocitoarea noastră la Dumnezeu, dar ne-am rugat multor sfinţi, precum Sfântul Ghenadie de la Putna, Sfântul Voievod Ştefan cel Mare, Sfântul Daniil Sihastrul, Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava, Sfântul Ierarh Nicolae, Sfântul Ioan Botezătorul, Sfântul Antonie cel Mare, Sfântul Calinic de la Cernica, Sfântul Gheorghe de la Cernica şi Sfântul Nectarie din Eghina. Pe lângă aceasta, am participat la foarte multe Sfinte Masluri, atât la biserică, cât şi acasă. Iată că Tainele Bisericii sunt lucrătoare!
– Care a fost starea de sănătate a lui Antonie după ce l-aţi născut?
D.: După naştere i s-au făcut foarte multe analize lui Antonie şi toate au ieşit bine: copilul era perfect sănătos! Am avut o problemă cu vaccinarea, pentru că am insistat să nu fie vaccinat antihepatită. La nici o zi de la naştere, medicii doreau să-i facă acest vaccin antihepatic, dar noi am fost foarte fermi în hotărârea noastră şi nu i-au mai făcut vaccinul.
– De ce nu aţi vrut?
D.: Considerăm că vaccinurile nu ajută. Să faci un vaccin antihepatită unui copil de o zi ni se părea un lucru extrem de grav. Ceilalţi doi copii sunt la liceu acum şi ştiam ca ei au fost vaccinaţi antihepatită de-abia în clasa a III-a. Şi am văzut: vaccinul îl faci şi are efect pentru o perioadă de 3-4-5 ani. Apoi ce faci, îl reiei? Nu am făcut acest vaccin antihepatită, dar o parte dintre vaccinurile obligatorii le-am făcut.
– Cum au ieşit analizele dumneavoastră după ce aţi născut?
D.: Imediat după ce am născut a trebuit să fac analiza pentru TBC, pentru că nu voiau să mă lase să alăptez. Am făcut o radiografie. Era curată-curată! Plămânul era vindecat şi se retrăseseră şi ganglionii din mediastin!
Doamna doctor ţinea, în paralel, amândouă radiografiile, cea de dinainte de naştere şi cea de după, şi nu-i venea să creadă că erau ale aceleiaşi persoane, atât de bolnavă, care în ultimele luni nu urmase nici un tratament alopat.
Chiar şi anemia s-a ameliorat! Dintr-o dată, nivelul fierului era extraordinar — deşi avusesem hemoragie în urma naşterii, o hemoragie destul de puternică, dintr-o dată fierul era excelent. Nu ştiu dacă am avut vreodată în viaţă nivelul fierului peste 12, ca după naştere!
– De ce credeţi câ a îngăduit Dumnezeu să treceţi prin această încercare?
D.: Cred că prin pronie dumnezeiască am trecut prin această încercare, ca să se arate puterea lui Dumnezeu. Dumnezeu a vrut de la noi o schimbare. Noi eram mai mult „creştini de Duminică” – mergeam doar Duminica la biserică, ne spovedeam şi ne împărtăşeam doar în cele patru posturi, nu aveam o rânduială în viaţa noastră şi o aprindere în inimi pentru Dumnezeu. Prin minunea pe care am trăit-o, s-a arătat încă o dată puterea lui Dumnezeu! Totodată ştim că toţi Sfinţii au suferit ca să ajungă la desăvârşire. Drumul unui creştin este drumul suferinţei, drumul Crucii. Dar crucea nu o purtăm noi, ci tot Dumnezeu o poarta. Noi îi mulţumim pentru această încercare. Acum, după ce au trecut toate, înţelegem cât de mult ne-a iubit dându-ne această încercare!
– Cum v-a schimbat duhovniceste această experienţă de viaţă!
R: Nu ne-a schimbat atât cât ar fi trebuit… Cred că încrederea în Dumnezeu a crescut, şi încercăm, la nivelul nostru şi cu puterile noastre, să ne lăsăm în mâinile Lui. Se vede limpede că în toate există o Voie şi că tot ceea ce se întâmplă cu noi se întâmplă doar pentru mântuirea noastră. Noi trebuie să avem acel „pic de voinţă” despre care vorbesc Sfinţii Părinţi, sa facem câte un pas mic şi timid către El, ca apoi El să facă o mie de paşi spre noi. Am trăit cu adevărat acest lucru.
– Vă apropiaţi acum mai des de Sfintele Taine?
R.: Acum ne spovedim mai des, când simţim nevoia – nu doar de 4-5 ori pe an, cum făceam înainte. Am primit multe recomandări de la mulţi părinţi ca să nu treacă mai mult de 40 de zile fără să ne spovedim şi să ne împărtăşim.
– Ce înseamnă duhovnicului în viaţa dumneavoastră şi a familiei?
R.: Părintele duhovnic este drumul către mântuire. Fără un părinte duhovnicesc şi fără ascultarea de el, nu te poţi mântui. Ascultarea începe din familie şi continuă cu duhovnicul. Dacă faci ascultare de duhovnic, chiar şi atunci când acesta greşeşte, ajutorul lui Dumnezeu va veni negreşit, pentru că ai făcut ascultare. În cazul nostru, nu numai că nu a greşit, ci sfatul sfinţiei sale a însemnat începutul unei minuni!
D.: Părintele duhovnic şi familia dânsului ne-au susţinut foarte mult, mai ales prin dragostea lor. Ştiam că acolo există multă dragoste, o dragoste necondiţionată pentru noi, şi este multă rugăciune.
– Aveţi trei copii.Cum încercaţi să-i ocrotiţi de relele promovate pe toate căile: pornografie, desfrâu, violenţă?
R.: Este foarte greu să-i fereşti pe copii de aceste rele. Dacă ei sunt mari, merg la şcoală şi intră în contact cu tineri de vârsta lor care au diferite deprinderi, obiceiuri, concepţii aşa-zis moderne, iar pe stradă, la tot pasul, văd imagini dintre cele mai deocheate – practic nu ai cum să-i păzeşti! De aceea, în primul rând, copiii trebuie ţinuţi în contact permanent cu Biserica şi, în al doilea rând, trebuie picurată zi de zi învăţătura creştină în conştiinţa lor. Pentru că atunci când lucrează conştiinţa pe care Dumnezeu a sădit-o în fiecare om, ei vor încerca mai hotărât să respingă răul…
D.: Incercăm să ne formăm un obicei — am şi primit binecuvântare în acest sens — să le citim pilde din vieţile Sfinţilor Părinţi, că prind mai bine, mai ales celor doi copii mari, care vor să li se explice anumite lucruri. Ei vor să abordăm problema aceasta a credinţei într-un mod intelectual, şi atunci citim din Vieţile Sfinţilor. Am vizionat şi filme religioase, pe care le comentăm împreună.
R.: Am fost învăţaţi să nu aşteptăm schimbări bruşte în viaţa noastră. Am cerut odată sfat părintelui duhovnic: „Părinte, într-o anumită direcţie eu cad des. Am acest păcat, care de fapt e patimă, şi nu reuşesc să o stăpânesc!” Şi sfinţia sa mi-a spus: „Şi s-ar putea s-o ai mult timp. Dumnezeu poate îngădui să ai această patimă toată viaţa şi să nu scapi de ea ca să te smerească, ca să te lupţi cu ea”.
Acelaşi lucru trebuie să-l privim şi la copiii noştri. Nu ar trebui să aşteptăm de la ei o schimbare bruscă, de pe o zi pe alta, de pe o lună pe alta, de pe un an pe altul. Schimbarea poate veni chiar şi mai târziu, când noi nu mai suntem lângă ei. Aşa cum spunea şi Părintele Cleopa: „Ceea ce au învăţat ei acasă, nu se uită. Şi atunci când le va fi mai greu, îşi vor aduce aminte şi se vor îndrepta”. Lucrurile acestea trebuiesc făcute des şi fără să aşteptăm ceva anume. Este plin calendarul nostru de Sfinţi care au greşit şi apoi s-au pocăit! Importantă este mântuirea. Credinţa trebuie sădită în sufletul lor ca o sămânţă. Un sfat al părintelui duhovnic ne-a plăcut foarte mult: „Sămânţa nu trebuie îndesată, trebuie doar cultivată, doar presărată. Trebuie presărată, şi ştie Dumnezeu când va rodi”…
D.: Dar mai ales este nevoie de multă rugăciune, pentru noi şi pentru ei. Doamne Dumnezeul nostru, Doctorul sufletelor şi a tot trupul, pentru rugăciunile Maicii Tale ,şi ale tuturor Sfinţilor Tăi, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin!
Interviu realizat de Raluca Tănăseanu
in revista Familia ortodoxa, nr. 7/2011
– pentru abonare vezi aici;
– pentru procurarea ultimului numar vezi aici.
Legaturi:
- “DUMNEZEU ARE GRIJA DE MINE” – Povestea minunata a Gabrielei si a pruncului ei
- Marturiile zguduitoare ale Monicai Pillat despre tatal ei, Dinu Pillat, despre credinta, suferinta, iubire si minunile din viata lor
- MICII MUCENICI ASCUNSI. Cum ne rusineaza si ne mustra pacatele niste copii si tineri chinuiti, suferind de boli rare…
- O minune a Maicii Domnului din zilele noastre
- MINUNILE CUVIOSULUI PAISIE AGHIORITUL
- MARTURIA UNEI MAME DIN TESALONIC DESPRE UN AJUTOR MINUNAT AL CUVIOSULUI PAISIE
- SFANTUL SERAFIM DE VIRITA – marturii minunate, tulburatoare si pline de invataminte despre puterea sfinteniei si necesitatea faptelor credintei (II): “PENTRU POCAINTA TE-A SALVAT DOMNUL!”
- SFANTUL SERAFIM DE VIRITA (Vîriţa) – marturii minunate despre puterea sfinteniei, spre intarirea credintei noastre slabe (I)
- Cateva minuni contemporane ale Sfantul Ierarh Nicolae
- “Cand iti va fi mai greu, sa-l chemi in ajutor pe Sfantul Nicolae!”
- Sfantul Efrem cel Nou – grabnicul ajutator si marele facator de minuni
- Sfantul Ioan Rusul si pilda unei altfel de mucenicii
- SFANTUL IOAN RUSUL – INDEMN CATRE TINERI SI CATEVA DIN NOILE SALE MINUNI
- “DESI AM MURIT, SUNT VIU”. Cateva marturii despre minunile Sfantului Ioan Maximovici
- DIN MINUNILE SFANTULUI LUCA AL CRIMEEI, IERARHUL DOCTOR FARA DE ARGINTI (11 iunie)
- VINDECAREA MINUNATA A UNUI PARALIZAT DE CATRE SFANTUL IERARH NECTARIE
- FIRESCUL MINUNILOR, SIMPLITATEA NOBILA A SFINTENIEI. Parintele Rafail despre duhovnicul sau sfant, Cuviosul Sofronie
Vazand in paginile Sfintelor Evanghelii multimea minunilor am fi tentati sa credem ca toti cei neputinciosi care s-au intalnit cu Mantuitorul s-au vindecat.Nu este asa pentru ca Dumnezeu nu intra cu bocancii in viata noastra.Din pacate marea majoritate a bolnavilor cronici se muta dintre noi pentru ca au cazut in deznadejde,si ei si prietenii slabanogului.
Daniela Popa trebuia sa traiasca pentru credinta ei,pentru casnicii ei,pentru noi…
@ Cristi G.:
… sau pentru ca voia lui Dumnezeu pentru mantuirea lor a fost alta… Si e posibil ca aceasta sa fie in foarte (cele mai?) multe cazuri.
@admin
Din orice rau Dumnezeu scoate un bine.Chiar si moartea(aparent)nedreapta a unei mame sau a unui copil preintampina un rau mai mare.
Sa nu uitam ca prin mila lui Dumnezeu plecam din aceasta viata in momentul cel mai potrivit pentru noi si pentru cei dragi.
Trebuie sa citeasca cat mai multi oameni despre aceasta minune infaptuita de Bunul Dumnezeu!
@ Robert:
Asa este, si nu numai asta. Deci… raspanditi.
Poate că mai e încă ceva în afară de întărirea credinței, în toată această minunată poveste. Doamna povestește și despre cât de mulți oameni s-au implicat în rugăciune. Mie mi se pare aproape incredibil. Parcă doamna aceasta ar fi trăit, oarecum, un rai al comuniunii. Și încă îl trăiește. Ce Bucurie!
@Admin
Imi cer iertare voua si tuturor ca intru aici sa va stric linistea ca sa zic asa cu o amaraciune care m-a bulversat pur si simplu. Este vorba despre articolul recent de pe blog-ul Saccsiv :
” In cazul in care voi muri sau nu voi mai putea lucra ”
Ce s-a intimplat mai exact…probabil ca cei ce au urmarit cu atentie evolutia comentariilor au observat rapid miscarea. Mentionez ca sunt unul dintre vechii sai admiratori pentru curajul pe care l-a avut de a duce o lupta dreapta. De mai multe or s-a intimplat sa-mi zdruncine increderea dar iarasi am reluat increderea mea in actiunile sale de buna credinta si nu am luat niciodata in considerare ceea ce se spune despre el pe alte sit-uri si blog-uri. Deasemeni eu sunt unul din acei naivi care atit de mult s-a increzut in el incat ii trimiteam periodic mail-uri in care ma destainuiam ca unui frate, spunindu-i diverse lucruri intime sau tinindu-l la curent cu situatia mea din tara sau de peste hotare, gandind ca pe el chiar il intereseaza viata unui crestin, chiar daca tigan, asa cum am recunoscut-o de multe ori. Ultima perioada am zis ca n-am sa mai intru sa postez si chiar nu prea am mai postat datorita faptului ca am foarte multa treaba si specificul serviciului nu-mi mai permite acest lucru. Ultimile articole si mai ales comentarii insa, mi-au atras atentia in mod deosebit si m-a mirat mai ales atitudinea sa fata de aceste comentarii . am observat jongleurile sale atunci cand sterge unele comentarii si le lasa pe altele. I-am zis in postare sa nu se supere pe mine ca nu il laud asa cum fac majoritatea ci ci aduc unele observatii fratesti. I-am atras atentia asupra faptului ca si el este direct raspunzator fata de comentariile smintitoare pe care le lasa, considerind ca lasa numai comentariile ziditoare si folositoare iar cele cu adevarat smintitoare le sterge. Si m-am referit desigur la comentatorul “Stop Rfid 666” care si-a permis intr-un articol recent sa dea anateme si mai ales acum in asemenea post. Acum cand este vreme de plingere si tinguire. I-am propus in comment deasemeni ca macar in aceasta saptamina sa domoleasca un pic articolele si duhul acesta lumesc si sa lase loc pentru a da slava si cantari Maicii Domnului facand articole cu si despre Sfintele Scripturi, Vietile Sfintilor, acatiste, rugaciuni etc. Macar saptamina asta chiar daca admiratorii sai avizi de informatii si senzational nu-si vor mai primi hrana zilnica de informatii…..are Dumnezeu grija sa fim informati despre ce ni se intimpla…..macar o saptamina. Apoi i-am pomenit despre articolul recent “TU ESTI GATA SA MORI PENTRU CREDINTA TA ? ” in care i-am atras atentia despre devierea unor comentatori care sustin fara minte ca ei sunt gata sa moara pentru credinta lor. Mi-am aratat stupefactia asupra acestui mare tupeu si lipsa de discernere si mai ales asupra faptului ca lasa asemenea comentarii sau nici macar nu-si corecteaza comentatorii cand acestia deviaza. I-am pus intrebarea fireasca :
-Dar tu esti gata sa mori Vasile pentru credinta ta ?
Apoi i-am adus aminte ca mai demult unii chiar sustineau ca ei sunt nebuni dupa Hristos…..atragandu-le azi atentia ca s-ar putea sa fim nebuni pentru altcineva si sa nu ne dam seama. Am zis :
-Fratilor…ce facem ?o luam razna rau de tot ? inventam noi mandria habotnica ? Apoi ne miram ca ne ia Dumnezeu mintile si ne smereste si umileste cu fortza si de-adevaratelea ?
Mi-am mai cerut odata scuze si sa nu mi-o ia in nume de rau caci spun ce spun cu dragoste frateasca si cu tristete. Apoi i-am mai zis sa stea linistit ca nu moare…..unii spun ca nu moare acum fiindca are de terminat misiunea. Iar eu i-am zis ca nu moare pentru ca inca “se vad slovele”…referindu-ma aici bineinteles la faptul ca inca mai are de ispasit , exprimindu-ma in spiritul Patericului Egiptean pentru a nu intelege toata lumea ce-i spun stiind ca el ma intelege. I-am mai spus odata sa inteleaga ca-i spune acestea in spirit fratesc cu dragoste crestineasca mai ales ca el simte “inima unei zburatoare”….adica simte cand inima unui tigan e sincera. Nu-mi vine sa cred nici acum de ce a considerat ca trebuie sa fiu sters ? I-am mai trimis odata intrebindu-l de ce-mi pune pumnul in gura ? de ce crede ca observatiile mele ii fac mai mult rau decat laudele admiratorilor sai ?
L-am mai intrebat in vreo doua comentarii (sterse) :
-spune-mi saccsive…al cui hram il porti tu si de ce faci asta ?
Raspunsul ce mi la dat il puteti citi si voi.
Desigur voi fi acuzat acuma ca m-am dus in tabara dusmanului sau ca sa-l injunghii miseleste . Adevarul este ca am ezitat sa scriu aici dar amaraciunea prea mare ce mi-a provocat-o , eu avind mare incedere in el si apreciindu-l , m-a facut sa scriu ca sa-i atentionez si pe alti naivi. si mai ales ca sunt unul dintre cei ce i-a cerut mereu sa vina sa se impace cu voi. Nu prea m-am bagat in cearta voastra si nu prea m-a interesat. Ba mai mult, acum doua sau trei saptamini, o sfatuiam pe comentatoarea “sol” o prietena de-a mea foarte inteligenta adusa de mine pe blogul sau inpreuna cu multi altii….deci o sfatuiam pe “sol” sa intre si pe blogul vostru pentru informatii cat se poate de duhovnicesti caci razboi intru cuvint sunt de departe cei mai buni la articole pur duhovnicesti. A intervenit saccsiv si mi-a atras atentia ca cei de la RIC fac articole smintitoare. Nu am avut curajul sa-i zic ca eu nu vad unde Dumnezeu sunt acele articole smintitoare caci le citesc aproape zilnic si cintesc RIC din aceeasi perioada in care am inceput sa citesc si Saccsiv (cca. 3 ani de pe cand eram in Norvegia). Iar acest fapt mi-a parut suspect dar l-am trecut repede cu vederea.
As dori sa-mi mai cer iertare de la voi pentru o fapta murdara pe care am facut-o odata in legatura cu interviul parintelui Mihail la arhim.Arsenie Papacioc cu privire la documentele cu cip. Saccsiv indemna sa intram pe sit-ul vostru ca sa va bombardam cu intrebari sa ne convingem ca sunteti pro cip. Am intrat si eu sub masca altui nick ispitind . Pentru asta ma simt vinovat si doresc sa ma iertati. Nu cer mila sau sa credeti ca acum imi caut un loc caldut pe sit-ul vostru fiind haituit de pe saccsiv….nu mai postez nicaieri ci doar ma voi rezuma la a citi, a ma informa si a discerne. Deci…..va rog sa ma iertati si lasati acest comentariu al meu ca sa stie si altii si sa-l vada si Vasile care credeam ca tine la comentatorii sai ce se roaga pentru el si poate ca unii (eu) chiar avea de gand sa-l ajute de adevaratelea d.p.d.v material si financiar. Asta este…Doamne ajuta !!!
@ ada:
Aceasta credem ca a fost si “cheia” minunii, dupa chiar d-na Daniela spune.
http://www.cuvantul-ortodox.ro/2008/03/22/sf-serafim-de-virita-o-pilda-despre-puterea-rugaciunii-pentru-aproapele/
@ Marian exNorvegia:
Am acceptat aici mesajul, desi e off-topic, in principal pentru ca era vorba de o rugaminte de iertare. Este primita. Dar te rugam nu insista aici si cu alte mesaje off-topic. Noi dorim sa ne abtinem de la orice comentarii deocamdata. Iti multumim pentru intelegere. Daca ai alte mesaje pe tema respectiva, o poti face, de pilda, la: http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/2010/09/09/demontarea-unei-manipulari-si-o-invitatie-la-reflectie-pe-marginea-lucrarii-sistemului-antihristic-sine-ira-et-studio-daca-e-posibil/
@admin
Va multumesc pentru iertare si pentru rabdarea acordata. Nu, nu mai am nimic de comentat si v-as fi recunoscator daca a-ti lasa-o si pe cealalta in care m-am adresat direct lui. Daca nu, este ok oricum. Va multumesc inca o data . Doamne ajuta !
Cu noi cine va fi’n durere ?
În panică şi-n suferinţa,
Cui îi vom cere ajutorul
Şi izbăvirea prin credinţă ?
Cui îi vom spune disperarea ?
Cui îi vom cere ajutor
De nu Te vom chema pe Tine,
Slăvitule Mântuitor ?
Cine cunoaşte-n profunzime
Adânca noastră suferinţă,
Singurătatea şi durerea
Şi tânguirea din căinţă ?
Cine ne mângâie’n durere
Ne dă speranţă şi iubire,
Ne dă răbdare şi putere,
Renaştere şi izbăvire ?
Cine-i cu noi în întristare
Când oamenii ne-au părăsit ,
Când nimeni nu ne calcă pragul,
Şi trupul nostru a slăbit ?
Când din noianul de necazuri,
Nu mai găsim nici o scăpare
Şi toţi ne ocolesc cu teamă,
Cui îi vom cere îndurare ?
În cine să avem nădejde,
Şi totul să-i încredinţăm
Şi tainele şi suferinţa,
Convinşi că nu ne înşlăm ?
Când în mulţimea de pacate
Ne paşte dreapta osândire
Iar în dispreţul ce ucide,
La cin’să cerem mântuire ?
La Tine Dumnezeul milei.
La tine Bunule Iisus,
Cel ce-ai purtat crucea durerii
Şi răul tuturor l-ai dus .
La Tine vom găsi iubire
Şi mângâiere şi iertare
Şi noi nădejdi de mântuire
De izbăvire şi’ndreptare .
La Tine vom găsi Iisuse,
Ieşirea din singurătate
Şi mângâere în necazuri
Şi sfânt izvor de sănătate .
Tu înţelegi toată durerea.
Tu nu divulgi , nu osândeşti,
Nu râzi de suferinţa noastră
Ci ne-o alini, că ne iubeşti .
Tu ne eşti mamă, ne eşti tată.
Tu eşti balsam şi izbăvire.
Tu eşti şi mila şi onoarea,
Tu eşti şi sincera iubire .
Tu eşti aproape de oricine.
Eşti în adânc de suferinţă .
Tu o’nţelegi, Tu ierţi, Tu mângâi.
Tu ne ajuţi întru credinţă .
Cine Te-a câştigat Iisuse
Şi Ţi-a simţit iubirea-Ţi sfântă,
De bucurie plânge-n cuget
Şi îngerii în duh îi cântă .
Că Tu eşti sfântul, eşti sublimul.
Eşti tot ce poate da iubirea,
Mila ,iertarea , bunătatea,
Sinceritatea , duioşia .
Tu eşti divinul şi salvarea.
Tu eşti comoară şi odor.
Tu eşti cel vrednic de iubire,
Slăvitule Mântuitor .
Cred că Daniela trăieşte pentru că i-a păsat de viaţa pe care o purta în pântecele ei, şi pentru că a hotărât să dea naştere copilului în ciuda oricăror oprelişti „raţionale”. De fapt copilul i-a redat viaţa mamei. Da, într-adevăr pentru Daniela s-a rugat foarte multă lume, familia, monahi şi mireni, la mânăstirile din ţară şi din Sf. Munte Athos. Şi dacă am înţeles bine este şi sora după trup a părintelui Teofan de la Putna. Foarte important. Şi pe lângă credinţa ei foarte mare a avut sprijinul famliei şi al multor oameni. S-a simţit iubită şi sprijinită. Avea pe cine să de bazeze. Ştia că atâtor oameni le pasă de ea. Ăsta cred că a fost medicamentul cel mai important, la care s-au adăugat şi celelalte. Vă imaginaţi care ar fi fost situaţia dacă ar fi fost singură pe lume şi neavând pe nimeni la care să apeleze? Pe lângă marele tragism al bolii grave s-ar fi adăugat şi tragismul părăsirii oamenilor şi al singuratăţii, al disperării că eşti părăsit. Câţi oameni trăiesc adevărate drame, şi nu au nici un suflet care să-i ajute.
@ Marian:
Pune-o la postarea indicata, te rugam. Doamne, ajuta!
La femeile insarcinate orice forma de cancer sau de tip cancer se va vindeca/elimina pe cale naturală, începând cu a 3-a lună de sarcina, deoarece sarcina are prioritate absoluta(dr. Ryke Hamer).
@ anon:
Totusi asta nu se verifica automat in foarte multe cazuri, din pacate.