PSIHOLOGIA DUHOVNICEASCA A PACATULUI “MIC” SI A PATIMILOR ASCUNSE IN INIMA, care au nevoie doar de un “bun prilej” pentru a rodi alegeri grave ireversibile. Viata noastra ca FUGA PERMANENTA DE CONSTIINTA si ASCUNDERE DE GLASUL LUI DUMNEZEU in “carnavalul asurzitor” al lumii

4-09-2015 Sublinieri

CUM PUTEM FI PRINSI IN LATUL DIAVOLULUI SI CUM PUTEM AJUNGE A SAVARSI CEEA CE NU NE DORIM SI NU NE INCHIPUIM CA AM FI IN STARE SA FACEM?

13-ioanlairod

“În fiecare zi găsim o motivaţie, o sărbătoare, ceva ca s-o facem bună şi folositoare, ne asurzim pe noi înşine strigând: <<Astăzi nu pot, astăzi e vreme pentru altceva, astăzi trebuie să fac asta și asta, astăzi trebuie să muncesc, astăzi trebuie să fac cealaltă…!>>”

***

Reluare a unor extrase din cuvintele Pr. Ciprian Negreanu (si AUDIO) incluse in postarea:

taierea capului Sf Ioan Botezatorul

“[…] Dar înfricoșătoare este această Evanghelie şi această zi, pentru că ea vorbeşte şi despre noi, nu numai despre sfinţenia şi curăţia şi măreţia Sf. Ioan Botezătorul. Vorbeşte şi despre noi, mai ales prin Irod, care este un chip al nostru, adică noi ne asemănăm mult mai mult cu el.

În ce ne asemănăm cu el? În gândul rău pe care îl adăpostim. Ce observăm în primul rând, citind Evangheliile? Gândurile lui Irod. Dorea să-l ucidă pe Ioan, pentru că acesta vestea pretutindeni că nu face bine ceea ce face. Avea gânduri de a-l ucide, dar, în acelaşi timp, se temea de el şi se cutremura, pentru că ştia că e prooroc. Era şi laş, în acelaşi timp; nu era o dorinţă pe care şi-ar fi împlinit-o imediat. Măcar prin această dorinţă descoperită, arătată, ar fi fost, cum zice Mântuitorul: Fii rece sau fierbinte. Pe cei căldicei îi voi arunca din gura Mea. El nu era nici rece, nici cald. În suflet, în adâncul inimii, era rece, iar, în acelaşi timp, se temea de Dumnezeu, era un fricos, deşi gândul şi inima lui coborau cu repeziciune spre rău şi alegeau răul şi conlucrau cu răul în suflet. Toate acestea erau alese de el de mult prin faptul că îşi luase de soţie pe soţia fratelui său care nu murise, avea gânduri întinate şi necurate faţă de nepoata lui, Salomeea, exagera foarte mult – ce rege aţi mai pomenit să spună că dă jumătate din împărăţie decât în poveşti? Jumătate din Israel! Cine poate face asta decât un om foarte pătimaş, care poate spune asemenea lucruri mari după care îi pare rău poate o viaţă întreagă? Un om repezit. Foarte mult ne asemănăm cu asemenea personaj, ne repezim, spunem lucruri grele, ne repezim şi la Dumnezeu. La necaz sau la durere sau la bucurie, exagerăm, socotim că nu mai avem nevoie nici de Dumnezeu nici de nimic, poate o şi spunem. Spunem lucruri rele la adresa lui Dumnezeu, cârtim împotriva Lui după care ne pare rău o viaţă. Şi el era la fel, şi era şi fricos pe deasupra, cum suntem şi noi. Adică alegea răul, conlucra cu el, îi plăcea să trăiască în rău, să se adăpostească în rău. In acelaşi timp ştia că nu e bine. Voia să rămână în inima lui şi bine văzut de popor, îşi ascundea cât putea păcatele, [voia] să pozeze și ca iudeu desăvârşit dacă se poate – aşa cum facem şi noi- însă, în acelaşi timp, răul continuă să lucreze în el. Era și laş, îi era frică să-i ia viaţa sfântului, deşi o dorea, conştiinţa îl mustra neîncetat şi, ne spune Scriptura, el de multe ori îl asculta pe Ioan îndelung, pentru că ştia că spune adevărul şi îl durea, îl ardea cuvântul lui, dar nu ca să se schimbe, pentru că s-ar fi schimbat dacă ar fi vrut, ci probabil ca să-i găsească nod în papură sfântului, sau cuvântului lui Dumnezeu care se rostea prin sfânt. Cu siguranţă trăia într-o imaginaţie, cum trăim şi noi, largă, lungă, pe care diavolul cobora foarte repede, pentru că imaginaţia e puntea diavolului. Şi se ducea de multe ori să-l asculte, dar nu ca să se schimbe – cum de multe ori avem și noi acest masochism duhovnicesc, locuim în rău, nu ne împăcăm cu conştiinţa noastră, dacă vedem că am făcut o faptă rea, o facem până la capăt şi o facem încă o săptămână, încă două, încă trei, încă un an, măcar să ştim că am făcut acel lucru. Cam aşa era şi la Irod, nu-l asculta pe Ioan ca să se schimbe, ci poate ca să-i găsească un cuvânt împotrivă, sau ca să se liniştească sau ca să caute un cuvânt bun printre atâtea cuvinte aspre şi acuze. Nu ştim de ce, dar, oricum, nu de bine îl asculta. Şi îl mustra conştiinţă, dar nu i-a fost de folos.

De multe ori, viaţa noastră duhovnicească se rezumă în a ne mustra conştiinţa, şi a fi trişti, şi îngânduraţi, şi a sta gândindu-ne ce-o fi cu viaţa noastră, şi ce oameni rataţi suntem, şi că n-am făcut nimic înaintea lui Dumnezeu, şi nu împlinim nicio poruncă. Si ni se pare că asta e o mare calitate și prin asta Dumnezeu ne iartă, şi că ăsta este maximul. Si să ştiţi că majoritatea dintre noi avem ca maxim al vieţii duhovniceşti această mustrare a conştiinţei pe care o adăpostim, și care devine doar un chin sufletesc fără niciun folos, un fel de masochism, ne autochinuim, ne tot spunem că nu suntem bine, că nu suntem pe calea cea bună, dar peste o oră facem acelaşi lucru rău fără probleme. Apoi, iarăşi, stăm și ne chinuim. Și ni se pare că dacă ne chinuim astfel, și ne necăjim, astfel îi place lui Dumnezeu şi Dumnezeu ne va ierta. Şi dacă ne iartă, ne mai lasă să facem o dată. Vedem că între timp n-am fost trăzniţi, nu s-a întâmplat nimic, nu ne-a pedepsit cu nimic, şi atunci zicem că e probabil pentru că am plâns şi ne-am necăjit, şi atunci o să fac din nou, o să plâng din nou și tot aşa. Nu e asta calea! Irod e chipul desăvârşit că nu e asta calea! El făcea asta neîncetat. Vedem că era într-o frică neîncetată chiar și după ce l-a ucis pe Ioan Botezătorul, sufletul lui nu s-a liniștit, conştiinţa continua să-l mustre, vedem asta din faptul că atunci când a auzit că Mântuitorul face minuni a crezut că Ioan a înviat şi el e cel care face minuni şi era înfricoşat.

Aşa facem şi noi: nu facem ce trebuie, ascundem sub preşul vieţii noastre tot felul de oameni pe care i-am batjocorit, sau nu i-am băgat în seamă, sau pe care i-am jignit, sau nu i-am ajutat, trecem sub tăcere ce am făcut, dar asta nu rezolvă problema. Si noi rămânem nişte fricoşi în continuare, și la orice ni se întâmplă zicem că răul pe care l-am făcut este cauza, dar asta nu ne face să punem început bun vieţii noastre sau să facem ceva bărbătesc, hotărât, să luăm plugul de coarne şi să nu ne întoarcem îndărăt. Adică să fim ori calzi, ori reci, să ne hotărâm odată. Şi rămânem în aceeaşi stare, nici buni, nici răi, dar, de fapt, în inimă răi.

Şi, în prima parte a vieţii, acest rău nu se vede, până nu-ţi scoate diavolul în cale tot felul de situaţii în care cazi cu uşurinţă. Irod, până nu şi-a luat de femeie pe soţia fratelui său, probabil părea un evreu care ţine regulile. Dar, această locuire a noastră cu păcatul în minte, în inimă, dorindu-l, nedându-l afară, se va coace şi va rodi mai devreme sau mai târziu prin răul făcut în exterior. Să nu ne înşelăm! Aşa cum zice Pavel, nici desfrânaţii, nici închinătorii la idoli, nici adulterii, nici malahienii, nici sodomiţii, nici furii, nici lacomii, nici beţivii, nici batjocoritorii, nici răpitorii nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu. Şi noi ne gândim: de fapt, când ne vorbeşte de aceste păcate, care la început par mici sau disparate… Si, din când în când, Pavel ne vorbeşte tainic că noi, făcându-le pe acestea consecvent şi constant, aceasta dovedeşte o însoţire cu păcatul la nivelul minţii de lungă durată şi o nehotărâre şi o nebărbăţie de lungă durată de a alunga păcatul din sufletul nostru, care, la început, se arată prin lucruri mici, nu te loveşte ca trenul dintr-o dată, ci te biruieşte prin lucruri mici şi exterioare. Dar, conlucrând cu păcatul, și trăind în mijlocul lui, şi alegându-l tot timpul, şi stând în preajma lui, diavolul te va prinde.

Sf Ioan Botezatorul mustra pe IrodŞi pe Irod l-a prins, conlucrând mai multe patimi: mândria. Pentru că, de obicei, nu ai un păcat și pe celălalt nu-l ai; ele vin toate odată, dacă găzduieşti unul vor veni și celelalte; dacă găzduieşti desfrânarea, va veni şi lăcomia, va veni şi zgârcenia, apoi dorul de înavuţire, apoi egoismul şi apoi invidia. Apoi mândria va fi până peste cap, dacă găzduieşti mândria vin toate celelalte. Ele vin una după alta, nu doar una. Aşa şi aici, diavolul a înmulţit păcatul lui Irod prin nehotărârea lui, şi prin nebărbăţia lui, şi prin găzduirea gândului întunecat în inima lui şi, când s-au făcut destule arme ale păcatului şi ale demonilor care locuiau în preajma lui, atunci s-a folosit diavolul de toate odată şi l-a făcut praf și pulbere, şi a ajuns Irod să dea cap de sfânt pe trup de desfrânată, cum zic cântările. S-au coroborat mai multe patimi:

– desfrânarea – că nu degeaba a promis că-i dă orice, până la jumătate din împărăţie, căci desfrânarea îl muncea pe el atunci, şi gândul întinat pe care l-a găzduit probabil mult timp, nu numai atunci, în clipa aia;

– neruşinarea – trebuie să fii neruşinat să privești în felul ăsta pe nepoata ta şi cât s-a uitat el la mlădierile trupului ei; beţia – de obicei acestea se combină;

– vinovăţia continuă – starea de vinovăţie nerezolvată, nelăsată să rodească prin oprirea din păcat, un fel de vinovăţie rea, cum vă spuneam înainte, cum zice cineva care de dimineaţă a mâncat ceva de dulce în post: “A, păi dacă tot am călcat postul, gata, m-am spurcat...” şi mănâncă de toate, nu mai ţine nici post. Asta e o mare greşeală, e ca şi cum o echipă de fotbal ar primi un gol şi ar zice că nu mai are rost [să joace], şi ar părăsi terenul, și ar fi înfrântă doar pentru că a primit un gol. Aşa se întâmplă cu această vinovăţie care nu rodeşte bărbăteşte în hotărârea de a nu mai face. E o vinovăţie de care diavolul se foloseşte excepţional de bine, dându-ţi impresia unei vinovăţii fără şanse, fără orizont de iertare.

nepăsarea – probabil cineva care e dispus să dea aşa uşor jumătate dintr-o împărăţie e un om căruia nu-i pasă de oamenii aceia, care nu s-a ostenit pentru ei, nu iubeşte acea ţară; ştim că pentru un ban pentru care ai muncit bagi mâna după el şi în foc, dacă nu e al tău îl împarţi la oricine, pentru că n-ai pus sudoare pentru el;

lenea – nu s-a ostenit pentru nimic din ce dădea el cu atâta uşurinţă;

– şi multe altele, dar, mai cu seamă, mândria şi slava în faţa oamenilor – toate cuvintele lui Dumnezeu le călca în picioare, dar cuvântul lui să fie ţinut, să nu se zică că nu şi-a ţinut cuvântul, să nu se ruşineze în faţa unor muritori care în câteva zeci de ani au fost cu toţii în mormânt şi în faţa lor el a fost în stare să aleagă păcatul în locul sfântului lui Dumnezeu şi în faţa adevărului veşnic.

Pe toate acestea diavolul le-a coroborat, a ştiut momentul potrivit. Nu întâmplător Evanghelia începe cu aceste cuvinte: Într-o zi cu bun prilej – pentru diavol! Toate patimile s-au adunat la un loc, cele şapte duhuri necurate cu care vine diavolul în sufletul omului după ce e alungat o vreme au venit şi diavolul l-a făcut slujbaş veşnic al lui şi l-a făcut să facă un păcat faţă de care numai Răstignirea Mântuitorului a fost mai mare.

Aşa face diavolul și cu noi: îl ținem în minte, ne gândim tot timpul la păcat, nu-l alungăm, ne întărește în patimi, în păcate, încet-încet vin alte patimi, alte păcate, colaborăm cu păcatul în mintea noastră, vom găsi prilejuri să facem păcatul atunci când nu ne vede nimeni, când nu ştie nimeni, când conştiinţa poate fi minţită că vei face păcatul doar într-o anumită măsură, îl aştepţi, îl doreşti şi nu ştii cum să-l împlineşti, îl vei împlini în multe feluri, în mici măsuri, până când, după ce se adaugă păcat după păcat și patimă după patimă, diavolul va găsi un moment cu bun prilej când, folosindu-se de mândria ta, sau de deznădejdea ta, sau de starea ta de nepăsare faţă de Dumnezeu, sau de multe altele, te va prinde. Şi, în momentul acela, poţi face lucruri pe care să nu le mai poţi repara niciodată, de la uciderea pruncilor la nepăsarea faţă de proprii tăi copii, care ajung să fie nepăsători ei faţă de Dumnezeu sau printr-o viaţă de păcat în faţă propriilor tăi copii prin care le ucizi sufletul – şi uciderea sufletească e chiar mai rea decât uciderea copiilor în pântece – și poţi ucide alţi oameni în jurul tău, alte suflete curate, inocente.

[…]

***

[…]

Atelier Marc Jusseaume Joaillier - sf. Ioan BotezatorulAm putea privi istoria lumii întregi dintr-o asemenea perspectivă, din perspectiva fricii de conştiinţă, din perspectiva ascunderii de conştiinţă. Chiar şi cultura şi civilizaţia [pot fi vazute] ca o modalitate de a ne ascunde de conştiinţă, de glasul ei. O modalitate de a pierde timpul, de a găsi soluţii de a fi într-un carnaval asurzitor neîncetat încât să nu auzim conştiinţa. Şi ne prefacem viaţa de multe ori într-un asemenea circ sau carnaval care nu se mai sfârşeşte. În fiecare zi găsim o motivaţie, o sărbătoare, ceva ca s-o facem bună şi folositoare, ne asurzim pe noi înşine strigând:

Astăzi nu pot, astăzi e vreme pentru altceva, astăzi trebuie să fac asta și asta, astăzi trebuie să muncesc, astăzi trebuie să fac cealaltă …!”

şi nu mai auzi conştiinţa care îţi vorbeşte și te sfătuieşte. Deocamdată ea doar merge pe lângă tine şi te sfătuieşte.

Părintele Arsenie Boca spunea că ea poate să devină – dacă n-o asculţi deloc şi faci împotriva ei în toate -, atât de dureroasă în chemarea şi în acuza ei, încât omul poate să ajungă la limita putinţei de a mai răbda, până la gândul de sinucidere, până la pragul cel mai de jos al deznădejdii, rupt între glasul conștiinței şi pornirea spre păcat. Şi, neputând să urmeze glasul conştiinţei, în acelaşi timp nemaiputând să audă mustrarea conștiinței, omul găseşte cele mai diverse soluţii, de la cele mai plăcute și finuţe, de la a-ţi găsi tot timpul noi idei şi noi iluzii – că ai avea această mustrare şi această nelinişte pentru că nu ţi-ai realizat idealurile în viaţă, pentru ca nu te-au crescut bine părinţii şi te-au influenţat în rău, pentru că nu ţi-ai găsit alesul, pentru că nu ţi-ai găsit calea în viaţă, pentru că nu ţi-ai găsit profesia, pentru că trebuie să ai un spaţiu în care să trăieşti cât mai larg, cât mai mare, că poate de asta eşti aşa nemulţumit şi nu te lasă inima şi nu te lasă în pace conştiinţa, te judecă. Par benigne aceste încercări de a-ţi acoperi conştiinţa prin a găsi tot felul de idealuri pe care să le împlineşti. Pe unele nu le poţi îndeplini niciodată pentru ca sunt absurde și nu le poţi face, dar sunt multe pe care te străduieşti zeci de ani să le faci şi constaţi că conştiinţa continuă să-ţi fie pârâş şi nu ai nicio linişte, chiar dacă ai făcut ce credeai că ţi-ar acoperi conştiinţa. Dar acestea sunt benigne, pe lângă cei care încearcă să-şi adoarmă conştiinţa prin alcool prin droguri, prin desfrânare, prin lucruri mult mai grave. усекновении главы иоанна предтечиChiar şi până la cei care simt că conştiinţa îi mustră şi Dumnezeu le stă în coastă, cum ar veni, pentru că conştiinţa stă ca şi cum te-ar înţepa glasul lui Dumnezeu, cuvântul lui Dumnezeu, şi atunci se dau cu totul în mâinile unei împotriviri făţişe faţă de Dumnezeu, se dau cu totul diavolului, satanei, sperând prin aceasta că va înceta glasul conştiinţei, că se va termina şi aşa să scape. Dar conştiinţa nu te va lăsa. Mulţi o ucid, caută să o ucidă, să o înăbuşe, mulţi dintre noi facem ca Irodiada şi Salomeea, pe faţă, deschis, ca un ritual al răului, aşa cum au făcut şi ele, au adus capul lui pe tipsie, o batjocură mai mare ca asta nu se putea, capul lui Ioan Botezătorul a fost adus ca şi cum ai aduce cuiva de ziua lui cea mai frumoasă prăjitură, cel mai drag dar, pe o tipsie.

Atâta ură poate creşte în inima noastră şi în noi, neîntorşi spre Dumnezeu, neîmbisericiţi, necurăţiţi, nevrând să ne schimbăm, împotriva glasului lui Dumnezeu din noi, împotriva conştiinţei, încât am vrea să se întâmple acelaşi lucru, să ne răzbunăm pe acest glas care ne chinuie cum s-au răzbunat Salomeea şi Irodiada, şi cum s-a răzbunat, până la urmă, şi Irod, chiar dacă el părea că regretă ce se întâmpla, dar, de fapt, porunca lui a împlinit această nelegiuire. Şi se împlineşte cu noi, atâta timp cât noi luptăm împotriva conştiinţei și ea nu ne devine prieten și sfătuitor, neîncetat cuvântul cântărilor care se cântă în această zi, una dintre ele zicând:

S-a dat cap de sfânt pe trup de desfrânată.

Adică tot ceea ce este curat în noi, conştiinţa, care este partea cea mai curată, care este glasul lui Dumnezeu în noi, se vinde pe trupul nostru, se vinde pe patimile noastre nenorocite. Dăm capul sfinţeniei din noi, îl tăiem, nu-l ascultăm, nu-l băgăm în seamă, pe trup de desfrânată, adică pe noi înşine, pe pornirile noastre nestăvilite, pe dorinţele vremelnice, pe această lume trecătoare“.

pr. Ciprian-tabara-2013

Legaturi:

***

Să te gândeşti mereu ce-ţi spune conştiinţa, ea te sfătuieşte, dar noi, de obicei, o ţinem sub mare prigoană, îi explicăm tot felul de lucruri, îi dăm motivaţii de toate felurile, ne astupăm conştiinţa şi îi dăm tot felul de explicaţii şi noi credem c-o facem să tacă, dar ea nu va tăcea. Conştiinţa, cu cât o astupi mai mult și te prefaci că n-o auzi, ea va fi tot mai tare și tot mai tare, înspăimântător de tare. Până în pragul morţii poţi să faci cu conştiinţa cum vrei tu, să te prefaci că n-o auzi, abia să-i mai auzi murmurul durerii din ea. Dar, după moarte, te întâlneşti cu ea faţă către faţă. Cade pleoapa de tină de pe ochii minţii, dintr-o dată vezi, nu mai ai unde să te ascunzi. S-a terminat cu tufişul după care te ascunzi, acolo sufletul nu mai doarme, nu mai poţi uita. Dacă nu te-ai împăcat cu pârâşul tău pe cale, vai! Vai nouă…! […] Părintele Arsenie insista şi spunea că cel care nu dezamorsează acum bombele, tensiunile care se strâng acum între tine și conştiinţă, între tine şi Dumnezeu, între tine şi tu însuţi, aceste tensiuni vor exploda, se vor arăta în toată urâciunea lor. Iar dacă mai târziu înseamnă după moarte, e înspăimântător, nu se mai poate face nimic!


Categorii

Ce este pacatul?, Parintele Ciprian Negreanu, Psihologie si psihoterapie duhovniceasca, Razboiul nevazut, Taierea Capului Sfantului Ioan Botezatorul

Etichete (taguri)


Articolul urmator/anterior

Comentarii

11 Commentarii la “PSIHOLOGIA DUHOVNICEASCA A PACATULUI “MIC” SI A PATIMILOR ASCUNSE IN INIMA, care au nevoie doar de un “bun prilej” pentru a rodi alegeri grave ireversibile. Viata noastra ca FUGA PERMANENTA DE CONSTIINTA si ASCUNDERE DE GLASUL LUI DUMNEZEU in “carnavalul asurzitor” al lumii

  1. Doamne ajuta!
    Mi-a placut atat de mult cuvantul parintelui!

  2. Pingback: “Asa sunt eu…” sau despre FIRESCUL PACATULUI INTRAT IN FIRE, frica de prapastia launtrica si FIARA UCIGASA PE CARE O HRANIM | Cuvântul Ortodox
  3. Pingback: CONFESIUNILE SI INVATATURILE PARINTELUI PANTELIMON (II). Raspunsuri despre Catedrala, refugiati, politicieni, preotii din inchisorile comuniste, patriotism si AMAGIRILE MINTII. Minciuna din noi si DEMASCAREA GANDURILOR DEGHIZATE | Cuvântul Ortodox
  4. Pingback: OAMENII SUNT CEI CARE CER SA FIE MANIPULATI! Cliseele mediatice si ideologia din spatele divertismentului. NECREDINTA CONVENABILA si DISCONFORTUL SINCERITATII: “Omul efectiv suspenda gandirea, ca sa nu fie scos din confortul propriilor patimi”
  5. Pingback: INDREPTATIRILE LENEI DUHOVNICESTI si REFUZULUI LUI DUMNEZEU. Importanta decisiva a mediului, familiei si prietenilor pentru viata duhovniceasca | Cuvântul Ortodox
  6. Pingback: “Ce ar trebui să facă o persoană care a reuşit să învingă un obicei păcătos?” CUM SE POATE INTOARCE DUHUL NECURAT IN OM, IMPREUNA CU ALTE SAPTE DUHURI MAI RELE? | Cuvântul Ortodox
  7. Pingback: CÂND COMODITĂȚILE, PLĂCERILE ȘI PĂCATELE “MICI” AJUNG SĂ NE DEA RĂZBOI MARE: “Cel mai teamă să ne fie de noi înşine şi de PUTERILE ÎNTUNERICULUI CARE SUNT ÎN NOI, HRĂNITE DE MULT TIMP… Vă daţi seama, dacă la niş
  8. Pingback: MONSTRUL DIN INIMA MEA. “Omul este leneş şi s-a obişnuit să se protejeze… Cel care se protejează va pierde totul” | Cuvântul Ortodox
  9. Pingback: “TĂCEREA LUI DUMNEZEU faţă de încercările noastre nu este indiferenţă, ci chemare la schimbare. SIMPTOMUL – ADEVĂRUL PERSONAL ASCUNS/ “Lucrul înfricoşător nu este să cazi, ci să rămâi căzut”. DE CE ALUNECĂM MEREU
  10. Pingback: ORBUL DIN IERIHON. “Pentru ca a ascultat de glasul constiintei, el a intrat in lucrarea lui Dumnezeu. Daca el pierdea acest moment, nu stim daca s-ar mai fi intalnit a doua oara cu Iisus-Domnul”. PREDICI AUDIO TREZITOARE de la Manastirile Putn
  11. Pingback: FARISEISMUL, boala sufleteasca care UCIDE si in planul social, si in cel bisericesc… ÎMBRĂȚIȘAREA MINCIUNII | Cuvântul Ortodox
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Articole recomandate

Rânduială de rugăciune

Articole Recomandate

Carti recomandate