“Asa sunt eu…” sau despre FIRESCUL PACATULUI INTRAT IN FIRE, frica de prapastia launtrica si FIARA UCIGASA PE CARE O HRANIM

29-02-2016 Sublinieri

Head-in-sand2

Extras din MEDITATIA DUHOVNICEASCA A PARINTELUI PETRONIU TANASE la Duminica Fiului Risipitor

“[…]

De obicei, omul fuge de sine, se fereste sa se uite in sufletul sau, ca sa nu vada cum este. Se teme chiar sa o faca, presimte ca aceasta privire este primejdioasa; ca o prapastie in care, daca te uiti prea mult, ametesti si te prabusesti. Acest simtamant nu este mincinos.

Fiul-cel-pierdut-paznic-la-porciOmul nepasator fata de mantuire duce casa buna cu pacatul si cu patimile; se obisnuieste cu ele, i se par firesti, „ca asa este el”, fara sa-si dea seama de fiara pe care o hraneste. Abia atunci cand se trezeste si vrea sa scape de ele, face o amara experienta. De unde pacatul i se parea placut, se facea cu lesnire, acum insa a devenit o fiara ucigatoare, cu anevoie de biruit. Patima se in­cuibeaza adanc in firea omului, cu atat mai adanc, cu cat este savarsita de mai multe ori. Intreaga alcatuire: trup si suflet, minte, simtire si vointa, se pacatosesc; insasi lumea inconjura­toare apare stricata si indeamna la pacat.

„Dupa ce diavolul pustieste sufletul omului, zice Sf. Maxim Marturisitorul, se in­departeaza si lasa in suflet idolul pacatului”.

Acest idol nu-i altceva decat firea omeneasca modelata dupa chipul pacatului, fire care nu mai functioneaza dupa legile randuite de Facator, ci dupa mincinoasele legi ale patimii. Cand omul vrea sa scape de patima, insasi firea sa i se impotriveste si-l sileste la pacat. Omul se lupta din rasputeri cu sine insusi, dar puterea cu care el trebuia sa se impotriveasca raului, este si ea pervertita si-l ta­raste la rau; de aceea, este aproape intotdeauna biruit. N-ati vazut oameni impatimiti: betivi, tutungii, desfranati s.a., care voiesc sa scape de patima, dar nu mai pot? De zeci de ori se ho­tarasc s-o curme cu raul si de zeci de ori cad. „Patima invechindu-se si rana obrintindu-se, spune o vorba veche, a se tamadui cu anevoie este”. Iar Cuviosul Dorotei ne indeamna:

„Sa taiem patimile degrab, pana nu ne obisnuim cu ele… pentru ca daca le vom lasa sa se intareasca cu totul si ne vor cuprinde, atunci singuri nu le vom mai putea dezradacina oricat de mult ne-am osteni”.

Pentru ca la inceput sunt slabe si neputincioase ca o furnica, dar mai pe urma cresc si se intaresc ca niste lei si nu mai pot fi biruite. Aceasta este robia pacatului, moartea sufletului inainte de moarte si arvuna iadului.

In aceasta stare de neputinta, omul renunta sa se mai lupte cu pacatul, se deznadajduieste: Nu ma mai pot mantui, sunt pierdut! Atunci apare din nou vrajmasul si sopteste: „Vezi? Ai pacatuit peste masura; nu mai poti face nimic; Dumnezeu te-a parasit”.

Omul se gaseste in pragul deznadejdii, pe marginea prapastiei iadului. Aceasta-i prapastia pe care o sapa pacatul in sufletul omului si de care el se teme cand fuge de sine. Daca omul nu se elibereaza din puterea tiranica a raului, caderea este sigura; dar omul singur, cu puterile sale numai, nu se poate smulge din robia in care se afla. Ce sa faca?

[…]”.

VEDETI RASPUNSUL SI CONTINUAREA, alaturi de un alt cuvant foarte important, la:

“INVREDNICESTE-MA, DOAMNE, SA TE BUCUR SI EU CU INTOARCEREA MEA!”. Cand uitam ca suntem fii risipitori sau uitam cum ne iubeste si ne asteapta Tatal… ISPITELE CRESTINULUI – INTRE OBRAZNICIE SI DEZNADEJDE

avva Petroniu 02

LEGATURI:

***

***

 

Să te gândeşti mereu ce-ţi spune conştiinţa, ea te sfătuieşte, dar noi, de obicei, o ţinem sub mare prigoană, îi explicăm tot felul de lucruri, îi dăm motivaţii de toate felurile, ne astupăm conştiinţa şi îi dăm tot felul de explicaţii şi noi credem c-o facem să tacă, dar ea nu va tăcea. Conştiinţa, cu cât o astupi mai mult și te prefaci că n-o auzi, ea va fi tot mai tare și tot mai tare, înspăimântător de tare. Până în pragul morţii poţi să faci cu conştiinţa cum vrei tu, să te prefaci că n-o auzi, abia să-i mai auzi murmurul durerii din ea. Dar, după moarte, te întâlneşti cu ea faţă către faţă. Cade pleoapa de tină de pe ochii minţii, dintr-o dată vezi, nu mai ai unde să te ascunzi. S-a terminat cu tufişul după care te ascunzi, acolo sufletul nu mai doarme, nu mai poţi uita. Dacă nu te-ai împăcat cu pârâşul tău pe cale, vai! Vai nouă…! […] Părintele Arsenie insista şi spunea că cel care nu dezamorsează acum bombele, tensiunile care se strâng acum între tine și conştiinţă, între tine şi Dumnezeu, între tine şi tu însuţi, aceste tensiuni vor exploda, se vor arăta în toată urâciunea lor. Iar dacă mai târziu înseamnă după moarte, e înspăimântător, nu se mai poate face nimic!


Categorii

"Concentrate" duhovnicesti, Ce este pacatul?, Fiul Risipitor, Parintele Petroniu Tanase, Razboiul nevazut

Etichete (taguri)

, , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

2 Commentarii la ““Asa sunt eu…” sau despre FIRESCUL PACATULUI INTRAT IN FIRE, frica de prapastia launtrica si FIARA UCIGASA PE CARE O HRANIM

  1. Pingback: “Devii ceea ce iubeşti”. Predici audio la vindecarea femeii garbove. GARBOVIREA SI FATARNICIA LUMII CARE IL REFUZA PE HRISTOS, DORIND INCRANCENAT LANTURILE SATANEI vs. FERICIREA CEREASCA ASCUNSA IN SUFERINTA ASUMATA | Cuvântul Ortodox
  2. Pingback: INDREPTATIRILE LENEI DUHOVNICESTI si REFUZULUI LUI DUMNEZEU. Importanta decisiva a mediului, familiei si prietenilor pentru viata duhovniceasca | Cuvântul Ortodox
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate