”LUMEA SUB AMENINTAREA CELUI DE-AL TREILEA RAZBOI MONDIAL”: ce se mai intampla in Iran, Siria, Egipt si ce mai zice SUA despre SCUTUL ANTIRACHETA

3-12-2011 7 minute Sublinieri

  • Gandul:

Lumea, sub ameninţarea CELUI DE-AL TREILEA RĂZBOI MONDIAL. Iranul îi împarte pe liderii lumii în două tabere

Se pregăteşte Israelul de război cu Iranul? I se vor alătura Statele Unite? Care e poziţia celor două mari puteri, China şi Rusia? Toate aceste întrebări frământă opinia publică mondială, mai ales după ce zilele trecute generalul Zhang Zhaozhong, profesor la Universitatea Naţională de Apărare, spunea: “China nu va ezita să apere Iranul, cu riscul unui al treilea război mondial”.Niciun general chinez nu face declaraţii de capul lui, iar lumea pare a fi din nou foarte aproape de o catastrofă. Declaraţia Ministerului Afacerilor Externe chinez că “intensificarea prezenţei militare americane în regiunea Oceanului Pacific reprezintă o revenire la strategia războiului rece”, coroborată cu observaţiile analiştilor militari ruşi, conform cărora între cele două mari forţe militare, Statele Unite şi China, s-a instalat o “rivalitate strategică” sunt de natură să işte noi îngrijorări.

Intervenţia şefului Pentagonului: e nevoie de “o diplomaţie puternică”

În contextul acesta extrem de tensionat, o soluţie negociată în privinţa Iranului e singura capabilă să stopeze escaladarea ameninţărilor reciproce dintre Ierusalim şi Tehran. A declarat-o ieri răspicat şi şeful Pentagonului, Leon Panetta, subliniind ideea că o armată puternică trebuie dublată de o “diplomaţie puternică”. E prima oară când Panetta atrage atenţia că un atac asupra ţintelor nucleare iraniene are toate şansele să eşueze, din cauză că multe sunt construite în buncăre subterane. Nu există garanţii că eventuale atacuri aeriene împotriva Iranului vizând programul său nuclear îşi vor atinge ţintele, a subliniat Panetta, explicând că anumite obiective sunt “dificil de atins”, informează AFP. Încă un argument al şefului Pentagonului împotriva unei soluţii armate este acela că demersul nu va reuşi decât să solidarizeze forţele politice din Iran, riscând să anuleze opoziţia, încă firavă.

Intervenţia Rusiei: Spunem NU sancţiunilor economice

Tot ieri, ambasadorul Rusiei la ONU, preşedintele în exerciţiu al Consiliului de Securitate pe luna decembrie, Vitali Churkin, s-a declarat în dezacord vehement cu sancţiunile economice împotriva Iranului – poziţie pe care o împărtăşeşte şi China, ale cărei schimburi comerciale cu Tehranul depăşesc 30 miliarde de dolari anual.

“Noi credem că opţiunea unor sancţiuni în cadrul Consiliului de Securitate a fost epuizată”, a apreciat Ciurkin într-o conferinţă de presă, răspunzând unei întrebări cu privire la posibilitatea unor noi sancţiuni la nivelul ONU contra Iranului. În plus, ambasadorul, care este şi preşedintele în exerciţiu al Consiliului de Securitate în luna decembrie, a condamnat “ameninţările” care, în opinia sa, au fost formulate împotriva Iranului şi Siriei de către Occident. Europa şi Statele Unite au înăsprit sancţiunile împotriva Iranului, din cauza programului său nuclear controversat, după ce Consiliul guvernatorilor Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA) au adoptat o rezoluţie împotriva Teheranului, suspectat că intenţionează să creeze arma atomică.

În fine, cea mai recentă declaraţie a ministrului israelian al Apărării, Ehud Barak, nu spune nimic nou: “Nu avem nicio intenţie de a ataca în acest momentNu trebuie să ne implicăm într-un razboi când nu este necesar, dar poate să vină un moment sau altul când suntem obligaţi să facem faţă încercărilor (…) Poziţia noastră nu s-a schimbat în trei puncte: un Iran nuclear este inacceptabil, suntem determinaţi să oprim acest lucru şi toate opţiunile rămân pe masă”. De subliniat e că Israelul are la îndemână soluţia mai paşnică a unui război cibernetic, cum s-a întâmplat atunci când a virusat computerele Iranului cu celebrul Stuxnet.

Războiul diplomatic dintre Marea Britanie şi Iran. Diplomatul Chilcott descrie asaltul asupra ambasadei din Teheran: autorităţile “ŞI-AU DAT ACORDUL” să fim atacaţi

Franţa a decis să reducă temporar personalul ambasadei sale din Teheran ca “măsură de precauţie” după atacul care a dus la închiderea ambasadei Marii Britanii şi a generat proteste la nivel internaţional, relatează AFP. O parte din personalul diplomatic, precum şi familiile tututor funcţionarilor francezi aflaţi la post în Teheran vor părăsi Iranul în zilele următoare, a declarat un diplomat francez care a subliniat că această decizie nu se referă şi la restul comunităţii franceze.

“Este vorba despre o măsură de precauţie” după atacul de marţi asupra mai multor sedii ale ambasadei britanice din Teheran, devastate total de câteva sute de membri ai miliţiilor islamiste ale regimului, a precizat această sursă.
Acest atac, condamnat până la Consiliul de Securitate al ONU, a provocat critici la nivel internaţional.
Marea Britaniei a închis ambasada Iranului la Londra, ai cărei diplomaţi expulzaţi au ajuns la Teheran sâmbătă dimineaţă, în timp ce mai multe capitale europene, între care Parisul şi Berlinul, şi-au rechemat ambasadorii în semn de solidaritate.

Ambasada Franţei la Teheran nu a vrut să precizeze numărul exact al persoanelor vizate nici serviciile îndeplinite de acestea. Ar putea fi vorba însă de aproximativ jumătate dintre cei 30 de posesori de paşapoarte diplomatice sau de serviciu prezenţi în Iran, potrivit informaţiilor obţinute de AFP. Măsura ar urma să vizeze în principal personalul administrativ, serviciile cultural şi economic, precum şi şcoala franceză din Teheran, potrivit acestor informaţii.În schimb nu a fost făcută nicio recomandare specială de a părăsi Iranul pentru cei aproximativ 700 de francezi care locuiesc în această ţară.

Sute de iranieni şi-au manifestat din nou ostilitatea faţă de Marea Britanie vineri, în cursul unei manifestaţii desfăşurate la Teheran în care şi-au exprimat susţinerea faţă de violenţele care au vizat la începutul săptămânii două reprezentanţe diplomatice britanice, informează AFP, citat de Mediafax. După rugăciunea de vineri din moscheea Universităţii din Teheran, credincioşii au mers în Piaţa Revoluţiei Islamice, strigând “Moarte Marii Britanii”.

În timpul mitingului au fost arse steaguri britanice şi israeliene. Manifestaţiile de la Teheran au izbucnit pe fondul noilor sancţiuni adoptate de Marea Britanie împotriva Iranului, din cauza programului nuclear al acestei ţări.

Marea Britanie anunţase săptămâna trecută întreruperea legăturilor cu sectorul financiar şi băncile iraniene, inclusiv cu Banca centrală, pentru a marca “preocuparea” în legătură cu evoluţia presupusului program nuclear militar iranian.

Israelul trebuie să acţioneze pentru a ieşi din izolare în regiune, a declarat vineri şeful Pentagonului, Leon Panetta, conform AFP. Oficialul s-a referit la relaţiile tensionate de mai multe luni dintre Israel, Egipt şi Turcia. Din nefericire, în anul care s-a scurs, am văzut cum izolarea Israelului a crescut în raport cu partenerii săi din regiune, iar căutarea păcii în Orientul Mijlociu a fost abandonată”, a declarat americanul.

Panetta a subliniat totuşi că Israelul nu este singurul care trebuie blamat pentru poziţia sa dificilă şi chiar a vorbit despre o „campanie internaţională” destinată izolării ţării.Îngrijiorările Israelului faţă de schimbările care au loc în Orientul Mijlociu sunt de înţeles, dar primăvara arabă oferă Israelului şansa de a-şi construi o poziţie mai sigură în regiune”, consideră oficialul. Panetta a arătat că este crucial ca Israelul să „restabilească relaţii bune” cu ţări ca Egiptul, Turcia, Iordania, care, potrivit oficialului, au interese în menţinerea stabilităţii regionale.

Israelul trebuie „să depună eforturi pentru a ajunge la pace cu palestinienii”, a declarat Panetta.  De asemenea, oficialul a subliniat că Statele Unite rămân loiale securităţii Israelului şi a promis să împiedice Iranul să obţină arma nucleară. De altfel, preşedintele Barack Obama a arătat că opţiunea unei intervenţii militare nu este exclusă pentru acest fapt.

Rusia a livrat Siriei sisteme de tip „Bastion” echipate cu rachete antinavale supersonice de croazieră „Yakhont” pentru paza de coastă, în conformitate cu un contract datând din 2007, informează Interfax. Astfel, în timp ce tensiunile escaladează în Siria, iar Uniunea Europeană îşi înăspreşte sancţiunile împotriva regimului preşedintelui Bashar al-Assad, Rusia înarmează pur şi simplul Damascul, pretextând că nu face să realizeze decât contracte mai vechi, comentează ziariştii de la Radio Liberty.

Nu se cunosc deocamdată nici termenul exact la care au fost livrate aceste sisteme de rachete şi nici în ce număr au ajuns acestea la Damasc. O sursă militar-diplomatică de la Moscova a dat de înţeles agenţiei Interfax că este prematur să se vorbească de o realizare integrală a contractului încheiat de Rusia cu Siria. „Mai este nevoie de timp şi pentru formarea profesională a personalului sirian cu privire la exploatarea acestor sisteme”, a indicat sursa menţionată.

O altă sursă a declarat pentru Interfax că Damascul spera să primească cel puţin două sisteme „Bastion”, echipate cu circa 36 de rachete fiecare, subliniind că acest echipament va acoperi întreaga zonă de coastă a Siriei împotriva oricărui atac posibil dinspre mare. Conform unor surse neoficiale, valoarea contractului se ridică la 300 milioane de dolari.

Fără posibilităţi de neutralizare

Despre caracteristicile tehnice ale acestui sistem de rachete, ziarul italian „Rinascita” scria încă în vară: „Este un armament cu date tehnice deosebite, care devansează cu 10-12 ani armele din aceeaşi clasă în Europa şi SUA. În acest moment,marile puteri nu au mijloace de contracarare, capabile să neutralizeze acest tip de rachete în timpul zborului spre ţintă”. Mai mult, potrivit „Rinascita”, aceste tipuri de rachete sunt greu de detectat de radarele americane de ultima generaţie, precum Aegis.

Guvernul sirian a suspendat un acord de liber-schimb cu Turcia, in replica la sanctiunile decise de Ankara impotriva autoritatilor de la Damasc, a anuntat joi seara agentia de presa oficiala Sana. Turcia, unul din principalii parteneri economici ai Siriei, s-a alaturat pozitiei Ligii Arabe adoptand o serie de sanctiuni economice impotriva regimului sirian, intre care inghetarea tranzactiilor comerciale si intre bancile centrale ale celor doua tari.

“Guvernul sirian examineaza posibilitatea adoptarii si altor masuri importante”, ca urmare a sanctiunilor anuntate de catre Turcia, avertiza Sana. In decembrie 2004, dupa cativa ani de negocieri, Siria si Turcia au semnat un acord de liber-schimb, ceea ce a insemnat o apropiere intre cele doua tari vecine, ale caror relatii bilaterale au fost marcate deseori de tensiuni. In septembrie 2009 a fost semnat un acord de constituire a “Consiliului de cooperare strategica la nivel inalt” turco-sirian, ceea ce a deschis calea unei integrari economice intre cele doua tari, care si-au deschis reciproc frontierele. Anterior, Sana a anuntat ca Siria isi suspenda aderarea la Uniunea pentru Mediterana, creata in iulie 2008 la initiativa Frantei. Siria se confrunta de la jumatatea lunii martie cu o ampla miscare sociala impotriva regimului presedintelui Bashar al-Assad, soldata conform ONU cu cel putin 4.000 de morti.

Administraţia Obama intenţionează să-şi urmeze planurile de a termina un scut antirachetă pentru a-i proteja pe aliaţii europeni împotriva Iranului, “indiferent că Rusiei îi place sau nu”, a declarat vineri emisarul american la NATO, potrivit Agerpres. Obiecţiile Moscovei legate de acest proiect, ce include participarea României, a Poloniei, Turciei şi Spaniei, “nu vor fi forţa conducătoare în ceea ce facem“, a declarat ambasadorul Ivo Daalder reporterilor, în timpul unui mic dejun de lucru.

Statele Unite estimează că ameninţarea iraniană cu rachete balistice a crescut şi nu s-a redus, în cei doi ani de când preşedintele Barack Obama a optat pentru un nou scut, desfăşurat în patru etape, pentru a proteja Statele Unite şi aliaţii NATO, a spus Daalder. Ameninţarea s-a “accelerat”, a mai declarat Daalder în legătură cu percepţia americană a ameninţării cu rachete balistice iraniene, remarcând că ea “devine mai gravă chiar decât ne-am gândit acum doi ani”.

“Implementăm toate cele patru etape pentru a face faţă acestei ameninţări, indiferent că Rusiei îi place sau nu”, a subliniat el. El a cerut în acelaşi timp Moscovei sa coopereze şi să vadă singură, potrivit afirmaţiilor sale, că acest sistem reprezintă o forţă de descurajare strategică şi nu o ameninţare la adresa ei. Dacă ameninţarea percepută din partea Iranului scade, “atunci poate că sistemul va fi adaptat la această ameninţare mai mică”, a adăugat Daalder.

Obama a încântat Kremlinul în septembrie 2009 aruncând la rebut planul predecesorului său pentru rachete de interceptare cu raza mai lungă de acţiune în Polonia şi o instalaţie radar în Republica Cehă, o decizie ce a contribuit la îmbunătăţirea relaţiilor SUA-Rusia, aminteşte Reuters. Dar Moscova afirmă că versiunea revizuita, utilizând interceptoare de Rachete Standard-3 /Standard Missile-3, SM-3/ de pe uscat şi cu baze pe mare, i-ar putea submina securitatea în cazul în care îmbunătăţirile planificate ale interceptoarelor le vor face capabile să neutralizeze forţa de intimidare nucleară strategică a Rusiei.

Washingtonul şi NATO au invitat Rusia să se alăture în unele aspecte ale proiectului, inclusiv o posibilă avertizare timpurie în comun. Dar înainte de a accepta orice astfel de cooperare, Moscova cere un angajament legal din partea Statelor Unite că forţele nucleare ruse nu vor fi vizate de sistem. Preşedintele rus Dmitri Medvedev a declarat miercuri că dacă acest impas continuă, Moscova ar putea să treacă la protejarea siturilor sale de rachete nucleare, să desfăşoare arme ce ar putea depăşi un scut şi, eventual, să ţintească instalaţii de apărare antirachetă la sud şi vest de teritoriul ei.

Dacă Statele Unite ar amplasa vreodată interceptoare pentru a contracara rachetele nucleare ale Rusiei, “nu le-am desfăşura în Europa. Noi le-am desfăşura în Statele Unite”, a subliniat Daalder. Capacitatea fizică a interceptoarelor de apărare antirachetă face “să fie mai uşoară şi mai bună abordarea unei rachete ce intră din partea opusă decât să se încerce urmărirea şi doborârea ei… Tocmai acesta este modul în care funcţionează”, a conchis el.

Rezultatele pentru o parte din circumscripţiile egiptene chemate la urne luni şi marţi confirmă estimările analiştilor, potrivit cărora islamiştii vor câştiga alegerile, anunţă sâmbătă presa egipteană. În oraşul Port-Said, pe canalul Suez, lista coaliţiei conduse de Fraţii Musulmani a obţinut 32,5 la sută din voturi, cea a salafiştilor Al-Nur 20,7 la sută, iar Wassat, o a treia formaţiune islamistă, 12,9 la sută.

Wafd (liberal) nu a obţine decât 14 la sută din voturi, în timp ce Georges Ishaq, fondatorul mişcării Kefaya (Destul!) şi figură istorică a contestării regimului lui Hosni Mubarak, nu a intrat în al doilea tur. În guvernoratul Mării Roşii, zonă foarte turistică, Fraţii Musulmani au obţinut 30 la sută din voturi, de două ori mai mult decât Blocul Egiptean, o alianţă a partidelor liberale, anunţă cotidianul guvernamental al-Ahram. Comisia electorală a anunţat vineri că nu poate publica toate rezultatele acestei prime faze a alegerilor legislative, care se referă la o treime din guvernorate – între care Cairo şi Alexandria -, celelalte două treimi urmând să voteze în săptămânile următoare.

Potrivit cotidianului independent al-Masry al-Youm, nicio femeie nu a fost aleasă în primul tur, la scrutinul uninominal sau cel proporţional. Citat de cotidian, candidatul Wafd Nihal Aahdi a explicat că eşecul său este legat “de faptul că partidele religioase domină societatea egipteană“.


Categorii

1. DIVERSE, Al treilea razboi mondial, Iran, Israel, Scutul antiracheta (Deveselu), Siria, SUA versus Rusia

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

17 Commentarii la “”LUMEA SUB AMENINTAREA CELUI DE-AL TREILEA RAZBOI MONDIAL”: ce se mai intampla in Iran, Siria, Egipt si ce mai zice SUA despre SCUTUL ANTIRACHETA

  1. acelaşi lucru şi pe realitatea, doar că pe alt ton
    Declaraţie de război: “Ne pierdem răbdarea faţă de regimul sirian”, susţin SUA şi Turcia

    UA şi Turcia ‘îşi pierd răbdarea’ faţă de regimul sirian al lui Bashar al-Assad, care, pe lângă faptul că reprezintă o sursă de instabilitate în Siria, este şi o sursă care ameninţă accentuarea conflictelor confesionale în regiune, a declarat vicepreşedintele american Joe Biden, aflat în vizită în Turcia.

    Noi am evocat represiunea brutală în Siria, subiect asupra căruia suntem pe aceeaşi linie cu Turcia: noi ne pierdem răbdarea şi cerem preşedintelui Assad să se retragă’ de la putere, a declarat sâmbătă Joe Biden într-o conferinţă de presă la Istanbul, potrivit AFP.

    Vicepreşedintele SUA a salutat totodată rezoluţia adoptată, vineri, de către Consiliul ONU pentru Drepturile Omului prin care sunt condamnate ”încălcările flagrante, sistematice şi la scară largă” ale drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului în Siria de către autorităţile de la Damasc.

    Rusia a apreciat ca ”inacceptabilă” această rezoluţie, denunţând posibilitatea ascunsă a unei intervenţii militare în Siria.”Poziţiile exprimate în document, care emit într-o manieră voalată posibilitatea unei intervenţii militare străine sub pretextul apărării populaţiei Siriei, sunt inacceptabile pentru partea rusă”, a afirmat Ministerul rus de Externe într-un comunicat.

  2. Rusia de la 1917 incoace a jucat rolul prietenului fals,care exact in momentul cel mai greu te lasa sa te descurci singur.Cum credeti ca un regim creat de evreii sionisti(comunismul sovietic,actualmente putinist) ar putea sa se opuna sincer Israelului?Rolul Rusiei este tocmai acela de a da victimei o siguranta falsa.Daca Saddam ori Milosevici ar fi stiut ca nu au pe cine conta,ca sa dau doar doua exemple,ar fi negociat cu Vestul si altfel ar fi decurs istoria.Asa ,victimele joaca rolul maleficului indarjit impotriva caruia trebuie mobilizat tot arsenalul si toate mijloacele,cu castig maxim pentru tabara agresoare.

  3. @quintus:

    Ca rusii joaca rolul prietenului fals (ma rog, fata de noi sunt dusmani sinceri, pana una alta) se vede foarte bine in problema Kosovo: http://www.presseurop.eu/ro/content/article/1233531-acesti-sarbi-care-vor-sa-fie-rusi

    Bine ca se dau de ceasul mortii sa nu cada Al Assad dar pe sarbii de acolo, ca si pe Episcopul Artemie, i-au lasat in bratele NATO. Este un comportament care arata in mod evident ca sunt ratiuni imperialiste in spatele actiunilor sale. Dar… nici nu merge sa ii consideram pe toti papusti sioniste. Ar fi extrem de simpla istoria, astfel. Si istoria nu e asa, e complicata. Rusia ramane un imperiu, tiranii pot fi tirani si pot merge in visul lor de conducatori pana la moarte, cum a facut-o Gaddafi, deci…

  4. Asa sa fie ,dar parca mereu in ultima clipa se face voia Occidentului si Rusia nu mai zice nici pas.Un fel de … pana la un nivel suntem dusmani ,de la acel nivel(cunoscut doar de alesi) suntem prieteni.Va mai amintiti felul in care a murit generalul Dudaev?

  5. In fond, are Rusia vreun interes major in a apara Siria? E clasic de-a dreptul, marile puteri nu au prieteni, doar interese. Deja a devenit plictisitor sa vedem cum Rusia se face ca protesteaza, ca ia atitudine, etc. Doar impresie artistica. Si oricum, marea problema a Rusiei va fi China, nu America.

  6. @Cristian:

    Are, totusi, propriile sale interese. Si nu de dragul Siriei, evident. Insa faptul ca americanii sunt to mai agresivi in politica lor din regiunile limitrofe o face sa reactioneze astfel. Rusia ar vrea inca o Ialta, ar vrea sa stie ca i se lasa ceva. Or SUA da semne, din ce in ce mai mult, ca nu e dispusa sa ii lase mai nimic.

  7. M-am tot intrebat, de ce nu functioneaza alianta Rusia-China. Acest tandem ar putea echilibra militar Vestul, care astfel nu si-ar mai putea face de cap. In mod curios, nici macar in perioada razboiului rece n-au fost aliati adevarati Rusia si China. Tot mai mult inclin sa cred ca Rusia de fapt face ce ii sopteste Vestul. Soptit incet, sa nu auda toata lumea.

  8. Pingback: Iran DOBOARA un avion american (drona) si ameninta cu RIPOSTA. Alarma falsa sau scanteie de razboi?
  9. Rusia are baza militara navala in Siria.

  10. @Cristian Cu siguranta exista o influenta a vestului asupra Rusiei si Rusia este legata ombilical de piata din Vest – cel putin deocamdata. O data insa cu cresterea cererii din Chinei si cu schimbarea punctului de greutate in economia mondiala catre Asia, cu siguranta Rusia isi va permite sa se descotoroseasca de Europa, sau cel putin sa o scoata de pe lista prioritatilor. Atunci vom vedea cum functioneaza alianta Rusia-China. Insa nu inteleg in primul rand in ce sens ai dori sa functioneze: o simbioza perfecta a luarilor de pozitie si a actiunilor impotriva imperiului Anglo-American nu se va intampla niciodata din simplul motiv pentru ca interesele Rusiei si ale Chinei nu sunt convergente.

    Rusia se lupta cu propria-si micime si incapacitate de a se ridica la masura URSS-ului. Blocata in resorturile unei coruptii generalizate si a unui sistem economic orientat exclusiv catre exploatarea masiva a resurseloe, Rusia nu doreste altceva decat pastrarea influentei in fostele state sovietice, tocmai pentru a-si proteja propriile granite. Rusia nu mai are o ideologie de aparat, si prin urmare nu mai are nici un dusman ideologic impotriva caruia sa se lupte. Rusia nu are insa nici o identitate proprie foarte pronuntata si asemenea Romaniei, nu are o viziune clara asupra locului sau in lumea de azi. Nu ii lipseste insa instinctul de “urs” care o face sa stea mereu cu nasul pe sus in caz ca se iveste vreo oportunitate.

    China pe de alta parte este o galaxie in plina transformare cu o ardere interna atat de puternica incat nici nu putem banui daca are cu adevarat o strategie sau pur si simplu este si ea legata ombilical de SUA. Multi spun ca China este dependenta de piata SUA pentru supravietuirea economica. Unii se mira cum de chinezii mai cumpara inca bondurile americane cand ar putea pur si simplu sa astepte maturitatile si sa lase SUA sa se prabuseasca. Nimeni nu stie prea clar daca chinezii au o strategie, urmaresc un plan de a acapara si mai multa putere si de a pune SUA in genunchi pas cu pas – picatura chinezeasca. Cert este ca chinezii sunt constienti de peak-oil si de celelalte peak-uri si cumpara masiv resurse, semneaza contracte pe zeci de ani de zile cu diversi furnizori de materie prima, se misca pe toate planurile: economic, militar, tehnologic si chiar social.

    Ce ar putea face Rusia si China impreuna si nu fac deja? Ar putea de exemplu sa nu mai cumpere bonduri americane – ceea ce deja se intampla: chinezii au incetinit ritmul si rusii chiar si mai accentuat – si sa nu se arunce cu banii in gaura neagra numita Europa – ceea ce deja o fac.

    Chinezi au amenintat americanii ca un atac asupra Pakistanului este un atac asupra Chinei, iar rusii vedem cum trimit submarine nucleare, cateva nave si alte forte in Siria. Deci ce putem sa le cerem mai mult?

  11. Daca Siria primeste ajutorul necesar si nu pica cu una cu doua, cum a picat Serbia, atunci vom sti ca intr-adevar Rusia a schimbat macazul. Altfel, ramane o simpla remorca, la fel ca pana acum.

  12. Pingback: Presedintele Chinei cere marinei sa fie GATA DE LUPTA
  13. Pingback: "Razboi iminent intre SUA si Iran"/ STUXNET: ARMA CIBERNETICA/ Rusia vs NATO: "dialogul surzilor" pe tema scutului antiracheta
  14. Pingback: Iran: inca o EXPLOZIE-SABOTAJ ce vizeaza programul nuclear? Ce-o fi cu parteneriatul strategic ROMANIA - TURCIA?
  15. Pingback: Rusia isi pregateste pocnitorile de Anul Nou: TESTE CU RACHETE pentru PROPRIUL SCUT ANTI-RACHETA
  16. Pingback: Putin insista: scutul antiracheta e indreptat impotriva Rusiei - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Documentare