ACORD INTRE RUSIA SI SUA PRIVIND CRIZA DIN SIRIA/ Rusia isi trimite in continuare navele in Mediterana (VIDEO)/ HARTA DESTRUCTURARII ORIENTULUI MIJLOCIU, PUBLICATA INCA DIN 2006. “Secolul urmator va fi american, unul al tulburarilor, violent. Nu va fi pace”

14-09-2013 10 minute Sublinieri

kerry_lavrov

Secretarul de Stat american John Kerry a anunţat că a ajuns la un acord cu omologul său rus Serghei Lavrov privind metodologia de eliminare şi distrugere a arsenalului chimic deţinut de regimul de la Damasc, informează agenţiile de presă internaţionale. Siria trebuie să predea într-o săptămână informaţii privind arsenalul său de arme chimice ca să evite un atac, a declarat Kerry, la sfârşitul celor trei zile de negocieri desfăşurate la Geneva.

Mai mult, şeful diplomaţiei americane a spus că inspectorii internaţonali se vor deplasa în Siria cel târziu în noiembrie, iar distrugerea armelor chimice ar trebui să se termine până la sfârşitul primului semestru din 2014. „Am ajuns la unele estimări privind cantităţile şi tipurile de arme chimice deţinute de regimul al-Assad şi dorim plasarea rapidă sub controlul comunităţii internaţionale”, a adăugat şeful diplomaţiei americane. Oficialul de la Washington i-a cerut lui Bashar al-Assad să-şi respecte angajamentele făcute în mod public. „Nu e timpul pentru jocuri sau orice altceva decât pentru conformare”, a mai declarat Kerry. Kerry şi Lavrov spuns că, dacă Siria nu se conformează, se va întocmi o rezoluţie ONU, cu referire la capitolul VII a Cartei, care va permite folosirea forţei.  „Statele Unite şi Rusia sunt de acord cu o rezoluţie a Naţiunilor Unite care va face referire la Capitolul 7 al Cartei ONU, care prevede recurgerea la forţă (…) Nu va exista spaţiu de manevră, ci doar pentru aplicarea în totalitate a planului de către regimul Bashar al-Assad”, a spus Kerry.

Cele şase puncte de acţiune prezentate de Kerry:

1. Armanentul chimic trebuie „rapid” plasat sub controlul internaţional

2. Siria trebuie să depună în termen de o săptămână a listă cu arsenalul său

3. Potrivit Convenţiei privind Armele Chimice, se vor demara proceduri pentru „distrugerea rapidă” a armamentului

4. Siria trebuie să le dea acces „imediat” inspectorilor internaţionali la toate zonele în care sunt depozitate arme chimice

5. Toate armele chimice trebuie distruse

6. ONU va asigura întreaga logistică.

Statele Unite şi alte ţări occidentale atribuie regimului sirian presupusul atac cu arme chimice comis pe 21 august la periferia Damascului, Washingtonul susţinând că incidentul s-a soldat cu aproximativ 1.400 de morţi. Preşedintele Siriei, Bashar al-Assad, a confirmat că intenţionează să plaseze sub control internaţional arsenalul chimic sirian. Siria a anunţat intenţia de a semna Convenţia pentru Interzicerea Armelor Chimice. Rusia, principalul aliat al Siriei pe scena internaţională, propune plasarea arsenalului chimic sirian sub control internaţional şi distrugerea acestuia. Siria a acceptat planul, pentru a evita o eventuală intervenţie militară occidentală. „Siria, Rusia şi Statele Unite au demonstrat angajamentul în favoarea unei soluţii politice. Obiectivul preşedinţilor din Statele Unite şi Rusia, Barack Obama şi Vladimir Putin, a fost atins”, a afirmat şeful diplomaţiei ruse, Serghei Lavrov.

Este posibil ca o parte din armele chimice să se afle în mâinile opoziţiei, a declarat astăzi secretarul american de stat, John Kerry, în urma tratativelor purtate cu ministrul rus al Afacerilor Externe, Serghei Lavrov, la Geneva, scrie „Vocea Rusiei”. „Este necesar să se stabilească controlul asupra tuturor armelor chimice”, a subliniat secretarul american de stat. Statele Unite estimează că Siria dispune de 54 de locaţii unde sunt fabricate sau depozitate arme chimice, evaluând stocurile, împreună cu Rusia, la aproximativ 1.000 de tone, afirmă un oficial american citat de AFP. “Există probabil 45 de locaţii asociate programului sirian de arme chimice”, precizează oficialul american, sub protecţia anonimatului. “Rusia şi Statele Unite estimează cantitatea de arme chimice la aproximativ 1.000 de tone”, adaugă oficialul citat. Marea Britanie,

Franţa şi Germania au salutat acordul dintre Statele Unite şi Rusia privind arsenalul chimic sirian, anunţând că aşteaptă aplicarea deplină a acestuia, informează AFP. “Am vorbit cu secretarul de Stat John Kerry. Marea Britanie salută acordul dintre Statele Unite şi Rusia privind armele chimice din Siria“, a declarat ministrul britanic de Externe, Wiliam Hague, subliniind că este necesar ca planul să fie implementat “urgent”. La rândul său, ministrul german de Externe, Guido Westerwelle, a apreciat că acordul de la Geneva sporeşte “considerabil” perspectivele de soluţionare pe cale politică a conflictului sirian. “O pace durabilă în Siria nu va putea fi instaurată prin acţiuni militare, ci doar prin soluţii politice”, a insistat şeful diplomaţiei germane. “Proiectul de acord dintre SUA şi Rusia constituie un progres important“, a reacţionat ministrul francez de Externe, Laurent Fabius.

  • Mediafax: 

Obama: Comunitatea internaţională trebuie să acţioneze în Siria dacă diplomaţia eşuează

Preşedintele Statelor Unite, Barack Obama, a reiterat disponibilitatea de a oferi o şansă eforturilor diplomatice în dosarul armelor chimice siriene, însă a îndemnat comunitatea internaţională să fie pregătită să acţioneze.

“Nu luăm în totalitate drept sigure declaraţiile Rusiei şi ale lui Bashar al-Assad. Vrem să vedem acţiuni concrete care să demonstreze că al-Assad doreşte în mod serios să renunţe la arsenalul chimic“, a declarat Obama.

“Dat fiind că acest plan a fost elaborat graţie ameninţărilor credibile cu o intervenţie militară americană, vom menţine poziţiile militare în regiune pentru a exercita în continuare presiuni asupra regimului sirian. Iar, dacă diplomaţia eşuează, Statele Unite şi comunitatea internaţională trebuie să rămână pregătite să acţioneze”, a avertizat Obama.

Vladimir Putin va vizita Iranul

Preşedintele rus, Vladimir Putin, a acceptat, în cadrul unui summit al Organizaţiei de Cooperare de la Shanghai, propunerea omologului său iranian Hassan Rohani de a efectua o vizită în Iran, relatează agenţia rusă Itar-Tass.

“Invitaţia a fost acceptată cu mulţumire, iat data vizitei va fi stabilită pe cale diplomatică”, a declarat secretarul de presă al preşedintelui rus, Dmitri Peskov, după o întâlnirea lui Putin cu Rohani.

Preşedinţii celor două state au discutat despre necesitatea de a consolida relaţiile bilaterale, însă tema cooperării în domeniul nuclear nu a fost abordată detaliat.

Peskov a adăugat că Putin s-a întâlnit, de asemenea, cu preşedintele Afganistanului. “Nivelul dezvoltării (cooperării economice dintre Rusia şi Afganistan) a fost clasificat drept nesatisfăcător”, a adăugat purtătorul de cuvânt.

Peskov a subliniat că la întâlnire partea rusă a cerut ca “în orice circumstanţe, Afganistanul să nu devină un teritoriu, de pe care cineva să acţioneze împotriva Rusiei”. Liderul afgan a asigurat că acestui subiect îi este acordată o atenţie specială.


CRIZA DIN SIRIA: Un distrugător rus a traversat strâmtoarea Bosfor

Un distrugător rus provenind din Marea Neagră a traversat vineri dimineaţa strâmtoarea turcă Bosfor, îndrepându-se spre Marea Mediterană, a anunţat agenţia de presă Dogan.

Distrugătorul-lansator de rachete de tip Smetlivîi a trecut prin strâmtoarea care traversează metropola turcă Istanbul, fiind însoţit de o navă a Pazei de Coastă a Turciei, relatează Dogan.

Agenţia rusă Interfax a anunţat, la începutul lui septembrie, că Smetlivîi se va deplasa spre estul Mării Mediterane, în apropiere de coastele siriene, unde deja se află mai multe nave ruse, în contextul unor ameninţări ale Statelor Unite de a realiza atacuri împotriva Siriei, un aliat al Rusiei.

Iniţial, distrugătorul trebuia să se deplaseze spre Capul Verde, dar a fost redirecţionat spre estul Mării Mediterane, potrivit Interfax. Rusia, ale cărei nave de război au fost prezente constant în estul Mării Mediterane, de la începutul crizei siriene, a trimis în ultimele zile mai multe nave în regiune.

Trei nave de război ruse – nava de tip SSV-201 Priazovie, marile nave de debarcare Minsk şi Novocerkask – au trecut deja prin Bosfor pe 5 septembrie, deplasându-se spre aceeaşi zonă a Mediteranei.

O sursa militară rusă a subliniat saptămâna trecută că aceste măsuri de consolidare vor permite Rusiei sa fie “capabilă să reacţioneze” în evoluţia situaţiei din Siria.

Serghei Ivanov, actualul şef al administraţiei de la Kremlin, fost ministru al Apărării şi un apropiat al preşedintelui rus Vladimir Putin, a afirmat că prima misiune a acestor nave este o posibilă evacuare a numeroşilor cetăţeni ruşi care locuiesc în Siria.

Preşedintele rus, Vladimir Putin, a pătruns pe teritoriul omologului său american, Barack Obama, prin publicarea într-un mare cotidian american a unui editorial intitulat “Rusia pledează pentru prudenţă”. Subiectul este, desigur, Siria. Iar cotidianul este New York Times.

Cu câteva ore înaintea unui summit crucial americano-rus, Vladimir Putin a reluat presiunile asupra Washingtonului, prin publicarea acestui lung editorial, în care apreciază că recurgerea la forţă în Siria ar fi inacceptabilă şi ar putea atrage după sine un nou val de terorism.

Textul a apărut într-un moment în care secretarul american de Stat John Kerry era deja în avion, îndreptându-se spre Geneva, unde avea să îl întâlnească pe omologul său rus, Serghei Lavrov. Întâlnirea celor doi era menită deschiderii unei căi diplomatice către rezolvarea conflictului din Siria şi respingerii unei eventuale acţiuni militare punitive, anunţate de Statele Unite, comentează cotidianul francez Le Figaro.

După ce le-a reamintit americanilor că ruşii au luptat contra naziştilor împreună cu ei, Putin ajunge la chestiunea siriană. El i-a acuzat mai întâi pe rebelii sirieni, şi nu pe armata preşedintelui Bashar al-Assad, că au comis atacul chimic de la 21 august de lângă Damasc, cu scopul de a provoca “o intervenţie” a Statelor Unite.

Şeful statului rus, cel mai apropiat aliat al Damascului, a avertizat că o eventuală recurgere la forţă în afara cadrului Consiliului de Securitate al ONU va fi “inacceptabilă” şi “va constitui un act de agresiune”.

În plus, a avertizat şeful de la Kremlin, atacuri asupra Siriei ar putea să declanşeze un “nou val de terorism, să submineze eforturile multilaterale privind rezolvarea problemei nucleare iraniene şi conflictul israeliano-palestinian şi să destabilizeze şi mai mult Orientul Mijolociu şi Africa de Nord”, prejudiciind totodată sistemul ONU. “Nimeni nu doreşte să vadă Naţiunile Unite că au aceeaşi soartă ca şi Societatea Naţiunilor Unite, care s-a prăbuşit, pentru că nu dispunea de nicio putere reală. Aceasta s-ar putea întâmpla în cazul în care ţările influente ar ocoli Naţiunile Unite pentru a interveni militar fără autorizaţia Consiliului de Securitate al ONU”, scrie Putin.

Va fi necesar, deci, scrie Putin, ca “Statele Unite, Rusia şi toţi membrii comunităţii internaţionale să profite de ocazia (oferită de) voinţa Guvernului sirian de a-şi plasa arsenalul chimic sub control internaţional cu scopul de a-l distruge”.

Preşedintele rus explică faptul că în Siria conflictul este unul complicat, în această ţară multiconfesională. “Mercenarii din ţările arabe care luptă acolo, precum şi sutele de militanţi veniţi din ţările occidentale şi chiar din Rusia, nu pot decât să ne suscite profunda îngrijorare. Nu riscă ei să revină în ţările noastre întăriţi din această experienţă dobândită în Siria? După ce s-au luptat în Libia, extremiştii au ajuns în Mali. Suntem cu toţii ameninţaţi”, scrie Putin.

Putin îşi încheie avertizarea pe un ton mai conciliant, salutând “încrederea în creştere” dintre el şi omologul său american Barack Obama. “Relaţia mea profesională şi personală cu preşedintele Obama este marcată printr-o încredere crescândă. Şi mă bucur de acest lucru”, explică omul forte de la Moscova.

Cei doi şefi de stat, care întreţin relaţii glaciale, s-au văzut într-o întâlnire privată la summitul G20 de la Sankt Petersburg (Rusia) săptămâna trecută, pentru a discuta despre acest plan rus de plasare sub sechestru internaţional, în vederea distrugerii, a celui mai important arsenal chimic din Orientul Mijlociu.

Secretarul general al Naţiunilor Unite, Ban Ki-moon, a declarat că raportul inspectorilor ONU va confirma utilizarea armelor chimice şi a acuzat regimul Bashar al-Assad de numeroase crime împotriva umanităţii, relatează AFP.

Fără a atribui direct responsabilitatea utilizării armelor chimice regimului de la Damasc, Ban Ki-moon a declarat că Bashar al-Assad a comis “numeroase crime împotriva umanităţii”.

Preşedintele Siriei, Bashar al-Assad, a confirmat joi că intenţionează să plaseze sub control internaţional arsenalul chimic sirian.

Rusia, principalul aliat al Siriei pe scena internaţională, a propus plasarea arsenalului chimic sirian sub control internaţional şi distrugerea acestuia. Siria a acceptat planul, pentru a evita o eventuală intervenţie militară occidentală.

Avem două hărţi publicate în extrem de serioasa publicaţie Armed Forces Journal în iunie 2006, însoţind un articol semnat de lt.col în rezervă Ralph Peters.

Se arăta acolo cum, după un conflict de mare amploare sau/şi în urma unor negocieri politice între mai marii lumii, ar urma să arate noua hartă a Orientului Apropiat, cu ţări care ar urma să câştige sau să piardă teritorii şi cu câteva care să şi le păstreze pe cele actuale. Rezultat al unei înţelegeri geopolitice la un nivel înalt, desigur, dar urmărind şi o logică foarte specială, cea care ar urma, în viziunea lui Peters, să încerce să aducă o rezolvare în logica închiderii conflictelor inter-confesionale prin atribuirea de teritorii fiecăreia dintre grupările etnice şi religioase aflate acum în războaie deschise şi pe multiple baricade. Dacă, în momentul publicării lor, hărţile au fost considerate halucinante, SF, sau balon de încercare într-o operaţiune de război psihologic destul de criticată la nivelul  rezultatelor, poate merită să fie revăzute în lumina evenimentlor care se derulează acum pe plan militar şi diplomatic.

“Secolul următor va fi într-adevăr american, dar va fi şi unul al tulburărilor. Ne vom găsi într-o perioadă de conflict permanent, mare parte din acesta fiind unul violent…Nu va fi pace. În oricare dintre momentele vieţii noastre vom asista peste tot în lume la conflicte multiple în forme evolutive. Ştirile vor fi dominate de conflicte, dar bătăliile culturale şi economice vor fi mai puternice şi acestea din urmă vor fi decisive. Rolul de facto al forţelor armate ale SUA vor avea misiunea de a menţine lumea în siguranţă pentru economia noastră şi deschisă pentru asaltul nostru cultural. Pentru asta însă, va trebui să omorâm multă lume…  ”              

Ralph Peters, Constant Conflict  (în US Army War College, 1997, p. 4-140 

harta om destr-2Cine este Ralph Peters? Născut pe 19 aprilie1952 la Poosville, Pennsylvania, după absolvirea studiilor universitare se înrolează în armată în 1976. După un stagiu în Germania, urmează Officer Candidate School, activând mai apoi în regimentul 46 infanterie şi Divizia 1 Blindate. A activat zece ani în Germania în domeniul informaţiilor militare. Devine apoi specialist in informaţii militare externe specializat pe problematica URSS. Urmează şi cursurile Command and General Staff College. Ultimul său post a fost în cadrul biroului Sefului adjunct de Stat Major pentru informaţii. Iese la pensie în 1998 cu funcţia de locotenent colonel. Publică apoi beletristică dar şi foarte numeroase lucrări de specialitate  în ziare şi reviste militare dar şi în cotidiene cu circulaţie naţională.

Cât de credibilă poate să fie imaginea pe care o propune despre reaşezările teritoriale viitoare în Orientul Apropiat? Depinde din ce poziţie vrei să priveşti lucrurile. Evident, nimic şi nimeni nu poate confirma oficial nici măcar aluziv, măcar un strop de veridicitate a intenţiilor existente în acest sens. Neoficial însă, haideţi să aruncăm o privire la actualele evoluţii din teren. Din acest punct de vedere, este limpede că arhitectura actuală de state, în actualele lor frontiere, este una cel puţin fragilă, mai ales că ele au fost trasate arbitrar (vă amintiţi de Acordul Skyes-Picot despre care vă vorbeam acum câteva zile?), impuse ca atare populaţiilor din zonă. Rezultatul este că în toate statele respective să se regăsească un amestec heteroclit nu numai de etnii, dar şi de orientări religioase aflate în relaţie conflictuală istorică, exacerbată acum la extrem de multiplele influenţe externe şi o de violentă propagandă în favoarea Jihadului islamic.

În consecinţă, este foarte posibil ca cineva, fie şi măcar la nivelul unui war game , să-şi fi pus foarte serios întrebarea care dintre soluţii ar putea să fie operaţional preferabilă în prezenţa constatului de acum: după dureroasele eşecuri din Irak şi Afganistan, opţiunea militară apare a fi inutilă şi neperformantă în raport cu scopurile proclamate, adică securizarea şi pacificarea teritoriului. Sau, la nivel de ipoteză, cineva să-şi fi pus întrebarea (astăzi, după cum se vede, fără răspuns): unde ar trebui să se încheie o operaţiune militară de genul Irak?  Experienţa ne-a arătat că, după o scurtă perioadă de linişte aparentă, conflictele inter-confesionale au izbucnit cu mai multă forţă, destabilizând ţara în ritmul atentatelor fratricide zilnice.  Soluţia să fie oare aceasta descrisă de Ralph Peters, adică o redefinire a frontierelor în funcţie de etnii şi de majoritatea religioasă? Posibil ca primul răspuns să fie pozitiv, din reflex, dat fiind eşecul tuturor celorlalte. Este însă şi cel logic? Nu cumva, astfel, se va legitima tocmai ideea statului religios atât de dorită de islamul fundamentalist? Atunci, Sharia va fi instalată oficial harta om destrîntr-un teritoriu vast…aceasta însă neînsemnând că rivalitatea centrală sunito-şiită va dispare ci, dimpotrivă, ar putea să se dezvolte şi mai puternic în scenariul unor state opozabile unul altuia  sau asociate pe grupe de interese.

Dacă cumva ceva va deveni real din această viziune desenată de Ralph Peters, ideea conflictului constant chiar are şanse să devină o realitate cotidiană a unui secol ce pare într-adevăr să fi început sub semnul marilor discordii. Nici măcar explicaţia mai veche a unui joc politic în Orientul Apropiat organizat pe principiul divide et impera nu mai este suficient deoarece am trecut de orice limită a divizărilor şi de domnit, iată că tot nu domneşte nimeni, oricât de multe eforturi ar fi făcut în acest sens. De aici logica unei soluţii care să redeseneze zona în limitele unor eventuale zone de influenţă cu securitate garantate direct de marile puteri semnatare ale unui asemenea plan, un fel de reluare a principiului de “mandat internaţional » în condiţiile şi limbajul diplomatic ale secolului XXI. Atunci, despre ce vorbim? O simplă aiureală de tip teoria neagră a conspiraţiei? Chiar nu există nici un element logic care să susţină aceste date? Mîine, un articol despre o previziune (cel puţin una) implicată de această hartă care este posibil să se împlinească foarte rapid…răsturnând poate tot echilibrul existent în Orientul Apropiat şi deschizînd cuşca unde sunt câinii războiului. În orice caz, veţi vedea, Ralph Peters ştia ceva, auzise ceva sau chiar văzuse ceva…dacă ştia, auzise sau văzuse bine vom vedea. Şi încă foarte curând.

***


Categorii

1. DIVERSE, America, Siria, SUA versus Rusia, Video

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

12 Commentarii la “ACORD INTRE RUSIA SI SUA PRIVIND CRIZA DIN SIRIA/ Rusia isi trimite in continuare navele in Mediterana (VIDEO)/ HARTA DESTRUCTURARII ORIENTULUI MIJLOCIU, PUBLICATA INCA DIN 2006. “Secolul urmator va fi american, unul al tulburarilor, violent. Nu va fi pace”

  1. http://www.hurriyetdailynews.com/threat-of-us-force-against-syria-remains-real-kerry-says.aspx?pageID=238&nID=54507&NewsCatID=359

    E o chestiune de timp pana se va sparge buboiul!
    Ori Iran, ori Siria, ori Turcia!
    Parintele Iustin Parvu spunea ca mai sunt 12 luni de libertate la inceputul lui iunie anul acesta asa ca mai avem un pic de timp! V

  2. @eucred
    Ce repede s-au dus americanii sa se consulte cu evreii! Sa-i linisteasca oarecum. Interesant cum pun evreii problema: nu poti avea arme de distrugere in masa daca esti un regim totalitar pentru ca in acest caz sigur le vei folosi. Deci de aceea evreii au dreptul sa detina arme nucleare – pt. ca nu au un regim totalitar! Foarte interesant! In concluzie daca vrei sa demonstrezi comunitatii internationale ca un regim este totalitar, ai grija sa introduci acolo niste teroristi si sa starnesti nemultumirile oamenilor si cu asta gata! Numai o minte evreiasca putea scorni asa ceva! Am toata consideratia pentru neamul lui Avraam dar, din pacate, urmasii fariseilor au ajuns sa starneasca multa ura impotriva neamului evreiesc.

    De cate ori citesc din Vechiul Testament despre ospitalitatea cu care Avraam a primit Sfanta Treime la stejarul Mamvri inteleg de ce a binecuvantat Dumnezeu neamul acesta. Si cati drepti s-au nascut din samanta lui Avraam, prin care am ajuns si noi, neamurile, sa-l cunoastem pe Dumnezeu! Sunt lucruri pentru care ii cinstesc pe evreii, dar totusi mare este rautatea urmasilor fariseilor pentru noi, neamurile.

  3. Ce mai zice Stratfor-ul:

    “It’s no longer about addressing the use of chemical weapons. The Syrian dilemma has morphed into a U.S.-Russian confrontation. The United States needs to send a credible message, to allies and adversaries alike, that its ultimatums hold weight, as Moscow tries to position itself as Washington’s equal.

    The crux of the diplomatic rivalry is Putin’s unrealistic proposal to secure and destroy Syria’s chemical weapons. But will the Russian bluff pay off?”

  4. sanziana acesti ”acesti evrei” nu sunt evrei, ei sunt khazarii, jidovi care au furat identitatea evreilor pur sange, acesti jidani ordinari sunt responsabili de mai toate nenorocirile iscate,

  5. Pingback: Cazul conflictului din Siria. RUSIA ACUZA SUA CA O SANTAJEAZA PENTRU O REZOLUTIE DURA IMPOTRIVA SIRIEI - Recomandari
  6. Pingback: SIRIA: gruparile “rebele” isi oficializeaza AGENDA. Vor STAT ISLAMIC - Recomandari
  7. Pingback: Cum a vrut TURCIA sa declanseze RAZBOIUL cu SIRIA. Inregistrare cu oficiali turci care au planificat o PROVOCARE MILITARA pentru a justifica ATACAREA SIRIEI/ ERDOGAN rezista surprinzator scandalurilor si CASTIGA ALEGERILE LOCALE - Recomandari
  8. Pingback: NOUL PLAN AMERICAN DE DOMINATIE GLOBALA. Cum actioneaza SUA pe fronturi multiple: Ucraina, Siria, Venezuela. Cum va reactiona Rusia? - Recomandari
  9. Pingback: CE SE AFLA IN SPATELE NIMICIRII CRESTINILOR DIN SIRIA SI IRAK? Balcanizarea Orientului Mijlociu si provocarea unui conflict al civilizatiilor - Recomandari
  10. “Ştirile vor fi dominate de conflicte, dar bătăliile culturale şi economice vor fi mai puternice şi acestea din urmă vor fi decisive.”

    “The majority of the world’s inhabitants are prisoners of their cultures, and they will rage against inadequacies they cannot admit, cannot bear, and cannot escape. The current chest-thumping of some Asian leaders about the degeneracy, weakness, and vulnerability of American culture is reminiscent of nothing so much as of the ranting of Japanese militarists on the eve of the Pacific War. I do not suggest that any of those Asian leaders intend to attack us, only that they are wrong.”

    “We will wage information warfare, but we will fight with infantry. And we will always surprise those critics, domestic and foreign, who predict our decline.”
    – Ralph Peters
    http://www.informationclearinghouse.info/article3011.htm

  11. Vanatoarea de vrajitoare ia amploare: SUA declara razboi total “dezinformarii si propagandei”. Vremea pentru “free speech” se apropie de sfarsit.

    Senate Quietly Passes The “Countering Disinformation And Propaganda Act”
    U.S. Senators Rob Portman (R-OH) and Chris Murphy (D-CT) today announced that their Countering Disinformation and Propaganda Act – legislation designed to help American allies counter foreign government propaganda from Russia, China, and other nations – has passed the Senate as part of the FY 2017 National Defense Authorization Act (NDAA) Conference Report. The bipartisan bill, which was introduced by Senators Portman and Murphy in March, will improve the ability of the United States to counter foreign propaganda and disinformation by establishing an interagency center housed at the State Department to coordinate and synchronize counter-propaganda efforts throughout the U.S. government. To support these efforts, the bill also creates a grant program for NGOs, think tanks, civil society and other experts outside government who are engaged in counter-propaganda related work.
    http://www.zerohedge.com/news/2016-12-10/senate-quietly-passes-countering-disinformation-and-propaganda-act

Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare