CERTURILE INTAIETATII. Reactia Patriarhiei Ecumenice fata de documentul Bisericii Rusiei despre PRIMAT: Arhiepiscopul Constantinopolului este “PRIMUL FARA EGAL”
Primus sine paribus
Răspuns la textul despre primat al Patriarhiei Moscovei
Mitroplitul de Proúsa Elpidofóros Lambryniádis
Sursa: PEMPTOUSIA.RO
Biserica Rusiei, printr-o hotărâre sinodală recentă[1], pare să opteze, pentru încă o dată[2], în favoarea izolării atât față de dialogul teologic cu Biserica Romano-catolică, cât și față de comuniunea Bisericilor Ortodoxe. Merită să subliniem, din start, două elemente de bază care decurg din această hotărâre: primul constă în subminarea textului de la Ravenna[3] din motive aparent teologice, tocmai pentru a justifica decizia delegației ruse de a părăsi sesiunea plenară a Comisiei bilaterale (decizie care, așa cum știm cu toții, a fost dictată din alte precepte[4]); al doilea element constă în contestarea clară și oficială (adică prin hotărâre sinodală) a primatului Patriarhiei Ecumenice în spațiul ortodox, pe motiv că textul de la Ravenna, aprobat de toate Bisericile Ortodoxe (desigur, cu excepția Bisericii ruse), decretează primatul episcopului în ceea ce privește cele trei nivele ale structurii eclesiastice a Bisericii (local, provincial și universal) într-un mod care susține și asigură primatul primului tron al Bisericii Ortodoxe.
Textul care exprimă poziția Patriarhiei Moscovei vis-a-vis de «problema» (așa cum este numită) primatului în Biserica sobornicească nu neagă – la nivel teoretic sau protocolar – nici sensul și nici esența primatului. Iar, din acest punct de vedere, putem spune că până aici este corect. Mai departe, însă, încearcă să introducă (în mod indirect, așa cum vom vedea în cele ce urmează) două distincții privitoare la sensul primatului:
1. Distincția dintre primatul eclesiologic și cel teologic
Această primă tentativă de diferențiere nu face altceva decât să pună în opoziție primatul eclesiologic, așa cum este aplicat acesta în viața Bisericii și primatul teologic, așa cum este înțeles acesta în cadrul teologiei. Astfel, textul Patriarhiei de la Moscova este obligat să adopte o distincție inovatoare între primatul «prim» al Domnului și primatele «secundare» («various forms of primacy… are secondary») ale episcopilor, deși mai târziu, în același text, va fi exprimată ideea că episcopul Îl întruchipează pe Însuși Hristos (cf. 2:1), fapt care pare să sugereze că primatele sunt echivalente sau, cel puțin, asemănătoare, iar nu pur și simplu omofone. Chiar și formularea scolastică a acestei distincții dintre primatele «prime» și «secundare» denotă vădita contradicție existentă.
Pe de altă parte, separarea Eclesiologiei de Teologie (sau de Hristologie) implică consecințe dintre cele mai nefaste atât pentru prima, cât și pentru cealaltă. Din moment ce Biserica este Trupul lui Hristos și expresia revelatoare a vieții treimice, e clar că nu putem vorbi despre diferențieri și distincții plăsmuite de mintea omenească, care nu fac altceva decât să distrugă unitatea tainei Bisericii, taină în care se contopesc atât formulările teologice (în sensul strict al cuvântului), cât și cele hristologice. În caz contrar, viața bisericească s-ar rupe de teologie, devenind o simplă instituție administrativă sterilă. La fel, teologia, dacă e ruptă de viața și structura Bisericii, se transformă într-o simplă preocupare academică neroditoare. Așa cum afirmă Î.P.S. Ioánnis, mitropolit de Pergámos, «separarea instituțiilor administrative ale Bisericii de dogmă nu este numai sortită eșecului, ci este și periculoasă»[5].
2. Separarea diverselor niveluri eclesiologice
A doua tentativă de diferențiere pe care o întreprinde textul Patriarhiei de la Moscova se referă la cele trei niveluri ale structurii eclesiastice a Bisericii. Aici pare să cadă centrul de greutate al textului cu pricina. Iată ce se spune în acest text: într-un fel se înțelege și se aplică primatul la nivelul episcopiei locale, în alt fel la nivelul unei «arhiepiscopii autocefale» (al unui Sinod eparhial autocefal) și într-un cu totul alt fel la nivelul întregii Biserici (cf. 3: «Due to the fact that the nature of primacy, which exists at various levels of church order [diocesan, local and universal] vary, the functions of the primus on various levels are not identical and cannot be transferred from one level to another»).
Așa cum susține textul cu pricina, nu numai cele trei primaturi se diferențiază între ele, ci și sursele lor: primatul episcopului local izvorăște din succesiunea apostolică (2:1); primatul capului unei Biserici autocefale provine din alegerea sa de către Sinod (2:2), iar primatul capului Bisericii universale provine din locul acestuia din Diptice (3:3). Așadar – conchide textul cu pricina – cele trei nivele și primatele atribuite acestora nu pot fi comparate între ele, așa cum se întâmplă în textul de la Ravenna, fundamentat pe canonul 34 apostolic.
Vedem aici încercarea disperată a deciziei sinodale de a face din primat ceva de natură externă și, prin urmare, străin de persoana protos-ului (primului). Credem că acesta este motivul pentru care Patriarhia Moscovei insistă atât de mult în stabilirea surselor primatului: protos-ul trebuie rupt de sursa primatului, astfel încât să fie receptorul primatului, iar nu izvorul lui. Oare această rupere implică și autonomizarea primatului? Pentru Biserică, instituția este întotdeauna ipostaziată în persoană. Niciodată nu vom întâlni o instituție impersonală, așa cum ar fi primatul fără protos. Trebuie precizat, de asemenea, faptul că primatul protos-ului este ipostaziat de locul, de Biserica locală, de regiunea geografică pe care acesta (protos-ul) o conduce[6]. Este important deci să aruncăm o privire asupra consecințelor poziției Bisericii ruse, care conține o serie de contradicții logice și teologice:
a) Dacă protos-ul este receptorul primatului său, atunci primatul poate exista în mod independent, adică fără protos, ceea ce e cu neputință. Acest lucru se vede clar în motivele invocate pentru justificarea primatului la nivel eparhial (provincial) și ecumenic. Mai exact, la nivel eparhial, izvorul primatului este considerat a fi Sinodul eparhial. Poate însă să existe sinod fără protos? Observăm deci că legătura dialectică dintre protos și Sinod la care face referire canonul 34 apostolic (dar și canoanele 9 și 16 al Sinodului de la Antiohia, conform cărora Sinodul fără protos este considerat incomplet) este anulată de dragul unei legături unilaterale, în virtutea căreia cei mulți îl reprezintă pe unul, adică pe protos, lucru care intră în contradicție clară cu logica comună, conform căreia protos-ul este elementul constitutiv și chezașul unității celor mulți[7]. Un alt doilea exemplu care ne ilustrează perfect imaginea contradicției logice este cazul Dipticelor. În acest caz, simptomul este considerat a fi cauza, iar semnificatul este confundat cu semnificantul. Dipticele nu reprezintă izvorul primatului la nivel inter-provincial, ci expresia sa sau, mai degrabă, una dintre expresiile sale. Mai exact, Dipticele constituie expresia rânduielii și ierarhizării Patriarhiilor și Bisericilor autocefale, ierarhizare care presupune existența unui protos (și apoi existența unui al doilea, al treilea, ș.a.m.d.). Nu pot deci Dipticele să stabilească ordinea ierarhică a primatului, pe care ele însele sunt instituite.
Pentru o mai bună înțelegere a acestor poziții inovatoare ale Patriarhiei de Moscova, să vedem ce consecințe ar avea ele dacă le-am aplica în viața Sfintei Treimi, care este adevăratul izvor al oricărui tip de primat («Așa zise Domnul, Regele lui Israel și Izbăvitorul său, Domnul Savaot: Eu sunt cel dintâi» – Isaia 44, 6)[8].
Dintotdeauna Biserica a înțeles persoana Tatălui ca fiind prima («monarhia Tatălui»)[9]în comuniunea Persoanelor Sfintei Treimi. Dacă am urma logica inovației Bisericii Moscovei, atunci ar trebui să conchidem că Dumnezeu-Tatăl nu este cauza fără de început a Dumnezeirii și Paternității («Pentru aceasta îmi plec genunchii înaintea Tatălui Domnului nostru Iisus Hristos, din Care își trage numele orice neam, în cer și pe pământ» – Efes. 3, 15-16), ci receptorul propriului Său «primat». Și de unde îl primește? De la celelalte persoane ale Sfintei Treimi? Cum să presupunem așa ceva fără să anulăm ordinea teologiei, așa cum scrie sfântul Grigorie Teologul sau, mai rău, fără să răsturnăm sau, mai bine zis să «amestecăm», relațiile dintre persoanele Sfintei Treimi? Poate oare să preceadă Fiul sau Sfântul Duh Tatălui?
b) Atunci când textul Sfântului Sinod al Bisericii ruse nu acceptă să recunoască un «ierarh ecumenic» («universal hierarch») sub pretextul că ecumenicitatea unui asemenea ierarh anulează egalitatea sacramentală dintre episcopi («eliminating the sacramental equality of bishops» – 3:3), pur și simplu formulează un sofism. În ceea ce privește gradul preoției, desigur că toți episcopii sunt egali. Însă nu sunt și nici nu pot fi egali ca episcopi ai anumitor orașe. Sfintele canoane (de pildă, can. 3 al Sinodului II Ecumenic, can. 28 al Sinodului IV și can. 36 al Sinodului Quinisext) ierarhizează orașele, atribuindu-le unora statutul de Mitropolie, iar altora statutul de Patriarhie. De asemenea, ierarhizează patriarhiile între ele, oferindu-le unora statutul de protos, iar altora statutul de dévteros (al doilea), ș.a.m.d. Nu toate Bisericile locale sunt egale în ceea ce privește ordinea și valoarea. Faptul că un episcop nu este niciodată episcop dacă nu are o anumită sarcină, o anumită eparhie, ci mai degrabă conducătorul unei Biserici locale, adică episcopul unui anumit oraș (trăsătură care reprezintă un element și o condiție sine qua non pentru hirotonirea în episcop), înseamnă că episcopii sunt ierarhizați în funcție de Biserica care le-a fost încredințată (în consecință, funcția de mitropolit este diferită de cea de patriarh; la fel, valoarea vechilor Patriarhii, consolidată în cadrul Sinoadelor Ecumenice, este diferită de valoarea noilor Patriarhii). Într-o astfel de ierarhizare, este de neconceput să nu existe un protos[10].
Recent observăm că se aplică principiul unui nou tip de primat, primatul numerelor, în baza căruia cei care contestează în zilele noastre primatul ecumenic canonic al Bisericii-Mamă dogmatizează postulatul străin de tradiția Bisericii, conform căruia «ubi russicus ibi ecclesia russicae», adică unde sunt ruși acolo e și jurisdicția Bisericii ruse.
De-a lungul istoriei seculare a Bisericii, protos-ul a fost episcopul Romei. Însă, întrucât, a fost întreruptă comuniunea euharistică cu acesta, protos-ul Bisericii Ortodoxe a devenit arhiepiscopul de Constantinopol, așa cum reglementează canoanele bisericești. În cazul acestuia, observăm coincidența unică a tuturor celor trei niveluri de primat, adică la nivel local (arhiepiscop de Constantinopol – Noua Romă), la nivel eparhial (patriarh) și la nivel ecumenic sau universal (patriarh ecumenic). Acest triplu primat îi conferă anumite drepturi și privilegii, precum: dreptul de a face recurs, dreptul de a oferi și de a anula autocefalia (patriarhia de Ohrid, Pecs și Târnava, etc.), drepturi pe care Patriarhul Ecumenic le-a exercitat și în cazul unor noi patriarhii, care nu au apucat să fie validate prin hotărâri ale Sinoadelor Ecumenice și dintre care prima este cea a Moscovei.
Primatul Patriarhiei de Constantinopol în nici un caz nu are de-a face cu Dipticele, care, așa cum am spus mai devreme, exprimă și confirmă o ierarhie deja existentă (pe care Patriarhia Moscovei o neagă categoric în textul cu pricina, deși în unele locuri pare să o accepte în mod indirect). Dacă vrem să vorbim despre un singur izvor de primat (în Biserica Ortodoxă), atunci acesta este persoana Arhiepiscopului de Constantinopol, care, ca arhiereu, este primus inter pares (primul între egali), însă, ca arhiepiscop de Constantinopol și, implicit, Patriarh Ecumenic, este primus sine paribus (primul fără egali).
INTEGRAL LA SURSA
Nota noastra:
Asa cum spuneam ieri, documentul Patriarhiei Moscovei despre primat are de-a face mai mult cu rivalitatea dintre aceasta si Patriarhia Constantinopolului decat cu primatul papal.
Raspunsul din partea Patriarhiei Ecumenice atesta acest lucru, ocupandu-se exclusiv de ideea de primat la nivel universal in Biserica Ortodoxa. La mijloc se afla intaietatea – de prestigiu, dar nu numai (unii ar spune leadership-ul) – in Biserica Ortodoxa Universala.
Totodata, pozitia Patriarhiei Ecumenice nu tine cont de “nelinistile ortodoxe de la Ravenna” (vezi articolele de mai jos), lucru care ii erodeaza sprijinul chiar si in zonele in care ar putea fi mai “populara”. Daca apropierea de Papa va continua in ritmul acesta, Arhiepiscopul de Constantinopol s-ar putea trezi ca e “primul fara egali” pentru simplul motiv ca ramane singur.
***
- ESEC CATOLIC LA VIENA? Adoptarea documentului comun asupra primatului papal in primul mileniu amanata cu doi ani, DAR NU E DE DORMIT…
***
- CONFLICT INTRE PATRIARHII PE MOTIVE DE “SFERE DE INFLUENTA”. Patriarhul Teofil al Ierusalimului ameninta Patriarhia Romana cu intreruperea comuniunii… Tristul spectacol al LUPTEI LUMESTI PENTRU PUTERE si al dezbinarii babilonice dintre bisericile surori
- INTREBAREA CARE II FRAMANTA PE PATRIARHII ORTODOCSI AI ULTIMELOR VREMURI: CARE ESTE CEL MAI MARE DINTRE NOI?/ Incredibila ambitie a Arhiepiscopului Hrisostom al Ciprului
- Articolele saptamanii: ‘Maica Bisericilor’ – tarata in luptele pentru putere
- EVANGHELIA PARASITA: “Nu stiti ce cereti… INTRE VOI NU TREBUIE SA FIE ASA”. Despre intaietate, ierarhii, competitie, interese vs. slujirea smerita si supusa
Doneaza pentru filmul "Scrum"
@Vranceanu:
Da, uite, ma intreb si eu asa ca prostu’ ce l-o fi apucat pe Sfantul Nectarie??? Pai sa nu fie el la curent cu faptul ca Sfantul Petru pune cainii sa vorbeasca cu Simon Magul doar ca sa demonstreze ce puteri are el? Chiar, cat de in duh ortodox ti se pare tie, Vrancene, ca in povestea asta din Vietile sfintilor, Sfantul Petru umbla cu tertipuri de acest fel, la fel ca un vrajitor? Sau ca se ia la intrecere care sa invie mortul? As o fi procedat Hristos cand invia mortii, era la intrecere cu cineva? Si din tot ce e scris in Vietile sfintilor depre Sfantul Petru, jumatate e prezentat episodul cu Simon Magul, e drept? Mie nu mi se pare in regula, pur si simplu nu se potriveste cu viata Sfantului Petru. Ca e din timpul tiparului sau mai dinainte, povestea asta il face pe Sfantul Petru un fel de vrajitor. Pentru ce sa se teama lumea de puterile lui ca poate face cainii sa vorbeasca (implicit deci, si oamenii sa latre!)? Moise, cand a prefacut toiagul in sarpe a facut-o nu pentru ca a vrut el ci pentru ca i s-a spus sa o faca ca sa isi intareasca cuvantul cu o dovada in fata lui Faraon. Dar Sfantul Petru ce nevoie mai avea de dovada? Hristos era deja inviat.
Cred ca s-a ajuns prea departe cu divagatia pe marginea prezentei Sf. Petru la Roma. Sa nu hulim minunile descrise in Vietile Sfintilor, care sunt similare cu cele din viata Sf. Ioan Evanghelistul.
Dezbaterea Sf. Nectarie este discursiva, nu e ultimul cuvant si nici el nu sustine pana la capat toate afirmatiile; exista multe marturii ale traditiei care atesta martiriul la Roma. Cert pare ca nu a fost primul la Roma, deci nici intemeietorul crestinismului acolo, ci Apostolul Pavel a fost acela. Aceasta e suficient pt a demonta teza intaietatii si mostenirii ei de la Petru. Ar insemna ca si alte cetati crestinate de el sau in care a stat o perioada au drept mostenire infailibilitatea si intaietatea lui pretinsa.
Pe subiect, Moscova a produs un text impecabil si ortodox si binevenit pt a anula hotararile de la Ravenna, pe cand Constantinopolul a venit cu trufie, silogisme si tradare a credintei printr-un ecumenism de prost gust. Trebuie sa recunoastem ca prima merita intaietatea “onorifica”, iar “turcii” sa-si faca mai bine temele.
Si eu sunt de parere ca Moscova are o pozitie corecta si ortodoxa, in timp ce Constantinopolul a luat-o razna cu ecumenismul, cu trufia, etc. Dar daca o luam strict istoric, se vede si in citatele pe care le-am dat mai sus din canoane, ca s-a “legiferat” in trei sinoade ecumenice, 2, 4 si 6, ca treapta de cinste a patriarhiei de la Constantinopol vine a doua dupa Roma. Deci dupa marea schisma, aceasta ar fi prima, urmand apoi Alexandria, Antiohia si Ierusalim. Iar celelalte patriarhii mai noi, Moscova, etc ar urma abia la sfarsit. Asta daca o luam istoric, acum nu stiu cata valabilitate mai are o astfel de ierarhizare, fiindca si pe vremea sinoadelor s-a tinut cont de situatia de atunci, concreta. Oricum, aceasta ierarhie este doar onorifica, patriarhii sunt egali, nu exista subordonare intre ei. Daca acum Constantinopolul pretinde altceva, sa vorbeasca in numele intregii Ortodoxii ca si cum ar fi seful celorlalti, asta e o ratacire.
PS. Am adus in cealalta problema suficiente argumente, nu voi mai continua discutia, daca aici exista oameni care hulesc vietile sfintilor si traditia bisericii, e problema lor.
@Vranceanu: Cred ca intelegem separat notiunea de Traditie a Bisericii, precum si diferenta dintre povestea despre viata si viata insasi.
Problema este foarte simpla. Sa incercam sa fim intelepti si sa nu cadem in cursele diavolului, care prin prea multa cugetare lumeasca la cele duhovnicesti ne face sa ne indepartam de Adevar si sa imbratisam minciuna.
In vremurile in care Sfintii Parinti au statornicit intaietate onorifica pentru Roma, se refereau la Biserica Ortodoxa. In acele vremuri, in Roma exista Biserica si Patriarh dreptcredincios.
Dar in 1054, Biserica din Roma a disparut si a fost inlocuita de un cult eretic. Acum, in Roma nu exista Biserica, ci exista cultul catolic condus de un papa eretic.
Nici nu se mai poate discuta despre Roma, in chestiunile duhovnicesti sau lumesti ale Bisericii Ortodoxe.
Iar in Constantinopol, avem un patriarh care propovaduieste erezia ecumenismului. Toti Sfintii Parinti ne indeamna sa fugim de erezie. Deci sa fugim si de acest propovaduitor al unor invataturi eretice.
Nici nu poate fi vorba despre vre-o intaietate, nici macar onorifica.
Sfintii Parinti au acceptat prigoniri de tot felul si chiar au preferat sa-si dea viata decat sa accepte asemenea lucruri.