CUM SABOTEAZA TEHNOLOGIA MASCULINITATEA. Psihologul Philip Zimbardo despre cum si de ce devin baietii dependenti de pornografie si jocuri video

Philip Zimbardo, psiholog: “Băieții riscă să devină dependenți de pornografie, jocuri video și Ritalin”

Sursa: The Guardian, Stuart Jeffries, 9 mai 2015

Tați absenți și școli feminizate trimit băieții intr-o lume on-line, ruptă de societate, a pornografiei și a jocurilor video, susține omul de știință

Astăzi, în Marea Britanie, un tânăr, până la sfârșitul copilăriei, mai probabil va avea un televizor în dormitorul lui decât un tată în casa. Și, chiar dacă tații sunt prezenți, fiii lor nu intră prea mult în contact cu ei: băieții petrec 44 de ore în fața unui televizor, a unui smartphone sau a ecranului computerului pentru fiecare jumătate de oră într-o conversație cu tații lor.

De ce contează toate acestea, îl întreb pe psihologul american Philip Zimbardo, care citează aceste cifre în noua sa carte „Omul (De)conectat: Cum a sabotat tehnologia ce înseamnă a fii bărbat”. De ce băieții au nevoie de tați?

Zimbardo, profesor emerit la Universitatea Stanford, răspunde că toată lumea are nevoie de o mamă și un tată, deoarece aceștia oferă diferite tipuri de dragoste.

„Mamele dau dragoste necondiționat – pentru că ai venit din trupul ei, o mamă te iubește. Aduci acasă carnetul de note și e plin de 5 și 6? Mama va spune: „E în regulă. Mama te iubește oricum. Dă-ți mai tare silința.”

„Tații oferă iubire condiționată. Daca vrei alocația, dacă nu vrei să-ți opresc computerul, atunci trebuie să faci ce-ți spun. Aceasta a fost mereu înțelegerea dintre tați și copii – nu primești un cec în alb doar pentru că exiști, doar pentru că ai primit numele meu pe certificatul de naștere. Faci ceva pentru că dorești ca tatăl tău să te iubească și să te admire. Această sursă centrală de motivație extrinsecă a dispărut acum pentru aproape unul din fiecare doi copii.”

Cartea lui Zimbardo și a lui Nikita Coulombe pune problema: de ce băieții nu se maturizează așa cum generațiile anterioare de bărbați se pare că au făcut-o? Autorii susțin că, în timp ce fetele au din ce în ce mai mult succes în lumea reală, băieții se retrag în spațiul virtual, online, căutând acolo siguranța și validarea pe care nu le mai pot obține altundeva. Ei sunt plictisiți la școală, au din ce în ce mai puțin tați care să-i motiveze, nu au aptitudinile necesare pentru a construi relații romantice reale, se cred îndreptățiți ca altcineva să facă lucrurile pentru ei (de obicei părinții) și încearcă să evite o maturitate neatrăgătoare marcată de datorii, loc de muncă nesatisfăcător și alte responsabilității obositoare. Ca urmare, ei dispar în dormitoare lor, unde, susțin autorii, riscă să devină dependenți de pornografie, jocuri video și Ritalin.

Atunci nu e de mirare, susține Zimbardo, când vedem cum cultura populară mișună de moodles (“oameni-pudel”) sau onaniști infantilizați (gândiți-vă la serialele Jackass, Failure to Launch, Step Brothers, Hall Pass și Hangover), lipsiți de obiective economice, inteligență emoțională, incapabili din punct de vedere temperamental de a acționa sau a-și asuma responsabilitatea.

Zimbardo susține că majoritatea băieților afro-americani au fost crescuți de generații în gospodării dominate de femei. „60 sau 70% cresc într-o lume de sex feminin. Aș putea lega o bună parte din slabele performanțe ale copiiilor negri de absența unui tată care să îi motiveze și să le stabilească limite. Această situație se extinde acum la comunitatea albă.”

În SUA, aproximativ o treime din băieți sunt crescuți în familii fără tată, în timp ce în Marea Britanie aproximativ un sfert din copii sunt crescuți de mame singure, triplu față de 1971.

Dar, stați puțin! Nu cumva lipsa taților le-a afectat pe fete la fel de mult ca pe băieți? Se pare că nu.

„Bărbații renunță, pe când femeile se dedică. Femeile lucrează mai mult la serviciu, muncesc mai mult la școală, și reușesc – anul trecut au fost mai multe femei decât bărbați care au obținut diplome universitare la fiecare categorie de studii, chiar și la inginerie. Acestea sunt statistici la nivel mondial. Acum, în multe colegii există un decalaj mare între băieți și fete, băieții renunțând la școală și facultate.”

Zimbardo estimează că există, în Marea Britanie și SUA, cu 5-10% mai multe femei decât bărbați la mai multe colegii și universități. „Deci, vor trebui să introducă „discriminarea pozitivă” pentru băieți la admiterea în facultate, deoarece, evident, un motiv de a merge la colegiu este de a găsi un soț.”

De ce este un risc mai mare ca băieții să se retragă în spațiul virtual decât fetele?

„Băieții nu au fost niciodată foarte auto-reflexivi. Băieții se concentrează pe a face și a acționa, fetele sunt mai mult axate pe trăire și sentiment. Noua lume a video-jocurilor încurajează acțiunea și mai puțin gândirea. Jocurile video nu sunt atât de atractive pentru fete.”

Dar pornografia?

„Proporțiile relative sunt greu de găsit. Dar pentru fete e doar plictisitor. În general, sexualitatea a fost întotdeauna legată de dragoste pentru fete – mult mai mult decât pentru băieți. Pentru băieți a fost întotdeauna mult mai vizuală și fizică. Presupun că băieții se masturbează mult mai mult decât fetele – nu există, însă, informații verificate despre aceasta”.

Zimbardo crede că pornografia on-line este mult mai atrăgătoare pentru băieți decât pentru fete, în parte deoarece elimină povestea.

„În pornografia mai veche, exista de obicei o poveste. Erau filme, cum ar fi Deep Throat, în care, în dezvoltarea unei teme relativ interesante, personajele întrețineau relații sexuale. Acum e vorba doar de contactul sexual fizic.”

Astfel de materiale, susține el, reprezintă din ce în ce mai des și mai dezastruos inițierea unui băiat în sexualitatea umană.

„Este o inițiere atât de proastă deoarece elimină romantismul și iubirea. E doar vizuală, astfel încât nu-ți dai seama ce pierzi – atingerile, sărutările, comunicarea, negocierea limitelor. Când vezi 100.000 de astfel de cazuri, ele devin norma socială. Fiecare băiat crede că aceasta este ceea ce-și doresc femeile, ceea ce-și doresc fetele.”

Zimbardo susține că scufundarea în tehnologia online înseamnă că băieții nu ajung niciodată să învețe abilități de bază de comunicare socială, cu atât mai puțin cum să flirteze, să riște un refuz sau să invite la o întâlnire. Ca rezultat, băieții sunt vătămați  de o nouă formă de timiditate socială.

„A fost întotdeauna dificil pentru băieți să intre în vorbă cu fetele pentru că niciodată nu știi sigur ce vor sau ce planuri își fac. Iar acum, renunțând la a mai încerca sau în lipsa unei experiențe în acest sens, devine tot mai dificil. Deci, devine un motiv în plus să se retragă în această lume virtuală.”

„Singurul lucru de care se teme fiecare băiat sau bărbat din partea fetelor este respingerea. Nu vreau să mă săruți, nu vreau sex, nu te vreau, nu vreau să ieșim împreună. Această teamă de a fi respins de către femei este eliminată în această lume virtuală a pornografiei.”

Există, așa cum Zimbardo sugerează, o nouă expresie pentru a descrie persoanele, în cea mai mare parte de sex masculin, care nu au nevoie o altă persoană fizică pentru a-și satisface nevoile lor sexuale – „singularitate sexuală”. În Japonia, există chiar și o expresie pentru genul de oameni care nu mai sunt interesați de sex real: soshoku danshi – sau oameni erbivori. Teama lui Zimbardo este că „oamenii erbivori” ar putea deveni un fenomen global. De asemenea, se teme că, din cauza felului în care pornografia online devine tot mai interactivă și captivantă, relațiile romantice din viața reală vor deveni încă și mai puțin atrăgătoare.

„Pornografia trece la nivelul următor. Vă veți pune ochelarii 3D și femeia sau bărbatul din film vă vor aborda direct. Și, în unele cazuri, va fi interactiv – ai putea spune „Scoate-ți hainele!”. Ideea producătorului de filme de sex virtual 3D este de a face să pară totul mai real, la fel ca în jocurile video. Curând, ei vor fi în măsură să pună fața privitorului pe personajul principal. Deci, veți fi bărbatul cu care femeia din film vrea să aibă relații sexuale.”

Dar există un paradox hidos, susține Zimbardo. Retragerea băieților într-o lume virtuală presupus sigură presupune, de fapt, un nou tip de respingere.

„În pornografia on-line, oamenii sunt incredibil de bine dotați – sunt plătiți tocmai pentru că au aceste atribute. În plus, unii dintre bărbați primesc injecții locale astfel încât să poată performa o jumătate de oră non-stop. Când ești un copil de 10 sau 15 ani, îți spui: „Eu nu voi putea arăta sau reuși așa ceva vreodată”.”

El susține că școlile sunt din ce în ce puțin adecvate nevoilor băieților – un alt motiv pentru retragerea lor în spațiul virtual. În SUA, spune el, 90% din cadrele didactice de școală elementară sunt femei, în timp ce în Marea Britanie unul din cinci profesori este bărbat.

„Învățătoarele pot fi minunate, dar acestea promovează aptitudini la care fetele sunt bune – reglarea fină a motorului mai degrabă decât activitatea fizică intensă. Lor nu le plac băieții care aleargă tot timpul. Și, cu penuria de mijloace, ele sar peste orele de sport, astfel că băieții nu au timp pentru a face activitate fizică.”

El citează elevi cărora li s-a cerut să scrie jurnale pe post de compunere.

„Băieții nu scriu jurnale! Cel mai prost  cadou pe care mi-l pot imagina pentru un băiat ar fi un jurnal. “

În astfel de școli feminizate, susține Zimbardo, băieții se plictisesc.

„Așa că ei sunt etichetați ca având tulburare de hiperactivitate și deficit de atenție și li se dau medicamente precum Ritalin”.

El estimează că sunt de cinci-șase ori mai multe șanse ca băieții să fie diagnosticați cu ADHD.

„Aceste medicamente creează dependență, astfel încât le veți lua pentru tot restul vieții.”

Ceea ce, susține el, este o veste bună pentru companiile de medicamente.

„Sunt afaceri mari, așa că încurajează profesorii să pună astfel de diagnostice și încurajează trimiterea copiilor la personalul medical pentru a obține medicamente.”

Ce se poate face pentru a reconecta băieții cu lumea reală? Zimbardo are o mulțime de sugestii: mai mulți profesori bărbați, mai multe stimulente pentru bărbați de a forma grupuri de băieți și bărbați pentru a oferi mentorat masculin care altfel lipsește, reforme pentru a încuraja tații să rămână legați de familie, inițiative de colectare populară de fonduri pentru a finanța jocuri video care sunt mai puțin violente și necesită mai multă cooperare, părinții să discute cu copiii lor despre sex și relații, astfel încât aceștia să nu creadă că pornografia reprezintă viața reală.

Sugestia mea preferată este ca băieții să învețe să danseze. „Este cel mai simplu lucru din lume”, spune profesorul în vârstă de 82 de ani, cu entuziasmul unui Bruce Forsyth american.

„Aș spune că, dacă sunteți părinte, cel mai important lucru pe care îl puteți învăța pe copilul dvs este dansul social. Deoarece la un dans – eu nici măcar nu știu dacă copiii mai merg la dansuri – vezi fete dansând una cu cealaltă. Și dacă un băiat i-ar spune unei fete „Vrei să dansezi?” ar fi atât de popular. Cele mai multe dintre școlile de dans sunt pentru persoanele în vârstă, dar ar trebui să existe școli de dans pentru adolescenți.”

Dacă ar exista, băieții ar putea experimenta ceva ce au din ce în ce mai puțin șansa să trăiască, pe măsură ce viața lor devine tot mai virtuală – ce înseamnă a atinge și a fi atins de un ființă umană vie, reală.

Este un vis minunat, dar care Zimbardo nu se așteaptă să fie pus în practică prea curând. De fapt, el are puține speranțe că vreuna din propunerile cărții va fi pusă în practică.

„Această problemă cu baieții mă deprimă, cu adevărăt, pentru că nu mă pot gândi la o soluție care este ușor de inculcat, ușor de realizat. E dureros pentru mine, deoarece eu sunt o persoană optimistă. Băieții sunt într-o stare deplorabilă.”

Ca pentru a puncta și mai bine, Zimbardo îmi spune despre cum a luat parte recent la un documentar despre băieți numit „Masca sub care locuiți”. Regizat de Jennifer Siebel Newsom, este o continuare a filmului său precedent „Domnișoara Reprezentare”, despre reprezentările false ale femeilor în mass-media. Într-o scenă, un învățător din SUA oferă fiecăruia dintr-un grup de băieți o foaie circulară. Pe o parte ei au scris care este imaginea lor, iar pe cealaltă parte ceea ce simt. Apoi împătureau hârtia și o dădeau mai departe altui copil. „Toți au spus același lucru”, își amintește Zimbardo. „La exterior au scris: „Dur. Neînfricat. Ți-o iei de la mine”. Și pe interior: „Singur. Trist. Fără prieteni.” Fiecare băiat a fost uimit că ceilalți simțeau la fel. Cred că așa e acum pentru băieți: sunt într-o stare groaznică și nu-mi pot imagina că situația se va îmbunătăți prea curând.”

traducere pentru Cuvantul Ortodox de m.s.