DE CE NU VA EXISTA NICI DE ACEASTA DATA O REPREZENTARE POLITICA A PERDANTILOR ORDINII NEOLIBERALE DIN ROMÂNIA

21-11-2016 10 minute ~~Sublinieri~~

Ilustratie The Economist. Pentru faimoasa publicatie, care a devenit (sau demascat a fi) un simplu organ de propaganda neoliberal, nationalismul lui Trump este o reintoarcere la nationalismul etnic al anilor 30. Adica o modalitate de a “fasciza” realitatile sociale ce explica votul pentru Trump.

ActiveNews/ Iulian Capsali: Isterie: riscăm să redevenim brusc normali!

Observ că după ce Hillary Clinton a pierdut președinția și se așteaptă un reflux al ideologiilor sexo-marxiste, pe un fond în care globalismul în general pierde teren, în România bastarzii lui Soros au intrat în fibrilație, denunțând Coaliția pentru Familie ca fiind nici mai mult nici mai puțin decât nazistă.

Hoțul strigă hoții! Dacă ar fi urmat, după catastrofală guvernare Obama, care a dus lumea la marginea haosului total, o guvernare extremistă H.C., prin forțarea proiectelor Noii Ordini Mondiale, probabil că cei 3 milioane de români ar fi fost supuși unui program de reeducare.

Ca să fie păstrată starea de panică a populației, România este arătată astăzi ca fiind o insula globalistă într-un context regional “roșu”, format din state care își recuperează suveranitatea.
Ideea lor este ca nu cumva să se întâmple ca România să redevină ea însăși, să își păstreze firescul.

Mașina de propagandă Soros prezintă pe conservatorii români ce au semnat pentru referendum fie cum arătam adineauri, ca o mixtură totalitar-homofobă de neonaziști care au mitralierele pregătite de acțiune (parcă și văd băbuțele cu cască în cap și AKM-urile cu încărcătoare pline la intersecții, atente la sprâncenele pensate ale efeminaților), fie – și asta e deja manipularea formolizată a cozilor de topor de care râde și bețivul satului – promotorii acțiunilor premeditate ale Moscovei de a submina ordinea globalistă în România. De parcă, fără “familia” homosexuală, NATO se desființează iar UE își pierde obiectul muncii.

În tabloidul “Click!”, printre sâni, buze botoxate și posterioare de starlete, articolul pe teme de “geopolitică” (sic!) începe brusc: “Încet-încet, Maica Rusie își face simțită prezența, chiar dacă indirect, aproape de granițele noastre. Țările din zonă au în frunte fie șefi de stat pro-Moscova (cum este cazul Republicii Moldova și al Bulgariei), fie sunt conduse de lideri care au relații foarte bune cu Vladimir Putin, președintele Rusiei (situația Ungariei, Serbiei, Cehiei și Slovaciei). Roșu cât vezi cu ochii, așa am putea spune privind către țările din apropierea României.” Prof. Mircea Coșea a observat intențiile acestei campanii: “Cred că în săptămânile până la alegeri se va crea un fel de situație de asediu și oamenii vor spune: orice, numai război să nu fie” Candidatul ANR susține că se crează intenționat o stare de tensiune, prin potențarea unei amenințări inexistente, astfel încât oamenii să ia o anumită decizie la alegeri.

Nu, România nu este proiecția voastră nenorocită, țară a ingineriilor sociale în care comunitățile și familiile trebuie distruse pe altarul corporatismului multilateral dezvoltat! Crucea trebuie lăsată la locul ei, tovarăși! România profundă vrea să fie lăsată în pace, în rosturile sale creștine.
Trompete progresiste, ați înțeles ideea, sau vreți un desen?

Alianța Noastră România acceptă să facă și acel desen pentru a se înțelege modul în care trebuie respectat un popor mult prea îngăduitor 🙂

Vom susține fără echivoc firescul și normalitatea socială, apărarea societății de progresismul neobolsevic, în prelungirea apărării Constituției, care trebuie să reprezinte poporul, nu facțiunile extremiste stipendiate de Soros.

Și nu uitați: România este stat național, suveran și independent, unitar și indivizibil.

În imagini: Barbaria anticreștină bolșevică și ISIS, modelele agenților Soros de la noi și de aiurea.

Adevarul/ Luana Luban: Oh, my God! Sau despre „insuportabila“ (pentru unii…) greutate a votului creştin în favoarea lui Trump

Dacă votul masiv al protestanţilor evanghelici în favoarea lui Donald Trump era previzibil, votul catolicilor ar fi dejucat toate aşteptările, deoarece şi aceştia au votat în marea lor majoritate cu candidatul republican. Imediat după alegeri, Radio Vatican a publicat un sondaj realizat de CNN conform căruia în favoarea lui Trump au votat 81% din evanghelicii albi, 60% din protestanţi şi nu mai puţin de 52% din catolici, în ciuda puternicei mobilizări a alegătorilor hispanici favorabili candidatei democrate. Luând în considerare faptul că cele trei grupuri religioase alcătuiesc peste 50% din întregul electorat american (catolicii reprezintă în jur de 25%, evanghelicii albi 26%), în timp ce evanghelicii de culoare constituie majoritatea covârşitoare a populaţiei de culoare din America, putem spune că votul creştinilor i-a asigurat lui Trump neaşteptata victorie. Nu vă grăbiţi să aruncaţi cu pietre împotriva „fanaticilor religioşi americani”, încă îşi mai au şi ei rostul pe suprafaţa pământului zguduit din temelii de provocările noii (dez)ordini mondiale.

Celebra deviză „In God we trust” rămâne (încă) de actualitate în America, dar nu şi încrederea în sondaje. Creştinii au avut aceeaşi atitudine ca şi restul americanilor fie ei agnostici, atei sau budişti, în sensul că nu au respectat nici sondajele şi nici recomandările observatorilor oficiali. Într-un interviu acordat revistei franceze Le Pèlerin, Marie Gayte, profesor de civilizaţie americană la Universitatea din Toulon, remarca faptul că creştinii, „cu cât sunt mai practicanţi, cu atât au votat mai mult cu Trump”. Deci votul religios a avut o pondere esenţială în obţinerea victoriei de către candidatul republican.

Dacă mobilizarea protestanţilor evanghelici nu a surprins pe nimeni, Donald Trump prezentându-se ca un prezbiterian (adică protestant calvinist), marea surpriză a venit din partea catolicilor care au votat 52% în favoarea sa şi 45% pentru Hillary Clinton, deşi cele mai multe dintre sondaje îi clasau de departe în câmpul democrat. Aceeaşi Marie Gayte remarca faptul că de-a lungul timpului catolicii americani au votat aproape întotdeauna cu candidatul care a şi câştigat alegerile. Fie vorba între noi, numai prin faptul că l-au ales pe Hristos şi sunt cei mai câştigaţi, dar pentru că această părere îmi va aduce multe pietre, chiar bolovani la rubrica de comentarii, mă opresc aici aşteptând pietrele cu condescendenţă, în spiritul evanghelic al întoarcerii cu decenţă şi al celuilalt obraz.

Creştini sau nu, alegătorii lui Trump s-au dovedit foarte discreţi în privinţa votului lor. A fost oare aceasta o strategie sau au votat fiind puternic motivaţi fie de valorile religioase, fie gravitatea provocărilor sociale, morale şi economice cu care se confruntă în prezent cea mai mare putere a lumii? Când toate sondajele şi tooooooate marile organe de presă o dădeau câştigătoare pe Hillary Clinton, cea unsă cu toate alifiile ideologice postmoderne, vestea victoriei lui Trump a căzut precum un fulger uriaş care a despicat cerul democraţilor şi nu numai. Gaşca marilor experţi a fost şi ea bine scurtcircuitată, printre altele un sondaj publicat în această vară de prestigiosul think-tank Pew Research Center evaluând, de exemplu, votul populaţiei catolice în proporţie de 60% în favoarea lui Hillary Clinton. După aceste alegeri şoc, pe viitor experţii vor fi probabil mai prudenţi în exprimare pentru a atenua gustul amar al eşecului în cazul unor preziceri eronate.

Şi totuşi, de ce creştinii americani au votat masiv cu Trump? Departe de a avea o atitudine în spiritul Evangheliei, cu siguranţă nu Trump miliardarul excentric şi slobod la gură i-a sedus, ci anumite puncte nevralgice din programul său electoral. Să nu uităm că acesta le-a promis catolicilor şi evanghelicilor că odată ales la Casa Albă va nominaliza judecători pro-viaţă (pro-life) în cadrul Curţii Supreme. În primul interviu acordat imediat după alegeri postului CBS, Donald Trump a confirmat faptul că în locul conservatorului Antonin Scalia, decedat în luna februarie a acestui an, un vehement oponent faţă de avort şi de căsătoriile între persoane de acelaşi sex, va numi tot un judecător anti-avort. Deloc întâmplător deci, soarta celei mai înalte instanţe judiciare americane s-a numărat printre motivele principale pentru care americanii s-au dus la vot, fiind un factor extrem de important în decizia lor de a vota un candidat care să le respecte valorile morale şi tradiţionale.

În aşteptarea alegerii noului judecător al Curţii Supreme, Senatul american dominat de Republicani s-a opus însă nominalizării propuse de Barack Obama, iar decizia noului preşedinte este aşteptată cu nerăbdare. „Cei care l-au votat pe Trump aşteaptă din partea lui două schimbări majore”, subliniază Mark Bauerlein, redactorul-şef al publicaţiei creştine First Things. „Revenirea la o economie naţională favorabilă claselor populare şi oprirea asalturilor lansate de secularişti împotriva religiei şi mai ales împotriva dreptului la viaţă al copiilor nenăscuţi, al căsătoriei şi familiei tradiţionale”. Ştiu că subiectul este cumplit de fierbinte şi în România, aşa că mai puneţi nişte bolovani în coşul corectitudinii politice ca să mă învineţiţi mai bine la rubrica de comentarii. Să trecem însă mai departe.

Cu alte cuvinte, adevărata diviziune a societăţii americane este de ordin cultural, între cei care cred şi promovează o viziune biblică asupra persoanei umane şi cei care predică adesea, în mod foarte agresiv, proiectul autonomiei post-moderne. Indiferent de preşedintele ales, diferenţele radicale de opinie care creează această diviziune profundă vor ocupa mulţi ani de acum încolo spaţiul de dezbatere, iar separarea americanilor „nu se va vindeca cu uşurinţă”, aşa cum subliniază universitarul catolic George Weigel, autorul cărţii Catholicisme évangélique (Editura Desclée De Brouwer) şi biograful american al Sfântului Ioan Paul al II-lea. Deci votul creştinilor americani a fost acordat candidatului ale cărui propuneri electorale au constituit un garant pentru păstrarea valorilor morale tradiţionale. Mai mult, Trump a ştiut să se adreseze şi vocilor de la periferia societăţii americane, dar şi celor care se simt tot mai ameninţaţi de avântul şi de protejarea exagerată a minorităţilor etnice şi ideologice. Excentricul miliardar i-a cucerit manifestându-şi zgomotos dorinţa de a reinstaura grandoarea Americii, referindu-se la un trecut mitic, glorios şi nu la un viitor într-o lume dezorientată aşa cum este cea de azi. Iar pe agenda viitorului preşedinte american subiecte fierbinţi precum căsătoriile homosexuale, pornografia şi fluxurile migratoare nu numai că ocupă un loc extrem de important, ci sunt vulcani care vor declanşa dezbateri şi chiar consecinţe incendiare. „Votaţi pentru viitorul pe care îl meritaţi!”, spunea Trump în toate discursurile sale.

Că ne place sau nu un astfel de preşedinte în fruntea celei mai puternice naţiuni a lumii, să privim totuşi realitatea în faţă. Alegerea surprinzătoare a acestui cowboy excentric marchează trezirea unei Americi patriotice şi nostalgice care lăcrimează rememorându-şi trecutul său glorios. Make America Great Again e un slogan care le-a declanşat mii de fiori patriotici tuturor celor care visează la această renaştere, în timp ce Hillary Clinton le propunea o Americă generoasă. Generoasă faţă de cine în condiţiile în care americanii de rând sunt tot mai săraci, mai îndatoraţi, mai exasperaţi? Doamna Clinton a fost la fel de neinspirată ca şi o celebră prinţesă care atunci când poporul francez murea de foame pentru că nu mai avea nici măcar un colţ de pâine, nobila doamnă le propunea să mănânce brioşă. Trump a ştiut să cucerească clasa de mijloc, adică pe cei care visează la prosperitate, pace, la linişte socială şi care, în plus (damn it!), sunt înzestraţi şi cu un anumit simţ popular. Alegerea magnatului imobiliar este cu atât mai şocantă cu cât valorile care fondează contractul civic american sunt considerate de marile democraţii europene drept scandaloase sau desuete pentru simplu fapt că se învârt în jurul lui Dumnezeu şi al tripticului muncă, familie şi patrie. Ups! Adică tot ceea ce poate fi mai nasol pentru implantarea cu succes a ideologiilor progresiste, a multiculturalismului, a „identităţii fericite” cum se vehiculează mai nou în Franţa. Cred că mulţi oameni nu mai vor să fie nici fericiţi, nici toleranţi, nici îndoctrinaţi pe toate canalele media, ci pur şi simplu vor să aibă o viaţă decentă. Iar dacă ţara în care trăiesc poate fi „great again”, cu atât mai bine pentru ei.

Trump de la Washington şi Papa de la Roma, o relaţie tumultos de fragilă

Deşi nu este cel mai fidel discipol al Papei Francisc, dimpotrivă, Trump a ascultat sfatul înaltului pontif adresându-se în mod precis americanilor de la periferia societăţii, celor uitaţi de elitele politice preocupate în special de bunăstarea minorităţilor şi de implantarea agresivă a noilor ideologii culturale. Cu toate acestea, subiecte precum imigraţia, sărăcia şi protejarea mediului deschid o prăpastie între cei doi. De altfel, Papa şi Trump s-au confruntat anul trecut pe tema zidului pe care candidatul republican a promis să-l construiască de-a lungul frontierei cu Mexicul. Schimbul de replici a fost aspru, Papa Francisc subliniind faptul că cel care construieşte ziduri între oameni nu se poate numi creştin.

Guralivul Trump şi-a revendicat imediat mândria de a fi creştin, reproşându-i Papei că nu cunoaşte aspectele sumbre ale problemei mexicane: gradul înalt de criminalitate, traficul de droguri şi de persoane, impactul economic negativ asupra Americii.

Cu siguranţă, aparatul de comunicare al Vaticanului va fi extrem de atent în privinţa acestor teme, aşa cum va fi extrem de diplomat în privinţa relaţiei dintre cele două personalităţi cu caractere atât de puternice. La anunţul victoriei lui Donald Trump, Vaticanul a avut o atitudine rezervată, Cardinalul Pietro Parolin, Secretarul de Stat al Sfântului Scaun, manifestându-şi simplul respect faţă de voinţa exprimată de poporul american. „Fără îndoială, diplomaţia pontificală are vocaţia de a găsi formule noi pentru a răspunde noilor probleme cu care se confruntă comunitatea internaţională”, a mai spus acesta subliniind că relaţia dintre Vatican şi Washington va fi condiţionată doar de alegerile pe care le va face noul preşedinte american. Până atunci însă, cu ocazia Adunării Generale a episcopilor americani, Papa Francisc le-a transmis un mesaj foarte precis şi anume, să încurajeze cultura fraternităţii construind poduri între oameni şi nu ziduri. Pe viitor, schimbul de replici dintre cei doi va fi extrem de interesant.

Poate fi Trump, la rândul lui, un astfel de inginer constructor? Experienţa sa în materie de imobiliare îl recomandă doar ca un extraordinar manager, nu şi ca proiectant. Cred că este prematur să ne pronunţăm în acest sens, deoarece deciziile sale vor fi influenţate puternic de echipa care va roi în jurul său. Personalitate excesivă, intempestivă, cu ieşiri grosolane şi afirmaţii scandaloase, trebuie să recunoaştem că Trump îşi joacă cu foarte mult talent propriul personaj. Mai mult, el este înconjurat de o familie perfectă, tânără şi liniştită, deoarece strâns unită în jurul său este condusă şi instruită de un model patriarhal de succes. Dincolo de dezbateri pro şi contra, realitatea este mult mai complexă decât credem acum, iar Trump nu va avea puterea să apese pe butoanele roşii după bunul plac. Creştini sau nu, albi, negri, agnostici sau budişti, cei care l-au ales pe Trump au lansat către mass-media occidentale şi elitele politice (i)luminate un mesaj foarte clar: „Vă străduiţi să puneţi în practică cu orice preţ un stil de viaţă şi de convieţuire pe care nu le vrem!”. Alifiile ideologice tratează numai psihozele unora. Celor mai mulţi le provoacă doar stare de greaţă şi de repulsie.

Anghel Buturuga:

Noul nationalism economic

Acelasi Steve Bannon, strategul lui Trump, la The Hollywood Reporter. Face trimitere la anii 30. Nu, nu e vorba de ascensiunea lui HItler la putere, ci de cum vede el nationalismul economic. Un fel de capitalism popular, care e diferit fata de cel tip Wall Street. Incape si protectionism, si cheltuieli publice (spre deosebire de mantra femeisto-mondialista). Daca inteleg bine, e vorba si de vaste investii publice in infrastructura. De aici deduc ca e vorba de ceva macar similar New Deal-ului, adica vastului program de reconstructie al lui Roosevelt. Straniu, nu? Pentru ca New Dealul nu e tocmai ce te-ai astepta de la niste republicani.

Tovarasi, ce se intampla cu lupta pentru pace? Noi de unde mai luam lumina?!

De ceva timp asistam, pe plan local, la o lupta intre gasti ce provin din “deep state”, adica din zona acelor vertebre si piloane (de care zicea si Basaul deunazi) care constituie puterea in sens real al termenului. Aceste gasti sunt retele de putere care traverseaza tot spectrul societatii, avand radacinile in zona invizibila a serviciilor, penetrand si parazitand corpurile sociale vizibile – institutii, economie, media etc. De o parte, exista reteaua provenita, in mare, din fosta Secu comunist-nationalista, sa-i zicem mai “localista”, mergand pe tiparul exploatarii “prin noi insine”. De cealalta parte, avem reteaua de rit Soros (unde Soros este atat interfata, cat si sursa de putere si influenta), care merge pe tiparul exploatarii neocolonialiste (culturale+economice) globaliste sub steagul unei noi revolutii culturale.

Pana recent, credeam ca tonul si ritmul acestei confruntari locale, unde reteaua de rit Soros este, evident, inflata, gonflata si hipertrofiata, beneficiind de o pleiada de ONG-uri, institutii media, agenti de influenta, ambasade si institutii de forta, este dictat unilateral din centrul imperiului (SUA). Si ca acest ton si ritm vor continua neabatut revolutionarea, ca “lupta pentru pace” altadat’.

Rezultatul alegerilor din SUA pune in chestiune tocmai ritmul si tonul revolutiei culturale sorosisto-neoliberale. Si arata inca ceva, daca ne uitam cu atentie la selectia de cadre efectuata de presedintele ales: ca si in SUA are loc o confruntare oarecum similara cu cea de la noi. De aceea, imaginea de outsider vs establishment pe care o perpetueaza unii despre Trump este destul de inselatoare. Mai degraba, avem de-a face cu o confruntare intre retele de putere cu radacini in zona serviciilor secrete, care se intrepatrund cu finanta si complexul militaro-industrial. Pare ca, de o parte, se afla ceea ce e numit generic Wall-Street (the crony capitalists, cum ar zice Bannon), Soros, elitele politice mainstream, media si hollywood-ul, o retea care s-a si identificat, pana acum, cu establishmentul, si o retea de “reactionari” la modul propriu al cuvantului, adica de nuclee importante din servicii, aparare si economie care cauta sa contracareze, sa dea revers influentei dominante a “revolutionarilor” globalisti. Cam ce se intampla si la noi, oarecum.

Acest conflict intern se repercuteaza la noi, deocamdata, in mod hil(l)ar(y). Daca te uiti pe Digi24 sau pe ziare.com, ai impresia ca citesti Huffington Post. Este nefiresc sa ai atatea materiale negative despre cel care este, deja (!) presedintele ales al partenerului tau strategic! Ce miza poate sa explice aceasta mobilizare anti-Trump in perferia Romania? Asistam la globalizarea conflictului dintre tabere opuse? Nu cumva falia asta e mult mai relevanta pentru ce se intampla decat marota obosita cu Putin si propaganda rusa?

Lupta pentru pace in era digitala

Sa culpabilizezi clasele sociale populare pentru “fascism” (sau fanatism religios) este un lucru foarte practic si eficient. Procedand astfel, chestiunile importante sunt eludate, iar prioritatea devine REEDUCAREA oamenilor. Exista un dispret intens fata de clasele populare, vechiculat prin media, cinema. In cazul Brexitului sau al votului pro-Trump, o singura opinie a fost prezentata drept acceptabila social. Mai multe, aici: http://www.lepoint.fr/societe/faire-passer-les-classes-populaires-pour-fascisees-est-tres-pratique-16-11-2016-2083327_23.php#xtatc=INT-500

“Anti-sistemul” romanesc nu va avea nici acum o reprezentare politica

Exista un potential real de contestare a “sistemului” actual, unde prin sistem putem intelege orice valideaza actualul aranjament de putere – presedintie, guvern, partide mari, DNA, politici economice&sociale, propaganda media.

Potentialul e de vazut in nemultumirea sociala. Armate intregi de agenti de influenta lucreaza pentru a drena capitalul de nemultumire in directia corecta. Asa se explica de ce se pozitioneaza, spre exemplu, DNA ca o institutie ce lupta aprig cu “mafia” din stat si de pretudindeni. Asa se face ca Iohannis-Ciolos-PNL se autodefineste, ceea ce frizeaza ridicolul absolut, ca anti-sistem, unde sistemul este …Ponta (si PSD). Ei sunt luptatori de partea Binelui. Asa se explica si de ce USR vine exact pe calapodul Alba ca Zapada, aia creata in laborator pentru cei care nu sunt captati de “anti-sistemul” de rit liberal.

De partea ailalta a baricadei, exista PRU si ANR. PRU foloseste o abordare grosiera, cautand sa mobilizeze electoratul dur pontist (Ponta figurand aici ca un fel de erou politic national infrant de strainii sorosisti – nu discut aici elementele de veridicitate, ci doar elementele de simbolistica politica), ex-diaconist si tablodiard (vezi cooptarea lui V Slav). ANR face butaforie, adica non-combat, caci, dupa ce a strans un spectru variat de personalitati publice contestatare la adresa status-quo-ului actual (ex: Sorin Dumitrescu, Ilie Serbanescu), pare ca i-a impaiat intr-o vitrina, neavand intentia sa (se) agite mai mult pentru a mobiliza politic oamenii nereprezentati de partidele mainstream.

Acest amestec de propaganda si butaforie bazata pe servicii si agenti de influenta va face ca potentialul de contestare din societate sa fie, din nou, inhibat. Nu exista cineva care sa fi captat nemultumirea, care sa practice un discurs intr-adevar alternativ, care sa atace consensul actual al puterii (justitie de rit DNA si neoliberalism economico-social), reusind, totodata, sa permita identificarea unor categorii sociale mai diverse. Totusi, oamenii nu sunt prosti. Nu poti doar cu peremisme resapate, cu butaforii obosite inainte de vreme si cu petarde nicushordaniste.

Romania e in siguranta. Nu va exista nicio o forta politica de tip Miscarea de 5 stele, alternativii germani, trumpistii americani.