ACCEPTAREA INCESTULUI, SCOATEREA OREI DE RELIGIE DIN SCOALA SI EDUCATIA SEXUALA: programul de cosmar al bravei noi lumi “romanesti”

17-09-2014 10 minute Sublinieri

Good or bad, opposite signs

  • Adevarul/

Diana Nicolescu: Incestul, de la cutumă firească la imoralitate

De ce dezgustă incestul, chiar şi cel liber consimţit? Cercetările arată că de cele mai multe ori găsim că este imoral ceea ce ne dezgustă, ne provoacă scârbă sau silă. Totuşi, este echitabil ca pragul tău scăzut la dezgust să limiteze libertatea altora?

Rudy Giuliani, Jerry Lee Lewis, Edgar Allan Poe, Albert Einstein, Thomas Jefferson, H.G Wells, J. S Bach, Franklin Roosevelt, Casanova, Kathryn Harrison, Anais Nin şi, nu în cele din urma tătuca evoluţionismului, Charles Darwin, au ceva în comun. Cu toţii au fost căsătoriţi, au avut relaţii consensuale sau au procreat (Darwin a avut chiar zece copii) cu rude d-ale lor. Adică au fost incestuoşi.

Mai aproape de timpurile noastre, Woody Allen trăieşte o controversată poveste de dragoste cu fiica lui adoptivă, Soon Yi. Mai recent decât Woody Allen este cazul profesorului de ştiinţe politice de la Universitatea Columbia, David Epstein, care a fost acuzat, conform legilor statului New York, de ofensă de gradul trei, pentru că a întreţinut relaţii sexuale consensuale cu fiica lui de 24 de ani.

În mod firesc, o primă reacţie a fost de repulsie. De ce dezgustă incestul, chiar şi cel liber consimţit? Cercetările arată că de cele mai multe ori găsim că este imoral ceea ce ne dezgustă, ne provoacă scârbă sau silă. Totuşi, este echitabil ca pragul tău scăzut la dezgust să limiteze libertatea altora?

În mod firesc, dorim ca ceea ce găsim noi dezgustător să nu îi vedem pe alţii că fac. Să zicem că mie îmi provoacă repulsie calamarul crud şi prin extensie îmi provoacă repulsie toţi cei care consumă calamar. Să interzic consumul de calamar crud? Este însă onest să impun altora limitele sensibilităţii mele? Fiica lui Epstein nu este totuşi un copil minor abuzat şi în necunoştinţă de cauză. Ea are 24 de ani şi a avut o relaţie de 3 ani cu tatăl ei, timp în care obişnuiau să îşi trimită mesaje pe telefonul mobil, considerate de unii cam deochiate. Însă acest aspect nu ne priveşte. Chiar şi asa, fiica lui Epstein a fost considerată de procuratura statului New York- care s-a autosesizat- o victimă, singurul inculpat pasibil de pedeapsă fiind tatăl ei, de 46 de ani.

Totuşi sunt şi cazuri unde culpa legală, ci nu cea morală, este împărţită. În acelaşi an, Alton Everett Smith, din statul Florida, a pledat vinovat şi a împărţit vina pentru incest împreună cu fiica lui de 27 de ani, cu care a şi conceput un copil. În prezent, fiica serveşte alături de tată o pedeapsă de cinci ani în închisoare, pentru că societatea nu a fost de acord cu relaţia lor, de altfel liber consimţită.

Să fim şi avocatul diavolului: este OK să băgăm oamenii la închisoare doar pentru ca sensibilitatea noastră morală a fost atinsă? De ce să apărăm cu forţa acolo unde nu e nimic de apărat? OK, cei mai liberali dintre noi pot zice, e treaba lor, sunt majori şi vaccinaţi, de ce ne băgăm în viaţa şi casa omului? Să zicem că nu ne priveşte? Nu sunt uneori liberalismul şi toleranţa noastre percepute drept impasibilitate şi neimplicare? Ne-ar plăcea să avem un vecin care are copii cu propriul lui copil? Am socializa cu el? Probabil că nu. Moralitatea modernă şi civilizată susţine că, în principiu, orice este permis atât timp cât nu răneşti pe altcineva.

Prin urmare, relaţia sexuală între două rude adulte, pentru că nu răneşte pe nimeni şi ea se petrece între doi adulţi care consimt, ar trebui legalizată. Corect, nu? Unii vor răspunde că e OK, e treaba lor ce fac atât cât nu intră în contact cu ei, alţii că aşa ceva e inacceptabil. Eu nu doresc ca vărul Costeluş să se însoare cu verişoara Maricica şi cu asta basta. Cum de nu avem o părere unanimă în privinţa unui lucru atât de sensibil precum incestul?

Incestul – ca relaţie carnală între rude de orice grad- nu este nou în istorie, mai ales că populaţia fondatoare a lui Homo Sapiens a fost relativ mică, undeva în jurul a 700-10.000 de indivizi. Ceea ce ne conduce la concluzia firească ca endogamia a fost inevitabilă. În unele societăţi este privit ca pe o cutumă firească chiar şi în zilele noastre. În Orientul Mijlociu, India, Africa încă este un obicei social acceptat.

În Africa, 30-50% dintre căsătorii sunt consanguine. În S.U.A., căsătoriile între rude au fost acceptate până prin 1861, cu puţin înaintea începerii Războiului Civil. Robin Fox, profesor la Universitatea Rutgers, susţine că în jur de 80% dintre căsătoriile din istoria omenirii au fost produsul alianţei dintre veri primari sau secundari. Am putea zice că omenirea este, într-un fel, produsul incestului. De ce însă îi oripilează pe unii, mai ales în societăţi cu veleităţi libertariene, unde drepturile şi libertăţile indviduale, precum şi alegerile efectuate de adulţi care nu rănesc sensibilităţile altor adulţi ar trebui să fie sfinte?

Jon Haidt (despre care am mai vorbit) a conluzionat că oamenii au dorinţa de a-şi justifica propriile intuiţii folosind raţiunea şi a propus abordarea social intuiţionistă a judecăţii morale, unde emoţia, ci nu cogniţia este predictorul central al judecăţii morale. Pe scurt, judecăţile morale sunt, din acest punct de vedere, ca şi judecăţile estetice – le efectuăm rapid şi intuitiv, pe principiul nu e frumos ce e frumos, e frumos ce îmi place mie, cu corolarul nu e moral ce e moral, e moral ce-mi place mie. Argument circular.

În cazul lui Epstein, susţin alţii, deşi relaţia a fost consensuală, totuşi cineva a avut de suferit – altcineva decât sensibilităţile opiniei publice- şi anume, unitatea familială. Până şi teoria freudiană susţine că cele mai timpurii impulsuri erotice sunt de natură incestuoasă; băieţeii rivalizează în mod inconştient cu taţii lor pentru afecţiunea mămicilor, în timp ce fiicele preferă tatăl, această stare de fapt fiind una naturală pentru dezvoltarea copiilor, zice Freud.

Lăsându-l pe Freud deoparte, evoluţioniştii motivează dezgustul pentru incest ca stând la baza naturală a evitării consanguinităţii. Un alt motiv important pentru acest tabu este cultural: incestul a fost interzis pentru a păstra armonia familială, prin ţinerea geloziei şi rivalităţii disruptive la distanţă. În plus, a întărit relaţiile dintre clanuri; forţând membri să se căsătorească în afara grupului, clanul a putut astfel să îşi extindă bogăţiile şi aliaţii.

Azi însă, nu se mai justifică nici extinderea bogăţiilor şi nici alianţele din afara tribului. Totuşi incestul (alături de paricid şi canibalism) a rămas în continuare un tabu, în special în cazurile de incest unde sunt incluşi copiii, care fac parte din clasa protejată a populaţiei, chiar şi atunci când ajung la vârsta majoratului, făcând liberalismul nostru să fie anihilat de impulsul mai puternic de protecţie pe care, în mod natural, îl avem faţă de copii.

Nota noastra: Deci singura problema cu incestul, in opinia autoarei, este “sensibilitatea”. Sigur, incestul este interzis, in majoritatea culturilor (nu doar in cele crestine), pe baze de tabuu-uri adanc inradacinate, insa nu asa sunt toate interdictiile fundamentale care stau la baza unei societati? Daca reducem totul la “sensibilitate”, de ce nu am legaliza si promova pentru acceptare sociala sexul in public, exhibitonismul, inclusiv fata de copii, ca tot e variabila varsta consimtamantului? De ce ar mai exista orice fel de reguli legale si morale in ceea ce priveste comportamentul sexual al omului!? Ca sa nu mai spunem ca autoarea nu sufla o vorba despre studiile genetice (cateva exemple aici, aici si aici; in acest studiu se arata ca exista o corelatie puternica intre experientele incesutoase si homosexualitate) care arata ca rata malformatiilor, a retardului si alte consecinte dezastuoase ale reproducerii incestuoase sunt mult, mult mai mari decat cele in cazurile de reproducere normala? De ce nu spune ca pana si atractia dintre barbat si femeie este bazata pe diferentierea genetica sesizabila la nivel inconstient prin miros (adica partenerii sunt atrasi mai mult de cei diferiti genetic decat de cei apropiati genetic)? Pai de ce sa mentioneze, ca doar e o pledoarie care elimina nu doar religia, ci chiar si natura din chestiune.

Oana Craciun: Mesaje împotriva religiei în şcoli la început de an şcolar

Subiectul orelor de religie în şcoli a fost reactivat în prima zi de cursuri din noul an şcolar. Asociaţia Secular-Umanistă din România (ASUR) a reluat campanie de stopare a „biserificării” şcolilor şi a „îndoctrinării religioase”, cerând Ministerului Educaţiei să rezolve problema şefilor de şcoli şi diriginţilor care sunt şi preoţi, deci subordonaţi şi Bisericii Ortodoxe.

Asociaţia Secular-Umanistă din România (ASUR) cere Ministerului Educaţiei „să facă publică situaţia directorilor, directorilor-adjuncţi şi diriginţilor care activează în unităţile publice de învăţământ şi care, în calitate de preoţi sau de profesori de religie, sunt în acelasi timp subordonaţi Bisericii Ortodoxe sau altor culte religioase”.

De asemeni, ASUR cere înlaturarea de urgenţă a acestor conflicte de interese, se arată într-un comunicat de presă al asociaţiei, transmis luni, în prima zi de şcoală. Reprezentanţii ASUR au mai spus că „în unităţile de învăţământ de stat trebuie păstrată o strictă neutralitate religioasă, iar în cadrul orelor de Religie trebuie predată Istoria Religiilor şi nu doar viziunea particulară a unui anumit cult, indiferent care ar fi acela”, reiterând ideea lansată şi vineri de candidatul la prezidenţiale Monica Macovei.

Campania de informare ”Stop îndoctrinării religioase în şcoli!” a fost iniţiată de ASUR în februarie 2011 şi până în prezent a reuşit să atragă atenţia a mii de elevi, părinţi şi profesori din ţara întreagă asupra statutului orelor de religie. În octombrie 2012, campania a fost premiată în cadrul Galei Premiilor Participării Publice, mai spun cei de la ASUR.

ASUR: Şcoli transformate în Biserici

Aceştia avertizează că „începerea anului şcolar aduce în atenţie, din nou, un fenomen pervers: transformarea şcolilor în adevărate biserici, proces tolerat sau chiar încurajat de către autorităţi”. „Asociaţia Secular-Umanistă din România (ASUR) a atras atenţia în repetate rânduri asupra riscurilor pe care le presupune dubla subordonare a profesorilor de religie – deşi angajaţi şi plătiţi de Ministerul Educaţiei, ei sunt direct răspunzători în faţa cultelor care i-au trimis în şcoli.

Efectele acestei îngenuncheri a autorităţii de stat în faţa Bisericii conduce treptat la o adevarată “biserificare” a şcolilor şi la supunerea copiilor unui mecanism, foarte bine elaborat, de îndoctrinare religioasă. Infiltrarea învăţământului de către subordonaţi ai Bisericii s-a extins constant de la an la an, astfel încât azi, în multe unităţi şcolare, întâlnim profesori de religie în calitate de diriginţi sau chiar de directori”, explică ei.

ASUR a venit şi cu o serie de exemple de şcoli în care susţin că ar avea loc o astfel de acţiune de „biseriificare”, cum ar fi Şcoala Gimnazială “Maica Domnului” din Bucureşti (fosta Şcoală nr. 50), unde în urmă cu 10 ani s-a amenajat un „paraclis(!)”, dar şi şcoli din ţară. “Uitaţi-vă la pretinsul ‘laborator de religie’ de la Şcoala 50 din Bucureşti în care sunt obligaţi copiii să-şi facă orele; uitaţi-vă la elevii puşi să se târască în genunchi într-o aşa-zisă ‘capelă’ la Liceul Pedagogic din Timişoara. Aceste situaţii frizează patologicul! Profesorii de religie sunt direct subordonaţi Bisericii; a-i numi ca diriginţi sau ca directori de şcoală creează premizele unor abuzuri deosebite. Aceştia se află într-un evident conflict de interese!” a declarat Toma Pătraşcu, preşedintele ASUR.

Adriana Radu: 10 motive pentru educaţie sexuală în şcoală

Vinerea trecută am vorbit în faţa a peste 100 profesori de biologie din Bucureşti, la consfătuirea lor generală pentru anul şcolar care începe astăzi. Scopul era să le explic ce face SEXUL vs BARZA, site-ul de educaţie sexuală pe care îl conduc, şi cum îl pot folosi drept resursă didactică pentru lecţiile de anatomie. În timpul prezentării am menţionat că putem corela lipsa educaţiei sexuale din ţara noastră cu natalitatea foarte ridicată la minore (39 la 1000 în România, vs. 10 la 1000 în Germania, de exemplu).

O profesoară din sala a spus că nu crede în această corelaţie. Apoi a zis ceva de „fetele de 10 ani care rămân însărcinate”, făcând aluzie la nişte presupuse „moravuri uşoare” ale acestor fetiţe care duc la faptul că fac copii foarte devreme. I-am explicat că la 10 ani, ele sunt sub vârsta consimţământului potrivit legii din România şi că dacă ajung să fie însărcinate, asta înseamnă că au fost abuzate, iar vina este numai a agresorului.  

Profesoara s-a schimbat la faţă de parcă i-am aprins un beculeţ. Iar mie mi s-a aprins un beculeţ că nu toţi profesorii, dar nici toţi părinţii nu ştiu de ce este aşa de necesară educaţia sexuală în şcoli.

De unde, aşa, de început de an şcolar:

10 motive pentru educaţie sexuală în şcoală

1.      Pentru că educaţia sexuală îi fereşte pe copii şi tineri de abuzuri sexuale. Când un copil ştie că urechea lui se numeşte „ureche”, îţi poate spune că s-a lovit la ureche. Când ştie că piciorul e „picior”, îţi poate spune că X colegă l-a lovit cu piciorul. Dar mulţi copii şi adolescenţi nu ştiu despre organele genitale decât că sunt „acolo jos” şi că e „ruşine”. Nu au la ei uneltele lingvistice necesare pentru a povesti că au fost victimele unui abuz sexual. Nici măcar nu ştiu dacă au voie să vorbească despre ceva „ruşinos”, despre care nu vorbim de obicei şi la care au luat parte (chiar dacă a fost fără voia lor). „Penis”, „Vulvă”: educaţia sexuală vorbeşte clar despre toate părţile corpului – pentru că sunt nişte părţi ale corpului ca oricare altele – şi îi ajută pe copii şi tineri să poate facă asta.  

2.      Pentru că educaţia sexuală ţinteşte să facă din nişte persoane tinere care nu ştiu cum să aibă grijă de sine însele, persoane responsabile care merg la medic. Revenim, dacă nu ştii nici măcar cum se numesc organele tale genitale, cum să fii OK cu a merge la ginecolog/urolog/androlog. Ţi-e teamă să mergi pentru că „e ruşine”, ţi-e teamă să mergi pentru că ştii că nu vei putea purta un dialog cu medicul. Dacă au cunoaştere, tinerii au mai multă încredere în sine să se descurce într-o situaţie ca mersul la medic şi amână mai puţin vizita medicală.

3.   Pentru că educaţia sexuală îi ajută pe tineri să aibă puterea să spună NU.  „Dă-i şi lu’ mamaia un pup” când puştoaica n-are chef de dat „pup” dar aşa e „frumos”, certatul şi culpabilizatul copilului când refuză să dea acel pup: toate astea nu sunt deloc moduri bune în care îl poţi învăţa pe-un copil ce este autonomie corporală. Nu mulţi tineri (şi mai ales nu multe fete) ştiu cu adevărat că pot decide singuri ce fac cu corpul lor, dacă să facă sex, cu cine să facă sex, cum să facă sex. Educaţia sexuală le spune fix asta: că ei decid.

4.   Pentru că aş aproxima că cel puţin 80 % din fetele şi băieţii pe care i-am întâlnit la workshopuri SEXUL vs BARZA cred că fetele urinează prin vagin. Disclaimer: nu, fetele nu urinează prin vagin.  Nici dumneavoastră nu ştiţi despre ce vorbesc? Puteţi vedea clipul acesta:

5.   Pentru că educaţia sexuală ajută la spargerea preconcepţiilor şi creşterea nivelului de acceptare pentru persoanele transgender, intersexuale, lesbiene, gay, bisexuale sau asexuale. În plus, tinerii LGBTIA sunt aici, printre toţi ceilalţi, şi au la fel de multă nevoie de ajutor.

6.    Pentru că vârsta medie pentru începerea vieţii sexuale în România e 15 ani şi jumătate (potrivit acestui studiu UNICEF), iar elevul de liceu de la dumneavoastră din casă/clasă probabil deja a făcut sex, sau e aproape să facă asta şi are nevoie de toate informaţiile ca să fie în siguranţă.

7.     Pentru că nu-i încurajăm pe tineri să facă sex şi nu le zicem cum să facă sex, ci le explicăm cum să fie în siguranţă DACĂ fac sex şi atunci când fac sex. Şi cel mai probabil vor face sex (vedeţi mai sus).

8.   Pentru că NU, tinerii nu-şi vor începe viaţa sexuală mai devreme din cauza educaţiei sexuale, din contră, mai târziu! (Vedeţi în acest studiu UNESCO, pagina 10)

9.     Pentru că dacă îi întrebi pe adolescenţi cum sunt fetele şi cum sunt băieţii, vor perpetua stereotipuri de gen. Vreau să citez din ce au zis tinerii într-un workshop pe care l-am ţinut acum două săptămâni. Fetele sunt „elegante, sensibilie, încăpăţânate, timide, stresante, bune în bucătărie, invidioase, indecise, frumoase, delicate, fiţoase, atente, naive, ciudate”. Băieţii sunt „şmecheri, perverşi (le place sexul), orgolioşi, bătăuşi, bădărani, mândri, sportivi, generoşi, forţoşi, superficiali, modeşti, curajoşi, mincinoşi, protectori”. Cu viziuni despre băieţi „curajoşi” şi fete „timide” nu vom avea prea curând egalitatea în plan social pentru femei şi bărbaţi.

10.  Pentru că nici dumneavoastră n-aţi avut parte de educaţie sexuală la şcoală. Mulţi dintre adulţi nu vorbesc deloc cu adolescenţii şi copiii lor despre astfel de teme, alţii au dificultăţi foarte mari în a o face. Pentru asta există în alte ţări educatori specializaţi pe educaţie sexuală. În Germania, ei se numesc „Sexualpädagoger“ şi se pot specializa în domeniul acesta la facultate sau prin cursuri speciale. În română s-ar numi în traducere liberă „pedagogi pe teme de educaţie sexuală”.

Ce ziceţi, v-am convins că e nevoie de ei în şcoli? 

Vă invit să vă spuneţi părerea în comentarii.

Siteul Sexul vs Barza este o initiativa strans legata de promovarea LGBT despre care am mai facut pomenire:

Nu, nu este vorba despre “educatie”, ci de conditionare a unui comportament sexual al copiiilor si de indoctrinare cu preceptele acceptarii perversiunilor si anormalitatii sexuale (acceptarea homosexualitatii in acest caz).

Despre educatie sexuala:


Categorii

Cultura desfraului, Educatie, Homosexualitate, Razboiul impotriva familiei / vietii/ copiilor, Razboiul impotriva Romaniei, Scoala romaneasca

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

17 Commentarii la “ACCEPTAREA INCESTULUI, SCOATEREA OREI DE RELIGIE DIN SCOALA SI EDUCATIA SEXUALA: programul de cosmar al bravei noi lumi “romanesti”

  1. ASUR cere asta, ASUR cere ailaltă… Pare mie că ASUR cere o bâtă pe spinare, și chiar o caută cu lumânarea. Încă nu pot pricepe, că părinții vor religia creștină în școli, iar ei se bagă în seamă degeaba.

  2. Ieri am fost la PRIMA sedinta cu parintii din nou an scolar, pentru unul din copii mei.
    Si printre problemele discutate a fost reluata si problema ACCEPUTULUI ca copii sa faca sau nu Religie Crestina Ortodoxa in scoala.
    Aproape in unanimitate TOTI PARINTII au fost de accord cu RELIGIA Crestina ORTODOXA pentru copii lor. Doar trei parinti au optat pentru Religia Crestina CATOLICA, fiindca ei si copii lor sunt catolici (un fapt deloc de neglijat daca ne gandim la populatia Banatului).
    Si cand am semnat si eu (intarziasem nitel la sedinta, si mi s-a dat TABELUL cu semnaturi de catre D-na Institutoare la urma tuturor) am zis: “UNDE SUNT acum REMUS CERNEA si cei dela ASUR, ca sa VADA ca TOTI parintii din clasa asta si din multe altele ca ea, din tara, DORESC pentru ca copii lor sa INVETE RELIGIA CRESTINA IN SCOALA?!”
    Iar D-na Institutoare a spus: “Da! Bine ziceti… Sa vada si ei ca au semnat TOTI PARINTII pntru RELIGIE!”

    Si atunci ce mai vor acesti NEMERNICI de persiflatori…in fiecare an?
    Oare chiar sunt atat de DOBITOCI si de ORBI incat nu pricep ca PARINTII copiilor romani VOR singuri ca COPIII LOR sa invete CRESTINISMUL la scoala??!
    Pur si simplu au devenit de un tupeu GRETOS?
    Daca NU VOR pentru copii lor Religie, atunci SA SEMNEZE si ei CA NU DORESC ca copii lor sa faca Religie, si SA NU-SI TRIMITA copii la Ora de Religie!
    Dar pentru copiii mei EU DECID, si nicidecum ATEII de la ASUR, sau homosexualul de REMUS CERNEA!
    Vointa exprimata de Parinti IN MAJORITATE insemna DEMOCRATIE AUTENTICA!
    De vointa Parintilor TREBUIE SA TINA SEAMA nu numai Directiunile scolilor publice, ci ORICE SUBIECT de drept din tara asta, inclusiv o mana de degenerati mintal si de excentrici, care in fiecare an II JIGNESC pe PARINTII ortodocsi.
    Da! Cei de la ASUR nu numai ca sunt in dezacord cu vointa MAJORITARA a cetatenilor romani care sunt PARINTI de copii, ci INSULTA si JIGNESC demnitatea si constiinta ROMANILOR otodocsi, prin batjocorile pe care le aduc in fiecare an filosofiei de masa in care cred romanii si care este Crestinismul Ortodox!
    Ortodoxia nu este numai PIETATE cum cred cei de la ASUR, in mod fals, ci este VIZIUNE si CONCEPTIE despre lume si viata, este FILOSOFIA de a gandi si trai a ZECI DE MILIOANE DE ROMANI!
    Pur si simplu acesti “paraziti” au INTRECUT MASURA bunului simt, si INCALCA prin atitudinea lor DREPTURILE si LIBERTATILE pe care Constitutia Romaniei le prevede si garanteaza romanilor ORTODOCSI!
    NU ar fi o mare surpriza daca in acest an s-ar pomeni cu procese judiciare intentate de catre cei pe care acesti oameni ii sfideaza si jignesc mereu!
    Dumnezeu sa aiba mila de noi toti si de copiii CRESTINI ai romanilor ! AMIN!

  3. Am uitat sa adaug ceva…clasa fiicei mele are 34 de elevi.
    Prin urmare, pentru INVATAREA Religiei Ortodoxde de catre elevii acestei clase au semnat peste 30 de PARINTI!
    Au semnat de buna voie, si nimeni nu le-a impus!
    Inca ceva, acceptul Parintilor pentru Invatarea Religiei SE DA de catre Parinti se DA si EXPRIMA IN FIECARE AN, la inceput an scolar, desi pentru Invatarea celorlalte discipline NU LI SE CERE ca sa-si exprime sau nu acceptul…
    Prin urmare “problematizarea predarii Religiei in scolile publice romanesti” pe care o face an de an ASUR-ul este o FALSA dezbatere pe care cauta sa o genereze intre romani!
    Grav este ca ei NU VOR SA INTELEAGA ca Romanii LE RESPING vziunea, ba chiar le-o DETESTA!
    Pacat ca nu inteleg ca “placa” falselor argumente pe care le readuc in discutie (ca si cum ar reincalzi o ciorba veche si stricata de idei) este in realitate un “MONOLOG” pe care il fac singuri, fiindca ROMANII refuza aiba un DIALOG real cu cei care le INSULTA si LEZEAZA VALORILE lor traditionale, intr-o maniera atat de tupeista, incat nici propagndistii de partid din vremea comunista nu au indraznit s-o faca…
    Dumnezeu sa aiba mila de noi toti!

  4. Inca ceva, Invatarea Religiei in Scoli ESTE BENEFICA pentru FORMAREA nobila si altruista a copiilor si pentru aflarea unor Adevaruri mari despre Ortodoxie, pe care unii parinti ortodocsi NEPRACTICANTI nu le pot spune si destainui copiilor lor, fiindca nu le cunosc din lipsa de cultura crestina elementara.
    Si ceea ce unii parinti NU POT sa-i invete pe copii lor despre Biserica si Crestinism din varii motive sau cauze, II INVATA Profesorul de Religie!
    Desi avem un obicei frumos in familia noastra, as zice, ca sa ne impartasim COPIII cat de des putem, unoeri, in serile de sambata copii nostri ne intreaba Tati, maine de CUMINECAM?
    Mergem la Biserica cutare sau cutare? La Parintele Cutare sau Cutare?
    Iar la Liturghie copiii nostri se intalnesc cu colegi de-ai lor de clasa, care se impartasesc si ei!
    Noi, Parintii lor, ne salutam discret si ne zambim, ca si cum reciproc ne-am “aprecia” unii pe altii ca ne-am adus copii la Biserica, si II MULTUMIM Lui Dumnezeu ca ne-a mai dat o sansa si ocazie ca copiii nostri SA-L PRIMEASCA PE HRISTOS in ei!
    De multe ori am vorbit cu alti Parinti, la Biserica un subiect care este MEREU si MEREU DE ACTUALITATE, si anume: “Sa facem tot ce putem ca sa-i invatam pe copii cat mai multe lucruri despre Biserica si sa-i IMPARTASIM ct mai desc, acum cat sunt mici si nevinovati, ca in curand LUMEA va incerca sa ni-i fure, si sa ni-i faca sa apuce pe caile pacatelor!”
    Revenind la Ora de Religie Crestina, consider ca numai niste oameni care SUNT CERTATI groaznic cu Crestinismul, si cu Persoana lui Hristos, pot avea o asa de JOSNICA opinie fata de o posibilitate pe care copii lor o au de a invata un mod de viata NOBIL si DEMN, modul de viata CRESTIN!
    Ferice de tara asta ca are atat de putine “specimene” anacronice ca acesti militanti pentru ATEISM pe care ii are organizatia AUSR!
    Si FERICE tara asta ca are inca PARINTI responsabili, care vor sa-si educe copii in spiritul CELOR MAI FRUMOASE si NOBILE valori si repere morale si doctrinare.
    Dumnezeu sa aiba mila de VIIOTRUL copiilor nostri! Amin!

  5. Cati copii are Remus Cernea si din care casatorie? Dar membrii ASUR?

  6. Titus L,
    Cernea şi Asur-ii, dacă nu ar face ce fac, nu ar fi (şi nu ar avea) nimic (în buzunare, şi în societate). Aşa servicii nu se fac gratis.
    Oamenii din şi după fire s-au îndepărtat, s-au ferit, au respins şi condamnat cele ce le stim cu toții că sunt spurcate. Spurcăciunea nu este în firea omului. Mizeria nu poate fi mâncată, băută, primită în organism, pentru că nu o primeşte firea, pentru că îmbolnăveşte şi ucide. Nu oricine acceptă să facă ce face Cernea şi Asur-ii. Ca să spurci pe alții trebuie să te spurci mai întâi pe tine, să te deprinzi cu asta, şi apoi să lupți să-i spurci pe toți, ca să nu puți numai tu şi să nu mai fii condamnat de tine şi de ceilalți.
    Acum spun şi luptă pentru ce se poate, la nivelul de azi, dar curând vor coborâ şi mai mult, (şi mai grav) în spurcăciune. Unii deja î-şi beau urina… brrr!!!. (iertați că o spun).Deee… chestie de sensibilitate. Apologeții spurcăciunii sunt obraznici, fără de ruşine, fără bun simț, fără… precum tatăl lor.

  7. Necurăția, spurcăciunea demonică a dus greu război cu firea umană totdeauna, pentru că omul (chip şi asemănare cu Dumnezeu), nu le are în fire pe acestea. În inima omului este scrisă de Creator, legea firii şi omenirea, deşi căzută a păstrat-o şi în căderea şi necunoşterea lui Dumnezeu. Orbirea sufletului şi puterea patimilor încă nu au puterea să biruie firea (tururor), şi demonii o ştiu, de aceea lupă (prin cei spurcați), să schimbe firea umană de la vârsta cea mai fragedă. Mândria omului căzut e arma lui forte. S-a ajuns astăzi (prin aceşti spurcați), să se spună, că a fi civilizat, înseamnă a fi spurcat sau maăcar a accepta şi a aproba aceasta. Are spurcați cu titluri mari, cu studii, cu poziție înaltă şi cu putere, care folosesc la maxim acestea prin media pentru a distruge orice rezistență. Au câstigat mult şi pe mulți. S-a desființat ruşinea. Mândria ,,deşteptăciunii” în care am căzut toți, răstoarnă totul. A fi normal şi firesc a ajuns să fie o ruşine, ptr că eşti homofob, medieval, lipsit de capacitatea de a înțelege că spurcăciunea, non-comformismul şi toate cele de pe agenda lor, sunt cuceriri ale ,,ştiinței”, ,,culturii” progresului şi civilizației, a ,,înălțimii la care a ajuns civilizația umană astăzi. Spurcăciunea… vârful şi apogeul civilizației umane !!!.
    Asta o spun, o suțin şi o impun (din ce în ce mai agresiv), stăpânirile statelor lumii.
    Urâciunea pustiirii mai are puțin până să ocupe în întregime locul cel sfânt. Suntem f. aproape de aceasta.

  8. Acestea trebuie să le arătăm tuturor. Să le strigăm de pe acoperişuri. Să le respingem oriunde şi oricând.

  9. Parlamentul trebuie să apere inocența copiilor țării.
    Copii nu au discernământ.
    Nu este un drept ci o nedreptate strigătoare la cer să aduci în viața şi sufletul lor, înainte de vreme, ceea ce firea o face când trebuie.
    Este mai mult decât suficient ce a rânduit Creatorul.
    Scoateți pornografia şi destăbalarea din media, din familie şi societate şi nu vom mai avea copii cu copii şi firescul va renaşte frumusețea dragostei şi curăția tuturor.

  10. ”Moralitatea modernă şi civilizată susţine că, în principiu, orice este permis atât timp cât nu răneşti pe altcineva”. Nu ”moralitatea modernă” ci moralitatea atee, veche și mai ales vicleană ca și diavolul care a inspirat-o.
    Același slogan îl susțin toți ateii ”moraliști” pe forumuri și bloguri, ori de câte ori au ocazia: dacă nu fac rău la nimeni, ce e treaba altuia ce fac eu în dormitor? Desigur, asta pentru că argumentul este invocat mai ales pentru justificarea păcatelor din sfera intimității sexuale.
    Pseudo-argumentul lor are un substat care arată că ateismul este prin el însuși antisocial (de vreme c e este și anti-uman, atâta timp cât neagă latura spirituală a omului): ”pentru că nu răneşte pe nimeni şi ea se petrece între doi adulţi care consimt” După cum se vede, ”rănirea” de care vorbește autoarea se referă doar la cea fizică, nu la cea de ordin psihologic-sufletesc, ca și cum doar prima dintre ele există sau contează când vine vorba de moralitate. Pentru atei, când vine vorba de justificarea deviațiilor sexuale, ceilalți membrii ai societății nu contează ca și cum comportamentele individuale, fie ele morale sau imorale, nu influiențează pe cei din jur deși unii dintre ei știu foarte bine ce înseamnă puterea exemplului și mai ales exemplul majorității. Iată cum militantismul ateist duce la separatism social și fragmentare culturală, cel puțin în societățile creștine, pentru că cine nu-l poate iubi pe Dumnezeu, pe oameni nici atât. Și de aceea n-am văzut și nu vom vedea vreodată atei patrioți, eroi, care să-și pună viața în pericol de moarte, conștient și voluntar în slujba neamului din care face parte. Iar în cazul nostru particular, câtă vreme neamul românesc este fundamental creștin, cum ar putea un ateu să se pună în slujba neamului său și să-i dorească binele atâta timp cât are altă structură interioară, viziune de viață contrarie și interese pe aceeași direcție opusă?!
    Inutil a discuta.

  11. @ Dan

    Intr-adevar sloganul: “dacă nu fac rău la nimeni, ce e treaba altuia ce fac eu în dormitor?” nu poate sa functioneze nici macar cu o logica minima, deoarece cel ce face lucruri contra firii in dormitorul lui nu ramane doar acolo, si iata ca iese pe strada si se suie in tramvai si mie imi vine sa vars numai cand il vad. Sigur, intr-o societate ca cea de astazi, nu m-ar mira sa apara maine un medicament in farmacii contra gretii provocate de homosexuali… rezolvand astfel problema raului care mi-o face mie astfel de deviati. Degeaba ar incerca ei sa-mi explice ca daca nu ma palesc cu parul in moalele capului nu-mi fac rau. E o viziune restransa asupra ceea ce inseamna rau si am putea spune chiar o smecherie diavoleasca, ca si cum dracul, daca nu-ti da cu copita, e bun.

    Atata vreme insa cat omul este privit doar trupeste totul este permis si chiar cele mai oribile atrocitati sau devieri contra firii, in timp ce asa-zisa morala poate suferi schimbari nu numai de la o epoca la alta, ci si de la o zi la alta. Aceasta pentru ca este o morala a lumii acesteia, schimbatoare, neancorata in binele suprem, neavand nici o legatura cu Dumnezeu. In adevar, o morala fara Dumnezeu nu este morala. Asadar oricat ar incerca LGBTistii sa explice lucrurile in termeni de morala, din start ei se situeaza in afara ei. E ca si cum o rama ar vorbi de coloana ei vertebrala. Si-acuma nu o sa luam lectii de la ea.

  12. Pingback: TARA INVATAMANTULUI DIGITALIZAT: copii care invata la lumina lumanarii si invatatoare care s-au transformat sufrageria in SCOALA [reportaj VIDEO]/ UN RASPUNS PE TEMA RELIGIEI IN SCOLI - Recomandari
  13. Pingback: Incestul – “drept fundamental”?! Consiliul de… ETICA al Germaniei cere LEGALIZAREA INCESTULUI - Recomandari
  14. Pingback: ORGANIZATIILE PRO-HOMOSEXUALITATE SI SECULARISTE FAC PRESIUNI PENTRU EDUCATIE SEXUALA OBLIGATORIE. Care e pretextul derizoriu de care s-au folosit/ SEX DE LA 13 ANI! – o lectie de educatie sexuala in MAREA BRITANIE - Recomandari
  15. Pingback: PRO TV incepe propaganda pentru “EDUCATIE SEXUALA” [video]. Romania in “topul negru” al sarcinilor la adolescente. LA NUMARUL DE AVORTURI O FI LA “TOPUL ALB”? - Recomandari
  16. Pingback: CASATORII HOMOSEXUALE in inca cinci state americane/ ”EDUCATIE” SEXUALA despre perversiuni si homosexualitate la …GRADINITA! | Cuvântul Ortodox
  17. Pingback: PROGRESISM, DEMOCRATIE, VALORI OCCIDENTALE? Tinerii liberali din SUEDIA vor LEGALIZAREA INCESTULUI si a NECROFILIEI. România își aduce contributia prin FILMUL ”ILEGITIM”, despre o RELATIE INCESTUOASA, premiat la nivel international… | Cuvânt
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare