Ambasada Rusiei comite un sacrilegiu istoriografic: MASACRUL DE LA FANTANA ALBA s-a intamplat din cauza SERVICIILOR SECRETE ROMÂNEȘTI

19-04-2017 3 minute Sublinieri

În contextul publicării în presa română și Internet a materialelor despre evenimentele tragice în aprilie 1941 la Fântâna Albă și așa-zisul “masacru la Fântâna Albă” propunem spre atenția cititorilor traducerea în limba română a fragmentelor de cheie din articolul lui Nicolai Rubanets, specialist independent ucrainean în istorie locală, care a apărut pe site-ul Asociației de comunități etnice din Bucovina de Nord. Lucrarea este bazată pe documentele de arhivă originale în contrast cu multe alte materiale mai sus menționate.

Publicăm fragmentele din aceste cercetări:

“Despre evenimentele tragice care au avut loc pe 1 aprilie 1941 în poiana Varnița, aproape de satul Fântâna Albă din raionul Glâbocski din regiunea Cernăuți. Atunci grănicerii sovietici au deschis focul asupra coloanei, a oamenilor care încercau să treacă din URSS în Romănia.

Informația despre acest eveniment a fost suprimată pentru un timp lung, și numai după ce Ucraina a primit independență evenimentul a început să fie discutat deschis, au început să scrie despre el, s-au lansat cercetările. Fiecare an în locul tragediei se țin parastase-recvieme la care participă atât reprezentanții societății civile, cât și a autorităților, despre acest eveniment s-a scris, dar multe au rămas încă în afara cercetărilor.

Pe parcursul ultimilor doi ani autorul a studiat o serie de dosare de arhivă legate de acest eveniment, care se păstrează în instituțiile de stat din regiunea Cernăuți. Au fost de asemenea examinate materialele edițiilor periodice și publicațiile cercetătorilor, a fost efectuat sondajul unui număr de persoane care au fost martirii acelor evenimente.

Pe baza celor cercetate se pot reconstitui circumstanțele tragediei. Deci, pe 1 aprilie 1941 zeci de oameni din satele raionului Glibotski și parțial din raionul Storojinetski au început să sosească la Glubocaia. Spre amiază în centrul din Glubokaia s-au strâns peste două mii de oameni. Oamenii cereau de la autorități permisiune pentru trecerea frontierei. Din însemnările în jurnalul unuia dintre organizatorii trecerii, M. Gușul, aflăm că procurorul raionului a ieșit la mulțime și a explicat că ei sunt cetățenii URSS, posedă case, gospodării, așadar nimeni nu o să le permită să treacă frontiera de stat. Atunci oamenii au început să lepede îmbrăcămintea de pe ei, strigând: “atunci o să vă lăsăm și îmbrăcămintea, nu numia gospodăriile și vitele”. După asta în coloană mare mulțimea a pornit spre frontieră.

În drum grănicerii au încercat de câteva ori să-i oprească pe oameni, explicându-le că nimeni nu o să le dea voie să treacă de frontiera de stat. Încă odată oamenii au fost opriți de grăniceri în poiana Varnița. După atenționare orală s-a tras focuri de avertizare, prima dată în sus, a doua oară spre prapuri și cruci, pe care le duceau în rândurile din față ale coloanei. Dar asta nu a oprit mulțimea. Din ea au răsunat focuri de armă în direcția militarilor. Atunci grănicerii au deschis focul spre mulțime… Din nefericire, cifra precisă a victimelor nu a fost stabilită, unii cercetători, totuși, arată că atunci au fost uciși în jur de 50 de oameni, și mulți au fost răniți.

Ce anume a provocat asemenea actiuni? Cercetătorul evenimentelor din 1941 Petr Kirstiuk în eseul său documentar “Freamătă brazii deasupra crucilor” a remarcat corect că “a fost posibil să fie strânși câteva mii de oameni la o oră și zi precis definită, mai ales primăvara, numai planificând acțiunea cu precizie”. Din materialele de arhivă aflăm că această acțiune de masă de a traversa frontiera a fost inițiată de serviciul de informații românesc de atunci…

Martorii acelor evenimente au atras justă atenție către faptul că în coloana care pe 1 aprilie 1941 încerca să treacă frontiera erau mulți tineri. Aceasta este confirmat și de materialele de arhivă. Deși în coloană erau femei cu copii și vârstnici, analiza materialelor existente arată că aproape 70 % din coloana erau persoane de sex masculin cu vârsta cuprinsă între 20-25 și până la 40 de ani, mulți dintre care și-au lăsat acasă soțiile lor tinere, copiii mici, părinții, frații și surorile. Marea majoritate a acestor oameni la timpul lor au efectuat serviciul militar în cadrul armatei române. Astfel este evident că în cazul în care ar fi început un război, nu era deloc necesar să-i instige cineva pe acești oameni să lupte, ei în mod automat ar fi devenit “avangarda” armatei române”.

Ambasada Rusiei, în a doua zi a Sfintelor Paști, insultă în mod mizerabil poporul român negând masacrul de la Fântâna Albă și aruncând public o serie de informații cu caracter diversionist care arată ,,respectul,, pe care Rusia îl poartă națiunii române.

Este clar că avem nevoie de o legislație prin care negarea crimelor de război la adresa poporului român să fie sancționată drastic. La fel cum este clar că domnii Meleșcanu și Grindeanu sunt datori să ceară socoteală ambasadei Rusiei pentru jignirile aduse memoriei martirilor români uciși în mod barbar de ocupantul sovietic pe pământul românesc al Bucovinei. De asemenea, cred că este o obligație de minim bun-simț în relațiile internaționale ca guvernele Rusiei și Ucrainei să recunoască oficial masacrul de la Fântâna Albă.

Voi interpela guvernul României cu privire la atitudinile agresive pe care le manifestă ambasada Rusiei la București la adresa țării noastre și a valorilor neamului românesc !

Nota noastra

Despre propaganda agresiva si aroganta a Ambasadei Rusiei am mai scris: AMBASADA RUSIEI IN ROMÂNIA si cursul sau scurt de RESCRIERE a ISTORIEI NATIONALE …din perspectiva unui nou vechi colonialism cultural moscovit. CUM A FOST “ELIBERATA” BASARABIA IN 1812 SI ALTE ASEMENEA TRUNCHIERI ALE ISTORIEI

Episodul de mai sus arata ca avem de-a face, de fapt, cu un mod de conduita decis la Kremlin, cu niste directii pe care Ambasada Rusiei din Bucuresti le urmeaza consecvent pe teme de istorie recenta populare in cadrul opiniei publice romanesti.

De fapt, este un fel de trolling la nivel mai inalt. Despre cum functioneaza propaganda rusa in registrul trollingului in Romania am scris aici: PROPAGANDA RUSA IN ROMÂNIA – adevaruri si mituri. Razboiul informational anti-românesc este despre CONVERSATIA SOCIALA, nu despre NARATIUNI

Despre negarea masacrului de la Fantana Alba, sau de pasarea responsabilitatii autoritatilor romane, nu prea sunt multe de spus. Autorul citat trimite la surse de arhiva. Pai, sa vedem acele surse de arhiva. Si, atentie, ca mai depinde si de ce fel de ”materiale de arhiva” vorbim. Pentru ca nu poti lua de buna orice parere pe care vreun comisar sovietic sau agent KGB a pus-o pe hartie. In acest caz, material de arhiva convingator ar insemna unul gasit in arhivele Sigurantei, adica a serviciilor secrete romanesti. Pana atunci, este vorba despre rastalmaciri si supozitii, de o interpretare istorica rauvoitoare si neprofesionista. Avem de-a face cu o varianta a evenimentului istoric ce poate fi caracterizata, foarte eufemistic vorbind, drept tendentioasa. Ciudata este si ultima afirmatie din materialul citat, precum si logica textului. Pana la urma, de ce ar fi inscenat asa ceva serviciile secrete romanesti? Caci daca pui la cale asa ceva, de regula exista un obiectiv foarte clar urmarit – de pilda, declaratia de razboi. 

Realitatea din arhive, pentru oricine a citit cat de cat istoria acelor ani, este ca rusii au facut permanente provocari la granitele Romaniei. Provocari care au mers de la ”simple” agresiuni la adresa granicerilor romani pana la sechestrari si mici invazii in toata regula. 

Asadar, o noua aroganta istoriografic-propagandistica, o grosolanie, lipsita de orice fel de subtilitate, in ”buna” traditie a istoriografiei sovietice. O atitudine care se manifesta si prin limba romana foarte proasta folosita. 


Categorii

1. DIVERSE, Istorie, Opinii, analize, Razboiul impotriva Romaniei, Rusia

Etichete (taguri)

, , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

12 Commentarii la “Ambasada Rusiei comite un sacrilegiu istoriografic: MASACRUL DE LA FANTANA ALBA s-a intamplat din cauza SERVICIILOR SECRETE ROMÂNEȘTI

  1. Din pacate asta e faza cu harta reloaded, dar povestita, nu desenata, ca doar doar om raspunde la provocari.

  2. Nu inteleg de ce parintele Aldea nu-l recunoaste ca sfant pe Cosma Etolianul . Am mai intalnit atitudinea asta si la Iulian Capsali. Aveti vreo explicatie? Se motiveaza acuzele parintelui Aldea ?

  3. Pt emanuel: păr Aldea mai cunoaște și istorie! Dacă Cosma etolianul a fost foarte filogrec, probabil a fost și antiromân (antimechidon). Probabil părintele știe mai multe.
    Au fost și mai sunt părinți și monahi greci, care sunt antiromâni sau pe-aproape. Am auzit și eu când am fost în Sf Munte. Acolo dintre părinții români care sunt filogreci, aceia o duc f f bine. Dacă ești părinte român care iubești Adevărul- inclusiv cel istoric- artunci ai probleme în Sf Munte. Grecoteii sunt buni și amabili atâta timp cât conduc ei totul și ceilalți se supun; dacă cumva ai altă atitudine, știu ei să-ți pună bețe în roate, în stil neortodox.
    Este un aspect mai puțin cunoscut, despre care nimeni nu vorbește cu plăcere; dar există, din păcate!

  4. @ emanuel, cristian

    Exista un anumit soi de frustrare istorica a grecilor fata de romani legata de faptul ca aromanii au constituit intotdeauna elita comerciala, economica si culturala din Balcani, iar mai tarziu si elita politica. La fel procedeaza si bulgarii sau sarbii cu etnicii romani.
    Pacat, insa, ca astfel de fapte se petrec si in Sfantul Munte!

  5. Tot nu inteleg ce are Cosma Etolianul cu chestiunea aceasta …Sfantul Nectarie nu era filo-grec?Cine pune eticheta de “filo-grec” ? Parintele Justin nu era “filo-roman” ?

    “Exista un anumit soi de frustrare istorica a grecilor fata de romani legata de faptul ca aromanii au constituit intotdeauna elita comerciala, economica si culturala din Balcani, iar mai tarziu si elita politica. ”

    E o afirmatie care trebuie dovedita temeinic.Cu totii stim de existenta aromanilor si de importanta lor .Dar de aici pana la un rol asa de important in dinamica regiunii e mult de mancat.
    Din cate stiu eu (si nu cred ca gresesc) ,grecii au inceput sa-i priveasca cu si mai multa neintelegere pe aromani odata cu colaborationismul aromanilor cu italienii(si albanezii) in Al Doilea Razboi Mondial.

    Toata lumea cunoaste nationalismul grecilor. A fost amplificat in special de perioada “romantica” (perioada Razboiului de Independeta,Byron etc),moment in care au inceput sa-si scoata nasul masonii si sa fie promovata din nou cultura pagana elina.E ceva tare nobil sa fii grec,nu ?Grecii si acum vor teritoriul apartinand statului FYROM (Macedonia) (zona ravnita si de Bulgaria) .

    Nu stiu ce au unii cu sarbii,da eu is prieten cu ei.In Banat prieteniile dintre romani si sarbi sunt des intalnite.

    “Dacă Cosma etolianul a fost foarte filogrec, probabil a fost și antiromân (antimechidon).”

    Pai atunci eu zic sa renuntam la a mai cinsti alti sfanti in afara de cei cu origina strict romana.

    “Grecoteii sunt buni și amabili atâta timp cât conduc ei totul și ceilalți se supun; dacă cumva ai altă atitudine, știu ei să-ți pună bețe în roate, în stil neortodox. ”

    Metodele sunt neortodoxe,e drept.Dar totusi,ei se afla acasuca ,noi in deplasare .Fara organizarea lor am fi nuli.O recunoaste chiar Ioanichie Balan.

  6. Culmea e ca articolul scris de parintele Aldea era chiar pe firul “sa nu ne mai plangem;numai luptand castigam” .

  7. @ emanuel
    Ceea ce am spus nu trebuie dovedit temeinic, pentru ca este deja dovedit temeinic de aproape un secol. Vezi lucrarea lui N. N. Hancu, “Aromanii”, publicata in 1936 sau lucrarile recente semnate de Dorin Lozovanu si nu numai.

  8. @emanuel
    Si nu uita ca a fi filogrec sau filoroman nu inseamna neaparat sa fii anti cineva. Dar unii au cazut in ispita asta…

  9. Românii mor si acuma de gloantele ideologice ale sovietelor. Vezi cei care au laut-o razna si insista ca era mai bine sub rusi, sub Dej, sub Ceausescu.

  10. @emanuel
    “Nu stiu ce au unii cu sarbii, da eu is prieten cu ei. In Banat prieteniile dintre romani si sarbi sunt des intalnite”.

    Pai si eu ii simpatizam tare pe sarbi pana am aflat cum ii trateaza ei pe romanii de pe Valea Timocului. Viata a facut sa stau multi ani cu chirie in casa unei batrane doamne romance de pe langa Negotin si stabilita in America de Nord.
    Atunci am aflat ca ea si fatele ei nu stiau sa scrie romaneste pentru ca vlahii timoceni nu aveau voie sa aiba scoli si biserici in limba lor (romana).
    Sarbii, bulgarii si ungurii pastreaza in adormire trasaturi specifice popoarelor asiatice, din cand in cand acestea se trezesc si le intuneca mintea si savarsesc fapte grozave. Atunci lumea incepe sa se mire cum de este posibil asa ceva.
    In plus ei mai au si un complex al popoarelor mici pe care au incercat sa-l acopere pe seama altor etnii sau vecinilor, in speta a romanilor pe care i-au aflat mai tolomaci si mereu au incearcat sa profite. Ca, vorba lui nea Petrache, Dumnezeu sa-l fericeasca, daca romanii ar fi stiut sa dea cu ei de pamant la momentul potrivit, nu s-ar umfla atat si n-ar fi indraznit sa le faca atatea mizerii.
    Mai citeste istorie si vezi pana la ce data au ocupat trupele sarbesti Banatul romanesc pana la Arad la sfarsitul primului razbel.
    Citeste si vezi de ce a mutat Broz Tito contingente masive de sarbi din Kossovo pe Valea Timocului (insa le-a iesit pe nas dupa o jumatate de veac, nu ca m-as bucura de capra lor).

  11. Pingback: O noua mostra de pura propaganda stalinista oferita de Ambasada Rusiei. Basarabia ar fi „ADERAT” la URSS in iunie 1940!
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare