ANTICRESTINII SI ATEII MILITANTI de la ASUR navalesc cu bocancii urii neo-bolsevice peste ora de religie/ DE LA MULTICULTURALISMUL IDEOLOGIC LA NEO-ILUMINISMUL NIVELATOR – REVERSUL UNEI TENDINTE/ Nicolas Sarkozy considera ca Franta are radacini… evreiesti!

• ASUR.ro: ASUR lanseaza campania ”Stop îndoctrinarii religioase în scoli!”
• Voxpublica:

[Costi Rogozanu]: Să predăm ştiinţă în biserici

[Remus Cernea]: Ziua Darwin şi umbrele ei în România

• Basilica.ro: Refuzăm oferta vidului spiritual

Răspuns al Patriarhiei Române la campania „Stop îndoctrinării religioase în școli”, lansată de Asociația Secular Umanistă din România (ASUR):

ASUR: „Prevederile legii 1/2011 în privinţa predării religiei în şcoli vin în contradicţie cu Constituţia României, cu legea privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, cu codul muncii şi chiar şi cu legea cultelor.”

Predarea religiei în şcolile de stat se face în conformitate cu art. 32, alin. (7) din Constituţia României: „Statul asigură libertatea învăţământului religios, potrivit cerinţelor specifice fiecărui cult. În şcolile de stat, învăţământul religios este organizat şi garantat prin lege”. În mod similar, Legea educaţiei naţionale prevede în art. 18, alin. (1): „Elevilor aparţinând cultelor de stat, indiferent de numărul lor, li se asigură dreptul constituţional de a participa la ora de religie, conform confesiunii proprii”.

Dacă Legea educaţiei naţionale se află în conflict cu Constituția României, este misiunea Curții Constituționale să decidă. Interpretarea oferită de ASUR este una tendenţioasă, menită să legitimeze această acțiune de denigrare a Bisericii Ortodoxe Române (BOR). De altfel, tonul profund anti-BOR arată că ASUR promovează un umanism antireligios. ASUR se face astfel continuatoarea procesului de ateizare „prin informare”, pe care comunismul l-a propus României, timp de 45 de ani, cu roadele dureroase pe care le resimţim şi acum.

ASUR: „Lipsa unui mecanism de înscriere voluntară, pe baza unei decizii informate a părinţilor şi a elevilor, instaurează obligativitatea de facto a studierii religiei în şcoală, fapt ce violează art 29, al. (1) din Constituţie.”

În conformitate cu art. 32, alin. (1) şi art. 3, alin. (1) din Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor, este obligatorie prezenţa religiei printre celelalte discipline din schema orară (nu la dispoziţia conducerii şcolii), dar nu este obligatorie participarea elevilor la ora de religie. La solicitarea scrisă a elevului major, a părintelui sau a tutorelui legal constituit, elevul poate să nu frecventeze orele de religie; în acest caz, situaţia şcolară se încheie fără disciplina religie (art. 18, alin. (2) din Legea educaţiei naţionale). Această prevedere a legii este adusă la cunoştinţa părinţilor de către diriginţi sau învăţători, la început de an şcolar.

ASUR: „Prevederea conform căreia se poate solicita ca elevul să nu frecventeze orele de Religie este insuficientă în condiţiile în care, în practică, şcolile, din motive administrative, sunt extrem de reticente în a informa elevii şi părinţii şi de a accepta o astfel de opţiune.”

Este datoria tuturor celor angrenați în sistemul educativ, profesori, elevi și părinți, să vegheze la respectarea prevederilor art. 18, alin. (2) din Legea nr. 1/2011. Prin urmare, credem că intervenţia denigratoare la adresa religiei în şcoală, prin promovarea de sloganuri şi concepţii insuficient susţinute pe fapte reale, este o agresiune inacceptabilă, care afectează fondul sufletesc al persoanelor aflate în procesul educativ.

ASUR: „Interzicerea dreptului la opţiune pentru elevii care au împlinit 16 ani, este în contradicţie cu art 3, al (2) din legea cultelor.”

Art. 3, alin. (2) din Legea cultelor menționează alegerea religiei copilului, iar nu studiul ei. În plus, art. 3 alin. (1) din aceeaşi lege prevede: „Părinţii sau tutorii au dreptul exclusiv de a opta pentru educaţia religioasă a copiilor minori, conform propriilor convingeri”. Aşadar, acest aspect intră sub incidența voinţei familiei. Mâine, probabil, ASUR va cere şi desfiinţarea familiei, pentru că nu se încadrează în doctrina sa ideologică, anulând astfel orice drept al părinţilor asupra copiilor.

ASUR: „Poziţia ASUR este neechivocă: în unităţile de învăţământ trebuie păstrată o strictă neutralitate religioasă, iar în cadrul orelor de religie trebuie predată istoria religiilor şi nu doar viziunea particulară a unui anumit cult, indiferent care ar fi acesta.”

Valorile propuse de disciplina religie sunt diferite de cele propuse în cadrul cursurilor de istoria religiilor. Întrucât aceste valori spirituale şi morale stau la baza culturii europene şi naţionale, elevii trebuie să aibă acces în mod liber la ele. Rolul lor formativ este temeinic demonstrat şi de studiile sociologice în domeniu. Astfel, rezultatele cercetării naţionale „Educaţia moral-religioasă în sistemul de educaţie din România”, realizată în anul 2008 în cadrul Institutului de Ştiinţe ale Educaţiei, arată că 85,7% dintre elevi, 91,4% dintre părinţi şi 88,6% dintre profesorii diriginţi consideră credinţa religioasă ca fiind importantă în viaţa lor.

Fundamentalismul antireligios al ASUR relativizează identitatea de credinţă a elevului sau a părinţilor acestuia şi o reduce la un fenomen al trecutului (istoria religiilor). De fapt, sub pretextul promovării umanismului, ASUR militează pentru eliminarea religiei din cultura copilului, nu doar pentru alternarea informaţiei. Niciunul dintre demersurile ASUR nu inspiră convingerea că, în cazul în care copilul ar vrea să fie educat religios, iar familia s-ar opune, ASUR e gata să militeze pentru acest drept al copilului!  (…)

ASUR: „şi mai grav, copiilor, inclusiv celor din clasele primare, li se repetă obsesiv despre ‘păcat’, ‘iad’ şi ‘diavoli’, inducîndu-li-se ideea că nerespectarea cu stricteţe a ‘poruncilor’ îi condamnă la ‘osînda veşnică’.

Reprezentanţii ASUR prezintă problema păcatului în mod simplist şi superficial, nu existenţial şi social. Libertatea omului nu este indiferență spirituală, ci capacitatea acestuia de a alege valori care îmbogățesc viața persoanei și a comunității umane. În acest sens, valorile oferite de educația religioasă sunt extrem de necesare, întrucât ele reprezintă pentru tineri un reper spiritual esențial și un liant existențial între toate cunoștințele dobândite prin studiul celorlalte discipline. Valorile cultivate și virtuțile încurajate în cadrul orelor de religie sunt necesare sănătății spirituale a persoanei și a comunității. Religia îl învață pe copil și pe tânăr iubirea față de Dumnezeu și de oameni, credința, speranța și solidaritatea, dreptatea și recunoștința față de părinți și față de binefăcători, dărnicia și hărnicia, sfințenia vieții, valoarea eternă a ființei umane, binele comun și frumusețea sufletului profund uman, cultivat și îmbogățit prin virtuți şi fapte bune.  (…)

Comentariul nostru:

Campania recentă declanșată de ASUR – Asociația Secular-Umanistă din România – este absolut reprezentativă pentru unele curente de gândire totalitară care vor să excludă religia din viața oamenilor într-o manieră care aduce aminte de manifestările regimului comunist. Dacă, atunci, orice manifestare a Bisericii în spațiul public, orice aplecare a copiiilor, a oamenilor obișnuiți asupra celor ce țin de credință, erau înfierate, în numele doctrinei marxist-leniniste, cu o ”vigilență” revoluționară ca fiind semne de ”obscurantism” și ”îndoctrinare”, acum, într-o epocă a democrației, același atac asupra vieții comunitare tradiționale este dus de pe pozițiile unei pretinse „neutralități”.

Neutralitate care lipsește însă întru totul celor care, în numele unei ”etici umanist-seculariste” vor să reducă societatea la calapodul ideologic strâmt al unei filosofii abtracte care nu ține cont de particularitățile locale, de tradiție, de ethosul unei comunități, de diversitatea culturală firească. Se ajunge astfel la mutilarea culturală a oamenilor care trebuie, în imaginația lipsită de fantezie a ASUR-ilor, să corespundă în mod necesar, în numele unei superiorități mincinoase, Patului Procust al acestor ”ingineri sociali” care pretind că protejează libertatea omului intervenind brutal în actul pedagogic pentru a își impune propriile lor principii ce țin de o agendă pur politică. În loc să fie utili oamenilor și să declanșeze campanii, de pildă, împotriva consumului de droguri, împotriva consumului de etnobotanice, împotriva pornografiei și abuzului sexual, împotriva violenței din școli – toate acestea si multe altele fiind probleme grave care marchează grav viata elevilor romani, ASUR are o singura problema, fiindca miza sa este una singura: sa lupte IMPOTRIVA religiei!

Este inadmisibil să se considere îndoctrinare modul în care se desfășoară predarea religiei în cadrul actualei programe școlare. Bunul simț elementar ne spune că îndoctrinare există acolo unde, în mod planificat, programat, omului ii este impusă o unică mentalitate, o unică gândire. Gandirea unică este însă ceva total străin de realitatea, istoria și practica Bisericii Ortodoxe, care a nu a îngrădit niciodată accesul la cunoaștere stiintifica și la cultură (fiind, de fapt, generatoare de adevarata cultură și cunoaștere) pentru simplul motiv că, depozitară a Adevărului fiind, nu se teme de contactul cu realizările cunoașterii profane, subordonata intotdeauna celei sacre.

Mentalitatea gândirii unice este, în schimb, caracteristică a timpurilor moderne și întotdeauna s-a caracterizat printr-o atitudine de crispare și fixism obsesiv încercând să se impună prin excluderea variantelor alternative de cunoaștere și înțelegere a lumii. De o altfel de mentalitate dă dovadă și ASUR-ul, care caută să impună o ideologie unică în cadrul programei școlare excluzând în mod arbitrar educația religioasă de la statutul unei educații firești.

Dacă se acceptă drept corectă definiția dată de ASUR ”îndoctrinării”, atunci nu doar ora de predare religioasă este pasibilă de asemenea acuzații, ci chiar și orice fel de educație religioasă dată copilului de către părinții săi, în mediul familial.Este clar că, de fapt, ASUR nu țintește doar la eliminarea orei de religie din școală, ci că vrea să promoveze o agendă radicală prin care să lipsească familia de dreptul de a-si educa religios copilul – chiar și atunci când o face acasă la ea.

Domnii de la ASUR încă nu au avut timpul să citească pe cei care s-au ocupat de rădăcinile fenomenelor totalitare (iacobinismul revoluționar, comunismul, nazismul) ale secolelor trecute. Dacă ar fi făcut-o ar fi aflat că nu numai că noțiunile de iad și rai, de păcat și virtute, de Judecată de Apoi, nu fac rău nimănui, ci chiar că absența acestor noțiuni fundamentale a dus la posibilitatea terorii politice și a crimelor săvârșite asupra sute de milioane de oameni (lucru fără precedent în istorie) – deseori tocmai în numele ideologiei umanist-seculare de la care se revendică ASUR! Acest lucru nu l-a spus Biserica, ci l-au afirmat observatori atenți și recunoscuți pe plan mondial ai fenomenelor totalitare, cum ar fi Hannah Arendt, în cunoscuta Originile Totalitarismului, sau cum a fost Alexandr Soljenițin, autorul monumentalului Arhipelag al Gulagului.

Manifestările ASUR se înscriu în linia secularismelor agresive care generează și în alte țări europene acte de discriminare și persecuție a creștinilor.

Așa cum arată tink-thankul austriac Observatorul Intoleranţei şi Discriminării Împotriva Creştinilor din Europa, libertatea de expresie religioasă este “în pericol” tomai datorită intoleranţei seculariste, fiind îngrijorătoare restricțiile asupra exprimării credinței religioase. Gudrun Kugler, avocat şi director al Observatorului, a declarat că creştinismul este urât de aceste curente deoarece este “ultimul obstacol în calea unei noi viziuni a secularismului care este atât de politic corectă încât este la marginea totalitarismului”. Această ură este, de fapt, explicația și motivația campaniei declanșate de ASUR.

• Crestin-Ortodox: Parteneriat Scoala-Biserica pentru informarea elevilor cu privire la efectele nocive ale drogurilor

***

• EvZ: Nicolas Sarkozy: Modelul multicultural este un eşec în Europa

Preşedintele francez, Nicolas Sarkozy, a apreciat, joi seară, că multiculturalismul este un “eşec” în Franţa şi în întreaga Europă, deoarece “există prea multă preocupare pentru identitatea celui care soseşte şi prea puţină pentru identitatea ţării care îl primeşte“, relatează AFP. El a reluat, într-o emisiune televizată, un punct de vedere exprimat în ultimele săptămâni de cancelarul german, Angela Merkel, şi de premierul britanic, David Cameron. “Da, este un eşec. În toate democraţiile noastre, ne preocupăm prea mult de identitatea celui care soseşte şi nu şi de identitatea ţării care îl primeşte”, a apreciat el.

“Nu vrem o societate în care comunităţile coexistă unele alături de altele. Dacă vin în Franţa, acceptă contopirea într-o singură comunitate, comunitatea naţională. Dacă nu acceptă acest lucru, nu vin în Franţa”, a insistat Sarkozy. “Dacă acceptăm pe toată lumea, sistemul nostru de imigrare va exploda”, a adăugat el.

“Nu vrem rugăciuni ostentative pe stradă”

Sarkozy a oferit ca exemplu Islamul, în contextul în care dezbaterea asupra locului acestei religii în societate este din ce în ce mai importantă în Franţa, unde locuiesc între 5 şi 6 milioane de musulmani. “Compatrioţii noştri musulmani trebuie să poată trăi şi practica religia, la fel ca orice alt compatriot de altă religie, dar nu poate fi vorba decât de un islam al Franţei şi nu de un islam în Franţa”, a subliniat Sarkozy. “Nu vrem ca în Franţa cineva să se roage în mod ostentativ pe stradă, dar este normal să existe moschei”, a adăugat el, evocând o recentă polemică din Franţa. În urmă cu două luni, lidera de extremă dreapta Marine Le Pen a provocat indignare făcând o paralelă între rugăciunile musulmane pe străzi şi ocupaţie nazistă. “Rugăciunea nu ofensează pe nimeni, însă nu vrem (…) un prozelitism religios agresiv”, a apreciat preşedintele francez. “Comunitatea naţională franceză nu vrea să-şi schimbe modul de viaţă, stilul de viaţă, egalitatea între bărbaţi şi femei (…), libertatea pentru copii de a merge la şcoală”, a mai explicat Sarkozy. Franţa, unde în 2009 şi 2010 a fost declanşată o dezbatere naţională asupra conceptului de “identitate naţională” la iniţiativa guvernului, a adoptat recent o lege care interzice vălul islamic integral.

• Contributors [Teodor Tita]: Multiculturalismul moare! Sau nu?

Nicolas Sarkozy este ultimul lider european care a decretat sobru moartea multiculturalismului. O facusera mai inainte cancelarul german Angela Merkel si premierul britanic David Cameron. Este una din acele rare ocazii cand guvernele celor mai importante state europene, independent unele de altele, ajung la aceeasi concluzie.

De ce acum? De ce, dupa zeci de ani de eforturi se renunta brusc la aceasta doctrina cu un rol major in conturarea unei identitati europene in care toleranta si respectul fata de minoritati au fost punct central al constructiei democratice pe continent?  Pare sa fie, in primul rand o strategie de adaptare politica in state in care, de dragul normei multiculturale, s-a intamplat de prea multe ori ca realitatea sa fie ignorata. Realitatea comunitatilor inchise, a casatoriilor fortate, a crimelor in numele onoarei sau a atacurilor teroriste teoretizate si incurajate de personaje aflate intr-o zona gri a societatii dar intangibile pentru autoritati prea atente sa  nu fie acuzate de insensibilitate, intoleranta sau chiar rasism.

Aceasta reticenta a fost descrisa in cuvinte simple de premierul Marii Britanii David Cameron: Cand un alb emite opinii controversate, rasiste spre exemplu, il condamnam. Si pe buna dreptate.  Dar cand opinii sau practici la fel de inacceptabile vin din partea cuiva care nu este alb am fost, sa fim onesti, prudenti sau chiar tematori sa le confruntam.

O parte a presei britanice si politicienii laburisti s-au grabit sa il acuze pe Cameron ca incurajeaza extremismul de dreapta.   Cu atat mai mult cu cat discursul, rostit intr-un oras de trista amintire pentru istoria recenta a Europei (Munchen-ul lui “pacii” lui Chamberlain) venea cu putin timp inainte de un mars al extremei drepte englezesti.  Cateva zile mai tarziu, argumentele stangii britanice au fost subliniate involuntar de Marine Le Pen (fiica lui Jean Marie si stea in ascensiune a nationalismului francez)  care a vazut in declaratiile lui Cameron o confirmare a propriilor pozitii anti-imigrationiste.

Tentativa de legitimare a Marinei Le Pen in dezbaterea privind multiculturalismul a fost probabil unul dintre motivele care l-au determinat pe Nicolas Sarkozy sa incerce sa devina proprietarul acestui tip de discurs, pe teritoriu francez cel putin. De altfel si in Germania, dupa discursul din toamna al Angelei Merkel in care era proclamat esecul celebrului multikulti, explicatiile politicienilor de centru-dreapta pentru brusca schimbare de directie gravitau in jurul pericolului extremei drepte. Pentru ca dreapta legitima europeana se vede pusa intr-o situatie dificila.  Prinsa intre angajamente democratice si ne-negociabile si presiunea provocata de temerile populatiei (alimentate de diversi populisti, politicieni si jurnalisti deopotriva) dreapta reprezentata de Cameron, Sarkozy si Merkel trebuie sa gaseasca calea de mijloc. Calea acelui “liberalism cu muschi”  suficient de curajos cat sa isi apere propriile principii impunand respectarea lor si suficient de inteligent cat sa nu instraineze si mai mult comunitatile minoritare. (…)

Proiectul pe care, separat,   il propun cei trei sefi de guverne amintiti mai sus vizeaza intoarcerea la un set de valori nationale, valabile pentru toti cetatenii respectivelor state. E vorba de incluziune si nu de separare sau masuri retaliatorii.  Daca ar fi sa incercam o sinteza, ar putea suna astfel: intoleranta pentru intoleranti, integrare si respect pentru restul. Frumos. Dar neclar.

Raman doua probleme.  Prima este aceea privitoare la legatura directa dintre multiculturalism ca politica de stat si relele provocate de grupuri minoritare in interiorul minoritatilor.  Nu s-a stabilit inca cu precizie legatura dintre cele doua. E neclar de ce lasitatea sau incapacitatea guvernelor de a aplica, cum spunea Traian Ungureanu mai sus, legile trebuie sa duca la masuri care afecteaza comunitati intregi. De ce libertatea de a trai in interiorul unei comunitati minoritare trebuie sa fie sacrificata din cauza unor indivizi a caror responsabilitate este pana la urma individuala. E totusi o diferenta intre portul unui niqab si o crima ritualica.

Pe de alta parte, previzibil pe undeva, in discursurile celor trei Europa institutionala ca punct de referinta a lipsit. Desi dificultatile sunt asemanatoare, fiecare dintre cei trei prefera sa actioneze pe cont propriu, ferindu-se sa aduca dezbaterea acolo unde i-ar fi fost locul: la Bruxelles. Anterior, Uniunea Europeana a incercat fara succes sa intervina impotriva Frantei care expulza aleatoriu tigani romani.  Nu a reusit, dar e greu de crezut ca logica  acelei interventii a fost abandonata doar pentru ca o batalie a fost pierduta. Iar cei care sustin inca multiculturalismul ca religie laica europeana stiu foarte bine ca mecanismele europene sunt uneori eficiente. Foarte probabil, nu vor ezita sa le foloseasca iar cele trei sobre discursuri vor ramane doar atat. Discursuri.

Nota noastra:

Doctrina multiculturalismului a fost ruda buna cu ideologia political corectness, mai ales in variantele sale agresive teoretizate in ultimele decenii si transpuse in politicile de stat. In varianta sa extrema, multiculturalismul a insemnat privilegierea minoritatilor (deseori in dauna majoritatii) intr-un mod care, fiind artificial, nu facea decat sa provoace frictiuni si clivaje culturale. O intruchipare a acestui tip de politica si ideologie este celebra unitate in diversitate europeana. Care inseamna, de fapt, in traducere libera, diversitatea impusa in mod unitar. 🙂 Cand “diversitatea” devine norma obligatorie, atunci isi pierde tocmai caracterul autentic de specific local si comunitar, deoarece ea devine un obiect de inginerie politica: “diversitate” este acolo unde institutiile de stat recunosc si acorda drepturi colective pe baza unor revendicari de tip lobbist. Astfel, multiculturalismul este bun de invocat acolo unde exista grupari politice care vor sa isi promoveze o agenda etnicista radicala sau chiar secesionista (cum e cazul UDMR in tara noastra). Mai este invocat atunci cand se pretinde ca religia dominanta dintr-o societate sa faca loc confesiunilor minoritare, acuzandu-se, in caz contrar, indoctrinarea si discriminarea. Aceasta tendinta de fragmentare a societatii, de ghetoizare a ei, pare ca incepe sa fie devansata de o tendinta contrara – cea a iluminismului redivivus, caci, in spatele etichetei de valori nationale si liberale se ascunde, de fapt, programul iluministo-umanist de uniformizare si nivelare culturala. Inclusiv cu accente agresiv seculariste, dupa cum o atesta declaratia presedintelui Sarkozy despre islam, pus la zis, spre deosebire de iudaism, curtat nevoie mare.

In realitate, lucrurile sunt atat de simple… Statul modern – fie national, fie supranational – nu ar trebui sub nicio forma sa fie implicat in impunerea diversitatii sau a uniformitatii iluministe. El ar trebui sa respecte, pur si simplu, viata comunitara. Motivul pentru aceasta tendinta de renegare a multiculturalismului sta insa altundeva, caci vedem bine, din materialele imediat urmatoare, ca dispretul fata de culturile straine e selectiv. Anume, in incercarea de a fabrica o noua justificare ideologica a atitudinii razboinice fata de tarile musulmane.

Legaturi:

• TOLERANTA SI “CORECTITUDINEA POLITICA”
• Biserica Greciei ia atitudine fata de CALENDARUL FATIS ANTICRESTIN al Uniunii Europene
• CRESTINISMUL SUB ASALTUL TOTALITARISMULUI CORECTITUDINII POLITICE: “Ne indreptam spre o persecutie fara sange”, “Jurnalistii si formatorii de opinie sunt cei mai anticrestini”

***

• La Croix: Nicolas Sarkozy evoca “radacinile evreiesti” ale Frantei in fata CRIF (traducere)
  

Miercuri seara (10 februarie), la Paris, in cadrul celei de-a 26-a intruniri a Consililului Reprezentativ al Institutiilor evreiesti din Franta, presedintele republicii a afirmat ca prezenta iudaismului a fost atestata in Franta inca inainte ca aceasta sa fie crestinata.

Ce a zis presedintele republicii?

Miercuri seara (…) Nicolas Sarkozy a afirmat in discursul sau ca iudaismul “a contribuit la forjarea identitatii Frantei”, si ca fiecare evreu “continua sa participe la aceasta alchimie subtila”. “Daca Franta are radacini crestine, ea are de asemenea radacini evreiesti. Prezenta iudaismului este atestata in Franta inainte chiar ca Franta sa fie Franta, inainte ca ea sa fie crestinata. (…) Da, iudaismul face parte din radacinile Frantei si fiecare francez, indiferent de confesiunea sau originea sa, poate sa fie mandru de asta.”

Ce semnifica expresia “radacini evreiesti ale Frantei”?

Cuvantul “radacina”a suscitat rezervele a numerosi istorici. “Este o metafora nepotrivita”, judeca Bruno Dumezil, autor al cartii Radacinile crestine ale Europei (Fayard, 2005), carte al carei titlu nu a fost pus de el. “In istorie, exista tendinta de a gandi, mai degraba, ca civilizatiile se deverseaza una in alta fara rupturi”. In plus, termenul poate duce la o supraevaluare a anumitor componente in detrimentul altora. “Daca se vrea sa se pastreze termenul, atunci se poate recunoaste ca identitatea franceza, care s-a forjat in mod real in sec. XII in momentul razboiului de 100 de ani, atrage mai multe influente mai mult sau mai putin puternice: crestine, bineinteles, de asemenea romane pentru structurile administrative, pagane (galeze de exemplu) pentru arta, evreiesti pentru viata intelectuala, (…) dar, de asemenea, arabe pentru transmiterea gandirii grecesti”.

Definitia Frantei face, de asemenea, subiectul dezbaterii printre istorici. Pentru Jean-Pierre Rioux, presedintele al Comitetului de orientare stiintifica al Casei de Istorie a Frantei, ce alege sa retina o definitie politica, ar fi abuziv sa se vorbeasca despre “radacini evreiesti” pentru un “spatiu care a fost nationalizat botezandu-l in mod retroactiv Franta”. “Franta are in mod semnificativ radacini crestine pentru ca aceasta religie domina, pentru ca parohiile sunt la originea incadrarii teritoriului actual, si pentru ca, de la botezul lui Clovis pana la 1789, pe aceasta linie s-a construit Franta“, arata el recunoscand, in acelasi timp, ca expresia “radacini evreiesti” ar putea sa se aplice Alsaciei “unde sinagoga a coabitat cu biserica”. (…)

Nota noastra:

Comparati atitudinea presedintelui Nicolas Sarkozy fata de islam si iudaism (crestinismul fiind, mereu, in aceste discursuri, exilat in cosul de gunoi al istoriei, fundal expirat si neinteresant, fara miza). Sa fie oare vorba de dubla masura? 😉 Sau, pur si simplu, de coerenta? Ca doar, daca stam si ne gandim oleaca, iluminisul francez si iudaismul parca au ceva radacini comune… apropo de radacini.

• Gandul: Învăţături islamice în Marea Britanie: “Dacă vă bărbieriţi, ajungeţi în iad”. Bătăile şi jignirile sunt la ordinea zilei în şcolile pentru musulmani
• Lumina: Cum mărturisim că suntem creştini: Să ne facem cruce fără ruşine
• Crestinortodox:

Minciuna stiintifica, la TV

Cine sa comunice un diagnostic grav

• Puterea: Biserica Catolică nu a aprobat şi nu aprobă Spovada prin iPhone