Bolșevicii s-au întors și nu vor pleca prea devreme. Ce-i de făcut?
Bolșevicii s-au întors
Bolșevicii s-au întors. Nu neapărat doctrinar, cât ca strategie și tactică de cucerire a spațiului și agendei publice, în cele din urmă a statului, și de identificare și combatere a ”dușmanilor poporului”. În cele ce urmează, vorbim despre armele lor preferate, umilirea în public și demascarea, dar vom încerca, de asemenea, să propunem o posibilă cale de răspuns a celor ce se regăsesc în postura de conservatori.
Să lămurim un aspect: nu la oameni cu concepții de stânga sau progresiste ne referim aici, oameni care au, pur și simplu, viziunea lor despre lume și rosturile ei, ci la un soi nou, digitalizat, de comisari culturali.
Pe care îi găsim deghizați în ”societate civilă”, diverse platforme de ”apărare” a drepturilor omului (mai bine zis, de impunere a drepturilor unora în detrimentul altora), de inițiative de ”salvare” a democrației de vot și a statului de drept de domnia legii. Sunt activiști profesioniști, trolli ai agorei, uneori stipendiați, beneficiind de trainiguri, alteori oportuniști isteți care înțeleg unde bate vântul și se aruncă la pradă. Sunt cei care ”salubrizează istoria” și ”igienizează” spațiul public, eliminând simboluri istorice și persoane care au alte vederi ce deviază de la linia de partid și de stat. Sunt cei care înveninează stările de spirit, tensionând și distrugând orice fel de punte între oameni diferiți, dar, altfel, dispuși să coopereze. Sunt cei care vor să impună gândirea unică.
Armele preferate ale activiștilor autointitulați democrați sau progresiști (nu ma refer aici la persoane de autentică orientare democrată sau progresistă) au devenit, după model americano-leftist, “public shaming”-ul și “call out”-ul.
”Public shaming”-ul este atunci cand rușinezi, umilești în public o persoană, de regulă publică, însă nu neapărat, pentru o declarație, o atitudine sau o acțiune sau pentru că pur și simplu este, într-un fel sau altul, ofensator (”offensive”) față de cine știe de sensibilități revendicative. Un proprietar de cofetărie care nu vrea să facă tort cu simboluri gay, de pildă, ca să iau un exemplu concret, poate fi expus pe rețelele de socializare spre o astfel de umilire în public, ca represalii pentru ofensa adusă ”comunității” LGBTQ. Și de la linșajul online la cel real este doar un pas. Sau un profesor care refuză să folosească sau nu nimerește, din grabă și confuzie, pronumele revendicat al unui student transgender, “opresându-i”, astfel, identitatea, poate fi supus protestelor și dat afara.
Evident, internetul a făcut din această practică o armă redutabilă de intimidare, distrugere, compromitere a cuiva. A oricui. Efectul de contagiune și de amplificare al onlineului face ca un astfel de act de represalii să capete proporții uriașe și, poate, definitive, asupra biografiei unei persoane care, altfel, nu are alt păcat decât că a supărat pe cine nu trebuie.
”Public shaming”-ul, cum spuneam, este arma preferată a tuturor predicatorilor toleranței și corectitudinii politice, lucru ce ar părea paradoxal, pentru cine crede că aceste valori sunt promovate pentru ce sunt ele în sine și nu pentru un exercițiu complex de putere, dominare.
Spre deosebire, ”call out” este atunci când demaști pe cineva, dibuind în spatele cuvintelor și atitudinilor sale, aparent inofensive, macabre și rele motivații. Ești conservator cu privire la căsătorie? Asta înseamnă, de fapt, că vrei să elimini homosexualii din societate. Nu ești de acord cu eliminarea busturilor lui Vulcănescu din spațiul public? Ești antisemit. Demascarea e diferită de umilirea în public, deși duce la același rezultat, stigmatizarea și marginalizarea socială, prin faptul că te deposedează radical de atributele cetățeniei și ale onorabilității prin simple procese de intenție, acuzații și false atribuiri, dar lătrate viguros și cu convingere. Umilirea în public se referă, ”măcar”, la o reacție față de ceva. Demascarea este, însă, destinată nu celor ce se împotrivesc unui anume curent sau mers al lucrurilor, ci celor care caută, oarecum naiv, să rămână în ”mainstream”.
Umilirea in public și demascarea nu sunt noi în istorie. Prima are o sănătoasă tradiție medievală și e soră bună cu vânătoarea de vrăjitoare, ambele mărci (re)înregistrate ale progresiștilor.
Folosirea lor cu atâta eficiență in spațiul public este, însă, de dată mai recentă. Ele au făcut parte din armele preferate de intimidare ale bolșevic-staliniștilor. Gazeta de perete și demascarea au fost practici prin care oponenți sau simpli oameni care gândeau diferit erau marginalizați, excluși sau chiar eliminați din viața socială sau/și a partidului.
Este o ironie a sorții (sau o răzbunare a istoriei?) faptul că aceste arme non-fizice de distrugere în masă au ajuns să se mute din defuncta URSS în încă în viață SUA.
Ce-i de făcut?
Desigur, astfel de tactici de vânare și anihilare a adversarului (generic vorbind, dar fără să intrăm în detalii, căci nu e locul aici, ”conservatorul român”) se practică și în online-ul românesc. Ele trebuie denunțate ca atare, iar mitologia, narațiunea folosită, deconstruită minuțios. Conservatorul român este, într-adevăr, vânat, etichetat, demascat, uneori umilit în public (adică, de fapt, pe Facebook). Dar, a la guerre comme à la guerre.
Soluția nu este victimizarea sau (auto)plângerea de milă față de prigoana și persecuția dezlănțuite de oamenii răi asupra celor buni. Soluția nu poate fi nici un răspuns în aceiași termeni, căci penser contre c’est penser même, ci, mai degrabă, un angajament conștient în această confruntare ce se duce, în ultimă instanță, cu ”lumea” și cu ”duhurile răutății”. Dar, acest lucru sună cam stereotip. În plus, o postură ademenitoare, dar, în fapt, ineficientă, pe alocuri chiar comodă, o reprezintă cantonarea în ”colțul albastru” al conservatorismului doctrinar ce se mulțumește să repete, uneori stereotip, aceleași teze despre neomarxismul cultural, corectitudinea politică, etc.+
Poate avem nevoie, totuși, de altceva.
Doneaza pentru filmul "Scrum"
Umberto Eco: “Rețelele de socializare dau drept de cuvânt unor legiuni de imbecili care înainte vorbeau numai la bar după un pahar de vin, fără a dăuna colectivității. Erau imediat puși sub tăcere, în timp ce acum au același drept la cuvânt ca și un premiat cu Nobel. Este invazia imbecililor”.
“Televiziunea a promovat idiotul satului față de care spectatorul se simțea superior. Drama internetului este că l-a promovat pe idiotul satului ca purtător de adevăr”.
http://www.gazetaromaneasca.com/societate/web/umberto-eco-lreelele-de-socializare-dau-cuvantul-unor-legiuni-de-imbecilir/
@nimeni
nu imi place sa numesc pe nimeni imbecil, dar, principial, are un…point. Da, asa e din pacate. Mediocritatea este valorizata enorm prin intermediul retelelor de socializare!
Pe de alta parte, exista si un revers al medaliei: oamenii obisnuiti – in sensul politic al cuvantului – incep sa aiba o voce tot mai greu de ignorat. Ceea ce nu e rau deloc, din contra. In timp, se vor mai cizela valorile si in spatiul virtual. Asa a fost mereu.
@Doroteea
Spatiul virtual nu va cizela niciodata pe nimeni, pentru ca sub protectia anonimatului oricine poate sa pretinda a fi oricine si poate sa se poarte oricum fata de ceilalti. De fapt este cat se poate de evidenta apetenta narcisistilor si mitocanilor fata se spatiul virtual.
Spatiul virtual este oglinda noastra in definitiv. Cine disimuleaza pe net, disimuleaza si in realitate. Si orice text, orice idee poarta duhul celui care a gandit-o, a creat-o. Nu poti sa creezi dincolo de capacitatea ta de sinteza sau analiza. Fiecare dintre noi asociaza altfel ideile, franturile de informatie si, in sensul asta, la nivel cerebral, e un castig, daca te invarti si interactionezi in spatiul care trebuie. Cei pe care ii intereseaza problemele privind Biserica, Ortodoxia, cauta un loc in care sa se regaseasca si, atunci cand e cazul, sa raspunda la provocari. Pentru unii dintre noi aceasta e cea mai buna posibilitate de a ramane activi si de a verifica si a trece printr-o cenzura felul cum rationam, astfel incat sa nu intram in contradictie cu dogma, traditia sau canoanele ortodoxe. Eu mereu ma gandesc ca cei care tin site-ul asta, de exemplu, sunt supra-oameni si trebuie sa verifice cu discernamant tot ce ne trece noua prin cap si sa ne dea si raspunsuri si pana la urma sa ne slefuiasca.
Foarte multa lume are cont de facebook, inclusiv din cei care frecventeaza biserica, si multi par normali. Eu personal nu am, ca mi se pare cam cronofaga treaba. Poate ca si acolo sunt nuclee de rezistenta fata de modul asta de gandire seculara si satanista care s-a asternut peste lume. Astia pe care ii numim noi bolsevici au nevoie ca de aer sa fie contrazisi, ca nu se poate sa faca doi pasi fara sa dea-n “dialectica”. Nu e nici macar dialog, pentru ca orice idee pe care o emiti este, din punctul lor de vedere, ab-initio indreptata impotriva ta. In concluzie orice discutie cu ei e o capcana. Singura solutie este sa vorbesti despre Dumnezeu.
Specia cea mai periculoasa nu este cea a bolsevicilor, ci a semibolsevicilor, cei care vor sa-i impace pe romani cu cuplurile gay, cu vaccinurile si cu ideea ca trebuie sa lichidam “scursurile” societatii. Pana ala urma saracii acestia vor ramane plamada pentru o eventuala reinviere a noastra, pentru ca cei care au sters-o dincolo sunt atat instrainati majoritatea, incat nu ne mai pot reprezenta, decat daca vor redescoperi trasaturile distinctive ale acestui neam. Cea mai importanta si fara de care nu putem vorbi de un popor roman, este Ortodoxia, asta neinsemnand ca nu e loc si pentru altii, dar daca, Doamne fereste, n-am mai fi ortodocsi, dezbinarea ar fi atat de mare, incat n-am rezista ca un conglomerat. Insa acei semibolsevici, blanzi la vedere, sunt instrumentele celor care vor sa intre in cetate. Nu sunt altceva decat calul troian vopsit in culori romanesti, made pe alt taram..
Pe de alta parte, calaii sunt intre noi. Situatia este absolut jalnica in spitale. Cum am ajuns noi sa-si bata joc alesii nostri de noi in halul asta nu mi-e clar. De ce mor romanii cu zile nu-si pune nimeni problema, daca nu ne-o punem mai intai noi. In sensul asta, e bine si ca tinerii invata sa nu mai dea mita si ca mita este ceva foarte rau. Furatul si mita sunt pacate pe care noi credem ca le putem altoi pe un traseu al nostru ortodox, dar este complet fals. Sunt niste tare ale noastre din cauza carora s-ar putea sa ajungem slugile altora, pentru ca am stiut sa ne omoram intre noi magistral. Acum a venit timpul sa ne dam in gat, pentru ca am vandut si fraiele, de hoti ce suntem.
@Ileana
“Astia pe care ii numim noi bolsevici au nevoie ca de aer sa fie contrazisi, ca nu se poate sa faca doi pasi fara sa dea-n “dialectica”. Nu e nici macar dialog, pentru ca orice idee pe care o emiti este, din punctul lor de vedere, ab-initio indreptata impotriva ta. In concluzie orice discutie cu ei e o capcana.”
Foarte adevarat, de acceea singura optiune este sa-i ignori, ceea ce nu face decat sa le imputineze opozitia din mediul virtual.
Pe de alta parte nu este cazul sa ne batem cu ortodoxia in piept, ca lumea era mult mai credincioasa cand au venit bolsevicii, putini la numar, si totusi numai cativa au ales sa lupte impotriva lor, multi dintre cei calduti alegand sa se faca ca nu observa sau sa-i slujeasca, pentru un statut social si un ciolan de ros.
Ce se intampla azi este un experiment Pitesti mult mai rafinat si la scara globala si foarte putini dintre tineri, in mare parte debusolati, vor putea trece nealterati prin asta.
@nimeni
Adevarul gol-golut!