CAPITALISMUL SI MAREA TRANSFORMARE – recenzia lui Alexandru Racu la filmul documentar ARTE (video). In plus: SUNT ORTODOXIA SI CAPITALISMUL COMPATIBILE?
Capitalism: Documentarul postului de televiziune ARTE
În România se spun poveşti fermecătoare cu privire la capitalism, poveşti de adormit corporatiştii, aşa cum spre exemplu o face recent Horia Roman Patapievici într-un interviu de pe contributors. Ce poate fi “mai echitabil”, se întreabă Patapievici, decât capitalismul, “acest simplu aranjament, in care preturile nu sunt facute de birocratii imputiti care conduc sau ocupa vremelnic institutiile statului, ci de mine si de tine, prin faptul ca evoluam liber pe o piata a schimburilor” (http://www.contributors.ro/politica-doctrine/video-horia-roman-patapievici-despre-actualitatea-problemei-comunismului-si-despre-ce-detesta-cu-adevarat-%E2%80%9Etotalitarii%E2%80%9D-capitalismul/).
Din moment ce capitalismul este un sistem atât de minunat, înseamnă că numai cine nu vrea nu profită de pe urma lui, teză care legitimează atacurile la adresa “ţăranilor”, “știrbilor” și „asistaților” care sunt săraci pentru că sunt leneși și corupți, atacuri cu care ne-am obișnuit în anii regimului Băsecu (regim, în care, să nu uităm, Patapievici a fost, cum îi șade bine unui adept al statului minimal, un birocrat bine plasat) și care au atins un maxim în perioada recentei campanii electorale. Există așadar o legătură între ocultarea adevăratei naturi, brutale și injuste, a sistemului capitalist, și brutalitatea acestor discursuri venite din zona clasei de mijloc și a așa-zișilor „stați de drepți”, indivizi care altminteri vorbesc de dimineață până seara numai despre Justiție. În lumina acestei legături bazate pe ocultare devine necesară înțelegerea corectă a funcționării sistemului capitalist, pe cât ne este cu putință să o înțelegem, iar acest documentar în șase părți al canalului de televiziune ARTE cred că reușește în bună măsură să facă lumină într-o problemă complicată și care are o importanță crucială. Din nefericire, documentarul nu a fost (încă) subtitrat în limba română, fiind astfel accesibil doar cunoscătorilor limbii franceze.
Documentarul se vrea a fi o istorie deopotrivă factuală și intelectuală a capitalismului, ce se concentrează pe interacțiunea dintre evoluția concretă a sistemului capitalist și ideile autorilor de referință care au influențat evoluția sistemului prin abordări fie apologetice, fie critice. În acest sens, dacă primul episod, introductiv, urmărește geneza istorică a capitalismului, care precede cu câteva secole momentul teoretizării sale de către Adam Smith în binecunoscutul volum Avuția Națiunilor, celelalte episoade sunt dedicate în mod succesiv lui Adam Smith (episodul 2), lui David Ricardo și Thomas Malthus (episodul 3), lui Karl Marx (episodul 4), controversei dintre Friedrich Hayek și John Maynard Keynes (episodul 5) și în fine, cel de-al șaselea episod este dedicat antropologului și istoricului Karl Polanyi. După cum am spus, în fiecare episod în parte, gândirea economiștilor menționați (la care se adaugă și alții, precum Milton Friedman și Joseph Schumpeter) este prezentată într-un strâns raport cu exemplificări concrete ale analizelor lor descriptive sau ale efectelor cauzate de teoriile ce aparțin cel puțin unora dintre ei, și care, deseori, scapă intențiilor inițiale ale teoreticienilor sau suferă pe parcurs modificări esențiale. Documentarul este însoțit de comentariile unor binecunoscuți gânditori și economiști contemporani precum Thomas Piketty, Noam Chomsky sau David Harvey. În fine, merită subliniat și faptul că teoriile autorilor clasici, care au scris despre capitalism, sunt utilizate ca instrumente de analiză a actualei crize economice. Din acest punct de vedere, nu vorbim doar de un demers istoric arhivistic, ci de unul cu relevanță directă pentru zilele noastre.
Evident, ar fi multe de spus despre acest documentar în șase părți și spațiul limitat nu permite un rezumat detaliat. M-aș opri doar asupra câtorva aspecte care mi s-au părut mai importante.
- Pornind de la justificarea liberului schimb internațional în teoria economică a lui David Ricardo prin argumentul avantajului comparativ, documentarul indică felul în care, aplicată în zilele noastre, această teorie generează șomaj în țările dezvoltate în curs de dezindustrializare și exploatarea de tip sclavagist a forței de muncă din țările în care este relocalizată industria, industrie care în multe cazuri, precum cel al Mexicului în cadrul NAFTA, beneficiază și de o îngroșare a rândurilor armatei proletare datorată falimentării agriculturii mexicane ca urmare a liberului acces pe piața mexicană a produselor agricole americane puternic subvenționate de către statul american. În acest sens, ar fi interesant de comparat cazul Mexicului în cadrul NAFTA cu cazul României în Uniunea Europeană. Per ansamblu, din documentar reiese că adevărații câștigători ai procesului de globalizare sunt marile corporații transnaționale, eliberate, odată cu globalizarea, de reglementările statale și presiunile sindicale din țările de origine. Problematica este relevantă în contextul negocierilor privind TTIP care se desfășoară în momentul de față în condiții mai degrabă oculte.
- Documentarul analizează modul trunchiat în care sunt citiți și utilizați de către epigonii lor neoliberali autori clasici precum Adam Smith, cel pentru care capitalismul era un fenomen mult mai ambiguu decât suntem deseori încurajați să credem, cu efecte negative care necesitau în viziunea economistului scoțian intervenția statului. Printre acestea, imbecilizarea și dezumanizarea care însoțeau creșterea productivității ca urmare a gradului tot mai crescut de diviziune socială a muncii, fenomen asupra căruia se va concentra ulterior Karl Marx.
- Documentarul ne ajută să înțelegem faptul conform căruia capitalismul nu este o poveste romantic-moralizatoare cu greieri, furnici și stat de drept, ci una cu stăpâni, sclavi și deziderate ale marilor puteri impuse prin forța armelor, în care statul joacă un rol activ în demantelarea brutală a ordinii socio-economice precapitaliste și în instituirea și conservarea represiv-coercitivă a noii ordini economice.
- Aceasta ne aduce la cel de-al patrulea aspect înfățișat în cadrul documentarului și pe care țin să-l subliniez, anume faptul că sistemul capitalist, așa cum este el teoretizat de Smith, se bazează pe o antropologie economică infirmată de cercetările antropologiei moderne. Mai exact, Smith pornește de la premisa că agentul economic motivat de interesul individual (homo economicus) reprezintă un tip antropologic natural și deci definitoriu pentru toate societățile umane. Însă cercetările antropologice moderne au scos la iveală faptul că, dimpotrivă, toate societățile precapitaliste aveau la bază un alt tip antropologic, homo reciprocans, care acționează economic nu pentru el, ca individ, ci pentru comunitate.
Originalitatea lui Karl Polanyi (tradus la Editura Tact în 2013) constă în faptul de a fi studiat societatea modernă capitalistă din perspectiva societăților precapitaliste așa cum au fost ele în realitate, și nu așa cum, în mod fals, au fost imaginate de teoreticienii liberalismului economic. Dacă în societățile precapitaliste economicul era integrat în social și subordonat acestuia din urmă, esența capitalismului constă în dezinserția socială a activității economice și subordonarea societății, și deci a vieții umane în ansamblul ei, finalităților autonome ale sistemului economic care nu se ghidează decât după o singură lege: cea a profitului individual. În termeni concreți, pentru Polanyi, aceasta presupune transformarea muncii (adică a vieții umane), a pământului și resurselor (adică a suportului natural al vieții umane) precum și a banilor (de a căror disponibilitate depinde funcționalitatea întregului sistem economic) în mărfuri al căror statut urmează să fie decis strict de liberul joc al cererii și ofertei. Din acest punct de vedere, piața liberă reprezintă, pentru Polanyi, o „utopie” care, dacă ar fi aplicată pe deplin, așa cum s-a încercat în timpul Revoluției Industriale, ar sfârși inevitabil prin distrugerea substanței umane a societății și a mediului înconjurător. Dacă Revoluția Industrială a generat, cu prețul unei traume sociale enorme, o prosperitate nemaiîntâlnită care a schimbat practic fața pământului, confruntată cu spectrul distrugerii substanței sale umane, societatea a reacționat, în mod firesc, ca orice organism a cărui existență este amenințată.
Totalitarismul de secol XX, dezvoltat pe fondul prăbușirii spectaculoase a civilizației de secol XIX odată cu primul război mondial și cu criza economică de după acesta, a reprezentat, conform lui Polanyi, o astfel de reacție la supremația impusă a economicului, o reacție eminamente politică. Din acest punct de vedere, așa cum se arată în documentar, există o polemică nedecisă încă din punct de vedere istoric între Hayek și Polanyi, polemică a cărei miză este enormă și care a fost reactivată de actuala criză economică și de reacțiile divergente anti-sistem pe care le-a generat: Tea Party în SUA, proteste anti-austeritate în Europa. În acest sens, merită subliniat faptul că Hayek și Polanyi au scris Drumul către Servitute, respectiv Marea Transformare în același an, 1944, ambele cărți fiind reflecții cu fundament economic, care încercau să dea seama de cauzele care au dus la apariția sistemului totalitar. Dacă pentru Hayek totalitarismul a fost rezultatul abandonării progresive a modelului pieței libere, abandonare progresivă ce reprezintă, conform teoriei lui, drumul către servitute, pentru Polanyi, modelul nonintervenționist este, de la bun început, utopic și nesustenabil pe termen lung. Pentru el, marea provocare pe care a generat-o marea transformare este conservarea libertății într-o societate în care, munca, pământul și banii vor înceta să mai reprezinte mărfuri, căci, dacă sistemul bazat pe stat minimal și piață autoreglată este nesustenabil, totalitarismul, de cealaltă parte, este inacceptabil.
Acestei provocări, pe care ideologii neoliberali refuză pur și simplu să o recunoască, Polanyi nu-i răspunde printr-o soluție clar definită, ci printr-un imperativ moral și un orizont de speranță. În zilele noastre, și în condițiile transformării crizei economice într-o criză politică a cărei manifestare concretă este prăbușirea partidelor centriste din mainstream sub presiunea conjugată a radicalismelor de dreapta și de stânga, această provocare pare să fie mai actuală decât oricând de la Al Doilea Război Mondial încoace și, în plus, reflecția cu privire la ea se desfășoară sub presiunea timpului. De aceea, orice demers de înlocuire a poveștilor de adormit corporatiștii (și de instigare a acestora din urmă împotriva „asistaților”) cu analize serioase precum cea prezentată, într-un mod accesibil publicului larg, în acest documentar, este binevenită. Chiar dacă soluțiile vor rămâne probabil neclare, este important ca măcar să ne facem o idee mai clară cu privire la natura, implicațiile și mizele fenomenului.
Alexandru Racu
Nota noastra:
Exista un mit pe care propagatorii capitalismului de tip neoliberal il perpetueaza interesat: adversarii capitalismului sunt doar “colectivistii”, adica (urmand logica lui Hayek din Drumul catre servitute) fascistii si comunistii, cei care au promovat “solutia” totalitara si organizarea planificata a societatii si economiei. Ca orice mit, asertiunea, repetata orbeste la orice fel de critica adusa fenomenelor capitaliste, este profund falsa, mincinoasa. Exista o directie critica fata de capitalism in economie si in stiintele sociale, cu corespondent si in viziunile normative despre societate, care n-are nicio legatura nici cu comunismul, nici cu fascismul. Aceasta directie critica porneste tocmai de la baza antropologica a fiecarui sistem teoretic sau de analiza a realitatii, infirmand universalitatea lui homo economicus, sau individul rational care cade mereu in “dilema prizonierului”. Nu doar Karl Polanyi, ci, inaintea lui Alexandr Ceajanov si, la noi in tara, Virgil Madgearu sau Mircea Vulcanescu au negat universalitatea economiei capitaliste, aratand ca exista forme de economie familiala, taraneasca, ce imprima o alta cale de dezvoltare si evolutie bazata pe raporturi de alta natura intre individ, munca, produs, piata, societate decat cele din capitalism.
In esenta, in economia taraneasca omul nu este animat de dorinta de profit, ci de obiectivul de a-si acoperi nevoile familiale. El nu produce atat pentru piata, cat pentru propria gospodarie. Nu este un actor izolat, ci unul integrat intr-o comunitate. Mai aproape de timpurile noastre, Elinor Ostrom, castigatoare a premiului Nobel, a demonstrat convingator ca exista situatii in care indivizii aleg, totusi, sa coopereze, spre deosebire de modelul teoretic dominant (si capitalist) al omului ca agent rational care va prefera intotdeauna sa aleaga in folosul sau exclusiv decat sa coopereze cu ceilalti pentru binele comun. Nimeni din cei mentionati nu au fost sau sunt socialisti, comunisti sau fascisti. Ba au si fost ucisi mai toti (Ceajanov, Madgearu si Vulcanescu au murit asasinati de sisteme totalitare). Ei au propus doar modelul unei societati in care, in cuvintele lui Vulcanescu, nu exista “paranoia” profitului.
Un alt lucru ce trebuie spus este ca propagandistii reductionisti ai capitalismului neoliberal promoveaza o teorie autoritarista in materie de conducere a societatii. Hayek nu este deloc apropiat de teoreticienii capitalisti aflati pe pozitiile cele mai intransigente (libertarienii, anarho-capitalistii), care nu agreau viziunea sa a omului de stat comparat cu gradinarul care ingrijeste societatea ca o floare, imagine ce contrazice flagrant ideea unei “ordini spontane”. De asemenea, modul in care justifica Hayek valorile capitalismului, cele ale individualismului modern, este cel putin dubios chiar pentru sustinatorii acestora. Mecanismul de selectie al valorilor este unul, in esenta sa, relativist. Daca succesul istoric este cel care probeaza ca unele valori/idei sunt bune si altele nu, ne intoarcem linistiti la istorismul hegelian conform caruia ce este se confunda cu ce trebuie sa fie. Emblematic este ca acelasi Hayek a sustinut si chiar l-a vizitat pe sangerosul dictator Pinochet, declarand deschis ca, uneori, dictaturile sunt necesare. Cu alte cuvinte, drumul de la servitute catre libertate trece, nu-i asa, printr-o “mica” dictatura de tranzitie! Pai, si atunci, care e diferenta intre dictatura de tranzitie a lui Hayek si dictatura proletariatului a lui Marx? E util sa ne aducem aminte aceste lucruri atunci cand avem de-a face cu pigmeii neocapitalisti de la noi.
Totusi, revenind la intrebarea din titlu: de ce ortodoxia e incompatibila cu capitalismul? Nu discutam aici teoria weberiana (pentru asta ar trebui o alta postare) a legaturii dintre religie si economie, ci pe cea doctrinara a legaturii intre crestinism/natura -> drepturi naturale -> ordine naturala -> stat minimal care are rolul de a prezerva aceasta ordine/drepturi. Conform acestei viziuni, ierarhia sociala si raporturile economice dintr-o societate sunt inradacinate in natura umana, care functioneaza pe baza legilor date de Insusi Dumnezeu (care, insa, nu se afla realmente ca un Dumnezeu lucrator, proniator intr-o astfel de lume). Altfel spus, societatea in care traim, daca nu este obstructionata de “utopia statului interventionist”, daca e bazata pe libertate individuala, capitalism si proprietate privata, e data de Insusi Bunul Dumnezeu. Imaginea este atractiva si deseori se fac confuzii in randul ortodocsilor pentru ca “legile naturale” si “ordinea naturala” sunt invocate si cand e aparata familia, de pilda, de asaltul stangii culturale (unii neoliberali ca Mihai Neamtu apara familia naturala doar prin raportare la capitalism, ca si cum cele doua stau sau cad impreuna).
La polul opus, stanga vine vijelioasa sa conteste totul, aruncand copilul din copaie si arzandu-i si una cu copaia dupa ceafa sa se asigure ca-i gata. Pentru stanga, nu exista, in societatile umane, ordine naturala. Totul e construit, si cand zicem totul, chiar totul, adica pana si genul. Prin urmare, totul (proprietate, piata, familie) e artificial si menit consolidarii inegalitatii si exploatarii in societate. Nu-i adevarat, zice stanga, ca societatea e structurata ierarhic conform naturii umane, ci inegalitatea e cauzata doar de realitati de tip economic (cum ar fi faptul ca unii detin mijloacele de productie si altii doar bratele de munca). Autoritatea nu e naturala, pe scurt, ci artificiala, si ea trebuie contestata si demolata pentru a desfiinta inegalitatea.
Unde e ortodoxia aici? In primul rand, o perspectiva ortodoxa are o mare problema cu “natura umana”. Care natura umana? Cea dinainte de cadere, cea de dupa cadere, sau cea de dupa restaurarea in Hristos? Caci dupa cadere firea oamenilor s-a imbolnavit din cauza pacatului. Omul nu poate fi, in ortodoxie, moral, virtuos, in mod natural. El are nevoie, pentru a se elibera de raul pacatului, de un proces al convertirii foarte complicat si laborios ce tine o viata intreaga si isi are examenul la Judecata. Intretine, personal si comunitar, un raport viu si direct cu Dumnezeu, caci stie ca fara o astfel de pronie, lumea ar deveni iadul pe pamant, daca-i lasata in voia omului “natural”. Prin urmare, pentru un ortodox, omenirea isi are natura adanc tulburata din cauza caderii, iar istoria si societatea nu sunt altceva decat o apocalipsa desfasurata in durata lunga. Nu se poate justifica, nici intemeia, o ordine sociala perfecta si conforma naturii umane, cat timp aceasta lume, conform Evangheliei, “sub puterea celui rau zace”. Iar Iisus a afirmat raspicat ca “Imparatia Mea nu este din lumea aceasta”.
Exista o explicatie pentru aceasta despartire neta intre viziunea rasariteana asupra naturii umane si cea occidentala si ea are legatura cu catolicismul scolastic, insa nu vom insista aici. Ceea ce trebuie retinut este ca prima societate fondata realmente pe poruncile Mantuitorului a fost o OBSTE in care oamenii “aveau toate in comun” (FA, Cap. 2). De fapt, abia acea societate era intemeiata conform naturii umane – cea restaurata intru Hristos! Si dupa perioada apostolica, Marii Sfinti ai Bisericii, ca Vasile cel Mare, au intemeiat comunitati in care grija fata de saraci si bolnavi a luat formele unei asistente foarte dezvoltate, practic, un oras paralel cu cel “normal”. In Imperiul Bizantin, mai tarziu, au existat intotdeauna forme sociale de asistenta a saracilor, bolnavilor, strainilor, atat ale Bisericii, cat si ale statului. In Rasarit nu a existat niciodata acea raportare rigida la “natura umana” si “drepturile naturale”, manipulata acum pentru a justifica dictaturile mai soft sau mai hard neoliberale, ci o raportare exigenta la poruncile Evanghelice, care, in esenta lor, sunt indreptate impotriva oricaror raporturi de forta/putere intre oameni, care sunt radical indreptate impotriva bogatiei, a acumularii, a preocuparii excesive pana si fata de cele necesare (Nu va ingrijiti de ce veti mananca…), daramite pentru profit!
Ortodoxul nu va fi insa un revolutionar care cauta sa demoleze violent societatea (si este la fel de departat de antropologia de stanga precum este de cea neoliberala a lui homo economicus), caci el stie ca, tocmai din cauza istoriei esentialmente tragice a intregului Adam, nu poate fi intemeiata acea societate a emanciparii de exploatare si nedreptate. In cuvintele lui Vulcanescu, el este condamnat la o pozitie “dialectica” fata de chestiunea organizarii sociale: “Consider poziţia spiritului dialectică faţă de societate. Adică îl văd individualist şi protestatar în faţa oricărei opresiuni totalitare care confundă rânduiala de aici cu absolutul; dar îl văd aspirând totalitar la contopirea în unitatea ideală a conştiinţelor, la „unirea în cuget şi simţiri“ a comunităţii în faţa oricărei fragmentări partizane a societăţii democratice ori izolării în sine a personalităţii.” Cu alte cuvinte, ori de cate ori o ordine sociala ni se “vinde” si impune ca o norma absoluta, presand la uniformizare si conformism, ortodoxul se gaseste in situatia de a pretui individualitatea, rezistenta, marturisind unicitatea persoanei umane. Ori de cate ori societatea este fragmentata, atomizata, dezbinata, el trebuie sa marturiseasca nevoia de comunitate, de comuniune a persoanei cu celalalt (ecclesia insemnand tocmai comunitate, adunare).
In fine, ar fi mai multe de adaugat, insa ne-am lungi prea mult pentru un astfel de material. Mai trebuie retinut ca nu exista mari personalitati crestine care sa fi justificat capitalismul. Dimpotriva, unul din parintii fondatori ai neoliberalilor, la fel de tinut la evlavie ca Hayek, anume von Mises, recunostea ca o ordine capitalista si o exigenta crestina nu se vor impaca. John Médaille a demonstrat convingator acest lucru:
[…] O mare parte a intelectualității catolice s-a lăsat captivată de această doctrină. Dreapta catolică adeptă a școlii austriece se laudă cu nume precum Michael Novak, George Weigel, Thomas Woods, Murry Rothbard, pentru a menționa doar câteva. În plus, acești intelectuali sunt susținuți de institute copios finanțate, cum sunt Acton Institute, American Enterprise Institute și o mulțime de alte organizații. Banii curg ca apa pentru acești oameni și sunt, de obicei, bani corporatiști, „apă” utilizată geneors în încercarea de a-l „boteza” pe Mises. Totuși, există un economist care a respins categoric o astfel de abordare, care a afirmat, iar și iar, opoziția fundamentală dintre Școala austriacă și o perspectivă autentic creștină.
Acest economist este Ludwig von Mises.
Mises a recunoscut că sistemul economic austriac și o ordine creștină vor fi mereu în dezacord. „Un creștinism practic – spune Mises – nu poate exista alături de sau în cadrul capitalismului” (citat în Jorg Guido Hulsmann, Mises, the Last Knight of Liberalism, p. 982). Mai târziu, Mises a admis existența creștinismului în capitalism, dar numai atunci când creștinii se abțin să-și afirme propriile concepții, numai dacă sunt marginalizați și ținuți departe de ordinea economică și politică. După cum confirmă Murry Rothbard, Mises se considera „un om atașat spiritului anului 1789, un continuator al Iluminismului” ( http://www.lewrockwell.com/rothbard/rothbard169.html) , așadar, un fan al Revoluției Franceze. Iar marele avantaj al Revoluției Franceze, din perspectiva liberalismului, este că, în general, a distrus vechea ordine socială și, în special, a subminat autoritatea Bisericii. Așa cum însuși Mises afirmă, „Pentru noi si pentru umanitate nu există decat o singură salvare: întoarcerea la liberalismul raționalist al anului 1789” (Mises, Nation, State and Economy, p. 239).
Atitudinea ostilă a lui Mises față de creștinism se manifestă, în primul rând, prin disprețul față de fondatorul lui:
„[Iisus] respinge tot ceea ce există, fără a oferi nimic în schimb. El ajunge să dizolve toate legăturile sociale existente … Forța motrice din spatele purității și forței acestei negații totale este inspirația extatica și speranța entuziastă într-o lume nouă. De aici, atacul său virulent împotriva a tot ceea ce există. Totul poate fi distrus, deoarece Dumnezeu, în atotputernicia Sa, va reconstrui o ordine viitoare …. Cea mai clară paralelă modernă cu atitudinea de negație absolută a creștinismului primitiv este bolșevismul” (Socialism, p. 413).
Un alt lucru care îl irită pe Mises este atitudinea lui Iisus față de bogați:
„Cuvintele lui Iisus sunt pline de resentiment față de cei bogați, iar Apostolii nu sunt mai prejos în această privință. Omul Bogat este condamnat pentru că este bogat, Cerșetorul este lăudat pentru că este sărac … În Împărăția lui Dumnezeu, săracii vor fi bogați, iar bogații vor fi supuși la cazne. Tâlcuitorii de mai târziu ai Bibliei au încercat să atenueze duritatea din cuvintele lui Christos, prin care sunt condamnați bogații … dar au rămas suficiente cuvinte care dau apă la moară celor care instigă oamenii la ură împotriva bogaților, la răzbunare, la comiterea de crime și incendieri …. În acest caz, cuvintele Mântuitorului poartă în ele semințe rele. Mai mult rău a fost făcut și mai mult sânge a fost vărsat din cauza lor decât în cazul persecutării ereticilor și arderii vrăjitoarelor. Au adus biserica în situația de a rămâne lipsită de apărare în fața tuturor mișcărilor care au ca scop distrugerea societății umane. Ca organizație, Biserica a fost, în mod cert, mereu de partea celor care au încercat să opună rezistență comunismului. Dar … a fost mereu dezarmată de cuvintele: «Fericiți cei săraci, că a lor este Împărăția lui Dumnezeu.»”(Socialismul, p. 420)
Această repudiere a lui Iisus nu este deloc surprinzătoare, de vreme ce Mises respinge total ideea unui Dumnezeu atotputernic. … Mises respinge iubirea creștină ca stând la baza ordinii sociale și o reduce la interesul egoist și la frica de violență:
„Cooperarea socială nu are nimic de-a face cu dragostea personală sau cu o poruncă generală ca oamenii să se iubească unii pe alții… [Oamenii] coopereaza deoarece astfel își satisfac cel mai bine propriile interesele. Nici dragostea, nici caritatea, nici vreun alt sentiment de compasiune, ci egoismul corect înțeles este ceea ce l-a făcut inițial pe om să se adapteze la cerințele societății (…) și să înlocuiească ostilitatea și conflictul cu o colaborare pașnică.”
Este viziunea cea mai îndepărtată de antropologia creștină. În respingerea carității și a altor forme de iubire ca stând la baza acțiunii, Mises separă chiar „interesul propriu” de orice bază rațională, mai exact, de orice criteriu prin care se poate stabili dacă o acțiune este, în mod real, în interesul cuiva. „Interes propriu” nu înseamnă altceva decât „ceea ce vrea cineva” la un moment dat.
În orice caz, viziunea lui Mises nu se împacă defel cu învățătura socială a Bisericii. După cum remarcă Murray Rothbard, nici măcar nu este conservatoare, în nicio accepție a acestui cuvânt. Este, mai curând, chintesența liberalismului iluminist, a Revoluției Franceze continuate în zilele noastre. […] [traducere Irina Bazon]
Dar aici este doar un inceput al unei discutii care poate fi dezvoltata mult mai consistent…
Pentru completari, vezi si:
- Impostura elitelor “anticomuniste”. PATAPIEVICI – APARATORUL CAPITALISMULUI IN FATA “CELULELOR CANCEROASE” CU DISCURS ANTI-CORPORATII
- Cei patru calareti ai apocalipsei [film documentar – VIDEO]. CRIZA CAPITALISMULUI NEOLIBERAL SI O INTREBARE CAPITALA: CE URMEAZA, CE-I DE FACUT?
- LIPSA DE MILA, “principiul” declarat al “reformei” lui Basescu! De ce este ANTI-UMAN dar si… anti-capitalist sa delegi ATRIBUTIILE SOCIALE CATRE PRIVAT
- Ce inseamna, de fapt, guvern minimal si de ce nimeni nu vrea sa existe asa ceva in Romania? UNDE ESTE FRAUDA PRIMORDIALA?
- AGENDA “MODERNIZARII” SI A “REFORMISMULUI”, MODEL ISTORIC DE EXTORCARE A BANULUI SARACULUI IN FOLOSUL OLIGARHIEI CONDUCATOARE. ACUM SI IN VARIANTA “TEOLOGICA”...
*
![<i>Actualizat</i>. DEZBATEREA INTEGRALA PRO SI CONTRA REFERENDUMUL PENTRU CASATORIE [Recurs la morala, TVR 1, Video]/ PROGRESISTII IN ACTIUNE. Tactica punerii la stalpul infamiei prin etichetari infamante. CpF, ACUZATA MINCINOS DE FASCISM](http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/wp-content/uploads/2017/06/tvr-rcurs-la-morala-110x100.jpg)
Doneaza pentru filmul "Scrum"
1) Arh Efrem de la Vatoped a spus ca dogma crestina se reflecta in modul de viata al oamenilor. Cum se stie (in particular cu a argumentat sociologul Max Weber – cartea Capitalismul si etica protestanta -titlu aprox-) capitalismul este un produs al eticii protestante, deci fiul legitim al ereziei protestante, aplicat in reletiile economice.
Arh Efrem: Noi nu-i uram pe eretici, ci modul lor de viata. Iar dogma are legatura cu modul de viata.
2) Au circulat stiri pe internet (‘profetii’ ale unor economisti si sociologi) ca peste 50 de ani capitalismul va intra in colaps; omenirea va trebui sa renunte la acest tip de relatii economice si politice; MAI EXACT DEJA SE STIE CU CE VA FI INLOCUIT !
Capitalistii s-au imbogatit pe spatele ,,asistatilor”, prin hotie adica furt, ca nu poti din munca cinstita sa devii miliardar in euro.Prefer sa raman o ,,asistata” ortodoxa”( desi nu mi-a dat nici un capitalist bogat ceva gratuit) saraca .Mai degraba va intra camila prin gaura acului decat bogatul in imparatia lui Dumnezeu.Sa nu uitam ca sunt si slavii moderni ai capitalismului, adica oameni care sunt sacrificati prin munca pt imbogatirea unora.
Foarte interesant materialul, atat recenzia lui A. Racu, cat si completarile voastre. Am facut niste cursuri de micro si macroeconomie acum multi ani, insa ce sa zic…nu se spun astfel de lucruri acolo. In zilele noastre daca nu esti autodidact, nu prea ai cum sa mai scoti capul la suprafata sa mai respiri ceva aer curat, de atatea intoxicari la care suntem supusi prin mass-media si scoli.
Excelent material, nota, comentarii si de mare importanta imediata e discutia asta. Mult necesara.
Subscriu intru totul la observatia “daca nu esti autodidact, nu prea ai cum sa mai scoti capul la suprafata sa mai respiri ceva aer curat, de atatea intoxicari la care suntem supusi prin mass-media si scoli”. (Sim)
Asa este Lucian si Sim.
Că tot veni vorba. Am postat și asta aseară pe facebook:
Trecând în seara asta pe la mallul de la Piața Sudului, împodobit până la suprasaturație cu ornamente de Crăciun, citesc pe un poster următorul îndemn asociat imaginii unei tinere cu față de shopping zombie: “Este sezonul dorințelor împlinite! Răsfață-te!” Ca să spun așa, un mesaj de post (suntem încă în postul Crăciunului), care se potrivește pe deplin cu cele două coordonate interdependente ale religiei întemeiate de Cel ce s-a născut în ieslea din Betleem: asceza și dăruirea.
Ajuns acasă, deschid volumul intitulat Omul Recent (categorie în care, din câte am înțeles eu, ar trebui să se înscrie pe deplin tânăra de pe posterul de la mall), scris de unul din intelectualii români care, vorba domnului Claude Karnoouh, vorbesc cu Iisus Hristos. Și citesc chestii de gen: “Răul individual, singur, nu se mântuiește în bine. Dar dacă pentru a-și satisface viciul arghirofiliei un om se pune pe câștigat bani furnizând altuia produsele de care acesta are nevoie și este dispus să le cumpere, atunci actorii individuali rămân fiecare cu viciile lor, dar suma tuturor acestor actori, colectivitatea, beneficiază de câștigurile ingeniozității pe care fiecare vicios în parte … a cheltuit-o pentru a-și satisface … viciul. Ingredientul de transmutație a viciilor în virtuți, cum vedem, este libertatea economică (…) Căderea, altfel spus, trebuie acceptată. La îndemână ne stă viciul, deci trebuie să acceptăm că motorul care pune în mișcare societatea nu este virtutea, ci viciul individual (…) Banul este liantul social al umanității căzute, deoarece cooperarea dintre oameni nu se bazează pe bunăvoință și dezinteres … ci pe egoismul față de propria bunăstare și pe setea de satisfacție individuală a fiecăruia (…) Dacă am pune la baza organizării sociale virtutea … toată industria și prosperitatea societăților umane ar înceta să existe” (Horia Roman Patapievici, Omul Recent, Humanitas,2001, pp. 379-384).
Cartea din care am extras citatele este caracterizată de un teolog ortodox român (după mulți, cel mai important teolog român al momentului) drept o “superbă pledoarie pentru resolidarizarea creștinismului și a modernității”. Nu mai zic nimic. Mă duc să mă culc.
@lucian anghel , sim
mare atentie , va rog , in privinta acestui “autodidact” , care poate fi parazitat usor de autosuficienta si de slava desarta .
Doamne , ajuta !
apropo de von Mises.
Am obervat o chestie: exista un mit al inteligentei.Daca prin ‘inteligenta’ intelegem capacitatea unui ins de a digera un volum impresionant de informatie, eventual din variate zone de competenta, atunci pot sa afirm cu mana pe inima ca inteligenta, in sine, nu ajuta. Am vazut de prea multe ori in viata mea insi doldora de informatie, care manifesta insa o capacitate aproape uimitoare de a rata exact esentialul. In traducere: ‘nu vezi padurea de copaci.’
‘Exegezele’ biblice de doi lei ale lui von Mises le-am intalnit pe scara destul de larga intre asa-zisii intelectuali. Eu nu pricep: oamenii atia nu stiu a citeasca?? Oamenii astia nu cunosc viata, nu au o minima experienta umana?? Traiesc intr-un turn de litere si cifre din care nu se mai vede viata??
Textul este ‘fericiti cei saraci cu duhul’ (s-ar putea sa nu fie in toate evangheliile acesta, dar pt orice interpret cu veleitati intelectuale aceasta varianta nu poate trece neobservata! “saraci cu duhul’ = smerit cu swufletul. ‘Duh’ nu este tot una cu ‘bani’!!
De ce le este ‘greu’ (‘greu’ nu e totuna cu ‘imposibil’, alt ‘amanunt’…!) bogatilor sa intre in Imparatie? Pai o data pt ca banii creeaza niste atasamente formidabile, de natura a inversa ordinea fireasca a prioritatilor, daca ar fi la o adica, si al doilea pt ca bogatii (adevaratii ‘bogati’, de ei vorbesc!) nu prea sunt ‘saraci cu duhul’. Iar asta e un adevar pe care, daca nu trecem prin viata picotind, toti avem prilejul sa il constatam din plin in scurta noastra existenta. Cine n-a vazut insii aia plini de bani care cheltuie in 20 de min intr-un magazin zeci de milioane, in schimb cand e vorba sa dea o prima la salariu unor oameni care si-au dat din timpul si sanatatea lor ca sa ii sporeasca lui profitul, se tocmesc si incep sa tina niste teorii de iti vine sa-ti iei campii?? Cine nu a vazut macar o data cum intr-un context oarecare, fetele lor amabile, ‘democrate’, se schimba instantaneu si devin de piatra, daca nu cumva de fiara, cand faci o gluma care sa-i atinga fix la ego-ul lor gonflat cu pompa?? Cine nu a sesizat cum acesti oameni au tot timpul impresia ca ei sunt generosii, cand de fapt paraziteaza munca, vietile si fericirea altora??
Probabil ca f f multi dintre noi au sesizat aceste realitati mari cat casa. Nu si ‘intelectualii’, ‘oamenii de stiinta’, ‘geniile’ omenirii! Astia – cel putin unii dintre ei, evident, nu ma refer la toti! – par in schimb picati din Luna, prasutati de undeva, departe, dintr-o dimensiune paralela!
In domeniul religios, cel putin, nici n-ai cum sa fii altfel decat autodidact, aceasta ne ajuta la dobandirea discernamantului atat de necesar mantuirii. Cu cat stim mai mult, cu atat mai bine (desigur fara a ne mandri). Si mai e valabila si vorba aceea, cu cat aflii mai multe, cu atat iti dai seama cat esti de prost. Cine se sminteste din cunoastere, mandrindu-se, se va sminti din orice, caci are deja samanta acestei ispite sadite in el (cunoasterea e doar un pretext), mie asa imi spune gandul.
Ar trebui mai intai sa vedem despre ce “capitalism” vorbim. Capitalismul lui Karl Marx (totodata si conceptul cel mai des utilizat in intelesul sau) este diferit de capitalismul lui Max Weber, de exemplu.
Pana la asta al lui Marx si Weber, e diferenta uriasa si intre capitalismul clasic al lui Smith si cel de azi al neoliberalilor.
Subscriu la :
– “exista un mit al inteligentei.Daca prin ‘inteligenta’ intelegem capacitatea unui ins de a digera un volum impresionant de informatie, eventual din variate zone de competenta, atunci pot sa afirm cu mana pe inima ca inteligenta, in sine, nu ajuta. Am vazut de prea multe ori in viata mea insi doldora de informatie, care manifesta insa o capacitate aproape uimitoare de a rata exact esentialul.” (doroteea)
Mai mult, exista cateva zeci de tipuri de inteligenta, cu care poate fi daruit un om. Intr-o discutie despre capcana cunoasterii bazate doar pe ratiune, chiar azi i-am scris unui coleg: “Inteligenta nu e cunoastere, dupa cum sabia nu e razboi si nici plugul agricultura.”
– “Cartea din care am extras citatele este caracterizată de un teolog ortodox român…” (Alexandru Racu)
Cum pot afla care este numele teologului?
In completare as mai putea sa adaug doua minuscule observatii facute azi, cand eram intr-un scurt periplu antropic prin centrul Sibiului.
1. Pe geamul unei vitrine ultracentrale sta lipit indemnul: “Daca ma iubesti, cumpara-mi cadouri de aici!”
2. Atmosfera “de sarbatoare” se induce in mintea omului si se statorniceste in atmosfera de pe corso printr-o instalatie cu stalpi de lemn colorati sustinand pe trunchiurile si arcele lor decoruri de lumini tematice. Pentru masa de oameni deja in transa (indusa in multiple feluri) acele lucruri inseamna, de o vreme incoace, atmosfera “de sarbatoare”. As putea extinde expunerea, dar nu e cazul acum. Constructia simuleaza/sugereaza (puternic) o catedrala, prin forma, decoruri si plasament, acoperind “magic” intrarea pe zona pietonala principala, insirata si pe o parte si pe alta cu magazine, hoteluri, banci, etc. Cunoasteti genul de aranjament. Continuand pe strada asta “impodobita” si care da fiori, ajungi in miezul…”craciunului capitalist”.
– “In domeniul religios, cel putin, nici n-ai cum sa fii altfel decat autodidact, aceasta ne ajuta la dobandirea discernamantului atat de necesar mantuirii. Cu cat stim mai mult, cu atat mai bine (desigur fara a ne mandri). Si mai e valabila si vorba aceea, cu cat aflii mai multe, cu atat iti dai seama cat esti de prost. Cine se sminteste din cunoastere, mandrindu-se, se va sminti din orice, caci are deja samanta acestei ispite sadite in el (cunoasterea e doar un pretext), mie asa imi spune gandul.” (Mirela)
Apoi, intelectual nu inseamna intelept, nici sfant, nici mantuit. Ci doar atat: intelectual. Cum nu sunt nici cei ce poarta sabia ori plugul, doar pentru asta. Ei, e mult de zis. Si sunt unii organizati in loje, care pana spre gradele cele mai mari idolatrizeaza intelectul uman, sub denumirea de “arhitect al universului”. Dupa care, oare ce li se “dez-valuie”? Ca, de fapt, toti ii slujesc cu sau fara stiinta lui Lucifer, Luceafarul diminetii. Asta-i alta discutie.
– “Ceea ce trebuie retinut este ca prima societate fondata realmente pe poruncile Mantuitorului a fost o OBSTE in care oamenii “aveau toate in comun” (FA, Cap. 2). De fapt, abia acea societate era intemeiata conform naturii umane – cea restaurata intru Hristos!” (admin)
Cat se poate de clar!
– “Dacă am pune la baza organizării sociale virtutea … toată industria și prosperitatea societăților umane ar înceta să existe…” – Ce tragic! Ce grav! Cata panica! Ce repulsiv si revoltator, numai gandul!
Pai da, ca tare mai sunt utile industriile si pietele, cu cat sunt mai rasfirate, mai globalizate, mai compartimentate, mai unionizate, mai formalizate si mai depersonalizate; si cu atat sunt mai eficiente in a controla absolut toata viata materiala si cat mai mult posibil din cea sufleteasca a omului. O astfel de frica intotdeauna este verbalizata din gura celor care au puterea si bunastarea si slava din slujba Cezarilor si Faraonilor.
Iata citeva exemple de capitalism anglo-saxon „de pe teren” din ziua de azi:
1.
Tinar roman, cetatean canadian, proaspat profesionist IT vine in SUA sa profeseze. Se angajeaza la o companie multinationala in care colegii sunt „perciunati”. Dupa citeva luni constata ca el face o multime de sarcini indispensabile pentru functionarea procesului IT, iar colegii „taie frunza la caini”, dar salariul lui este mult mai mic decit al lor si nu mai are speranta ca i se va mari ca sa-i ajunga din urma macar. Stie ca pentru munca desfasurata i se cuvine (in interesul succesului in acea afacere) un salar mai mare decit al colegilor. Pleaca si incearca varianta free lancer: programare Ruby on rails. Intilneste un „intermediar” care-i ofera sa faca un magazin virtual pentru o firma ce vinde antichitati. Daca intr-o luna termina si preda „intermediarului” programul functional, atunci el va primi pina la 2000 dolari de la „intermediar”. Intermediarul facuse cu firma de antichitati pentru magazinul virtual un contract in valoare de peste 10000 dolari. Asa face afaceri „plevusca”. Rechinii mari(corporatiile multinationale) de „categoria Bechtel” fac afaceri in acelasi stil (incheie contractul pe sume fabuloase cu autoritatile din statul cucerit si subcontracteaza realizarea lui cu 10-20% din suma contractata) dar nu acasa ci in teritoriile cucerite (Irak, Afganistan, Romania, Kosovo, Ucraina,…).
2.
Tinar roman, ortodox, fost emigrant, cetatean american, autodidact, pasionat IT. Mama lui traieste intr-un camin de batrani pentru evrei in aceeasi metropola ca si el. El devine un tehnician IT indispensabil la locul de munca, dar pentru a fi ajutat sa faca studii superioare si sa avanseze in cariera este conditionat de „taierea imprejur”. Mama lui mi-a spus ca i s-a pus aceasta conditie dar el a refuzat.
Desigur ca lui Patapievici ii place capitalismul,dar cand nu mai exista capital pentru ca este aruncat pe apa sambetei(cazinouri, iahturi, viloaie etc, etc)vine cu pumnul ridicat la bietul ,,stirb”,,,asistat” si taran sa-i mai dea capital ca dee el nu a fost in stare sa-l gestioneze cum trebuie, dovada ca nu este creatorul acelui capital, ci beneficarul pe cai ilicite.Daca ar fi facut corect prin sudoarea muncii precum a bietului taran pai ar tine la fiecare banut, ca e muncit(ca in povestea,,Banul muncit).Asa s-a intamplat ca tot statul, un asitat zice-se de capitalisti, a oferit bani pentru telegondole, terenuri in panta, parcuri la tara si alte aberatii prin taierile de salarii de la profesori, medici, bugetari, adica niste asistati.Macar de ar fi salvat tara prin banii,,stirbilor”
Daca ortodoxia este compatibila cu capitalismul… sincer nu cred ca are legatura una cu alta. Capitalismul exista cu si fara ortodoxie, ortodoxia exista cu si fara capitalism. Daca se intalnesc, atunci capitalismul ar trebui sa arate intr-un anumit fel, in nici un caz ca cel in intelegerea marxista sau cea neoliberala (cam aceeasi, de fapt). Suntem pe lumea aceasta crestini ortodocsi care lucram intr-un mediu concurential? La privat, cum s-ar zice. Ne facem acolo treaba cum se cuvine? Cu grija fata de aproapele? Cu grija sa nu incalcam cuvantul dat noua de Dumnezeu? In urma activitatii noastre companiile au de castigat sau de pierdut? Nu pun problema ce fac companiile cu castigul, asta e alta problema desi are si ea o cheie crestina. Daca raspunsul la aceste intrebari este “da’, atunci insemana ca ortodoxia nu are nimic care sa dauneze capitalismului si nici capitalismul nu dauneaza in mod necesar ortodoxiei. Dar aici trebuie sa ne intoarcem la ce este capitalismul asta. Cine il defineste si ce atribuite ii acorda prin definitie. Pentru ca sunt unii care se chinuie sa demonstreze o gramada de chestii inventand definitii care sa le dea lor bine in argumentatii. E, uite eu le pun sub semnul intrebarii exact validitatea acestor definitii, nu vreau sa joc in jocul lor.
Si a, H.-R. Patapievici este stupid. Sau rau intentionat. La baza organizarii sociale sta tocmai virtutea, nu pacatul. Pacatul a distrus civilizatii, in timp ce virtutea le-a ridicat.
@Nicolae:
Hm, asta nu are legatura cu tema, totusi. Se poate chema exclusivism etnic, si se practica oriunde, in orice sistem economic, de catre oricine. Accentul cade pe exclusivism pe criterii etnice, nu pe capitalism.
@Titus L:
Exista unele procese economice care, in sine, se pot desfasura in orice context, caci, reduse la un cadru minimal, sunt aceleasi peste tot si in mai toate timpurile. Spiritul care le anima, le conditioneaza, dandu-le un loc sau altul in sistemul social si o anume ”cultura”, este ceea ce face diferenta. Economia, in acest sens, nu e doar raport sec, formal, rational, ci si continut, intelegere pe care o izvorasc oamenii.
Tinar roman, cetatean canadian, proaspat profesionist IT vine in SUA sa profeseze.
…incearca varianta free lancer: programare Ruby on rails. Intilneste un „intermediar” care-i ofera sa faca un magazin virtual pentru o firma ce vinde antichitati. Daca intr-o luna termina si preda „intermediarului” programul functional, atunci el va primi pina la 2000 dolari de la „intermediar”. Intermediarul facuse cu firma de antichitati pentru magazinul virtual un contract in valoare de peste 10000 dolari. Asa face afaceri „plevusca”. Rechinii mari(corporatiile multinationale) de „categoria Bechtel” fac afaceri in acelasi stil (incheie contractul pe sume fabuloase cu autoritatile din statul cucerit si subcontracteaza realizarea lui cu 10-20% din suma contractata) dar nu acasa ci in teritoriile cucerite (Irak, Afganistan, Romania, Kosovo, Ucraina,…).
Aceasta este informatia (esentiala) ce am intentionat sa o fac cunoscuta; restul este contexul in care am obtinut-o. Cer iertare ca am inclus contextul.
@admin: OK, deci va pozitionati pe pozitia lui Weber. Si mie imi place aceasta pozitionare. Chiar foarte mult. Si stiti de ce? Pentru ca eu cred ca omul a gresit. Si in acelasi timp este o pozitie foarte provocatoare. Este ortodoxia compatibila cu capitalismul? – este o provocare. Insa nu poate fi astfel decat daca vrem sa intelegem capitalismul din pozitia lui Weber. Nu ma exprim despre Adam Smith, pentru ca nu stiu ce sa spun aici (spre marea mea rusine). Daca vorbim despre capitalism in acceptiunea marxista sau cea neoliberala, raspunsul este sec: nu si nici nu e cazul sa fie vreodata. Un fel de: nu, multumim, dar nu vrem asa ceva. De fapt nici nu cred ca este posibil sau ceva care poate deveni real cu adevarat, capitalismul neoliberal. Uite, ma ofer voluntar sa incerc pe neoliberali si marxisti vestita indoiala metodica carteziana. Si incep prin a ma indoi ca judecata lor pleaca de la premise corecte.
Dar daca ne intoarcem la Weber, aici e ceva. Prea se potriveste harta celor care au renuntat la catolicism cu harta dezvoltarii capitalismului modern ca sa nu fie ceva aici. Si aici e provocarea, exista o etica atat de specifica protestantismului la care ortodoxia nu are acces? Sau e altceva? Cat de mult conteaza cuvantul acela “beruf” ca sa schimbe lumea? Un fost coleg de facultate gasise si el ceva la noi, dar iata ca la noi nu schimba nimic: cuvantul “slujba”. Si atunci?
Nu cred ca otodoxia este compatibila cu capitalismul pentru ca banul este ochiul dracului si occidentul s-a abatut de la calea lasata de Hristos din cauza asta.
Noua ni se vinde o gogoasa mare cu capitalismul. Toata lumea stie de capitalism ca este bun, ca este singura alternativa la comunism care se stie ca este rau. Sunt si eu de parere, sunt chiar foarte convins ca sistemul comunist este rau. Dar ce vedem noi de asemenea nu arata deloc bine. Aproape ca as fi convins de “virtutile” capitalismului daca ar fi bazat pe competivitate. Dar din nou, ce vedem noi cu ochii nostri nu se potriveste cu schema teoretica. “Capitalistii” si mai exact “corporatistii globalisti” urasc din toti porii ideea de competitie pentru ca sistemul in care traim este unul mafiotic.
Naum Chomski intrebat fiind care este alernativa la capitalism a facut o afirmatie destul de socanta: tocmai capitalismul ar fi o alternativa la actualul sistem, care nu ar fi tocmai capitalist (oricum nu prea exista o definitie clara a capitalismului).
Cuvantul cheie, care ar aduce putina lumina in binomul de tip hegelian (teza=capitalism, antiteza=comunism, sinteza=controlul global de tip mafiotic)este distributismul, adica o retea de mici producatori, ofertanti de servicii, adica exact ceea ce este aruncat in aer de politicienii nostri in favorul corporatiilor. Distributismul este un sistem care oricum coexista cu corporatiile (de orice tip) in orice economie intr-o pondere mai mica sau mai mare – micii intreprinzatori, mai pe inteles. Ei (micii intreprinzatori) sunt cei care aduc bunastare. Corporatiile aproape in totalitate distrug totul in cale, inainte de a se autodistruge. Daca ne uitam la economia Germaniei, cantitatea micilor intreprinzatori este foarte mare: exista ateliere mici care produc pentru firme mari, tot felul de piese. Poate ca aici este secretul “eficientei” lor. Dar ei au voie! Noi nu!
Va rog iertati-ma daca gresesc, dar dupa mintea mea proasta, de om pacatos, cred ca atat comunismul cat si capitalismul sunt identice in esenta, in “targeturile” urmarite, singura diferenta dintre acestea fiind metodele pe care le folosesc. Si cred ca nici una dintre aceste doua oranduiri inventate de om nu pot fi compatibile cu ortodoxia.
Odata, cu ceva ani in urma, tot stateam eu si ma gandeam, cugetam ca sa zic asa, cu mintea mea proasta, exact la aceasta problema: ortodoxie, capitalism si comunism. Simteam eu undeva in strafundurile mintii mele proaste, ca intre acestea exista o legatura malefica si ca omul nu poate sa vietuiasca ortodox daca nu se rupe atat de comunism, cat si de capitalism. Personal, am trait foarte mult timp in comunism, dar si o buna bucata de timp in capitalismul occidental.
Si tot gandindu-ma si gandindu-ma, deodata am avut ca o licarire, ceva ca un raspuns venit de undeva si pus in mintea mea proasta:
Atat comunismul cat si capitalismul au fost create pentru al indeparta pe om de Dumnezeu. Comunismul a incercat sa-l indeparteze pe om de Dumnezeu cu forta, incercand ca prin teroare psihica si fizica sa-l priveze pe om de liberul arbitru, sa-l oblige sa vada intr-o singura directie si anume, ateismul.
Pe de alta parte, capitalismul, l-a lasat pe om “liber” ispitindu-l cu toate bunatatile, cu un trai usor si indestulator, cu satisfacerea placerilor de tot felul, lasandu-i insa liberul arbitru de care sa se foloseasca si sa decida el singur, omul, daca nu cumva este posibil ca raiul sa fie acesta de pe pamant.
Si mi se pare mie ca totusi, capitalismul, a reusit intr-o mai buna masura decat comunismul, pentru ca omul cazut este slab, prost, neputincios si in cea mai mare parte va alege ceea ce ii face lui placere acum, pe loc, in viata aceasta, uitand cu totul de Dumnezeu sau incercand sa-l transforme pe adevaratul Dumnezeu, intr-un dumnezeu compatibil cu propriul lui stil de viata.
Nu detin arta cuvintelor, dar sper ca se intelege ceea ce vreau sa spun.
@ doroteea
De acord cu tine, doar ca mie imi place sa folosesc exprimarea: “Destept este una, iar inteligent(intelept) este cu totul altceva.”
@ admin
„Cooperarea socială nu are nimic de-a face cu dragostea personală sau cu o poruncă generală ca oamenii să se iubească unii pe alții… [Oamenii] coopereaza deoarece astfel își satisfac cel mai bine propriile interesele. Nici dragostea, nici caritatea, nici vreun alt sentiment de compasiune, ci egoismul corect înțeles este ceea ce l-a făcut inițial pe om să se adapteze la cerințele societății (…) și să înlocuiească ostilitatea și conflictul cu o colaborare pașnică.” (Nota noastra)
Din nefericire, aceasta este realitatea oranduirii capitaliste. Omul, fiind slab si neputincios, dorind sa-si satisfaca propriile sale placeri, daca s-ar putea intr-un timp cat mai scurt, urgent, acum pe loc, uita de compasiune, de dragoste si da intaietate propriilor interese.
Daca ar fi sa caracterizez eu capitalismul, si mai ales omul corporatist actual, as spune doar atat: calci pe cadavrele celorlalti ca sa-ti fie tie bine.
N-am mai comentat de ceva timp si acum, cand am vrut sa spun doar cateva cuvinte, m-am lungit in ditamai comentariul.
Iertati-ma va rog.
@calin file:
Noam Chomsky, de fapt. Intr-adevar, capitalismul de astazi este un “capitalism de stat“. De fapt asta inseamna neoliberalismul.
https://www.youtube.com/watch?v=3gUgfyVt3mE
@Titus:
Poti spune si asa, insa doar intr-un sens foarte general. In privinta capitalismului si protestantismului, asa cum spunea si Weber, ideea nu e ca protestantii au inventat comertul, piata, schimbul economic, castigul, etc., ci ca au facut o cvasi-religie din asta. Este un fel de ascetism si transcendentalism pe dos. Scopul activitatii economice devine acumularea, profitul, nu mai devine, ca in cazul celor din lumea veche, acoperirea nevoilor si asigurarea unui status (sa zicem “sa fim in randul lumii”), ci capitalul in sine. De aceea, acest tip de activitate economica fetisizeaza mijlocul uitand de scop. Mijlocul – castigul/profitul – devine scop in sine.
admin: mmmm… nu mi se pare chiar asa, eu am inteles putin diferit. Era vorba despre a-ti face munca, profesia ca vocatie. Era vorba de a face ceea ce faci cu gandul ca faci un bine general, deci cu gandul la ceilalti, lucru care modifica optica, pentru ca daca pentru tine nu ai pretentii, sa muncesti pentru ca altii sa fie multumiti, implica o altfel de responsabilitate. (De exemplu, un brutar se va stradui sa faca paini mai multe, mai bune si mai ieftine – aceasta insemnand eficientizare si productivitate sporita – tocmai pentru ca oamenii sa fie multumiti ca pot gasi o paine buna si hranitoare, ieftina ca sa si-o poata permite si suficienta astfel incat sa ajunga pentru toti). Era vorba de a face ceva cu metoda, adica nu oricum ci intr-un fel repetitiv si organizat, tocmai pentru ca felul in care iti practici religia este unul organizat rational. Ceea ce numiti “cvasi-religia” este doar o parte din ceea ce este spiritul capitalismului si are legatura cu doctrina predestinarii. Succcesul este raspunsul calvinismului la problema predestinarii, la intrebarea cine sunt cei alesi. Alesi sunt cei care facand ceva placut Domnului reusesc in ceea ce fac. De unde si valorizarea succesului care poate fi cuantificat in bani. Totusi castigul acelor bani nu insemna asuprirea celor de langa tine in acest scop, ci dimpotriva: placut Domnului este sa faci bine celor din jurul tau. Ca in cele din urma a ramas doar sa se numere banii… asta e alta problema, e vorba de patimi omenesti sau, daca nu, atunci aici trebuie intrebati marx si socialistii de ce aceasta transformare.
Adaug cateva observatii, dar nu bazandu-ma pe cunostinte academice in domeniul economiei – nu am agreat subiectul niciodata.
DEX,2009: “CAPITALÍSM s. n. Sistem social-economic și politic-ideologic bazat pe proprietatea privată, piața liberă și libertatea de acțiune. – Din fr. capitalisme.”
Din punctul meu de vedere este o definitie utila, clara si suficienta.
Pentru un ortodox faptul ca este un sistem social, pe langa unul economic este o avertizare. Iar ca e politic-ideologic este hotarator. Tocmai ca este bazat pe : proprietate privata, piata libera si libertatea de actiune. Partea cu libertate de actiune este inselatoare prin omisiune, pentru ca se refera la o libertate de actiune care nu priveste persoana ca faptura a lui Dumnezeu – chemata la indumnezeire si mantuire – si libertatea ei de manifestare. Se refera la persoana integrata capitalismului, care actioneaza in sensul capitalismului si sub legitatile capitalismului. Aici nici nu intru, ca e o groapa cu viespi, cu serpi si cu scorpii. Si aceste lighioane mai intai sunt pui, apoi se invigoreaza si apoi ameninta si tiranizeaza. Se petrece la fel oriunde se razboiesc sa-si lase ouale.
Traducand ortodox realitatea acelei ultime parti a definitiei, valorile pe care se bazeaza (si) politic-ideologic capitalismul sunt: avutia, manipularea ei si neingradirea manipularii.
Va mai invit sa contemplam cum ca nici nu am fi auzit de capitalism (si alte -isme), daca implicatiile si design-ul lui nu ar fi avut componentele sociale, politice si ideologice.
Deci, cum stau lucrurile in lumina Adevarului?
– lumea si ce se petrece in ea nici nu sta sub semnul intamplarii (cu sens de aleatoriu), nici nu e guvernata de oameni, in final. Lumea e clipa de clipa rezultatul razboiului dat de vrajmas impotriva voii lui Dumnezeu cu oamenii. Si ca orice altceva si existenta pana azi a “capitalismului” cu toate mutatiile sale conjuncturale sunt fie lucrarea lui Dumnezeu (prin ascultarea oamenilor de El), fie lucrarea vrajmasului (prin ascultare de el). Altceva nu exista. Nu eu invat asta, ci Biserica.
– considerand valorile, manifestarile si rezultatele capitalismului, cat de greu poate fi sa ne dam seama categoric a cui lucrare este acesta?
– cat de clare pot fi lucrurile!
Referindu-ma la : “Daca ortodoxia este compatibila cu capitalismul… sincer nu cred ca are legatura una cu alta.” punctul meu de vedere este da si nu.
– pentru ortodoxul care traieste cu tarie credinta sa nu il va atinge manifestarea capitalismului in tara sa, in comunitatea sa, in familia sa. Dar cel mai probabil ar fi asa pentru ca nici nu ar participa la nimic din ce inseamna oranduiri si societate.
– pe ortodocsii care nu traiesc la mare masura in credinta lor ii va afecta cu siguranta, prin surparea duhului ortodox traitor, incetul cu incetul unde nu se poate altfel si in avalansa unde se poate.
– la fel cu orice alta ticluire draceasca de-a lungul lungii istorii.
– iar drepturi pentru a face astfel de lucruri in lume ii dam noi oamenii diavolului, tocmai prin neascultare de Dumnezeu, prin pacate, prin vietile noastre.
– nu este ocolire a legilor duhovnicesti; ci ceea ce tine lumea este iubirea si mila Domnului si rugaciunile catre El.
– pe cine vrem noi sa provocam si ce ne dorim cu adevarat? Eu cred ca romanii au indurat pana acum in istorie pentru viata umila alaturi de Dumnezeu, cu viata integrata atat de frumos a taranilor romani, jertfelnica si crestina.
– ori de cate ori neamurile au intrat in neascultare si L-au inlocuit pe Dumnezeu din vietile lor, au mai cazut o bucata si s-au adancit in prapastie. Sa ne amintim de poporul ales cand au cerut rege pentru ca neamurile pagane din jur aveau si ei nu.
– ne uitam la altii in ograda si poftim bunastarea lor materiala si comoda, uitand de porunca Domnului si uitand ca infinit mai importante sunt legile duhovnicesti. Aceasta discutie cu linistea, tihna, bunastarea unor popoare am mai avut-o de cateva ori si sumarul e scurt si clar. “Secretul” bunastarii cu care sunt ispititi mai toti azi e ca acele popoare, tari, state sunt castigate in masura covarsitoare de vrajmas deja, prin pacate mai mari: al necredintei, al ereziei, al ratacirilor de tot felul; nu are pentru ce sa-i mai razboiasca cu conflicte si lipsuri lumesti. Conflictele si lipsurile lumesti sunt luptele celor care nu leapada credinta, care nu-si adorm constiinta si care inca Il vor pe Dumnezeu. Oare nu vorbeste psalmistul atat de clar despre asta? Iar Parintele Arsenie Boca zice: “[Romania] O iubeste Dumnezeu? Sa se pregateasca de bataie!” Ca “Dumnezeu, pe cel pe care-l iubeste il cearta.” Se poate citi chiar aici, pe pagina asta, mai sus pe dreapta.
Daca nu traim in duhul ortodox nu putem pricepe.
Capitalismul (repet: ca alte -isme), cand nu este un bocanc brutal pe gatul unui popor tradat si vandut, este o partie lustruita de gheata lucioasa, al carei capat de jos se termina in haosul unui razboi planetar, urmat de tirania globala.
Este o scula temporara. La fel si mecanismele inventate pentru asta, cum sunt corporatiile multinationale, printre altele. Si cine face legatura intre capitalism si Vatican si protestantism bine face. Aici e mult de zis. Si altele asemenea.
@Lucian-Octavian Anghel:
“capitalism” este un termen care vine de la capital. Iar capitalul este o valoare investita, care apoi da roade. De ce se gandeste toata lumea imediat la bani, nu pot sa raspund eu. Sa raspunda fiecare pentru el de ce se gandeste la bani. Uite, de exemplu, un detinator al premiului nobel pentru economie (in 1986 cred) Garry Backer vorbea de capitalul uman. Asadar, nu ingropati talerii in pamant, tot ce primiti de la Dumnezeu este de valoare, deci investiti si inmultiti pentru ca Stapanul isi va cere ale Sale inapoi. Si daca sunt bani, cum ii dam inapoi? Nu, nu ca in bancul cu evreul care arunca banii in sus, ci facand bine celor mai mici dintre frati, caci facand lor, Lui ii facem.
De asta insist asupra a ceea ce intelegem prin capitalism. Pentru ca unii au considerat capitalismul ca fiind o relatie determinata istoric, rece, bazata pe profit, din care natura umana este scoasa, tot asa, unii au considerat ca natura umana este doar dornica de bani si profit si pentru asta a nascocit capitalismul, in timp ce altii au considerat capitalismul un fenomen uman (deci cu laturile sale economice si sociale) determinat de o etica (si as vrea sa subliniez cuvantul, etica – si nu lipsa de etica) crestina aparuta in urma revelatiei pe care au avut-o oamenii cand au citit Biblia si nu au mai ascultat tot felul de cimilituri in limbi straine lor (latina) de la preotii catolici, deci cand au avut acces direct la cuvantul Lui Dumnezeu si la Evanghelia Lui Hristos.
@Titus:
Ideea e ca “profesionalizarea” a functionat nu ca o modalitate de a participa la binele comun, ci ca un substitut al iubirii aproapelui si chiar si a lucrarii mantuirii, ceea ce e o mare, mare diferenta. Iar Weber mai vorbeste si despre individualizarea adusa de “spiritul protestantismului”, atat in raport cu Dumnezeu (in sensul in care relatia directa cu Dumnezeu isi pierdea rostul, noima) cat si pe plan social.
@admin: absolut de acord. Daca ar fi fost altfel, atunci protestantismul era… ortodox!
Nu are cum sa fie compatibila credinta cu capitalul dupa cum spune Lucian:
,,Si cine face legatura intre capitalism si Vatican si protestantism bine face. Aici e mult de zis. Si altele asemenea.”Sa nu uitam ca Hristos si marii sfinti acceptati de noi ortodocsii au fost saraci.
Hristos a fost vandut pentru 30 de arginti, bani.Capitalismult de acum de la noi din tara care a rezultat in urma comunismului este unul feroce, nemilos cu omul.Nu imi place sintagma capital uman, pentru ca omul nu este un bun ci o persoana.
Johnnis tocmai ce-a zis ca un politician nu trebuie sa sa faca ce doreste alegatorul, ci sa-si urmeze propria viziune. Suna cunoscut, doar ca pana la el n-a mai spus-o nimeni. Daca omul a vazut ca poporul il alege si dupa ce ne-a sfidat pe toti, nu se mai sinchiseste…
(La fiecare iesire lasa cate o perla.)
@Mirela (#32):
:)))) Exact!
Fratilor,
Nu va mai amagiti. Va place “capitalul”? Va plac propriile cunostinte in materie de capitalism prin prisma unui domediu de studiu academic sau chiar informal? Foarte bine. Daca le pretuiti atat de mult, pastrati-le si folositi-le cum considerati.
Dar nu incercati sa ametiti lucrurile.
Despre ce e vorba cu capitalismul putem invata mai mult destul de usor, comparand definitiile anterioare din aceleasi banale si accesibile dictionare, pentru inceput:
DEX,1998: “CAPITALÍSM s. n. Sistem politico-economic care se întemeiază pe proprietatea privată asupra mijloacelor de producție și de schimb.”
NODEX,2002/MDN,2000: “CAPITALÍSM n. Regim economic și social bazat pe proprietatea individuală asupra capitalurilor.”
Sinonime,2002: “CAPITALISM MONOPOLÍST s. (EC. POL.) imperialism.”
Sa continuam prin a clarifica ce anume inseamna “capital uman”: identic cu “resurse umane” sau “forta de munca”. De ce?
Putem distinge acest fapt inclusiv din felul in care abordeaza acest subiect, sa zicem, o institutie a statului de drept, care nu face confuzii prin jocuri de semantica (bine-ar fi…) in ce priveste termenii si semnificatia lor. De exemplu:
http://www.fonduri-ue.ro/res/filepicker_users/cd25a597fd-62/2014-2020/Dezbateri%20parteneriale/pocu/POCU_sinteza_2014-2020.pdf
“Capital uman” si sinonimele sale intotdeauna refera capacitatile omului de a actiona in capitalism. Credeti ca notiunea de “capitalism” si-a primit nomenclatura pe baza altor idei decat cea lucrativ-materialista? Adica a aparut ideea de “capital uman” inainte de cea de “capitalism”? Precedența indica faptul ca ‘umanizarea’ capitalului a aparut ulterior capitalismului si ca o nevoie de justificare ulterioara (si cinica) a acestuia. Mai ales acolo unde materialismul exclusiv pe care se cladeste a eliminat partea duhovniceasca traitoare a existentei.
Eu fiind un profan in domeniu uzez de ustensile foarte simple. Ingaduiti, va rog, dar am afirmat asta dintru inceput. Sa vedem cate referiri face si anume ce fel de referiri la “umanizarea capitalului” pagina tematica a unei enciclopedii populare/-iste online:
http://en.wikipedia.org/wiki/Capitalism
Ce credeti, ar fi cineva indreptatit sa considere capitalismul ca referindu-se, cum am spus mai sus, doar la avutie sau nu? Ca aici intra si cati sclavi am, si cate slugi care au potential sa faca ceva pentru mine in interiorul aceluiasi sistem de control numit capitalism – asta e cu atat mai trist.
Sa intindem insa discutia la un ipotetic context in care scopul ar fi gestionarea si inmultirea unui “capital” sufletesc sau duhovnicesc, cum s-a sugerat. Oare legile, adica regulile in sine ale jocului capitalist sunt crestin-ortodoxe si compatibile cu ortodoxia? Oare ar fi in duhul ortodox inmultirea unui “capital uman” oarecare (in sensul de talanti) folosind practicile capitalismului?
Intelegerea indemnului Mantuitorului cu aceasta interpretare eu nu o vad ortodoxa. Un fel de “scopul scuza mijloacele”. Cine ar incerca sa faca asta ar anihila demersul dintru inceput. Nu se poate nimeni zidi duhovniceste intru Duhul Sfant folosind metodele intunericului. “Cine nu face binele bine acela nu face bine”, ar spune Parintele Cleopa Ilie.
Cu adevarat oamenii isi pot inmulti talantii si trebuie sa faca asta, dar dupa cu totul alte legi si sfaturi. Cele dumnezeiesti si evanghelice. Sa ne ajute Domnul intru aceasta!
“Nu imi place sintagma capital uman, pentru ca omul nu este un bun ci o persoana.” (mada)
Va rog, care aveti acum bunavointa, sa ma lamuriti acolo unde se prea poate ca gresesc in aceasta privinta.
Nu gresesti cu nimic Lucian.
@Lucian:
Ai dreptate cand atragi atentia asupra semnificatiei termenului de ”capital uman”, dar atentie sa nu exageram in directia opusa si sa incepem sa fetisizam toti termenii laolalta, de vom ajunge sa eliminam de-a valma cuvinte din uz doar pentru ca in unele contexte sunt folosite intr-un anumit sens. A vorbi despre ”resurse umane” denota o mentalitate care instrumentalizeaza omul. Insa nu exista doar capital financiar sau uman, ci exista si capital social, capital simbolic si probabil si alte tipuri. Aici sensul este de rezervor, potential, ”avere” in sens figurativ, si unii termeni chiar contrasteaza cu logica termenilor seci ai diverselor doctrinelor capitaliste (ca nu e doar una). De exemplu, capitalul social desemneaza calitatea relatiilor sociale din cadrul unui grup sau a unei comunitati, capacitatea de a coopera si de a actiona impreuna. Este o ”avere” cu totul diferita de cea strict financiara si discutia despre ea are o cu totul alta logica si finalitate. Mai bine decat a ne crampona de cuvintele propriu-zise, este mai bine sa le detectam sensul in contextul ideatic si pragmatic in care sunt folosite, si atunci ne vom da seama daca e un sens banal, uzual, sau e ceva care denota o conceptie anume, acceptabila sau nu.
Intr-adevar in alt context ,, capital uman” poate avea alta semnificatie.
Admin, drept ai spus ca pentru cuvantul “capital” sinonime sunt potential, rezervor si avere. Acumulare, masa, fond. Si altele. Iata cate optiuni are omul in vocabular.
Dar eu nu la sensurile acestea m-am referit in ce am spus mai sus.
Cele de care uzeaza capitalismnul si pe care se aplica metodele sale nu sunt capitalul social, nici cultural, nici ideatic, nici altele asemenea, desi acestea la randul lor constatam ca sunt afectate fundamental prin lucrarea capitalismului in lume.
La “capital” am facut referire spre inceput cu sensul cvasi-utilizat in lume de avere materiala. Poate am confuzat cititorul facand asta.
Iar spre final am facut referire explicita la aceste alte feluri si am intrebat printr-un exemplu banal despre compatibilitatea dintre valorile/metodele capitaliste (oricare dintre fețele-i) si ortodoxie: aici ar fi binevenit un raspuns clar din partea fratilor de pe forum. Nu neaparat simplist, dar clar.
Voi intreba pentru lamurire si la duhovnic si la parintii la care-oi ajunge.
Capitalismul are multe fețe, se poate citi usor in link-ul pus de mine spre Wikipedia. In afara de cele mari, prezentate acolo, sunt altele, multe. Irelevant.
Ca are multe fețe il valideaza in fata crestinismului? Iar argumentul antelocutorului meu, cum as putea sa il consider valid?
Nu as zice ca fetisizes termenul de “capital”, ci il displac. Si arat mai jos de ce. Deci, tu bine sfatuiesti – multi Parinti il folosesc. Odata am citit o predica impresionanta a unui parinte arhimandrit despre asta. Si la Parintele Paisie Aghioritul am citit, daca imi amintesc bine. Dar Parintii folosesc acest termen cu condescendenta omului sfant catre cei din lume si inglodati intr-ale lumii, daca observam bine. Adica incearca sa vorbeasca pe limba omului familiarizat cu acesti termeni. In nici un caz nu valideaza ceea ce se numeste “capitalism”!
Ci dupa cum ai spus, bine este sa stie omul – si cel capabil si cel umil, ca sunt diferente intre “capital” si “capitalism” cu al sau “capital uman”. Si sa ne dam seama categoric ce semnificatie are si unde sta fiece lucru in realitate fata de ortodoxie. Incertitudinea subrezeste trairea. Confuzia incurca tocmai acolo la linia greu de descernut intre Adevar si inselarea fina.
Sa nu pierdem din vedere fratilor ca semantica e o ustensila propice spalarii pe creier si jocurile limbajului au fost studiate si perfectionate peste masura. De la caderea din Rai incoace.
Mai ingaduiti o intrebare: oare putem sa ne inchipuim un mare capitalist (in sensul ca foloseste practicile uzuale din capitalism cu rezultate exceptionale) care sa fie si un Sfant al lui Dumnezeu (un om cu viata sfanta)? Daca da, ajutati-ma sa fac acest exercitiu si eu, va rog. Ar fi binevenit. Pentru ca Sfintii lui Dumnezeu sunt modelele de viata ale noastre.
Eu am vazut ce a facut comunismul, cel care l-a facut pe roman sa nu-si mai doreasca munca ! Nu poti sa spui NU capitalismului fara sa spui DA altei formule! La modul pragmatic ce punem in locul capitalismului ? Incepem sa spunem NU la dreptul de proprietate ?
Eram in trenul Bucuresti-Busteni si am intrat in vorba cu o doamna de origine rroma. Eu eram bronzat ca era vara si m-a confundat cu unul de-al ei. Discutand politica si abordand subiectul furaciuni, caci treceam pe langa o gramada de vile ivite peste noapte ca ciupercile peste tot, ma trezesc ca conlocutoarea ii spune profetic ca ea vede cum in viitor toate aceste bunuri ale romanilor vor ajunge in mainile etniei ei! Am ramas perplex!
Prin comunism o mare masa de romani si-au pierdut bunurile, casele, pamanturile. Azi acestia nici nu mai revendica, in marea lor masa fiind morti. Bunurile acestora au ajuns in mainile altora. Copii celor care acum 6 decenii i-au executat se bucura de bunurile lor. Si de putere politica pe deasupra!
Maine o etnie “conlocuitoare” isi va dori iarasi comunism…, pt ca capitalismul romanesc ar fi ceva rau pt ei. Intrebarea este, noi fiind aici la rascruce de drumuri, cum ne vom pastra Tara, cum altfel decat ca noi romanii, de origine romana, sa fim de facto proprietari ai acestor pamanturi , bunuri si bogatii?
Eu nu-s pentru democratie, asa cum o stim;in schimb sunt pentru un capitalism romanesc intr-alta forma de organizare. Toate democratiile cunoscute in istorie au ajuns in colaps. Cea greaca, cea romana si nu mai zic de cea contemporana. Azi traim o criza a democratiei asa cum este cunoscut. Capitalismul in aceasta conjuctura devine toxic, insa nu capitalismul este de vina! Nu dreptul la proprietate !
@Ioan:
N-a zis nimeni nimic de proprietate si nici ca ar fi preferabil comunismul. Ci ca actuala forma numita astazi capitalism e un mod de jefuire rapace a resurselor periferiilor in beneficiul statelor puternice. In acest regim, nici proprietatea nu e in siguranta – vezi cazul Pungesti.