CONFLICT INTRE PATRIARHII PE MOTIVE DE “SFERE DE INFLUENTA”. Patriarhul Teofil al Ierusalimului ameninta Patriarhia Romana cu intreruperea comuniunii… Tristul spectacol al LUPTEI LUMESTI PENTRU PUTERE si al dezbinarii babilonice dintre bisericile surori
UPDATE – articolul original (la finalul postarii)
Un articol aparut pe Romfea.gr pare a indica un conflict abrupt intre Patriarhia Romana, pe de o parte, si Patriarhiile de Constantinopol (“Ecumenica”) si de Ierusalim, pe de alta parte. Mai ramane insa ca afirmatia tare, potrivit careia Patriarhia Ierusalimului ar fi gata sa rupa comuniunea cu cea Romana, sa fie confirmata oficial. Lucru de care ne-am indoi, totusi. Probabil conflictul se va duce totusi la un nivel secundar, nu atat de fatis si oficial.
De fapt, in masura in care dimensiunea conflictului e reala, articolul de pe Romfea.gr nu face altceva decat sa confirme ceea ce s-a observat la ultima intalnire pan-ortodoxa destinata organizarii Sinodului asa-zis al Optulea: anume, ca Patriarhia Romana are intentii hegemonice.
Iata ce scria, pe atunci, Asia News (o sursa destul de apropiata Patriarhiei Ecumenice):
Astfel, dezacordul a relevat faptul ca s-au format doua tabere in lumea ortodoxa. Cea a Constantinopolului, care isi are sfera de influenta asupra patriarhiilor Alexandriei, Antiohiei,
Ierusalimului, Sofiei (? – n.n.), Belgradului, bisericile de limba si cultura greaca, si biserica Albaniei. Si cea a Moscovei, care include Patriarhatul Georgiei, Bisericile Poloniei si Cehiei si, in mod surprinzator, Patriarhatul Romaniei. Ultima nu si-a ascuns intentiile hegemonice, in special in spatiul diasporei ortodoxe.
Iata si comentariul nostru, mai degraba o mirare exprimata ad-hoc:
Ceea ce intriga in toata aceasta ecuatie este informatia (neconfirmata) ca Patriarhia Romaniei ar “juca” in aceeasi tabara cu cea a Moscovei. Daca ar fi asa, atunci conflictul legat de jurisdictia Basarabiei este doar un fum de petarde? Intrebam si noi…
Asadar, exista o confirmare partiala prin acest atac de pe Romfea la adresa Patriarhiei Romane – anume, ca aceasta din urma ar avea intentii hegemonice din ce in ce mai pronuntate. Nu exista inca o confirmare pentru cealalta informatie, anume, daca Bucurestiul ar fi alaturi de Moscova. Lucrul este, totusi, foarte important. Daca se confirma, intr-adevar am asista la o polarizare intre doua tabere ale ortodoxiei, una in jurul Constantinopolului si alta in jurul Moscovei. Totusi, aceasta varianta este destul de putin probabila. Mai degraba asistam la un conflict de interese intre diferite patriarhii si la posibile aliante conjuncturale, in functie de interesul de moment.
Ce ar insemna insa, la modul propriu, “intentii hegemonice“? Este vorba, la nivelul de baza si foarte direct spus, de pretentii teritoriale – la nivel de autoritate ecleziala. Despre jurisdictii – parohii, manastiri, eparhii infiintate pe teritoriul unor tari care, traditional, apartineau, altor jurisdictii (Patriarhia Ecumenica, mai ales, dar si cea a Ierusalimului – in cazul Aszamantului romanesc de la Ierihon).
Romania a cunoscut in deceniile din urma un masiv proces de emigrare in Vestul Europei. O parte destul de importanta a acestor romani de peste hotare au pastrat intr-un mod oarecare legatura cu Biserica si, evident, au cautat, in primul rand, o biserica ortodoxa romaneasca. Asa se explica faptul ca Patriarhia Romana a devenit foarte prezenta in Vestul Europei. O prezenta incomoda pentru Patriarhia Ecumenica, care se vede concurata, deja, nu doar de Patriarhia Moscovei, ci si de cea Romana in unele jurisdictii fie direct subordonate, fie aflate sub influenta ei. De aceea Patriarhia Romana a si fost alaturi de cea a Moscovei la intalnirea precedenta, cele doua centre avand un interes conjunctural similar in ceea ce priveste drepturile asupra unor spatii aflate dincolo de teritoriul statal roman si rus. Astfel se explica si conflictul acut intervenit intre Ierusalim si Bucuresti, legat de un asezamant din Ierihon disputat, din punct de vedere jurisdictional, de ambele patriarhii. Probabil o picatura care a umplut paharul rabdarii patriarhiilor Constantinopolului si Ierusalimului?
In acest sens, Patriarhia Romana poate figura, intr-adevar, drept ultimul jucator intrat pe scena definirii raporturilor de putere in tabara ortodoxa care incepe sa emita pretentii. Asta din pricina noului Patriarh, PF Daniel, care, ca orice manager autentic (ce singur se declara), si-o fi facut calculele cu privire la resursele de care dispune, o fi evaluat locul pe care il ocupa BOR in ortodoxia universala si a decis ca, eventual, e loc de mai mult si de mai bine (in termeni de putere, influenta). Acest lucru evident deranjeaza si iata ca, pe langa pretentiile rusilor care erau, pana in acest moment, cel mai mare impediment in calea organizarii unui Sinod Pan-Ortodox, se adauga si pretentiile “romanilor”.
Stranie ironie, nu? Tabara patriarhilor perceputi drept unii dintre cei mai ecumenisti si modernisti (PF Kirill al Rusiei, PF Daniel), este, in acest moment, daca este sa ne luam dupa aceste stiri, cel mai mare obstacol in calea… Sinodului Pan-Ortodox, temut a fi o piatra de incercare pentru ortodoxie. Drept este insa ca, de cealalta parte, nu avem vreun patriarh traditionalist, ci unul perceput a fi si mai sincretist – anume patriarhul Bartolomeu al Constantinopolului.
Ar mai fi ceva. In istorie a existat un moment in care Patriarhia Romana nu doar ca avea un rol mare in ortodoxia universala, ci chiar unul de lider. Este vorba de perioada interbelica si de faptul ca in Rusia Biserica Ortodoxa era supusa unei groaznice prigoane bolsevice ceea ce a scos-o, practic, pe de “scena”. Atunci, Patriarhia Romana, din nefericire, a purtat stindardul unei agende reformiste (din care a facut parte si modificarea calendarului si, mai cu seama, a Pascaliei). Tocmai din acest motiv, am spune noi, de suprematia in ortodoxie a Patriarhiei Romane s-a ales praful, iar la cea mai indrazneata reforma (schimbarea pascaliei) s-a renuntat, promotorii ei fiind rusinati de marturisirea ortodoxa a unor Nae Ionescu, Mircea Vulcanescu, Sandu Tudor, Nichifor Crainic si altii. Oare Patriarhul Daniel a luat in considerare, la “riscuri” in calea obiectivelor sale strategice de putere, faptul ca sustinerea unei agende reformiste reprezinta un handicap decisiv? Ne exprimam si noi pe limba managerilor, poate, poate s-o intelege ceva.
Realitatea este ca Dumnezeu lucreaza, ca Fiul Sau a fagaduit ca Biserica nu va fi biruita de Portile Iadului si ca exista legi duhovnicesti. Patriarhii ambitiosi ar trebui sa tina cont de acestea, pentru ca praful si pulberea se va alege de trufia lor si de visurile lor de putere.
Pana la urma, vedem cum Dumnezeu lucreaza si prin aceste dezbinari de tip Turnul Babel, pe seama unor interese strict lumesti ale diferitelor centre de putere in ortodoxie, pentru a mai amana realizarea unor agende reformiste primejdioase, poate chiar antihristice, in cadrul Bisericii Ortodoxe Universale.
- Theologhia: Sfânta sobornicitate în ecumenicitate…
Un articol provocator intitulat “Romanul Daniel il ameninta pe Patriarhul Ecumenic” a fost postat de doamna Maria Antoniadou pe popularul site de stiri ortodoxe din Grecia Romfea.gr joi, 7 aprilie a.c., articol in care se face referire la presupusele pretentii hegemonice ale Patriarhului Daniel in defavoarea Patriarhului Ecumenic Bartolomeu si cel al Ierusalimului, Teofil.
Autoarea condimenteaza constant articolul cu diversi termeni stradali, neconformi in tratarea obiectiva a unui astfel de subiect, cum ar fi: “sferă de influenţă”, “ameninţare”, “pericol”, “atacă”, “putere”, “puternic”, “încăierare”, “luptă”, “capcană” şi altii asemanatori acestora.
Ea pleaca de la rezultatul discutiilor ultimei intalniri a Comisiei Inter-ortodoxe de pregatire a Marelui Sinod Panortodox, care s-a reunit intre 22 si 26 februarie 2011 la Centrul Ortodox al Patriarhiei Ecumenice de la Chambesy (Geneva), sedinta in care reprezentantul Patriarhiei Romane, D-l George Grigoriţă, secretarul Cancelariei Sfantului Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane, zice-se, ar fi luat partea Patriarhiei Ruse in privinta modului in care se pecetluieste recunoasterea naturii autocefale a unei biserici de catre celelalte biserici-surori. Mai mult decat atat, Patriarhia Romana nu si-ar fi ascuns atunci intentiile hegemonice, mai ales in ceea ce priveste spatiul diasporei ortodoxe. Asadar, prin asta Patriarhul Daniel ar fi dat “sah” Patriarhului Ecumenic Bartolomeu.
Apoi, dansa aminteste de recenta telegrama WikiLeaks, care il prezinta pe Patriarhul Daniel ca fiind “un suflu nou adus Bisericii” si un om pregatit, cu o vasta experienta, fiind pe deplin constient de puterea pe care o are ca Patriarh al Bisericii Ortodoxe Romane.
Dupa ce trece in revista faptul ca Biserica Ortodoxa Romana are 20.000.000 de credinciosi (daca or mai fi atatia), 14500 preoti, 9000 de studenti la teologie si sute de calugari si calugarite [sute de manastiri, a vrut sa zica, probabil, n.n.], deci o adevarata “forta” in spatiul bisericesc (ca sa folosesc limbajul dansei), concluzioneaza ca Patriarhul Daniel reprezintă o noua mare putere in spatiul ortodox, care “ameninta jurisdictia si drepturile intaistatatorilor de limba greaca” – in speta pe pe cele ale Patriarhului Ecumenic Bartolomeu si ale Patriarhului Teofil al Ierusalimului.
Partea de final a articolului face o retrospectiva a ultimelor “ciocniri” din diaspora ortodoxa, pe de-o parte dintre Patriarhia Romana si Patriarhia Ecumenica, iar pe de alta parte cu Patriarhia Ierusalimului. Sunt amintite, asadar, doua cazuri:
– cel legat de situatia Manastirii Sf. Ioan din Sudul Italiei, unda au intervenit si carabinierii; ulterior aceasta a fost data romanilor, si
– cel legat de “orasul discordiei”, Ierihon, unde asezamanatul romanesc de acolo ar fi fost pus in zona de “jurisdictie spirituala” a Patriarhiei Ierusalimului.
Fraza de final este probabil si cea mai dura la adresa Patriarhului Daniel si, implicit, la adresa Patriarhiei Romane, semanand mai mult cu o amenintare: “In cazul in care Biserica Ortodoxa Romana nu se conformeaza, Ierusalimul ameninta sa rupa comuniunea cu Patriarhul Daniel, asa cum a procedat la jumatatea anului 2000 Patriarhul Ecumenic Bartolomeu cu Arhiepiscopul Hristodul al Greciei, care avea pretentii teritoriale”.
***
Iata si articolul de pe Romfea, tradus de unul dintre autorii blogului Pelerin ortodox:
Patriarhii şi Arhiepiscopii elinofoni îl urmăresc cu nelinişte pe Patriarhul României care revendică noi „sfere de influenţă”. O nouă „ameninţare” apare în ultima perioadă de timp în Ortodoxie.
Concomitent încearcă să obţină noi sfere de influenţă, „declanşând atacuri” la adresa Ţării Sfinte şi „ameninţând” jurisdicţia duhovnicească a Patriarhului Ierusalimului, k. Theofilos.
Kir Daniel pare că s-a pregătit ani de zile pentru promovarea Patriarhiei României ca putere suverană.
Semnificative sunt rapoartele ambasadorului american la Bucureşti, dl. Ν. F. Τaubman, care într-o telegramă difuzată pe WikiLeaks declară: „După deceniile patriarhatului lui Teoctist există un nou suflu în Biserica Română”.
Desigur, aşa cum a adăugat, „Patriarhul Daniel are o mare experienţă, vorbeşte fluent engleza şi alte limbi, şi totodată este pe deplin conştient de puterea şi influenţa Bisericii în formarea opiniei publice”.
Întâlnirea Întâistătătorului Bisericii Române cu ambasadorul american a avut loc în 2007, la scurt timp după alegerea sa, iar principala temă a întâlnirii a fost modul de abordare a prostituţiei şi a traficului de arme.
De atunci au trecut trei ani şi cu importanta forţă a 20 de milioane de credincioşi, a 14.500 de preoţi, a 9.000 de studenţi ai Facultăţilor de Teologie, Seminariilor şi Şcolilor Bisericeşti şi, mai presus de toate, a sute de monahi şi monahii, Patriarhul României, kir Daniel, constituie noua, marea şi puternica forţă a ortodocşilor, care vine să ameninţe drepturile şi jurisdicţiile Întâistătătorilor elenofoni şi mai ales ale Patriarhului ecumenic, k. Bartolomeu, şi ale Patriarhului Ierusalimului, k. Theofilos.
Prima demonstraţie ostentativă şi de facto neliniştitoare pentru elinofoni a puterii şi a revendicărilor Bisericii Române a avut loc la sfârşitul lui februarie, la Geneva, când reprezentanţii Bisericilor Ortodoxe au discutat despre modul de acordare a autocefaliei în încercarea de pregătire a Sfântului şi Marelui Sinod, care va fi primul sinod al ortodocşilor de după Schismă.
Toţi reprezentanţii Bisericilor elinofone şi mai ales ai Bisericilor Constantinopolului, Alexandriei, Ierusalimului, Ciprului şi Atenei, erau gata să facă faţă eventualelor argumente ale slavofonilor sub conducerea Patriarhiei Rusiei.
Dar brusc a izbucnit un „nou fulger” şi un prieten s-a transformat în adversar. Era vorba de reprezentantul Patriarhiei României, un mirean, lector de Drept Canonic, care, conform clericilor greci, a trasat o direcţie proprie. Pentru prima dată, Patriarhia României a părut că nu acceptă privilegiile speciale ale fiecărui patriarh ecumenic.
Astfel, a refuzat să accepte propunerea Mitropolitului de Pergam, k. Ioannis, ca de fiecare dată când i se acordă autocefalie unei Biserici Ortodoxe, fiecare întâistătător al Bisericii Constantinopolului să semneze primul cu menţiunea „hotărăşte” şi să urmeze semnăturile celorlalţi patriarhi şi arhiepiscopi cu menţiunea „împreună-hotărăsc”.
Primele tensiuni între elini şi români au apărut în sudul Italiei cu prilejul cazului Mănăstirii Sfântului Ioan Secerătorul şi, conform presei italiene, a fost nevoie de intervenţia carabinierilor pentru evitarea unui conflict.
Cu toate acestea, mănăstirea, după intervenţia şi a administraţiei locale din regiune, a trecut în administrarea Patriarhiei României, în ciuda apelurilor elinilor referitoare la prezenţa lor îndelungată în regiune.
Astăzi, Italia, Spania şi Portugalia sunt cele trei ţări din Europa de Vest, în care trăiesc mii de imigranţi români din motive economice, care au părăsit România după căderea regimului Ceauşescu.
Mitropoliţii şi episcopii lor, care sunt desemnaţi de Patriarhia Română în aceste ţări, sunt de obicei impetuoşi şi revendicativi, fapt care de multe ori are drept consecinţă conflicte cu ierarhii Patriarhiei Ecumenice, care au un rol coordonator între ortodocşi.
„Lupta este dură şi există posibilitatea să-l vedem pe episcopul român că se întâlneşte de unul singur cu regele şi regina Spaniei, iar mitropolitul Patriarhiei Ecumenice să afle despre audienţă din comunicate”, subliniază cu înţeles, vorbind ziarului „Vima”, un mitropolit din Europa Centrală.
Totul depinde, după cum declară, de capacitatea şi de forţa fiecărui mitropolit al Patriarhiei Ecumenice de a evita „capcanele”… Şi „oraşul discordiei”, Ierihon, cel mai vechi oraş din Ţara Sfântă, cunoscut în întreaga lume din Vechiul Testament, constituie azi „oraşul discordiei” între Patriarhiile Ierusalimului şi României.
Motivul disputei, care a izbucnit între cele două Biserici, îl constituie biserica pe care a construit-o Patriarhia Română, biserică în care se slujeşte, deşi regiunea face parte din jurisdicţia duhovnicească a Patriarhiei Ierusalimului.
Biserica a început să
Conform lui k. Theofilos, „dacă şi alte Biserici Ortodoxe ar urma acest exemplu al Bisericii Ortodoxe Române, atunci am avea în Ţara Sfântă reprezentanţele a treisprezece Biserici Ortodoxe Autocefale, care vor fi exemplul unei polifonii şi poliarhii ortodoxe arbitrare, greu de condus administrativ…”.
Până acum, aşa cum a declarat lui k. Daniel Patriarhul (Theofilos) „Patriarhia Ierusalimului a înfruntat cu profundă întristare, dar şi cu toleranţă şi cu multă moderaţie această situaţie anticanonică implantată în sânul ei, pentru care s-a şi limitat la a-l opri de la Împărtăşanie doar pe prim-colaboratorul ei (BOR), Preacuviosul Arhimandrit, p. Ieronim Creţu, fără a-l caterisi sau a întrerupe pomenirea Bisericii Române în Diptice, aşa cum era îndreptăţită să procedeze”.
Dar dacă Biserica Română nu se conformează, Ierusalimul amenință să întrerupă pomenirea lui k. Daniel, așa cum a făcut în mijlocul deceniului anului 2000, Patriarhul ecumenic k. Bartolomeu cu fericitul (întru adormire) Hristodoulos, cu prilejul cazului aşa-numitelor Ţări Noi.
(TRADUCERE: http://acvila30.wordpress.com/)
Legaturi:
- INCA NE MAI RABDA DUMNEZEU PENTRU RUGACIUNILE CUVIOSILOR ASCUNSI DE LUME, DAR OARE VOM PRICEPE SI NE VOM CAI? “Numai amanari mici. Cine le face? Oare Dumnezeu imbranceste? Hai, inca o luna, doua… Situatia asa merge”
- Esec pe toata linia in negocierile pregatitoare pentru Sinodul Pan-Ortodox
- Intalnire pregatitoare a “Sfantului si Marelui” Sinod
- Cotidianul patriarhal despre MARELE SINOD PANORTODOX preconizat pentru 2012 si despre PROBLEMA PASCALIEI
- Pregatiri intense pentru “al optulea Sinod”
- CRUCEA CRESTINULUI VREMURILOR DE PE URMA: intre Leviathanul intereselor si silniciilor euro-masonice si “dumnezeul” furios si turbulent al zelotilor extremisti
- CE AU SPUS, IN REALITATE, MARTURISITORII ROMANI INTERBELICI DESPRE PROBLEMA PASCALIEI SI A CALENDARULUI
*
Doneaza pentru filmul "Scrum"
Foarte surprinzator, daca este adevarat. Pare un scenariu paralel cu lumea ortodoxa, parca un joc politic, de care eu cel putin, nu mai auzisem pana acum.
Asa s-a scris istoria si in primul mileniu de crestinism, pana cand sinoadele au facut ordine in Biserica. Adevarul este ca in diaspora grecii si rusii sunt mult mai bine organbizati decat romanii si….. din “frateasca dragoste crestineasca” apare diabolica invidie, care, la randul ei a dus la cele mai mari si dureroase dezbinari!!! Roamnii, in multe parti – in Italia de exemplu – sunt ademeniti si atrasi de greci in special! Trebuie sa ne pastram credinta nealterata, dar fara sa uitam limba!
Ma intreb cum ar reactiona un apartinator al unei secte sau al altei religii daca ar citi smintelile de aici…
Nu ar fi de mirare existenta unor tensiuni intre Patriarhia Romana si cea de la Constantinopol, datorate diasporei.
Patriarhia Constantinopolului beneficiaza de anumite prerogative fata de celelalte Patriarhii autocefale, iar Patriarhul Ecumenic are statutul de “primus inter pares” (primul dintre cei egali). Conţinutul, şi chiar existenţa acestor prerogative, sunt aprins combătute de către anumite Biserici ortodoxe, în special de Biserica Ortodoxă Rusă.
Una din prerogative este si cea de a avea dreptul de a hirotoni episcopi pentru regiuni care sunt în afara limitelor canonice definite (Canonul 28 al celui de-al Patrulea Sinod Ecumenic), adica, aceasta inseamna ca Patriarhia Ecumenica ar fi cea care ar avea drepturi asupra ortodocsilor din diaspora.
In cazul unificarii, in Apus, a ortodocsilor proveniti din diferite etnii, pentru a avea o Biserica Locala, aceasta ar trebui, pana a avea statutul de autocefala, sa fie dependenta de Constantinopol (a se intelege creerea unei Mitropolii ce va apartine Patriarhiei Ecumenice).
Este evident ca Patriarhia Romana, dorind sa isi pastreze cumva Mitropoliile pe care le are in diaspora, sa se ralieze cu Moscova, numita si “a treia Roma” (dupa cea care are insusi acest nume, si dupa Constantinopol), si care combate prerogativele mai sus amintite.
Nadajduiesc ca toate acestea sa nu duca la dezbinare si la a rupe comuniunea intre Patriarhii. Sunt totusi niste probleme de management bisericesc, care nu sunt deloc usoare, si care trebuiesc cumva rezolvate…
@ antia:
Credinta noastra nu este in oameni, in administratii, in jurisdictii. Si orice institutie religioasa, fie ea secta sau mare religie, are probleme de acest tip, provenite din patimi omenesti si probleme politice. Asa a fost mereu si in istoria Bisericii crestine, aproape in orice secol. Din pacate. Dar asta e una, iar sfintenia suprafireasca a Bisericii, ca organism si ca Trup viu al lui Hristos este altceva si nu este atinsa de aceste meschinarii si de agendele lumesti ale celor care conduc bisericile.
Tocmai asta am si aratat, ca asta e minunea: ca inclusiv prin intermediul acestor conflicte, nevazut si nestiut, lucreaza Pronia dumnezeiasca. Noi vedem aici un fel de Turn Babel… Dumnezeu le mai incurca limbile si ii lasa in voia patimilor care ii invrajbesc, pentru ca unirea, in acest caz, ar fi insemnat pasi inainte foarte primejdiosi pentru intreaga Biserica Una.
Din orice rau Dumnezeu face sa iasa un bine, daca ne straduim sa vedem lucrurile duhovniceste si daca ne nevoim sa intram in gandul lui Dumnezeu, cum ne invata, de pilda, Cuviosii Paisie si Sofronie sau Parintele Rafail Noica…
Vezi si: http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/2010/09/29/inca-ne-mai-rabda-dumnezeu-pentru-rugaciunile-cuviosilor-ascunsi-de-lume-dar-oare-vom-pricepe-si-ne-vom-cai-numai-amanari-mici-cine-le-face-oare-dumnezeu-imbranceste-hai-inca-o-luna-doua/
@ anita
Nu cred ca ar trebui sa ne interesam de acest lucru. In Biserica nu ar trebui sa exista aceasta problema de imagine fata de sectari, cei apartinand altor religii, cei care s-au rupt de Ea, etc. Caci daca nu avem partasie, la ce ii interesaza? Sa mai adauge pe lista dezbinarii lor un lucru in plus, pe care si asa nu au cum sa-l inteleaga?
Madama grecoaica sa invete sa vorbeasca,inainte de a scrie despre “romanul Daniel”.Ca ortodox roman o iau ca pe un afront personal.
Cum sa fie Biserica romana sub jurisdictia Constantinopolului ? Pai ei n-au facut si nu fac nimic in Diaspora pentru romani.Si nici nu au posibilitatea sa faca ceva.Nu este placut pentru romani atunci cand aud ca in orasul X unde s-au stabilit nu exista Biserica romaneasca si trebuie sa mearga la greci sau rusi.Este o solutie,insa nu cea optima.Daca in Sfantul Munte toti si-au pastrat identitatea,cum vrea Patriarhia Ecumenica sa faca altfel in Diaspora ?
Incolo,sunt total de acord cu cele subliniate de Admin.
Cat sunt de “nesuferiti” acesti greci, si cat de fatarnici si de ipocriti…!
Fata de cei mai puternici decat ei, sunt …lingusitori!
Fata de cei mai slabi decat ei, sau care le sunt lor subalaterni in vreun anume domeniu, sunt plini de AROGANTA si imfatuare!
Cu romanii s-au purtat multe sute de ani, FARA DRAGOSTE CRESTINA, frateasca, desi au fost SPRIJINITI si sutinuti de “romani” VEACURI de-a-randul, fie ca ne referim la Manastirile grecesti din Muntele Athos, fie la grecii din cartierul FANARULUI din Constantinopol, care s-au imbogatit cu “avutiile” pradate din Tarile Romane!
“Naravul” grecilor de a se socoti si de a incapatana sa se arate “stapanii” LUMII ORTODOXE, a fost simtit in actiunea lui negativa si malefica nu numai de catre romani ci si de multe alte popoare ortodoxe atat din Balcani, cat si din toata crestinatatea ortodoxa.
Poate una din cauzele CADERII COSNTANTINIOPOLULUI sub turci, in afara de EREZIE sa fi fost si MANDRIA nesuferita a clericilor greci in fata “ochilor” DREPTULUI JUDECATOR si PANTOCRATOR – Hristos!
Sfantul Arhiepiscop TEOFAN ZAVAORATUL, pe cand era doar profesor unversitar de teologie si nu primise inca Arhieria, a calatorit pe la mijlocul veacului al 19-lea, in ORIENTUL CRESTIN, unde a stat mai mnulti ani. A ajuns sa traiasca si in Constantinopol, unde rusii aveau o Biserica ocrotita si intretinuta chiar de catre Imperiul Tarist, si in timpul cat a stat in Constantinopol a ajuns la un moment dat sa intervina ca “arbitru” si “mediator” intr-un conflict care izbucnise intre Greci si Bulgari in materie de credinta ortodoxa si de jurisdictie canonica.
Cu acea ocazie, la cererea conducerii Bisericii Ruse, Sf. Teofan Zavoratul a intocmit UN RAPORT despre Patriarhia Ecumenica si despre Conducerea ei din Constantinopol si despre “STAREA” in care se gasea ea si “duhovniceste” si “administrativ” la acea vreme. Acest “raport” pe care apoi l-a trimis Sinodului Bisericii Ruse spre consultare, a fost in realitate un amplu RECHIZITORIU al starii decadente si deplorabile in care ajunsese in acea vremea (adica la mijlocul veacului al 19-lea) Patriarhia Ecumenica de la Constantinopol!
“Caracterizarea” pe care Sf. Teofan Zavoratul a facut-o si “creionat-o” Patriarhiei Ecumenice, si implicit “conducerii sale” si clericilor ei si teologilor ei care activau in sanul ei, in acel timp, a fost una realista si cinstita, mai mult decat atat a fost o caracterizare facuta in mod “obiectiv” de catre un mare teolog si om de stiinta universitar. Din aceasta caracterizare reisea ca Patriarhia Ecumenica a Constantinopolului NU MAI AVEA aproape NIMIC din “maretia” si “gloria” de odinioara, pe care le avusese in primul mileniu, si pana la caderea Constantinopolului sub turci, ci ajunsese intr-o stare “jalnica” sub toate aspectele.
Or se pare ca de la mijlocul veacului al 19-lea, cand a fost vizitata de Sf. Teofan Zavoratul si pana azi, Patriarhia Ecumenica nu s-a schimbat prea mult…
Si se pare ca ceea cea a ramas si s-a perpetuat peste vreacuri ca un element “autentic” si “distinctiv” al specificului acestei Patriarhii, este DORINTA DE GUVERNARE universala a crestinilor ortodocsi din toata lumea!
Prin faptul acesta a ajuns sa nu se deosebeasca cu nimic fata de PRIMA Roma, care exact acelasi lucru l-a “vrut” si “il vrea in continuare” si azi in toata lumea crestina, si anume DOMINAREA si STAPANIREA autocratica a tuturor eparhiilor si jurisdictiilor episcopale nationale si autocefale de pe tot globul pamantesc!
Ceea ce insa pare ca-i deranjeaza cel mai mult pe “greci” si “elinofili” la momentul actual cu privire la “politica bisericeasca” a Patriarhiei BOR si implicit a Patriarhului nostru Daniel, este “surpinzatoarea” si neasteptata “apropiere” a BOR fata de Biserica Rusiei!
Nu-i nici o “surpiza” neasteptata o astfel de APROPIERE intre crestini ortodocsi romani si cei rusi, ci APROPIEREA care exista intre romanii crestini ortodcsi si rusii crestini ortodocsi A INCEPUT DEMULT TIMP, si se pierde in negura vremurilor!
In afara de contactele economice si comerciale dintre negustorii moldoveni si munteni si cei din Rusia Pravoslavnica si actala Ukraina, care au avut loc dupa intemeierea statelor romanesti si a Regatului Rusiei Kievene, PRIMUL MARE contact si PRIMA mare APROPIERE reala si concreta intre romanii ortodocsi si rusii ortodocsi a fost una BISEERICEASCA, pe vremea Mitropolitulu PETRU MOVILA AL KIEVUKLUI.
A urmat apoi o alta apropeire – CULTURALA, pe vremea carturarului si savantului roman SPATARUL MILESCU.
A urmat apoi o alta APROPIERE de data asta POLITICA, pe vremea domnitorului Dimitrie Cantenmir.
Si ceea ce este cel mai important, cea mai importanta APROPIERE care s-a INFIRIPAT si apoi INTARIT intre romani si rusi a fost APROPIEREA DUHOVNICEASCA intre spiritualitatea romaneasca si cea ruseasca!
Circularea in Manastirile din Moldova si Tara Romaneasca a unora din cartile Sfintilor Rusi NIL SORSKI si DIMITRIE AL ROSTOVULUI a influentat mult spiritualitatea ortodoxa a romanilor, si cu deosebire a calugarilor din tarile romane.
Apoi VENIREA in Moldova a Sf. rus (din partile Ukrainei de azi) VASILE de la Poiana Marului si activitatea desfasurata de aceasta si de ucenicul sau (to rus) Sf. PAISIE Velicikovski pe pamantul Moldovei, la Manastirea Neamutu, a fost o alta mare APROPIERE intre crestinii ortodocsi romani si cei rusi, si intre spiritualitatea romaneasca si cea ruseasca.
Apoi TRADUCEREA IN LIMBA RUSA a “talcuirilor” la unii autori filocalici, ale Sf. VASILE DE LA POIANA MARULUI, si traducerea in limba rusa a “colectiei” de “scrieri” FILOCALICE, care a fost facuta de SF. PAISIE VELICIKOVSKI, si care prin Providenta lui Hristos, ajunge intr-un exemplar (unic exemplar in toata Rusia) chiar in mainile viitorului si primului Mare Sfant Ortodox al Americii de Nord – Sf. HERMAN AL ALASKAI, si o data cu el, toata spirtulaitatea moldoveneasca patrunde si in LUMEA NOUA a AMERICII DE NORD, a fost o alta MARE APROPIERE intre ORTODOXIA ROMANEASCA si cea slavo-ruseasca.
Apoi studiile facute in Russia de catre viitorul Arhiereu SCRIBAN (despre care si Postul TV TRINITAS a facut un frumos film documentar de curand) si CONTACTUL teologilor si clericilor din miscarea duhovniceasca a “Rugului Aprins” de la Manastirea Antim din Bucuresti cu Clericii si teologii rusi refugiati la Bucuresti si in Romania din Mitropolia Ortodoxa a Kievului dupa izbucnirea Revolutiei Bolsevice, AU FOST ALTE APROPIERI importante si rodnice si HOTARATOARE dintre romanii crestini ORTODOCSI si rusii crestini ORTODOCSI!
Apoi contactul Sf. Episcop IOAN (vicarul Mitrropoliei Kievului, refugiat in Romania si care a ajuns la o inaltime atat de mare duhovniceasca ca se facea nevazut in miezul zilei…) cu duhovnicii si calugarii de la Manastirile din Moldova SECU si BISTRITA, si intalnirea acestuia cu Parintele CLEOPA, a fost iarasi o mare apropiere intre lumea si spiritualitatea ruseasca si respectiv cea romaneasca.
Si nu in ultmul rand, o ALTA MARE APROPEIRE intre crestinii ortodocsi romani si cei rusi, a avut loc dupa Revolutia din dec.1989, cand in urma TRADUCERII IN LIMBA ROMANA a unor importante lucrari din operele unor Sfinti rusi si ukrainieni: Ignatie Briancianinov, Teofan Zavoratul, Tihon de Zadonsk, Dimitrie al Rostovului, Vladimir al Kievuklui, Filaret al Moskovei, Teofan al Poltavei, Luka al Krimei, Ioan Maximovitch, Averchie Tauschev, Ambrozie de la Optina, Varsanufie de la Optina, Nikon de la Optina, Seraphim de Virita, Lavrentie de Cernigov si altii si ale Parintelui american Seraphim Rose si ale Teologului Vladmir Losski, care au prezentat Occidentului frumusetea Gandirii teologice si a spirtualitatii rusesti, MULTI ROMANI, si cu deosebire TEOLOGI si tineri CLERICI, au simtit si INTELES ca “invatatura” SFINTILOR RUSI este una dintre cele mai mari COMORI ale lumii si cresntinatatii Ortodoxe.
Apropierea si comuniunea dintre spirtitualitatea romaneasca crestina ortodoxa si respectiv cea rusa ESTE MAI ADANCA si mai mare decat cea caree exista si s-ainfiripat de-a-lungul vremii intre spiritualitatea romaneasca si respectiv cea greceasca.
Chiar daca grecii sunt specuzlativi in materie de teologie si de filosofie crestina, totusi, dupa cum spunea Parintele Seraphim Rose, daca ar fi avut in trecutul apropiat in istoria Bisericii lor, un IGNATIE BRIANCIANINOV si un TEOFAN ZAVORATUL, poate “fata” si “profilul” Ortodoxiei Grecesti contemporane ar fi fost altul!
Si nu este exclus ca “reactia” spontanta a Reprezentantului Patriarhiei Romane de a lua apararea Reprezentantului Bisericii Ruse, la conferinta cu pricina de pe urma careia grecii, s-au scandalizat si alarmat ca romanii sunt de partea rusilor, sa fi fost MOTIVATA si DETERMINATA, poate tocmai de “influenta” pe care operele recent traduse in limba romana ale Sfintilor Rusi, sa o fi avutr asupra gandirii si inimii sale.
Oricum ceea ce ne leaga de FRATII ortodcsi RUSI, este mult mai mult decat ceea ce ne separa, este pe de-o parte VIZIUNE asupra lumii si asupras mantuirii curat DUHOVNICEASCA si nu abstracta, o viziune reala si realista si nu speculativ-filosofica, iar pe de-alta parte o COMUNIUNE FRATEASCA reala si concreta intre credinciosii romani si respectiv cei rusi
Sa dea Bunul Dumnezeu ca in viitor, conducerea Patriarhiei Bisericii noastre si Patriarhul nostru sa intareasca raporturile si realatiile bisericesti, fratesti cu Biserica Rusiei, TINAND CONT in acest demers nu numai de anumite interese institutionale ale BOR, si urmand nu numai anumite clisee oficiale si protocolare, ci tinand cont si de REALA INFLUENTA pe care Ortodoxia ruseasca o are in viata romanilor si in gandirea multor romani ortodocsi, si chiar teologi si clerici si duhovnici, atat datorita cartilor Sfintilor Rusi, cat si datorita impresiei pe care vizitarea Manastirilor Rusesti o are si o lasa puternic impregnata in memoria si in inima pelerinilor ortodocsi romani.
AMIN!
@ GeluS
Muntele Athos este un teritoriu ce apartine din punct de vedere jurisdictional Patriarhiei Ecumenice, care are sediul la Constantinopol (Istambul). Asa ca acest exemplu ar fi unul ce ar puncta in favoarea acestei Patriarhii, in problema cu diaspora. Iar daca ramanem la acest exemplu, si vedem ca romanii au doar un schit in Sfantul Munte, si nu au nicio manastire, desi domnitorii Tarilor Romane au facut multe daruri Gradinii Maicii Domnului, iar romanii tot timpul au fost prezenti in aceste locuri, putem sa vedem ca nu am fost avantajati deloc…
Revin cu legaturi din cateva articole ce au aparut in special anul trecut, si care ne-ar putea ajuta sa intelegem mai bine problema.
Astfel in ziarul Lumina, am putut citi un Apel la unitate si demnitate romaneasca, adresat in special ortodocsilor romani din afara granitelor tarii. La acest apel au raspuns printr-o scrisoare 28 de personalitati din lumea ortodoxa din Europa Occidentala, in care se amintea printre altele:
– De 50 de ani, Fraternitatea ortodoxa, printre altele, cauta sa conlucreze pentru a strange toti ortodocsii intr-o unitate euharistica si o structura canonica care sa fie conforma ecleziologiei noastre. Este vorba de o ecleziologie teritoriala de unde este absenta orice forma de “nationalism” si de concurenta intre eparhii, fara negarea culturilor, limbilor sau natiilor. In acest sens, fondarea in 1997 a Adunarii Episcopilor Ortodocsi din Franta a constituit un progres semnificativ.
– Intelegem grija pastorala a Patriarhiei de la Bucuresti fata de fidelii romani care sunt izolati in strainatate. Totusi nu este socant sa fie prezentata aceasta solicitare ca o prerogativa ce se impune fidelilor de nationalitate romana, oricare ar fi locul lor de resedinta, contrar ecleziologiei ortodoxe? In aceasta privinta, trimiterea facuta la Consiliul de la Niceea nu este acceptabila, caci Parintii Consiliului au respins ideea de eparhie definita pe principii etnice, ramanand, precum Apostolii, doar la criteriu teritorial.
–Ne temem ca o astfel de practica atinge nu doar demnitatea Bisericilor care o promoveaza ci insasi unitatea si universalitatea Bisericii, tinand cont de ceea ce au spus in mod profetic Parintii in sinodul de la Constantinopol din 1872:”
“Noi respingem, dezaprobam şi condamnam ca fiind contrar invataturii Evangheliei şi Sfintelor Canoane ale Parinţilor noştri, etnofiletismul, adică discriminarea pe criterii etnice, precum si certurile şi disensiunile cu caracter national in cadrul Bisericii lui Hristos”.
De asemeni, Michel EvdoKimov scrie la randul sau o reactie la Apelul mai sus amintit, din care putem sa citam urmatoarele:
–Acest apel aduce mahnire deoarece el revine la o ecleziologie nascuta in secolul XIX odata cu considerarea nationalitatilor (Biserica Ortodoxa Romana a primit autocefalia in 1889). O astfel de ecleziologie instaureaza o confuizie intre Biserica si nationalitate, iar tendinta nationalista care rezulta, a fost cu severitate condamnata printr-un consiliu al patriarhilor orientali in 1872 sub numele de etnofiletism. Riscul etnofiletismului este de a pune jurisdictiile in concurenta unele cu altele. Concurenta datorata vechimii, bogatiei mostenite, a numarului mare de fideli etc. Aceste consideratii pur umane nu tin in fata Potirului unde Trupul Domnului este acelasi in cea mai umila parohie, precum si in cea mai mare catedrala din lume. Sa ne amintim ca in primul mileniu primele biserici crestine traiau in organizarea pentarhiei si unde patriarhii gerau vaste ansamble teritoriale ingloband popoare, culturi si limbi de o vasta diversitate.
Fata de toate aceste reactii a aparut si un raspuns din partea Mitropoliei Ortodoxe Romane din Europa Occidentala si Meridionala, din care putem citi printre altele:
– Apelul Sfantului Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane nu are o tinta “imperativa” ci el este expresia unei griji pastorale. El nu cere a reuni toti romanii ce traiesc in afara Romaniei sub acoperamantul unui pretins nationalism, ci mai degraba sa protejeze fidelii romani -si fidelii ne-romani membrii acestei Biserici- de miscari de tot felul, de grupuri rau intentionate care nu ezita sa mascheze prozelitismul lor sub acoperamantul evanghelizarii si actiunilor pastorale sau sociale.
Voi adauga, de asemei si raspunsul P. Placide Deseilles cu privire la necesitatea creeri unei Biserici Ortodoxe Locale in Franta, rostit intr-un interviu destul de recent:
– Ce parere aveti de subiectul foarte important de a gasi o unitate vizibila intre Bisericile Locale in Franta.
– Da, acest lucru este foarte important deoarece este pacat ca Biserica sa fie impartire intre unii si altii, toti de origini etnice diferite. Aceasta este chiar o negare a Bisericii initiale, unde nu trebuie sa fie diferente legate de nationalitate. Dar, pe de alta parte, daca tinem cont ca Biserica Ortodoxa este prezenta acum in Franta gratie diverselor emigrari, intelegem ca din punct de vedere pastoral, patriarhii si episcopii diferitelor natii, au vrut sa asigure un serviciu liturgic si, pastoral pentru credinciosii lor. Insa este foarte mult de dorit ca destul de repede, acum, sa se mearga spre o unificare. Nu imi fac insa iluzii, aceasta va fi dificil.
– Si cum vedeti aceasta Biserica Locala?
– Trebuie sa fie un arhiepiscop ortodox la Paris si sa fie mitropolii locale cu episcopul lor, in marile orase ale Frantei, si avand jurisdictia pe teritoriul dat. Aceasta, si putem imagina foarte bine, pentru emigranti care nu cunosc foarte bine limba franceza, cateva vicariate cu parohii in care se vorbeste limba romana, limba sarba, sau rusa, dar toate acestea sub autoritatea unui mitropolit unic pentru intreg teritoriul Frantei, si in cadrul unor eparhii locale unificate.
– Ce trebuie sa faca ortodocsii pentru a merge in aceasta directie?
– Sa evite tot ce tinde sa identifice ortodoxia cu, as spune: un club folcloric. E foarte bine ca grecii in Franta sa aibe, de exemplu, reuniuni, sau asociatii pentru a pastra cantecele populare grecesti, sau dansurile folclorice, dar nu este rolul Bisericii, nu este rolul vietii liturgice. Si Liturghia trebuie sa fie din ce in ce mai mult in limba franceza pentru ca orice participant, fie ca e grec de origine, fie ca e francez, fie ca e slav, sau de alta nationalitate, sa poata forma o singura Biserica, un singur Trup al lui Hristos, in afara tuturor acestor distincii.
Doamne ajuta!
In primul rand suntem ortodocsi si apoi romani, greci, bulgari, sarbi sau altceva…Suntem un singur neam, chiar daca avem limbi diferite…neamul ortodox… Suntem crestini!!! Si apoi HRISTOS POATE VORBI ORICE LIMBA!!!
Miza nu este limba sau neamul, credem noi, ci dorinta mai multora de a fi ei PAPI ai ortodoxiei.
Ei,eu nu sunt de acord cu faptul de a impune limba tarii gazda Bisericilor din Diaspora ! Unii preoti de aici(am fost martor la o astfel de argumentatie)invoca faptul ca deja copiii emigrantilor nu mai inteleg limba romana,si ca sa-i “atraga” la slujbe trebuie ca acestea sa fie facute in limba tarii de rezidenta ! Nu cred ca prin adoptarea ca limba de cult a limbii franceze,de exemplu,s-a rezolvat problema de a-i face pe copii sa vina la slujbe si sa fie credinciosi.
Totul pleaca de la “uscaciunea” care exista in toti si in toate si se incearca tot felul de “carpeli”,similar bisericilor catolice.
Limba romana are o rezonanta liturgica adanca,este limba vechilor cazanii,eu nu simt o slujba ortodoxa in franceza ca in romaneste.
Si acesta este un pacat,de a renunta cu atat usurinta la limba pe care ne-a dat-o Dumnezeu si pe care poeti si scriitori au aratat-o a fi asa de binecuvantata.Prima data renuntam la limba,apoi renuntam si la celelalte,ca asa “este mai bine”. Foarte periculos ! Eu sunt pentru pastrarea limbii romane in Sfintele Slujbe ale tuturor Bisericilor romanesti din Diaspora.
O comunitate,un popor care si-a pierdut limba ,se va usca si in credinta.
O prietenă ce încearcă să apropie pe unii neoprotestanţi spre Ortodoxie spunea că fazele de genul ăsta, certurile de acest timp îi îngreunează foarte tare munca. Cred că şi păr. Serafim Rose spune că aceste certuri din ortodoxie făcute pe faţă face mult rău celor ce vor să se convertească spre Ortodoxie. Aşa că eu unul sunt 100% de partea antiei.
Exista destul de multe implicatii – ecumeniste, etnice, securistice, de autonomie, hegemonice – dar cea mai interesanta de dezbatut este cea legata de diaspora. Ceea ce a scris “RO din F” ar fi bun si de o postare.
Personal cred ca principiul regional in probleme de jurisdictie eclesiologica este suficient. Dar cei din diaspora stiu mai multe.
@Saurian:
Sunt atatea probleme care sunt in interiorul spatiului ortodox (de la clasicul ”popa beat” la tradari, ticalosii, crime poate) incat este absurd sa credem ca e posibila extirparea lor din realitate. Oricat am vrea, La vita e bella e doar film, adica fictiune. Altfel, noi traim in realitate si trebuie sa ne maturizam in ea.
admin, să te întreb altfel: să spunem că ai avea nişte copii de 4 anişori. Începi oare să le vorbeşti despre viol, perversiuni sexuale, homosexuali, crime, pedofilie etc. din cauză că lumea e plină de aşa ceva? Cum spunea cineva ( îmi scapă momentan unde am auzit sau am citit asta ) că un copil vede ceva panou cu pastile gen viagra şi întreabă pe părinţii lui ce înseamnă erecţie îndelungată. Oare tu ca părinte ce i-ai răspunde? Nu ai căuta să îi dai un răspuns care să ascundă cât de mult murdăria din partea acelui panou? Nu ai căuta să-i prezinţi lucrurile într-un mod mai nevinovat şi mai curat? Sau să mai dau un exemplu cu Sf. Ierarh Nicolae. E o minune în viaţa Sfântului când tatăl a trei fete neavând bani a vrut să dea fetele la prostituţie dar sfântul le-a salvat dând o pungă de bani pentru fiecare fată ca să se mărite. Într-o carte pentru copii despre Sf. Nicolae autorul( sau autoarea, nu mai ţin minte exact ) nu a spus aşa ceva ci a zis că tatăl lor a vrut să vândă pe cele trei fete la nişte oameni rău. Mult mai nevinovată e versiunea din carte decât cea reală. La fel e şi cu cei începători în Ortodoxie. Sunt ca nişte copilaşi care până nu-şi formează dinţii trebuie să fii foarte atent că altfel rişti să-i nenoroceşti pe viaţă. Părerea mea…
@Saurian:
Mai aveai putin si intrai in imagini descrise explicit doar ca sa demonstrezi cu orice chip ca dreptatea e de partea ta. Fie, daca vrei neaparat. Taci tu despre problemele ortodoxiei si lasa incepatorii pe mana celor care vor sa ii scoata in biserica vorbindu-le ei de acestea. Si sa vedem din mainile cui va cere Dumnezeu sangele fratelui.
Nu am inteles niciodata acest rasism mai ales fata de ceilalti care au aceeasi credinta ca a ta.
Sa inteleg ca daca grecii au mai multe biserici in SUA sau in orice alta tara si intr-un interval de timp se stabilesc acolo mai multi emigranti ortodocsi de alta cetatenie, atunci inseamna ca pentru a lua parte la slujba sunt nevoiti sa invete limba greaca sa rusa pentru a intelege ceva din slujba, si n-au dreptul sa-si aibe biserica in limba de origine doar pentru faptul ca nu se afla sub jurisdictia elina sau rusa?
Cu ce ii incurca faptul ca si alti frati ortodocsi sa-si aiba biserica lor in care slujbele sa fie tinute in limba de origine pentru a participa si ei la Sf. Liturghie sau la alte slujbe ale Bisericii.
Inteleg ca trebuie sa nu fim toleranti cu cei care invata alta credinta decat invatatura Bisericii Ortodoxe, insa rasismul de orice fel si mai ales fata de cei care au aceeasi credinta cu a ta nu l-am inteles niciodata.
Daca acesta este crestinsimul, si asa se procedeaza din punct de vedere ortodox atunci eu nu incurajez o astfel de “ortodoxie”,
Despre atitudinea oamenilor care gandesc asa, Parintele Arsenie Boca spunea ca se comporta “ca şi când numai ei ar avea dreptul la virtute”.
Totusi cred ca ar fi bine sa asteptam un comunicat oficial, poate ca respectiva autoare Maria Antoniadou umareste cu totul alte interese folosindu-se de acest articol.
Doamne ajuta
Cica era un evreu care s-a hotarat sa se converteasca la crestinism.
– Bine, bine dar la care confesiune doresti sa aderi?
– La Biserica Ortodoxa.
– Cum ??? La aia, n-ai vazut ce dezordine, ce haos, ce dezbinare?
– Ba da, tocmai asta m-a facut sa ma hotarasc. Daca in aceasta stare rezista de 2000 de ani si pana in prezent, este clar ca in Biserica Ortodoxa este Dumnezeu, altfel n-ar fi rezistat.
iertati.
sa aveti pace in inima si
,,lucrati cu intelepciune”
Cuvantul “hegemonie” mi se pare cam dur. O exagerare! Atitudinea asta e una care nu face cinste nici Patriarhiei de Ierusalim. Din cate stiu eu, Asezamantul Ortodox Roman de la Ierihon a fost construit la initiativa Par. Ilarion Argatu (sau el a fost unul dintre initiatori) si a unor romani plecati in strainatate. Constructia s-a facut exclusiv din banii ortodocsilor romani din tara si din strainatate si din alte fonduri ale Patriarhiei Romane care a si coordonat lucrarile. Nu prea vad de ce ar trebui acum sa intre in jurisdictia Patriarhiei de Ierusalim. Daca s-ar face asta, incet-incet (de fapt, mai repede decat ne imaginam) s-ar pierde caracterul romanesc al asezamantului si nu ar fi prima data si nici prima tara sau Patriarhie care ne-ar face aceasta “figura”. Au fost multe situatii in istorie.
Pot sa va dau un exemplu, destul de recent, din imprejurimile Montrealului unde exista o bisericuta construita de romanii bucovineni, imigrati inainte de revolutia bolsevica. Ei venisera la munca dar i-a prins revolutia pe meleaguri canadiene si nu s-au mai putut intoarce. S-au stabilit aici si au construit aceasta biserica cu hramul Sf. Ioan cel Nou de la Suceava, pentru romanii de aici, dar au pus-o sub jurisdictie ruseasca, gandind ca nu are importanta. (problema episcopiilor ortodoxe si a canonicitatii lor, pe continentul American, este complexa, o poveste prea lunga si off-topic pe care nu o abordez acum.) Membrii fondatori ai bisericutei respective si preotul roman au murit cei mai multi dintre ei (preotul este inmormantat in curtea bisericii), copiii lor sunt raspanditi multi dintre ei pe continentul american, care pe unde, multi nu-si mai cunosc limba, iar la ora actuala romanii, veniti mai nou, nu pot intra in aceasta biserica pentru ca este “ocupata”, ca o reduta, de rusi care nu ingaduie sa slujeasca aici vreun preot roman in limba romana!, desi in biserica nu se slujeste de ani de zile duminica, pentru ca nu are cine! Din cand in cand, vine un preot rus, de la distanta, si slujeste cate o liturghie sambata, cam odata pe luna! Se asteapta si decesul ultimilor reprezentanti ai comunitatii romane bucovinene respective, care au mai ramas, batrani, bonavi si fara autonomie, pentru a fi aranjate toate hartiile, si formalitatile in avantajul comunitatii rusesti. Este trist, nu-i asa? iar roamnii de aici daca vor slujbe trebuie sa inchirieze sapatii, sa cumpere sau sa costruiasca din nou, lucru deloc simplu si usor aici, din mai multe motive.
Iar pastrarea limbii romane si slujbele in limba romana sunt o problema foarte importanta! Eu sunt intru totul de acord cu GeluS!
Trebuie sa ne trezim! Cineva trebuie sa apere si interesele noastre, oficial! Sa lasam idealismele. Din pacate, in aceasta societate, trebuie sa facem fata la unele situatii concrete, chiar si in biserica, care seamana mai mult a politica. Ceilalti “frati ortodocsi” ne jefuiesc fara prea multe scrupule. Nu zic cu nici un cuvant sa facem la fel, Doamne fereste!, dar trebuie sa ne aparam interesele,( cu dreptate insa!!!), si sa fim uniti!
Problema Patriarhului nostru este ecumenismul, din pacate! Celelalte…mai putin. Cateoadata nu strica sa mai ai si cate un partriarh cu asa-zise tendinte “hegemonice” din astea. Uneori mai trebuie si unul care sa stie sa faca un pic de politica. Amintiti-va de cuvintele Patriarhului Iustinian Marina catre preoti cand a venit la putere: “Voi liturghisiti ca eu fac politica!” Trebuie si asta uneori. Numai sa vrea sa pastreze dreapta credinta in lumina invataturii Sfintilor Parinti!
Pe teritoriul Romaniei exista de secole o manastire care tine de Patriarhia Ortodoxa Sarba: Manastirea „Sfantul Gheorghe“ unde se si afla capul Sfantului. Sfantul lacas este situat in satul Birda, comuna Gataia, din judetul Timis. La lacasul care mai are un singur vietuitor, se ajunge pe Drumul National DN 58 B Bocsa, spre Nord Vest, manastirea fiind situata la 8 km de Berzovia sau 12km de Malureni. Este una din cele 5 biserici sarbesti din tara. Noi n-am facut scandal si nici nu i-am acuzat de tendinte hegemonice!!! Sa dechidem acum subiectul referitor la atitudinea Patriarhiei Sarbe fata de romanii de pa teritoriul fostei Iugoslavii si la prigonirea lor doar pentru ca vor sa aiba Biserici unde sa se slujeasca in limba romana?
Si exemplele ar putea continua
„Patriarhia Ecumenică” trebuie desființată, pentru că este o anomalie canonică. Parohia din care eu fac parte are mai mulți credincioși decât „Patriarhia a toată lumea” (cca. 7000). În locul „Patriarhiei Ecumenice” ar trebui creat un Vicariat ortodox turc (subordonat Bisericii Ortodoxe din Grecia) cu două parohii, una în Istanbul, alta în Izmir.
Grecii din diaspora (cca. 3 milioane) aparțin doar pe hârtie „Patriarhiei Ecumenice”; de fapt, ei n-au nicio legătură cu Istanbulul, fiind legați spiritual de Biserica Ortodoxă din Grecia.
@Cosmin:
Sa nu exageram totusi. Nu doar numarul a contat in stabilirea dipticelor. Si, pana la urma, ele au fost stabilite si lasate asa de Sinoadele Bisericii. Deci…
“Conform lui k. Theofilos, „dacă şi alte Biserici Ortodoxe ar urma acest exemplu al Bisericii Ortodoxe Române, atunci am avea în Ţara Sfântă reprezentanţele a treisprezece Biserici Ortodoxe Autocefale, care vor fi exemplul unei polifonii şi poliarhii ortodoxe arbitrare, greu de condus administrativ…”.
Aiurea!
“Daca dragoste nu e, nimic nu e!”
Am vrut sa scriu: “daca dragoste nu e, nimic nu e”
Din start trebuie sa precizez faptul ca nu cunosc, si nu m-a interesat niciodata in mod deosebit sa cunosc, regulile acestea in functie de care se stabilesc “posesiunie” diferintelor Patriarhii.
Totusi, mi se pare important ca un emigrant sa-si poata pastra in continuare identitatea nationala si credinta participand la slujbele Bisericii in limba materna, drept pt. asigurarea caruia Patriarhia ecumenica nu a facut nimic pana acum.
Altfel … nu vad cum ar putea un roman ajuns in Italia sa se “duca la greci sau la rusi”. Ce Doamne iarta-ma poti pricepe dintr-o liturghie slujita in greaca sau in rusa ? Cum te poti spovedi la un duhovnic grec ? Stai cu dictionarul in poala ?
Din acest punct de vedere, Patriarhia Romana a intreprins in ultimii ani anumite actiuni care, chiar daca au fost motivate de mai stiu eu ce intrigi, in exterior cel putin au lasat impresia unei lupte legitme si sustinute pt. dreptul la credinta si identitate a romanilor de pretutindeni, lucrul care nu poate fi decat laudabil.
Este bine ca macar Patriarhia Romana are curajul de a lua atitudine si de a-si apara interesele ei si, indirect, si ale credinciosilor romani din diaspora (fie chiar si in acest mod, “managerial”).
Ca si comparatie, statul roman ne-a adus in situatia de a fi presul de sters picioarele (asta ca sa nu spun hartia de sters la …) a Europei. Deci, putina verticalitate din partea Patriarhiei nu ar trebui decat sa ne bucure. Pe mine cel putin, ma bucura.
In privinta canonicitatii demersului, nu stiu ce sa spun. De regula, cand se spune despre ceva ca este “anticanonic” se citeaza si canonul/canoanele care sunt incalcate si contextul incalcarii lor. Este tare suspect modul in care incep toti sa-si dea ochii pe spate si devin “mai catolici decat papa” in ceea ce priveste canoanele numai atunci cand vine vorba despre treburi juridictionale.
Patriarhia ecumenica a dus pana acum o lupta extrem de agresiva in a-si aroga drepturi nelegite asupra diasporei ortodoxe. Nu vad de ce nu ar trebui dusa o lupta cel putin la fel de agresiva, dar de data aceasta legitima, si din partea unei tari ca Romania care, ne place sau nu, are cel mai mare numar de manastiri, teologi si calugari din lumea ortodoxa.
@ Lucian:
Ai dreptate partial. Dar la ce mai poate fi de folos limba, acolo unde sunt grave carente in ceea ce priveste dreapta credinta sau dreapta lucrare, deci invatatura si faptele bisericesti (unele pot fi chiar foarte grave) ale preotului din localitatea de unde esti, cel de aceeasi limba cu tine. Si atunci macar sa ti se ingaduie (ceea ce PF Daniel vrea sa ingradeasca) sa poti sa te spovedesti sau sa participi la slujbe in alta parte. E singurul motiv pentru care chiar limba si neamul nu trebuie sa aiba intaietate la modul absolut. Altminteri, desigur, nu exista justificari. Iar despre ce face si cum se comporta Patriarhia ecumenica in lume… chiar e mai bine a tacea. Din pacate, exista o concurenta dura in cele rele ale ambitiei si puterii lumesti, fara grija pentru sufletele credinciosilor…
@admin
Din pacate (sau din fericire) nu cunosc atat de bine modul in care slujesc preotii romani din diaspora pentru a discuta acest subiect. Ma indoiesc insa ca exista diferente atat de mari intre, sa zicem, problemele ecumeniste sau de alta natura pe care le au preotii din Patriarhia Romana si cele pe care le au cei din alte Patriarhii (nu vad de unde ar putea sa provina aceste diferente substantiale, caci tendinte de secularilzare si ecumenism accentuat exista in toate Patriarhiile, fara exceptie).
Pe de alta parte, stiu insa cu siguranta ca toate Patriarhiile (incluzandu-le aici si pe cea greaca, sarba sau rusa) isi concentreaza de zeci de ani eforturile inspre comunitatile lor nationale incercand din rasputeri sa le ajute pe linia pastrarii identitatii si a credintei. Nu discutam aici despre puritate credintei. O Ortodoxie predicata sau practicata cu anumite carente (sigur, nu atat de mari incat sa duca la mai stiu eu ce erezii sau caderi din har), dar in limba ta materna, o frantura de Evanghelie sau de Psalm citita in limba ta materna, inseamna infinit mai mult pentru suflet decat participarea la o slujba in totalitate corecta dar din care nu intelegi absolut nimic. Cel putin asta este parerea mea.
Acolo unde si-au pierdut Biserica nationala, atat romanii cat si alti ortodocsi s-au deznationalizat si au ajuns in final sa-si piarda in totalitate chiar si credinta, ajungand sa treaca la catolici sau la alte secte. Grecii sau rusii sunt extrem de constienti de acest lucru, si se lupta sa-l previna. Nu vad de ce n-am face si noi acelasi lucru.
In primul rand este o problema spinoasa de drept canonic.
In al doilea rand este o problema a felului in care canoanele au fost aplicate in ultimii 1500 de ani.
Este locul unde trebuie sa se pronunte profesionistii. O solutie aplicata in acest moment trebuie sa fie valabila si legitima si peste 1500 de ani; evident, trebuie sa fie si punct de referinta.
In Romania, rusii lipoveni, ukrainienii, sarbii, bulgarii au proprii preoti si ierarhi, care tin canonic de Moskwa, Belgrad sau Sofia. Au protestat grecii din Ierusalim sau Constantinopol sau Alexandria ?
Pe de alta parte, felul cum sau comportat grecii cu romanii din Muntii Pindului in sec XX, le sugereaza ca minim de decenta, abordarea cu “ciocu’ mic”. Nici perioada fanariota, ( si felul cum unii stareti greci ai manastirilor inchinate s-au comportat cu romanii ), nu prea pare sa legitimeze mai mult decat tactica “ciocului mic”. Au trebuit sa vina masonii antihristi pasoptist si justitia laica iluminista pentru a se rezolva ceea ce canonistii de la Constantinopol nu intelegeau sa indrepte.
Cine traieste o viata crestina si pastreaza dreapta credinta poate sa fie si nationalist.
Cum spunea Parintele Arsenie Boca: “Omul, in genunchi in fata lui Dumnezeu este mult mai mare. Si, daca stai in genunchi in fata lui Dumnezeu, poti sa te ridici in picioare in fata lumii si sa o infrunti”
O caterisire adevarata nu poate exista fara sa implice o erezie sau mai multe care sa afecteze invatatura de credinta ortodoxa.
Orice alta caterisire, anatematizare din interese de influenta, din dorinta de stapanire, sau orice alte intersse materiale in afara celor ce afecteaza intr-adevar dreapta credinta, sunt caterisiri / anatematizari mincinoase si deci nu au nici un efect.
Dar atunci cand progonesti pe fratele tau ortodox care vrea sa aiba biserica in care sa se slujeasca in limba lui de origine, mai ales cand acest lucru vine din partea unor autoritati bisericesti. scuzati-ma aici deja nu mai avem de aface nici macar cu crestinismul dar ce sa mai vorbim de drapta credinta.
De dreapta credinta pot vorbi numai cei care traiesc cu adevarat crestinsimul, nu cei care se comporta ca niste stapani fata de sclavi si care nici atata lucru nu stiu sa pretuiasca ceea ce e mai important pentru sufletele oamenilor si anume libertatea si dreptul fiecarui botezat ortodox de a participa la slujbele Bisericii din care si ei macar sa poata intele cate ceva, sa poata trai ceva din acele slujba, nu sa stea sa se uite ca, curca in lemne si sa nu inteleaga nimic.
@ Laurentiu:
Bine si frumos zis! Valabil si (sau intai de toate) pentru proprii nostri PAPI, de aici, de acasa, ajunsi acum sa fie amenintati cam cu ceea ce ameninta ei pe altii aici… Of. Ce repede uitam.
@ Daniela:
Da, dragoste… Din ce religie o fi “conceptul” asta? 🙂 Apropo, stie cineva ce raspuns a dat Mantuitorul mamei fiilor lui Zevedeu in Evanghelia care se citeste azi, in Duminica a cincea?
@ Cosmin:
Eu unul sunt de acord si inclin catre punctul asta de vedere, ca principiu. De acord si cu opinia lui Dan Camen pe aceasta parte a problemei: http://theologhia.wordpress.com/2011/04/08/sfanta-sobornicitate-in-ecumenicitate/ (comentariul de dupa stire)
A se revedea si: http://www.cuvantul-ortodox.ro/2008/08/20/sfantul-ioan-maximovici-si-declinul-patriarhiei-constantinopolei/
Problema este insa ca intre ceea ce ar fi normal/ideal sa fie si real+posibil e o prapastie mult prea mare si e mai intelept sa facem fata acestei situatii, oricat de nefiresti ar fi, decat sa visam. Oricum, mie personal mi-e clar ca nimeni, de fapt, nu se gandeste, la oile turmei, ci numai la numarul lor si la cata carne, lana si lapte pot sa dea! De aici toate compromisurile posibile! Mai ales in diaspora! Cei care traiesc acolo, mai ales preotii, pot sa dea marturie despre presiunile uriase in acest sens si asa poate am intelege CE PRET are politica asa-zis… “nationalista” a PF Daniel
@ Saurian:
Mai grava este sminteala aceea care nu se vede usor, piedica aceea subtila care prezinta ortodoxia in mod falsificat, in alt duh si cu o alta invatatura decat cele adevarate, insa bine ambalate in show-uri atragatoare pentru “incepatori” si pentru “tineri”. Mai mare rau si mult mai mare piedica decat “smintelile” care se vad cu ochiul liber si se recunosc ca atare sunt cele care se infatiseaza drept MODELE de urmat… “E de dorit un adversar declarat decat unul pervers” (Virgil Maxim). Ce ne facem, cand acest gen de sminteli ascunse sunt astazi cu duiumul, la tot pasul, atat la stanga, cat si la dreapta… Da, or veni unii asa mai usor la ortodoxie, dar la una deja falsificata, cu o sare al carei gust s-a stricat. Si ce folos de imaginea buna, daca se implinesc cuvintele: “Căci va veni o vreme când nu vor mai suferi învăţătura sănătoasă, ci – dornici să-şi desfăteze auzul – îşi vor grămădi învăţători după poftele lor, Şi îşi vor întoarce auzul de la adevăr şi se vor abate către basme”
http://www.cuvantul-ortodox.ro/2010/05/22/martiri-si-histrioni-sau-cine-ne-transmite-duhul-adevarului-pilda-de-pateric-din-inchisoarea-de-la-targsor-se-poate-sa-dantuiesti-pe-suferinta-ta/
http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/2010/05/17/ortodoxia-ca-un-show-sau-despre-primejdia-falsei-renasteri-harismatice/
Nationalismul nu este un sentiment crestin, si este normal sa aduca dezbinare. Sunt la unison cu beatrice. Eu una, pentru ca locuiesc la Nantes unde nu este in fiecare duminica slujba la biserica romaneasca, merg si la rusi. Mai acum vreo 10 ani, cand locuiam la Lille si nu era inca formata o biserica romana, mergeam la greci…Niciodata nu mi s-a parut ca sunt in “alta” biserica pentru ca nu se slujea in limba mea materna.
Cred ca aceasta lupta pentru suprematie, care exista nu numai in diaspora, ci in general intre rusi si greci mai ales, face foarte mult rau intregii Biserici, si chiar nu inteleg de ce ne preocupa, cand stim ca Biserica este Una, indiferent de patriarhi si tendintele lor de abordare lumeasca ?
Atat timp ne pierdem cu conflicte de acest gen, atat de mult ne indepartam de principiile cu adevarat crestine si atat ne contrazicem intre frati, incat cred ca aghiuta e in culmea fericirii :-((
@ Hrisanti
Ce intelegi mai exact prin nationalism ?
Ce intelegeai din slujbele respective ? Stiai cand se spune “Tatal nostru” sau cand se rosteste “Crezul” ?
Apropo de toata aceasta discutie, ma mira urmatorul aspect: de ce nimeni nu a propus pana acum solutia, din cate stiu eu corecta, a citirii Obednitei pentru cei care, din diferite motive, nu pot sa participe la Sf. Liturghie in biserica sau nu au o biserica la care sa se duca.
Imi cer sincer iertare pt. nivelul meu duhovnicesc redus, dar efectiv nu imi pot da seama, logic si teologic, ce castig poate avea cineva care se duce sa ia parte la o slujba a cuvantului si a impreuna rugaciunii (cum este Sfanta Liturghie), atat vreme cat nu poate intelege cuvintele care se rostesc acolo si nici nu se poate ruga impreuna cu ceilalti.
@Lucian:
Totusi liturghia e dumnezeiasca liturghie, e prefacerea Tainelor, deci e infinit mai mult decat impreuna rugaciune si slujba a cuvantului. E preferabil sa se mearga la Biserica ortodoxa, chiar daca ar fi in chineza, din acest motiv. Evident, doar acolo unde chiar nu exista nicio alternativa de a asista la slujba in limba materna, asa cum e firesc si lasat de la Dumnezeu, ca doar de aceea la Pogorarea Duhului Sfant Apostolii vorbeau in limbi, pentru a predica neamurilor in limba lor proprie.
Asadar, daca avem un gand corect, putem in cazuri de forta majora sa participam la liturghie in limba straina si cred ca e mai bine chiar decat a citi obednita singuri acasa. Sa nu uitam ca uneori se intampla tuturor sa ajungem la biserici supraaglomerate si abia daca auzim ceva pe din afara lor, insa preferam sa fim la Biserica decat sa stam duminica acasa. In vechime se slujea in slavona si chiar si preotii uneori nu intelegeau tot ce citeau. Insa cu certitudine aveau toti, preoti si tarani, constiinta harului si a milostivirii, si pentru aceasta ei chiar participau la liturghie, nu se conectau doar la nivel rational, al cuvantului.