CU UN PAS MAI APROAPE DE MARELE RAZBOI? Ron Paul, fost candidat la presedintia SUA, desfiinteaza o rezolutie adoptata de Camera Reprezentantilor: CONGRESUL AMERICAN “DECLARA RAZBOI” RUSIEI

9-12-2014 4 minute Sublinieri

obama_putin1

Astăzi [4 dec. -n.n.], Camera Reprezentanţilor [a Congresului SUA] a aprobat ceea ce consider a fi unul dintre cele mai nocive acte legislative adoptate vreodată. H. Res. 758 este o rezoluție care „condamnă ferm acțiunile Federației Ruse, desfășurate sub președintele Vladimir Putin, care a condus o politică de agresiune împotriva țărilor vecine pentru a obține dominația politică și economică.”

De fapt, proiectul de lege conține 16 pagini de propagandă în favoarea războiului care ar fi trebuit să-i facă și pe neoconservatori să roșească, dacă ar fi capabili de asta.

Acestea sunt genul de rezoluții pe care le-am urmărit mereu cu atenție în Congres, întrucât ceea ce par a fi niște precizări „inofensive” duc adesea la sancțiuni și război. Îmi amintesc că în 1998 m-am opus categoric Legii pentru Eliberarea Irakului pentru că, așa cum spuneam la momentul respectiv, știam că va conduce la declanșarea războiului. Nu am contestat Legea fiindcă as fi fost un admirator al lui Saddam Hussein – așa cum astăzi nu sunt un admirator al lui Putin sau al altui lider politic străin -, ci pentru că știam atunci că un nou război împotriva Irakului nu va rezolva problemele, ci va înrăutăți situația. Știm cu toții ce a urmat.

De aceea, cu greu pot sa cred că vor scăpa ușor și de data aceasta, când mizele sunt și mai mari: provocarea unui război cu Rusia, care ar putea avea consecințe total distructive!

În cazul în care crede cineva că exagerez cu privire la cât de periculoasă este această rezoluție, permiteți-mi să ofer doar câteva exemple chiar din acest act legislativ:

Rezoluția (punctul 3) acuză Rusia de o invadare a Ucrainei și condamnă încălcarea de către Rusia a suveranității Ucrainei. Acuzația este formulată fără a se aduce nicio dovadă cu privire la acest fapt. De vreme ce sateliții noștri sofisticați pot citi din spațiu o plăcuță de înmatriculare, ar trebui sa avem, fără discuție, filme și fotografii cu această invazie rusească. Nu ni s-a prezentat nicio astfel de dovadă. Cât despre încălcarea de către Rusia a suveranității Ucrainei, de ce nu este și implicarea SUA în manevra de răsturnare a guvernului ales al acestei țări, așa cum s-a întâmplat în februarie, o încălcare a suveranității Ucrainei? Am auzit cu toții înregistrările în care oficialii Departamentului de Stat puneau la cale, împreună cu ambasadorul SUA în Ucraina, răsturnarea guvernului. Am auzit-o pe Victoria Nuland, asistenta secretarului american de stat, lăudându-se că SUA a cheltuit 5 miliarde de dolari pentru schimbarea regimului în Ucraina. De ce este în regulă acest lucru?

Rezoluția (punctul 11) acuză oamenii din estul Ucrainei că au organizat „alegeri frauduloase și ilegale” în noiembrie. De ce se întâmplă ca, de fiecare dată când rezultatele alegerilor nu sunt cele dorite de guvernul SUA, acestea să fie catalogate drept „ilegale” și „frauduloase”? Nu li se permite oamenilor din estul Ucrainei să aibă dreptul la autodeterminare? Nu este acesta un drept fundamental al omului?

Rezoluția (punctul 13) cere Rusiei să-și retragă forțele din Ucraina, chiar dacă guvernul SUA nu a furnizat nicio dovadă că armata Rusiei a fost vreodată în Ucraina. De asemenea, acest punct îndeamnă guvernul de la Kiev să reia operațiunile militare împotriva regiunilor din est care vor să obțină independența.

Rezoluția (punctul 14) afirmă ca fiind o certitudine faptul că avionul Malaysia Airlines 17, care s-a prăbușit în Ucraina, a fost doborât de o rachetă „lansată de forțele separatiste sprijinite de Rusia, în estul Ucrainei”. Aceasta este, pur și simplu, o afirmație incorectă, întrucât raportul final al anchetei cu privire la cauzele acestei tragedii va fi făcut public abia anul viitor, iar raportul preliminar nu precizează că avionul a fost doborât de o rachetă. În plus, raportul preliminar – realizat cu participarea tuturor țărilor implicate – nu pune pe seama niciuneia dintre părți responsabilitatea pentru tragedie.

Punctul 16 al rezoluției condamnă Rusia pentru că a vândut arme guvernului Assad din Siria. Nu menționează, desigur, că aceste arme vor fi folosite în lupta împotriva organizației ISIS – pe care o considerăm inamicul SUA –, în timp ce armele pe care americanii le-au pus la dispoziția rebelilor din Siria au ajuns, de fapt, în mâinile ISIS!

Punctul 17 al rezoluției condamnă Rusia pentru ceea ce SUA pretind că sunt sancțiuni economice („măsuri economice coercitive”) împotriva Ucrainei. Aceasta chiar dacă SUA au pedepsit, în mod repetat, Rusia, aplicând sancțiuni economice împotriva ei și are de gând să îi impună și mai multe sancțiuni!

Rezoluția (punctul 22) precizează că Rusia a invadat Georgia în 2008. Este total fals. Chiar și Uniunea Europeană – care nu este deloc o prietenă a Rusiei – a ajuns, în urma anchetei pe care a efectuat-o cu privire la evenimentele din 2008, la concluzia (http://news.bbc.co.uk/2/hi/europe/8281990.stm) că Georgia a fost cea care „a început un război nejustificat” împotriva Rusiei, nu invers! [lucru ce a dus, insa, la invadarea Georgiei de catre Rusia si la crearea regiunilor ilegitime si separatiste pro-rusesti Abhazia si Osetia – n.n.] Cum poate Congresul să admită atât de ușor astfel de minciuni sfruntate? Oare membrii Congresului nu se deranjează ca măcar să citească aceste rezoluții înainte de a le vota?

La punctul 34, rezoluția începe să devină chiar comică, condamnându-i pe ruși pentru ceea ce pretinde a fi atacuri ale acestora asupra rețelelor informatice ale Statelor Unite pentru „dobândirea ilicită de informații” despre guvernul american. În urma dezvăluirilor lui Snowden cu privire la gradul în care SUA spionează întreaga lume, cum poate SUA pretinde că deține autoritatea morală pentru a condamna astfel de acțiuni făcute de alții?

În mod stupefiant, rezoluția atacă organele de presă finanțate de Rusia, susținând că acestea „denaturează opinia publică”. Desigur, guvernul SUA cheltuiește miliarde de dolari la nivel mondial pentru a finanța și sponsoriza canale media, inclusiv Vocea Americii și Radio Europa Liberă / RL, precum și pentru a subvenționa o presă „independentă” în nenumărate țări de peste ocean. Cât timp va trece până când surse alternative de informare precum RT vor fi interzise în Statele Unite? Această lege ne apropie de vremurile nefericite când guvernul va decide ce tip de informații avem sau nu voie să consumăm – numind „libertate” această încălcare a drepturilor.

Rezoluția dă undă verde (punctul 45) președintelui ucrainean Poroșenko pentru a relua operațiunile militare împotriva provinciilor care își doresc independența, cerând „dezarmarea separatiștilor și a forțelor paramilitare din estul Ucrainei”. Aceasta va însemnă moartea a altor mii de civili.

În acest scop, rezoluția antrenează guvernul SUA direct în conflict, solicitând președintelui SUA să „furnizeze guvernului ucrainean echipamente defensive letale și neletale, servicii și instruire necesare pentru a-și apăra eficient teritoriul și suveranitatea”. Aceasta înseamnă că arme americane vor ajunge în mâinile forțelor militare instruite de SUA și angajate într-un război fierbinte la granița cu Rusia. Chiar pare aceasta o idee bună?

Există multe alte afirmații ridicole și șocante în acest act legislativ, prea multe pentru a le analiza aici în detaliu. Probabil că cea mai îngrijorătoare parte din această rezoluție este mențiunea că „intervenția militară” a Federației Ruse în Ucraina „reprezintă o amenințare la adresa păcii și securității internaționale”. Aceste formulări nu sunt întâmplătoare: afirmația cu pricina este picătura de otravă inserată în această legislație, care va permite ca alte rezoluții similare, mai agresive, să fie adoptate în viitor. Până la urmă, dacă acceptăm că Rusia reprezintă o „amenințare” la adresa păcii internaționale, cum poate fi ignorat un asemenea fapt? Aceasta este „panta alunecoasa” care duce către război.

Această legislație periculoasă a trecut astăzi, 4 decembrie, cu doar zece (!) voturi împotrivă [și 411 voturi pentru, n. tr.]! Numai zece legislatori sunt îngrijorați cu privire la propaganda deșănțată și minciunile folosite pentru a ațâța la un război nesăbuit împotriva Rusiei.

[…]

Traducere: Irina Bazon

ron-paul.si

*


Categorii

1. DIVERSE, Al treilea razboi mondial, America, Rusia, SUA versus Rusia, Traduceri, Ucraina

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

5 Commentarii la “CU UN PAS MAI APROAPE DE MARELE RAZBOI? Ron Paul, fost candidat la presedintia SUA, desfiinteaza o rezolutie adoptata de Camera Reprezentantilor: CONGRESUL AMERICAN “DECLARA RAZBOI” RUSIEI

  1. Eu nu ştiu dacă, măcar, războiul ne-ar trezi din nesimţire aşa încât să ne mântuim prin credinţă, dar, măcar, ne mântuim ca prin foc.

  2. Tari americanii, dupa ce au jefuit jumatate de planeta acum vor sa jefuiasca ce a mai ramas.Binenteles cu aprobarea Congresului!

  3. ” Grupul american The Satanic Temple, care a reușit anul acesta să ridice o statuie a lui Bafomet lângă clădirea legislativului din Oklahoma, a repurtat zilele aceastea o nouă victorie: au primit dreptul de a se afișa și la legislativul din capitala Floridei cu mesajul ”Happy Holidays from the Satanic Temple” alături de un înger înaripat care cade în flăcări.

    https://www.youtube.com/watch?v=JXGkmJaKF7s

    Se pare ca grupurile lui satan,tatal minciunii,cu exceptia a 10 congresmani,au reusit sa-si implanteze “ingerasi inaripati care cad in flacari” si in Camera Reprezentantilor a SUA,411 in total.

    confirmind zicerea unui vizionar ca Orwell:

    “În vremuri ale minciunii universale, a spune adevărul este un act revoluţionar ! “…( in Congresul si in presa americana,n.n. )

  4. Pingback: SUA – inca o rezolutie controversata. ARME SI PROPAGANDA AMERICANE PENTRU UCRAINA. In schimb, statutul de “aliat major NATO” REFUZAT MOLDOVEI/ Rusia: rubla se DEPRECIAZA accelerat/ Criza luarii de ostatici de la SYNDEY - Recomandari
  5. Pingback: PUTIN SEMNEAZA NOUA DOCTRINA MILITARA A RUSIEI. Extinderea NATO – amenintare/ UCRAINA A RENUNTAT LA NEUTRALITATE si a votat buget “draconic” de AUSTERITATE/ UNGARIA VREA ALIATI: STRATEGIE DE SEDUCERE A TARILOR VECINE?/ Alegeri anticipate
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Documentare