“Dacii, adevaruri tulburatoare”: DEMONTAREA UNEI MANIPULARI SECURISTICE

158 Commentarii la ““Dacii, adevaruri tulburatoare”: DEMONTAREA UNEI MANIPULARI SECURISTICE”

VEZI COMENTARII MAI VECHI << Pagina 2 / 4 >> VEZI COMENTARII MAI NOI

admin

01-06-2012 01:16

@mirceav:

E dezlegare la demitizarea lui Iorga, pare-se.

Fratioare, toti cei citati de tine au bube si in viata lor si in opera, si in scriitura. Ceea ce nu le diminueaza, evident, meritele in domeniile unde totusi au adus contributii.

Dar sa contesti valoarea de istoric a lui Iorga (a cata oara trebuie sa atragem atentia ca aceasta nu a depins nici de personalitatea sa, nici de activitatea politica sau alte lucruri) si nu doar de istoric, ci de figura a conservatorilor romani (Nae Ionescu spunea ca el doar “gloseaza” la temele aduse de Iorga in dezbatere), nu poate fi decat a celor care ori foarte nestiutitori ori, ca sa il citam pe… Codreanu, sunt “necinstiti sufleteste”. Sigur, cazul tau cel mai probabil e din prima categorie. Nu ar fi mai bine sa il citesti tu singur si sa iti faci propria ta parere, fara sa preiei vorbe aruncate de la altii?

Adriana

01-06-2012 01:47

@ Hypatia
“Smecherii aia de la PRM nu-mi plac nici mie, iar scopul lor e clar exprimat pentru toti. Mai ales cand au ca portavoce pe Pavel Corut.”

I-ai mustrat pe administratori pe motiv de patima, dar tu spui, eufemistic vorbind, un neadevar. Ce legatura are Pavel Corut cu “smecherii aia de la PRM” ?
Sa fie vreo 2 ani, nu mai retin si nici nu are importanta, pentru ca multa lumea isi poate aminti (cred eu) despre ce este vorba, cu exceptia unora, printre care poate ca te numeri. La postul infernal OTV, s-a produs numitul Pavel Corut cu blasfemii inimaginabile la adresa Mantuitorului, Maicii Sale si a Sfintei Scripturi. Desi nu sunt teolog, ca tine, am suferit si eu, si mi-a fost rau fizic cateva zile. Efectiv, nu-mi puteam scoate din minte ce mi-au putut auzi urechile. In timpul asa zisei emisiuni, care se pare ca a durat pana tarziu, in noapte, au fost admisi sa intre in discutie, adica sa-l combata pe blasfemiator, un parinte (parca din Maramures) si un tanar profesor de religie din Timisoara. Imi pare rau ca trebuie s-o spun, dar n-au reusit, catusi de putin, si acum ma gandesc ce gust amar trebuie sa fi avut pentru ei experienta cu satanistul respectiv. In timpul cat m-am uitat, a mai intervenit si Gigi Becali, care l-a balacarit pe blasfemiator asa cum merita si i-a mai inchis gura.
Dupa cunostinta mea, singura publicatie care a luat atitudine impotriva mizeriilor debitate de acest Corut a fost Romania Mare si asta nu numai o data. Pot sa mai spun ca am fost cat se poate de indignata de atitudinea unor blog-uri care se declara crestine, atitudine care a variat intre mutenie si o tratarea subiectului cu un aer de superioritate. In schimb, singurele referiri apreciative fata de combaterea satanistului au fost la adresa lui Becali. Dar, ma rog, asta tine de domeniul dusmaniilor, invidiilor etc, oameni suntem, nu ?

admin

01-06-2012 02:26

@Adriana: http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/2010/02/05/romania-tinta-de-razboi-blasfemiile-ocultistului-satanic-corut-si-tacerea-rusinoasa-a-patriarhieis-a-votat-rezolutia-extrem-de-grava-privind-avorturile-la-a-p-c-e-bombele-sociale-cu-ceas-stiri/

PRM totusi nu este deloc o lumina… DIMPOTRIVA.

Marius

01-06-2012 04:48

Stimată redacţie “războintrucuvânt”

Citesc zilnic site-ul dv. şi pot spune că în marea majoritate articolele şi comentariile sunt excelente.
De data aceasta însă ceva nu este în regulă.
Începând cu titlul : “Dacii, adevaruri tulburatoare”: DEMONTAREA UNEI MANIPULARI SECURISTICE”, apoi cu primul paragraf:
“Redam mai jos o analiza foarte buna care, pe langa demontarea unor teze ale documentarului Dacii, adevaruri tulburatoare, surprinde si legaturile dintre propaganda protocronista ceausista si noul new age dacic sau zamolxian propagat de diversi… diversionisti:”, redactorul a tras concluzia, bazat pe prejudecăţi, cum că este clar că articolul criticat nu are nici o valoare pentru că este securistic. De ce este securistic aflăm din articolul lui Mihai M. Popescu:
“Această viziune asupra istorie naţionale, creată şi dezvoltată în laboratoarele securităţii ceauşiste(Cercetările de Dacologie ale domnului Săvescu sunt finanţate de securistul notoriu G.C. Păunescu: “Prezenta cu totul speciala in sala a presedintelui Aliantei Confederatiilor Patronale din Romania (ACPR), dr. economist George Constantin Paunescu – sponsorul Congresului International de Dacologie – a fost indelung aplaudata de audienta”).”, sau „Doctorul Napoleon Săvescu ( NU în istorie, ci în medicină) ”.
Aici nu este un atac la idei, la texte, la adevăr, ci atac direct la persoană. Săvescu este securist pentru că este sponsorizat de un securist notoriu, şi nu are drept să vorbească despre istorie că este doctor în medicină, nu în istorie!!! De asta am ajuns în halul în care am ajuns că politica din România ultimilor 22 de ani a foat făcută de profesionişti în politică: absolvenţi Ştefan Gheorghiu sau Frunze de la Moscova, fii şi discipolii lor.
Ar fi foarte multe argumente de adus împotriva acestui articol, lipsit de dovezi clare, ci doar nişte comentarii şi păreri preluate din propaganda latinistă.
Pot spune în cunoştinţă de cauză, căci am citit mii de texte antice despre daci, nu am găsit nici cea mai mică referire la latinizare, adică impunerea limbii latine dacilor sau tracilor sau vre-unui alt popor. Dimpotrivă, elita romană de atunci chiar se schimonosea ca Coana Chiriţa lui Alecsandri şi stâlcea limba “latină priscă”, ca nu cumva să fie confundaţi cu gloatele. Latina clasică nu era vorbită de popor ci doar de cărturari şi elite, drept dovadă că nu a mai vorbit-o nimeni începând cu evul mediu. S-a păstrat doar la călugări şi cronicari, alături de greacă.
Repet, am mii de citate care completează sau contrazic cele afirmate de Mihai M. Popescu. Putem dezbate zile întregi această temă, dar din lipsă de spaţiu nu voi aminti decât câteva nume de reputaţi autori străini, deci clar ne-securişti, care au vorbit la superlativ de Dacia veche.
Jean Carpantier, Guido Manselli, Marco Merlini, Gordon Childe, Marija Gimbutas, Yannick Rialland, M. Riehmschneider, Louis de la Valle Poussin, Olaf Hoekman, John Mandis, William Schiller, Raymond Dart, L George Denis, Mattie M.E., , P Bosch, W. Kocka, Vladimir Gheorghiev, H. Henchen, B.V. Gornung, V Melinger, E. Michelet, A. Mozinski, W. Porzig, A. Sahmanov, Hugo Schmidt, W. Tomaschek, F.N. Tretiacov,Diaconov, Kalevy Vik, Atkinson, Renfrew, Gray, etc, etc.
“Locuitorii de la nordul Dunării de Jos pot fi consideraţi
ca poporul de origine a limbilor indo-europene,
adică strămoşii Omenirii.” (Louis de la Valle Poussin)
Istoricul american Mackendrik în lucrarea sa „Pietrele dacilor vorbesc” (Cap. I, România în preistorie), spune că „în neolitic începe adevărata istorie a României, adică cu 4000 de ani înaintea erei noastre”.
Istoricul englez E.C. Daviest vorbeşte despre vechimea şi măreţia dacilor: „Cu mult înainte ca vulturii romani să intre pe teritoriul carpato-dunărean, cunoscut azi ca România, exista o civilizaţie ce îşi avea rădăcinile departe în trecut, din epoca neolitică. Unitatea perfectă a acestei civilizaţii primitive reiese din perfecta asemănare a armelor de luptă şi uneltelor de muncă, a tumulilor şi a resturilor de vechi locuinţe, din Transilvania până la Marea Neagră. Şi astfel victoria lui Traian asupra ultimului rege al dacilor – descendenţi în linie dreaptă din vechiul popor trac – nu a fost decât un incident în viaţa acestei naţiuni şi NU crearea unei rase noi, aşa cum mulţi ar dori să ne facă să credem”. Iar o conaţională a sa, Florence Farmborough adaugă: „În timp ce strămoşii noştri britoni alergau sălbatici prin păduri şi pe jumătate goi, cu corpurile pătate de vânătăi, cu mintea pradă celor mai degradatoare superstiţii, ţara României era civilizată, avea instituţii, comfort şi chiar luxul unei comunităţi culte şi bine organizate
V. Gordon Childe în Prehistoric Migrations in Europe (Oslo, 1950), spune: „Locuirile primitive ale dacilor trebuie căutate deci pe teritoriul României. Într-adevăr, localizarea centrului principal de formare şi extensiune a indoeuropenilor trebuie plasată la nordul şi la sudul Dunării”.
„Chiar dacă trebuie să căutăm în Asia prima origine a arsacizilor, când au supus această parte a lumii, ei veneau din Europa şi făceau parte dintr-o puternică naţiune răspândită de la malurile Dunării până în ţinuturile cele mai îndepărtate ale Asiei superioare: aceste popoare erau dacii, acesta era numele naţional al arsacizilor, pe care l-au dat tuturor supuşilor lor. Cu trei secole înaintea erei noastre, Ungaria şi Bactriana purtau în mod egal numele de Dacia/Dakia şi această denumire, care se poate recunoaşte uşor oricând, dar modificată în mod diferit în idiomurile care s-au succedat în Europa şi Asia, se foloseşte chiar şi pentru a desemna popoarele germane şi pe urmaşii vechilor persani” scria Henry Jules Klaproth în „Tableaux historiques de l’Asie, depuis la monarchie de Cyrus jusqu’à nos jours, accompagnés de recherches historiques et ethnographiques sur cette partie du monde”.
„Sunt unul dintre specialiştii cei mai cunoscuţi, nu numai în Europa, ci în toată lumea, şi spun adevărul. Civilizaţia dacică este magnifică, iar eu sunt mândră că mă lupt pentru daci, aici, în ţara dumneavoastră” declara de curând reputata specialistă Barbara Deppert Lippitz. La fel şi Michelet în 1859: „Nu invidiaţi vechile popoare, ci priviţi pe-al vostru. Cu cât veţi săpa mai adânc, cu atât veţi vedea ţâşnind viaţa”
Prima pomenire a geţilor, sub numele de geska sau kaska apare în scrierile hitite din secolele XVII-XII. În scrierile akadiene sunt menţionaţi şi sub numele dekaksi sau kasi. (www.ariminia.ro). Acest lucru îl spune şi renumitul istoric Colin Renfrew (What language did the Neolitic pots speak?): „Kasiţii (Kassites) în Mesopotamia, arienii în India (Kuzmina 2001), hicsoşii (Hyksos) în Egipt şi noua dinastie stăpânitoare în Micene (cercul B), vorbitori de indo-europeană au apărut în textele Mittani [stat Hurit cca. 1500-1300 î.H. în nordul Siriei de azi, n.n.] şi alte surse din Levant şi Palestina”. În fabuloasa istorie a Egiptului a existat un interval de timp, între 1746 şi 1570 î.H. (G. Rachet, 1997:140), când în Delta Nilului au pătruns năvălitorii numiţi de beduini hequa khasut „căpeteniile ţărilor străine”, pe care Manethon (după C. Daniel, 1979) i-a redat sub forma grecească de hiksoşi = regii păstori.(Nicolae Ţicleanu, Dacia magazin nr.46, septembrie 2007). Dovezi arheologice şi lingvistice ne permit să considerăm pe aceşti hiksoşi strămoşi ai huriţilor din Mittani, hittiţi sau indo-europeni. În acest sens, să avem în vedere că egiptenii îi numeau hittiţi kheta, ceea ce se apropie de geta şi, în ultimă instanţă, de geţi (ibid.).
„Poporul român este unul dintre cele mai vechi popoare din Europa şi cel mai frumos exemplu istoric de continuitate a unui neam, fie că este vorba de traci, de geţi sau de daci. Locuitorii pământului românesc, au rămas aceeaşi din epoca neolitică, a pietrei şlefuite până în zilele noastre, susţinând astfel, printr-un exemplu, poate unic în istoria lumii, continuitatea unui neam” declara istoricul francez Albert Armand în 1936
„De reţinut acest adevăr unic şi anume că Geţii şi Goţii au fost unul şi acelaşi neam şi că aceştia s-au mai chemat şi cu numele de Sciţi” scria Carolus Lundius în Zamolxis, primus Getarum Legislator.
Analele Chinei păstrează amănunte despre statutul şi mişcările triburilor pastorale, care pot fi adeseori distinse sub denumirea vagă de Sciţi sau Tărtari, succesiv vasali, duşmani şi cuceritori ai unui mare imperiu…De la vărsarea Dunării până la Marea Japoniei, longitudinea Sciţiei se întindea pe aproape 110 grade, care cuprindeau, pe această direcţie, peste 1.700 de localităţi. Triburile pastorale ale nordului au reuşit de două ori cucerirea Chinei” afirma Edward Gibbon, în Istoria decăderii Imperiului Roman din 1835.
„Purtătorii civilizaţiilor cele mai vechi ale Chinei şi Japoniei au imigrat în epoca neoliticului, în mare parte, din sud-estul Europei, din regiunea Nipru, Dunăre şi Balcani”, conform arheologul german Klaus Schmith.
Renumitul antropolog E. Pittard a spus în 1924 (Les races et l’histoire): „Rasa românilor începe cu paleoliticul, că în neolitic era deja formată”, iar în 1937 (la al XVII-lea congres internaţional de antropologie): „România este unul din colţurile Universului, în care s-au petrecut, pe cât se pare, unele din aventurile cele mai formidabile pentru istoria omenirii… Vorbesc de răsturnarea vechilor civilizaţii preistorice şi înlocuirea lor cu o stare de existenţă complet nouă, aceea de care beneficiem noi astăzi… Strămoşii românilor urcă fără îndoială, până la primele vârste ale Umanităţii… Această civilizaţie neolitică română…reprezintă decât un capitol relativ recent al istoriei ţării.
«Adevărul este acela că, structural, din punct de vedere al originii etnice, Issedonii, Agatârşii, Sarmaţii, Massageţii, Tirageţii, Gelonii, Budinii, Neurii, Dahii, Sacci, Arimaspii, etc., toate aceste seminţii îngrămădite în vechime, dar şi astăzi, în noţiunea de sarmato-scite, reprezintă – în pofida mişcărilor browniene în largile spaţii Nord-Pontice şi Nord-Estic Caspiene, şi în pofida unor „cristalizări” etnice inegale în timp – aceeaşi RAMURĂ INDO-EUROPEANĂ, pornită din marele rezervor neolitic DANUBIAN, şi anume ramura probabilei desprinderi primare, pornită înspre Pontul Euxin între mileniile V-III. Acest „obstacol”, Marea, a fost depăşit în două mari drumuri de succesive migraţii: pe la Sud (determinând popularea indo-europeană a bazinului Egeean şi a Anatoliei, probabil şi a Podişului Iranian) şi pe la Nordul Mării Negre şi apoi al Caspicei, deschizând marele drum al „Arimanilor” (viitorii B/Rahmani), până în inima Indiei şi în actualul Pakistan. Potrivit ultimelor date ale arheologiei şi ale analizei lingvistice computerizate, ipotezele lui Diaconov, Kalevy Vik, Atkinson, Renfrew, Gray şi ale altor cercetători contemporani răstoarnă radical tradiţia „originii Indo-Europenilor”, situând-o tot mai mult şi tot mai argumentat pe rodnica vale agricolă a cursului mediu şi inferior al Dunării. Ne referim la un nivel eneolithic, în mileniile VII-V BC, când – drept urmare a bunăstării treptate determinată de descoperirea spontană (locală) şi dezvoltarea agriculturii şi a creşterii vitelor – creşterea în medie geometrică a societăţii danubiene a condus la un excedent de populaţie rezolvabil, firesc, printr-o masivă, succesivă şi tradiţională migraţie centrifugală. În mod firesc, primul val al acestei migraţii a urmat cursul inferior al Dunării, iar de la vărsarea acesteia, în căutare de noi terenuri de habitat, pe la Nordul şi pe la Sudul Mării Negre, înfruntând, cucerind şi asimilând treptat zonele unor băştinaşi (la rândul lor suferind mai mult sau mai puţin un fenomen de aculturaţie). Foştii Danubieni au devenit, în timp, „Traci”, „Cimerieni”, „Hittiţi”, „Scyto-iranieni”, „Massageţi”, „Dahii”, „Sanskriţi”, etc.»
Diplomatul Felix Colson arată că „dacii erau de origine pelasgă, iar limba dacă nu era altceva decât un idiom al limbii comune, pelasga de dinainte de fondarea Romei” (Nationalité et regeneration des paysans moldo-valaque, Paris 1962

Despre cum au fost latinizaţi dacii/tracii sud-dunăreni Mihai M. Popescu nu aduce nici o dovadă, dar dacă tot a pomenit Ovidiu vă dau eu câteva citate despre cum de dornici erau geţii să înveţe latina.
Despre oraşul Tomis scrie că era înconjurat de „ziduri nu prea înalte”, „cu pază pe ziduri şi zăvor la porţi, împiedicând astfel pe duşmănoşii de geţi să pătrundă” (ibid., XIV, v.27). (Probabil Mihai M. Popescu crede că se îmbulzeau la liceul de latină, dar nu-i lăsau tomisanii!!!)
În Pontice I redă atmosfera locală, care contrazice flagrant teoria latinizării limbii şi a poporului român, începută chipurile chiar înainte de cucerirea Daciei de către Traian: „Trăiesc în mijlocul unor necontenite războaie, lipsit de linişte, căci getul porneşte cu tolba sa la lupta crâncenă, continuă…Dacă este să-i credem pe geţi pe cuvânt, Aegypsos (Tulcea de azi), Caspius ar fi fondat-o şi ar fi numit-o după numele său. Fiorosul get a cucerit-o pe neaşteptate, într-un război” (3, v. 47-54). Şi în Pontice II, Ovidiu este plin de teamă: „Getul cel crud să nu-i reteze cu a lui sabie, capul”. În scrisoare adresată lui Attice, poetul scrie de „ţara neîmblânziţilor geţi” şi că „în lumea întreagă nu se găseşte o naţie de oameni mai fioroşi [ca geţii]”.
Deci cam astea erau contactele între geţi şi stăpânii romani la sudul Dunării, când a început latinizarea dacilor. Nici în Dacia de la nordul Dunării lucrurile nu au stat diferit căci au fost zeci de răscoale în cei aprox. 150 ani de stăpânire romană. Aproape 70 de ani au fost cu răzmeriţe.
În ceea ce priveşte latinizarea românilor din afara imperiului roman trebuie sţ-l credem pe cuvânt pe Mihai M. Popescu:
“Revenind punctual, la ceea ce întreabă semifilosofic, Nicolae Spiroiu,: “cum a ajuns ca Hotinul să vorbească aceiaşi limbă cu Drobeta, dacă romanii n-au fost pe-acolo”, avem răspunsul. Pe lângă apropierea geografică: oamenii putând pleca din sudul Basarabiei şi al Moldovei spre Hotin şi Nistru, în mod liber şi pe lângă transhumanţă –ciobanii noştri au ajuns până-n Austria şi Cehia – mai este un factor pe care realizatorii documentarului îl ignoră cu desăvârşire: creştinismul.”. Dacă cei 3-4 ciobani plecaţi în transumanţă prin Cehia sau Austria au latinizat restul satului, atunci în probelemă de limbă orice este posibil!!! Generaţia poşoptistă s-a şcolit pe la Paris sau Berlin, iar când s-a întors în România nu au convins pe nimeni să vorbească franceză sau germană (excepţie Coana Chiriţa). Mai jos se referă creştinismul de la Constantinopol. Până la Focas (+610, asasinat de greci), majoritatea împăraţilor romani au fost de origine tracă, începnd cu Maximian Thrax (235-238), iar la Constantinopol se vorbea mai mult latina. Creştinismul ortodox a fost de limbă greacă şi apoi slavonă, după fraţii Chiril şi Metodiu (sec IX). Limba slavonă s-a impus în Biserică atât în sudul cât şi în nordul Dunării, dar poporul tot româneşte a vorbit. Creştinismul a putut să influenţeze doar credinţa românului, dar asta când a auzit-o în singura limbă pe care putea să o înţeleagă: limba română. Nu latina, nu greaca, nu slavona.
Cronica lui Nestor aminteşte de popii volohi care încreştineau pe ruşi, dar asta nu i-a făcut să vorbească româneşte.
Atît despre latinizare.

În ceea ce priveşte Zamolxianismul recunosc că nu cunosc foarte multe, ceea ce ar trebui să facă şi autorul. Dar pot să dau citate din scriitorii antici sau mai moderni , iar cititorii să tragă singuri concluzia :
Zamolxe apare în câteva scrieri ale autorilor antici greci şi latini, sub diferita forme: Zamolxe, Zamolxis, Zalmoxe, Zalmoxis, Zamolse, Samolse, etc. Problema numelui era deja veche în secolul al II-lea d.H. căci gramaticul Herodian, la Roma, pe vremea împăratului Marcus Aurelius (161-180 d.H.) remarca: „Zalmoxis se mai spune şi Zamolxis sau Salmoxis” (Despre prozodia generală, II, 514, 25).
A fost cu adevărat om, şi dacă da, când a trăit? Greu de spus acum dar era cunoscut cu mai bine de 3000 de ani în urmă. La Tarcello, lângă Veneţia, a fost găsit un vârf de lance de pe vremea etruscilor pe care scria ZALMXES. În Germania, la Mankheberg s-a găsit un alt vârf de lance pe care este scris la fel, ZALMXES.
Herodot (Istorii IV, 94) menţionează: „Iată cum ştiu să se facă nemuritori geţii: ei cred că nu mor şi că acel care dispare din lumea noastră se duce la daimonul Zalmoxis. Unii dintre ei socotesc că acesta (este) Nebeleizis. Tot la al cincilea an ei trimit la Zalmoxis un sol, tras la sorţi, cu porunca să-i facă cunoscute lucrurile de care, de fiecare dată, au nevoie. Iată cum îl trimit pe sol. Unii din ei primesc poruncă să ţină trei suliţe [cu vârful în sus], iar alţii apucând de mâini şi de picioare pe cel ce urmează să fie trimis la Zalmoxis şi ridicându-l în sus, îl azvârle în suliţe. Dacă – străpuns de sulite – acesta moare, geţii socot ca zeul le este binevoitor. Iar dacă nu moare, aduc învinuiri solului, zicând că este un om ticălos şi, după învinuirile aduse trimit un altul,căruia îi dau însărcinări încă fiind în viaţă. Aceiaşi traci, când tună şi fulgeră, trag cu săgeţile în sus, spre cer, şi ameninţă divinitatea (care provoaca aceste fenomene), deoarece ei cred că nu există alt zeu în afara de al lor”. Mai departe: „Când a fost gata [Zalmoxis] a dispărut din mijlocul tracilor şi, coborând el în locuinţa lui de sub pământ, a trăit acolo vreme de trei ani. Tracii doreau mult să-l aibă, jeluindu-l ca pe un mort. În al patrulea an, el le-a aparut lor şi, astfel, Zalmoxis făcu vrednice de crezare învăţăturile lui. Iată ce se povesteşte despre înfăptuirile lui” (ibid,. 95). „În privinţa lui Zalmoxis şi a locuinţei sale subpământene nici eu nu resping cel spuse, dar nici nu le dau crezare prea mult; mi se pare însă, că el a trait cu mulţi ani înainte de Pythagoras. Fie Zalmoxis om ori vreun daimon (sufletul mortului) de-al geţilor să-i fie de bine” (ibid., 96). Textul de mai sus îl regăsim la Fontes, I, 49.
Hellanicos, ceva mai tânăr decât Herodot, care a trăit în prima jumătate a secolului al V-lea î.H. la Mitilene, reia şi el în Legile barbare celebra ştire menţionată de Herodot, care o aflase de la grecii din cetăţile Pontului Euxin, şi căreia nici el nu prea-i dădea crezare, cum că Zamolxe a fost sclavul lui Pitagora: „…Zalmoxis fiind de neam grec le-a arătat geţilor din Tracia ceremoniile de iniţiere şi le-a spus ca nici el şi nici cei care îl urmează [în iniţiere] nu vor muri, ci vor avea parte de tot binele. După ce le-a spus acestea şi-a locuit o locuinţă subterană şi apoi disparând din faţa tracilor îşi petrecea vremea acolo şi tracii îl doreau. În anul al patrulea a aparut din nou, iar tracii i s-au încrezut cu totul. Unii spun că Zamolxis a fost sclav al lui Pythagoras din Samos, fiul lui Mnesarchos şi fiind eliberat şi-a imaginat aceste lucruri. Dar mi se pare că Zamolxis a trăit cu mult înaintea lui Pitagora. Cred în nemurire şi Terizii şi Crobizii. Ei spun că cei morţi pleacă la Zamolxis şi că se vor reîntoarce. Din totdeauna ei au crezut că aceste lucruri sunt adevărate. Aduc jertfe şi benchetuiesc ca şi cum mortul se va reîntoarce” (Ion Nania, Revista Noi Tracii, nr. 39, noiembrie 1977). Terizii şi cobrizii erau triburi geto-dacice din Dobrogea. Tot Hellanicos scrie despre Zamolxis că „a arătat geţilor din Tracia ceremonii de iniţiere în misterii” (Ion Banu, Zamolxis şi fenomenul sectant, Revista Noi Tracii, nr. 28, decembrie 1976). Şi filozoful atenian Platon (427-347 î.H.) aminteşte de „Zamolxis, despre care se zice că îi face pe oameni nemuritori”, sau „Zamolxis, regele nostru” cum îl numea un medic trac (Carmide, 156-157).
Socrate scrie şi el: „Zamolxis dovedeşte ca zeu al geto-dacilor, că tot aşa cum nu se cuvine să încercăm a vindeca ochii fără să fi vindecat capul, nici să tămăduim capul fără să tratăm trupul, cu atât mai mult nu trebuie să încercăm a vindeca trupul fără a căuta să tămăduim sufletul” (Dialoguri platonice, cf. Pr. Teodor Beldeuna, Dacia magazin nr. 32, mai 2006).
În Paradoxograful lui Rohde, o scurtă compilaţie anonimă în care sunt folosite scrieri anterioare secolului al-III-lea d.H., păstrată într-un codice din secolul al XV-lea, se aminteşte că „geţii întâmpină cu lovituri de tobă tunetele lui Zeus şi îl ameninţă pe zeu trăgând cu arcul în văzduh” (Ion Nania, Revista Noi Tracii, nr. 39, noiembrie 1977). Evident prin Zeus trebuie înţeles Zamolxe.
Mneseas din Patrae spune ca „geţii adorau pe Cronos (Saturn) pe care-l numeau Zamolxis” (Photius, patriarh al Constantinopolelui din sec. IX, Ist. Grec. III pa1. 53, frag. 23), ceea ce afirmase şi Hellanicos: geţii cunoşteau pe „Cronos şi el poartă numele de Zamolxis”. La fel ne spune şi Diogene Laertius: „Geţii numesc pe Saturn Zamolxis, care a fost trac”. De la istoricul fenician Sanchoniathon aflăm că Cronus a fost consilierul şi asistentul lui Hermes Trimegistul. Acest „Cronus se mai numea şi Ilus, din care se trag Eloim, adică oamenii lui Ilus, sau cei ce se trag din Cronus”. El a fost din XIII-a generaţie de la Protogenus, primul om (Eusebiu, De Praeparatione Evangelica, III).
Dar Zalmoxis a mai fost asociat şi cu alţi zei ai antichităţii: Aristotel îl echivalează cu Okhon (venerat de Fenicieni) şi Atlas (venerat de Libieni). Zalmoxis este considerat ca fiind Sabazius, adică Zeus/Dionis al tracilor (Laurenţiu Băloianu, Dacia magazin nr. 59, mai 2009). Sabazius sub forma Savaot a fost una din denumirile lui Dumnezeu din V.T., alături de Iahve şi Elohim, de care am amintit mai sus.
Strabon (Geogr. VII. 3.5) scrie: „Astfel, un oarecare get, numit Zamolxis a fost sclavul lui Pythagoras” şi mai apoi „Este foarte probabil ca în secolele de mai târziu, Zamolxis să fi convins pe geţi să ducă o viaţă pitagoreică, fiindcă i-a găsit dispuşi spre filozofie”, sau „Nu ne putem îndoi – din cele spuse de Posidoniu, şi de asemenea, bizuindu-ne pe întreaga istorie a geţilor – că în neamul lor râvna pentru cele divine a fost un lucru de căpetenie” (ibid., 3. 4). Un alt fragment: „ Pe cînd domnea asupra geţilor Burebista împotriva căruia s-a pregătit să pornească divinul Cezar – cinstirea mai sus amintită o avea Decaienos. A dăinuit la geţi obiceiul pitagoreic, adus lor de Zamolxis, de a nu se atinge de carnea animalelor” (ibid., 3. 5). Obiceiul nu era însă pitagoreic ci orfic, şi Orfeu a fost după cum se ştie zeu tracic. Tot Strabon (ibid., XVI, 2, 39) adaugă: „…Şi profeţii erau cinstiţi, încât erau socotiţi vrednici de domnie,…astfel…Orfeu, Musaio şi zeul la geţi, în vechime Zamolxis, un pitagoreu, iar în vremea noastră Decaineos care proroceşte lui Burebista…”.
Şi Enea din Gaza (sec. V-VI, creştin şi filozof neo-platonician, elev al lui Hierocoles din Alexandria) reia temele lui Herodot privind ucenicia lui Zamolxe la Pitagora şi ordalia suliţelor prin care cel mai vrednic din comunitate era jertfit, dar se pare că el deţinea şi alte surse: „Locuiesc în Tracia, pe lângă fluviul Istru, geţii, care socotesc ca unic zeu pe servitorul lui Pytagora. Acesta a fost fugar şi a profesat filosofia stăpânului său. Geţii sugrumă pe cei mai frumoşi şi mai buni dintre ei şi îi fac astfel nemuritori după părerea lor” (Dialogul Teofrast sau despre nemurirea sufletelor şi învierea sufletelor).
Dionisos din Halicarnas (60 î.H. – 7 d.H.) scrie că pelasgii din Asia Mică (lidienii) au păstrat memoria unui rege din vechime, numit Manes, fiul lui Uranos (sau Joe) şi Gaea. Acest Manes nu este altul decât Saturn, adică Zamolxis. Informaţia este identică cu cea a lui Sanchoniathon. Acest lucru îl afirmă şi Hesychios din Alexandria (sec. V-VI) în Culegere alfabetică de cuvinte de tot felul: „Zamolxis. Despre acesta Herodot ne spune că Elenii care locuiesc în jurul Pontului a fost sclavul lui Pitagora…Alţii susţin că Zamolxis era consacrat lui Cronos nemuritor” (Izvoare II, p. 391). Tot el mai spune că Zamolxis a propovăduit învăţături despre o viaţă mai înţeleaptă ca a grecilor, fapt subliniat şi de Platon şi Theodoret din Cyrene: „Pe Zalmoxis tracul şi pe Anaharsis scitul îi admiraţi pentru înţelepciune” (Terapeutice I, 25).
Suidas inregistrează faptul că geţii îi aduc jertfe (lui Zamolxe) ca lui Cronos (Dumitru Bălaşa – Dacii de-a lungul istoriei, pag 20). Cronos, după cum sintetizează Densuşianu este acelaşi cu Saturn. Or Saturn este unul şi acelaşi cu Zamolxe, filosoful şi legiuitorul cel mare al geţilor după cum afirmă şi Mnaseas (Hist. Gr. III. 153. 23). Tot Suidas, citându-l pe Laetus, un vechi scriitor grec, ce a tradus din feniciană Istoria fenicienilor scrisă de Teodor, Ipsicrat şi Mochus spune despre Zamolxe că era scit, trac sau get şi a venit din Fenicia în Geţia. În Lexiconul său din secolul al X-lea, Suidas citează multe din cele scrise despre Zamolxe de autori antici: „Zamolxis a fost sclavul lui Pythagoras, cum spune Herodot în cartea a patra. Era scit şi întorcându-se acasă a propovăduit că sufletul este nemuritor”.
Lucian (Istorie adevărată, II, 17) ne spune: „Vreau să amintesc şi de oamenii însemnaţi pe care i-am văzut la ei…Dintre barbari pe cei doi Cirus, pe scitul Ancharsis, pe tracul Zamolxis, pe italiotul Numa, apoi pe Licurg din Lacedemona, pe atenienii Focion şi Tellos şi pe cei şapte înţelepţi cu excepţia lui Periadru”. În altă parte mai scrie despre „Acest nume [Medicul străin] l-a obţinut [Toxaris] după ce ajunsese semizeu… a fost considerat ca unul dintre urmaşii lui Asclepios [şi acesta] ca să vă daţi seama că nu numai la sciţi [a se citi traci, vezi citatul următor, n.n.] exista datina de a-i face pe oameni nemuritori şi de a-i trimite lui Zamolxis soli” (Lucian, Scitul sau oaspetele, 1) şi că „sciţii jertfesc unui paloş, tracii lui Zamolxis care este un sclav din Samos venit la dânşii, frigienii (jertfesc) Lunii, etiopienii zilei…” (Lucian, Zeus tragedian, 42). În Adunarea zeilor, 9 scrie: „Prin urmare sciţii şi geţii, după ce văd acestea şi ne spun un lung «bun ramas», devin nemuritori; şi zeifică pe cine vor, în acelaşi fel în care şi Zamolxis, deşi sclav, a fost trecut pe lista zeilor, strecurându-se nu ştiu cum”.
Diodor din Sicilia care a trăit între anii 80 î.H. şi 21 d.H. scrie: „Într-adevăr se povesteşte că la ariani Zarathusthes a făcut să se creadă că o zeitate bună i-a dat legile întocmite de el. La aşa numiţii geţi, care se cred nemuritori, Zamolxis susţinea si el că a intrat în legătură cu zeiţa Hestia [de unde a primit legile], iar la iudei – Moise, cu divinitatea căreia i se spune Ioa (Iahve)” (Bibl. Istorică, I. 94. 2).
Clemens din Alexandria scrie: „Este limpede că barbarii cinstesc cu deosebire pe legiuitorii şi dascălii lor, numindu-i zei. Îmi pare că ei au simţit binefacerile mari ale bărbaţilor înţelepţi şi i-au cinstit. La rândul lor, aceşti bărbaţi au arătat că înţelepciunea lor este în folosul obştii; [aşa sunt] toţi brahmanii, odrisii şi geţii” (Covoarele, I. 15), sau „Geţii, un neam barbar care a gustat şi el din filosofie, aleg în fiecare an un sol semizeului Zamolxis. Zamolxis a fost unul dintre apropiaţii lui Pitagora. Aşadar este înjunghiat cel mai vrednic dintre cei ce se îndeletnicesc cu filosofia. Cei care nu sunt aleşi se mâhnesc amarnic, spunând că «au fost lipsiţi de un prilej fericit»” (ibid., IV. 8). În Stromate (IV, 8, 58, 2-4; 59, 1-3) identifică jertfa mesagerului get oferit lui Zamolxis cu sacrificiul pe care fiecare creştin îl meditează în Hristos ca mădular al Bisericii (Ioan Coman, Revista Noi Tracii, nr. 185, martie 1990). El compară jertfa geţilor cu jertfa creştinilor în Hristos. Şi Sf. Grigorie de Nazianz (Carm. II, 7, v. 274-275), care după ce a făcut apel la Apolion, la Hermes Trismegistos şi la Sibylă, de a sprijini biruinţa lui Hristos, înfăţişează pe Zalmoxis ca îndumnezeind pe tot (omul) în mijlocul geţilor, prin săgeţile pe care le trimite prin mulţimea ce îi expediază mesagerii (ibid.).
Filozoful antic Apollonios din Tyana din secolul I e.n., cunoscut şi sub numele de Apollonios Sofistul consemnează: „Zamolxsis era om bun şi filozof dat fiind că a fost discipolul lui Pythagoras şi dacă în acea vreme Romanul (generic sub care se înţelegea Imperiul Roman) ar fi fost (s-ar fi purtat) aşa (ca acum), de bună voie i-ar fi devenit el prieten. Dar dacă se consideră că trebuie luptă şi suferinţă pentru libertate, dobândeşte faima de filozof, adică de om liber…” (Epistolographi Graeci, cf. Marcel Borza, Dacia magazin, nr. 32, mai 2006).
La două secole de la cucerirea Daciei de către Traian, împăratul Flavius Claudius Iulian scrie, atribuind spusele lui Traian (Cezarii, 22): „ Eu, Traian, Jupiter şi zeilor, după ce am luat conducerea imperiului amorţit şi descompus din cauza silniciei geţilor, singur am cutezat să merg împotriva neamurilor ce locuiesc dincolo de Istru şi am nimicit pe geţi, cea mai războinică dintre naţii, nu numai prin puterea trupului lor, dar şi pentru că îi convinsese să fie astfel Zamolxis cel venerat de ei. Încredinţaţi că nu mor niciodată, că îşi strămută doar lăcaşul, ei înfruntă moartea mai bucuroşi decât ar pleca într-o călătorie. Am făcut această expediţie în cinci ani”.
Arian (95-175 d.H.) în Expediţia lui Alexandru, I. 3-4. scrie: „În ţinutul acestor celţi se află şi izvoarele lui (ale Istrului). Cei mai îndepărtaţi dintre aceştia sunt cvazii şi marcomanii. După aceea o ramură a sarmaţilor – iazighii – apoi geţii care cred în nemurire. Urmează majoritatea sarmaţilor şi sciţii până la vărsare…”.
Apuleius pe la jumătatea secolului al II-lea d.H. se apără împotriva unor acuzaţii de magie ce i s-au adus: „Acelaşi Platon ne-a lăsat scris într-un alt dialog despre un oarecare Zalmoxis, de neam trac, dar un bărbat [care se ocupă] cu aceeaşi ştiinţă, următoarele: «Iar vorbele frumoase sunt [ca nişte] descântece». Dar dacă lucrurile stau aşa, de ce să nu-mi fie îngăduit să cunosc fie bunele cuvinte ale lui Zamolxis, fie ceremoniile preoţeşti ale lui Zoroastru?” (Apologia, 26; Izvoare, I, p.608-609).
Porphyrios (232-304) ne spune că la traci zalmos înseamnă piele, blană şi de aceea aşa s-a numit „Zamolxis, deoarece la naştere i se aruncase deasupra o piele de urs” (Viaţa lui Pitagora, 14) şi că pe Zamolxe daco-geţii „îl adoră ca pe Heracles”. „Unii mai spun că numele lui Zamolxis înseamnă bărbat străin” (ibid., 15). Iamblichos, elev al lui Porphyros, a scris şi el o lucrare pe care a intitulat-o, desemenea, Viaţa lui Pythagoras. Aceasta este cea mai importantă lucrare care s-a păstrat din opera lui: „Căci Zalmoxis, de origine trac, fost sclav şi discipol al lui Pythagoras, după ce a fost eliberat s-a întors la geţi, le-a întocmit legile cum am arătat la început şi a îndemnat la bărbaţie pe concetăţenii săi, convingându-i că sufletul este nemuritor. Chiar şi acum gallaţii toţi şi tralli şi mulţi dintre barbari învaţă pe copiii lor că nu este cu putinţă ca sufletul să piară, ci că el continuă să existe; şi că nu trebuie să se teamă de moarte, ci să înfrunte cu vitejie primejdiile. Şi pentru că a învăţat pe geţi aceste lucruri şi le-a scris legile este socotit la ei drept cel mai mare dintre zei şi printre filosofi ca Leucippos, medici ca Alcmeon şi legislatori cum a fost Charondas şi Zalmoxis”. (Viata lui Pythagoras, XXX, 104, cf. http://www.enciclopedia-dacica.ro).
Origene (185-254 d.H.) consemnează (Împotriva lui Celsus, III, 34, 469): „apoi fiindcă noi creştinii cinstim pe cel prins şi mort, el crede că noi am făcut la fel ca geţii, care îl cinstesc pe Zamolxe…Câţi altii însă spun astfel de minunăţii, ca să convingă pe cel care ascultă prosteşte şi să tragă foloase din rătăcirea lor? Aşa se zice că a făcut şi Zalmoxis, sclavul lui Pythagoras, la sciţi şi chiar Pythagoras în Italia (…) si Orfeu la odrişi”, sau „oare şi noi trebuie să învinuim pe filozofi că au îndemnat sclavi la virtute, pe Pitagora că a îndemnat pe Zamolxis, pe Zenon că a îndemnat pe Persaios…” (ibid., III, 54, 483), sau: „Nu Pythagoras a introdus druidismul la Celţi, după cum susţin alţi scriitori, ci discipolul său, tracul Zamolxis, care învăţase pe druizi, printre altele şi divinaţia prin fise şi numere” (Philosophumena 1, 2, 22).
Agathias (sec. VI) în Istorii scrie: „Căci, după părerea mea, nu pentru coroana de măslin sau de pătrunjel se dezbrăcau în arenă învingătorii la jocurile olimpice (…), ci pentru o glorie statornică şi nepieritoare, pe care nu era cu putinţă să o culeagă altfel, decât dacă istoria îi făcea nemuritori, dar nu ca regulile lui Zamolxis şi aiureala getică, ci cu adevărat, într-un chip divin şi nemuritor şi singurul în care cele nemuritoare pot vieţui în veci”.
În papirusul din Tura, este amintit Zamolxe scitul într-o analogie cu Iisus: „[…] Apoi, Evreul spune compatrioţilor săi care cred în Iisus: Ei bine, suntem de acord, spune acela. Dar câţi alţii se folosesc de aceste minunate povestiri pentru a atrage auditorii naivi şi a trage profit din impostură? Acesta a fost cazul, se spune, a scitului Zamolxe, a lui Pytagora însuşi în Italia, a lui Rhampsinite în Egipt. […]”.
Iordanes spune în Getica: „În cel de-al doilea lăcaş al lor, adică în Dacia, Tracia şi Moesia, goţii au avut drept rege pe Zamolxe, despre care cei mai mulţi scriitori de anale ne spun că a fost un filosof cu o erudiţie de admirat. Căci şi mai înainte au avut pe învăţatul Zeuta, după aceea pe Deceneu şi în al treilea rând pe Zamolxe despre care am vorbit mai sus”.
Leon Diaconul, demnitar la curtea împăratului Vasile al II-lea, a participat la luptele duse de acesta cu bulgarii în anul 986. Vorbind despre locuitorii de la Istru scrie: „Se zice că ei cunosc şi orgiile elenice, iar celor care mor le aduc, în felul elenilor, jertfe şi libaţii; şi le-au desprins fie de la Anacharsis şi Zamolxis, înţelepţii lor, fie de la tovarăşii lui Ahile (Istoria, IX, 6; Izvoare, II, p. 691).
Eustathius scrie în sec. al XII-lea: „Muntele din centrul Geţiei era numit Muntele Sacru unde era şi peştera sacră locul de meditaţie al marelui învăţat Zamolxe” (www.ariminia.ro).
Aceste considerente îl fac pe Mircea Eliade să afirme: „Cultul lui Zamolxis, de exemplu, ca şi miturile, simbolurile şi ritualurile ce ne oferă folclorul religios al românilor, îşi înfig rădăcinile lor într-o lume spirituală care precede apariţia marilor civilizaţii ale Orientului apropiat antic şi mediteranean” (De la Zamolxis la Gengis Han). Tot Eliade face o paralelă între religia zamolxiană şi cea creştină: „nemurirea getică devine nemurire creştină”.
Gheorghe Şeitan (Zalmoxis în cântecul bătrânesc) atrage atenţia asupra asemănării numelui Zamolxe cu numele eroului cîntecului bătrânesc Toma Dalimoş, întâlnit şi sub forma arhaică Damolschi.
Era Zamolxe zeu unic sau nu? Erau geţii monoteişti? Se pare că da, cel puţin de la un moment dat, cînd a avut loc, probabil, o reformă religioasă, căci restul tracilor au fost până târziu politeişti. Să îi dăm totuşi crezare lui Herodot când afirmă despre geţi (Istorii, IV.94) că „ei nu cred că există o altă divinitate decât a lor”.

Cu dragoste de Hristos-Dumnezeu şi neam!

Doamne ajută!

mircea.v

01-06-2012 10:15

admin,

o pagina din spusele parintelui Calciu, o pagina din spusele parintelui Paisie,
o pagina din spusele parintelui Arsenie Papacioc si exemplele pot continua f mult, face mai mult decat toata opera lui Iorga.

Esti, sigur, foarte probabil, stiutor, si atunci intelegi f bine la ce ma refer.
Multumesc oricum, ca, foarte probabil, nu m-ati incadrat la rubrica “necinstit sufleteste”.

mircea.v

01-06-2012 10:58

Si ca sa fiu un pic mai clar, imi permit sa spun ca greutatea spuselor unui om este data de greutatea moralitatii lui. Doi oameni pronunta acelasi cuvant, prietenie de ex, dar pt un om imoral acest cuvant nu inseamna mare lucru. In gura lui, acest cuvant e “usor”.
Si ma duce gandul la greutatea spuselor lui Iisus.
Oare ar mai fi fost asa grele spusele lui Iisus, daca in El nu s-ar fi regasit moralitatea absoluta?

E o mare greseala sa nu legi opera unui om de moralitatea lui.

todor

01-06-2012 11:02

Problema nu e de suntem daci/romani. Problema acestor apologeti ai dacismului pur este ca sunt antihristi. Vorbesc oribil despre Hristos si incropesc acum de o religie “zamolxiana” care este o religie “deschisa” (open source – gen Linux,Wikipedia etc.) adica pune cine vrea ce vrea ca sa iasa bine si se lasa cu o “religie” omenesca de mai mare dragul (dar obligatoriu antihristica).
Din nefericire, din pura nestiinta, un domn – Octavian Sarbatoare – mentor al lor, a fost gazduit cu generozitate si de bibliotecile judetene din tara pentru lansarile de carte “zamolxiana”. Va ingroziti de ce poate spune.
Vedeti acilea ca sa va luminati(intunecati):
http://www.scribd.com/doc/29202110/1/Ce-este-religia

admin

01-06-2012 13:12

@mircea V.:

Iarta-ne, dar gresesti. Aici e vorba de Iorga istoricul, nu de Iorga scriitorul de literatura sau… de invataturi duhovnicesti (care nu au existat in cazul lui).

Ramane valabil sfatul: citeste-l singur pe Iorga, si vezi apoi care e treaba cu el.

admin

01-06-2012 13:22

@Marius:

Nu e corect sa spui ca articolul e propaganda, acolo sunt citati istorici reputati si nu doar prin comentarii, ci FAPTE istorice.

Asadar, sursele pe care le aduci tu inainte nu pot, singure, sa demonstreze teza contrara din articol, ele sunt doar atat, izvoare scrise care imbogatesc discutia.

Alin-7

01-06-2012 13:56

@mircea v.:

Greutatea cuvantului data de moralitatea cuiva? Peut-etre. Asta daca am reduce crestinismul si Cuvantul evanghelic care ii sta la baza la stadiul de percepte si invataturi morale si moralizatoare. Iar pe Hristosul Sau, la stadiul de Om si atat.
Insa adevarata greutate a cuvantului e dat de Duhul din spatele sau. Pot fi o persoana extrem de buna si cu o morala impecabila si totusi cuvantul meu sa nu aiba nici o putere. Desi este un cuvant extrem de bine alcatuit, o predica, pe cat de simpla, pe atat de maiastra. Degeaba.
In acelasi timp, acelasi cuvant – exact acelasi cuvant, la litera – in gura celui mai pacatos dintre oameni, care insa traieste cu adevarat in dinamica pocaintei, poate avea greutatea intregului univers si poate misca cele mai impietrite inimi.

Sa facem diferenta.

@Marius:

interesante aspecte aduceti in discutie, poate ar trebui sa le structurati si sa le puneti intr-un articol sintetic si argumentat. Ma gandesc ca, cu permisiunea adminilor, ar putea fi publicat chiar aici pe site pentru a aduce mai multa lumina in ceea ce priveste propaganda latinista si faptele, asa cum au fost ele, desbracate de interesele unora sau altora.

Altfel, documentarul referit de @admin, chiar este o manipulare cu iz securistic, amestecand adevarul cu minciuna si faptele cu exagerarile. Chiar daca titlul dat de admin poate parea dur – mai ales pentru cine cunoaste si cealalta propaganda, la fel de periculoasa – spune lucrurilor pe nume.

IVDragoslav

01-06-2012 17:01

“Sasul Johan Lebel notează că numele de valahi lor înşine este “Romuini”…”
Poate “…lor insile le este…” sau “…ca valahii isi zic lorusi “romuini”…” sau “…ca se numesc pe ei insisi “romuini”…”

@Adriana: Eu sunt de parere ca exista o oarecare legatura, chiar daca in prezent nu e tocmai vizibila, intre P. R. M. si Pavel Corut, dupa cum este intre acelasi partid si Mircea Chelaru, la o alta scara. Stiu foarte bine asta, de la cativa oameni cu personalitati asemanatoare cu cea a lui C. V. Tudor, care ii impartasesc si felul de-a pune problema.
Bine.., de cand l’am auzit eu insumi pe Emil Strainu ca prietenul sau Pavel Corut sufera de un complex de boli care i’au afectat gandirea, lucrurile sunt, daca era nevoie de confirmarea aceasta, suficient de clare.

@todor: matale stii ce e ala LINUX?..? 😕 Pentru ca banuiesc ca nu.., te rog sa’ncepi sa afli ca e un Sistem de Operare (SO) al unui calculator, in foarte multe forme, mult mai eficient decat Windows-ul pe care, probabil, l’ai folosit ca sa scrii acele randuri..! :>

IVDragoslav

01-06-2012 17:13

Uitai sa scriu c’am remarcat ca “baietii” sunt evolutionisti convinsi, desi nu pe baze “stiintifice”; atat timp cat eu=i admit ca oamenii, initial primitivi, au descoperit si-au facut si-au dres (chestiile care le erau nu tocmai la’ndemana), e clar ca nu fac decat sa contrazica istoria revelata, din care aflam inca din cat avem de-a face cu viata pe Pamant, ca primul om a fost foarte inteligent, Insusi Dumnezeu constatand ca a pus nume bune, adecvate, celor ce’l inconjurau.

Ortodox

01-06-2012 19:31

Nu stiu de ce toti rechini au sarit pe mine eu doar am vrut sa sugerez ca domni administratori ai acestui site se ocupa prea mult in ultima vreme cel putin dupa parerea mea, de teme apocaliptice chiar si cand vorbim de sectiunea pentru stri trebuie ca, crestini sa vorbim mai putin de temele astea apocaliptice, am si atras atentia ca mesajul, meu sa nu-mi fie interpretat drept o critica pentru ca nu asta am vrut sa fac.Cat priveste sectiunea duhoniceasca nu pot spune nimic impotriva ei, asa cum nu am zis nici prima oara.Ca am zis sa ne ocupam de lecturi duhovnicesti, asta nu trebuie interpretat in sensul ca rubrica cu pricina nu ar fi buna sau nu ar avea suficiente lecturi duhovnicesti, ci doar mi-am exprimat dorinta de a nu mai citi sau vedea, atatea teme apocaliptice deoarce dupa parerea mea dandu-le prea mare atentie fara sa vrem le facem publicitate, lucru care in mod sigur nu-l merita (aici ma refer stric la articolul cu pricina).Va rog sa ma scuzati daca v-am suparat prin comentariile mele.

mircea.v

01-06-2012 20:44

Alin – 7,

Pai omul pacatos care se pocaieste de faptele lui e un om foarte moral.
Poate mai moral decat cel care nu a gresit asa mult si nu s-a pocait in aceiasi masura.
Hai ca ai inteles ce am vrut sa zic.
Toti stim ce e ala om usor.
Toti stim ce insesamna “cum e vorba e si fapta”, ca asta e exemplul dat de Iisus. Iisus cum a vorbit, asa a si facut. Si asa a zis sa facem si noi.
Si credinta si fapte.

Nu vorbim de oamenii morali in sens lumesc si care nu cred in Dumnezeu.

E vorba de incredere. In cine ai incredere? In omul greu sau in omul usor?
In spusa unuia sau a altuia?
Despre asta e vorba.
Si mai ales cand e vorba de cei ce invata poporul.
Doi preoti au acelasi Har. In care ai incredere?
In cel care are si carciuma in sat sau in parintele Calciu?
Sper ca ai priceput acum la ce m-am referit.

hypatia

01-06-2012 21:50

Trebuie ca imi scapa miza aceea atat de importanta pentru care se spun in aceste comentarii lucruri cel putin ciudate. Lui Alin-7 vreau sa-i amintesc ca pocainta unui om este vazuta doar de Dumnezeu. Asa incat raspunsul oferit fratelui mircea v. despre pacatosul “care insa traieste cu adevarat in dinamica pocaintei” este doar o frumoasa precizare teoretica. Este de dorit sa se faca diferenta duhurilor, insa tot cu realism vom observa ca nu-i chiar asa la indemana oricui sa deosebeasca duhurile. Si atunci raman faptele. Si, Slava Domnului, ca Iorga are fapte destule care ne pun in incurcatura, Dumnezeu sa-l ierte! Ar trebui sa dam si Cesarului ce-i al lui si sa spunem ca in mentalul colectiv suntem in mare masura tributari curentului lansat de Sainte-Beuve, care cerea societatii sa aprecieze operele marilor faptuitori (de arta si literatura) dupa caracterul persoanei respective. si am ramas tributari acestui fel de a gandi. Daca ne gandim ca opozitie acestei paradigme facea un scriitor cu faima de homosexual, parca iti vine sa-i dai dreptate lui Sainte-Beuve.

Pe de alta parte, imi exprim nadejdea ca duhul acesta separatist dintre noi va fi atenuat, admin nu va mai fi asa suparat si va intelege ca nu cer sfintenie nimanui, am si eu pacatele mele pentru care dau seama. Problema pe care o semnalez adminului e daca sa ne mai exprimam punctele de vedere sau nu. Si spun ca de multe ori m-am cenzurat in a scrie cate un comentariu de frica sa nu supar pe cineva. Acum nu ma pot abtine sa scriu ca ceva nu-i in regula. De ce trebuie sa acceptam cu totii ca materialul postat de admin ar fi de pus la icoana, eventual invatat pe de rost, cand evident este scris cu duh patimas? Ca sa deosebim duhurile…. De ce nu se pot aduce completari, corectari fara riposte? Fratele Marius a venit cu lucruri interesante pe care admin le respinge pe motiv ca “sursele pe care le aduci tu inainte nu pot, singure, sa demonstreze teza contrara din articol, ele sunt doar atat, izvoare scrise care imbogatesc discutia.” De unde concluzia asta? Eu nu cred ca fratele Marius voia sa demonstreze o teza contrara articolului, ci, ca si mine, ca si altcineva aseara, voia sa arate ca articolul are scapari, prin aceea ca dacii sunt vazuti doar pagani,de parca nici unul dintre ei nu s-ar fi crestinat, iar daca ii sustii astazi pe daci ca stramosi, esti si tu zamolxian. S-a mai spus si reiau si eu: daca unii debiteaza prostii cu carul pe tema dacilor, nu cred ca ar trebui sa infieram pe daci ca sa nu se mai spuna prostii. E ridicol. Cine vrea sa se intoarca la paganism o va face oricum. Dacii sunt stramosii nostri, maine sunt mosii. Un gand buni si pentru ei, va rog. Pentru cei care au primit liber crestinismul, inainte si in timpul procesului de etnogeneza. Aici voiam eu sa atrag atentia. Dar se pare ca nu-i chip. Imi pare rau ca asa stau lucrurile. Mare pacat ca nu se poate discuta degajat pe tema asta.

admin

01-06-2012 23:22

@hypatia:

Iar o sa spuneti de suparare, dar nu vedem de ce ne invartim asa mult in jurul cozii si nu discutam, rational, subiectul postarii. E supararea noastra inchipuita mai subiect decat postarea in sine. In fine, ne declaram depasiti de cum au evoluat comentariile aici.

todor

02-06-2012 00:34

@IVDragoslav
Sunt programator in C++ asa ca stiu ce este Linux. Eu va spuneam cum face d-l Sarbatoare o religie cu contributia tuturor doritorilor-asa ceva chiar n-am mai auzit pana acum. Acum te las, ma voi delecta cu un Ubuntu. Vreau sa desenez ceva in Autocad dar, pentru tine, ma voi chinui in Linux. Noroc cu Bricscad ca au dezvoltat o platforma cad acceptabila. Poti sa desenezi chiar si cercuri…Pana maine dimineata o scot la capat.

Emil

02-06-2012 12:53

Excelent, excelent, Marius! pacat ca la comentariile de sub articolul tau nu s-a pomenit nimic de el, probabil a trecut printr-un “scrolling” (sic!) total la majoritatea cititorilor. Admin a trebuit sa il bage in seama, dar prea scurt si neconstructiv. De aici se mai vede si importanta interesului pentru dezbatere in detrimentul interesului pentru adevar. Am memorat aceasta pagina (pentru mine, in Evernote) si datorita contributiei tale.

Ingrid

02-06-2012 16:34

Aprecieri deosebite comentariului lui Marius!
Problema este ca astfel de marturii istorice sunt prelucrate si completate cu tot felul de presupuneri si sincretisme aberante, pornind chiar din mediul occidental. Iar ai nostri, mai mult sau mai putin securisti, preiau informatiile cu totul, cum se intampla si in mediul academic teologic.
Articolul lui M Popescu a devenit imperios necesar si pe asa un ton, tocmai din cauza sincretismelor extrem de periculoase, si a informatiilor gresite strecurate intre cele bune.

Ingrid

02-06-2012 17:04

Si la Heidelberg mi-au vorbit nemtii despre uimitoarele tablite cu cea mai veche scriere din lume, care se afla pe teritoriul tarii mele de origine.
Pentru ei “redescoperirea” civilizatiilor vechi si sincretismul ideilor si credintelor sunt mari pasiuni, si interpretand documentele dupa voia proprie, relativizeaza totul.

admin

02-06-2012 17:56

@Marius:

Am citit mai atenti textul, permitandu-ne timpul acest ragaz abia acum. Cateva observatii punctuale:

1. Prima parte a citatelor, referitoare la daci ca unul din popoarele primordiale, exprima doar niste opinii asupra unor perioade atat de indepartate, si cu vestigii istorice atat de precare, incat aproape oricine poate sa creeze o naratiune despre orice. Chiar daca UNII dintre cei citati sunt istorici, si poate ca unii dintre ei au in spate si cercetari istoric/arheologice despre aceasta perioada, in esenta, ele sunt cel mult ipoteze despre o perioada imposibil de descris cu certitudine.

2. Argumentul ca dacii si-au pastrat identitatea tare si ar fi fost ostili romanilor ne duce in aceeasi fundatura cu ceea ce dacistii combat: cum se face, atunci, ca, in ciuda diferendelor mari intre latini si daci, acestia din urma… dispar din istorie? Ce anume a ramas din cultura, limba si religia dacilor, ce anume s-a pierdut? Cum au fost atat de usor cuceriti de Traian si atat de usor stapaniti de Imperiu, daca erau atat de ostili? Au mai speriat pe altcineva in acea perioada, in afara unui poet exilat?

3. Citatele cu Zamolxe care se intind pana tarziu spre secolul 9 ce vor sa demonstreze? Ca s-a pastrat religia dacilor pana atunci? Adica vrea sa contrazica principala ipoteza a articolului de mai sus, anume importanta elementului crestin? Ca alt sens nu vedem. Si aici exista aceleasi contradictii: daca s-ar fi pastrat pana la acel secol, cum si de ce a disparut ulterior? Pana la urma aici se pare ca e bataia: sa se arate cu orice pret originalitatea credintei dacilor si pre-eminenta lor fata de crestinism. Dar daca luam toate credintele pagane vom observa tot felul de elemente si simboluri foarte interesante si foarte similare cu ce ni s-ar parea noua ca apartine astazi crestinismului. Nu pe alta logica (una anticrestina) a fost construit documentarul Zeitgeist. Lucru care ne duce cu gandul ca Dacii, adevaruri tulburatoare, este o reproducere romaneasca a aceluiasi mesaj Zeitgeist.

4. Apropo de pasoptism: totusi pasoptistii, cu romaneasca lor chiriteasca, au reusit cu adevarat sa schimbe foarte mult limba. Cine vrea sa vada acest lucru sa ia Biblia din 1688 si sa o compare cu limba romana culta din sec. XIX. Limba aceea romaneasca cu parfumul sau inegalabil a fost in mare parte frantuzita de cultura bonjurista a secolului Romaniei moderne. Sau sa incerce sa citeasca orice carte scrisa in romana, de tip religios, inainte de pasopt.

Mirela

02-06-2012 20:47

Autorul acestui articol greseste in destul multe privinte. O sa scriu un comentariu in care o sa specific mai pe larg ce si cum. Stay tuned.

Mirela

02-06-2012 20:55

@admin,

“Nu e corect sa spui ca articolul e propaganda, acolo sunt citati istorici reputati si nu doar prin comentarii, ci FAPTE istorice. ”

Tocmai, ca nu prea sunt citati, ci sunt pusi in subsolul articolului, fara a face referire la fragmente din scrierile lor dupa fiecare idee prezenatat in textul articolului, asa cum se procedeaza de obicei. Iar faptele sunt trunchiate. Revin mai tarziu.

admin

02-06-2012 21:03

@Mirela:

Aha… Daca suntem foarte acrivici dpdv al tehnicii de redactare al unei cercetari, crede-ne ca nimic din ce s-a vehiculat nu are substanta, cu atat mai mult documentarul video sau celelalte aiureli “dacice”. Abia acest raspuns este mai documentat.

Ehta

03-06-2012 05:08

Ca sa nu ne pierdem timpul, fiindca vad ca este inevitabil. Ca premisa: am sa folosesc numai lucruri stiute si recunoscute de catre toti specialistii, fie de marea lor majoritate; cu siguranta unele lucruri le cunoastem chiar noi, de la scoala.

“Roman” insemna “om liber”. Nu a existat niciodata un “popor roman” in sensul etnic. Acceptiunea de “popor roman” privea spre un statut juridic al celor din neamuri diferite, fie ca erau latini(din metropola), fie, iberici, egipteni, evrei etc.
Dupa cum se stie, lucru atestat de catre toate decopertarile din metropola Roma si nu numai, latinii erau un singur grup/trib, legenda este confirmata. Daca ei s-au aliat cu sabinii sau i-au infrant, conteaza mai putin, insa conteaza ca au absorbit multe de la o civilizatie infloritoare superioara din peninsula, cea etrusca; si nu numai, dupa cum se va vedea mai apoi(de la daci au luat cel mai exact calendar, ba Traian a ordonat sa-i fie transportata la roma si mobila din palatul lui Decebal, asta ca un detaliu; de la toate populatiile cucerite, latinii au preluat cate ceva). Cei mai multi lingvisti au cazut de acord ca latina are patru etape/stadii. In secolul I i.Hr, aristocratia din Latium a dispus schimbari majore in limba, cu scopul de a se distanta de vulg. Aceasta este limba latina care va fi folosita mai apoi in armata si administratie. Impotriva acestor schimbari de substanta s-au revoltat mai multi invatati ai Romei, printre care si Pliniu cel Batran. El spunea ca din noua limba poporul nu mai intelege nimic. Schimbarea de care vorbim s-a facut masiv cu ajutorul meditatorilor greci(in paranteza fie spus, latina a preluat sute de cuvinte din greaca, unele au fost luate de greci de la traci). Limba latina a fost vorbita DIN NECESITATE, IN PARALEL CU LIMBA NATIVA A POPOARELOR CUCERITE, CAND SITUATIA O IMPUNEA, atat cat o stia fiecare, era o limba in care SE INTELEGEAU CEI DIN SEMINTII DIFERITE, FARA CA EA SA FIE VORBITA NATIV/IN CASA de aceste populatii. Iata ce nu inteleg multi, unii nici nu vor sa inteleaga, lesne de inteles de ce, desi este foarte simplu. Limba latina va ramane izolata, mai apoi, ca limba de cult, respectiv ca limba de cultura pana tarziu, cam in toata Europa; cu precizarea ca aproape toata cultura apusului a fost sub pulpana si consimtamantul romei, dupa cum bine stim. De la materialismul francez incepe o alta perioada, e vorba de emancipare si de multe altele…de situatii particulare in cateva state din Europa, cu mai putina relevanta in subiectul nostru. Privitor la scriere, fireste ca aproape toate cartile apusului sunt scrise in latina, dupa cum bine stim. Asta nu insemna, insa, ca popoarele din Europa vorbeau nativ limba latina. Cat despre accesul maselor la scriere in acea perioada… ma abtin, era accesibila unor grupuri extrem de restranse, era ceva initiatic, aproape ritualic.
Pentru Dacia avem atatea dovezi si argumente ca nu s-a intamplat aceasta romanizare si formare de popor nou, dovezi care astazi sunt coplesitoare, incat fiecare se poate intreba, pe drept cuvant, de ce nu s-a renuntat la varianta istoriei oficiale. Aceste dovezi sunt de toate felurile, incepand de la cele etnografice pana la surse romane care nu au vorbit niciodata de miscari/modificari in sensul romanizarii(ce o mai fi insemnand, nici macar adeptii nu s-au pus de acord), fie de ceva asemanator. In schimb, ele pastreaza lunga serie de razboaie cu dacii liberi si rascoalele impotriva imperiului roman.
CUCERIRE NU ESTE TOT UNA CU ROMANIZAREA SI NU ARE CA PREMISA FORMAREA UNUI POPOR NOU, cum am spus. Poporul daco-get/dac(generic vorbind) exista cu mult inainte de anul 711 i HR, anul de la care Burebista stabileste inceperea numararii anilor.
Fireste ca nici tracii din sud nu au fost romanizati, dovada sunt aromanii, dar nu numai ei, discutia este mult prea lunga, desi presimt ca voi reveni. In fapt, tracii erau o prezenta atestata in nordul Italiei, urmasii lor de astazi sunt romansii, care au si astazi sute de cuvinte identice sau aproape identice cu cele din limba noastra. Si multe altele in comun, inclusiv vestigii trace in imediata apropiere.

Voi reveni, daca este cazul, pentru a vorbi despre asa-zisii “factori de romanizare”, ca sa dovedesc ca ei nu au existat.

admin

03-06-2012 14:16

@Ehta:

Nu aveti prea multa credibilitate, dupa ce ati scris intr-un comentariu nepublicat ca articolul ar incalca ”legea strabuna” si ca ar exista niste adevaruri (ezoterice?) transmise din dac in pui de dac pana la noi, astazi…

Sunteti un adept, adica, al dacismului, deci comentariul dvs. este pro domo.

In orice caz, e ceva foarte interesant. Romanii astia, de fapt, nici macar nu prea au existat in istoria noastra si, daca stam sa analizam bine, poate ca nici in a omenirii, nu? Un fleac…

Bogdan

03-06-2012 15:12

Despre raportul dintre latină şi limba vorbită de daci, despre care Ovidiu ne spune limpede că sunt limbi diferite: „Când văd locurile de aici, obiceiurile oamenilor, limba şi felul lor de viaţă, şi când mă gândesc ce sunt şi ce am fost, un atât de mare dor de moarte mă cuprinde” (Fontes, vol. I, p. 281). „Nu mă pot înţelege la vorbă cu oamenii sălbatici de aici” (p. 287). „Rareori străbate mările până aici vreun corăbier din Italia, rareori vine el pe aceste ţărmuri lipsite de porturi. Fie că ştie greceşte, fie că vorbeşte latineşte, desigur latina îmi face mai multă plăcere” (p. 289). „Nu-i nimeni ale cărui urechi ar putea să-mi înţeleagă poeziile, dacă i le-aş citi. Adesea întreb despre vreo vorbă, de un nume sau loc, dar nu-i nimeni care să mă poată lămuri. Când încerc să spun ceva, deseori îmi lipsesc cuvintele; mi-e ruşine s-o mărturisesc – m-am dezvăţat să vorbesc. În jurul meu glăsuiesc aproape numai guri tracice şi scitice. Îmi pare că aş putea scrie în versuri getice. Crede-mă, mi-e teamă că s-au strecurat printre cele latineşti şi că în scrierile mele vei citi cuvinte pontice” (p. 291). „Nu e nimeni pe aici căruia să-i recit poeziile mele; nimeni care să asculte cu urechile lui vorbe latineşti. Scriu şi-mi citesc mie însumi; căci ce să fac? Scrisul meu este deci asigurat că are cine să-l judece. Adesea mi-am zis: de ce să mă chinuiesc cu această grijă? Citi-vor oare poeziile mele sarmaţii sau geţii? (p. 293). „Pe cât pot îmi uşurez soarta tristă cu poezia. Deşi nu am pe nimeni cui să i-o citesc, totuşi astfel îmi petrec şi îmi înşel timpul. Nu mă chinuieşte atât […] faptul că barbarii nu cunosc limba latină, iar limba greacă a fost învinsă de limba getică” (p. 297). „Eşti curios să ştii ce populaţie se află în ţinutul tomitan şi ce obiceiuri au oamenii printre care locuiesc? Deşi în acest loc sunt amestecaţi greci şi geţi, ţărmul ţine mai mult de geţii nedomoliţi. Sarmaţii şi geţii sunt mai numeroşi” (p. 299). „La puţini dintre ei se mai păstrează urme ale limbii greceşti, iar aceasta a devenit şi ea barbară din pricina accentului ei getic. În această mulţime nu-i nimeni care întâmplător să ştie latineşte şi care să poată rosti măcar câteva cuvinte. Iată, mi-e ruşine, dar mărturisesc: din cauza dezobişnuinţei îndelungate, chiar îmi vin cu greu în minte cuvintele latine. Nu mă îndoiesc că în această cărţulie s-au strecurat multe din limba barbarilor” (p. 301). „Ei vorbesc între ei o limbă pe care o înţeleg; dar eu trebuie să mă înţeleg prin semne. Eu sunt aici barbarul, căci nu sunt înţeles de nimeni: când aud cuvinte latineşti, geţii râd prosteşte; cu siguranţă că adeseori vorbesc rău despre mine pe faţă; poate îmi reproşează că sunt un surghiunit. Nu-i nici o carte pe aici, nu-i cine să-şi plece urechea şi să înţeleagă cuvintele mel. Peste tot, numai barbari cu glasul lor sălbatic” (p. 305). „Eu însumi am impresia că m-am dezvăţat de limba latină; căci am învăţat să vorbesc limba getică şi sarmatică” (p. 307). „Când chemi muza, ea nu vine la geţii cei sălbatici” (p. 313). „Spre a nu fi năpădit de grijile obişnuite, aş mâna eu însumi boii de la plug sub jugurile lor încovoiate, aş învăţa cuvintele cunoscute de boii getici şi aş adăuga şi îndemnurile cu care sunt ei obişnuiţi” (p. 315). „Când, odată, le vorbeam despre cinstea voastră, căci am învăţat să vorbesc limba getică şi sarmatică” (p. 324). „Abia mi se pare că sunt întreg la minte, deoarece scriu poezii şi am grijă să le corectez în mijlocul geţilor sălbatici” (p. 327). „Nu trebuie să te miri, dacă versurile mele sunt cumva rele: eu care le scriu am devenit aproape un poet get. Ah! Mi-e ruşine: am scris o cărţulie în limba getică, în care cuvintele barbare au fost aşezate după ritmul versurilor noastre. Le-a plăcut – felicitându-mă – şi am început să am faimă de poet printre neomenoşii geţi barbari” (p. 337).

admin

03-06-2012 17:04

@Bogdan:

Frumoase citate, dincolo de realitatea istorica pe care o surprind.

Dar vajnicii nostri dacologi nu s-au speriat ei de un Imperiu, fie el si Roman, daramite de un poetel exilat? 🙂 Cu atat mai putin s-ar intimida de probe istoice.

Ehta

03-06-2012 18:56

Cred ca nu ati citit cu atentie tot ce am scris. Eu am vorbit de continuitatea daca, nu stiu ce este dacism, probabil are o trimitere peiorativa.

Exista alte scrieri la care foarte putini au acces, personal ma lasa rece daca vreti sa credeti sau nu; istoricii de astazi nu vor avea niciodata acces la aceste scrieri. Insa, acest lucru nu conteaza, atata timp CAT AM FOLOSIT INFORMATII CUNOSCUTE/RECUNOSCUTE DE TOATA LUMEA.

Cred ca am sa ma opresc aici, probabil din compasiune, fiindca am ajuns in punctul in care aveam de gand sa suspend acei “factori ai romanizarii” si sa va explic ca ei nu au existat niciodata. Se pare, insa, ca nu va intereseaza adevarul, ci teoriile.

Ehta

03-06-2012 18:59

Si inca ceva: pastrati distanta si vorbiti cum vi se vorbeste, fara “transmis din pui de dac” etc.

admin

03-06-2012 19:06

@Etha:

Pai e ceva secret sau nu? Cum adica ”istoricii de astazi nu vor avea niciodata acces la aceste scrieri”? Cu asemenea lucruri vreti sa fiti credibili? De aceea ironizam, nu ca o chestiune personala, ci pentru ca de la bun inceput, intr-o discutie cu oarecari valente sa zicem academice, sa se vina cu ”detinem informatii secrete” de acum 2000 de ani este ceva… adica ar trebui sa va dati singur seama ca suna cel putin straniu.

In rest, daca aveti materiale/argumente, simtiti-va liber sa va exprimati.

Ehta

03-06-2012 21:22

Incercarea mea are un singur scop.

era vorba de principalii factori de romanizare:

1. colonistii – exista un singur izvor antic care vorbeste de “multimi de colonisti” care au pornit spre noua provincie. Insa, aceste “multimi de colonisti” nu sunt atestate in mediul rural nicaieri. Exista urme sporadice apartinand altor semintii, in mediul rural si in jurul coloniilor si al municipiilor, mai ales in jurul ulpiei traiana sarmizegetusa, cunoscutele vilae. Daca va este mai la indemana sa intelegeti de ce nu a avut loc aceasta romanizare, ganditi-va la modul cum prezinta Noul Testament ocupatia romana, o analogie se poate stabili.

Colonistii, care au ajuns in bucata de Dacie ocupata, s-au stabilit in orase, in marea lor majoritate. Populatia acestor orase, in vremea ocupatiei, nu putea trece de 3 – 3,5 % din populatia totala, mi-ar trebui cateva zile doar ca sa va explic cum s-a ajuns aici. Nu este foarte greu sa stabilim cu aproximatie cam ce populatie puteau locui permanent intre zidurile COLONIILOR SI MUNICIPIILOR ROMANE din Dacia, fara a ignora faptul ca dacii sunt atestati cu locuinte stabile in acele urbe.

Ramane sa va ganditi singur cati dintre acesti colonisti au ramas in orasele romane dupa marea rascoala si atacarea concentrica a provinciei(de catre dacii liberi si aliatii sarmati, iazygi si roxolani), petrecuta la 117. Atunci partea carosabila a podului de la Drobeta a fost arsa, guvernatorul roman ucis, Ulpia asediata. O forta puternica imperiala a reusit sa restabileasca situatia cu eforturi mari. Sunt multe lucruri cunoscute din HISTORIA AUGUSTA, de la LACTANTIUS(De mortibus persecutorum), de pe emisii monetare, papirus egiptean – “Der Kampf”, C PATSCH, etc.), ma refer la vremea lui Hadrian(117-138), care a luat o serie de masuri organizatorice si a parasit o parte din teritoriile cucerite de traian.

Anii 138, 140, 143, 156, 157, 159, sunt ani de razboaie cu dacii liberi si aliatii, in adancimea provinciei, daca e sa pomenim ce s-a intamplat in vremea imparatului antonius pius(138-161) Sunt atacuri pe mai multe directii, coordonate cu rascoale locale(PANEGIRIC, Aelius Aristides, 26, 79; etc.)

………………………….

Povestea continua pana in vremea lui Aurelianus(270-275), caruia i se cere de catre alianta carpo-traco-gota sa-si retraga trupele la sud de Dunare.
Acele “expeditii de jaf” au avut ca scop principal eliberarea dacilor de sub ocupatie. Carpii si costobocii, in principal, vor folosi stipendiile cum le-a folosit si Decebal: ca sa se inarmeze impotriva romei. Cu aceasta Armada, Aurelian va incheia o alianta, lasandu-i pe traci si aliati sa controleze zona Balcanilor, in timp ce imparatul porneste sa inabuse revoltele din Egipt si Palmira; nimic intamplator. De altfel, cu cativa ani inainte, Regalian fusese proclamat imperator de legiunile din Dacia, Moesia si Iliria; aceste regiuni isi vor declara autonomia sub Regalian, care nu se rupe total de roma, este si motivul pentru care el cade asasinat. Fireste ca este o istorie mult prea densa ca sa poata fi cuprinsa in cateva cuvinte.

Ramane sa va explicati singur care a fost impactul unei clime total diferite asupra unor presupusi colonisti CARE VORBEAU NATIV LATINA – fiindca numai de la aceia putea veni romanizarea, restul sunt povesti.

Ramane sa va ganditi cum au fost romanizate comunitatile traditionale traco-dace, in esenta inchise(in “tarile istorice” aceasta tendinta poate fi observata si acum);

Ramane sa va ganditi cum au putut prelua dacii o multime de cuvinte noi, renuntand la cele vechi, si de ce, cand modul lor de viata nu s-a schimbat, practic, deloc.
Patrunderea unor cuvinte noi, sinonime etc poarta alt nume, IN NICIUN CAZ ROMANIZARE; aSA CUM NICI PATRUNDEREA UNOR CUVINTE SLAVE NU INSEAMNA SLAVIZARE ETC.

Ramane sa va ganditi spre cine duc “obiceiurile pagane”, fiindca aceste obiceiuri legate de nunta, inmormantare etc DAU ORIGINALITATE SI AUTENTICITATE ORTODOXIEI ROMANESTI. Ramane sa mergeti spre obiceiuri, traditii, folclor, toate duc spre continuitatea traco-daca. Pana si arhitectura caselor din lemn este preluata de la traco-daci.

Dupa 271, orasele, atunci romane, decad.
Va puteti imagina ca o minoritate latina urbana, putea opta pentru o viata rurala, presupunand ca se acomodase la clima, ba in conditiile in care amenintarea unor populatii deloc politicoase se facea deja simtita? Fiindca trupele se retrasesera.

admin

03-06-2012 21:32

@Ehta:

In buna parte sunt observatii care demonteaza logica in care au fost interpretate unele surse istorice. E in regula, se poate admite asta, nicio ipoteza interpretativa, cand ne referim la perioade istorice atat de slab acoperite de date, nu poate pretinde statut de explicatie infailibila.

Totusi, sa nu cadem in confuzie: aici nu s-a contestat, sau cel putin noi nu o facem, faptul ca exista traditii de locuire si traditii ritualice inca de pe vremea stramosilor daci. Ba chiar putem presupune ca anumite trasaturi sufletesti se trag de acolo (unii considera chiar fatalismul mioritic drept ”reziduu” ancestral, laolalta cu doina si dorul).

Problema aici era cu tezele istorice din spatele documentarului care, chiar daca nu merg pana la aberatia artistica a dacilor copiati de evreii iluminati, minimizeaza totusi impactul cu Imperiul Roman, considera dacii popor inrudit sau de aceeasi limba cu acestia si elimina aproape total importanta impactului cu crestinismul.

Pentru episodul aurelian care sunt sursele?

Ehta

03-06-2012 22:06

2. veteranii romani, alt FACTOR DE ROMANIZARE; 2/3 legiuni au securizat provincia/provinciile nord-dunarene. Efectivul maxim al unei legiuni: 7.600 de oameni. Una era traca, LVM. Faceti singur socoteala cati legionari se puteau lasa la vatra in 15, 10 ani! Ar trebui sa tineti cont de faptul ca nr celor care apucau varsta nu era foarte mare, cred ca este inutil sa va amintesc de razboaie si de media de viata presupusa atunci. Tineti cont si de antipatia presupusa a populatiei dacice, dar si de faptul ca proprietatile acestora constituiau o tinta pentru “expeditiile de jaf” ale dacilor liberi, dar si pentru cei care se rasculau. Greu de presupus, practic imposibil, ca ei au “romanizat” pe bastinasi, presupunand ca au ramas in provincie sa-si munceasca pamantul. Iar despre cazurile izolate – ma refer la cei care au fost tolerati de catre daci, cel mai probabil de neam tracic – credeti ca a schimbat ceva?

Va reamintesc caracterul traditional inchis al comunitatilor dace, dar nu numai.

Ganditi singur cata credibilitate are acest “factor de romanizare”

admin

03-06-2012 22:19

@Ehta:

Nu ati raspuns la primul punct… Iar aici nu faceti decat sa spuneti ”nu e logic ca 2/3 legiuni sa romanizeze”. Asta e doar o inferenta, nu e o demonstratie cu caracter istoric. Si daca populatia daca de rand era de alta parere decat elitele lor? Poate ca nu aveau chef sa stea prin razboaie si se multumea cu o administratie stabila, acolo unde era, sau voia sa isi vada de agricultura si pastoritul lor.

Ehta

03-06-2012 22:28

pentru Aurelian: Eutropius 131 8 5 1…; Rufius Festus, 8, 4; Iordanes/Getica 217; Historia Augusta/Vita Div Aureliani/39,22,3…; Zosimos I 45; Lactantius, Sexstus Rufus, s.a.

Evident, informatiile despre perioada lui Aurelian sunt mult mai numeroase.

admin

03-06-2012 22:36

„Una din chestiunile care, din motive politice, au fost cel mai mult exploatate împotriva românilor, pentru a le tăgădui existenţa, în evul mediu timpuriu, – ei apărând, chipurile, printr-un fel de generaţie spontanee, mai târziu, de-a dreptul pe teritoriul pe care-l ocupă şi-l stăpânesc acum pe malul stâng al Dunării –, este cea a părăsirii Daciei Traiane de către Aurelian, care ar fi pus să fie transportaţi în noua sa Dacie de pe malul drept înşişi provincialii, lăsând în seama barbarilor, goţilor, teritoriul evacuat, ca şi cum ar fi fost vreodată pe acest teritoriu o Goţie asemenea Franciei francilor, ori Lombardiei longobarzilor. Încă de multă vreme, chiar fără a ţine seama de reprezentanţii şcolii ardelene din secolul XVIII, au fost înfăţişate argumente împotriva unei aserţiuni care se bizuie, în afara unui rezumat târziu al lui Eutropiu, care prin el însuşi valorează aşa de puţin, pe un singur text, cel al istoriografului lui Aurelian, Flavius Vopiscus”.

„În ciuda pretenţiei de a fi cercetat arhive, de a fi cules informaţii în familia lui Aurelian chiar, cu toate scrisorile pe care le intercalează şi care au fost dovedite ca neautentice, Flavius Vopiscus nu este decât un compilator din epoca lui Constantin. Acesta din urmă, vrând să apară ca un nou Augustus, socotise că prestigiul Imperiului suferă din pricina obscurităţii în care era cufundată viaţa Cezarilor din secolul III şi porunci aşadar să li se redacteze biografiile, oricare ar fi fost starea surselor şi calitatea însăşi a istoricilor. Aceştia trebuiau să pună în relief importanţa noii domnii care-şi propusese, între altele, de a recâştiga, de la goţi şi sarmaţi, vechea frontieră a Dunării şi, cu cât părăsirea decretată de Aurelian ar fi apărut mai completă, cu atât mai mare trebuia să reiasă figura împăratului revanşei, care ar fi înfipt din nou vulturii pe ţărmul barbar al Dunării.

Dar pasajul însuşi care povesteşte evacuarea totală nu se află la locul său, acolo unde este vorba de acţiunile militare ale lui Aurelian, ci este amestecat cu alte evenimente şi situaţii. Trebuie dar să admitem că e vorba numai de o notă marginală oarecare pe care un copist de mai târziu a introdus-o în text. Fără doar şi poate, numai ea nu e de ajuns pentru a admite acest fapt cu totul aparte, precum că Imperiul ar fi transportat dincolo de un mare râu o întreagă populaţie.

Există cauze economice, care, dealtfel, au fost adeseori invocate pentru că ele se impun oricui are simţul realităţilor omeneşti, ale unei vieţi permanente a societăţilor, pentru a nu admite posibilitatea acestei mutări în masă. O populaţie nu părăseşte niciodată, chiar şi în faţa celor mai mari restrişti istorice, chiar şi în faţa celei mai înverşunate împotriviri a forţelor înseşi ale firii, pământul în care şi-a înfipt adânci rădăcini: să ne gândim la Neapolul trăind sub un vulcan, la Messina refăcută pe ruinele lăsate de cutremur, la Lisabona reînviată, la insulele japoneze. Ea revine la amintirile sale, la urmele sale, la lucrarea sa, care a sfârşit prin a o domina. Dacă aceasta se petrece în mod obişnuit cu locuitorii oraşelor, lucrul este cu atât mai adevărat în cazul ţăranului, legat de brazda sa, de terenul pe care l-a creat prin truda lui, şi la toţi aceia care, în centrele urbane mărunte ale Daciei, trăiau de pe urma ţăranului şi nu puteau trăi altfel. Cei care, printre români, mai păstrează încă obiceiul de a vorbi de o retragere în munţi în faţa barbarilor năvălitori, prefăcând cu atâta uşurinţă în păstori pe scoborâtorii mai multor generaţii de agricultori, nu-şi dau seama de faptul că schimbarea ocupaţiilor tradiţionale în faţa unui şoc oarecare al istoriei este o imposibilitate, iar a face dintr-un plugar un cioban nu e mai uşor decât a preface un meseriaş într-un marinar.

Trecerea dincolo de Dunăre nu poate fi de asemenea admisă pentru un alt motiv, care se impune la fel de firesc oricărui spirit liber care vrea să cerceteze problema. Dacă e vorba de păstori – şi într-aceste regiuni erau(;) din epoca preistorică –, ei nu puteau să-şi afle pe un alt teritoriu obiceiurile lor de neocolit, drumul lor, cele două sălaşuri ale lor, de vară şi de iarnă. Dacă e vorba de agricultori, unde li s-ar fi dat lor în Moesia câmpurile de care aveau nevoie, câmpuri ocupate de o populaţie mai demult romanizată, căci nu se putea proceda, pentru a-i reaşeza, la o împărţire a pământurilor, aşa cum au impus-o dealtfel aiurea căpeteniile barbare, ajunse stăpânii ţării.

Aceasta presupunând, ceea ce este absurd, că Imperiul ar fi avut în secolul al III-lea mijloacele de care dispune în epoca noastră un stat modern pentru a da de veste la mii de oameni că trebuie să-şi părăsească aşezările, pentru a se instala la o dată anume, urmând o rută indicată cu precizie, în altă parte, unde aveau să-şi afle locuinţe gata pregătite. S-a văzut în zilele noastre câte sacrificii impune o evacuare, întotdeauna foarte incompletă. Şi încă admiţând că aceşti provinciali, în cea mai mare parte a lor daci romanizaţi, ar fi fost atât de necesari acestui Imperiu, încât el ar fi luat cele mai amănunţite precauţii să nu rămână urmă de ei măcar în provincia pe care socotea că n-o mai poate apăra… A ne gândi la scrupule de onoare şi de prestigiu numai din cauza acelui nume, de «Dacia lui Aurelian», dat vechii Moesii, înseamnă a nu înţelege tot ce era aspră realitate, lipsită de orice sentimentalism, în gândirea romană dintotdeauna: prefăcătoria ipocrită a celui care a dat înapoi, cu laşitate, în faţa presiunii barbarilor, nu reuşeşte să se impună judecăţii noastre.

Din punct de vedere militar, obiecţiile care se prezintă sunt la fel de puternice. În privinţa romanilor, de obicei, ne înşelăm în chip straniu asupra concepţiilor lor asupra frontierei. Tourneur-Aumont – şi nu e singurul care o spune – a arătat că nu e vorba de o simplă linie, ca în epoca noastră, ci de un întreg ansamblu, în care trebuiau să intre fortificaţii de cel mai divers caracter, pământuri nelocuite, păduri, mlaştini, acele păduri şi mlaştini care mărginesc şi astăzi malul stâng al Dunării. Această operă de apărare nu era, cu siguranţă, aceeaşi, de la un capăt la altul, din Banat până-n fundul câmpiei muntene, acolo unde ea atinge Sciţia Mică, ce prezenta alte posibilităţi. Rezultă de aici că această frontieră, care nu era decât un front, un front mereu în mişcare, a oscilat după împrejurări, cedând azi într-un punct, pentru a reveni la primii zori de nădejde. Retragerea legiunilor trebuie să fi fost hotărâtă de mai multe ori, la date deosebite. A crede într-un ordin general înseamnă a te încăpăţâna să rămâi într-o gravă greşeală. Dealtfel, dacă s-a ajuns la concluzii, ele înseşi nesigure, prin întreruperea monedei, nu s-a reuşit pe de altă parte să se dea o cronologie sigură părăsirii Daciei.

Imperiul n-a putut să cedeze în chip formal Dacia lui Traian unor barbari a căror stabilire ar fi considerat-o ca fiind în afara graniţelor sale de drept şi prezentând din punct de vedere militar o primejdie permanentă. Noţiunea însăşi a statului, aşa cum au avut-o romanii, s-ar fi împotrivit la aceasta în felul cel mai absolut. A rectifica frontiera dinspre regele Persiei (de fapt un împărat, ba încă cel mai vechi), era cu totul altceva decât această cesiune în favoarea unor barbari, oricare ar fi fost aceştia şi cărora niciodată nu s-a gândit nimeni să le acorde paritatea, ca un stat altui stat. Aceşti goţi cunoscuţi de multă vreme şi cu care, totuşi, din timp în timp, se avuseseră relaţii paşnice, puteau fi folosiţi pentru apărarea însăşi a hotarului în sensul pe care l-am indicat. Împăraţii foloseau de zeci de ani pentru flancurile legiunilor contingente de cavalerie barbară, aşa cum au aşezat în Gallia numeroşi coloni germani, pe care proprietarii din ţinuturile învecinate cu frontiera îi căutau pentru vigoarea lor fizică. Sistemul de federaţii, cărora li se plătea serviciul, – pe care numai concepţia modernă a prestigiului a putut să-l facă a fi socotit ca un tribut, iar tributul ca o umilinţă –, era mai comod decât costisitoarea întreţinere a legiunilor; aceştia erau lăsaţi să trăiască, pe lângă subsidiile şi darurile asupra cărora se ajunsese la o înţelegere, pe seama locuitorului, căruia în schimb nu i se mai cerea contribuţia datorată statului, ceea ce, în fond, era acelaşi lucru.”

Nicolae Iorga

Un crestin ortodox

03-06-2012 22:41

@Ehta

Obiceiurile pagane legate de logodna, nunta, inmormantare sau de sarbatori, mostenite sau inventate de-a lungul timpului, nu au nici-o legatura cu ortodoxia.
Obiceiurile pagane si ortodoxia sunt doua traditii, doua feluri de credinta si de vietuire complet diferite.

Obiceiurile pagane nu pot sa dea originalitate si autenticitate decat necredinciosilor. Este adevarat ca multi mireni ortodocsi au mostenit si nu vor sa lepede aceasta traditie a obiceiurior pagane, dar aceasta se intampla doar din cauza necredintei si a lipsei de interes in privinta invataturii ortodoxe.

In Traditia Ortodoxa nu exista obiceiuri pagane, iar originalitatea si autenticitatea ortodoxiei sunt date de vietuirea si invataturile Domnului nostru Iisus Hristos, Sfintii Apostoli si Sfintii Parinti.

Ehta

03-06-2012 23:07

Este cunoscuta viata din legiunea romana, ca unitate de elita, exista studii, se cunoaste mai mult sau mai putin istoria fiecarei legiuni din imperiul roman.
Dintre legionari nu puteau face parte decat cetatenii romani. In legiuni ordinele erau date in scris. Legiunile luptau, la nevoie erau angajate in constructia de castre, apeducte etc., faceau marsuri extenuante si nu aveau contacte cu populatia bastinasa decat accidental. Referirea mea a fost la veteranii legiunilor.

Populatia provinciei/provinciilor nord-dunarene in vremea lui Hadrian nu putea fi mai mai mica de 2 000 000 locuitori.

Au fost numai 2/3 legiuni in nord datorita posibilitatilor totusi limitate ale imperiului, insa in sud mai erau gata inca 6-8 legiuni care puteau interveni pe frontul dacic, si au internenit in mai multe randuri, podul de la Drobeta le permitea o trecere rapida, ca sa nu mai vorbesc de auxiliari.

In timpul lui Severus(193-211) din 350 000 de luptatori activi, 120 000 erau dispusi la Dunarea de Jos. Atunci are loc si militarizarea imperiului, intr-o vreme in care pericolul reprezentat de catre dacii liberi si aliati creste. E vorba de o miscare permanenta pana la formarea unei cualitii cu o anvergura greu de imaginat. O alta miscare incepe din interiorul imperiului roman prin cresterea impostantei factorului traco-dac, generali, imparati tribali(timoceni), daci din Banat, lucrurile sunt complicate, se ajunge la schimbarea titulaturii din Imperiul Roman in Imperiului Dac, Senatul voteaza de teama imparatului, e vorba de Galerius cel Batran(295-305). Dupa Sirmium, imparatul a stabilit capitala la Salonic(v. cunoscutul Arc). Numele trac al Thesalonicului este Saruna, oras locuit apoi intr-o majoritate zdrobitoare de aromani, mare centru al lor, cu mult inaintea Moscopolei.

admin

04-06-2012 00:00

Interesant este că dincolo de toate aceste acerbe porniri împotriva istoriei oficiale, pe care o consideră a fi promotoarea unui fals, grupul condus de dentistul Napoleon Săvescu, Mircea Chelaru şi Daniel Roxin, nu a iniţiat nicio acţiune de remarcat pentru păstrarea, conservarea sau restaurea patrimoniului cultural naţional care îi priveşte pe daco-geţi. În afara unor manifestări câmpeneşti, a unor conferinte prin hoteluri scumpe sau a unor filmuleţe pe internet, aportul acestor “iubitori” ai istorie dacilor se dovedeşte a fi doar o relaţie la mare distanţă cu locurile unde au trăit şi s-au luptat dacii. Cum ar spune americanul sunt “friends with benefits”, însă beneficiile le obţin doar ei, nu şi siturile arheologice.

http://www.adevarul.ro/cultura/daci-sarmizegetusa-istorie-patrimoniu-UNESCO_0_708529481.html