“Dacii, adevaruri tulburatoare”: DEMONTAREA UNEI MANIPULARI SECURISTICE

31-05-2012 12 minute Sublinieri

Prezentam mai jos o analiza foarte buna care, pe langa demontarea unor teze ale documentarului Dacii, adevaruri tulburatoare surprinde si legaturile dintre propaganda protocronista ceausista si noul new age dacic sau zamolxian propagat de diversi… diversionisti:


autor: Mihail M. Popescu

Circulă de ceva vreme pe internet un clip video, care se numeşte “Dacii, adevăruri tulburătoare 2012”, cu pretenţii de documentar. Deja această realizare video – documentar nu este –are o mulţime de vizualizări pe youtube, fiind preluat şi distribuit în masă de către foarte multe persoane. Problema nu este că acest film este vizualizat, ci că el este luat drept adevăr absolut.  Ori acest film este departe de aşa ceva.

Din păcate, după cum voi arăta  mai jos, această realizare abundă în manipulări, mistificări şi omisiuni istorice, pentru a demonstra că “nu suntem urmaşii Romei” . Cu alte cuvinte, este vechea teorie a dacismului, în care strămoşii noştri nu ar fi trecut prin procesul de romanizare şi mai mult de-atât, au fondat însăşi Roma şi civilizaţia latină şi europeană.

Prima problemă a acestui documentar este că pleacă de la o premisă greşită. Aceea că istoria ne-ar învăţa că noi suntem “doar” romani şi că nu am fi moştenit nimic de la strămoşii noştri traci. Ori aşa ceva este de la bun început o rea voinţă, o manipulare, pentru că nu am întâlnit încă manual sau carte serioasă de istorie recentă care să nege moştenirea noastră geto-dacă. Dar aşa cum a spune că “suntem doar urmaşii Romei” este o EROARE, la fel este şi a susţine că “romanizarea n-a existat”. Sunt două extreme aberante.

Doctorul Napoleon Săvescu (NU în istorie, ci în medicină) afirmă: “romanii au cucerit 14% din teritoriul Daciei” şi ne arată un punct în palma sa. Pe această afirmaţie se sprijină mare parte din film.

Din păcate, această afirmaţie este o minciună grosolană şi o manipulare ieftină.  De ce? Simplu! Săvescu se referă la teritoriul cucerit de Traian în urma războaielor dacice, adică regatul lui Dac al lui Decebal, dar când spune 14% ia ca reper regatul lui Burebista! Cu alte cuvinte, Săvescu spune că romanii au ocupat doar o mică parte din “Dacia”( adică regatul lui Burebista), sugerând că restul de 86% din teritoriu era liber de orice influenţă romană. Ori acest lucru nu este adevărat.  Să vedem care era situaţia înainte de începutul primul război daco-roman:

La anul 100, Roma stăpânea peste jumătate din Dacia lui Burebista: Oltenia şi Banatul erau sub control roman după conflictul din 89, Panonia şi Vestul Crișanei, atât direct cât și prin iazigii confederați Imperiului roman (ca și Tracia, de altfel, multă vreme); Moesia în întregime; Sciția Mică; sudul Basarabiei de azi (prima posesiune romană nord-dunăreană, de altfel); Carpații dinspre Moravia, prin iazigii și marcomanii confederați Imperiului Roman.

Mai mult, se sugerează că dacii liberi ar fi recunoscut cumva suzeranitatea lui Decebal, uniţi într-un fel de ură anti-romană. O altă minciună desprinsă din filmele ‘epocii de aur’. Nu există nicio dovadă care să ateste o conştiinţă “naţională” a triburilor tracice, oricât ne-ar plăcea să credem altceva. Adevărul este că “Decebal a vrut să ceară, din nou, ajutorul dacilor nordici (Carpi, Costoboci, Dacii Mari), spre sfârșitul celui de-al doilea război cu romanii, deoarece până atunci, aceștia nu-l ajutaseră cu nimic. De asemenea, dacii din Imperiul roman,n-au mișcat un deget pentru Decebal, dar au muncit din greu pentru Traian”, citându-l pe Părintele Mihai Andrei Aldea.

Ca o continuare a “raţionamentului” anterior, dacologii?! aduc “argumentul” timpului prea scurt pentru romanizare: “Stăpânirea romană a durat  puţin peste 150 de ani şi nu au avut timp să disemineze o limbă pe un teritoriu de şase ori mai mare decât au cucerit”. Dacă partea cu teritoriul am demontat-o deja, să vedem care-i treaba cu timpul.  În primul rând, probabil că generalul Nicolae Spiroiu(el face aceste afirmaţii) nu consideră Dobrogea teritoriu românesc. Altfel, nu se explică de ce ignoră faptul că Dobrogea era de mult teritoriu roman. Din anul 28 înainte de Hristos, Dobrogea este controlată, direct, de Roma. Deci cu 128 de ani înainte de primul război dintre Roma şi Dacia lui Decebal! Diocletian reorganizează Dobrogea într-o provincie de sine stătătoare Scythia Minor (cu capitala la Tomis) care ramane sub Imperiu pana in 602! Aproape jumătate de mileniu

Să vedem cum stăm cu celelalte teritorii: Sudul Olteniei, Muntenia au fost sub stapanirea Sf. Imparat Constantin cel Mare, acesta construind podul de la Corabia in 328, ramas in uz timp de 40 de ani! Tot acest mare STRĂROMÂN a rezidit cetatile Histria, Ulmetum, Trophaeum Traiani şi s-au reconstruit cetăţile de pe vechiul limes dunărean până la Aegyssus(Tulcea), precum şi oraşele Tibiscum, Dierna, Drobeta, Sucidava. Fiul său, Constantin al II-lea a construit castrul de la Pietroasele din judeţul Buzău!

Deci avem teritoriu vast, de la Marea Neagră la Drobeta Turnu Severin şi de la Buzău la Caraş Severin stăpânit de romani, la zeci şi sute de ani după retragerea Aureliană.  Cum rămâne, domnule general cu cei ‘150-160 de ani’?!  Tot domnul Spiroiu întreabă cum a ajuns ca Hotinul să vorbească aceiaşi limbă cu Drobeta, dacă romanii n-au fost pe-acolo. Vom ajunge şi la asta.

Realizatorii filmului spun că “istoria oficială” afirmă: “Dacii si-au abandonat limba si obiceiurile!”. Repet: nu am văzut niciun istoric care să afirme aşa ceva. Ceea ce se afirmă însă, e că dacii şi romanii şi-au contopit obiceiurile şi limba. Ori asta este cu totul altceva! Era imposibil ca dacii să fi renunţat la limba şi obiceiurile lor. Nu există nicio dovadă în acest sens! Dar în schimb avem următorul fenomen: la Troesmis( azi lângă Igliţa, judeţul Tulcea) s-a găsit mormântul dacului Daizus Comozoi( nume tipic dac), ridicat de fii săi Iustus şi Valens, nume tipic romane.

Un alt caz relevant este la Drobeta, acolo unde Aeliu Ariort a fost numit de izvoare “dac aflat în fruntea oraşului“. Deci mărturiile istorice reţin faptul că era dac, neîndoios datorită faptului că respectivul menţiona aceast. Dar cum ar fi putut fi într-o asemenea funcţie, dacă nu vorbea perfect latina şi nu ar fi fost cetăţean roman?

Aceste două cazuri demonstrează NU că dacii şi-au uitat limba şi obiceiurile, ci că pur şi simplu s-au adaptat noii situaţii. Au păstrat cât au putut conştiinţa dacică (trebuie să reţinem că NU era dezvoltată cultura scrisului în acele vremuri) dar în acelaşi timp au încercat să trăiască cât au putut de bine în noile condiţii. Faptul că fii lui Daizus Comozoi erau conştienţi că se trag din daci, dar totuşi n-au renunţat la numele lor romane demonstrează exact acest lucru.  Un fel “civitus romanus, natus dacus”.

Să nu uităm şi de aşa numita Constitutie Antoniana(212) acorda cetăţenia tuturor oamenilor liberi din Imperiu. Adică dreptul de a-şi spune “romanus”. De ce n-ar fi profitat stramosii nostri de acest statut? De ce nu s-ar fi putut duce peste Carpati, în Basarabia, în Nordul Bucovinei, la Nistru, pentru a trai acolo, având  acest statut? Nu se duc azi în Norvegia, Suedia, Spania, Finlanda, atâtia români de la sate, profitand de statulul de cetăţean UE?  De ce stramosii nostri ar fi facut altfel?

Între timp, să facem o paranteză absolut necesară. Este vorba de termenul de “roman”. Acest cuvânt NU desemna etnia respectivului, ci un statut juridic, civic. Ar fi absurd să fie aşa, deoarece majoritatea celor care au deţinut funcţii şi roluri importante în Imperiu, NU erau etnici romani, adică nu erau din Roma propriu zis. Insusi Traian era iberic. Şi-a negat vreodată Traian, romanitatea? Sau Constantin cel Mare, străromânul?

In acelasi timp, tot “roman” avea şi sensul OM LIBER. .Trebuie să înţelegem că în epoca marilor migraţii, era mult mai important ca barbarii să ştie că cei pe care îi întâlnesc sunt “OAMENI LIBERI”, “PROPRIETARI DE PĂMÂNT”, adică NU sclavi. Adică, “romanus”. Poporul nostru a transformat acest cuvânt în etnie prin faptul că nu a dorit să-şi ia numele migratorilor aşa cum au făcut strămoşii noştri din Serbia, Bulgaria sau a refuzat grecizarea.

De altfel, există un document extrem de important pe care realizatorii acestui film îl ignoră cu desăvârşire: cel mai vechi titlu de proprietate din lume a fost găsit pe teritoriul României la Grojdibodu, în Oltenia. Diploma datează din 121 şi este pe numele lui Plautius Caesianus. Proprietarul moşiei unde a fost descoperită se numea…Dimitrie Cezianu. Dacă mai ţinem cont că pe locul respectiv s-au găsit urme ale aşezării tracice Sicibida/Sygibida, putem vedea o mostră, în miniatură, a etnogenezei poporului român.

În acest context,  ce relevanţă are studiul ADN-ului pentru determinarea legăturilor dintre români şi italieni? Atâta vreme cât e clar că atât în Italia cât şi-n România, populaţia are o varietate de origini etnice?  Poate garanta cineva că ADN-ul folosit pentru analiză era al unui dac? Sau măcar STRĂROMÂN? De unde ştim că respectivul nu era în trecere prin zonă şi a murit aici?!

De ce realizatorii acestui material nu scot un cuvânt despre cercetările antropologice  care au relevat că strămoşii noştri geto-daci erau mai degrabă blonzi, deschişi la ten, cu ochii albaştri? Câţi români sunt şi-au fost aşa? Mihai Viteazul, Vlad Ţepeş, Iancu de Hunedoara, Mircea cel Bătrân, Tudor Vladimirescu, Horea, Basarab I erau blonzi?  De ce realizatorii acestui film nu suflă un cuvânt despre originea iraniană a dacilor, aşa cum este relevată de cuvântul “tarabostes”, derivat din persanul “tara”, adică românescul “tiară” de azi? De ce nu spun nimic despre asemănarea observată de marele Grigore Leşe între doinele româneşti şi cântecele tradiţionale iraniene? De ce nu vorbesc realizatorii despre influenţa celtică în cultura geto-dacă? Cumva pentru că le-ar strica teoria despre “puritatea” dacă?

Revenind punctual, la ceea ce întreabă semifilosofic, Nicolae Spiroiu,: “cum a ajuns ca Hotinul să vorbească aceiaşi limbă cu Drobeta, dacă romanii n-au fost pe-acolo”, avem răspunsul.  Pe lângă apropierea geografică: oamenii putând pleca din sudul Basarabiei şi al Moldovei spre Hotin şi Nistru, în mod liber şi pe lângă transhumanţă –ciobanii noştri au ajuns până-n Austria şi Cehia – mai  este un factor pe care realizatorii documentarului îl ignoră cu desăvârşire: creştinismul.

Dau un singur exemplu, relevant: pe tot teritoriul etnogenetic românesc, se foloseşte cuvântul latin “basilica” pentru Biserică. Oare aveau, dacii, Biserici? Sau am căpătat acest cuvânt ca urmare a activităţii misionarilor creştini care au predicat în latină? Oare aveau dacii „crux”, „cruce” sau am învăţat acest cuvânt din latină? “Este locul să reamintim totuşi un element vital pentru înţelegerea romanităţii noastre: centrul spre care Străromânii îşi îndreptau privirile nu era Roma din Italia de azi, ci Noua Romă, Constantinopole (Ţarigrad). Romanitatea românească a fost legată astfel întâi de Biserică şi Ţară (Romania / România), iar apoi de Constantinopole şi regalitatea pe care o reprezenta”, cum scrie Pr. Mihai Andrei Aldea. Oare realizatorii acestui film o să nege Ţarigradul care apare în toate creaţiile populare româneşti? Căci ce înseamnă “Ţarigrad”, dacă nu„oraşul ţarului”, adică al “cezarului”, “ţar” fiind forma slavonă a cuvântului. Cu alte cuvinte, românii simpli, autorii Mioriţei, aveau conştiinţa apartenenţei imperiale, la Nova Roma…

Cum de avem primele scrieri despre creştinism în latină, dar după apariţia romanilor pe aceste meleaguri? Nu cumva pentru că legionarii romani, oamenii simpli, erau creştini şi încet-încet, s-a împrăştiat această religie?  Şi trebuie ţinut cont de un alt element extrem de important: creştinismul s-a impus mai ales după retragerea aureliană, când nu mai exista niciun fel de impunere asupra  limbii pe care strămoşii noştri s-o vorbească. Teoretic, dacă erau aşa de conştienţi de faptul că romanii şi latina le sunt străine, puteau să-i nu-i asculte pe misionarii creştini. Să-i respingă. Dar n-au făcut-o. Dimpotrivă. Şi creştinismul este azi, trăsătura pregnantă a neamului românesc. Ceea ce nu convine realizatorilor filmului. Vom vedea mai jos de ce.

Un alt punct al “acuzării” este acela că numele de “român” şi “şi “România” a fost inventat de reprezentanţii şcolii ardelene, influenţaţi de Biserica Romano – Catolică şi de Vatican. Se sugerează că până atunci nimeni de pe teritoriul ţării nu folosea acest nume şi că “şcoala ardeleană” a vrut să facă jocurile Vaticanului când a inventat acest nume.  Aici, minciuna are picioare extrem de scurte.

Chiar dacă am ignora referinţa clară din Cântecul Nibelungilor(1204) la “ţara Valahilor”(adică numele dat de străini populaţiilor vorbitoare de limbi romanice din est), avem numeroase mărturii despre cum ne numeam noi de către noi, încă din Evul Mediu: Tranquillo Andronico notează la 1534 că “valachi se numesc romani”, iar Francesco della Valle chiar citează în 1532 o expresie “valahă”: “Sti rominest?”.  Sasul Johan Lebel notează că numele de valahi lor înşine este “Romuini”. Ungurul  Martinus Szent-Ivany citează expresii  precum: “Sie noi sentem Rumeni” și „Noi sentem di sange Rumena”. Să notăm că Francesco della Vale a cules această mărturie de la călugării Mânăstirii Dealul, deci nu de la vreun “papistaş” cu interese politice.

Mai mult, cei doi cronicari români din Moldova, ( acolo unde n-au ajuns romanii, ca să-l cităm pe generalul Spiroiu)  Grigore Ureche şi Miron Costin, notează fix acelaşi lucru precum omologii lor unguri, italieni şi saşi. Şi anume că de la “Rîm ne tragem“, dar şi mai important că: “așijderea și limba noastră din multe limbi este adunată și ne iaste amestecat graiul nostru cu al vecinilor de prin prejur”.

Practic, ultima propoziţie mi se pare cea mai relevant pentru înţelegerea istoriei noastre: suntem un neam aflat la confluenţa Occidentului cu Orientul, pe unde multe populaţii au trecut şi şi-au lăsat urmele. Cel mai bun exemplu este chiar o localitate menţionată mai sus: Troesmis. A fost iniţial getică, apoi a devenit romană şi azi poartă nume de origine slavă. Dar este românească!

Între altele, în film realizatorii se întreabă, misterios, de ce Constantin cel Mare a pus daci pe Arcul său din Roma. Fără să vrea, chiar realizatorii demonstrează absurditatea celor afirmate tot de ei anterior, cum că stăpânirea romană a fost doar de vreo “150-160” de ani.  Cum? Foarte simplu. E suficient să privim documentarul BBC intitulat: “Ancient Rome The Rise and Fall of an Empire – Constantine the Great” şi să vedem lângă Constantin stindardul de luptă al dacilor! Ce înseamnă asta?
Două lucruri: 1) Sub comanda lui Constantin luptau unităţi dacice, conştiente de originea lor şi 2) Dacii din Imperiu se simţeau urmaşi ai dacilor, dar cetăţeni romani care vorbeau limba celorlalţi soldaţi  romani, adică aceiaşi cu cea a şi Sf.Împărat.

Deci  traco-romanul Constantin (născut la Niş, în Serbia) care a reunit Nordul şi Sudul Dunării era conştient că în ambele teritorii era aceeaşi popor, din mijlocul căruia se trăgea şi el. Avem vreo dovadă despre Sf. Constantin că a renunţat la a se mai considera roman? Nu.

Iată şi explicaţia pentru care avem statui ce par să înfăţişeze daci pe Arcul său de Triumf. Era reprezentarea celor asemeni lui Constantin, a luptătorilor săi : romani de origine tracă(daco-geţi, apuli, buri, suci, carpi, etc). Adică ceva normal la vremea respectivă . De altfel, statui ce par să înfăţişeze daci mai sunt şi-n multe alte părţi ale Romei şi nu se miră nimeni.

Academicianul Emil Popovici a spus: “Serbia, Vestul Bulgariei, Nordul Macedoniei, Banatul, Oltenia, Vestul Transilvaniei reprezintă patria străveche a românilor, în care s-au format – la Nordul şi Sudul Dunării – limba şi poporul românesc”, citez din cartea “Istoria Olteniei” de Alex Mihai Stoenescu.

Apropo de acest spaţiu al etnogenezei româneşti, care se întinde de la sud la nord, de pe linia Sofia(Bulgaria), Erdine(Turcia) până la Carpaţii Ucrainieni, se leagă încă o explicaţie istorică pentru numele de “România”.

Una pe care, realizatorii clipului respectiv o ignoră cu desăvârşire:  spaţiul acesta, care ţinea de Imperiul Bizantin de la Constantinopole se numea “ROMANIA”, adică “terra romanorum”, încă din secolul IV! Când acelaşi Sfânt Constantin cel Mare i-a învins pe vizigoţii care stăpâneau Dacia (ce ne facem cu ei, domnilor dacişti?), acesta le-a impus, potrivit istoricului eclesiastic Socrata, a fost libera răspândire a creştinismului pe întreg teritoriul Nord-Dunărean. Ce înseamnă (şi) asta? Că romanizarea şi creştinismul s-au sincronizat. De ce deranjează atât de mult însemnătatea creştinismului pe autorii materialului, voi arăta mai târziu.

Altfel, aş întreba realizatorii acelui film ce facem cu Imperiul Româno-Bulgar al fraţilor Asan.  Acest stat adoptă ca simbol acvila bicefală, simbolul Romanităţii de Răsărit, iar Ioniţă Caloian care i-a succedat pe Petru şi Asan la tronul noului imperiu, cere Papei de la Roma recunoaşterea titlului de împărat, egal cu cel al Bizanţului. Oare întâmplător dorea să creeze “Noua Romă” pe teritoriul românesc, cu limba română ca limbă oficială, într-o vreme când Bizanţul se grecizase? Oare nu a fost această iniţiativă un fenomen de auto-apărare al romanilor ortodocşi( adică români!) la grecizarea Bizanţului?

De ce am subliniat că romani ortodocşi egal români? Pentru a ajunge la un un punct slab al aşa zisului documentar. Autorii săi vor cu orice preţ negarea creştinătăţii neamului românesc. Acest aspect nu este întâmplător dacă ţinem cont de cine sunt cei care apar drept apărătorii dacilor. Spre exemplu, generalul Mircea Chelaru se consideră “orthodox zamolxian”, ce-o mai fi şi asta. Ca să nu mai vorbim de Napoleon Săvescu, „marele” dacolog, care spune: “Eu sunt ceea ce sunt. Sunt vedic (religie antică indiană, anterioară brahmanismului, bazată pe Vede –n.autorului). Ati auzit vreodata de esenieni, acel popor ciudat de la care a pornit Biblia si toata credinta? Se spune ca esenienii se trag de aici, din spatiul nostru”.

Această viziune asupra istorie naţionale, creată şi dezvoltată în laboratoarele securităţii ceauşiste (Cercetările de Dacologie ale domnului Săvescu sunt finanţate de securistul notoriu G.C. Păunescu:Prezenta cu totul speciala in sala a presedintelui Aliantei Confederatiilor Patronale din Romania (ACPR), dr. economist George Constantin Paunescu – sponsorul Congresului International de Dacologie – a fost indelung aplaudata de audienta”), urmărea/urmăreşte un scop perfid: îndepărtarea românilor de creştinism, de identitatea lui. Înlocuirea lui Dumnezeu cu Zamolxe, adică a tradiţiei şi a fiinţei noastre cu o abstracţiune, servea perfect regimului comunist şi serveşte actualei puteri ateiste de orientare occidentală.

Cine au fost cei mai aprigi luptători anti-comunişti? Creştinii! Şi comuniştii s-au convins de asta când au umplut puşcăriile cu martiri.

Cum poate să explice domnul Chelaru, organizarea şi numele Ţării Româneşti? De ce nu i-au spus Ţara Daciei? Mihai Viteazul, Dacus Maximus, de ce nu a schimbat numele ţării? Cum explică “Zamolxienii” faptul că la noi, precum în Bizanţ, domnitorul nu era limitat la o funcţie politică, ci îşi asuma şi funcţia religioasă? Domnitorul român era cel responsabil pentru mântuirea poporului pe care îl ocrotea, odată ce era “uns de Dumnezeu”.

Nu mai spunem că încă din vremea vechii organizări a Daciei Traiane, avem cazul unui Legatus Augustus (Legatul Augustului, a Împăratului) – adică comandant militar cu autoritate religioasă, juridică şi administrativă.Nu există, cumva, o continuitate între acesta şi domnitorii noştri de mai târziu?

Înainte de a încheia acest expozeu, aş atrage atenţia unui singur fapt: după propria mărturisire, Napoleon Săvescu a părăsit România în 1977. Cum se face că a putut pleca din ţară, într-o Românie în care, la 1978, părintele Gheorghe Calciu devenea prigonit pentru că mărturisea liber, credinţa şi tradiţia noastră ortodoxă?

Oare cine avea voie să plece atunci, din ţară? Nu cumva plecau doar cei care aveau “binecuvântarea” Securităţii Comuniste?  Făcând o legătură logică, nu cumva această teorie (apărută la finalul anilor ’70)  urmărea să înlocuiască ascultarea de Dumnezeu cu ascultarea de “noul” Zamolxe, adică Nicolae Ceauşescu?

Apropo de această teorie, trebuie menţionat că ea a apărut concomitent şi-n celelalte ţări ex-socialiste:  la ei era teoria “magara” (adică “maghiar” sau “ungur”), “moes” sau “eneit” (adică “bulgar”), “rase” (adică “sârb”), ori a aşa-zisului popor “ucrainean” (“la mărginean”) etc. Mai mult, “susţinuţi de două institute create de emigraţia lor în Argentina, “specialiştii” unguri proclamau că, mult înaintea elamiţilor şi sumerienilor, “poporul magara”, adică unguresc a civilizat în patru valuri succesive Europa, ar fi inventat focul, roata, scrisul, într-un cuvânt civilizaţia, ba chiar şi creştinismul înainte de Iisus. Iar dacă Iisus nu a fost cumva “ungur” deşi toate “dovezile” converg în acest sens, Burebista şi Decebal au fost cu siguranţă. “ – Nu-i adevărat – ţipau “specialiştii” bulgari – poporul moes sau eneit”, într-un cuvânt “trac, adică bulgar” le-a făcut pe toate astea. “ – Ba nu, poporul “rase” adică sârb, “polon” sau “ucrainean”. Până când veneau “specialiştii” de la Bucureşti grupaţi în “Cercul Deceneu”, adjudecând civilizaţia pentru “daci” sau (dacă erau sprijiniţi financiar de Iosif Constantin Drăgan – un alt client al Securităţii Comuniste ) “traci”, adică “români”, care ar fi populat numai ei, nemaifiind loc pentru alţii Europa, de la Urali la Atlantic, fără să se întrebe cum de ne-am restrâns în halul ăsta. Mai puneau şi semnul egalităţii între “Zamolxis” ori “Deceneu” şi… Dumnezeu.

Din păcate, acest fenomen, care este foarte uşor de demontat, prinde la foarte mulţi oameni. Două sunt motivele: 1) venim după o perioadă (30 de ani) de intensă spălare pe creier, care din păcate a beneficiat şi ajutorul dat de proasta explicare a istoriei noastre reale şi 2) supăraţi pe nereuşitele şi viciile lor, mulţi conaţionali de-ai noştri caută scăparea în asumarea unei alte identităţi, mai “curate şi virtuoase”.În contextul în care “sistemul” este vinovat pentru toate şi apar tot felul de conspiraţii care identifică răul în altă parte, este foarte uşor să crezi că “cineva ne-a ascuns istoria adevărată, pentru că deranjează”.

Este infinit mai greu să te autoanalizezi şi să recunoşti că eşti leneş, ignorant, mincinos şi este mult mai uşor să dai vina pe “istoria care ne-a minţit”. E mult mai greu să respecţi Scriptura, să ţii post miercurea şi vinerea, să nu minţi, să nu furi şi e mult mai uşor să te declari “Zamolxian”.

Din nefericire, acest curent vine într-un moment în care ţara noastră este supusă unui puternic atac imagologic, când credinţa ortodoxă le stă în gât mai marilor lumii. Într-un moment în care miile de martiri ai neamului zac sub pământ, în gropi comune, mulţi se grăbesc să le batjocorească credinţa şi sacrificiul, înlocuind-o cu o abstracţiune păgână, aruncând-o în derizoriu. Este şi mai trist, când vedem că această teorie este însuşită fără rezerve de către oameni care se prezintă creştini ortodocşi şi este găzduită de siteuri şi bloguri cu aceleaşi pretenţii.

Sigur, acest modest răspuns nu este la fel de atractiv precum un clip video, nu are o grafică atrăgătoare, nu este uşor de “digerat” şi cu siguranţă că nu va fi la fel de răspândit precum acel “documentar”, dar măcar va fi o replică, onestă în spiritual Adevărului.

Ca să nu existe niciun dubiu, autorul acestui mic eseu consideră că poporul român s-a format, aşa cum a spus şi academicianul Emil Petrovici, mai sus, pe un teritoriu mult mai mare decât al ţării noastre. Am păstrat tradiţii şi portul naţional de la strămoşii noştri traci, limba de la strămoşii noştri romani(Ovidius, exilat la Tomis, notează limpede că geta este altă limbă decât latina (Ponticele IV,13)), creştinismul bizantin unind pe toţi locuitorii acestor pământuri(şi la Sud şi la Nord de Dunăre) într-un popor nou, cu specificitatea sa, românesc.

Bibliografie:

Stoenescu, Alex Mihai – Istoria Olteniei, op.citit, ed. Rao, 2011

Daicoviciu, Hadrian – Dacii, op.citit, Editura pentr Literatură, 1968

Constantiniu, Florin – O istorie sinceră a poporului român, op.citit, Ed. Univers Enciclopedic, 2012

Djuvara, Neagu – O scurta istorie a romanilor povestita celor tineri,op.citit, Ed. Humanitas, 2008

Brătianu, Gheorghe I – Marea Neagră de la origini până la cucerirea otomană, ediția a II-a rev., Ed. Polirom, Iași, 1999

Dr. Mărculeț, Vasile – Asupra organizării teritoriilor bizantine de la Dunărea de jos în secolele X – XII: THEMA MESOPOTAMIA APUSULUI, STRATEGATUL DRISTREI, THEMA PARISTRION-PARADUNAVON

Iorga , Nicolae- Studii istorice asupra Chiliei și Cetății Albe, București, 1898,

http://historia.ro/exclusiv_web/actualitate/articol/cel-mai-vechi-titlu-proprietate-lume-fost-dat-acum-2000-ani-unui-ro

http://www.scribd.com/doc/47106043/Pentru-limba-noastr%C4%83-moldoveneasc%C4%83

http://ro.wikisource.org/wiki/De_neamul_moldovenilor

http://ebooks.unibuc.ro/istorie/ideologie/6.htm

http://istorie-adevarata.blogspot.com/2009/07/romanii-sau-romanii-de-rasarit.html

http://foaienationala.ro/romania-sau-imperiul-roman-cu-capitala-la-bizant.html

http://foaienationala.ro/romnii-continuatorii-romaniei.html

http://istorie-adevarata.blogspot.com/2009/03/ucraina-sau-drama-romanilor-de-la.html

http://foaienationala.ro/straromanii-in-secolele-iii-iv.html

http://napoleonsavescu.wordpress.com/opera-si-activitatea/noi-nu-suntem-urmasii-romei-un-interviu-de-gheorghe-budeanu/

http://foaienationala.ro/pr-mihai-andrei-aldea-%E2%80%9Cparintele-dumitru-staniloae-si-istoria-romanilor%E2%80%9D.html

http://byzantine-cafe.blogspot.com/2005/08/c-tin-balaceanu-stolnici-dixit.html

http://www.youtube.com/watch?v=RnVTf10YUdY

http://www.youtube.com/watch?v=duj_84hnc58

http://foaienationala.ro/adevaratii-constructori-ai-podului-lui-traian-dezbatere.html

http://www.curierulnational.ro//Eveniment/2010-05-29/Mihai+Viteazul%2C+omagiat+la+Congresul+International+de+Dacologie


Categorii

Dezinformari, hoaxuri, diversiuni, manipulari, Erezii, secte, rataciri, sminteli, inselari, scandaluri..., Istorie

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

158 Commentarii la ““Dacii, adevaruri tulburatoare”: DEMONTAREA UNEI MANIPULARI SECURISTICE

VEZI COMENTARII MAI VECHI << Pagina 3 / 4 >> VEZI COMENTARII MAI NOI

  1. De ce ar fi niste obiceiuri “pagane”, daca nu afecteaza – direct sau indirect, intr-un fel sau altul -, in masura in care nu afecteaza, credinta in Hristos si nici invataturile Lui? De ce ar fi pagane niste obiceiuri, daca nu afecteaza sau daca nu contrazic ritualul din Biserica, fiindca nici nu ajung acolo?

    La acestea ma refeream.

    Este mai crestin unul care face binele firesc, dintr-un principiu moral intrinsec, sau unul care pupa zece icoane si o ia de la capat cu ticalosii?

  2. Cred ca exista o maniera conforma cu intelegerea si toleranta: numarul de dovezi si cunostinte acumulate, despre istoria noastra, ne conduce fara putinta de tagada la continuitatea dacica si la concluzia ca nu am fost romanizati niciodata.

    Este un mod de a restitui unui popor demnitatea si adevarul: pentru ca traditia unui Neam sa fie una cu istoria oficiala.
    Nimeni nu are nimic cu ortodoxia. Daca unii vor scapa haturile si o vor lua pe miriste, singuri dau seama.

    Subsidiar, romanizarea privita dintr-o alta perspectiva ne apare astazi ca un precedent pentru fel de fel de teorii, unele slaviste, altele grecesti(cea greceasca sustine ca aromanii ar fi greci romanizati).

    Acesta e motivul pentru care am inceput cum am inceput.

    Chiliarh ad Suddra

  3. @Ehta:

    Suntem prea romanizati ca sa intelegem ultima expresie. :))

    Da, deci doua comentarii care fac rationamente despre cum ar fi daca ar fi fost altfel decat a fost descris pana acum NU constituie in niciun caz o teza demonstrativa cu privire la continuitatea dacica si nici macar o demontare a tezei romanizarii. Pentru asa ceva e nevoie de mult mai mult. E asa, un fel de joaca de-a dacii si romanii… nu vreti sa faceti si voi ceva mai serios?

  4. Domnilor, tovarasi, camarazi, chiliarhi si capetenii, gepizi si guvizi, viezuri, rauri, ramuri: branza la mine si ascultati aci!

    Asa m-ati indispus cu polemicile domniilor voastre incat si sa vreu sa mai inteleg ceva, nu mai am chef de nimic.
    Prin urmare, am pus mana de-am facut un foc pe deal si l-am sunat pe Decebalus per Scorilo. S-a sfatuit cu Deceneu si mi-o zas sa il sun pe al batran, mesteru Burebista.
    Ceea ce si facui da’ mai bine n-o faceam. Erea foarte tulburat de niste adevaruri tulburatoare despre carele tocma ce aflase, deci, cum ar veni, omu’ erea in toane rele si n-avea chef de glume. Zise totusi sa va bagati mintile’n’cap si sa va rupeti coatele cateva zeci de ani prin biblioteci si printre ceramici, apoi sa reveniti cu un telefon iara, din nou.

    Va doresc numai succese!

    P.S. cica sa mai datz foc la putini si la vii, iara, din nou, s-a(u) inmultit peste masura. Creca se referea la carciumi; dara cum dacii n-avea cuvant pentru a desemna locu’ asta de perzanie, zisai sa va traduc…eh, ce vremuri…

  5. Alin,

    :), ai fost simpatic, dar mai rabda si tu putin…

  6. Vin si eu cu un punct de vedere, destul de tarziu dar n-am citit la timp articolul si mi-a luat ceva timp sa scriu acest comentariu, n-am avut timp sa citesc atent ce au scris Etha si marius, ca vad ca au adus contributii importante 🙂 .

    Asadar, eu nu sustin teroriile dacologilor, cele care exagereaza mult si ignora elementului crestin in formarea noastra (ca mi s-ar putea imputa acest fapt), dar nu e cazul ca din acest motiv sa respingem complet tot ce tine de mostenirea geto-daca. Exista greseli in acest articol, si dupa parerea mea, autorul nu este impartial in interpretarile sale asupra faptelor istorice, care mergand inspre cealalta extrema, de minimalizare a importantei stramosilor geto-daci asupra noastra si a istoriei noastre. Exista riscul de a induce ideea ca romanii nu au continuitate in acest spatiu, ori poporul român,desi a fost format dintre romanii care au colonizat Dacia, precum si unele minoritati care au migrat pe acest teritoriu, in mare parte populatia care a ramas este cea geto-daca. Si acest risc exista in contextul in care sunt interese, precum cele ale ungurilor, care vor sa demonstreze acest fapt, lipsa de continuitate, ei avand chiar pretentii la unele teritorii romanesti, si merg pana intr-acolo incat sa sustina ca nu ne-am trage din geto-daci. In memoriile maghiare (am gasit la repezeala, dar pot fi date mai multe exemple), putem citi urmatoarele: “Elementul românesc nu a fost unul autohton, nu a reuşit să-şi fondeze un stat al său, ci s-a insinuat lent de-a lungul secolelor. Asemănător maselor vulcanice care sub presiune pătrund prin crăpăturile scoarţei terestre, elementul românesc s-a infiltrat prin fisurile care s-au produs în edificiul naţional şi economic edificat de maghiari şi de saşi în Transilvania. “

    De aceea gasesc ca este neinspirat ce incearca autorul sa sugereze in prima parte a articolului. O sa citez mai jos cateva pasaje din articol cu care nu sunt de acord:

    Să vedem care era situaţia înainte de începutul primul război daco-roman:

    La anul 100, Roma stăpânea peste jumătate din Dacia lui Burebista: Oltenia şi Banatul erau sub control roman după conflictul din 89, Panonia şi Vestul Crișanei, atât direct cât și prin iazigii confederați Imperiului roman (ca și Tracia, de altfel, multă vreme); Moesia în întregime; Sciția Mică; sudul Basarabiei de azi (prima posesiune romană nord-dunăreană, de altfel); Carpații dinspre Moravia, prin iazigii și marcomanii confederați Imperiului Roman.

    […]
    De asemenea, dacii din Imperiul roman,n-au mișcat un deget pentru Decebal, dar au muncit din greu pentru Traian”, citându-l pe Părintele Mihai Andrei Aldea.

    Desi il citeaza pe parintele Aldea cu articolul sau: Adevaratii constructori ai Podului lui Traian, ar fi putut citi aici putin mai sus urmatoarele:

    “Din Dacia lui Burebista Traian stăpânea la anul 100 mai mult de jumătate:
    Panonia și V Crișanei, atât direct cât și prin iazigii confederați Imperiului roman (ca și Tracia, de altfel, multă vreme); Moesia în întregime; Sciția Mică; sudul Basarabiei de azi (prima posesiune romană nord-dunăreană, de altfel); Carpații dinspre Moravia, prin iazigii și marcomanii confederați Imperiului Roman.”

    Ce stăpânea Decebal la anul 100?
    Banatul, Oltenia
    , Transilvania, E Crișanei, partea carpatică și sub-carpatică a Munteniei și o parte din munții Moldovei.

    Deci fara Oltenia si Banat, caci acestea erau sub stapanirea dacilor, si nu a romanilor, cum gresit sugereaza dl. Popescu. Si aceasta nu doar pentru ca asa sustine par. Aldea, ci aceasta a fost realitatea, nicaieri nu scrie ca dupa razboaiele din anii 85-89 duse de Decebal s-a pierdut Banatul si Oltenia. Din wikipedia (am luat de aici ca era mai la indemana):

    “Din 85 până în 89, dacii au dus două războaie împotriva romanilor sub conducerea lui Diurpaneus / Duras si apoi Decebal. După două răsturnări de situații, romanii, sub conducerea lui Tettius Iullianus aveau un mic avantaj, dar vor fi nevoiți să facă pace din cauza înfrângerii lui Domițian de către Marcomani (trib germanic). Între timp, Decebal și-a refăcut armata, iar Domițian este forțat să accepte plata unui tribut anual dacilor. Astfel Roma a platit timp de peste un deceniu tribut Daciei.

    Deci nu doar ca Decebal nu a pierdut Banatul si Oltenia, dar a fortat Roma sa plateasca un timp destul de lung tribut Daciei. Nu mi se pare in regula faptul ca autorul articolului insereaza aceasa informatie falsa si omite pasajul din par. Aldea, care il contrazice. Despre Oltenia stim ca a intrat sub stăpânire romană doar dupa cucerirea traiana a Daciei, din 101 până în 271 (Oltenia -wiki).

    Mai mult, se sugerează că dacii liberi ar fi recunoscut cumva suzeranitatea lui Decebal, uniţi într-un fel de ură anti-romană. O altă minciună desprinsă din filmele ‘epocii de aur’. Nu există nicio dovadă care să ateste o conştiinţă “naţională” a triburilor tracice, oricât ne-ar plăcea să credem altceva. Adevărul este că “Decebal a vrut să ceară, din nou, ajutorul dacilor nordici (Carpi, Costoboci, Dacii Mari), spre sfârșitul celui de-al doilea război cu romanii, deoarece până atunci, aceștia nu-l ajutaseră cu nimic.

    “Nu există nicio dovadă care să ateste o conştiinţă “naţională” a triburilor tracice”
    Poate a vrut sa spuna triburile dacice, ca despre ei este vorba. Cum sa nu exista o constiinta nationala, cata vreme erau urmasii Daciei Mari infaptuita de Burebista? Asa cum si noi si moldovenii de dupa Prut am ramas cu aceeasi constiinta nationala chiar daca nu mai suntem in acelasi stat.

    “se sugerează că dacii liberi ar fi recunoscut cumva suzeranitatea lui Decebal, uniţi într-un fel de ură anti-romană.” – Dacii liberi (care se gaseau in Maramures, Crisana, nordul Moldovei) au pastrat un contact permanent cu dacii din provincie si chiar daca nu au facut parte din regatul lui Decebal, luptau impotriva romanilor, mai ales ca ultimii erau ocupanti si considerati, pe buna dreptate, invadatori. Din “Istoria militara a poporului roman vol.1”, dupa cucerirea romana a lui Traian: “Ca un popor dârz şi viteaz, dacii nu s-au resemnat să fie subjugaţi şi exploataţi în propria lor ţară. Dorinţa de eliberare s-a născut. Flacăra luptei de eliberare a crescut şi a fost întreţinută, în primul rând, de dacii liberi care ţinuseră o legătură permanentă cu fraţii lor asupriţi.”

    Si din Dacia romana, de pe wiki: “Cum Dacia nu fusese cucerită complet, deseori aveau loc incursiuni ale dacilor liberi cu scopul de a hărțui legiunile romane din această zonă. “

    Referitor la argumentul timpului scurt de romanizare:

    autorul aduce ca motiv perioada mai lunga in care Dobrogea a fost sub stapanire romana, desi, evident, Dobrogea este o zona relativ mica in comparatie cu restul teritoriilor dacice si prin urmare, prea putin semnificativ pentru intreaga populatie dacica. Dobrogea nici nu facea parte din regatul lui Decebal si in afara de provincia dobrogeana, fostul regat condus de Decebal (care cuprindea Banatul, Oltenia, Transilvania, centrul si sudul Moldovei) a fost provincie romana abia dupa al doilea razboi cu Traian, incepand cu anul 106 pana la retragerea administratiei romane din teritoriul dacic care s-a petrecut in anul 271.

    In afara de provincia Dobrogei aflata un timp mai lung sub conducerea romanilor, autorul mai aduce urmatorul “argument”:

    Să vedem cum stăm cu celelalte teritorii: Sudul Olteniei, Muntenia au fost sub stapanirea Sf. Imparat Constantin cel Mare, acesta construind podul de la Corabia in 328, ramas in uz timp de 40 de ani! Tot acest mare STRĂROMÂN a rezidit cetatile Histria, Ulmetum, Trophaeum Traiani şi s-au reconstruit cetăţile de pe vechiul limes dunărean până la Aegyssus(Tulcea), precum şi oraşele Tibiscum, Dierna, Drobeta, Sucidava. Fiul său, Constantin al II-lea a construit castrul de la Pietroasele din judeţul Buzău!

    Deci avem teritoriu vast, de la Marea Neagră la Drobeta Turnu Severin şi de la Buzău la Caraş Severin stăpânit de romani, la zeci şi sute de ani după retragerea Aureliană. Cum rămâne, domnule general cu cei ‘150-160 de ani’?!

    Wikipedia: “Din inițiativa lui Constantin este inaugurat în 328, între Sucidava și Oescus, un pod peste Dunăre, care reflectă importanța dobândită de regiunile nord-dunărene pentru imperiu. Prin campaniile sale la frontiera Dunarii, recuperează o parte din teritoriile Daciei (care fusese părăsită de legiunile împăratului Aurelian). Acum Constantin și-a adăugat și titlul de Dacicus Maximus.” (Ioan M. Bota, “Istoria Bisericii universale și a Bisericii românești de la origini până în zilele noastre”)

    Deci imparatul Constantin cel Mare a construit un pod intr-una din fostele provincii romane, dupa ce le-a recuperat, si de aici autorul articolului trage aiuristica concluzie: “Deci avem teritoriu vast, de la Marea Neagră la Drobeta Turnu Severin şi de la Buzău la Caraş Severin stăpânit de romani, la zeci şi sute de ani după retragerea Aureliană” – sugerand ca pana la Constantin cel Mare, teritoriul a fost, chiar si dupa retragerea lui Aurelian, in stapanirea romanilor ?! Aici e in neregula, este o mistificare, intentionata sau nu, a realitatii istorice, din dorinta de a demonstra cu orice pret ca am preluat limba vorbita de romani. Dar nu prin mistificari se face lumina, daca vrei sa aduci neaparat argumente, trebuie sa o faci in mod cinstit, analizand la modul onest faptele istorice.

    Între altele, în film realizatorii se întreabă, misterios, de ce Constantin cel Mare a pus daci pe Arcul său din Roma. Fără să vrea, chiar realizatorii demonstrează absurditatea celor afirmate tot de ei anterior, cum că stăpânirea romană a fost doar de vreo “150-160” de ani.
    […]
    Cum rămâne, domnule general cu cei ‘150-160 de ani’?!

    Se pare ca dl. general avea totusi dreptate. Deci, ca sa fie limpede, in afara de teritoriul Dobrogei, citez: Dacia romană a fost o provincie romană după cucerirea Daciei de către Imperiul Roman sub conducerea lui Traian în 106 și a durat până în 271, deci un total de 165 de ani.” (Dacia romana)

    Iar pe langa aceasta, mai raman si teritoriile dacilor liberi, de la nord, destul de importante ca marime teritoriala si care nu au fost colonizate, ele nefacand parte din regatul lui Decebal. Aceasta nu inseamna ca dacii nu au imprumutat din obiceiurile si limba romanilor, a existat, un proces de romanizare, dar populatia daca s-a pastrat pe aceste meleaguri, nu a disparut, crestinismul avand un rol important, precum sublineaza si autorul, in formarea poporului român (in majoritatea lor daci crestinati).

    De ce realizatorii acestui material nu scot un cuvânt despre cercetările antropologice care au relevat că strămoşii noştri geto-daci erau mai degrabă blonzi, deschişi la ten, cu ochii albaştri? Câţi români sunt şi-au fost aşa? Mihai Viteazul, Vlad Ţepeş, Iancu de Hunedoara, Mircea cel Bătrân, Tudor Vladimirescu, Horea, Basarab I erau blonzi? De ce realizatorii acestui film nu suflă un cuvânt despre originea iraniană a dacilor, aşa cum este relevată de cuvântul “tarabostes”, derivat din persanul “tara”, adică românescul “tiară” de azi? De ce nu spun nimic despre asemănarea observată de marele Grigore Leşe între doinele româneşti şi cântecele tradiţionale iraniene? De ce nu vorbesc realizatorii despre influenţa celtică în cultura geto-dacă? Cumva pentru că le-ar strica teoria despre “puritatea” dacă?

    Aici autorul articolului ne da de inteles ca dacii erau blonzi si noi fiind in majoritate bruneti, nu prea ne tragem din daci, ba chiar am avea radacini iraniene, ceea ce ar insemna ca suntem impuri. Iranienii sunt de fapt de origine ariana (se pare ca ar exista si iranieni blonzi). In legatura cu arienii, in urma descoperirilor arheologice din 1920, principale asezari ale civilizatiei ariene au fost descoperite pe valea Indului, la granita dintre India si Pakistan. Cercetarorii afirma ca triburile ariene care s-au infiltrat în nordul Indiei prin anul 1000 î.e.n. au venit dinspre Asia Centrala, de prin Podisul Iranian. In cartea “Indoeuropenii” se arata ca populatia ariana, parte din marea familie indo-europeana, s-a dispersat in decursul a cateva generatii din din podisul iranian catre India si Europa, si ca dintre toate grupurile care s-au separat ulterior, grupul iranian este cel care a pastrat numele tarii originale a arienilor.

    http://www.youtube.com/watch?v=o0TQ1gj8GQo

    In lingvistica, limba ariana este derivata din sanscrita, limba indo-ariana (indo-iraniana) fiind o subgrupa a familiei de limbi indo-europene. (Termenul “arian” a fost folosit abuziv de nazisti, pentru a desemna o rasă europeana nordica germanica, pretinsă superioara, a proto-arienilor.)

    Intr-un referat despre originea tracilor scrie: “la etnogeneza tracilor au participat doua componente de baza: triburile locale de agricultori si crescatori de animale din spatiul Carpato-Balcano-Pontic si triburile de pastori veniti din stepa euroasiatica, numiti conventional indoeuropeni. […] în spatiul Carpato-Dunarean triburile de pastori indoeuropeni au intrat în contact cu triburi sedentare neolitice. Unele dintre acestea sunt cunoscute ca purtatori ai culturii Cucuteni (sau Cucuteni-Tripolie), recunoscuta în istorie drept cea mai veche civilizatie europeana. Convetuirea triburilor venite cu cele locale a pus baza unei prime sinteze, conventional numite pretracice. Indoeuropenii si-au impus limba, dar au fost asimilati de catre populatia locala.”

    Filozovul grec Xenofan din Colofon (570 – 480 î.Hr.), a scris despre traci: Oamenii își creează zeii după propria înfățișare; cei ai etiopienilor sunt negri și cârni; cei ai tracilor sunt roșcați și cu ochi albaștri.

    Vasile Parvan scrie, vorbind despre populatia traca: “originile italice, grecesti si medio-orientale ale acestor populatii in mileniile al III-lea si al II-lea i.e.n. trebuie cautate cu atentie in Europa danubiana, punct de vedere cunoscut, dar nu inca suficient de recunoscut de toata lumea.”

    Pe de alta parte, s-ar parea ca tracii au fost de fapt stramosii arienilor:

    Istoricul everu Titus Flavius Josephus (37 – d.H. 100) spunea despre întemeietorul tracilor ca fiind personajul biblic Tiras, fiul lui Iafet:

    Tiras, i-a numit pe cei peste care a domnit Tirasieni; dar grecii au schimbat numele în cel de Traci. (Ant. Jews, ibid. I:6).

    Tiras (sau Thiras) a fost, asadar a fost intemeietorul tracilor – primul dintre traci (tatal tracilor si strabunicul neamului romanesc), iar stravechii traci erau numiti de catre evrei, tirasieni.

    In lucrarea “Fii lui Iafet” (Sons of Japheth), in capitolul despre Tiras, se mentioneaza printre altele:


    Tirasienii au fost primul popor blond cunsocut în antichitate şi, după cum se bănuieşte, au devenit cunoscuţi ca parte din neamul Get (autorul reduce neamul tracic la geti).

    Ei sunt, uneori, identificaţi cu Pereseţii (Pelesetii) sau Popoarele Mării, cunoscuţi de Egipteni şi ca Turshieni şi de Greci ca Tyrsenoi (cf. article ‘Tiras’, Wikipedia stub).

    Aceşti oameni erau de mai multe spiţe şi au atacat Egiptul ca o confederaţie, în timpul domniei lui Ramses al III-lea. Ei sunt menţionaţi în mai multe inscripţii.

    Pe Wikipedia mai putem găsi anumiţi autori care au sugerat că Tiras a fost venerat de urmaşii săi sub numele de Thuras sau Thor, zeul tunetului. Primele legende nordice îl numesc pe Thor drept căpetenie ancestrală şi numesc Tracia ca patrie a acestuia.

    Primii istorici antici care au facut referire la traci au fost Xenofan (570 – 475 i.H) si Herodot ( 484 i.H –  425 i.H) care ii mai denumeste si geti (Getae). Lexicograful american Noah Webster (Octombrie 16, 1758 – Mai 28, 1843) spune ca unul dintre fiii lui Tiras este Thor, mentionat de Homer sub numele de Thourus, atributiile lui erau similare cu cele ale lui Ares (Marte pentru traci) deoarece Saga Islandica Prose Edda spune despre Thor, tatal ancestral al popoarelor germanice, ca era un barbat roscat si mai mult decat atat,acest barbat a fost rege al Traciei.

    Tiras a fost fiul lui Iafet, care era fiul lui Noe.

    http://www.biblia-ortodoxa.ro/vechiul-testament/cartea-intai-paralipomena-sau-cartea-intai-a-cronicilor/
    http://www.biblia-ortodoxa.ro/vechiul-testament/facerea/

    Noe era de cinci sute de ani, cand i s-au nascut trei feciori: Sem, Ham si Iafet. (Facerea 5:32)

    Cum de avem primele scrieri despre creştinism în latină, dar după apariţia romanilor pe aceste meleaguri? Nu cumva pentru că legionarii romani, oamenii simpli, erau creştini şi încet-încet, s-a împrăştiat această religie?

    Constantin C. Giurescu vine cu acesta idee, ca printre colonistii lui Traina ar fi fost si crestini. Insa se uita prea usor un lucru esential, faptul ca Sfantul Apostol Andrei care a locuit o vreme in Dobrogea si a crestinat o parte dintre cei care locuiau in acele locuri (scrierile in latina despre crestinism se pot explica prin faptul ca Dobrogea era de ceva timp provincie romana). Crestinii erau la inceput erau in numar destul de mic (abia dupa in timpul lui Constantin cel Mare s-a oficializat crestinismul in Imperiul Roman).

    Cam atat in ceea ce priveste dezacordul meu cu autorul acestei postari. In rest, as mai putea adauga si eu in ceea ce priveste crestinarea dacilor, cateva referinte.

    Vasile Pârvan in studiul “Contribuţii epigrafice la Istoria Creştinismului Daco-Roman“: “în Dacia traiană trebuie să fi fost creştini şi înainte de anul 270 e.n. e o necesitate logic istorică: toate credinţele atunci existente în Imperiu se întâlnesc şi în Dacia şi mai ales cele orientale, dintre care vreo câteva apar chiar numai aici, iar pentru mulţi orientali romanizaţi veniţi în Dacia spre a o coloniza, un mare număr era din vechile provincii creştine, misionate de înşişi apostolii Domnului: Syria, Galatia, provincia Asia,etc”.

    In lucrarea “Despre Apostoli”, a lui Hipolit Romanul, mort in timpul persecutiei Imparatului roman Decius (249-251), se scrie despre Sf.Apostol Andrei: “a vestit cuvantul Evangheliei scitilor si tracilor”. Si istoricii rusi considera, de asemenea ca Apostolul a ajuns in nordul Marii negre. a vestit cuvantul Evangheliei scitilor si tracilor”. Istoricii rusi considera ca Apostolul a ajuns in nordul Marii Negre.

    Exista marturii ale prezentei crestinismului timpuriu in provinciiile dacice, intre sec. I-IV: constând din inele de piatră şi talismane cu simboluri creştine (găsite la Potaisa, Apulum, Romula, în general, în Transilvania)câteva geme sub formă de inel, gnostice (la Porolissum, Apulum, Micia, Romula, Orlea); alte articole gnostice ca talismane (Micia), obiecte funerare gnostice (Dierna); capace de vase cu semnul crucii (Porolissum, Micia, Tibiscum, Resculum, Cumidava, Ulpia Traiana, pietre de mormant cu simboluri crestine, etc.

    Primele biserici crestine noastre pana in secolul IV au functionat in spatii subterane, precum Pestera Sf. Andrei (de la Ion Corvin), abia în sec. IV, iesind la suprafata pentru ca atunci s-a oficializat cultul crestin de catre Constantin cel Mare.
    In volumul “Andrei Apostolul lupilor” de Dumitru Manolache se mentioneaza ca Papa Pius al II-lea spunea ca Sfantul Andrei a ajuns pe malurile Dunarii, unde a fost primit de mare multime “inflacarata de cuvintele sale” si evenimentul ar fi avut loc la trei decenii dupa moartea poetului Ovidiu, la jumatatea secolului I d.Hr. Autorul crede ca transformarea dacilor din credinciosi ai lui Zamolxis in crestini are mai multe etape si prezinta dovezi ca Apostolul Andrei a fost in Dacia si a locuit in pestera din Ion Corvin, devenita biserica. Astfel, biserica neamului apare in a doua parte a primului secol crestin, iar slujbele si ritualurile s-au facut in spatii subterane pana in secolul IV, cand imparatul Constantin cel Mare a oficializat cultul crestin. Volumul acrediteaza ideea potrivit careia crestinarea s-a facut, in primul rand, prin convertirea preotilor daci, lucru care a determinat raspandirea lina a crestinismului si nu fortata, prin ordin.

  7. @Mirela:

    Cum sa nu exista o constiinta nationala, cata vreme erau urmasii Daciei Mari infaptuita de Burebista?

    Nu exista ideea de natiune, care are un sens precis si definit abia in vremurile mai recente. Poate ai vrut sa spui ca erau constienti ca formeaza acelasi neam, au aceeasi limba, religie si obiceiuri… Desi este mult sa spui asa ceva, ca erau constienti si ca aveau ca scop o unitate, este doar o presupunere. E foarte posibil ca in lumea lor de atunci acest lucru sa nu fie valorizat neaparat. In fine, ideea e ca aici ne jucam cu termeni care au semnificatii moderne, fara sa avem habar, obiectiv, ce insemnau aceste notiuni si realitati pentru ACEI OAMENI, din ACELE TIMPURI.

    “Ca un popor dârz şi viteaz, dacii nu s-au resemnat să fie subjugaţi şi exploataţi în propria lor ţară.”

    Iarasi aici este o clara interpretare ideologica. Subjugat si exploatat: oare asa se simteau dacii, cu adevarat? Unde scrie, pe ce baza, vorba lui Moromete? Probabil e o carte scrisa in timpul istoriografiei comuniste. In orice caz e un comentariu fara valoare istorica acest citat…

    sugerand ca pana la Constantin cel Mare, teritoriul a fost, chiar si dupa retragerea lui Aurelian, in stapanirea romanilor ?!

    Daca erai atenta la citatele de mai sus din Nicolae Iorga, ai fi vazut ca problema retragerii nu e asa clara. Si conditiile in care se face conteaza.

    Altfel, precizarile punctuale sunt interesante, la fel ca si cele legate de inceputurile crestinismului.

    Pana la urma insa tot Alin-7 are dreptate. Se discuta despre problema romanizarii in conditiile in care despre limba daca nu se stie esentialul: ce structura gramaticala avea. Nici macar nu se stie sigur carei familii lingvistice indo-europene apartinea: centum sau satem? Nimeni nu a putut sa demonstreze veridic ca limba daca ar apartine familiei centum, cea din care facea parte si latina. Aici putem dezbate apa in piua la nesfarsit, fara probe arheologice sau izvoare scrise suplimentare tot degeaba…

    Ce este cert este ca, vazand cum descrie Vasile Parvan viata daco-getilor, putem fi siguri ca traiul agricol (fie al pamantului, fie pastoral), poate chiar obstea sateasca si oastea taraneasca provin inca din acele timpuri. la fel de evident este ca aceste dimensiuni socio-culturale s-au pierdut de la poporul nostru. Ne-a ramas insa crestinismul. Cel mai important.

  8. Nici Burebista, nici Decebal, nici vreun alt rege traco-dac nu au purtat mari batalii cu “osti taranesti”, ci cu razboinici, cu ceea ce azi am putea numi, vag, forte armate regulate. In vremea lui Decebal, la 101, forta de elita care a coagulat a fost Suddra, cavaleria scufundata.

    Un copil ar putea sa inteleaga, fiindca are inima curata, ca nu opui unor forte de elita -legiunilor romane – altceva decat razboinici caliti.

    Crucea a fost ridicata intai pe Drapelul Legendar al Sarmizegetusei, in anul 117, de catre “Lupii albi”[Am Renascut sub Semnul Crucii, din ruinele Sarmizegetusei” – ZZZ Chiliarh Azuma], in fata Kogaionului, singurul Drapel care nu a ars atunci cand Avva Decebal(la Tapae)le-a cerut comandantilor sai sa arunce in flacari drapelele de lupta: “Acum s-au aprins pentru toti cei plecati!”

  9. @Ehta:

    Nici nu am zis ca razboaiele s-au purtat doar cu ostile agricultorilor, ci ca viitoarea oaste mare a voevozilor e foarte posibil sa isi traga originile din aceste timpuri daco-romane. Vasile Parvan arata ca existau geti care, la nevoie, se inarmau si participau la razboaie. Deci ostile erau atat profesioniste cat si ”populare”, obstesti.

  10. Câteva citate din cartea lui Napoleon Săvescu:
    „Se pare că în timpul lui Burebista s-a decis ca anul I să fie anul când s-au născut cei doi Zamolxis (?), 713 î.d.H.; trebuie notat că anul reformelor politico-religioase 666 apare pe tot felul de inscripţii de pe tot teritoriul pelasgic, ca „SSS” (6,6,6) sau „CCC” (C-grecesc) ori „VIVIVI” (6-latin).
    Este interesant de observat cum această cifră apare în rugăciunea unei femei gete, Zamolxiene, găsită pe o placă de marmură la Tomis, conţinând şi un … acrostih … dovedind încă o dată marele rafinament atins de geto-daci.

    AYRELIA STRĂLUCITOARE
    BENERIA CURATĂ
    SYM FORO MĂRAŢĂ DOAMNĂ
    SYN DIO SUNT CREDINCIOASĂ
    SYN ZE SASE TRI SUNT CU TREI DE ŞASE
    KAI TETHI GATRI DAR ATÂT TE ROG
    AYRIS NONAM CÂNDVA SĂ MĂ AJUŢI
    NIASCHARIAN SĂ RENASC

    Citind doar primele litere în acrostih avem formaţia „ABT(?) SSS KAN”. „Cu 666 de ani”, acesta fiind semnul la care se închinau cei întorşi la adevărata religie, semn ce se purta pe mâna dreaptă sau pe frunte”.

    „Să fie oare acesta lăcaşul unde preoţii lui Zamolxis, Zeul sub-pământean, ofereau credincioşilor acea nemurire completă, atât a sufletului, cât şi a trupului, unde ucenicii („recruţii”) cântau: „Sfânt e Domnul Nopţii”?

    Dr. Napoleon Săvescu, Noi nu suntem urmaşii Romei, Editura Axa, Botoşani – Romania, 2002, p. 45-46.

    Nu cunosc limbile clasice, dar traducerea îmi miroase a „făcătură” blasfemiatoare (asta în cazul în care există această inscripţie).
    Nu ştiu cât de conştient este Napoleon Săvescu de identitatea „strălucitoarei” persoane „cu trei de şase” pe care o „ajută să renască”.

  11. Şi, ca să ne lămurim deplin ce duhuri îl promovează azi pe Zamolxe şi îi insuflă pe cei „care au focul sacru stramosesc inca nestins in strafundul sufletelor lor”:
    http://remerra.blogspot.com/p/pag1.html

  12. Există un site bine făcut despre statui de daci, chiar cu acest nume, care se bazează pe cercetările unui român ce studiază de ani buni în Franţa. Pare o lucrare onestă, ştiinţifică. Cele de pe arcul lui Constantin (una dintre ele este în fotografia de la începutul acestei postări) sunt presupuse a fi luate din Forul lui Traian. Poate ar merita cunoscute, pentru a ne forma o viziune mai echilibrată, întemeiată pe mărturii mai concrete.
    Poate ar merita citit şi capitolul intitulat chiar „Ispita dacică” din „Dimensiunea românească a fiinţei” a lui Mircea Vulcănescu, care arată o înţelegere mai cumpănită despre această componentă a sufletului românesc.

  13. Există un site bine făcut despre statuile de daci, chiar cu acest nume (http://statuidedaci.ro/ro/), care se bazează pe cercetările unui român, care studiază această temă de câţiva ani buni în Franţa. Pare o lucrare onestă, ştiinţifică. Cele de pe arcul lui Constantin (dintre care una este în fotografia de la începutul acestei postări) se presupune că au fost luate din Forul lui Traian. Ar merita cunoscute, pentru a ne forma o viziune mai echilibrată, întemeiată pe mărturii mai concrete.
    Poate ar merita citit şi capitolul intitulat chiar „Ispita dacică” din „Dimensiunea românească a fiinţei” a lui Mircea Vulcănescu, care arată o înţelegere mai cumpănită despre această componentă a sufletului românesc.

  14. @Bogdan:

    Da, e un pic altceva “Ispita dacica” decat ceea ce discuta “dacologii” si “latinologii”, e o altfel de perspectiva. In orice caz, Vulcanescu scrie in ciorne ca demersul sau nu e menit crearii de “antagonisme fictive” si nu pentru a nega latinitatea sau a opune romanitatea tracismului cauta sa defineasca ce ar fi ethosul dacic, ce ar fi ramas de-a lungul timpului si ce ar fi bine sa fie recuperat si de ce.

  15. Structura etnica a legiunilor romane
    Legiunea XIII Gemina, focar de “romanitate” cu ajutor…sirian şi sarmat

    Legiunii XIII Gemina îi revenea, în mod special, paza ţinutului aurifer. Întreg drumul de-a lungul Mureşului era păzit de detaşamente ale legiunii de la Apulum, instalate în staţiunile militare de la Micia, Bulci, Sânicolaul Mare, Cenad, fapt dovedit de cărămizile cu ştampile descoperite în aceste localităţi, potrivit lui Adrian Bejan, în lucrarea “Istoria Daciei romane”. Atunci când vorbim despre această unitate, trebuie precizat că membrii cohortelor sale auxiliare erau recrutaţi din afara Italiei. Asfel, arcaşii erau sirieni, iar cavaleria era alcatuită din sarmaţi.
    Între 106-268 d.C. este staţionată la Apulum (Alba-Iulia), devenind principala legiune din Dacia, până la retragerea aureliană. Soldații lăsaţi la vatră primesc terenuri agricole în Dacia. Însă, un element extrem de important, membrii trupelor auxiliare primeau cetăţenie romană abia după finalizarea stagiului militar, ceea ce înseamnă că mare parte dintre ostaşii romani care au participat la războaiele dacice nu doar că nu aveau sânge roman, dar nici măcar juridic nu aveau statut de cetăţeni ai imperiului.

    Ofiţeri romani, soldaţi de peste tot

    Cohortele aflate pe pământul Daciei cuprindeau soldaţi din diferite părţi ale Imperiului Roman, uneori foarte îndepărtate. Găsim britani din Anglia de azi, asturi şi lusitanieni din peninsula Iberică, bosporeni din nordul Mării Negre, antiocheni din regiunile Antiochiei, ubi de la Rin, din părţile Coloniei, batavi de la gurile acestui fluviu, gali din Galia, reţi din părţile Austriei şi Germaniei sudice de azi, comageni din Siria, până şi numizi şi mauri din nordul Africii (C.C..Giurescu, Istoria Românilor, I, 1942,p.130).
    În secolul al II-lea, comandanţii armatei romane erau recrutaţi, ca şi până atunci, din rândul clasei avute. Cei mai de seamă comandanţi pe vremea lui Traian făceau parte din ordinul senatorilor, iar unii dintre ei proveneau din cel al cavalerilor.
    Garda pretoriană era alcatuită din cetăţeni născuţi în Italia, şi, parţial, din cetăţeni romani din Spania, Noricum şi Macedonia. Vespasian a dus o politică de urbanizare, mai ales a părţii occidentale a imperiului, cu scopul de a acorda cetăţenia romană la cât mai mulţi locuitori, ceea ce îngăduia recrutarea în legiuni a unor soldaţi din oraşele provinciilor occidentale. Această politică a dus la restrângerea influenţei Romei şi a Peninsulei Italice în cadrul imperiului.

    Pretorienii: elita armatei romane formată din gali, africani şi celţi

    Dio Cassius menţionează faptul că, sub Septimus Severus, garda pretoriană, care trebuia să fie formată în majoritate din cetăţeni romani din Peninsula Italică, este alcatuită din soldaţi veniţi din toate provinciile. Informaţiile privind “latinitatea” pretorienilor sunt extrem de relevante, izvorând din însăşi ariile de recrutare: cohorta I Antiochesium: recrutată din Antiochia-Siria; cohorta I Augusta Nervia pacensis Brittonum miliaria: recrutată în Britania, cohorta I-Aurelia Brittonum miliaria Antoniniana: recrutată în Britania; cohorta IX Batavorum miliaria equitata: recrutată din batavi (trib germanic), cohorta I Bracaraugustarorum: recrutată din tribul hispanic al bracarilor, cohorta III Brittonum: recrutată din britani, cohorta I Cretum: arcaşi din Creta; cohorta II Flavia Bessorum: recrutată din tribul trac al bessilor, cohorta I Flavia Commagenorum: recrutată din commageni (Asia Mica), cohorta IV Cypria civium Romanorum: recrutată din Cipru,; cohorta II Flavia Numidarum miliaria equitata: recrutată din africani numizi; cohorta III Gallorum: recrutată din celţi (gali); cohorta V Gallorum equitata: recrutată din celţi (gali); cohorta I Hispanorum veterana quingenaria equitatata: recrutată din hispanici; cohorta I Lingonum: recrutată din Britania sau cohorta I Tyriorum sagittariorium: arcaşi fenicieni.

    Armata, ca factor al aşa-zisei romanizări

    Ţinând cont de componenţa pestriţă a trupelor romane ce au participat la războaiele cu dacii şi, ulterior, la componenţa unităţilor cantonate pe teritoriul regatului lui Decebal, putem afirma, fără ezitare, că armata romană nu poate fi considerată un element aducător de romanitate. Motivaţia este simplă şi logică şi este reprezentată de faptul că, în mai toate teritoriile ce foloseau drept arii de recrutare, din Britania până în Siria, astăzi nu se vorbesc limbi de origine latină. Şi dacă tocmai la ei acasă aceşti soldaţi foloseau alte limbi, cum ar fi putut ei contribui eficient la impunerea latinei în Dacia?
    De asemenea, din punct de vedere religios, armata romană era la fel de pestriţă pe cât era etnic, în sensul că fiecare grup etnic îşi “purta” după el propriul panteon de zei naţionali.
    Mai mult, cum ar fi posibil ca aceşti legionari să fi adus limba latină în Dacia, în timp ce, în cele mai multe teritorii unde au desfăşurat misiuni, nu au reuşit?
    Aceeaşi logică se poate aplica şi în cazul coloniştilor aduşi de romani în Dacia, care, evident, proveneau din zone la fel de diverse precum legionarii. Şi, dacă avem în vedere că Dacia reprezenta o zonă nu foarte liniştită, fiind la graniţa imperiului şi fiind supusă intens atacurilor dacilor liberi, ne-am putea gândi că numărul acestor colonişti a fost destul de mic în comparaţie cu numărul dacilor şi că au fost absorbiţi de aceştia destul de uşor şi rapid.
    Un semn în acest sens este reperzentat de lipsa aproape totală a coloniilor romane în Dacia, a construcţiilor cu caracter cultural şi religios, precum templele si bibliotecile, instituţii ce ar fi reprezentat focare de cultură romană.

  16. @admin

    “Daca erai atenta la citatele de mai sus din Nicolae Iorga, din Nicolae Iorga, ai fi vazut ca problema retragerii nu e asa clara. Si conditiile in care se face conteaza. “

    Din Metapedia (care citeaza fragmente din “Istoria Daciei Romane” de Adrian Bejan [1] si din “Istoria românilor din cele mai vechi timpuri până astăz” de Giurescu [2-4]) despre retragerea Aureliana:

    Retragerea Aureliană este un eveniment care se referă la evacuarea armatei şi administraţiei din Dacia Romană. Trebuie precizat că Dacia Romană a reprezentat doar o parte a Regatului Daciei preromane, fiind formată din Transilvania cu Banatul, Oltenia “şi fâşia din Muntenia aflată la vest de linia Flămânda-Rucăr”[1].

    După moartea împăratului Traian din 11 august 117 încep năvălirile diferitelor popoare migratoare în Dacia Romană. De asemenea, atacuri au fost întreprinse şi de triburile dacilor liberi ale costobocilor şi carpilor. Din cauza acestor numeroase atacuri şi din cauza poziţiei geografice a Daciei Romane care o făcea expusă, împăratul Aurelian a fost nevoit să ia măsuri pentru reducerea frontului de apărare, asta însemnând părăsirea Daciei[2].

    Retragerea armatei şi administraţiei romane s-a produs în două etape. În prima etapă au fost retrase legiunile din nordul Transilvaniei, acţiune petrecută cam la sfârşitul anului 271 sau începutul lui 272. În a doua etapă (primăvara lui 275) au fost retrase şi trupele din Banat şi Oltenia, menţinându-se totuşi puncte întărite pe malul stâng al Dunării, la Dierna, Drobeta, Sucidava, etc. Potrivit unei teorii mai recente bazată pe anumite cercetări se pare chiar, şi nu fără temei că întreaga evacuare din Dacia s-ar fi întâmplat în primăvara anului 275[3].

    Retragerea din Dacia Romană nu s-a făcut la întâmplare şi nici nu a fost lăsată pradă năvălitorilor care să distrugă totul. Venit la Dunăre pentru a lupta cu goţii, împăratul Aurelian chiar a şi obţinut o victorie împotriva lor, însă şi-a dat seama că nu va mai putea menţine pentru mult timp controlul provinciei, astfel încât a luat legătura cu goţii şi le-a cedat Dacia ca “federaţi”. Asta însemna că goţii deveneau aliaţi ai Imperiului Roman fiind astfel obligaţi ca să nu-l mai atace, ba chiar să-i dea ajutor împotriva altor năvălitori[4].

    Pentru ca împăratul Aurelian să evite acuzațiile celor de la Roma că a pierdut teritorii din imperiu, el a organizat la sud de Dunăre o nouă provincie pe care a denumit-o Dacia Aureliană.

    Tot aici mai este dat si pasajul la care faceai referire din Nicolae Iorga, si care trateaza superficial evenimentul, fara sa citeze decat doua surse din antichitate, si acelea parca special alese, care sa nu fie vrednice de crezare.

    N.Iorga:
    “…este cea a părăsirii Daciei Traiane de către Aurelian, care ar fi pus să fie transportaţi în noua sa Dacie de pe malul drept înşişi provincialii, lăsând în seama barbarilor, goţilor, teritoriul evacuat”
    […]
    “Există cauze economice, care, dealtfel, au fost adeseori invocate pentru că ele se impun oricui are simţul realităţilor omeneşti, ale unei vieţi permanente a societăţilor, pentru a nu admite posibilitatea acestei mutări în masă. O populaţie nu părăseşte niciodată, chiar şi în faţa celor mai mari restrişti istorice…”

    Iorga pune accentul pe evacuarea intregii populatii din teritoriu (!) si comenteaza mult pe seama acestui fapt, necredibil pe buna dreptate (de fapt o aberatie care din start trebuia eliminata). Dar nu de populatie era vorba, cum spun alte surse din antichitate, ci de armata si administratia romana si eventual cei din clasa mai instarita. Iar cand aduce vorba de aceasta posibilitate, el spune printre altele:

    Imperiul n-a putut să cedeze în chip formal Dacia lui Traian unor barbari a căror stabilire ar fi considerat-o ca fiind în afara graniţelor sale de drept şi prezentând din punct de vedere militar o primejdie permanentă. Noţiunea însăşi a statului, aşa cum au avut-o romanii, s-ar fi împotrivit la aceasta în felul cel mai absolut.

    “N-a putut” pt ca “notiunea de stat s-ar fi impotrivit” – ma lasi? 🙂 Sunt presupuneri destul de ieftine, lipsite de realism politic. Deciziile de pe front nu au nimic de-a face cu notiunea de stat ci cu realitatile din teren. In conditiile in care se confruntau cu numeroase atacuri ale populatiilor migratoare, este evident ca exista intr-un interval de cateva zeci de ani si posibilitatea de a nu mai face fata acestor invazii fie si dpv material pentru intretinerea legiunilor romane. Se mai numeste, din cate stiu, strategie politica. In schimb aduce argumentul unor asa-zici goti pasnici care ar fi existat pe acolo, dar nu de goti pasnici era vorba ci de luptele cu invadatorii, fie ei si goti (poate nu erau toti asa pasnici). Pe langa goti, mai erau si alte atacuri, precum ale dacilor liberi despre care aflam ca:

    In sec. II-III sint menționate câteva incursiuni ale triburilor geto-dace libere în Dacia și Moesia; în anul 117, în legătura cu turburările și situația gravă a provinciei Dacia după moartea împăratului Ulpius Traianus, se menționează un adevărat „război dacic” provocat după dispariția cuceritorului Daciei de către dacii liberi, fără îndoială cu participarea și a altor triburi (sarmați etc.) și a autohtonilor din interiorul provinciei romane. Alt război cu ei și desigur cu autohtonii a avut loc la 143 sub Antoninus Pius.

    Costobocii au năvălit în Moesia, Tracia și Grecia pe la anul 170, – mișcări de care nici Dacia n-a rămas neinfluențată. Mai importantă pentru provincia romană carpato-danubiană pare să fi fost marea incursiune a dacilor liberi sub domnia împăratului Commodus (180-192), care s-au extins și in interiorul Daciei unde „s-au agitat provincialii” ” in Dacia imperium eius recunsantibus provincialibus”, HistAug., Commod. 13,5; sub acești „provinciali” ar fi greu a nu recunoaște în primul rînd tocmai populația autohtonă și apoi (dacă va fi fost cazul) și o bună parte dintre „coloniștii” daco-romani veniți din alte zone ale imperiului. Cu acest prilej, guvernatorul provinciei (legatus augusti) C. Vettius Sabinianus a încercat să pacifice un mare grup de daci liberi veniți dinspre nord in ajutorul altor triburi barbare ce atacau Dacia și le-a promis pămînt în provincia Dacia; erau 12000 (Cass. Dio, LXXII 3, 3), foarte probabil că guvernatorul Sabinianus i-a colonizat în provincie, sporind numărul brațelor de muncă de aici. Alte lupte cu dacii liberi se menționează în anul 218 (Cass. Dio, LXXVIII,27; 5) și mai tîrziu, iar în cursul sec. III devin mai frecvente incursiunile lor în teritoriile romane, alăturîndu-li-se triburi germanice. Costobocii, carpii și alte seminții trace septentrionale și-au continuat incursiunile în provinciile romane în cursul sec. II-III, iar carpo-dacii sînt menționați în alianță cu hunii ( Zosimus, IV 34).

    Dar despre retragerea romana din Dacia, aflam din mai multe scrieri ale anticilor mentionate de Eugen Cizek in Romano-Dacica I Izvoare antice ale istoriei României:

    Au existat şase autori antici care au abordat tema retragerii: istoricul hispanic creştin Paulus Orosius (375-418), autor al Celor 7 cărţi de istorie împotriva păgânilor; politicianul şi istoricul roman Aurelius Victor (320-390), autor al Istoriei Romei (360); Eutropius (sec.IV) autor al unui Rezumat de la întemeierea Romei; politicianul şi istoricul roman Festus (sec.IV) autor al unui Rezumat al realizărilor poporului roman; istoricul got romanizat Iordanes (sec.VI) autor al lucrării Romana (551); Flavius Vopiscus autorul biografiei lui Aurelianus din lucrarea colectivă Historia Augusta (sec. IV).
    Dintre cei şase, cinci plasează retragerea în vremea împăratului Gallienus (253-268), epocă marcată de numeroase atacuri ale popoarelor migratoare şi revolte militare provinciale: Aurelius Victor, Orosius, Eutropius, Festus şi Iordanes. Doi dintre cei cinci, Aurelius Victor şi Orosius, vorbesc despre o retragere exclusiv în timpul lui Gallienus. Patru dintre ei susţin o retragere în epoca aureliană, despre care furnizează mai multe informaţii decât retragerea din timpul lui Gallienus: Vopiscus, Eutropius, Festus şi Iordanes. Doar autorul Historiei Augusta afirmă că a existat o retragere în timpul lui Aurelianus, fără a menţiona vreuna în timpul predecesorului său. Ca urmare trei autori, şi anume Eutropiu, Festus şi Iordanes, vorbesc de o retragere în două etape: prima în domnia lui Gallienus şi a doua în domnia lui Aurelianus.
    Deşi bilanţul este favorabil lui Gallienus, cu 5 surse la 4, Cizek înclină spre varianta Aurelianus motivând că textele literare dau mai multe amănunte despre retragerea aureliană şi că analiza surselor acestor texte e convergentă cu această direcţie(p. 47). Cele şase izvoare scrise au fost redactate între anii 360-551, deci la aproape un secol de la evenimentul retragerii din Dacia. Dar autorii aceste izvoare s-au bazat pe surse din secolul III, deci contemporane cu evenimentul. Astfel Vopiscus menţionează pe un Achiolus, funcţionar al împăratului Valerian (253-259), care a scris biografii ale împăraţilor, printre care şi cea a lui Aurelianus. Apoi Palfurius Sura a fost biograful lui Gallienus şi sursa pentru Aurelius Victor.În fine, Eutropius s-a inspirat dintr-o serie de biografii imperiale din sec II-IV, publicată pe la 360 şi reconstituită de istoricul german Enman, fiind cunoscută ca Istoria imperială a lui Enman sau EKG.
    După ce analizează critic relaţiile dintre toate aceste izvoare, prof. Cizek le prezintă astfel: Acholius a fost o sursă pentru EKG care la rândul său a fost sursă pentru Vopiscus şi Eutropius. Aceştia au fost surse pentru Symachus şi respectiv Festus, care la rândul lor au fost sursele lui Iordanes. De asemenea, Aurelius Victor a fost sursa lui Eutropius şi a lui Orosius (p.50). O analiză detaliată poate fi găsită în E. Cizek, Les textes relatifs a la evacuation de la Dacie et leurs sources, în ’’Latomus’’, 1986, p.147-159.
    În ceea ce priveşte evenimentul propriu-zis, Cizek subscrie la teza lui Hadrian Daicoviciu (1932-1984) (Gallieno e la Dacia, Roma, 1979) şi anume că Dacia a fost părăsită în două etape. Mai întâi în timpul lui Gallienus fie prin ocuparea ei de către goţi, fie mai probabil printr-o secesiune a forţelor armate romane din provincie. Acest separaţie ar fi avut loc după 259, probabil 267-268. Apoi a avut loc o recuperare a provinciei în timpul lui Aurelianus sau mai probabil al lui Claudius II Goticul (268-270), despre care se ştie că i- zdrobit pe invadatorii goţi la Naissus (Niş, Serbia) în 269. Izvoarele arheologice vin să confirme această recuperare, tezaurul de la Viişoara (Dolj) conţinând peste 176 de monede emise în timpul lui Claudius II, mai multe decât cele emise în timpul lui Gallienus. De asemenea, tezaurul conţine şi mai multe monede emise în domnia lui Aurelianus, dar care nu au fost bătute la Roma. Deoarece atelierul monetar din Roma este redeschis în 274, concluzia care se poate trage este că o a nouă părăsire a Daciei a avut loc în 273, an în care Aurelianus terminase procesul de reunificare a imperiului şi putea face demersuri de restructurare a apărării întinsului său teritoriu 9 (p.51).
    O opinie contrară lui Daicoviciu şi Cizek, adică evacuarea Daciei în timpul lui Gallienus, poate fi găsită în studiul lui C. Petolescu, Părăsirea Daciei în lumina izvoarelor literare, în ’’Traco-Dacica’’, 5, 1984, pp.188-192. Este posibil ca această separare să fi fost legată de revolta din 260 a lui Regalianus, care s-a bazat pe armata din Dacia.
    Sursele nu vorbesc de o evacuare totală a populaţiei civile, relevantă fiind mărturia lui Iordanes, care fiind originar din Dobrogea era un martor ocular al continuităţii daco-romanilor în fosta provincie. Cizek observă, din punct de vedere arheologic, că migratorii nu s-au infiltrat în Dacia romană decât la mijlocul sec. IV, ceea ce lasă să se întrevadă că fosta provincie a fost până atunci un teritoriu tampon între imperiu şi ’’barbaricum’’(p.53). Iar faptul că unii autori antici nu pomenesc despre o părăsire a Daciei nici sub Gallienus, nici sub Aurelianus, la care se adaugă faptul că Aurelianus a înfiinţat două provincii Dacia la sud de Dunăre, trimit la ideea că romanii nu vedeau părăsirea Daciei ca fiind definitivă.

    Dar cel mai important despre retragerea Aureliana aflam din alte surse, de unde reiese urmatoarele:

    Istoricul grec Zosimos (I, 45) relateaza despre Aurelian, care luptase ca general sub comanda împăratului Claudius împotriva “dacilor liberi” si care după ce preia purpura imperială de la slăvitul Claudius, reia “ostilităţile” faţă de barbari dar fără nici o bătălie, prin parafarea unui tratat durabil şi folositor ambelor părţi, ratificat în urma experienţei legiunilor in luptele crâncene avute sub Claudius. Tratatul este supus spre aprobare nu Senatului, ci Armatei: carpo-getogoţii oferind oastei romane un corp de armată auxiliar pentru asigurarea liniştii în Peninsula Balcanică şi Anatolia. Tratatul este respectat cu atâta sfinţenie încât atunci când o ceată de getogoţi părăsise tabăra, comandantul corpului de armată ordonă ca şeful vinovat să fie prins şi ucis cu săgeţi “în chip de jertfă adusă sanctităţii tratatului”. Cea mai importantă condiţie pe care Aurelian trebuia să o îndeplinească era să se retragă din Dacia Traiană şi să-i asigure independenţa (Eutropius, IX, 15, 9; Sextus Rufus, 8; Lactantius, De mortibus persecutorum, 9).

    Vita Divi Aureliani relatează victoria asupra carpilor şi geto-goţilor în 272. Evenimentele au avut loc în Moesia Inferior şi două inscripţii amintesc victoria (CIL, III, 7586). În urma victoriei repurtate, împăratul ia titlul de Carpicus Maximus şi Dacicus Maximus. După această “izbândă” transformă pe Carpo-getogoţi în aliaţi şi trece la refacerea graniţelor imperiului “până la vechile hotare”; încetează ocuparea Daciei Traiane, iar Moesia şi Illiria sunt redate administraţiei imperiale (Historia Augusta, Vita Divi Aureliani, 22, 3; Eutropius, 4, 131).

    Aduce din provincia Dacia cele două legiuni: a XIII-a Gemina la Ratiaria şi a V-a Macedonica la Oescus şi pregăteşte trupele din această, zonă pentru a fi alăturate celor care vor porni spre Orient. Când cele două legiuni au părăsit Dacia Traiană atunci li s-a dat posibilitatea acelora care voiau să se retragă în sud să se deplaseze cu armata în Dacia Ripensis. Dacia Traiană devenise independentă, dar aliată imperiului.

  17. Nu exista nicio legatura intre grupul de cifre “666”, fabulatiile-incantatii, gen “sfant e domnul noptii” etc si traditia traco-dacica. Traco-dacii au avut o singura Lege, Legea Firii, Legea Pamantului(oglindita de Legile Belagine), conforma cu omenia strabuna, care si-a pus amprenta inclusiv asupra doctrinei militare, defensiva. Erau oameni cu scazamintele si defectele lor, DAR OAMENI LIBERI. Traco-dacii erau un Neam care nu s-a apucat sa inrobeasca alte neamuri, desi ocaziile nu le-au lipsit.

    Romanitatea se opune tracismului prin ceea ce au fost fiecare.

    Romanitate inseamna, grosso-modo: sclavie, prigonire a crestinilor, practicarea homosexualitatii – in acest sens sclavii erau folositi ca obiecte; inseamna razboaie de cucerire si inrobire, crime, masacre, paine si circ.

    Cei care se uita DOAR la edificiile romane, la capacitatea de organizatori a latinilor, la cultura si jurisprudenta romana, ar trebui sa cantareasca lucrurile luand in considerare TOATE ASPECTELE.

  18. Cei care isi mai cauta origini imperiale, sa merga intr-o gospodarie taraneasca/ traditionala din lungului acestui pamant, sa priveasca cu atentie in jur si sa se intrebe: Ce este romanic, latin aici? Apoi sa se gandeasca la tot ce a pastrat acest popor, pentru a-si gasi radacinile. Poate ca intr-o zi Acela care este peste toate o sa-i lumineze pentru a intelege ce este cu adevarat imperial.

  19. @Etha:

    Tocmai ca aici s-a aratat legatura si continuitatea intre lumea noastra de pastori si plugari si lumea dacilor. Dar … ce folos, cand aceasta lume nu mai exista sau, acolo unde mai e, e pe moarte? Spuneam ca lumea dezbate cum o fi mai bine sa fi fost: romani sau daci, dar uita ca in prezent singura identitate pe care o mai are, aceea de crestin, e in grozav pericol din cauza ignorarii sale… In rest, iarta-ne, dar acum chiar vorbim foarte serios: ezoterismul dac este un artificiu inventat si atat. Ortodoxia, in schimb, e autentica, reala, daca esti in cautare de adevar. Daca vrei simulacru… asta e.

    @Alina:

    Tot dacologii afirma ca pe un teritoriu imens locuiau doar 2 milioane de daci. Nimeni nu stie numarul exact, nimeni nu stie cati au fost ucisi in razboaie, nimeni nu stie care cum traia, insa 2 milioane la un teritoriu atat de vast inseamna cateva palcuri ici-colo. Pe baza de inductie logica, romanizarea se putea face extrem de usor in astfel de conditii demografice. Oare ce am scris aici demonstreaza latinizarea? NU. Demonstreaza ca in conditiile arheologice actuale SE POATE SPUNE APROAPE ORICE dar nu se poate demonta, cu siguranta, nimic. Deci nici romanizarea.

    @Mirela:

    Ai ratat din citatul lui Iorga exact esentialul: nu pentru datarea istorica exact am dat, ci pentru ca el vorbeste acolo despre faptul ca retragerea administratiei si a armatei nu se putea face asa, ca astazi. Dam ordin si s-a executat. Era un proces complex, care dura in ani, care era perceput ca fiind provizoriu, fara sa fie intempestiv, ci in urma unui acord cu triburile de la granita, ceea ce arata ca nu era vorb despre RUPTURI BRUSTE, de genul uite-l nu e pe latin. E un rationament istoric valabil si confirmat chiar de ceea ce ai citat ulterior.

    Serios, chiar trebuie sa intelegem ce e aia un rationament istoric si cum se face asa ceva. In niciun caz nu inseamna sa ne batem pe cifre, nume si ani, mai ales cand ele lipses, sunt contradictorii sau sunt interpretate diferit de diferiti istorici.

  20. @Admin,

    Iorga nu se refera decat la o parte dintre izvoarele antice scrise. Iar ultimul pasaj pe care l-am dat, la sfarsitul comentariului anterior, credeam ca e suficient de convingator. Este vorba de scrierile istoricului Zosima, ale scriitorului crestini Lactantius, despre Viata lui Aurelian descrisa in Historia Augusta, care are mai multi autori din timpul lui Diocletian si Constantin (desi aici unii nu considera credibile o parte din informatii care nu s-au dovedit a fi reale, dar in acelasi timp nu sunt total lasate de-o parte de unii istorici pentru anumite perioade de timp) si mai sunt si cele doua inscriptii despre victoria lui Aurelian asupra dacilor liberi, pe care impreuna cu gotii din zona ii transforma ulterior in aliati. Retragerea nu s-a facut intempestiv, ci in urma acestei aliante. Si daca dureaza ani, nu inseamna ca nu s-a putut realiza. Citez din nou: “Tratatul este supus spre aprobare nu Senatului, ci Armatei: carpo-getogoţii oferind oastei romane un corp de armată auxiliar pentru asigurarea liniştii în Peninsula Balcanică şi Anatolia. Tratatul este respectat cu atâta sfinţenie încât atunci când o ceată de getogoţi părăsise tabăra, comandantul corpului de armată ordonă ca şeful vinovat să fie prins şi ucis cu săgeţi “în chip de jertfă adusă sanctităţii tratatului”. Cea mai importantă condiţie pe care Aurelian trebuia să o îndeplinească era să se retragă din Dacia Traiană şi să-i asigure independenţa (Eutropius, IX, 15, 9; Sextus Rufus, 8; Lactantius, De mortibus persecutorum, 9). “

  21. Nu, dupa cum am mai spus. Populatia provinciei/provinciilor romane nord-dunarene poate fi estimata la 2 000 000 – 2 500 000 locuitori, unde majoritatea covarsitoare o reprezentau dacii. Este concluzia la care se poate ajunge in junctie de toate documentele pe care le aveti la dispozitie; si nu numai, ma refer la rezultatele arheologiei.

    Populatia statului burebistan, care nu cuprindea nici pe departe toate ramurile intregului Neam, fiindca, in mare, Burebista a reusit sa-i uneasca DOAR pe cei despre care vorbeste Herodot, se situa undeva intre 7 000 000 – 8 000 000 de oameni.

  22. @Mirela:

    Pai nimeni nu a zis ca retragerea nu a avut loc. Ideea era ca arata altfel decat ne inchipuim si, de fapt, nici macar nu stim in mod exact ce a insemnat in mod practic, in afara de faptul ca, la un moment dat, vag, niste varfuri ale administratiei si niste garnizoane au fost mutate pe alta linie.

    Ideea de baza pe care o vom repeta pana va fi luata in seama sau inteleasa este ca istoria este mult mai complexa decat ne inchipuim: atat ca realitate cat si ca stiinta sociala. Noi aici ne jucam si devine cam obositor jocul. Dovada este chiar acest diferend legat de Iorga, la care se combate cu nadejde ceea ce nu era oricum miza, esenta, valoarea citatului adus in discutie. Una vorbim, basca ne intelegem. Citatul adus de tine nu face decat sa confirme, repetam, rationamentul lui Iorga, care scrisese ca romanii nu s-au retras de-a valma, ci transformand triburile de la granita in federate.

    Din punct de vedere militar, obiecţiile care se prezintă sunt la fel de puternice. În privinţa romanilor, de obicei, ne înşelăm în chip straniu asupra concepţiilor lor asupra frontierei. Tourneur-Aumont – şi nu e singurul care o spune – a arătat că nu e vorba de o simplă linie, ca în epoca noastră, ci de un întreg ansamblu, în care trebuiau să intre fortificaţii de cel mai divers caracter, pământuri nelocuite, păduri, mlaştini, acele păduri şi mlaştini care mărginesc şi astăzi malul stâng al Dunării.

    Nu e vorba doar de date si de surse, asadar, ci si de semnificatii. Vorbim de granita, oare stim ce intelegeau romanii prin granita? Vorbim de retragere, evacuare. Oare stim ce intelegeau romanii prin asa ceva? Apropo de daci, oare stie careva ce insemna pentru ei nemurirea? Ca altfel repede ne inchipuim ca e cam acelasi lucru cu nemurirea crestina.

    Evident ca nu, nu stim. Dar noi ne simtim stapani pe istorie si credem ca daca stim cativa ani si cateva date stim sa facem rationamente istorice. Nu, nu e de ajuns! Trebuie sa stii semnificatia acelor evenimente pentru lumea de atunci, nu sa interpretezi date seci (disparate, rare si uneori contradictorii!) in functie de semnificatiile de astazi.

    Această operă de apărare nu era, cu siguranţă, aceeaşi, de la un capăt la altul, din Banat până-n fundul câmpiei muntene, acolo unde ea atinge Sciţia Mică, ce prezenta alte posibilităţi. Rezultă de aici că această frontieră, care nu era decât un front, un front mereu în mişcare, a oscilat după împrejurări, cedând azi într-un punct, pentru a reveni la primii zori de nădejde. Retragerea legiunilor trebuie să fi fost hotărâtă de mai multe ori, la date deosebite. A crede într-un ordin general înseamnă a te încăpăţâna să rămâi într-o gravă greşeală. Dealtfel, dacă s-a ajuns la concluzii, ele înseşi nesigure, prin întreruperea monedei, nu s-a reuşit pe de altă parte să se dea o cronologie sigură părăsirii Daciei. Aceşti goţi cunoscuţi de multă vreme şi cu care, totuşi, din timp în timp, se avuseseră relaţii paşnice, puteau fi folosiţi pentru apărarea însăşi a hotarului în sensul pe care l-am indicat. Împăraţii foloseau de zeci de ani pentru flancurile legiunilor contingente de cavalerie barbară, aşa cum au aşezat în Gallia numeroşi coloni germani, pe care proprietarii din ţinuturile învecinate cu frontiera îi căutau pentru vigoarea lor fizică. Sistemul de federaţii, cărora li se plătea serviciul, – pe care numai concepţia modernă a prestigiului a putut să-l facă a fi socotit ca un tribut, iar tributul ca o umilinţă –, era mai comod decât costisitoarea întreţinere a legiunilor; aceştia erau lăsaţi să trăiască, pe lângă subsidiile şi darurile asupra cărora se ajunsese la o înţelegere, pe seama locuitorului, căruia în schimb nu i se mai cerea contribuţia datorată statului, ceea ce, în fond, era acelaşi lucru.”

    Iar tu ai crezut ca il contrazici pe Iorga afirmand:

    Retragerea nu s-a facut intempestiv, ci in urma acestei aliante.

    Pai exact asta prezuma si Iorga… Deci de fapt il aprobi in rationamentul sau de baza, cel mai important al citatului. Ceea ce arata cat de greu e sa intelegem ce este aceea un rationament istoric, ce este aceea o viziune de ansamblu, o metoda coerenta, o luare in seama a unor complexitati pe care nu ne-o pot da stapanirea unor informatii precare.

    Fratilor, nimeni de aici nu este istoric, nici de profesie, nici de vocatie. Nu va suparati, dar, poate, ar fi bine sa ne ocupam de lucruri mai la indemna noastra, decat deslusirea unui caz atat de greu ca etnogeneza poporului roman.

    Cum ar fi, de pilda, sa vedem daca mai e ceva de facut pentru a impiedica disolutia definitiva a acestuia.

  23. Nemurirea,
    de cand stim,
    ne-am trezit ca ne-o suim
    rost cinstit sa-nvesnicim.

    Plug cu boi
    in brazde rau
    ne-a dat holde pana-n brau
    si-a tinut tara de grau.

    Baci
    cu subele de lana
    ne-au manat turmele-n stana
    si-au facut tara stapana.

    Margineni
    sunand tilinci,
    cu suman si cu opinci,
    ne-au dus muntilor juninci.

    Moti
    cu cercuri si ciubare
    ne-au purtat din zare-n zare
    doinele nemuritoare.

    Carele
    cu boi plavani
    duc istoria prin ani,
    de la Daci peste Romani.

    Si-n tarana
    sub ruini,
    ni-s stramosii
    – morti divini –
    singurele radacini.

    Iar deasupra
    tuturor,
    cerul nostru
    numai dor,
    singurul indurator,
    singurul indurator …

  24. corect, decat sa ne certam mai bine un cantec vesel sa cantam. (exista o rubrica cultural_poetica unde sa ne putem afirma ?)

  25. c2,
    decat sa ne certam, mai bine sa facem haz de necaz.

    “Zamolxe este precursorul lui Hristos si dacii erau crestini inainte de a exista crestinismul”. Eu am auzit una si mai gogonata decat asta. Cica Insusi Preasfanta Treime s-a inspirat de la daci atunci cand l-a creat pe Adam, facandu-l dupa chipul si asemanarea lor (a dacilor).
    Am citit despre asta in Evanghelia lui Barabas, pe placutele de plumb din Iordania, prin nordul Egiptului am mai gasit cate ceva, in fine, sunt multe surse, nu le pot enumera pe toate…Se spune acolo si despre cum se intalneau Bildenbergii pe teritoriul dacilor la Sarmisegetuza…despre stocarea datelor insa n-am gasit nimic, probabil ca nu trecuse nimanui prin cap ca ne-ar fi noua de folos acum…
    As fi vrut sa dau niste citate, dar cum stiu doar sa vorbesc limbile respective nu sa le si citesc – tot caut traducatori si nu se ofera nimeni – am si obosit in ultimul timp, intelegere doresc fratilor, sunt singur(a) la butoane.

  26. Pingback: Inca o controversa: Prelevari de ADN de la VOIEVOZI, inclusiv de la Mircea cel Batran, pentru a DEMONSTRA NE-ROMANITATEA LOR? - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  27. Haideti sa va spun povestea mea si cred eu despre acest subiect.
    Am printre printre origini si una bulgareasca, dintr-un grup care plecat de pe valea Lomului odata cu retragerea

    lui Mihai Viteazul, desi nu am dovezi scrise este un lucru retinut prin viu grai in familia tatului, sotia mea are

    radacini tatare conform socrului, iar tatal matusii mele a fost sas din Ardeal, in rest majoritatea nu stiu sa aiba

    decat radacini romanesti. Deci teoria asta ca suntem daci puri din punctul meu de vedere cam pica, daca ma uit pe

    la neamuri.
    Genetic vorbind, romanii de azi au acelasi marker-e cu bulgarii si grecii, si putin inrudit cu italienii din nord,

    ceea ce nu trebuie sa ne mire avand in vedere ca traco-illirii au fost primele popare migratoare in “cizma” si par

    sa se fi asezat in aceasta regiune.
    Tot genetic vorbind, daca sunteti familiari cu locuitorii din Oltenia veti observa o cracteristica distinctiva a

    acestora pe care am intalnit-o la grecii din nord si la bulgari, si anume gasiti destul de multi indivizi cu ochii

    verzi si parul saten. La mine in familie sunt 5 cazuri, strabunica, bunica din partea tatei, bunicul din partea

    mamei, fratele si un unchi, cativa colegi de liceu si vreo 2 prieteni. Bunicii nu fac parte din ramura bulgareasca

    a familiei care nu prezinta aceasta trasatura, si sunt separati de o distanta de 40 de km, iar din spusele

    strabunicii nu se deplasau mai mult de 20 km fata de vatra. M-am tot plimbat prin Europa si SUA si nu am mai

    remarcat o astfel de concetrare a acestei trasaturi. Unde sunt barbatii aia blonzi, cu pielea alba si inalti de

    care vorbeau isotricii despre geti, ca asta e descriera pe care o avem despre ei? Prin Muntenia si Moldova vad mai

    mult oameni care arata ca cei din sudlui europei si Asia Mica, si mult mai putin oameni cu trasaturi nordice care

    apar cu precadere in Ardeal.
    In anumite scrieri, se tot pomeneste de geti si goti si se interschimba usor refririle la acestia, in unele cazuri

    se face confuzie. Acest lucru nu ar fi iesit din comun avand in vedere ca atacau impreuna in valuri Imperiul Roman

    pe care il considerau un factor opresiv, cum a si fost de altfel. Getii erau perceputi ca nesupusi, ca iubitori de

    libertate, si erau in stare sa se omoare intre ei pentru asta, din aceasta cauza inca pastrau o organizare tribala.

    Dupa cucerirea Daciei de catre romani, normal ar fi ca acestia mai degraba s-au retras in teritoriile neocupate de

    unde au inceput sa atace provincia intai singuri, apoi impreuna cu alte triburi migratoare. Asta nu inseamna ca

    teritoriul a ramas nepopulat, unii daci au ramas, in locul celor plecati au venit alti locuitori ai imperiului, si

    natural acestia au avansat de la sud de Dunare sau din Asia Mica. In antichitate Dacia era perceputa ca taramul

    abundentei.
    Poporul roman se spune ca s-a crestinat singur, spre deosebire de vesticii europeni. E o afirmatie palpabila, doar

    ca nu aici s-a realizat crestinarea, in timpul migratiilor din sud noii sositi erau in cea mai mare parte crestini,

    a fost o chestiune de timp ca populatia bastinasa ramasa sa accepte riturile.
    Inainte de migratia ungurilor sau a slavilor in acest spatiu se formase deja un popor care se considera urmasul

    maretei Rome, ceea ce l-a facut sa reziste incercarilor de asimilare, mai degraba migratorii ramasi au fost

    asimilati lucru care se regaseste in fondul slavon al limbii romane. Iar despre limba maghiara, vedeti cat de multe

    cuvinte a imprumtat din romana, sunt peste 2.000, si o spune un profesor ungur.
    Populatia din Bulgaria nu a pastrat decat 38% din fondul latin,iar fondul slavon nu poate fi distins usor ca la

    celealte popore de aceeasi sorginte. Bulgarii originali erau mongoloizi ca si maghiarii, putin probabil ca ei s

    vorbeasca precum rusii sau cehii. Mai degraba fondul slavon e imprumutat de la migratorii chemati de bizantini sa

    oprime revoltele romanilor de la sud de dunare.

    Cea mai mare migratie de acest fel s-a produs in timpul lui Constantin cel Mare, iar fenomenul de amestecare a fost

    continuu, vorbim de cateva sute de ani de istorie, utitati-va ce se intampla cu romanii si Europa azi, intr-un

    secol o parte insemnata din vestul Europei va fi majoritar musulmana. Pleca nemtii sau francezii undeva? Nu prea.

    Tind sa cred ca gotii au fost la orginie geti, in fapt unul si acelasi popor, care prin amestecare cu celelate

    triburi care au atacat imperiul roman au migrat inspre nord si s-au nascut inaintasii poparelor germanice de

    astazi, care stiu despre goti cat stim noi depsre geti sau chiar mai putin. Getii sunt si stramosii nostri, dar in

    mult mai mica masura. Ar exista urme ale getilor prin vestul Europei: Dutch – Olanda, Deutschland, Pays de Dax,

    plus ceva toponime (nume de localitati), referiri la regi in istoria spaniola. Nu trebuie sa fie o coincidenta

    faptul ca primele referiri depsre goti apar prin anul 200 AD, cam in acelasi timp cu atacurile barbare aliate.

    Cat despre un leagan european in Romania pre si protoistorica, e posibil sa fost cel putin in perioada celta avand

    in vedere ca tinutul s-a aflat tot timpul in calea migrtaiei de la est la vest si a avut resurse importante

    necesare diferitelor epoci de dezvoltare, insa a pretinde ca de aici a plecat civilizatia europeana e cam greu fara

    niste urme mai concrete. E ca si ai spune ce te tragi din Africa, din tribul primordial. Si nu cred ca s-a migrat

    vreodata de la vest la est, la nivel mondial a fost defsaurat un proiect pe 200.000 de subiecti numita harta

    genomului uman, care indica un singur sens de migratie in Europa.

    Mi se pare hilar sa vorbesti in cateva articole despre o istorie de 7000 de ani a acestor locuri si sa spui ca tot

    timpul aici au fost geto-daci, si ca ei de fapt sunt la orignea latinilor. Originea limbii latine nu se stie, se

    spune ca etruscii au la origini tracii lui Enea care se intorc in Latium, altii zic ca vin din dintr-o populatie cu

    cea care locuieste acum in Tara Bascilor. Un lucru e sigur, sunt prea putine surse istorice ca sa ne pronuntam

    asupra originii lor.

    Acestea fiind spuse, va rog domnilor sa va mai ganditi daca in cazul romanilor de azi se poate aplica o gandire simplista de genul romanii sunt in fapt geto-dacii care au dat limba latina sau o popluatie vorbotiare de care i-a alungat pe geti. Parerea unui neavizat ca mine e ca adevarul e la mijloc.

  28. Pingback: Adevarul loveste din nou: incepe serialul DE CE SUNTEM CRESTINI citandu-l pe MASONUL di Bernardo si CONTESTA apostolatul Sfantului ANDREI printre romani - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  29. este cartea lui Ovidio Naso exilat la Tomis,descopera adevarul spus de un poet roman,si nu lasa loc de interpretare,cum ca in cetatea tomisului limba romana este uitata cu desavirsire,iar pe strazile cetatii nu se aud decit graiurile salbatice ale getilor.Nu uitati un lucru ca getii din dobrogea aveau foarte multi ani de cind erau sub stapinire romana si cu toate astea getii nu isi abandonasera limba,ba mai mult ,graiul getilor chiar daca era mai aspru ,facea sa paleasca orice limba pina si cea greaca care era in acel tinut cu mult inainte de venirea romanilor.Suntem Daci si atit,celelalte cu romanitatea sunt doar speculatii.in legatura cu crestinismul,cine pune la indoiala cuvintul lui Dumnezeu de al trimite pe Sf.Apostol Andrei si in teritoriul tarii noastre ca sa ne propavaduiasca evanghelia,incearca sa ne distruga ca si natie,cum de altfel au incercat catolicii sute de ani. Dacii la auzul cuvintelor Apostolului Andrei aveau o mie de motive sa se crestineze si nu uitati un lucru ,apostolii lui Hristos Fiu al lui Dumnezeu au vorbit in limba fiecarei natiuni si nu in limba romana.Noi suntem crestini autentici cu succesiune apostolica.Daca romanii si-ar fi impus limba si obiceiurile in Dacia si-ar fi impus si catolicismul,dar noi dacii am ramas cu crediinta stramoseasca apostolica dreapta.Arsenie Boca cind face referire la stramosii nostrii,nu vorbeste de romani ci vorbeste de Daci.Eu sunt Dac Crestin Ortodox si asa am sa mor.

  30. @cristi cov:

    Pai…

    1: Ovidiu Naso era in Tomis, din intamplare, inainte de cucerirea romana a lui Traian.

    2: Teza dacistilor este ca limba daca era din aceeasi familie cu cea romana si ca, practic, nu erau mari diferente. Citatul din Ovidiu este una din marile dovezi istorice care le strica teza.

  31. Pingback: “Adevarul” promoveaza TEORIA ANTIROMANEASCA a lui Roesler cu privire la originea si crestinarea romanilor - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  32. “”1784 un taran cioban in comitatul Zaradului, anume Horea planuieste eliberarea neamului sau. Un pastor ca si el Closca, deveni locotenentul sau. Ei strang in jurul lor tarani. Curand izbugnesc incendii in timpul noptii pe cele mai bogate domenii ale maghiarilor”…
    “Horea are in jurul sau 5 000 de oameni. Ia titlul de imparat al Daciei.”…
    “Preotii fac pe multi tarani sa se retraga din lupta.”” – pagina 115.
    Karl Marx – Insemnari de spre Romani 1964

    “”Rusia se induiosa de nenorocirile tarii; ea dovedi in 1828, cat valorau targuielile sale. Barbati si femei au fost inhamati la care cu vizitii cazaci care nu-si crutau nici bata nici varful lancii lor. Peste 30 000 de romani fura smulsi de la munca campului pentru a servi ca animale de munca.”” – pagina 117
    Karl Marx – Insemnari de spre Romani 1964

    //Astea tin de geopolitica nu istorie, istoria e falsa – pentru relatii internationale, balarii, controlul populatiei. Istoria este falsa si mentinuta falsa si se stie, nu poate fi ascuns sau suprimat decat de stat (clasa conducatoare).

    – doar un dusman invizibil (influenta) poate sa iti schimbe opiniile, credinta, increderea – vezi azi FMI.
    O institutie… adica persoane non-civile, instruite cu un scop comun.

    Cine are putere asupra noastra si increderea noastra?
    Cine iti spune ce sa faci? legile cui?

  33. “Eduard
    Comentariul dumneavoastra asteapta aprobarea.” – mda… la alegere…

    ASE (academia de stiinte economice) ase.ro – curs de geopolitica
    Geopolitica, având o existenţă de numai cu ceva mai mult de o sută de ani, a minimizat
    multă vreme factorul religios. Şi aceasta în ciuda faptului că, dacă ne întoarcem în timp, găsim suficiente puncte de sprijin pentru a dovedi importanţa factorului religios în cucerirea, stăpânirea şi dirijarea Lumii sau a anumitor regiuni ale ei. Putem, în acest sens, apela, printre altele, la Tratatul de la Tordesillas, din 1494 (prin care, sub egida Papalităţii, Portugalia şi Spania împărţeau Lumea Nouă), Inchiziţie, dura instituţie a Bisericii Catolice, între secolele XIII – XVIII, la rolul acesteia din urmă în colonizarea şi creştinizarea Lumii Noi etc. Tot aici putem încadra şi “războaiele religioase” sau “războaiele sfinte”, respectiv cruciadele: cele opt expediţii militare întreprinse, la îndemnul Bisericii Catolice, de către feudalii din Europa Apuseană şi Centrală în Orientul Apropiat (Siria, Palestina, Egipt), în perioada 1096-1270. Acestea, sub pretextul liberării mormântului lui Hristos de la Ierusalim de sub ocupaţia musulmanilor, urmăreau, de fapt, o expansiune teritorială,
    economică şi politică.

  34. @Eduard:

    Poate puteti articula ceva coerent? Ca nu se intelege ce anume sustineti, ce e cu citatele din Marx si ce vina are istoria ca exista si geopolitica. Plus ca dacii nu sunt nicaieri in ecuatie.

  35. Pingback: ATAC LA MUNTELE ATHOS: Cum barfeste un ignar SCHITUL PRODROMU acuzand “PROTOCRONISMUL CLINIC” - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  36. Pingback: Pr. Eftimie Mitra: NEW AGE SI DACISMUL IN ROMANIA - Recomandari
  37. Autorul n-a enumerat teritoriile neocupate de romani unde exista aceiasi populatie. Sa enumar eu: Moldova, Maramures, nordul Basarabiei, Transnistria de azi si o buna parte din Ucraiana, etc..Pe acestia cine i-ar fi romanizat ?
    Si inca un adevar demonstrat: romanii nu deznationalizau ! Nenumarate popoare ocupate nu si-au pierdut identitatea ! Lumea asa zis latina , adica Spania si Franta(Galia) erau latinizate cu mult inainte de cucerirea romana datorita cimerienilor(celtii), frati cu tracii.

  38. Domniile voastre,aveti cu totii un dar foarte puternic de a va contrazice in fel si chip despre ceva care pana la urma nu dovedeste nimic din ceea ce am vrea sa aflam ori sa cunoastem si anume ADEVARUL.Din toate comentariile d-voastra si acele articole ori documentare care se vor a fi “tulburatoare” se desprinde ideea ca toata istoria dacilor este “varza” si astfel chiar existenta noastra ca popor.Roma, atunci cand si-a inceput expansiunea si dominatia teritoriala,a considerat ca toate triburile si popoarele care se invecinau cu ei erau barbari,salbatici si prin urmare ori dispareau ori erau educati in spiritul “civilizat” al romanilor,prin respectarea institutiilor si legilor impuse de ei.Fiara romana, despre care ne vorbeste si profetul Daniel in cartea lui,la cap.7 ;8 si 9,era mai grozava si mai inspaimantatoare decat toate celelalte dinaintea ei,care nu au savarsit grozaviile si uraciunile acesteia din urma,trebuia sa-si impuna dominatia cu orice pret.Daca intr-un teritoriu sau altul au stat un numar mai mare sau mai mic de ani,nu inseamna ca au reusit in totalitate sa schimbe limba,obiceiul ori traditia populatiei autohtone,dar au contribuit la o modificare a acestora, astfel incat cu trecerea timpului sa nu se mai vorbeasca de un trib ori popor anume decat prin apartenenta acestora ori aparitia lor din romani.Totusi,daca Hanibal nu s-ar fi oprit din inaintarea lui catre Roma, astazi am fi vorbit de o alta dominatie ori influenta a limbii,obiceiurilor sau traditiilor.Din moment ce noi insine nu ne cunoastem cu adevarat,cum putem sa avem pretentii ca ne tragem din romani si daci ? Cine este dac si cine este roman ?Cum a aparut limba romana din combinatia limbii celor doua popoare?Acei daci liberi, ce limba au acceptat sa foloseasca pentru a se intelege cu dacoromanii din teritoriul ocupat?De ce imparatul Traian cand a ajuns in Dacia a rostit:”Ma intorc in patria strabunilor mei” ?De ce sfantul apostol Andrei cand a venit in Dacia a spus ca i-a fost usor sa-i convinga pe daci ca exista un singur Dumnezeu si nu mai multi,chiar a fost surprins sa observe ca acestia aveau cunostinta de unele lucruri crestine dar nu aveau un indrumator si povatuitor in credinta celor sfinte ?Daca suntem urmasii cuceritorilor romani de ce nu suntem acceptati ca facand parte din vastul imperiu al lor cu drepturi depline ?Din moment ce Uniunea Europeana vrea sa refaca granitele vechiului imperiu roman,de ce pe noi ne folosesc doar ca pe niste sclavi ori cobai in experientele lor ? CINE SUNTEM NOI CU ADEVARAT ? Descoperiri arheologice sunt destule,academicieni,istorici,doctori in stiinte avem destui,dar cine are curaj sa spuna adevarul curat despre noi si lume ? Cand o sa fim cu totii de acord ca suntem creatia lui Dumnezeu si nu altceva ?Acestea si inca multe altele sunt intrebari la care sa raspundem,dar nu cu gandirea noastra ci cu Adevarul lui Dumnezeu.

Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare