DARWINISMUL SI CULTURA MORTII/ Arsenic in laptele praf pentru bebelusi?/ Cancer provocat de IMPLANTURILE MAMEI/ Primul TRANSEXUAL al Romaniei REGRETA operatia de sex (stiri familie)

19-02-2012 15 minute Sublinieri

darwinism-anticrestinism=nazism

Ce au in comun fondatoarea Planificarii Familiale, Margaret Sanger, “parintele revolutiei sexuale” Alfred Kinsey, Lenin si Hitler? Toti acesti pionieri ai culturii mortii isi bazau ideologiile si actiunile in Darwinism – un fapt putin cunoscut pe care liderul conservator al Centrului Kolbe pentru Studii Creationiste, Hugh Owen, considera ca nu ar trebui ignorat.

Acesta a vorbit in fata unui auditoriu pe Dealul Capitoliului inainte de Marsul Vietii de luna trecuta, afirmand ca urmarile filozofice ale Darwinismuluiau distrus in totalitate multe parti ale societatii contemporane. Owen i-a mentionat pe Dr. Josef Mengele, responsabil pentru experimentarea pe evrei in cadrul Holocaustului, pe Hitler si pe alti lideri nazisti devotati Darwinismului, care nu au vazut in exterminarea popoarelor nimic altceva decat o cale de a “avansa evolutia”.

Darwinismul este totodata si “fundatia” ideologiei comuniste din Rusia, Owen aratand o fotografie cu biroul lui Vladimir Lenin, deasupra caruia singurul obiect decorativ consta intr-o maimuta asezata pe o gramada de carti – printre care si “Originea speciilor” a lui Darwin – privind la un craniu.

­Lenin a sezut la acest birou si a privit sculptura in timp ce autoriza genocidul a milioane de concetateni ai sai, deoarece acestia stateau in calea progresului evolutionar“, a declarat Owen. De asemenea, conform raportarilor, prima lectie folosita de regimul comunist chinez pentru indoctrinarea cetatenilor religiosi este intotdeauna aceeasi: “Darwin“.

In America, Darwinismul a luat forma eugeniei, credinta ca rasa umana poate fi imbunatatita prin controlul asupra reproducerii populatiei.

Expertul a mai afirmat ca fondatoarea Planificarii Familiale, Margaret Sanger, o eugenista proeminenta, a promovat contraceptia conform principiilor evolutiei. “A vazut in contraceptie sacramentul evolutiei, deoarece prin contraceptie scapam de cei mai putin potriviti si ii pastram doar pe cei potriviti.” Sanger este recunoscuta pentru suportul oferit raspandirii “controlului nasterilor”, termen inventat de ea, ca “proces de eliminare a celor nepotriviti“.

Alfred Kinsey, a carui “experimente” in pedofilie, sado-masochism si homosexualitate au deschis larg usile anarhiei sexuale in secolul 20, a concluzionat plecand de la principii Darwiniste ca deviatiile sexuale umane nu erau cu nimic mai nepotrivite decat cele gasite in regnul animal. Inainte de a-si incepe experimentele sexuale, Kinsey, si el eugenist, a fost de profesie zoolog si a publicat o carte de biologie celebra in care promova evolutia.

Owen, crestin romano-catolic, respinge cu tarie parerea ca Darwinismul poate fi impacat cu credinta crestina si descrierea Biblica a Creatiei (lucru care il pune in contradictie cu insusi Papa Ioan Paul al II-lea, care a acceptat evolutionismul, afirmand ca e chiar mai mult decat o simpla ipoteza! – n.n.). Expertul a amintit de tatal sau, educat riguros in credinta crestina, care si-a pierdut credinta ca urmare a expunerii la Darwinism in facultate. Acesta a devenit ulterior primul Secretar General al Federatiei Internationale a Planificarii Familiale.

Traiectoria ce a pornit din cadrul Universitatilor Leeds si Manchester catre ocuparea pozitiei de Secretar General al uneia dintre cele mai malefice organizatii din cate au existat vreodata pe suprafata pamantului, a inceput cu evolutia” – a concluzionat Owen.

Un indulcitor folosit in laptele praf pentru bebelusi si in anumite alimente organice, sau fara gluten, contine cantitati periculoase de arsenic. Mai mult, nici batoanele de cereale sau bauturile energizante nu sunt mai sanatoase.

Brian P. Jackson, chimist specializat in probleme de mediu si cercetator-sef la Universitatea din Darthmouth a descoperit, impreuna cu echipa sa, ca siropul de orez brun folosit ca indulcitor pentru laptele praf contine cantitati mai mari de arsenic decat sunt permise in apa de baut.

Potrivit studiului, publicat saptamana aceasta in jurnalul medical “Environmental Health Perspectives”, aceleasi nivele de arsenic erau prezente si in alte alimente indulcite cu acest sirop (batoane de cereale, gustari si bauturi energizante).

Cel mai tare ne ingrijoreaza prezenta arsenicului in laptele praf. Riscul de a te otravi daca mananci un baton de cereale din cand in cand este mic, dar in cazul bebelusilor si al oamenilor care consuma frecvent alimente periculoase, sau care urmeaza o dieta care exclude glutenul, exista posibilitatea producerii unei intoxicatii serioase“, a declarat Jackson.

Expertii considera ca femeile ar trebui sa citeasca eticheta produselor inainte sa le procure si sa evite consumarea acelor alimente care contin sirop de orez brun. Desi cercetatorii nu au spus pe ce branduri au efectuat studiul, toate produsele care contin acest ingredient sunt periculoase.

Arsenicul organic se gaseste in sol, dar, inainte de anul 2009, au fost folosite foarte multe pesticide pe baza de arsenic anorganic, considerat a fi extrem de toxic. Acesta a fost interzis ulterior, pentru ca s-a descoperit ca poate cauza cancer la plamani, vezica, ficat. Mai mult, el duce la aparitia tumorilor cerebrale.

Anumite plantatii absord arsenicul mai repede decat altele, iar orezul este una din ele. Cel brun, mai ales, contine cantitati mari de arsenic.

Laptele praf fabricat cu amidon din orez obisnuit aveau foarte putin arsenic, dar cele produse cu varianta bruna contineau cantitati alarmante.

Siropul de orez brun este folosit frecvent pe post de indulcitor organic, ca alternativa la siropul de porumb sau la zahar.

Chiar daca te consideri un consumator educat, anumite produse pot sa se strecoare neobservate in frigiderul tau”, sustine Jackson. Specialistii te sfatuiesc sa eviti acest aliment si sa nu il introduci in dieta copilului tau.

  • Evz.ro:

CAZ ŞOCANT: O fetiţă alăptată la sân a făcut cancer din cauza implanturilor mamei

Mama unei fetiţe de cinci este sigură că micuţa a făcut cancer după ce a fost alăptată la sân. Britanica Lucy Petagine avea deja implanturile de sân PIP (Poly Implant Prothese) atunci când a rămas însărcinată cu Lola. Ceea ce femeia nu a ştiut, atunci când a alăptat-o pe Lola, implanturile cu silicon industrial erau rupte. La numai un an şi jumătate, Lola a fost diagnosticată cu cancer, iar medicii nu pot exclude acum posibilitatea ca boala micuţei să fie cauzată de implanturile degradate. Lola are şanse extrem de mici de supravieţuire.

Scandalul implanturilor PIP a izbucnit în decembrie, anul trecut, când s-a aflat că implanturile PIP, despre care se ştia că erau umplute cu silicon medical, erau, de fapt, umplute cu silicon industrial, folosit la saltele. Peste 2.700 de persoane au depus plângeri împotriva lui Jean-Claude Mas, fondatorul companiei producătoare de proteze PIP. Dintre paciente, 20 de purtătoarea a implanturilor PIP au fost diagnosticate cu cancer, la 16 fiind cancer mamar. Mas (72 de ani) a fost arestat la începutul acestui an.

Printre pacientele care au avut probleme cu proteza mamară a fost şi Lucy Petagine. Ea a trecut prin operaţia de mărire a sânilor în anul 2001. În anul 2007, când a născut-o pe Luna, implantul de la sânul drept s-a rupt, scrie publicaţia britanică “The Sun”.

Dacă, în cele din urmă, se va dovedi că fiica mea a făcut cancer din cauza implanturilor mele, din cauza vanităţii mele, voi muri“, mai spune Lucy Petagine.

Medicul de la spitalul Highgate, din nordul Londrei, a considerat că nu este un risc şi că poate alăpta normal. Numai că, în acel moment, nimeni nu bănuia faptul că în locul siliconului medical, implanturile erau umplute cu silicon industrial, toxic pentru organism. Lola a fost alăptată la sân, iar când a împlinit un an şi jumătate a fost diagnosticată cu o formă gravă de cancer la creier. Tumoarea i-a afectat centrul nervos şi va continua să crească. Medicii nu îi dau şanse de supravieţuire, iar acum, părinţii Lolei sunt îngrijoraţi şi pentru cea de-a doua fetiţă a cuplului, în vârstă de trei ani, la rândul ei alăptată la sân.

Lucy Petagine spune că nu îşi poate permite în acest moment o operaţie de înlocuire a implanturilor, întrucât banii se duc pe tratamentul pe care Lola îl face pentru a lupta cu cancerul. Scandalul implanturilor PIP continuă, iar specialiştii afirmă că se aşteaptă ca mai bine de 80% dintre pacientele care şi-au pus aceste proteze să aibă nevoie de ajutor psihologic pentru a trece peste această traumă.

Primul bărbat din România care a făcut schimbare de sex regretă alegerea | VIDEO

Sorin Rațiu, cel care la 19 ani a decis să devină femeie a ajuns o epavă. Arată ca un monstru, trăiește din cerșit și doarme pe unde apucă.

„Mă simt ca un bărbat, cu părul scurt și haine de bărbat, cum eram înainte de operația de schimbare de sex. A fost o foarte mare greșeală”, a spus cel ce se numește acum Sorina în emisiunea “Drept la țintă”. Femeia ar vrea să fie din nou bărbat însa nimeni nu o mai poate ajuta deoarece costurile operației sunt foarte mari.

Cazul primului bărbat devenit femeie din România, Sorin Rațiu este cutremurător. S-a născut bărbat dar și-a dorit mai mult ca orice să SORINA RATIU 2devină femeie. A reușit, însă urmările operației de schimbare de sex, au fost tragice. Avea 19 ani când s-a decis să facă pasul, iar pentru România era o premieră. La 17 ani după intervenție, Sorina se simte ca un cobai.

Sorina, așa cum se numește acum, trăiește din cerșit și doarme pe unde apucă. Echipa „Drept la țintă” a găsit-o în Sibiu, într-un azil pentru oameni fără adăpost. Cu fața mutilată în urma unei tentative de a scăpa de barbă, Sorina mărturisește: „Îmi plăcea să mă machiez. Îmi plăcea să mă îmbrac în haine de fata.” La 5 ani de la operație, când încă îi creștea barba, niciun medic nu a mai vrut să îi preia cazul. Disperată, Sorina și-a dat cu sodă caustică pe față, convinsă fiind că în acest fel nu îi va mai crește barbă.

Chipul îi e acum cârpit de nenumărate operații estetice care au transformat-o într-un monstru. Regretă nespus decizia luată în urmă cu mai bine de 17 ani. Dar e prea târziu.

Primul transsexual din Romania, care si-a dorit enorm sa devina femeie si si-a vazut visul cu ochii acum 15 ani, cere sa fie transformat inapoi in barbat.

Sorina, sau Sorin, dupa cum stau acum lucrurile, recunoaste ca ce-a facut a fost un capriciu al tineretii. Arata insa cu degetul spre medicii care au facut operatia si pe care ii acuza ca s-au folosit de el ca de un cobai.

Are 34 de ani acum si regreta ca s-a transformat in femeie pe cand avea 19 ani: ,,Nu sunt femeie! Eu sunt barbat. Mananc ca un barbat si arat ca un barbat si mie imi plac fetele. Femeile frumoase imi plac mie.”

Inainte ma chema Sorin, eram copil si nu m-am gandit cum o sa fiu. Eu am fost un fel de cobai. Am facut-o din curiozitate! N-am vrut sa … Nu doream sa fiu chestia aia, sa fac schimbare de sex. Imi pare rau de ce am facut!”

Acum vrea sa isi schimbe din nou sexul. O operatie nu doar extrem de complicata ci si foarte costisitoare. Chirurgul care in 1995 a facut in premiera pentru Romania operatia de schimbare de sex este revoltat de acuzatiile care i se aduc. (…)

Televizorul este cea mai bună şi ieftină bonă. Pus în faţă ecranului, copilul e cuminte, mănâncă tot şi nu te mai deranjează. Cercetătorii aducă însă dovezi tot mai multe care să descurajeze expunerea copiilor mici la televizor.

Intârzieri de limbaj şi probleme de atenţie

În 2009, Archive of Pediatrics and Adolescent Medicine a publicat un studiu american pe această temă. “Ştiam că privitul la televizor în primul an de viaţă se asociază cu întârzieri de limbaj şi probleme de atenţie, dar până acum nu ştiam de ce”, spune profesorul Christakis, pediatru la Universitatea din Washington şi conducătorul studiului. ”De fapt, Academia Americană de Pediatrie descurajează privitul la televizor înainte de vârsta de 2 ani, deoarece este o perioadă critică în dezvoltarea copilului – perioada când apar achiziţiile verbale. Creierul unui bebeluş se triplează ca mărime în primii doi ani de viaţă, deci se petrec lucruri însemnate în această perioadă.”

Pentru studiul condus de Christakis şi colegii săi, au fost aleşi 329 de copii cu vârste cuprinse între 2 luni şi 4 ani. Timp de aproape doi ani de zile, copiii au purtat asupra lor aparate digitale care au înregistrat tot ceea ce aceştia auzeau sau spuneau timp de 12 până la 16 ore. Nu a contat dacă adulţii şi copiii se uitau la televizor în mod activ sau dacă se ocupau cu altceva în timp ce televizorul era pornit. Studiul a numărat cuvintele emise de adulţi, vocalizările copilului şi schimburile verbale dintre adult şi copil (un schimb verbal înseamnă un răspuns venit în mai puţin de 5 secunde). 

Televizorul din fundal

child-and-tvAnaliza înregistrărilor a dezvăluit faptul că fiecare oră de expunere la televizor s-a asociat cu 7 la sută mai puţine cuvinte auzite de copil din partea adultului (adică în medie 770 de cuvinte mai puţin decât în perioadele în care televizorul nu era pornit). De asemenea, schimburile verbale dintre adult şi copil au scăzut cu 15 %.  Noutatea studiului a constat în faptul că a luat în considerare două aspect inedite: televizorul care merge doar în fundal (nu doar privitul activ), precum şi intensitatea atenţiei părinţilor în timpul expunerii la TV. Conform specialiştilor, chiar şi un televizor lăsat pornit în casă are un efect negativ asupra dezvoltării limbajului copiilor. În al doilea rând, chiar dacă adulţii se uită împreună cu copiii la televizor, atenţia lor este redusă şi conversaţia cu copiii are de suferit.

“Recomandarea mea este ca nici un copil sub 2 ani să nu fie încurajat să privească la televizor,” a mai spus profesorul Dimitri Christakis. 

Limbajul se învaţă doar prin dialog

Studiul demontează astfel o prejudecată foarte înrădăcinată a celor care susţin că televizorul îi ajută pe copii să înveţe să vorbească mai repede datorită expunerii masive la vorbire. Limbajul se achiziţionează în conversaţii reale, care înseamnă dialog, spontaneitate şi mesaje personale. Televizorul nu este decât un lung monolog impersonal, pe care copilul îl ascultă pasiv şi în care cuvintele sau reacţiile lui nu-şi găsesc locul. Cuvintele vin dinspre ecran şi alunecă pe lângă el, serioase sau glumeţe, simple sau complicate, niciodată însă personale.  Copilul tău nu există pentru cei care vorbesc în ecran, iar aceştia sunt doar iluştri necunoscuţi pentru el. Se poate înfiripa o conversaţie între două lumi paralele?

Ileana Achim, Itsybitsy.ro
  • Cultura vietii.ro:

Logica avortismului

(…) Pentru avortist, statutul de “ființă umană” nu este o calitate înnăscută definitoare a membrilor speciei, ci o convenţie, pe care cei deja născuți pot, după bunul lor plac, să o aplice sau nu celor care încă nu s-au născut. Decizia dacă un făt în timpul sarcinii aparţine sau nu umanităţii ține de un consens social, nu de natura lucrurilor.

Gradul de confuzie mintală necesar pentru a crede în această idee nu este deloc neglijabil. De aceea, rareori avortiștii invocă în mod clar şi explicit această premiză fondatoare a argumentelor lor. În general, o țin ascunsă în cețuri (chiar și pentru ei înşişi), deoarece presimt că, declarându-o cu voce tare, ar însemna în același timp să o demaște ca presupunere antropologică lipsită de orice bază posibilă şi, dincolo de asta, a cărei aplicare este catastrofală: dacă statutul de fiinţă umană este o convenţie socială, nimic nu împiedică o convenție ulterioară să o revoce, negând umanitatea retardaților mintal, handicapaților, homosexualilor, negrilor, evreilor, ţiganilor, sau oricui altcuiva care, în funcție de capriciile de moment, ar părea incomod.

Este cât se poate de clar că opțiunea pentru avortism se sprijină pe recursul iraţional la autoritatea inexistentă de a acorda sau refuza cui vrei statutul de ființă umană, de animal, de lucru.

Nu e de mirare că oamenii capabili de o asemenea barbarie mintală sunt, de asemenea, imuni și la alte imperative ale conştiinţei morale comune, ca de exemplu, datoria pe care un politician o are de a da socoteală pentru angajamentele asumate de el sau de partidul său. După ce au subscris la programul unui partid care iubeşte şi venerează avortul într-atât încât expulzează pe oricine se opune acestei idei, Dl. Lula da Silva (fostul președinte al Braziliei, n. trad.) şi iubita lui Dona Dilma, cu o insensibilitate morală cu adevărat sociopată, vin să se pretindă nevinovați de orice complicitate cu proiectul avortist.

Ar fi o prostie să aşteptăm coerență morală de la indivizi care nu respectă nici măcar obligația de a recunoaște faptul că celelalte fiinţe umane aparţin aceleiași specii cu ei prin natura lor, şi nu printr-o generoasă – şi cu totul revocabilă – concesie din partea lor.

Nici nu este de mirare că, în dorinţa de a-și impune pofta de putere, mint ca dracii. Uitați-vă doar la numărul femeilor, presupus – victime anuale ale avortului ilegal, pe care aceștia le invocă pentru a preamări virtuţile sociale imaginare ale avortului legalizat. Erau milioane, au coborât la mii, apoi au devenit câteva sute. Acum, se pare că afacerea s-a încheiat la 180, în timp ce chiar SUS (Sistema Único de Saúde, sistemul public de sănătate brazilian, NT) deja a recunoscut că nu depășesc opt sau nouă. E clar, dacă nu înţelegi, sau nu respecți nici măcar distincţia dintre specii, cum o să-ți pese de corectitudinea cifrelor? O deformare mintală o poartă în sine pe cealaltă.

Aristotel sfătuia să se evite dezbaterea cu adversari incapabili de a recunoaşte sau de a se supune regulilor elementare ale căutării adevărului. Dacă vreun avortist ar dori adevărul, ar trebui să admită că nu este în măsură să dovedească ne-umanitatea feților, şi că, în fond, faptul că aceștia sunt sau nu ființe umane nu contează câtuși de puțin în decizia lui de a-i ucide. Dar a mărturisi asta ar însemna să-și afişeze legitimația de sociopat. Iar sociopații, prin definiţie și printr-o inevitabilitate intrinsecă, se străduiesc tot timpul să pară că nu sunt sociopați.

____

* Olavo de Carvalho este un filosof conservator și scriitor brazilian care prin realismul, luciditatea, erudiţia şi curajul său intelectual de excepţie a reuşit să zdruncine hegemonia culturală a stângii marxiste din America Latină. Printre contribuţiile sale se numără explicaţia asupra originilor intelectuale şi unităţii ideologice colectiviste, dincolo de aparentele diferenţe de conţinut doctrinar ale acestora. Olavo de Carvalho expune în opera sa caracteristicile definitorii ale mentalităţii revoluţionare, resort al celor mai criminale dictaturi din istoria umanităţii.

Preluare de la ÎnLinieDreapta.net

Despre dreptul la viaţă înainte de naştere. O contribuţie a teologului şi scriitorului Romano Guardini (1885-1968)

(…) III. Punctul de vedere decisiv

Răspunsul definitiv este acela că „viaţa care se dezvoltă” în sânul mamei este aceea a unui om; iar omul nu poate fi ucis decât doar din legitimă apărare. Această afirmaţie se fondează pe demnitatea persoanei umane.

Viaţa unui om este inviolabilă, nu doar pentru că trăieşte şi, de aceea, ar avea „dreptul la viaţă”. Un astfel de drept îl are şi animalul, căci şi acesta trăieşte. Viaţa omului nu poate fi suprimată deoarece omul este persoană. Persoana nu este doar ceva de natură psihologică, ci o realitate existenţială. Nu depinde de vârstă, condiţii psiho-fizice ori abilităţi naturale. Personalitatea poate fi inconştientă, cu toate acestea trebuie respectată. Ori e posibil să nu fie complet dezvoltată, ca la copil; însă, tocmai de aceea, trebuie să fie unborn-babytutelată. Ba chiar se poate întâmpla ca se nu se actualizeze din punct de vedere material din lipsa unor condiţii esenţiale, ca în bolnavii de minte, dar şi în acest caz oamenii care sunt sănătoşi trebuie să se deosebească de sălbateci, respectând-i şi pe cei defavorizaţi. Personalitatea poate fi latentă, ca în embrion, dar şi acesta are dreptul să actualizeze ceea ce este deja, o fiinţă umană. Omul se distinge de lucruri prin faptul că este persoană. Un lucru are margini, are materialitate, dar nu are responsabilitate. Un lucru poate avea valoare, însă nu demnitate.

Interzicerea uciderii omului este încoronarea maximei care spune că acesta nu trebuie tratat precum un lucru. Este evident că, uneori, pentru Stat omul este un simplu membru al speciei umane, un element al structurii sociale, însă, independent de ce gândeşte un sistem ori altul, important este adevărul profund al omului: el are demnitate şi stă deasupra tuturor lucrurilor. Respectarea omului ca persoană este o exigenţă care nu admite niciun fel de discuţie: de acest respect atârnă demnitatea sa, bunăstarea, ba chiar umanitatea omului. În momentul în care această necesitate este pusă în dubiu, se ajunge la tot felul de barbarii.

În afară de aceasta, fiul nu este pur şi simplu „corpul mamei”, nici doar o parte a acestuia, ca şi cum ar fi vorba de vreun organ ori excrescenţă, ci este un om care creşte. Aceasta este însăşi esenţa maternităţii. A fi mamă nu înseamnă „a produce viaţă” – căci şi animalele face aceasta – ci „a da naştere unui om”.

Iar un om este o persoană – la început nesesizabilă – dar, încetul cu încetul, tot mai evidentă.

Asupra maternităţii au fost vărsate puhoaie de sentimentalisme din partea celor ce, de fapt, nu erau interesaţi nicidecum de demnitatea şi drepturile femeii. Însuşi tonul cu care se vorbeşte despre aceste aspecte ar trebui să dea de gândit, căci consensul de azi se poate transforma într-o atitudine contrarie mâine: lipsă de respect, abuz, ba chiar cruzime. Nu este adevărat că femeia „are dreptul de a dispune cum vrea de propriul trup”. Trupul ei nu este trupul unui animal, ci trupul unei fiinţe umane, iar fiul ce-l poartă-n sân nu-i aparţine, ci-i este dat doar spre îngrijire.

O altă afirmaţie gravă, care denotă o evidentă incoerenţă este şi aceasta: se spune că fiul pe care mama îl poartă în sân este o parte din corpul ei. Gândind astfel, este ca şi cum am spune că omul este o simplă parte a Statului, o parte a unui organism. Opinia care îi permite mamei să dispună cum vrea de copilul care trăieşte în sânul ei ar trebui să îi permită şi Statului, în mod asemănător, să dispună cum vrea de viaţa cetăţenilor săi. Însă tocmai o astfel de perspectivă dă fiori omului contemporan: a fi la cheremul unei autorităţi care neagă dreptul individual al persoanei pare a fi cea mai insuportabilă nedreptate.

Sursă: Cf. Romano Guardini, Il diritto alla vita prima della nascita, Morcelliana, Brescia 2005, pp. 5-23. În românește de Adrian Magdici.

UE trebuie să stopeze finanțarea cercetării ne-etice pe embrion

În ciuda unei recente decizii a Curții de Justiție a UE, care împiedică patentarea embrionilor umani, Comisia Europeană continuă finanțarea cercetării pe celule embrionare stem. Sub numele „Orizont 2020”, CE a prezentat, la finele anului trecut, Parlamentului European următorul Program-cadru pentru Cercetare și Inovație, care oferă 80 de miliarde de euro pentru cercetarea științifică, inclusiv pentru cercetarea pe celule embrionare stem.

Pe 18 octombrie, Curtea de Justiție a UE stabilise o definiție a embrionului care îi conferă acestuia dreptul de a fi protejat de lege și interzicea patentabilitatea oricărei tehnici (precum cercetarea) care rezultă în distrugerea embrionului uman (cazul Greenpeace contra Brustle).

Cu toate acestea, susținerea Comisiei Europene pentru „Orizont 2020” sugerează ca instituția a ignorat decizia judecătorească și continuă să finanțeze proceduri neetice și controversate din bani publici.

Surprinzător, CE dorește chiar să reducă standardele etice, excluzând din noul Program-cadru un angajament prevăzut anterior și care angajament stipula „Comisia Europeană nu va trimite Comitetului de reglementare propuneri de proiecte care includ activități ce distrug embrionul uman, inclusiv pentru procurarea de celule stem”. Acest angajament este acum reconsiderat.

Dincolo de hotărârea Curții Europene de Justiție și de criteriile etice ale Comisiei Europene, există un consens al unui mare număr de europarlamentari de orientări politice diferite privind limitele pe care cercetarea etică le are. Chiar înainte de lansarea publică a programului „Orizont 2020” pe 30 noiembrie, un grup de membri ai Parlamentului European din diferite țări au solicitat Comisiei să nu finanțeze cercetarea pe embrion și celule stem embrionare. Aceștia au insistat că fondurile de la bugetul Uniunii trebuie să se concentreze pe alternative necontroversate etic, precum celulele stem adulte sau celulele pluripotente induse (iPS).

Un consens există și printre cetățenii europeni. Embrionul uman poartă viață, după cum consideră a vastă majoritate a populației Uniunii – contribuabilii la bugetul unional, deci – iar manipularea distructivă a embrionului rămâne o chestiune extrem de sensibilă, conform unui recent sondaj Eurobarometru.

Și din punct de vedere practic, companiile de cercetare și biomedicină și-au pierdut interesul pentru cercetarea pe celule embrionare stem, din cauza lipsei rezultatelor terapeutice concrete. Un exemplu notoriu este Geron Corp. din SUA, care a abandonat acest sector și a oprit finanțarea.

În concluzie, este mai clar ca niciodată că cercetarea pe embrion este nesigură, imorală și practic inutilă. Comisia Europeană și Parlamentul European au așadar obligația de a lua în considerare dovezile limpezi – și opinia majorității cetățenilor europeni – și să depună efortul de a se plia jurisdicției europene. (Human Dignity Watch, ian. 2012)

***

Buletinul informativ al Aliantei Familiilor din Romania/

Nr. 178, 14 feb 2012

Romania – Parlamentara pro-avort. Romania este inca intr-o stare de soc cauzata de rezultatele dezastruoase ale recensamantului din 2011. Iata insa ca o parlamentara romana, Rovana Plumb (PSD), se declara pro-avort si o ataca pe Claudia Boghicevici, propusa ca Ministru al Muncii in noul guvern, pentru ca se declara pro-viata. Indubitabil, dna Ravona Plumb va fi inclusa pe lista neagra pe care AFR o va distribui la alegerile parlamentare de anul acesta. Nu are ce cauta in parlament (link).

Postul e bun si pentru sanatate. Pe 27 februarie incepe Postul Pastelui. Un articol recent in Romania Libera relateaza rezultatele unui studiu efectuat in SUA care conchide ca postul usor e benefic si trupului, mai ales celor care sufera de cancer (link).

Eutanasie la domiciliu. Olanda a legalizat eutanasia cu ani in urma. Industria olandeza incepe sa faca bani de pe treaba asta. A inceput sa fabrice si sa vanda mobilier special conceput pentru eutanasierea la domiciliu (link).

Franta. In toiul campaniei electorale franceze, Sarkozy se declara impotriva legalizarii casatoriilor homosexuale in Franta. De cateva ori, parlamentul francez a respins legalizarea casatoriilor homosexuale, iar Curtea Constitutionala a facut la fel. Din nefericire, insa, numarul parlamentarilor francezi care se opun legalizarii acestor parodii e in scadere (link).

Despre demnitatea umana. Eutanasierea dezumanizeaza omul. Demnitatea umana e pretioasa si importanta (link).

Obama exporta avortul. Am scris deja despre Presedintele Obama care a directionat diplomatia americana, incepand din toamna anului trecut, sa promoveze drepturile homosexualilor peste tot in lume. A facut la fel si cu avortul. Secretarul de Stat Clinton promoveaza avortul, in special in Africa, unde cultura africana e eminamente pro-viata (link).

Candva Marea Britanie – Homosexualii pierd. Un pastor britanic a fost arestat si dat in judecata pentru “incitare la ura.” Le-a spus unor homosexuali ca daca nu se lasa de sodomie, vor “ajunge in iad.” Saptamana trecuta, pastorul a castigat procesul. Juriul l-a declarat nevinovat (link).

Marea Britanie – Libertatea religioasa in deriva. Recomandam o noua aparitie editoriala in Candva Marea Britanie, cartea eminentului profesor de drept constitutional, Roger Trigg, profesor la Universitatea Oxford. Cartea atrage atentia asupra erodarii libertatii religioase in CM Britanie, facilitata de avantul drepturilor homosexualilor si a secularismului agresiv promovat de laburistii englezi (link).

Anglia – Crestinii impotriva casatoriilor homosexuale. Conservatorii britanici vor sa legalizeze casatoriile homosexuale in Marea Britanie. Crestinii britanici se opun. Pe 6 februarie, Andrea Williams, unul din liderii crestinilor britanici, a tinut o prelegere in Marele Sinod al Bisericii Anglicane, cerand anglicanilor sa-si afirme opozitia (link).

Mozambic – Avort. O tara cu o natalitate ridicata si care interzice avortul, cu exceptia sanatatii mamei, e Mozambic. Administratia Obama a pus presiune asupra Mozambicului sa legalizeze avortul. In martie, parlamentul mozambican e programat sa voteze un proiect de lege care ar permite avortul pana la 12 saptamani “la cerere”, adica fara limite. Cu alte cuvinte, cu sau fara motiv, femeia va putea avorta pana in saptamana 12 a sarcinii (link).

Casatorii homosexuale – Maryland. In 2010, homosexualii au pierdut sansa de a obtine legalizarea casatoriilor homosexuale in Maryland, un stat american fondat de catolici si inca predominant catolic. In 2012 incearca din nou. Se pare ca de data asta au voturile necesare. Dezbaterile insa au fost ascutite, iar crestinii deja si-au anuntat intentia de a a organiza un referendum de abrogare a lor daca sunt legalizate (link).

Casatorii homosexuale – California. Anuntam din nou, cum am facut-o joi, ca pe 7 februarie un tribunal federal de recurs din California a reinstituit casatoriile homosexuale in stat, dupa ce ele au fost interzise prin referendum in noiembrie 2008. Aflati aici textul deciziei, in engleza, lunga de 128 de pagini (link).

Iar comentariul alaturat speculeaza de ce, in caz ca decizia va fi revizita de Curtea Suprema a SUA, homosexualii vor pierde (link).

SUA – Aparitie editoriale. In ianuarie a fost publicata mult aclamata carte a editorialistului american Charles Murray, “Coming Apart – The State of White America, 1960-2010.” (“Despartire – Situatia Albilor Americani, 1960-2010”) Teza autorului e simpla, dar foarte bine documentata, spun recenzorii: in ultimii 50 de ani, virturea si moralitatea clasei burgheze americane, alba si protestanta, s-a prabusit. A cedat terenul deismului si revolutiei sexuale. Pot deismul si revolutia sexuala tine America, ca natiune, impreuna, intreaba autorul? Raspunsul lui este negativ. Fundamentul comun care poate tine societatea impreuna este virtutea si moralitatea. Diminuarea paturii de mijloc albe din societatea americana si inlocuirea lui cu alte minoritati, afirma Murray, va duce declinul Americii pana la capt. Va recomandam doua recenzii despre aceasta carte care deja face valuri: una de comentatorul Ryan T. Anderson (link).

Si una publicata in New York Times (link).

Australia – Copii cu trei parinti. Un om de stiinta australian vrea sa combine DNA de la trei persoane pentru a concepe un copil. Motivul? Amestecarea genelor, spune el, probabil va reduce riscul ca copilul sa se nasca cu defectiuni sau boli incurabile (link).

Avortul la musulmani. Probabil ni se pare surprinzator, dar religia musulmana nu e atat de stricta privind avortul cat e doctrina crestina. Totusi, insa, tot mai multe voci se aud si in randul liderilor spirituali musulmani care dezaproba avortul si isi unesc vocile cu restul lumii pentru protejarea copiilor nenascuti (link).

Coalitia musulmana-ateista. Liderii comunitatii musulmane din SUA, impreuna cu atei proeminenti ai Americii, si-au unit glasul si au reusit sa asigure anularea unui program crestin programat sa aiba loc la Pentagonul (link).

Musulmani resping darwinismul. Evolutionismul nu e deloc popular la musulmani, afirma articolul urmator. Creationismul e teoria dominanta (link).

Kansas – Homosexualii pierd. Kansas refuza abrogarea legii sodomiei in stat. Cu toate ca in 2003 Curtea Suprema Americana a declarat neconstitutionale legile care incriminau sodomia, statul Kansas, impreuna cu altete, refuza sa abroge legea sodomiei. Homosexualii sunt furiosi. Cu toate ca legea sodomiei inca face parte din codul criminal al statului, ea nu mai poate fi aplicata. Senatorul statului, Sam Brownbeck, e crestin.

Avort – Statistici internationale. Rata avorturilor e in crestere in intreaga lume. Materialul care vi-l recomandam contine date statistice detaliate si o analiza a tendintelor (link).

Materiale video pro-vita. Va recomandam doua materiale video pro-vita, ambele marturii ale unor tinerii care prin mila lui Dumnezeu au scapat cu viata de sub mana doctorului care a incercat sa-i omoare (link) si (link).


Categorii

Cultura desfraului, Razboiul impotriva Bisericii/ crestinismului, Razboiul impotriva familiei / vietii/ copiilor, Traduceri

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

23 Commentarii la “DARWINISMUL SI CULTURA MORTII/ Arsenic in laptele praf pentru bebelusi?/ Cancer provocat de IMPLANTURILE MAMEI/ Primul TRANSEXUAL al Romaniei REGRETA operatia de sex (stiri familie)

  1. “”Chirurgul care in 1995 a facut in premiera pentru Romania operatia de schimbare de sex este revoltat de acuzatiile care i se aduc. (…)””
    Sa nu mai fie atat de revoltat, sa fie constient si raspunzator pentru ceea ce face.
    Era dator sa-si avertizeze pacientul, chiar daca acesta ar fi detinut informatii suficiente despre ceea ce urmeaza sa ise intample, chirurgul trebuia sa-l avertizeze, asta in ipoteza in care operatia ar fi fost o reusita.
    Dar a fost nereusita!
    Multi dintre ei isi fac un renume pe seama unor oameni amarati (vai, vestitul chirurg care….!!!! taie urechile, muta rinichii, etc) si a unor interventii asa-zise spectaculoase, care la vremea potrivita li se intoarce, pe drept, impotriva.
    Sau o fac pentru bani, foarte multi bani, fara sa se gandeasca la consecinte, fara sa-i spuna omului ce-l asteapta, chiar daca ei stiu ce urmeaza, fac totusi operatia, pentru castig material.

  2. Conform dex-ului, faina animala este un produs obtinut din cadavre de animale, resturi de la fabricile de prelucrare a carnii si se foloseste in alimentatia porcilor si a pasarilor.

    In urma cu mai multi ani, a fost interzisa folosirea fainurilor animale in lantul alimentar din pricina aparitiei bolii “vacii nebune”. Dar faina se foloseste in continuare in alimentatia animalelor pe care noi le consumam cu destula incredere. Ba, mai mult, perspectiva porcului european este foarte sumbra. Creste precum fat-frumos, intr-o luna cat altii in trei si este foarte rentabil, ca doar banul primeaza, furajele clasice devenind din ce in ce mai scumpe, se va reintroduce cu acte in regula folosirea acestor fainuri in alimentatia animalelor a caror carne ajunge direct in farfuria noastra.

    “„Din 2011, un anumit procent de făinuri animale va putea fi folosit în hrana animalelor, altele decât rumegătoarele“. Este de aşteptat ca iniţiativa Comisiei Europene să fie instalată pentru următorii 5 ani, până în 2015.”
    http://www.agro-business.ro/perspectivele-porcului-european/2010/08/31/

  3. Am discutat mult cu o doamnă psiholog, creștin-ortodoxă, care a avut la ședințe de psihoterapie și transsexuali (majoritatea fiind inițial bărbați care au dorit să ”devină” femei… Evident au ajuns monștrii, mutilându-și chipul, gândirea și firea primite de la Dumnezeu, doar pentru curiozitatea perversiunilor desfrânării.) care, pe lângă faptul că regretau teribil alegerea făcută, mărturiseau că nu mai puteau suporta ”adaptarea continuă” cu noua ”identitate sexuală” mai ales că – foarte important – în visele erotice ei erau ca și înainte de operație !!! Cu alte cuvinte, făcând o analogie cu computerele, la nivel de hardware și sistem de operare erau altceva decât ce voiau ei să arate printr-un software ”virusat”.

    Subliniez învățătura Bisericii: nimeni nu-și poate schimba identitatea personală unică și irepetabilă, pe care i-a gândit-o Dumnezeu din veci și care e cea mai potrivită cu toate celelate condiții, daruri și încercări în cadrul cărora omul își primește viața și își poate dobândi mântuirea cunoscându-l pe Dumnezeu și experiind iubirea naturală și spirituală ca și cale a dezvoltării lui depline. Omul nu-și poate schimba un fir de păr din cap decât apelând la tehnică, mutilându-și chipul personal, și, prin aceasta, revoltându-se ca și diavolul față de Dumnezeu și față de rațiunile firii… Iar urmarea acestei revolte este căderea, suferința și, în ultimă instanță, moartea…

  4. Sarut mana parinte Mihail, chiar voiam sa intreb ce se mai intampla cu blogul: http://blog.patermihail.ro/ ?

    Despre Sorin, chiar m-am bucurat ca totusi a ajuns la parere de rau si poate pocainta. Daca va da Dumnezeu sa gaseasca si un duhovnic bun care sa-l ajute sa-si revina si sa gaseasca putin echilibru, ar fi putea ajunge un f. bun combatant contra nebuniei transsexualilor. Deja este, ca vrea sau nu, un bun si infricosator martor impotriva acestei boli. Ii dorim putere sa-si duca crucea grea si mantuire!

  5. Pingback: …Mai bine le-ar fi lor sa-si lege de gat o piatra si sa fie aruncati in mare (Luca 17, 2): TRATAMENTELE HORMONALE PENTRU SCHIMBARE DE SEX PENTRU COPII DEVIN UN FENOMEN! - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  6. Pingback: Conediat de la NASA pentru convingerile CREATIONISTE si pentru respingerea HOMOSEXUALITATII - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  7. Pingback: Industria mortii, eutanasia si UCIDEREA OAMENILOR ”DIN MILA” - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  8. Pingback: EUGENIA CA “DREPT AL OMULUI”, MAI ACCESIBILA PRIN INGINERIE GENETICA? Plus: documentar video despre INDUSTRIA AVORTURILOR – Bani insangerati - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  9. Pingback: “Biserica” Anglicana SI-A CERUT SCUZE LUI CHARLES DARWIN PENTRU CONTESTAREA TEORIEI EVOLUTIONISTE! - Recomandari
  10. Pingback: Marea Britanie INTERZICE predarea CREATIONISMULUI in scolile publice. In schimb, impune NECESITATEA predarii TEORIEI EVOLUTIONISTE - Recomandari
  11. Pingback: Primul TRANSSEXUAL roman REGRETA operatia de sex. Intr-o situatie precara, “SORINA” traieste din MILOSTENIA crestinilor “HOMOFOBI”, nu din ajutor de la ACCEPT sau ASUR | Cuvântul Ortodox
  12. Teoria evolutiei a fost confirmata: in India a fost descoperit un dinozaur pitic (precum cei din Muntii Apuseni, Magyarosaurus dacus), caruia inca nu i-a putrezit carnea in cei 65 milioane de ani de cand este dat disparut.

    SCIENTISTS have been left baffled after this dinasoar-looking corpse was found in India- with flesh still on its bones.
    https://www.thesun.co.uk/news/5147843/scientists-baffled-as-35-year-old-corpse-resembling-a-dinosaur-is-found-with-flesh-still-on-its-bones-in-india/#

    Acum, cum o sa-si ceara scuzele inapoi Biserica Anglicana?
    http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/biserica-anglicana-scuze-darwin/

  13. Daca nu i-a putrezit carnea, n-o fi atata amar de milioane de ani de cand a murit, evident. “but since flightless dinosaurs have been extinct for 65 million years, scientists are struggling to identify it.” Cu toate astea, idei mai au. Isi spun ca poate e scapat dinozaurelul de la vreun muzeu. Pai si muzeul respectiv cam de cate milioane de ani exista?
    Ne tinem de shotii. Zicea cineva: Teoria evolutiei ar implica descoperirea unor gramezi peste gramezi de fosile ale dinozaurilor mutanti. Si nu doar dinozauri, ci mutanti cat cuprinde din toate speciile existente vreodata, incat, prin loteria unui numar negandit de mare de mutatii,
    sa se fi putut ajunge, in mod fericit si stabil, pana la fiecare dintre aceste specii. Fosile fara numar. Nu asa, una gasita de instalatorul indian.

  14. PS: Iertare, n-am vrut sa-l fac mutant pe dinozaurul pitic. El nu e mutant. Dar inteleg ca orice specie viabila si respectabila ar implica foarte multe mutatii si mutanti pe masura, conform teoriei respective.

  15. @diana camelia

    Pai nu sunt destui mutanti care sustin ca se trag din maimute? Nu sunt destui mutanti care au ajuns in posturi de conducere, peste tot? Nu este “Planeta maimutelor”, din 1968, un film “profetic”?
    https://www.youtube.com/watch?v=XvuM3DjvYf0
    https://www.youtube.com/watch?v=g9ZJ0F8Ik9E

  16. Vă vine a crede că acum 70 de milioane de ani Ţara Haţegului era parte dintr-o insulă tropicală din Oceanul Thetys unde trăiau dinozauri?
    http://www.hateggeoparc.ro/geosituri/dinozaurii-pitici-din-insula-hateg/

    Nu!

    „Au trecut aproape 200 de ani de cand Ilona, o fetiţă de 12 ani, a descoperit pe domeniul părinţilor săi din Ţara Haţegului, câteva ouă de mărimea unei mingi de oină. Fără să bănuiască ce sunt, le-a dus fratelui său mai mare, baronul Franz Nopcsa. Neînsemnatele fosile aveau să devină descoperirea secolului.”
    Baronul a dus fosilele la Viena, la cel mai renumit cercetător geolog şi acolo avea să afle adevărul: erau ouă de dinozaur.
    „Li se spune dinozauri pitici, iar oamenii de ştiinţă au găsit şi o cauză pentru dimensiunile lor. Locuiau pe o insulă mică iar resursele de hrană erau reduse.”
    “Trei ouă au fost furate de un italian și recuperate ulterior de Poliția Română. Atunci au fost evaluate la 500.000 de euro. Acum un singur lucru se mai spune despre ele: sunt unice în lume!”
    http://www.digi24.ro/stiri/sci-tech/natura-si-mediu/dinozaurii-pitici-din-tara-hategului-491184

    Cum or fi ramas ouale alea timp de 70 milioane ani la suprafata pamantului, cand ar fi trebuit sa fie pietrificate, la adancimi de cateva zeci/sute de metri, pe unde creste petrol din cadavrele dinozaurilor?
    Pai daca erau pitici pentru ca locuiau pe mica insula tropicala Hateg, inconjurata de un imens ocean de prostie, cum se explica prezenta lor in India?

  17. “Pai daca erau pitici pentru ca locuiau pe mica insula tropicala Hateg, inconjurata de un imens ocean de prostie, cum se explica prezenta lor in India?” – raspunsul este in intrebare.

    Sunt nenumarate cazuri de dovezi arheologice, ramasite recente si “fosile” vii ale multor vietati despre care li se spune de sute de ani oamenilor numai minciuni. Aceste dovezi insa dispar dupa ce intra pe mana celor care au si sistematizat minciunile si le predau copiilor in formare pretutindeni drept “fapt stiintific”…

  18. Oamenii sunt oameni si maimutele maimute. Evolutionismul, ca teorie, e clar cat se sustine.

    Dar ramane taina viului. Cata rabdare poate avea o maimuta?
    https://www.youtube.com/watch?v=1HH0Bo9zY7g
    Cat de explicit arata cimpanzeul asta ce vrea, in cate feluri… Cam flegmatic, poate, dar multa rabdare a avut tot incercand sa le transmita ca ii e sete.

    As vrea sa am macar atata rabdare maine
    cata a avut cimpanzeul asta pentru o gura de apa.
    Sus inimile!

  19. @diana camelia
    Taina viului nu este in materie, ci in duhul de viata facator, in “limbile de foc” numite azi plasma.

    Un profesor de la Universitatea “Al.I.Cuza”, Mircea Sanduloviciu a ajuns la performanta de a crea viata din materie anorganica. Mai exact, sa creeze o structura gazoasa incarcata electric, care se comporta ca o celula umana. Experimentul ar putea duce la schimbarea teoriei asupra aparitiei vietii pe Pamint, lumea stiintifica internationala reactionind deja la articolul prin care ieseanul isi face cunoscuta cercetarea. Publicat la inceputul verii in revista britanica “Chaos, Solitons and Fractals”, articolul semnat de prof.dr. Mircea Sanduloviciu, in colaborare cu prof.dr. Erzilia Lozneanu – sotia sa, a fost deja preluat de prestigioasa revista “New Scientist”.
    Majoritatea oamenilor de stiinta sustin ca, fara material genetic mostenit, cum ar fi ADN-ul, structurile descoperite nu pot fi definite ca fiind vii. Totusi, sferele gazoase descoperite de cercetatorii romani condusi de profesorul Mircea Sanduloviciu contrazic notiunile anterioare privitoare la modul cum a aparut viata pe Pamint.
    Celulele de plasma descoperite, create astfel in laboratorul de la Universitatea “Cuza” cresc, se divizeaza si comunica, indeplinind astfel cele mai multe dintre cerintele biologice pentru viata. “Sanduloviciu a descoperit ca sferele se pot inmulti despartindu-se in doua. In conditii bune, acestea se pot mari, atragind atomi neutri de argon si despartindu-i in ioni si electroni care se depun pe straturile de margine”, descrie “New Scientist” experimentul.
    https://www.ziaruldeiasi.ro/iasi/un-fizician-iesean-a-creat-o-noua-teorie-despre-viata~ni34u2

    Experimentele cu plasma reralizate in spatiu confirma teoria lui Mircea Sanduloviciu
    https://www.youtube.com/watch?v=kanYuBptuZ0

  20. “Duhul sufla unde voieste”. Asa incat, daca experimentul “de a crea viata” le reuseste de fiecare data, atunci nu este ce trebuie, mi se pare. Este doar inca un “se comporta ca”.

    In articolul din Ziarul de Iasi, declaratiile cercetatorului sunt destul de triste, dupa mine. De la “singurul procedeu de aparitie a vietii e unul de autoorganizare” pana la speculatiile despre extraterestri. E spectaculos ca experiment, dar, pentru mine, mai ziditor este cata nadejde are o maimuta ca omul poate sa o inteleaga, ca ii pasa odata ce a inteles si ca o va ajuta. Iar omul nu-i decat cel menit sa o ocroteasca, nu creatorul sau. Cu atat mai mult noi sa avem nadejde si staruinta. Doamne, ajuta!

  21. @diana camelia
    Sigur ca este ridicola afirmatia cu aparitia vietii prin autoorganizare. Nu la asta m-am referit, ci la faptul ca viata poate exista si fara un corp material, sub forma de plasma rece. Sunt multe relatari interesante despre fulgerele globulare, una apartinand Tarului Alexandru al II-ea.
    Tsar Alexander II: “Once my parents were away,” recounted the Tsar, “and I was at the all-night vigil with my grandfather in the small church in Alexandria. During the service there was a powerful thunderstorm, streaks of lightning flashed one after the other, and it seemed as if the peals of thunder would shake even the church and the whole world to its foundations. Suddenly it became quite dark, a blast of wind from the open door blew out the flame of the candles which were lit in front of the iconostasis, there was a long clap of thunder, louder than before, and I suddenly saw a fiery ball flying from the window straight towards the head of the Emperor. The ball (it was of lightning) whirled around the floor, then passed the chandelier and flew out through the door into the park. My heart froze, I glanced at my grandfather – his face was completely calm. He crossed himself just as calmly as he had when the fiery ball had flown near us, and I felt that it was unseemly and not courageous to be frightened as I was. I felt that one had only to look at what was happening and believe in the mercy of God, as he, my grandfather, did. After the ball had passed through the whole church, and suddenly gone out through the door, I again looked at my grandfather. A faint smile was on his face, and he nodded his head at me. My panic disappeared, and from that time I had no more fear of storms.”
    https://en.wikipedia.org/wiki/Ball_lightning#Tsar_Nicholas_II

  22. Pingback: Studiu care pune in criza evolutionismul: 90% din speciile de vietati ar fi aparut in acelasi timp si ar fi fost contemporane cu aparitia omului/ DARWIN, FAURITOR DE MITURI
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Documentare