DEVASTATOAREA SARACIE CARE DUCE LA INCHIDEREA GRADINITELOR SI LA ABANDON SCOLAR/ Cazul impresionant al Ralucai-Mihaela Gălăţeanu, premianta din “GHETOU”

• Adevarul: Premianta din ghetou. Fetiţa cu IQ de 120 care învaţă printre gândaci şi mucegai

Raluca-Mihaela Gălăţeanu (11 ani), o elevă în clasa a V-a din Bârlad (Vaslui), a fost evaluată de specialişti ca având un coeficient de inteligenţă de 120, considerat peste medie. Abandonată de mamă, fetiţa trăieşte în condiţii dificile, într-un bloc muncitoresc de la marginea oraşului.

Raluca-Mihaela Gălăţeanu este întruchiparea copilului perfect pe care orice părinte şi-ar dori să-l aibă. Te cucereşte la prima vedere cu ochii albaştri care sclipesc. Copila este în clasa a V-a, la una dintre cele mai bune şcoli din Bârlad, Şcoala Gimnazială „Manolache Costache Epureanu“, şi este premiantă. În clasele primare, Raluca a obţinut, în fiecare an, premiul I. Fetiţa s-a remarcat şi la concursurile de matematică şi de limba română.

Din păcate, pentru că nu a mai avut bani să-şi plătească taxele de participare, din clasa a III-a, a renunţat la competiţii. Specialiştii şi profesorii care lucrează cu Raluca spun că fata are un IQ dezvoltat peste medie, de 120. „Este o fetiţă excepţională. Rezolva probleme singură, citea foarte mult, fără niciun ajutor“, spune Mihaela Corbeanu, fosta învăţătoare a Ralucăi.

Dincolo de asta, Raluca are o poveste de viaţă impresionantă, fiind crescută de bunică, alături de un verişor cu retard sever. În ciuda lipsurilor, bunica Ralucăi îşi rupe din puţinul pe care îl are pentru a nu o priva pe copilă de educaţie. „Toată lumea îmi spune că ar fi păcat să nu meargă la concursuri. Nu pot să zic nu când îi cer opţionale, taxe pentru competiţii. E fată deşteaptă. Vede, se consumă şi eu fac tot ce pot“, oftează Maria Negru (55 de ani).

Ralucăi îi place să picteze, dar nu a luat niciodată lecţii. Nu a cântat niciodată, pentru că nu a avut ocazia, şi nu ştie să se joace cu păpuşi, deşi are câteva jucării. E prea responsabilă şi dornică să descopere lucruri noi. Îi place matematica în mod deosebit şi vrea să ajungă medic. „Vreau să-i ajut pe alţii. Vreau să ajung doctoriţă şi nu o să mă răzgândesc“, spune Raluca hotărâtă.

„Eu nu am mamă”

Când avea numai un an, Raluca a fost lăsată de mama ei în grija unei familii din Bârlad, în baza unui act scris de mână. Bunica sa a aflat unde trăieşte fetiţa şi, într-o zi, s-a dus s-o ceară.

„N-au vrut să mi-o dea, pentru că voiau să o ia în asistenţă maternală. Aşa că le-am spus că iau fata să-i cumpăr nişte bomboane de la magazinul din colţ şi duse am fost. Aşa am adus-o acasă“, povesteşte Maria Negru, care, din ziua aceea, are grijă de nepoata ei ca de ochii din cap.

Din momentul în care a fost abandonată, Raluca nu şi-a mai văzut mama, dar nici nu-şi doreşte să o întâlnească. O singură dată, mama ei i-a telefonat, însă copila a respins-o cu un răspuns categoric: „Eu nu am mamă!“. Maria Negru are grijă şi de un alt nepot, Cosmin (15 ani), care suferă de un retard sever. Şi el a fost abandonat de mamă, cealaltă fiică a Mariei Negru. Alături de partenerul de viaţă al femeii, un pensionar de 59 de ani, toţi trăiesc în chirie într-un apartament sărăcăcios de la periferia Bârladului.

Locuinţa cu o suprafaţă de 25 de metri pătraţi este prea mică pentru a adăposti patru suflete. Igrasia face aerul irespirabil. Gândacii circulă pe mobilier şi pe puţinele rechizite ale copilei. Nu au apă curentă de zece ani, iar Maria Negru aduce apă de la cişmelele din oraş.

Alocaţia furată de mamă

Mama Ralucăi a plecat în Portugalia în urmă cu 10 ani şi nu a dat niciun semn de viaţă ani în şir. Când s-a întors acasă, în 2012, a golit contul bancar deschis pentru alocaţia fetei. „Erau aproape 1.000 de euro, bani păstraţi pentru Raluca, pentru facultate. Am vrut ca atunci când ajunge la majorat să aibă bănuţii ei. Am o vârstă, nu ştiu ce se poate întâmpla cu mine. Trebuie să-i las ceva. Acum i-am deschis eu contul pentru alocaţie şi am pus clauze. Nimeni nu se atinge de bani în afară de Raluca, atunci când o să fie majoră“, a spus Maria Negru.

Sfătuită de asistenţii sociali de la Protecţia Copilului, a deschis proces pentru custodia fetei, iar din vara acestui an este tutorele legal. „Nici nu vreau să aud de fetele mele! Şi-au părăsit copiii. Ştiu că mănânc pământ şi nu-i las la orfelinat“, spune bunica. A aflat că fiica sa, mama Ralucăi, şi-a refăcut viaţa, mai are doi copii şi, de circa un an, s-a stabilit în Roşia Montană, în judeţul Alba. De cealaltă fiică, mama băiatului cu retard, nu mai ştie nimic de peste şapte ani, de când l-a abandonat.

Venit lunar de 1.600 de lei

Principalul venit al familiei este pensia de 750 de lei pe care o primeşte concubinul femeii, bărbatul care îi este alături de 20 de ani şi are grijă de nepoţii partenerei de viaţă ca şi cum ar fi ai lui. Maria Negru mai primeşte 84 de lei – alocaţia nepotului cu dizabilităţi, indemnizaţia pentru luarea copiilor în plasament – 330 de lei şi, de aproximativ trei luni, primeşte câte 580 de lei – alocaţie socială.

Merge zi de zi la un centru social

Fosta învăţătoare a fetiţei, înţelegând câtă nevoie are familia de ajutor, a îndrumat-o pe bunică să ceară ajutorul autorităţilor avizate. Aşa a ajuns Raluca într-un grup de 30 de copii care beneficiază de serviciile Centrului de Zi din cadrul Complexului de Servicii comunitare nr. 2 Bârlad. Din toamna lui 2013, fetiţa este înscrisă în program şi merge zilnic acolo. În plus, primeşte câte o masă caldă. Cei mai mulţi copii beneficiari sunt de etnie romă şi Raluca împarte cu ei puţinul pe care îl are. „Este singurul copil model aflat în evidenţa noastră. Nu face niciodată probleme, dimpotrivă, îi ajută pe ceilalţi. Nu lipseşte niciodată de la program, este interesată şi participă la toate activităţile“, a spus Marcela Ciornovalic, asistent social la Centrul de Zi.

Fiind un serviciu coordonat de Protecţia Copilului Vaslui, Centrul de Zi are parteneriate cu ONG-uri şi societăţi comerciale care sprijină proiectele. Copiii primesc rechizite, produse de igienă, sunt duşi în excursii. Raluca vine zi de zi la Centru, iar pentru asta, micuţa trebuie să traverseze oraşul. „Fetiţa are capacităţi cognitive deosebite, este atentă cu cei din jur, nu-i marginalizează pe copii, socializează foarte bine. Mă tem ca inteligenţa ei să nu se piardă în timp, neavând suportul financiar adecvat. Bunica este de apreciat pentru efortul pe care-l face. Este deosebit de ataşată de cei doi nepoţi şi îşi dă interesul pentru îngrijirea şi educarea lor“, a spus Anca Ţaga, psiholog la Complexul de Servicii Comunitare.

• DiGi24: Vreau să știu! – Sărăcia și depopularea închid zeci de grădinițe în satele și orașele mici

Drumul pregătirii instituţionalizate al unui copil începe la grădiniţă. Aici, indiferent de condiţiile de acasă, copiii sunt egali şi, teoretic vorbind, învaţă toţi aceleaşi lucruri. În practică, însă, lucrurile stau altfel, iar efectele le resimt o parte dintre cei 568.000 de prichindei preşcolari. Unii nici măcar nu au şansa de a ajunge la grădiniţă. Alţii nu înţeleg cine şi de ce a pus lacăt grădiniţei la care mergeau acum un an.

De la an la an, sărăcia şi migraţia economică depopulează zona rurală şi micile oraşe. Primul efect vizibil în sistemul de învăţământ este închiderea, de la an la an, a multor grădiniţe. Satele din comuna vasluiană Ivăneşti sunt fruntaşe în acest clasament nedorit. Anul acesta s-a închis grădiniţa din Valea Oanei, iar copiii cu vârste între trei şi şase ani stau acasă.

„Aveam nu idealul, dar ca mobilier, ca material didactic, aveam tot ce se putea pentru grădiniţă la şcoală la sate, în învăţământul rural”, spune Anca Flavia Roşu, directorul şcolii din Ivăneşti.

În această sală de clasă, anul trecut răsunau vocile copiilor care învăţau jocuri, cântece şi poezii. Anul acesta a rămas doar amintirea.

„Copilul încă suferă că nu merge la grădiniţă, că la grădiniţă învăţa orice. Noi, ca părinţi, nu ne putem ţine de dânşii ca să învăţăm poezii, cântece”, spune o localnică.

O soluţie fi naveta într-un sat vecin. Dar aici este numai o soluţie teoretică.

„Microbuzul şcolar deserveşte 17 sate, are doar 16 locuri, nu poate să asigure transportul, nu ne-am încadra nici în program până la ora 12 să-i ducem pe toţi, nu am putea aproba orarul”, mai spune Anca Flavia Roşu, directorul şcolii din Ivăneşti.

Aşa că neşansa de a se fi născut la ţară le croieşte din start acestor copii un drum strâmb spre şcoală.

„Sunt învăţătoare de 16 ani, nu m-am mai lovit de această problemă. Am avut surpriza neplăcută să primesc copii care nu ştiau să îşi spună numele corect, să spună din ce familie provin sau să ştie câţi ani au şi atunci munca unui învăţător care primeşte un copil direct din familie şi nefiind pregătit în învăţământul preşcolar este peste puteri”, adaugă directorul şcolii din Ivăneşti.

Nici în judeţul Gorj lucrurile nu stau mai bine. Dar aici, preşcolarii din satul Isvarna, aflat în componenţa oraşului Tismana, au măcar şansa de a face naveta cu tot cu educatoare.

În judeţ au fost închise recent 12 grădiniţe, aproape toate din mediul rural. Iar unele abia fuseseră modernizate, ca şi cea din Isvarna.

„Amenajările interioare erau la standardele corespunzătoare. Nu aceasta a fost problema, situaţia clădirii, ci numărul de copii care a scăzut din ce în ce mai mult, făcând imposibil să mai funcţioneze”, afirmă Marian Slivilescu, primarul oraşului Tismana.

Micii navetişti merg acum la grădiniţă în satul Pocruia, unde în ciuda faptului că grupa lor are 33 de copii, au spaţiul şi dotările necesare. Nu la fel se întâmplă în singura grădiniţă din cartierul Ştrand, aflat în oraşul Sibiu.

„Ținând cont că spațiul este destul de mic, ariile de stimulare se desfășoară destul de greu. Tot timpul măsuțele trebuie mișcate, schimbate, și copilașii nu au atâta răbdare ca tu să amenajezi spațiul tot timpul”, spune Marina Gavrilă, educatoare.

Sălile, improvizate în fostele arhive şi ateliere ale şcolii de cartier, au doar 16 metri pătrați. Asta în timp ce construcţia unei noi grădiniţe a fost abandonată acum patru ani.

„Demararea lucrărilor a început în anul 2007, finanțarea fiind asigurată de la bugetul de stat, prin intermediul Ministerului Educației Naționale. Anul de finalizare prevăzut al lucrării era anul 2013”, declară Livia Crețulescu, purtătorul de cuvânt al ISJ Sibiu.

„În lipsa acestui spațiu ne descurcăm foarte greu, pentru că spațiile pe care le avem noi, destinate grădiniței, sunt foarte, foarte mici și inadecvate procesului educațional”, spune Claudia Canciu, directorul Școlii numărul 1.

Şi cum cea mai apropiată grădiniţă este la câţiva kilometri distanţă, părinții au acceptat varianta de compromis, chiar şi cu un program de numai patru ore.

„Dacă clădirea de lângă nu s-a renovat, ce să facem? Și în zonă nu sunt grădinițe… Mai este la Steaua grădiniță, dar e departe”, spune un părinte.

Aceasta este problema principală a sistemului de învăţământ românesc şi a societăţii în general. Respectiv acest continuu exerciţiu de adaptare la condiţii sub standarde, pentru că… merge şi aşa.