Esec pe toata linia in negocierile pregatitoare pentru Sinodul Pan-Ortodox

In conflictul dintre Constantinopol si Moscova, Patriarhia Romana e data ca fiind in tabara rusilor. Asa sa fie?

Plus: Ce este un Sinod Ecumenic conform Predaniei? De ce este ne-ortodox sa consideram Sinodul “Mare si Sfant” inainte ca acesta sa aiba loc?

• Asia News: Sinodul Pan-Ortodox amanat datorita diferentelor intre Biserici

Reprezentantii celor 14 biserici ortodoxe autocefale nu au ajuns la un acord asupra regulilor de acordare a statutului de autocefalie. Moscova nu va recunoaste niciun fel de primat al Patriarhiei Ecumenice a Constantinopolului.

Istanbul (AsiaNews) – Reprezentantii celor 14 bisericii ortodoxe autocefale, avand in vedere esecul de a atinge un acord in timpul ultimei intalniri pan-ortodoxe de saptamana trecuta din Chambesy pe teme privind acordarea autocefaliei si Dipticele, teme ce au iesit in evidenta dupa penultima intalnire,  au suspendat toate activitatile, scotand in evidenta diferentele latente care exista in lumea ortodoxa.

Declaratia finala, laconica si singulara, semnata de presedintele intalnirii, mitropolitul de Pergam Ioannis Zizioulas, nu face niciun secret din dificultatile ce decurg dintr-un anume partizanat prezent in unele zone ale lumii ortodoxe.

Aceste intalniri pregatitoare au inceput in 2009, dorite fiind de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu in ideea de a pregati mult-asteptatul Sinod Pan-Ortodox ce nu a mai avut loc din 1054, anul schismei dintre Roma si Constantinopol (informatie falsa, Sinodul 8 fiind Sinodul tinut pe timpul Sf. Fotie cel Mare – n.n.). Sinoadele aduna reprezentanti ai celor 14 biserici ortodoxe autocefale.

Pe agenda acestei intalniri se afla finalizarea discutiilor despre acordarea statului de autocefalie, adica acordarea independentei de a se autoadministra unei biserici ortodoxe. (…) O alta tema erau Dipticele, adica regulile de recunoastere reciproca intre bisericile ortodoxe canonice. Conform practicilor, orice decizie luata in aceste intalniri trebuie aprobata in mod unanim de reprezentantii celor 14 biserici autocefale.

De fapt, dezacordurile dintre reprezentantul Patriarhiei Ecumenice, Ioanniz Zizioulas, si cel al Moscovei, mitropolitul Ilarion, au izbucnit la finalul dezbaterii pe tema modului in care se pecetluieste recunoasterea naturii autocefale a bisericii de celelalte biserici-surori. Zizioulas a propus semnarea recunoasterii acordarii autocefaliei astfel:

”Patriarhia Ecumenica atesta, data fiind vointa celorlalte biserici, acordarea statutului autocefaliei.”

Apoi ar urma semnatura sa [a Patriarhului Ecumenic – n.n.], urmata de semnaturile celorlalti capi ai bisericilor, precedate de cuvantul “confirma”, ca o exprimare a consimtamantului, conform randuielii canonice a recunoasterii reciproce. Reprezentantul Moscovei a fost in dezacord ferm cu aceasta formula a semnaturilor care, dupa Ilarion, ar recunoaste suprematia Constantinopolului.

(…)

Astfel, dezacordul a relevat faptul ca s-au format doua tabere in lumea ortodoxa. Cea a Constantinopolului, care isi are sfera de influenta asupra patriarhiilor Alexandriei, Antiohiei, Ierusalimului, Sofiei (? – n.n.), Belgradului, bisericile de limba si cultura greaca, si biserica Albaniei. Si cea a Moscovei, care include Patriarhatul Georgiei, Bisericile Poloniei si Cehiei si, in mod surprinzator, Patriarhatul Romaniei. Ultima nu si-a ascuns intentiile hegemonice, in special in spatiul diasporei ortodoxe.

Intr-o incercare de a calma apele, discutiile s-au axat pe tema Dipticelor, a regulilor recunoasterilor canonice reciproce intre bisericile ortodoxe. Dar chiar si aici, dezacordurile au aparut intre reprezentantii unor biserici cum ar fi cea a Ciprului si a Georgiei. Dat fiind faptul ca si aici a fost imposibila atingerea unui acord, s-a decis sa se amane dezbaterile pana cand se vor analiza mai indeaproape temele.

Reactia reprezentantilor a fost de dezamagire generalizata si profunda. In mod special cea a unui inalt preot de limba slavona (care ne-a cerut sa nu ii divulgam numele) care si-a exprimat regretul ca…

“Am facut o figura foarte necrestineasca. A venit timpul sa recuperam spiritualitatea pierduta a marilor Parinti ai Bisericii si, impreuna, sa ne examinam vietile, caracterizate de o secularizare feroce care isi gaseste cea mai inalta manifestare in constructia rezidentelor episcopale luxoase”.

In cele din urma, parintele Dositei, seful biroului de presa, a declarat pentru AsiaNews:

“Avem nevoie sa lamurim un lucru: asa-zisul leadership al Patriarhiei Ecumenice nu este gandit ca el al Romei, ci ar trebui sa fie inteles, mai degraba, ca un primat in dragoste si ca un rezultat al slujirii (diakonia), si ne-administrativ. Vrea sa exprime respect prin diaconie. Acest element exprima importanta diaconiei Constantinopolului, departe de vreo identificare cu afirmarea nationala. Daca Patriarhatul Ecumenic se exprima prin limba greaca si foloseste unelte ca gandirea greaca, aceasta este pentru ca e ceea ce se intampla in traditia marilor Parinti ai Bisericii Unite (?)”.

Patriarhul Ecumenic Bartolomeu, a concluzionat par. Dositei, a aratat in mod repetat ca Biserica trebuie sa scape de localismele si provincialismele care o afecteaza.

• Orthodoxie.com: Comunicatul final al intalnirii de la Chambesy (fragmente)

“Comisia pregatitoare inter-ortodoxa a Sfantului si Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe s-a reunit in centrul ortodox al Patriarhatului Ecumenic din Chambesy (Geneva) din 22 pana pe 26 februarie 2011. Lucrarile au fost prezidate de mitropolitul Ioannis de Pergam, reprezentant al Patriarhatului Ecumenic. Mitropolitul Elvetiei, Ieremia, a asigurat secretariatul.

Comisia inter-ortodoxa avea drept misiune sa finalizeze studiul chestiunilor autocefaliei si a modalitatilor de proclamare a acesteia, precum si dipticele ortodoxe.

1. Dupa alocutiunea de deschidere a presedintelui si a secretarului sau, comisia a urmarit examinarea modului de semnare a tomului autocefaliei, problema ce ramasese in suspensie de la ultima intalnire. O lunga discutie pe aceasta tema nu facut sa se ajunga la o decizaie in unanimitate. Dat fiind faptul ca dupa regulile in vigoare deciziile comisiei trebuie luate in unanimitate, un acord nu a putut fi atins asupra chestiunii autocefaliei si manierei de a o proclama, problema care ramane asadar, din nou, in suspensie.

2. Comisia a discutat problema dipticelor ortodoxe si a examinat diferitele aspecte canonice si bisericesti; a trecut in revista practica actuala a bisericii ortodoxe si a fost de parere, in unanimitate, ca se impune stabilirea unor diptice uniforme in biserica ortodoxa, ca expresie concreta a unitatii sale. (…) Comisia a examinat cererile:

a) Sfintei Biserici a Georgiei de ridicare a sa la a saselea rang in sfintele diptice ale tuturor bisericilor ortodoxe;

b) Sfintei Biserici a Ciprului in vederea inscrierii sale la un rang superior in sfintele diptice ale tuturor bisericilor ortodoxe,

c) precum si diferentierile ce au fost constatate in sfintele diptice, in ceea ce priveste includerea bisericilor nerecunoscute pe plan pan-ortodox drept autocefale.

Comisia a constatat imposibilitatea de a ajunge la o pozitie unanim acceptata in ceea ce priveste aceste chestiuni.

Ioannis de Pergam, presedinte.”

Legaturi:

• Intalnire pregatitoare a “Sfantului si Marelui” Sinod

• Cotidianul patriarhal despre MARELE SINOD PANORTODOX preconizat pentru 2012 si despre PROBLEMA PASCALIEI
• Pregatiri intense pentru “al optulea Sinod”

• CRUCEA CRESTINULUI VREMURILOR DE PE URMA: intre Leviathanul intereselor si silniciilor euro-masonice si “dumnezeul” furios si turbulent al zelotilor extremisti

***

• Graiul Ortordox: 58) Doar episcopii îndumnezeiţi întrunesc un Sinod Ecumenic

Părintele Ioannis Romanidis: „Avem astăzi învăţătura despre infailibilitatea Sinoadelor Ecumenice. Această învăţătură a infailibilităţii Sinoadelor Ecumenice, aşa cum se descrie ea astăzi, presupune că ar exista o instituţie a Sinodului Ecumenic care să deţină infailibilitatea Bisericii … Nu există la Părinţi o asemenea concepţie despre Sinodul Ecumenic. Desigur, Sinodul Ecumenic este infailibil, dar nu este o instituţie infailibilă …

Părerea că Părinţii unui Sinod Ecumenic sunt inspiraţi de Dumnezeu, deoarece s-au întrunit în Sinod Ecumenic şi, prin urmare, adică, sunt inspiraţi de Dumnezeu, eu, cel puţin, nu am găsit-o nicăieri … aflăm de la ortodocşii contemporani că Sinodul Ecumenic este marea autoritate a Bisericii şi pun la îndoială faptul că autoritatea sunt Părinţii Bisericii. Adică au pus Sinodul mai presus de Părinţii Bisericii.

Şi când cineva citeşte aceleaşi acte ale Sinoadelor observă că Sinodul Ecumenic îi invocă pe Sfinţii Părinţi ai Bisericii. De aceea spunem «cei 318 Părinţi au spus» … Adică, atunci când ne gândim la un Sinod Ecumenic, pentru noi este un Sinod al Părinţilor Bisericii”.

Mitropolitul Nafpaktei, Ierotheos: „Faptul că Sinoadele Ecumenice sunt inspirate de Dumnezeu este legat de prezenţa la acestea a Părinţilor care erau inspiraţi de Dumnezeu. Nu Sinodul este inspirat de Dumnezeu ca instituţie, ci prin participarea la Sinod a celor îndumnezeiţi … Din păcate, există unii astăzi care răstălmăcesc pe Părinţii îndumnezeiţi şi aşează Sinoadele mai presus de Părinţi, câtă vreme este valabil contrariul … Episcopii care au ajuns la vederea lui Dumnezeu, care Îl vedeau pe Dumnezeu şi aveau comuniunea cu El şi prin aceasta deveneau Părinţi ai Bisericii, constituie temeiul Sinoadelor Ecumenice”

***

• A se vedea si lamuritorul si excelentul articol al teologului George Racoveanu despre tema unui sinod ecumenic, Sobor a toata lumea, sobor ecumenic, ecumenicitate, publicat in revista Predania, anul I / nr.3 / 15 Martie 1937 (vezi PDF in link, articolul se afla la p. 9):
  

(…) Pentru a ajunge la dreapta înţelegere a ecumenicităţii vom cerceta aici unele fapte. Şi aşa vom putea înţelege prin ce se defineşte ecumenicitatea unui sobor: prin numărul episcopilor participanţi? Prin reprezentarea lor la sobor? Prin proporţia justă a acestei reprezentări? Prin participarea tuturor bisericilor la sobor? Sau prin altceva?

1. Numărul. Din mulţimea de soboare ţinute între anii 160 şi 787 pe întreg pământul lumii creştine, Biserica cunoaşte numai şapte Soboare Ecumenice. La Soborul I Ecumenic (Niceea, 325) au fost de faţă între 259 şi 318 Părinţi. La Soborul II (Constantinopol, 381) au fost 150 episcopi. La Soborul III (Efes, 431) au fost vreo 200. La Soborul IV (Calcedon, 451), peste 600 (630). La Soborul V (Constantinopol, 553) au fost faţă, la şedinţa ultimă, 164. La Soborul VI (Constantinopol, 681) au fost prezenţi 174. La Soborul VII (Niceea, 787) au luat parte între 330-367 episcopi. Prin urmare, numărul părinţilor care au venit la cele şapte soboare ecumenice se mişcă între 150 şi 600. Dar asta însemnează că nu au participat toţi episcopii Bisericii, fiindcă numărul acestora era cu mult mai mare. Noi ştim că atunci când Vasilisc anulează hotărârea Soborului de la Calcedon şi proclamă monofizitismul drept dreaptă credinţă, enciclica lui monofizită are „consimţământul a vreo 500 de episcopi”. Iar când Leon I pune să întrebe, în anul 458, pe toţi episcopii despre ortodoxia Soborului de la Calcedon, „peste 1600 episcopi se pronunţă pentru”.

Dar mai e ceva. La Soborul „localnic” ţinut la Sardica în anul 347 au participat 376 episcopi. Mai numeroşi, deci, decât la Soboarele I, II, III, V şi VI Ecumenice. Iar la Soborul din Efes (anul 449), sobor „tâlhăresc”, unde a triumfat monofizitismul, au fost 135 de episcopi. Şi hotărârile acestui sobor au căpătat chiar întărirea Împăratului. Cu toate acestea, s-a ales praful de ele. Iar hotărârile Soborului din Gangra (pe la 340), la care au stat faţă numai 13 episcopi, au fost primite de Soborul VI Ecumenic. Şi, cât va dura lumea aceasta, în Biserică ele vor avea autoritate ecumenică. Ce mai rămâne atunci din criteriul „număr”?

2. Dar s-ar putea obiecta că, deşi nu au fost faţă toţi episcopii Bisericii, totuşi ei au fost reprezentaţi acolo de arhiepiscopii lor, care au mărturisit şi în numele lor. Fals! Fiindcă, iată, episcopul Romei (şi ştiţi ce însemna episcopul Romei!) nu şi-a trimis nici măcar delegaţi la Soborul II Ecumenic şi la Soborul V Ecumenic. Episcopul Romei n-a fost prezent la nici unul din cele cinci prime soboare ecumenice. (La Soborul V Ecumenic, Papa Vigilius n-a vrut să vină, cu toate că se găsea încă în Constantinopol şi cu toate că se făcuseră, chiar în cursul soborului, de atâtea ori intervenţii pe lângă dânsul. A aderat, prin semnătură, mai târziu, după îndelungate stăruinţe).

3. Proporţia justă. La Soborul IV Ecumenic, din 630 de părinţi, Biserica Apusului era reprezentată doar prin cinci delegaţi speciali. La Soborul III Ecumenic, episcopii răsăriteni erau în majoritate categorică. (Precum la Soborul de la Sardica, din 376 de episcopi, 300 erau apuseni).

4. Participarea întregii Biserici. La Soborul II Ecumenic au participat numai episcopi din Imperiul Roman de Răsărit. Ceea ce îndreptăţeşte credinţa că Teodosie n-a avut de gând să convoace un „Sobor a toată lumea”, ci doar unul al episcopilor răsăriteni. (v. Hefele, Histoire des conciles d’apres les documents originaux, t. II, première partie, pp. 3-4).

Dar dacă ecumenicitatea unui sobor nu se defineşte nici prin numărul Părinţilor participanţi, nici prin necesara lor reprezentare în sobor, nici prin proporţia acestei reprezentări, nici prin prezenţa la sobor a tuturor bisericilor lumii creştine drept-slăvitoare, atunci prin ce se defineşte ea?

Ştim doar că au fost soboare care au greşit. (Soborul tâlhăresc de la Efes, din anul 449; Soborul de la Stejar, lângă Calcedon, din anul 403, prezidat de Teofil, Arhiepiscopul Alexandriei, şi nenumăratele soboare din vremea năpădirii ogorului dreptei credinţe de ereziile ariene, semiariene, nestoriene şi celelalte toate). Ştim că la aceste soboare care au greşit – care au schimbat minciuna în adevăr – au fost prezenţi chiar sute de episcopi. Şi ştim, iarăşi, că hotărârile unor soboare alcătuite numai din câţiva episcopi (Ancira – 18 episcopi, Neocezareea – 24 episcopi, Gangra – 13 episcopi) au fost primite de soboarele ecumenice. Mai mult, chiar, hotărârile unora din singuraticii Părinţi au fost recunoscute şi pecetluite de soboarele ecumenice. (Astfel: epistola Sfântului Dionisie al Alexandriei (†264), împărţită în canoane; enciclica Sfântului Grigorie Taumaturgul (†270), împărţită în canoane; cuvântarea din căinţă a Sfântului Petru al Alexandriei (†311), împărţită în canoane; trei epistole ale Sfântului Atanasie cel Mare (†373); opt enciclice şi scrierea despre Sfântul Duh, ale Sfântului Vasilie cel Mare (†379), în 92 canoane; epistola Sfântului Grigorie Nissis (†395); două epistole ale Sfântului Chiril al Alexandriei (†444) şi ale altor Părinţi).

Dar atunci avem dreptul să ne întrebăm: ce mai rămâne din concepţia… aritmetică a ecumenicităţii, la care au ajuns – ştie Dumnezeu pe ce cale – oamenii „ştiinţei” teologice?

Vedeţi, în Biserica lui Hristos nici Patriarhii, nici Papii, nici Soboarele n-au putut schimba ceva. „Schimbători” au fost. Dar ei s-au rupt de trupul Bisericii. Şi, precum mlădiţele rupte şi aruncate, aşa s-au uscat. (Cei ce vorbesc de „cantitatea” ecumenicităţii îşi mărturisesc – inconştienţi – frăţietatea cu Arie, cu Macedonie, cu Nestorie, cu toţi tăgăduitorii Treimii, cu tăgăduitorii celor Şapte Taine, cu batjocoritorii Maicii lui Dumnezeu). Toţi cei ce s-au tăiat de la trup, s-au lepădat şi au murit. Fiindcă au păcătuit împotriva Duhului Sfânt. Fiindcă au căzut sub anatema Sfântului Pavel („Chiar dacă noi înşine, sau înger din cer ar binevesti vouă altă învăţătură decât cea pe care v-am binevestit-o, anatema să fie!” – Galateni, 1:8). Paznic al dogmei şi al rânduielii a stat şi stă însuşi trupul Bisericii.

Biserica a primit sau a respins mărturisirile soboarelor în măsura în care ele au fost sau nu conforme cu adevărul Ei. Iar pe soboarele „a toată lumea” care au mărturisit drept, Ea le-a socotit soboare ecumenice. Aritmetică, formule juridice, parafe imperiale – n-au cântărit nimic în balanţa judecăţii Ei. Aşa a fost.

Deci, dară, pentru ca un sobor a toată lumea să devină sobor ecumenic, el trebuie să fie recunoscut de Biserică drept mărturisitor fără greş al adevărului. Dar asta nu poate veni decât după ce s-a văzut mărturisirea lui. Deci nu poate fi vorba de „Sobor Ecumenic” la convocarea acestuia, fiindcă nu se ştie ce va ieşi. S-ar putea să calce pe urmele Soborului de la Efes.

Principial vorbind, participarea tuturor episcopilor Bisericii la un sobor nu conferă, prin aceasta, acelui sobor atributul ecumenicităţii. Să ne amintim de vremile de zbucium, de vremile de apostazie aproape totală, când – precum spune un istoric – „lumea creştină privea uimită că ea deodată s-a făcut ariană”. Vremi de apostazie mai pot veni. Dar ele vor trece, precum au mai trecut. Fiindcă Duhul Sfânt este în Biserică.

Ecumenicitate, prin urmare, însemnează invariabilitatea învăţăturii Bisericii. Însemnează măsura „creşterii fireşti” a Evangheliei. Această măsură, acest dreptar obiectiv noi îl avem astăzi. Cu puţină osteneală, l-ar avea la îndemână şi cârciumarii adevărului.