Interviu cu PARINTELE AUGUSTIN de la AIUD despre MUCENICII NEAMULUI DIN INCHISORILE COMUNISTE: SUFERINTA, PILDE SI MINUNI. Ce se intampla cu generatia noastra, ce avem noi de facut pentru a invata de la sfintii inchisorilor?

DIN REVISTA “FAMILIA ORTODOXA”, nr.8 (43)/2012:

„Doar suferind poti sa ii luminezi si pe ceilalti!”

Interviu cu Parintele Augustin de la “Schitul Inaltarea Sfintei Cruci” Aiud

***

***

– Parinte Augustin, vine multa lume aici sa viziteze Schitul de la Aiud?

– Da, vine foarte, foarte multa lume, pentru ca, prin Parintele Iustin Parvu, prin Parintele Arsenie Papacioc, multi au aflat despre martirajul generatiei de aur pe care a avut-o Romania, generatie care a fost ma­sacrata pentru simplul fapt ca-L marturisea pe Hristos. Oamenii se apropie cu sufletul de aceste lumini, de aceste exemple de jertfa, pentru ca au credinta ca ei sunt Sfinti Mucenici in fata Tronului lui Dumnezeu si sunt mijlocitori pentru neamul romanesc, in momentele grele prin care trecem noi acum.

Vedeti, asa cum spunea Parintele Iustin, intotdeauna poporul roman a fost sortit suferintei si, cum si romanii de astazi trec printr-o suferinta – in primul rand sufleteasca — ei se leaga usor de alte exemple de suferinta, de oameni care s-au indumnezeit, care au pri­mit harul sfinteniei. Fiecare crestin cunoaste ca Sfintii care trec prin suferinte foarte mari inainte de a primi Cununa sunt mari mijlo­citori in fata Tronului Sfintei Treimi – si asta o dovedeste si faptul ca se intampla foarte multe minuni cu oamenii care vin in acest loc si se inchina Sfintilor Mucenici, si primesc tamaduiri, atat sufletesti, cat si trupesti, mai ales in cazul unor boli incurabile…

– Am inteles ca au venit medici pentru a cerceta osemintele descoperite. La ce concluzii au ajuns?

– Este adevarat, a venit un medic legist de la Bucuresti si unul de la Cluj. Amandoi au avut aceeasi parere, afirmand ca au observat semne de tortura pe majoritatea osemintelor. Aspectul lor arata brutalitatea cu care au fost batuti, chinuiti, se vede si din culoarea lor, care este specifica Sfintelor Moaste, iar despre pastrarea lor in forma in care sunt, spuneau ca orice medic din lume care ar veni sa faca orice analiza va constata ca osemintele s-au pastrat asa datorita harului lui Dumnezeu — alta explicatie nu exista.

De pilda, au observat la un craniu lovituri de cuie in frunte si chiar deasupra nasului — lovituri puternice, care au crapat fruntea. Asta a fost un soc si pentru medici, deoarece osul frontal este foarte tare si trebuie, intr-adevar, o lovitura foarte puternica pentru ca el sa se crape in zona respectiva. In zona cefei, iarasi, placile craniene erau desprinse, loviturile fiind aplicate exact unde trebuie, exact cat trebuie ca durerea sa fie maxima si omul sa nu moara. Din marturiile celor care au trecut prin chinurile de la Aiud si au iesit vii de aici, in 1964, am aflat ca, atunci cand lesinau de durere din pricina torturilor, erau stropiti cu apa rece si o luau de la capat pana ce tortionarii erau epuizati; apoi continuau alti tortionari, care erau odihniti.

Un alt exemplu este o mandibula care apartine unui tanar cu varsta de pana in 25 de ani, care, in partea stanga, jos, la o masea, a avut o infectie care i-a ros pur si simplu osul mandibulei si a ajuns la radacina. Niste medici stomatologi mi-au spus ca este vorba de un cancer mandibular – „furia dintilor”. Cel care are aceasta boala are niste dureri cum­plite. Daca pacientul nu primeste asistenta medicala, poate ajunge la spitalul de nebuni din cauza durerilor. La aceeasi mandibula se observa maseaua de minte, care inca nu iesise din gingie, si faptul ca maxilarul este inchis inspre interior – inca un argument ca era ta­nar. Maselele, pana la canini, sunt roase pe exterior de la scrasnirea dintilor de durere.

Minuni ale Sfintilor Marturisitori din temnitele comuniste

– Parinte, v-as ruga sa ne relatati cateva mi­nuni savarsite de acesti mucenici…

– Am sa va relatez o minune povestita de o doamna din Suceava. Anul trecut s-a intalnit intr-un spital cu o mama care plangea si, intrand in vorba cu dansa, a aflat ca fiul ei a avut un accident de masina; era in coma si medicii nu-i mai dadeau nici o sansa de supravietuire. Şi aceasta mama avea in mana Acatistul Sfantului Nectarie. Atunci doamna din Suceava, care are o evlavie deosebita la Sfintii Marturisitori, i-a spus mamei: „Dar la Sfintii Mucenici din inchiso­rile comuniste v-ati rugat? Pentru ca sunt foarte mari facatori de minuni…” Şi ea a spus: „Dar nu stiu nimic des­pre ei. M-as ruga, dar nu am dupa ce!”. Atunci doamna din Suceava i-a dat Acatistul Sfintilor Marturisitori. Mama aceea a luat Acatistul, l-a citit, iar a doua zi dimineata copilul s-a trezit din coma. Medicii au fost socati, nu puteau intelege ce s-a intamplat! Insa copilul a vorbit cu mama si i-a spus asa:

„Aseara a venit la mine un arhiereu batran, cu chip foarte bland, zambind la mine. M-am uitat la el si avea in maini o cutiuta. S-a apropiat de mine, mi-a deschis-o si, cand m-am uitat, am vazut niste oscioare asezate in ea. Mi-a spus: «inchina-te la aceste Sfinte Moaste, pentru ca sunt ale Sfintilor Mucenici din inchiso­rile comuniste, ei te vor vindeca!» Eu mi-am fa­cut Sfanta Cruce si le-am sarutat, iar dupa aceea m-am trezit”.

Copilul l-a recunoscut foarte usor, pentru ca avea in camera lui icoana acestui mare Arhiereu si Sfant, Sfantul Nectarie din Eghina.

Este o minune cutremuratoare, in sensul ca un Sfant canonizat da prioritate si arata cat de iubiti sunt acesti Sfinti Mucenici in fata Tronului lui Dumnezeu. Aceasta intareste credinta celor care isi indreapta privirea ca­tre jertfa lor si, mai ales, a celor care se roaga Sfintilor, pentru ca sunt, intr-adevar, mari mijlocitori in fata Tronului Sfintei Treimi.

O alta minune s-a petrecut cu un Parinte din Bucuresti, care avea parohie intr-un cartier plin de vrajitoare. Auzind de Sfintii Mucenici, si-a dorit foarte mult o particica de Sfinte Moaste de la Aiud. Sfintii au venit foarte repede la el si a adus sfintele moaste acasa cu bucurie multa, pentru ca acolo era bataia cea mai cumplita a diavolului. La putin timp au venit trei vrajitoare la poarta lui — printre care si cea mai puternica din zona—si i-au spus parintelui asa: „Parinte, ia 400.000 de euro si muta-te de aici”. Si Parintele le-a spus: „Cum adica sa ma mut de aici?!…”, iar ele i-au zis: „Daca nu te muti tu, atunci spune-i celui care sta in casa cu tine sa se mute el!”. Era vorba de Sfantul de la Aiud care il pazea pe pa­rinte, ii pazea casa si il ocrotea de mizeriile pe care le faceau ele in parohia respectiva.

O alta minune a fost povestita de o fami­lie din Galati, stabilita acum in Otopeni. Aici aveau niste vecini nu foarte credinciosi, care nu prea mergeau la biserica. Intr-o zi, vine vecina la ei si le spune: „Nu stiu ce sa fac cu sotul meu, are o criza de rinichi, are dureri foarte mari…”. De trei zile, durerile erau din ce in ce mai mari si omul nici nu voia sa mearga la medic. Atunci doamna aceasta i-a spus: „Am niste ulei de la Sfintii de la Aiud, ia-l si miruieste-l in semnul Sfintei Cruci”. Sotia l-a luat, s-a dus acasa, l-a miruit pe sotul ei si nici nu a apucat sa termine Sfanta Cruce de facut, ca i s-au luat durerile cu mana! Asta a fost o bucurie sufleteasca foarte mare pentru cei doi, care din clipa aceea s-au apropiat foarte mult de Biserica si, mai ales, de Sfintii Mucenici din inchisorile comuniste.

– Parinte, stim ca acesti marturisitori sunt cinstiti in mai multe tari ale lumii…

– Intr-adevar, particele din sfintele lor moaste au ajuns la Ierusalim, in Sfantul Munte, in Canada, America, China, Spania, Italia, Germania… A fost dorinta unor oameni care, afland de jertfa Sfintilor din inchisorile comu­niste, au avut dorinta de a lua cate o particica din Sfintele Moaste. Şi unii dintre ei au spus:

„Chiar daca nu sunt canonizati, eu am credinta ca osemintele acestea apartin unor martiri si pentru mine sunt Sfinte Moaste; ma voi ruga acestor Sfinti pentru tot ce am nevoie, atat pen­tru sufletul meu, cat si pentru toti credinciosii din parohie si chiar pentru calugari”.

Aceasta este lucrarea lui Dumnezeu, pentru ca „nimic nu ramane ascuns, care sa nu fie scos la lumina” ^{cf Mt 10:26} , asa cum spune si Mantuitorul. Şi sa stiti ca in orice loc din lume unde au plecat aceste Sfinte Moaste intr-adevar s-au facut mi­nuni, pe masura credintei preotului si a credinciosilor din parohiile respective.

– Parinte, ati citit despre vietile lor, ati stat de vorba cu fosti detinuti… In ce masura acesti marturisitori au fost un sprijin pentru colegii lor de detentie mai slabi in credinta?

– In general, din marturiile lor se vede un lucru foarte concret, si anume ca omul la suferinta tra­ieste intr-o unitate fireasca cu celalalt. E adevarat ca au fost si momente mai grele in unele celule, din pricina infometarilor si torturilor, dar, in general, suferinta i-a apropiat foarte mult de ruga­ciune si, in mod special, de rugaciunea “Doamne Iisuse…”. Şi, mai ales la Aiud, cei ce faceau parte din „grupul mistic” ii intareau pe ceilalti mai slabi, pur si simplu prin fermitatea si demnitatea cu care traiau ei suferinta respectiva in penitenciar.

Va dau un exemplu: la un moment dat, Petre Ţutea a fost tinut foarte mult timp la zarca, asa, ca o pedeapsa a Comandantului Craciun pentru ca a refuzat sa-ii sfatuiasca pe detinutii din Aiud sa faca compromis si sa se dea cu comunistii. Iar dupa ce fost adus din nou in fata lor, fiind intr-o stare extraordinar de grea, de foame, de suferinta fizica, in fata tuturor le-a spus: „Camarazi, nu cedati!”. Ei bine, acest lucru, spus din gura unui om care a ie­sit dintr-o pedeapsa maxima, cum a fost zarca din Aiud, si care a ramas la acelasi ton de demnitate si de curaj in fata comandantului penitenciarului (care era langa el), asta le dadea foarte multa putere sa sfideze pur si simplu toate suferintele si umilirile prin care erau obligati sa treaca.

Sa-L iubim pe Dumnezeu la nivelul nebuniei pentru Hristos

– Ati mai subliniat un aspect, ca erau foarte uniti. Noua astazi ne lipseste aceasta unitate…

– Asa este. Parintele Iustin, aproape de anul 2000, spunea la un moment dat catorva ucenici din chilie:

„Abia de acum incolo sa vedeti ce a fa­cut comunismul in Romania. Pana acum nu a fost nimic”.

Şi, intr-adevar, se vede ca parca suntem intr-o buimaceala si intr-o decadere sufleteasca continua, asta si datorita plagii aproape de nevin­decat pe care a lasat-o comunismul in poporul ro­man, si mai ales a tuturor acestor duhuri lumesti care incurajeaza astazi omul catre indiferenta, ca­tre egoism fata de greutatile celuilalt. Din motivul acesta, cu tot ce-am mostenit din perioada comunista si cu tot ceea ce se lucreaza acum, am ajuns la aceasta stare duhovniceasca grea.

– Ce trebuie sa invatam noi din jertfa aces­tor marturisitori?

– In primul rand, sa fim dispusi sa accep­tam suferinta. Parintele Arsenie Papacioc spu­nea:

„Doar suferind poti sa ii luminezi si pe ceilalti, sa ii intaresti si pe ceilalti”.

Suferinta nu va disparea de pe pamant, dar trebuie sa o pri­vim ca pe un mijloc de a mosteni Imparatia lui Dumnezeu — si asta numai daca traim aceasta suferinta in Hristos. Adica sa nu ne despartim de Biserica, sa mergem sa ne spovedim, sa tinem posturile, sa nu neglijam rugaciunea, sa fim atenti fata de aproapele atunci cand este in ne­caz… Sunt atatia oameni necajiti, atatia oameni bolnavi, sa nu fim indiferenti fata de ei, pen­tru ca noi trebuie sa urmam exemplul Sfintilor Mucenici, care ne-au lasat o comoara nepretuita — harul muceniciei, harul sfinteniei, pentru care oamenii vin aici si se inchina si primesc multe vindecari, atat sufletesti, cat si trupesti.

– Şi atunci, in ce masura am putea noi as­tazi sa ne asemanam lor?

– Trebuie sa-L iubim pe Dumnezeu foarte mult, asta este prima conditie, poate la nivelul nebuniei pentru Hristos, ca sa fim dispusi sa tre­cem si peste marile suferinte prin care trece omul astazi. Pentru ca ei au avut la temelie iubirea fata de Hristos, dupa aceea iubirea fata de neam... Şi nu putem chiar asa de usor sa ne lepadam de tot ceea ce am mostenit datorita acestor mari jertfe pe care le-au dat Sfintii Mucenici. Traditia aces­tui popor este o traditie sfanta, nu este o traditie nascuta oriunde, oricum — este o traditie de sute de ani, de care nu trebuie sa ne lasam si pe care trebuie sa o reinviem, mai ales in momentele prin care trecem, si sa avem puterea de a ierta pe aproapele atunci cand ne greseste. Asta spunea si Petre Ţutea cand era pe patul de spital, cu lacrimi in ochi, asta era sfatul pe care il dadea tinerilor: sa nu loveasca in aproapele si sa il ierte…

(Din revista “Familia Ortodoxa, nr.8 (43)/august 2012)

Legaturi: