9 MARTIE – ZIUA SFINTILOR 40 DE MUCENICI si a MARTIRILOR ANTICOMUNISTI, “morti sfinti in temniti si prigoane, morti sfinti in lupte si furtuni”/ PASUL FOARTE MIC intre SFINTIREA PRIN MARTURISIREA CREDINTEI si RATAREA CUNUNII prin LEPADAREA DE HRISTOS (IPS Andrei si Protos. Grigorie Benea la Manastirea-Memorial de la GHERLA)/ Pilda mamei lui Meliton, unul dintre cei patruzeci de mucenici din Sevastia si legatura cu Sfintii Martiri Brancoveni

MANTUIREA SE POATE PIERDE SAU SE POATE CASTIGA SI IN AL DOISPREZECELEA CEAS, IN ULTIMA CLIPA A VIETII!

Preot Mihail Gheorghilas (facebook):

Astăzi avem o sărbătoare de suflet pentru Țara noastră!

9 martie – Ziua deținuților politici români!

Datele oficiale atestă 44 de penitenciare principale! 72 de lagăre de muncă! 3.000.000 de români închiși! 800.000 de adormiți întru Domnul!

Datele nu cuprind pe cei uciși în dictaturile carlistă, antonesciană și ceaușistă, pe cei uciși în rezistența armată din munți, ori pe uciși de trupele sovietice ce au ocupat România la sfârșitul celui de-al doilea război mondial!

Datele neoficiale și numărul real al celor prigoniți și uciși sunt cunoscute doar de Bunul Dumnezeu!

***

Aproapele meu:

9 martie, de Sfinții 40 de Mucenici, Ziua Deținuților Politic Anticomuniști din Perioada 1944-1989

“Comunismul a distrus fizic câteva sute de mii de oameni, dar spiritual, multe milioane. Martirii strigă azi, de sub pământul sfânt pe care-l călcăm, să ne întoarcem la Hristos, la Biserică. Acesta e imperativul ceasului de faţă.” (Părintele Constantin Voicescu, mărturisitor în temnițele comuniste).

***

Radu Gyr – “Imnul morților”

“Morminte dragi, lumină vie,
sporite-ntruna an de an,
noi v-auzim curgând sub glie
ca un şuvoi subpământean.
Ați luminat cu jertfe sfinte
pământul până-n temelii,
că țara arde de morminte
cum arde cerul de făclii.

Ascunse-n lut ca o comoară,
morminte vechi, morminte noi,
de vi se pierde urma-n țară,
v-o regăsim mereu în noi.
De vi s-au smuls şi flori, şi cruce,
şi dacă locul nu vi-l ştim,
tot gândul nostru-n veac v-aduce
îngenunchieri de heruvim.

Morți sfinți în temniți şi prigoane,
morți sfinți în lupte şi furtuni,
noi ne-am făcut din voi icoane
şi vă purtăm pe frunți cununi.
Nu plângem lacrimă de sânge,
ci ne mândrim cu-atâți eroi.
Nu, neamul nostru nu vă plânge,
ci se cuminecă prin voi.”

***

RATAREA CUNUNII – Cuvânt IPS Andrei – 9 martie 2019

Cuvântul de învățătură al Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, rostit la hramul Mănăstirii „Sfinții 40 de Mucenici – Memorial Gherla” din Gherla, sâmbătă, 9 martie 2019.

***

Cuvânt Protos. Grigorie Benea – Hramul Măn. „Sfinții 40 de Mucenici – Memorial Gherla” – 9. 03. 2019:

Cuvântul Protos. dr. Grigorie Benea, starețul Mănăstirii „Sfinții 40 de Mucenici – Memorial Gherla” din Gherla, rostit cu prilejul hramului mănăstirii, sâmbătă, 9 martie 2019

Rezumat:

– Galina Raduleanu: “Il intrebam pe tata [preotul Boris Raduleanu]: Oare eu, care dintre soldati sunt – oare cel care a iesit din apa, pierzand cununa sau cel care a intrat in apa si a castigat cununa [completand numarul celor 40 de mucenici]?”

Cred ca este o intrebare pe care trebuie sa ne-o punem fiecare dintre noi, pentru ca diferenta dintre a pierde si a castiga cununa este una foarte mica, e numai un pas pe care il faci – ca sa iesi din apa sau ca sa intri in apa, ca sa-ti lasi crucea sau ca sa-ti iei crucea. (…) Unul dintre cei doi a castigat Imparatia cerurilor, iar celalalt s-a lepadat. 

Si cred ca ne putem pune aceasta intrebare cu atat mai mult in acest loc. Aici, in spate, sunt osemintele celor care au patimit in inchisoarea din Gherla. Unii dintre ei sunt martiri. Dar stim, totodata, ca si in cazul celor 40 de mucenici, ca nu intotdeauna suferinta sfinteste, ca unii se pot lepada. Dar sunt impreuna ingropati aici. Avem mai multe straturi ale memoriei. Sunt si detinuti de drept comun, sunt si orfani, sunt si oameni care au fost la azilele de batrani. E un loc incarcat acesta. Am putea spune ca, nevazut, spiritual, exista o rana aici. Si, va spun sincer, intrebarea pe care mi-o pun este: cu cata dragoste trebuie sa vii la atata durere si la atata rana care s-a adunat, ca sa poti sa o vindeci? Nu numai pentru martiri, ci si pentru ceilalti. Si acesta este demersul pe care incercam sa il facem: sa aducem un fel de managaiere, de balsam pentru cei care au suferit aici si care sunt ingropati in acest loc.

Pe de alta parte, din punctul de vedere al misiunii noastre ca manastire, avem o implinire aici, pentru ca, iata, cu darul Domnului, de un an suntem aici si slujim. Intr-adevar, ce dar de la Dumnezeu sa putem fi in acelasi loc si sa aducem rugaciuni. Si multumirea mea principala este ca, incet-incet, cu darul Domnului s-a format, s-a inchegat o comunitate. Ati si auzit grupul vocal de copii “Dealul Caramidariei” cantand minunat. Sper sa nu se supere Parintii din Gherla daca spun ca e o mini-parohie aici cu Dealul Caramidariei; e o bucurie acesta comunitate care se formeaza, pentru ca memoria martirilor se pastreaza vie, in primul rand, prin oameni! La un moment dat a venit parintele meu duhovnic, parintele Arsenie de la Nurnberg, si a slujit aici, iar in cuvantul de invatatura pe care l-a rostit a spus: “Sa stiti, dragii mei, ca lucrul cel mai important deja s-a facut, prin faptul ca exista o comunitate!”. Si, intr-adevar, cred ca esential si duhovniceste avea dreptate, pentru ca rostul nostru principal este sa zidim [biserici] duhovnicesti, pentru sufletele noastre, ca sa pazim cetatea sufletelor noastre de atacurile din afara. Asta nu inseamna catusi de putin ca misiunea noastra s-a incheiat, dimpotriva! Asa cum spunea IPS-ul, acum ca ne-am asezat, putem, cu ajutorul Domnului, sa ne dedicam, sa ne concentram pe proiectul memorial din spatel, pe mormintele martirilor, pe acea biserica cu cripta pe care nadajduim sa o inaltam pentru a fi pomeniti cei care au murit si pe muzeul-memorial. Si spun mereu cat de mare potential are locul acesta, duhovniceste in primul rand, pentru noi, dar si pentru oras – din punct de vedere istoric, memorial, dar chiar si din punct de vedere turistic. Vedeti, locul acesta era groapa de gunoi a Gherlei, aici au fost adusi anume cei care au murit in inchisoare, ca sa se piarda amintirea lor… si acum devine loc de pelerinaj! Ma gandeam cand slujeam Parastasul ce binecuvantare este ca al doilea an la rand sa il avem pe IPS-ul in mijlocul nostru, sa avem bucuria aceasta si sa faca parastas pentru ei pe locul in care sunt ingropati. Cine s-ar fi gandit acum 50 de ani ca o sa se intample acest lucru? Cine s-ar fi gandit ca aici o sa devina centru de pelerinaj, dupa cum vedem ca se intampla. Si se intampla, dragii mei, pentru ca Dumnezeu vrea sa scoata la iveala adevarul, Dumnezeu vrea sa se pastreze vie amintirea acestor oameni, pentru ca Dumnezeu nu vrea sa se uite suferintele celor care au patimit in inchisori. Se spune ca orice lacrima pe care o varsam El o stie, o vede, o asculta. Dar atata durere cum sa o lase uitata? E o randuiala a lui Dumnezeu, dincolo de voia noastra, a oamenilor…

Si ca sa vedeti randuiala lui Dumnezeu, nu stiu daca s-a gandit cineva, cred ca nici IPS-ul cand a binecuvantat ca manastirea de aici sa poarte hramul Sfintilor 40 de mucenici, ca Sfintii 40 de Mucenici au fost din Sevastia Armeniei, iar Gherla, dupa cum stiti, a purtat in vechime numele de Armenopolis, era orasul armenilor. Sfintii din Armenia sunt sarbatoriti acum intr-o veche cetate armeneasca. Oare nu e si aceasta o randuiala a lui Dumnezeu?

[…]”

(vezi mai multe la: http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/parintele-gavriil-burzo-suferinta-rezistenta-duhovniceasca-inchisorile-comuniste-secvente-trinitas-tv-video-memorialul-gherla-femeile-inchisorile-comuniste-flori-zeghe-conferinta/ )

***

Basilica: O lecție din martiriul Sf. 40 Mucenici: Putem pierde sau câștiga mântuirea chiar în ultima clipă a vieții

În predica rostită sâmbătă, 9 martie 2019, la Mănăstirea Antim, Episcopul vicar patriarhal Varlaam Ploieșteanul a insistat asupra unei „lecții extraordinare” desprinse din martiriul Sfinților 40 Mucenici, aceea că putem pierde sau câștiga mântuirea chiar în ultima clipă a vieții.

Preasfinția Sa a făcut referire la faptul că unul dintre cei 40 mucenici care a rezistat foarte mult chinurile primite pentru credința sa, la final și a ieșit din iazul înghețat în care erau aruncați să moară și „a pierdut plata ostenelilor sale cu o clipă înainte de moarte”.

În același timp, Aglae, unul dintre soldații necredincioși care supravegheau executarea creștinilor, văzând credința lor și minunile care s-au petrecut, i-a luat locul celui care a ieșit din iazul înghețat și astfel „a dobândit în ultima clipă a vieții lui cununa cea neveștejită a mântuirii, asemenea tâlharului care a fost răstignit de-a dreapta Mântuitorului Iisus Hristos”.

Citește mai mult despre Sfinții 40 Mucenici în secțiunea calendar ortodox.

Putem fi creștini și să ne considerăm suficienți prin ceea ce facem și să pierdem plata ostenelilor de-o viață sau poate veni cineva care cu sufletul curat și cu o dragoste nețărmurită față de Hristos, după o viață trăită departe de El să dobândească cununa mântuirii, a atras atenția ierarhul.

Pe oricare dintre noi, oricât de păcătoși am fi, Hristos ne așteaptă să ne întoarcem, dacă nu în ceasul al treilea, măcar în al șaselea, măcar într-al nouălea sau într-al unsprezecelea, conștienți fiind că vom primi și noi plata ca și cei care au venit din ceasul întâi, a continuat Episcopul vicar patriarhal reflectând la textul evanghelic citit la Liturghie de Sf. 40 Mucenici.

Preasfințitul Părinte Varlaam a spus că din această Evanghelie (Matei 20: 1-16) s-a inspirat Sf. Ioan Gură de Aur în cuvântul său care este citit la slujba din noaptea Sf. Paști.

Episcopul vicar Varlaam Ploieșteanul a subliniat că acum când ne apropiem de Marele Post al Paștelui, sărbătoarea și evanghelia de astăzi sunt „o lecție extraordinară”:

O lecție prin care suntem chemați să mărturisim într-o societate secularizată în care credința creștină este marginalizată, ridiculizată, adeseori batjocorită fim mărturisitori ai ei, așa cum au fost acum aproape 1.700 ani Sf. 40 Mucenici de la Sevasta Armeniei.

„Postul este o oportunitate extraordinară pentru noi de a intra în ceasul al treilea, al șaselea, al nouălea sau al unsprezecelea ca lucrători – creștini împlinitori ai voii lui Dumnezeu – în Biserica lui Hristos care este via Sa”, a spus la final ierarhul.

Sărbătoarea Sf. 40 Mucenici este una deosebită pentru Mănăstirea Antim din Capitală, întrucât așezământul monahal are în patrimoniu fragmente din moaștele martirilor serbați în data de 9 martie.

***

Doxologia:

Mama unuia dintre Sfinţii 40 de Mucenici ‒ exemplu de dragoste jertfelnică

Sfinţii Patruzeci de Mucenici, săvârşindu-se pe stadionul nevoinţei, şi, după starea cea de toată noaptea în iezer şi după răbdarea cea de diamant către ger, fiind traşi către dimineaţă la ţărmuri pentru a li se sfărâma cu beldiile fluierele picioare­lor, pe când pătimeau ei, mama unuia dintre ei era lângă dânşii, privindu-l pe fecio­rul său, mai ales şi pentru că acesta era mai tânăr la vârstă decât toţi; şi se temea ca nu cumva tinereţea şi iubirea de viaţă să facă frică întru dânsul şi nevrednic să se afle de cinstea şi rânduiala ostăşească.

Deci stătea uitându-se şi, precum putea, şi cu chipul şi cu vederea punea într-însul îndrăzneală, mâinile întinzându-le către dânsul şi zicând: „Fiul meu preadulce, fiu al Tatălui Ceresc, puţin rabdă, ca desăvârşit să te faci; nu te spăimânta de munci, că, iată, lângă tine stă Hristos ajutător; nimic nesuferit, nimic du­reros nu te va întâmpina; toate acelea au tre­cut, pe toate acestea cu a ta vitejie le-ai biru­it; după aceasta, [vei afla] bucurie, dulceaţă, răsuflare şi veselie, de care te vei împărtăşi împărăţind cu Hristos, şi solitor mie, celeia ce te-am născut, către Dânsul te vei face”. Deci zdrobindu-li-se sfinţilor flu­ierele picioarelor, şi-au dat sufletele la Dumnezeu; iar ostaşii, aducând care, au pus într-însele sfinţitele trupuri ale sfinţilor, pe care le-au adus la gura râului vecinilor. Iar pe tânărul acela al cărui nume era Meliton, suflând încă viforul, l-au părăsit, lăsându-l aşa, cu nădejdea că va trăi, pe care, maica sa, trecând cu vederea slăbiciunea femeiască şi uitând de milostivirile (afecțiunea) cele de maică, văzându-l lăsat aşa singur, această privelişte o a socotit a fi mai vârtos ca o moarte a sa şi a fiului său; şi ridicându-l pe umerii ei, urma carelor cu mărime de suflet. Apoi, pe când i se părea că arată mai degrabă ca un mort şi stins, l-a aflat pe dânsul că trăieşte.

Deci, de vreme ce era astfel purtat de dânsa, şi-a dat duhul, iar atunci, de griji dezlegându-se mama sa, de o mare oarece şi foarte dulce [simţire] pentru sfârşitul fiului său săltând, l-a adus până la locurile unde erau sfinţii, punând trupul cel mort al fiu­lui ei cel preaiubit deasupra, şi aşa cu ceilalţi l-a numărat, ca nici acest trup să fie lipsit de celelalte trupuri, al cărui suflet se silea cu sufletele acelora să se numere. Iar slujitorii potrivnicului [ighemon], aprinzând un foc mare, au ars trupurile sfinţilor şi, pizmuind ei pe Creştini, au luat oasele lor şi le-au slobozit într-un râu. Iar acelea, cu adevărat, cu dumnezeiască Pronie s-au adunat aproa­pe de o râpă, iar scoţându-se ele cu mâini­le Creştinilor, s-a dăruit nouă astfel bogăţie nefurată.

(Everghetinosul, volumele I-II, traducere de Ștefan Voronca, Editura Egumenița, Galați, 2009, p. 71)

***

ICONARUL ELENA MURARIU – extras din: SFINȚII BRÂNCOVENI, “mănunchiul” impreună-muceniciei și PUTEREA VIZIUNII – un destin sub semnul Crucii, transpus în ICOANE sublime, insuflate de Duh, “de mâna ELENEI MURARIU”: “Eu văd vremu­rile pe care le trăim acum foarte apropiate de perioada în care au trăit Brâncovenii” (si VIDEO)

„Prima treaptă a ţâşnirii spre mucenicie”

Unul din lucrurile care impresionează mult la Brâncoveanu este acest contrast frapant dintre viaţa lui până în momentul mazilirii şi tot ce a urmat după. Și, dacă stăm să analizăm mai atent aceste două perioade, găsim în realitate multe fire care le leagă. Toată viaţa lui Brâncoveanu a fost, de fapt, sub semnul Crucii! El urca de mult Golgota!

Momentul de la 9 martie, Sfinţii Patruzeci de Mucenici din Sevastia, îl consider ca fiind prima treaptă a ţâşnirii spre mucenicie a lui Brâncoveanu. De ce? Vorbim, aşadar, despre Sfinţii Patruzeci de Mucenici, o sărbătoare cu o conotaţie deosebită. În viaţa Sfinţilor Patruzeci de Mucenici există acel episod în care mama Sfântului Meliton îl ia pe fiul său, ultimul rămas, care n-ar fi intrat împreună cu ceilalţi în Împărăţie, şi-l duce ea ca ofrandă. Dacă ne gândim la ce s-a întâmplat cu Brâncoveanu şi cu fiul său Matei, atunci înţelegem că lucrurile sunt în legătură.

La câteva zile, Brâncoveanu a trimis o scrisoare către Hrisant Nottarà, duhovnicul lui. Şi povesteşte despre ce s-a întâmplat în acea zi, şi zice că după ziua sărbătorii s-au întâlnit cu toţii la masă, şi fiica lui cea mare, Stanca, „a mâncat, a băut împreună cu noi”, şi apoi s-a îmbolnăvit, ca în 15 martie să moară. Şi, continuă Brâncoveanu, „Domnul a dat, Domnul a luat şi cum Domnului I-a părut, aşa a şi făcut”.

Acest moment l-am numit „Ultima Cină a Sfinţilor Brâncoveni”. Reprezentarea este de felul acesta: Brâncovenii, băieţii şi tatăl, plasaţi ca în Cina cea de Taină, cu Sfetnicul în spatele Voievodului, Doamna Maria şi apoi fetele, înconjurând o masă rotundă, pe care sunt aşezaţi colăcei-mucenici. Ce au mâncat ei de Sfinţii Patruzeci de Mucenici? Evident că au avut mucenici pe masă. Deasupra scenei este icoana cu cei Patruzeci de Mucenici din Sevastia, iar în colţurile icoanei, două personaje care suflă în trâmbiţe.

Aceste trâmbiţe apar mai târziu în iconografia pridvoarelor bisericilor. Peste şase ani, după ce Brâncoveanu a fost martirizat și Doamna Maria îi aduce moaştele în ţară, pe pridvoarele din Țara Românească, Judecata de Apoi este schimbată cu Apocalipsa. Zugravii încep să picteze Apocalipsa, iar în mâinile Îngerilor sunt trâmbiţe de argint.

După mazilirea lui Brâncoveanu, a venit o perioadă foarte, foarte grea în țară – au fost molime teribile, au fost ani nerodnici, întâmplări care au sărăcit ţara, deja erau domniile fanariote… Era, deci, o dezlănţuire a răului, şi acest lucru a fost înregistrat în pictură de cei care înţeleseseră gravitatea momentului. Zugravii se lăsaseră atinşi de durerea vremilor. O mărturiseau. Astfel de reprezentări, care amintesc de acel moment, putem vedea la Schitul Ştefan sau la Biserica Kreţulescu.