Profesorul ILIE BADESCU in “Cotidianul” despre TRADAREA ELITELOR si DICTATURA ‘STATULUI MAGIC’: “Spalarea creierelor se realizeaza prin mijloace ‘blande’. Tinta este generatia fara identitate”
- Cotidianul/ Marcel Barbatei: – Interviu cu Prof. Dr. Ilie Bădescu: Spălarea creierelor se realizează acum prin mijloace “blânde”
– „Au fost tăind un brad bătrân, , fiindcă făcea prea multă umbră…” spunea Nicolae Iorga într-un poem premonitoriu de excepţie. Asistăm domnule profesor, din nou , la un act de „epurare” a intelectualilor români neînregimentaţi, urmându-se tipicul anilor ’50 ?
– Mi-e teamă că da. Noul ciclu politic al României, cel postdecembrist, a început printr-o operație de marginalizare teribilă a așa numitei generații Labiș, iar unii dintre aceștia au fost chiar supuși unui tip aparte de epurare: instituții, reviste, edituri, au fost fie desființate, fie refondate, cu alte colegii, altă listă de personal, alte grupări, ceea ce i-a plasat pe mulți în afara „instituției”. Un caz aparte, de o dramatică celebritate, a fost acela al scriitorului Dinu Săraru, altul a fost al regretatului Mihai Ungheanu… Nu-mi permit să amintesc situația cu totul dramatică a unora dintre scriitorii de excepțională valoare, precum Paul Anghel, Ion Lăncrănjan, Eugen Barbu.
A urmat un al doilea val de ostracizări care au culminat cu Raportul Tismăneanu în care au fost readuși pe liste scriitorii „proscriși”, pentru care s-au întocmit liste de eliminare, probabil încă operative. S-a declanșat operațiunea antiprotocronistă, de un primitivism care amintește „spiritul primar-agresiv” al Kominternului, a fost reinventat delictul de opinie, au fost etichetați oameni și opere, s-a încercat o eliminare în bloc precum a fost tentativa de a supune dezaprobării publice grupuri întregi sub eticheta de „generație expirată” deși cei loviți cu pietre proveneau din generații diferite, de la vrednicul de pomenire Patriarh Teoctist la cei ce abia încheiau al cincilea deceniu de viață.
A urmat al treilea val de eliminări sub pretextul pensionărilor, ceea ce-a aruncat în afara instituțiilor personalități de remarcabilă valoare, pe care nu-mi îngădui să le nominalizez dorind să le respect nevoia de minimă discreție. Au fost dezgropate etichete cominterniste pentru a-i stigmatiza și a-i țintui pe liste cvasiconspirative pe cei suspectați de un sentiment național mai răspicat, ori de apartenență creștin-ortodoxă. La etichetele de naționalist, național-comunist, ortodoxist, fundamentalist, legionar, securist, s-au adăugat etichete noi precum cele de protocronist, dughinist-ortodoxist, după numele geopoliticianului rus Aleksandr Dughin, monoculturalist, această ultimă etichetă fiind menită a-i „deconspira” pe cei care, chipurile, ar fi promotorii unei singure culturi şi putem continua dacă vreţi…
Multe dintre etichetele acestea au fost lansate din laboratoarele unor facultăți și universități prestigioase. Probabil că mulţi dintre cei care-și scriu astăzi memoriile detaliază fenomenul. La multe dintre sciziparitățile sociale şi politice, au fost adăugate altele cu scopul de a induce un fel de război al tuturor împotriva tuturor, o anarhie de mari proporții, pe orizontala și pe verticala societății și, dacă s-ar fi putut, să energizeze o demoniacă rebeliune a omului împotriva lui Dumnezeu. Ceea ce nu s-a reușit în vremea comunistă urma să izbândească acum: ridicarea unei majorități contra Bisericii, ceea ce ar fi fost mai mult decât o dezbisericire, adică semănarea unui indiferentism religios. Discuția este lungă fiindcă vremurile sunt teribil de posomorâte.
– Ce modele vor fi create în schimb pentru o generaţie care, în principiu, ar trebui să revigoreze fibra acestui neam ?
– Ținta acestor vremuri este generația fără identitate. Un psiholog umanist american a cercetat maladia acestui tipar uman prin ceea ce el a denumit „sand-box syndrom”– sindromul cutiei de nisip – , adică inducția la scara popoarelor a unor modele de viață care amestecă uitarea de sine cu stări ludice capabile să anuleze percepția realistă și gravă, matură a lucrurilor.
Asemenea scheme de viață „în alianţă cu răul pot energiza rebeliunea dezordonată a lumii”, ne previn doi sociologi creștini americani. Un fel de puteri decăzute au pus stăpânire pe stările sufletești ale prea multora. Asemenea puteri sunt asemenea stihiilor, de la duhul banilor la duhul trufiei, al egoismului fără margini, al îndreptățirii fără temei, al închipuirii, debilitează lumea și viața, ne fac incapabili să reacționăm la nihlismul și anarhia acestui veac, să recuperăm sensul pozitiv al existenței. Duhul urât al banilor deformează ființa colectivă după ce abia s-a ieșit dintr-o altă teribilă deformare indusă în lume de doctrina comunistă. Marxiștii, cum remarcă un filosof modern, Karl Popper-, sunt iubitori de violență, la Lenin aceasta fiind legitimată prin teoria dictaturii de execuţie: execuţia burgheziei de către proletariat.
În „Statul şi revoluţia” Lenin legitimează crima colectivă, execuţia unei clase sociale de către o altă clasă. Pentru Marx, proletariatul este „groparul burgheziei”, deci discursul sepulcral este cel convocat spre a explica şi a legitima istoria. Noţiunea pivot a unei asemenea viziuni este moartea nu viaţa. Duhul destrămării ludice, al plăcerilor și pornografiei este una dintre cele mai teribile amenințări ale omului. Un scriitor britanic, Aldous Huxley, a profetizat emergența unui altfel de stat în istorie pe care l-a numit „stat magic”, în care „spălarea creierului nostru” se realizează „prin mijloace blânde”, precum: cultivarea unei sexualităţi deșănțate, forme de viață care „excită simţurile şi imaginaţia”, cultivarea iluziei puterii, a unei „plăceri ce zguduie simţurile şi mintea până la epuizare”, cum sesiza un remarcabil comentator al acestei terifice profeții, domnul Virgiliu Gheorghe. Dictatura acestui stat magic este mai teribilă decât cealaltă, a statului posomorât al idolatriei ideologice, așa cum l-a imaginat Marx și l-a pus în practică Lenin.
– Cum s-a ajuns la dictatura „statului magic” ?
– Prin trădarea elitelor! Teribilă este singurătatea popoarelor trădate de elitele lor prin conspiraţia păcatului, a căderilor, şi, iată, o avem tălmăcită în versetul acesta al lui Iezechiel: „Şi oile Mele s’au risipit din lipsă de păstor … Pe faţa întregului pământ s-au risipit, şi nu era nimeni care să le caute şi să le întoarcă”. Ideologii statului magic pervertesc și sensul lucrurilor elementare. Popoarele, spun ideologii statului magic, sunt majorităţi posace, coercitive, care opresează minorităţile şi indivizii. În consecinţă, indivizii şi minorităţile de toate tipurile trebuie decretate normalităţi chiar dacă acestea conduc la dezintegrarea majorităţilor și mai grav la dezagregarea unităților spirituale firești. Cu ocazia alegerilor pentru preşedinţia americană, din 2008, California, Arizona şi Florida au apelat la procedeul referendumului pentru a restabili acurateţea unei definiţii colective asupra familiei. Aşa de puternic erau clătinate fruntariile etnomentale în derulările cotidiene ale vieţii popoarelor încât acestea au fost nevoite să recurgă la referendum pentru a stabili ca definiţia familiei să rămână cea clasică: uniune consimţită în mod liber dintre un bărbat şi o femeie. A fost necesar un referendum pentru o definiţie „naturală” sau firească. Lucrul încă mai tulburător este că un număr de state americane au trebuit să facă uz de referendum pentru a restabili acurateţea unei definiţii, care decurge dintr-un întreg etnospiritual de reguli, norme, modele, tipare, forme şi scheme sociale pe care le regăsim în mod obişnuit în modul cotidian de viaţă al membrilor acelor majorităţi numite popoare.
Minorităţile aliate cu un anume tip de aparat statal reuşesc să conteste, să răstălmăcească definiţii paradigmatice ale popoarelor şi să impună alte definiţii care creează confuzii, coboară tiparele fondatoare ale vieţii comune la un talmeş-balmeş noţional ce reaminteşte promiscuitatea babeliană. În fond, ce ne spun aceste referendumuri populare, precum cel din California? Referendumul californian ne arată că atunci când Curtea Supremă din statul respectiv, de exemplu, legalizase căsătoriile anarhosexuale, acel stat intrase deja în conflict logico-normativ, voliţional, spiritual, jurisprudenţial cu poporul mobilizat plebiscitar ca să se apere de efectele unor acte normative derivate din paradigma statului magic. A fost necesar apelul la „arma plebiscitară” pentru apărarea de acţiunile prin care un stat se arăta dispus să redefinească noţiunile fondatoare ale vieţii comune în conformitate nu cu rânduiala creată de Dumnezeu, ci cu principiul plăcerii anarhice, cu procedeul definiţiilor arbitrare, al minorităţilor despotice. Scrutinul popular se află, iată în conflict cu corectitudinea politică şi cu subculturile jurnalismului magic.
[…]
– Mai avem soluţii salvatoare la îndemână ?
– Soluția este la poporul îmbisericit, adică readus la un tip de educație care să-l facă destul de puternic în fața inducției anarhiei. Numai poporul despărţit de Biserica lui Dumnezeu se află în primejdia rătăcirii, care este şi cea finală, adică aceea care-i aduce pieirea. Aceeaşi este lecţia pe care ne-o transmite învăţătura Templului ridicat de Solomon la chemarea lui Dumnezeu către poporul Său, care este popor al lui Dumnezeu, ales de Dumnezeu întrucât se menţine în templu, adică unit în rugăciune, printr-o legătură pe care generic o numim Biserică sau Templu.
Pe de altă parte, manifestările creatoare în sânul popoarelor sunt o dovadă care ne spune că Dumnezeu păstrează perpetuu în lume mila faţă de popoare, că darul său nu e retras niciodată popoarelor care au darul acesta activ sau virtualizat, ca latenţă sufletească, deci ca sumă de protovirtuţi, de preînclinaţii spre bine, spre fapta cea bună, spre dreptate, ca tânjire după adevăr şi dreptate….
[…]
Cea mai teribilă ameninţare este cea direcţionată contra proprietăţii identitare a indivizilor şi a popoarelor însele. Modernitatea a declanşat un masiv proces de desproprietărire identitară ceea ce agravează criza mondială actuală.
Rupţi de tradiţii, de credinţe, de sentimentele apartenenţei, indivizii şi grupurile devin vulnerabile în faţa acestui nou tip de ameninţări. Doctrina lansată de preşedintele Truman, conform căreia bunăstarea materială e totul şi esenţa libertăţii este accesul la prosperitate materială şi nimic altceva, ca şi comunismul lui Marx şi Lenin, că mâncarea este totul şi religia este opiu pentru popoare, au contribuit deopotrivă la dezarmarea etnoistorică a generaţiilor noi, postbelice şi deci a popoarelor în faţa unor asemenea promisiuni. Ne dăm seama așadar că salvarea vine de la o întoarcere în Biserică adică de la o reformă spirituală a elitelor și a popoarelor deopotrivă. Soluția este spirituală și NU economică, așa cum se crede îndeobște.
Legaturi:
- Sociologul RADU BALTASIU despre STIGMATIZAREA DISCURSULUI PRO-ROMANESC in lumea academica si despre “SOCIETATEA CIVILA” a “dilematicilor”, controlata de interese antinationale
- FANUS NEAGU SI HOITARII: “Urat mai traiti, domnilor! De unde aceasta pornire imbecila de a ne spurca izvoarele?”
- Mircea Platon despre cazul EPURARII lui RADU GOLBAN din Universitatea de Vest pentru “articolele critice la adresa GERMANIEI”
- “DUBIOSII”. “Primul pas spre lichidarea unui popor este sa-i stergi memoria”
- Articolele saptamanii (3): DEMOLAREA REPERELOR SI TEROAREA DELATIUNII POLITIC CORECTE
- Un text de acuta actualitate: Toleranta şi “corectitudinea politica”: NOUA MILITIE A GANDIRII SI NOUA REEDUCARE TOTALITARA ANTICRESTINA. Directivele staliniste se aplica la litera astazi. Se intorc anii `50?
- TERORISMUL INTELECTUAL, batalia cuvintelor si STRATEGIA STIGMATIZARII oponentilor prozelitismului homosexual: ”Homofobul este fascistul de azi”
- DECONSTRUCTIA ROMANIEI
Doneaza pentru filmul "Scrum"
Excelent articolul!
“Opera de închegare a sufletului românesc într’un tot unitar nu se poate desăvârşi din cauza ambiţiilor politice necugetate şi a inerţiei condamnabile, de care dau dovadă intelectualii.
Şi când rostesc cuvântul „intelectuali” nu mă refer la indivizii, care’şi revendică acest titlu în baza unei sarbede diplome purtată în fund de buzunare, ci îmi îndrept gândul către acele elemente admirabile ale vieţii noastre cărturăreşti — desprinse din cercul viţios al pedanteriei sau al încrederii în sine prea mult.
„Intelectual” în înţelesul etic al cuvântului ESTE CEVA MAI MULT DECAT TREPADUS POLITIC. “Intelectual” în înţelesul naţional al cuvântului este categoric opus noţiunii de „înstrăinare” sau „necinste”. Sub acest raport coeficientul numeric al „adevăraţilor intelectuali” este foarte scăzut”.
Ieşit de pe băncile universităţii, tânărul titrat îşi croeşte planuri uriaşe de viitor — nesocotind întru totul realităţile vii întâlnite la tot pasul. De aceea, ciocnirea lui cu greutăţile vieţii îi distrug iluziile — făcând din el un sceptic, un nemulţumit — şi mai apoi un „închinător la arginţi”.
Mentalitatea, deci i s’a pervertit. Apucat pe drumul abzicerii de la comandamentele conştiinţei, intelectualul îşi făureşe drept ţintă supremă a vieţii lui — banul. Conştiinţă, caracter, cinste — toate sunt de vânzare la intelectualul schimbat astfel spiritualiceşte.
Şi din acest punct de vedere străinul profită. Cu monedă sunătoare el împânzeşte toate administraţiile publice, îmbrobodeşte simţământul naţional şi narcotizează sistematic simţurile raţiunii intelectualului — pus în locuri de conducere a mecanismului atât de complicat, care este Statul. Cu această monedă blestemată străinul slăbeşte temeliile Statului naţional, împiedecând unificarea sufletească într’un tot armonic.
Iar domnul „intelectual ” priveşte nepăsător la surparea progresivă a clădirii naţiei româneşti. In faţa planului infernal de slăbire a încheeturilor etnice româneşti, „intelectualul ” are datoria să iasă din amorţeală.
Crescut în crezul ideei naţionale şi al adevăratei iubiri de legea strămoşească, „domnul intelectual ” trebue să lucreze fără obosire la întărirea sufletului şi fiinţei româneşti.
Declaraţiile sale sentimentale, uneori chiar patetice , la zile de praznic, nu au nici o valoare atâta timp — cât faptele n’au dovedit mărturia dreaptă a vorbelor.
Simţământul de „cinste ” şi „omenie” trebue înscăunat la loc de frunte — iar nu ca acum, când asemenea idei stârnesc zâmbetul compătimitor al celor tociţi în rele.
„Solidaritatea naţională ” întemeiată pe adevărurile organice ale naţiei să călăuzească paşii conştiinţei fiecărui intelectual român.
Nu servirea intereselor străine, protivnice vieţii conştiente în cadrul de stat naţional, ci ajutarea reciprocă a fratelui de acelaş sânge ne va duce la izbândirea idealului, scump tuturor:România a Românilor!”
NAE IONESCU Datoria actuală a intelectualilor
(Înfrăţirea Românească, anul VI, nr. 9, 1 martie 1930)
Articolul este excelent, pentru că vine să combată pe calea argumentului acele poziții pe care noi ne-am obișnuit să le încadrăm reflex în rândul trădărilor de neam, a iudelor etc, urmărind efectele iar nu cauzele. Avem de-a face în primul rând cu un conflict între două viziuni, două moduri de a înţelege rostul nostru ca neam, iar acest conflict se poartă pe câmpul supremaţiilor ideilor aflate în circulaţie pentru totalitatea părţilor interesate. O atitudine intrasigentă care refuză de plano dialogul, vecină cu bănuiala generalizată, care reduce întraga problemă la un numitor comun de ordin subiectiv, ce ţine de regulă exclusiv de reaua credinţă a uneia dintre tabere, este cel puţin contraproductivă, dacă nu chiar integral dăunătoare.
Chiar presupunând că reaua credinţă este veritabilă în toate cazurile avute în vedere, consider că în ceea ce ne priveşte, trebuie să dăm mai multă atenţie ideilor decât persoanelor, căci acestea sunt cele ce fidelizează adepţi cu caracter fungibil, chiar şi la vârful politicii noastre. Trebuie avut mereu în vedere fondul care face ca “pentru noi, Ponta să fie Băsescu 2”, iar acesta (fondul) este fără dubiu determinat de matricea intelectuală în care trăim şi abia în subsidiar de calitatea factorilor politici (fără a putea opera o distincţie clară între cele două elemente cert corespondente).
Îmi cer iertare că ajung la aceeaşi obsesie a mea cu prezenţa concretă şi efervescentă a intelectualităţii ortodoxe în societate şi intrarea în competiţia ideilor cu produse consistente intelectual, cu filiaţie creştin-ortodoxă, dar consider că aceasta este singura cale de întremare civică a naţiunii noastre. Aceia ce şi-au primit talanţii, să şi-i lucreze, iar nu să-i îngroape! România suferă de o penurie cronică de logistică ortodoxă intelectuală şi materială, care să servească acestui scop.
Consider că acest articol, asemenea altora scrise de dl profesor Bădescu, reprezintă o mostră din ceea ce ar trebui să însemne “lucratul talanţilor”. Nu există însă/încă un vehicul care să disemineze eficient aceste produse, precum NEC-ul sau Open Society, SAR etc. Pur şi simplu, cântăm pe sub garduri.. în timp ce gândesc alţii pentru noi.
Întrucât cometariul acesta al meu este un pic alambicat, în scopul sugestivităţii şi clarităţii reproduc un articol aflat la polul opus celui scris de prof Bădescu, apărut pe un site tutelat de membri ai serviciilor secrete, care conţine o concluzie deosebit de periculoasă dacă e să privim dpdv practic al măsurilor ce ar trebui adoptate:
După cum spuneam.. ideile nu oamenii, logistica iar nu conflictul propriu-zis.
O persoană mai în vârstă duhovniceşte ca mine m-a întrerupt zilele trecute pe când vituperam aprins contra iudelor neamului nostru, cu următoarea intervenţie: “Nu Iude.. Sauli!”. Iertaţi-mă! Doamne, ajută!
Exemplu de spalare pe creier: cresterea violentei nu are legatura cu saracia si instigarea grupurilor etnice, ci cu cresterea globala temperaturii!
Rising Global Temperatures from Climate Change Linked to Increase in Violence
The increases ranged from personal conflicts (domestic violence, road rage, assault, murder, and rapes) to country or group conflicts, including riots, ethnic violence, invasions, gang violence and civil wars.
In some parts of the world, temperature bumps could lead to serious increases in violence. A 1.8 degrees Fahrenheit rise in Africa could translate into a 20% increase in civil conflict on the continent.
http://www.allgov.com/news/top-stories/rising-global-temperatures-from-climate-change-linked-to-increase-in-violence-141029?news=854665
Bine ca noua si vecinilor afectati de inundatii, incalzirea globala ne-a adus un an ploios si racoros si prima ninsoare a venit mult mai devreme…
Elitele sunt captive propriilor interese si traiesc dilema prizonierului: tacerea sau tradarea?
Acest exerciţiu mental imaginat în anii 50 s-a dovedit a avea aplicaţii în lumea reală, în cele mai diverse domenii, de la politică la economie.
DILEMA PRIZONIERULUI ÎN POLITICĂ: CURSA ÎNARMĂRILOR
http://www.scientia.ro/homo-humanus/psihologie/385-dilema-prezonierului-teoria-jocului.html