PARINTELE AMFILOHIE de la Diaconesti, cu discernamant despre SINODUL DIN CRETA, dincolo de aparente, in contextul mai larg si mai profund al geopoliticii mondiale: “CATI NU S-AR BUCURA SA FIE UN SCANDAL IN BISERICA, CATI NU RAVNESC DEZINTEGRAREA TARII? Trebuie sa tinem ca la ochii din cap de aceasta unitate a Bisericii” (VIDEO)

“Contează ce spunem, dar contează şi mai mult duhul în care o spunem!”

Cititi si:

***

Rezumatul interviului:

Deşi Sinodul din Creta este un sinod controversat din motive întemeiate, deşi am şi eu rezerve faţă de acest sinod, există aspecte ale acestuia (atitudinea anumitor ierarhi, a anumitor Biserici locale) din care putem învăţa dacă privim problema contextual.

Sinodul a fost organizat la presiunea unor servicii laice, oculte, nu a unor foruri bisericeşti; a produs frământări chiar înainte de întrunire, însă la ora actuală lucrurile încep să se stingă. Forţele străine presează Biserica, Rusia nu mai este o simplă Biserică Ortodoxă, ci este instrumentată, Biserica e folosită ca unealtă politică. Privind lucrurile la nivel mondial şi prin prisma aspectelor care contravin legilor creştine, respectiv legătura cu biserica apuseană, căsătoriile mixte pe care le impun ţările de peste ocean asupra noastră, o ţară ca Rusia, ortodoxă şi în afara UE, are dreptate; însă vizavi de pretenţiile de expansiune ale Rusiei, de refacere a Uniunii Sovietice, de poziţia pe care o are la ora actuală, lucrurile trebuie privite dintr-o altă perspectivă! Sunt aspecte politice şi în contextul ăsta a avut loc sinodul.

Dacă ne uităm exclusiv la ce s-a semnat, e evident că ierarhii noştri au venit cu capul în jos după ce au semnat, deşi acolo au avut o atitudine care a plăcut unora, nu s-au dus cu gândul să cedeze, nu s-au dus să facă voia cuiva, însă acolo au fost nişte presiuni foarte mari şi la un moment dat au cedat toţi.

A devenit limpede oricui că s-au luat decizii care contravin rânduielilor bisericeşti şi Sfinţilor Părinţi. Dar trebuie să realizăm că, aşa cum este, credinţa ortodoxă la noi în ţară este un factor de unitate, dacă nu singurul, cel mai important! Şi e foarte important în contextul contemporan! Câţi nu s-ar bucura sa fie un scandal în Biserică, motivat sau nu! Aceasta ar fi o premisă pentru un scandal în ţară. Şi ar fi dezmembrarea tării, unii chiar s-au şi pronunţat! Vedeți câți tânjesc, din vest, din est, de peste tot.

Nu e momentul pentru un divorţ, trebuie să ne menţinem Biserică! Unii pot vâna greşelile celorlalţi şi arăta cu degetul, dar nu dau o soluţie! România se află sub nişte servicii şi interese americane; Biserica este o forţă în popor, de opinie etc. Presa şi atâtea alte structuri sunt împotriva Bisericii, noi trebuie să ţinem ca la ochii din cap la unitatea ei. Arhiereii noştri nu sunt slab pregătiţi, ci foarte pregătiţi, cât sunt de compromişi nu ştiu, dar nu e problema mea pentru că sunt multe de spus la fiecare, căci, dacă am avea un popor unitar, am avea preoţi şi duhovnici cu un cuvânt de spus! Ortodoxia e o forţă şi credinţa rămâne în popor. Dar deficienţele sunt generale la ora actuală, nu numai din partea ierarhilor! O masă de români e plecată din ţară în străinătate! Teologi şi profesori bine pregătiţi nu se pronunţă da, da şi nu, nu, atât. Celelalte Biserici nu au o atitudine atât de fermă, deci să nu ne grăbim, ci să vedem cum se comportă. Lucrurile sunt încă confuze. Cei care arată cu degetul nu ajută concret cu nimic.

Alt aspect este că arhiereii nu pot fi judecaţi decât tot de arhierei, sinodul tot de un sinod. Trebuie acţionat în timp, nu peste noapte. Mai mult ar câştiga duşmanii ţării şi noi am pierde dacă am tot insista pe nişte probleme de genul <ai semnat sau n-ai semnat>.

La ora actuală, România este foarte vizată; e cea mai cuminte ţară de la Marea Neagră în coasta ruşilor. Ei [mai-marii lumii] nu ţin cont de Patriarh sau de sinodali, ci au nevoie de acordul “liderilor religioşi”, care au în mână masele, în caz contrar provocând scandal în ţară. E asemănător cu fenomenul Piteşti: ei ştiau dinainte cam cum se vor desfăşura lucrurile la nivel înalt. Ce satisfacţie mai mare pot avea decât ca ierarhii noştri să fie blamaţi şi însuşi poporul să strige împotriva lor? Exact ca în puşcăriile comuniste, unde voiau să-i ridice şi pe copii şi pe soţiile celor întemniţaţi împotriva celor care nu cedau şi care se rugau şi sufereau pentru ţară şi pentru neam, pentru o cauză dreaptă. Aşa şi în cazul acesta, ce satisfacţie pentru masoni şi structurile internaţionale să vadă cum însuşi poporul dă cu pietre în ierarhi pentru lucruri pe care chiar ei i-au obligat să le facă!

În plus, şi noi suntem vinovaţi că s-a ajuns în punctul ăsta, nu numai arhiereii. Am convingerea că Dumnezeu lucrează peste raţiunile noastre. Aşa cum sunt, îi scoate pe unii, că au destul cap, au destul har. Cine nu-şi mai pomeneşte arhiereul ar trebui să aibă onestitatea să iasă de sub autoritatea lui, nu să creeze confuzii, nu să stea ca un răzvrătit. Dacă nu-şi pomeneşte arhiereul, ar trebui să nu-i mai pomenească nici pe ceilalţi care sunt în comuniune cu arhiereul, însă, din moment ce celelalte Biserici sunt în comuniune cu acesta, eu pe ce poziţie mă situez?

Peste toate acestea este iconomia divină. Biserica mereu a fost şî va fi atacată. Unirea dintre biserici nu are loc prin peniţă şi prin semnătură, ci e o lucrare a Duhului Sfânt. Ceea ce e făcut din peniţă nu rezistă şi nu a dat rezultate. Se vede când este voia lui Dumnezeu, se vede când e ceva clădit pe jertfă care dă rezultate.

Multe lucruri au fost semnate și nu au fost aplicate. La fel cum sunt legile care ne sunt impuse din afară. Ei vor dicta mereu şi privesc problema religioasă din punct de vedere politic, dar niciodată nu vor bate metanie sau să sărute mâna unuia sau altuia, ci caută mereu liderii religioşi cu care să discute, restul nu-i interesează, şi pe care să-i lase să se descurce cu oamenii. De aceea îi şi compromit uşor, că îi au la mână cu una sau cu alta.

Credința e in popor. Va lucra şi cred ca Dumnezeu va lucra peste judecăţile unora sau altora acestor iluminați, care cred că ei conduc şi fac. Asta e o luptă, e teoria unei noi ordini mondiale, pe care noi o ducem, pe care începem sa o suferim si noi. Deci, dincolo de toate acestea va fi iconomia divină.

Să ştiţi că nici arhiereii şi nici sinodul nu sunt de acord cu ce a fost acolo. Cred că le vor drege, ne rugăm pentru asta. Ne pare rău că unii îi presează să facă anumite lucruri, au mai fost presiuni în istorie, cu dărâmări de biserici, cu temniţe. O să le depăşim şi pe acestea. Numai cine nu vrea nu ţine cont de context.

Pericolul militar îl văd mai mare decât cel bisericesc. O să rămână fiecare cu credinţa lui; ei încearcă pe ici şi pe colo, dar nu pot decât să tulbure.

Poziţia României pentru anumite puteri este foarte importantă; am cam rămas numai noi şi polonezii care suntem obligaţi politic împotriva unui imperiu, Rusia, care are sentimentul că nu au fost niciodată cuceriţi – şi nici nu au fost. De aceea, Biserica e târâtă în lucrurile astea, nu prin noi, ci prin cei care ne reprezintă, care se mişcă între popor şi cei din afară. De aceea nu aş condamna aşa uşor, mai ales că nici nu se pot spune toate.

Un popor nu are o iniţiativă unitară. Fiecare îşi face o opinie.

Nu e momentul divorţului. Trebuie să vedem pericolul care paşte ţara. Biserica ţine ţara unitară, aşa cum este ea. E singurul factor de unitate, cel mai serios, poate singurul, care ţine lucrurile unite.

De exemplu, vizavi de ÎPS Teodosie, zecile de mii de oameni care i-au sărutat mâna, au plâns, i-au ascultat predicile, au fost acolo la tot ce a făcut bun ÎPS, unde sunt acele zeci de mii de oameni? L-au lăsat deoparte! La fel, pe toţi profesorii, teologii, decanii care au fost mutaţi din diferite ordine, daţi la o parte, nu i-au susţinut studenţii sau cineva! Deşi oameni capabili există! Dar nu fac nimic că le e frică sau din alte cauze.

E bine ca poporul să fie treaz, atent, să întrebe, dar nu în orice manieră. Trebuie căutat adevărul în duhul Adevărului. Scandalul în Biserică ar fi o premisă pentru destrămarea Ţării, ar fi un factor foarte prielnic pentru cei care tânjesc la aşa ceva. Să nu lăsăm pe alţii să intervină, ne judecăm noi în familie, nu trebuie s-o facă alţii.

Dacă celelalte Biserici nu iau atitudine, dacă nu sunt nişte formulări clare, nişte decizii ale celorlalte sinoade că nu-i vor mai pomeni, nu e cazul să ne grăbim. Trebuie să stăm un pic jos că să treacă valul. Dacă vor veni şi ne vor obliga, atunci altfel vor sta lucrurile; dar nu cred că arhiereii noştri vor accepta să-şi pună poporul în cap. Căci oricine îşi dă seama că la sinodul din Creta au fost lucruri greşite vizavi de căsătoriile mixte sau de a considera eterodocşii biserici. Arhiereii înşişi îşi dau seama, nu ajută cu nimic să-i înţepăm.

Ar trebui să fim atenţi şi să ne rugăm ca Dumnezeu să nu îngăduie ceea ce alţii vor să se petreacă la noi.

Calea de mijloc nu înseamnă compromis, ci înseamnă Hristos, Tradiţie, Sfinţii Părinţi. E nevoie să cunoaştem manifestarea Adevărului. În viaţa ierarhică, în viaţa clericală, a păstorilor, e nevoie de trei fundamente:

1. fundamentul duhovnicesc – trebuie să ai o viaţă duhovnicească;
2. fundamentul liturgic – trebuie să te împărtăşeşti cu Trupul şi Sângele lui Dumnezeu, să ai toată învăţătura liturgică;
3. fundamentul dogmatic – să cunoşti dogmele.

Deci trebuie să fii un trăitor, un liturghisitor şi un dogmatist, toate trei condiţiile trebuie să se întrunească. De aceea Sfinţii Trei Ierarhi sunt mari, pentru că aveau şi viaţa şi trăirea şi lucrarea. De aceea, nu pot fi desfiinţaţi. Sau Sf. Calinic de la Cernica, a fost şi el tot un arhiereu; dacă s-ar face un sinod cu 70 de arhierei să-l desfiinţeze, n-ar putea, căci ar avea funcţia şi gradul, dar n-ar avea sfinţenia. Deci nu pot să treci peste un sfânt.

Suntem atenţi şi vedem lucruri, dar nu le putem rezolva noi. Nu-i uşor să navighezi astăzi, mai ales unde încă poporul acordă atenţie Bisericii. Dacă vor exista lucruri greşite care ni se vor impune şi nu se vor lua măsuri împotriva lor, atunci o să fim şi noi atenţi şi vom face ceva concret.

Biserica este constituită ierarhic. Nu se poate desfiinţa asta pentru că e voia lui Dumnezeu şi rânduiala lui Dumnezeu. Dacă cineva intră într-un conflict cu ierarhul, ce va face cu enoriaşii lui, care îl vor urma din instinct, cunoscându-l ca păstor? În ce măsură îi salvează sau îi expune? Nu este uşor. Trebuie ca lucrurile să se discute în comun, să se edifice.

Sunt alte lucruri care bat la poarta Ţării şi de a căror gravitate nici nu ne dăm seama. Să fim atenţi, vigilenţi, dar să nu facem din Biserică ceva în mâna altora. Să ne rugăm ca Dumnezeu să nu îngăduie lucrurile acestea. Din rugăciunile care se fac, Dumnezeu va lucra! Dumnezeu, prin copii, a întors părinţii în multe privinţe. Sunt sinoade, întruniri de profesori, de teologi, care pot clarifica şi aşeza – să le aşteptăm, să le cerem. Biserica nu e moartă, cum s-ar vrea să fie, încă e o forţă. Avem oameni, profesori, preoţi de mir, chiar dacă nu acţionează cum ar fi de dorit, dar sunt!

Nu degeaba spunea părintele Arsenie Papacioc: “Mai mare e pacea decât dreptatea.” Rabdă şi, pentru răbdarea ta cu scop bun, Dumnezeu nu o să lase zadarnic. Nu mă îndoiesc de lucrul acesta.

Credincioşii trebuie ridicaţi mai mult duhovniceşte. Dacă am avea cultul Maicii Domnului, al Sfintei Cruci, al sfinţilor, n-ar prinde “celelalte biserici” la noi. O credinţă trăită nu poate fi schimbată.

Contează ce spunem, dar contează şi mai mult duhul în care o spunem. Aş vrea să nu existe o panică care să ne paralizeze rugăciunea, să nu fie nişte tulburări care să ne strice lucrarea lăuntrică.

Dacă se întâmplă ceva în ţară, ce pot eu să fac? Le chem pe maici, tragem clopotul şi la rugăciune! Asta se aşteaptă lumea de la un călugăr. Dacă e cineva în suferinţă, ne aşezăm la rugăciune şi implorăm mila lui Dumnezeu să se rezolve situaţia aceea.

Să ne rugăm şi să avem nădejde. Să fim atenţi la pericolele mari care ameninţă ţara. Biserica n-o să cadă. Să nu ne îndoim că suntem în Biserică şi Biserica ne încape şî pe noi.

Legaturi: