IPS HIEROTHEOS VLACHOS DESPRE SINODUL DIN CRETA la conferinta din Iasi: “Ca să vindecăm ceea ce trebuie vindecat e nevoie de multă rugăciune lăuntrică şi teamă de Dumnezeu, pentru că e uşor să întrerupă cineva pomenirea şi să se despartă de Biserica, dar greu se întoarce”
Transcrierea unui raspuns din conferinta Mitropolitului Ierotheos Vlachos de la Iasi, “Viata duhovniceasca a crestinului in societatea actuala” – 30 aprilie 2017
[…] Sunt şi întrebări pe tema sinodului din Creta. În general, ele gravitează în jurul a trei probleme principale: cum să ne raportăm la diferitele confesiuni creştine? Este sinodul din Creta un sinod eretic? Ce poziţie trebuie să adoptăm faţă de ierarhii are au participat la sinodul din Creta, cu trimitere şi la ÎPS părinte Teofan. Este nepomenirea ierarhilor o soluţie?
Acum eu ce să spun? Aveţi chef să staţi până la miezul nopţii? În primul rând vreau să spun că Creta este o insulă foarte frumoasă şi trebuie s-o vizitaţi ca să vedeţi ce frumuseţe are şi să vă bucuraţi. Ce vină are sărmana Creta? Cred că nu pot să spun mai multe decât ceea ce am spus deja vineri. Spunem că în Biserică au loc tot felul de procese şi suntem mădulare ale Bisericii prin botezul nostru, dar acest lucru nu este de ajuns; trebuie să fie pus în lucrare şi botezul Duhului şi să se săvârşească înlăuntrul omului rugăciunea. Aristotel spunea că există lucruri potenţiale şi lucruri în lucrare, în acţiune. Prin urmare, de pildă, nuca este un potențial pom, un potenţial nuc. În anumite condiţii, poate să crească şi să devină nuc. Iar nucul este nuca activată, pusă în lucrare.
În Biserică există diferite vârste duhovniceşti. Există începători, există cei de vârsta mijlocie şi există şi cei desăvârşiţi. Acest lucru este valabil şi pentru mireni şi pentru clerici. există clerici care se află la vârsta duhovnicească a începătorilor şi există clerici care se află la vârsta duhovnicească a desăvârşiţilor. Prin urmare, în Biserică există diferite vârste duhovniceşti şi fiecare acţionează în funcţie de această vârstă.
Eu am studiat foarte mult perioada dintre primul şi al doilea Sinod Ecumenic, lupta pe care au dat-o Sf. Atanasie cel Mare şi apoi Sf. Vasile cel Mare. E vorba de un interval de 60 de ani, din 325 până în 381. Vreme de 60 de ani a avut o foarte amplă dezbatere. A avut loc primul Sinod Ecumenic şi nu a abordat în totalitate subiectul acesta; problema era un termen: homousious, deofiinţă, termen pe care l-a folosit prima dată un eretic, Pavel de Samosata. El îl folosea cu sensul de identitate a ipostasului, adică un singur ipostas. Acest termen le-a plăcut Părinţilor şi l-au folosit, însă, cu sensul de aceeaşi esenţă, aceeaşi fiinţă, dar persoane, ipostasuri diferite. La început, Sf. Atanasiea preferat termenul de care înseamnă de esență similară, adică spunea că Fiul are o esenţă, o fire similară cu cea a Tatălui, nu asemănătoare, ci aceeaşi, identică. După care, mai târziu, au preferat termenul de homousious. Zeloţii acelei perioade s-au împotrivit şi a avut loc o dezbatere teologică după primul Sinod Ecumenic. Sfântul Atanasie încerca să-i convingă pe cei care erau mai conservatori şi nu acceptau termenul de homousious.
În intervalul acesta de 60 de ani au avut loc în jur de 35 de sinoade, la care participau aproape aceleaşi persoane, aceiaşi episcopi. Şi se luptau să găsească cel mai bun termen şi încercau să convingă că bine a fost ales acest termen, homousious, deofiinţă. Fiecare dintre aceste sinoade emitea şi un simbol de credinţă, un crez. Avem în jur de 30-35 de asemenea texte de simboluri de credinţă. Ajungem, deci, la al doilea Sinod Ecumenic din 381, care este prezidat la început de Sf. Grigorie Teologul. Completează Simbolul de Credinţă şi referitor la Sfântul Duh şi la Biserică. Într-un punct au schimbat terminologia şi, fiţi atenţi la ceea ce este mai surprinzător, pentru că s-au confruntat cu multe probleme referitoare la termenul homousios, deofiinţă, cu privire la Tatăl şi Fiul, nu folosesc acelaşi termen şi pentru Duhul Sfânt, dar folosesc alt termen, care are acelaşi sens, în articolul despre Duhul Sfânt din Crez. Şi nu au folosit acest termen, homousious, deofiinţă, pentru că nu l-ar fi considerat valabil, ci pentru a nu se crea mari probleme și schisme în Biserică. Acelaşi lucru îl observăm şi în intervalul de timp dintre al treilea şi al patrulea Sinod Ecumenic. A fost şi sinodul din 449 care a fost considerat un sinod tâlhăresc, dar la toate acestea participau cam aceiaşi episcopi. În 431 a avut loc al treilea Sinod Ecumenic, în 449 sinodul tâlhăresc, iar în 451 al patrulea Sinod Ecumenic. Se luptau pentru cea mai bună formulare a termenilor. În orice caz, în cele din urmă s-a impus terminologia Bisericii, pe care o respectăm în orice caz.
Când, deci, avem un sinod, o problemă este pregătirea pentru sinod; a doua este acceptarea sinodului de către popor. Aceasta este o problemă mai mare, mai puternică, însă acceptarea sinodului de către poporul care are experienţa lui Dumnezeu sau, cel puţin, dacă ei înşişi nu au experienţa lui Dumnezeu, îi urmează pe cei care au experienţa lui Dumnezeu. Iar, când vorbim de experienţă, ne referim la rugăciunea minţii şi vederea lui Dumnezeu. Am spus și vineri ceva general, că Biserica este trupul lui Hristos, este un organism. Nu este o organizaţie omenească, ci este un organism dumnezeiesc-omenesc. Nu este o corporaţie omenească, ci trup dumnezeiesc-omenesc, teandric. Este trupul lui Hristos. Hristos este capul Bisericii, Hristos chiverniseşte Biserica, indiferent dacă noi credem sau nu acest lucru. El conduce Biserica la tot adevărul, şi prin Duhul Sfânt, şi aşa cum organismul primeşte în fiecare zi microbi, viruşi, dar, dacă are un sistem imunitar bun, se împotriveşte acestora, păstrează în organism ceea ce este necesar şi înlătură ceea ce este nefolositor, acelaşi lucru se întâmplă şi cu trupul lui Hristos, cu Biserica.
Părintele Sofronie spunea că au existat în istoria Bisericii mulţi teologi, episcopi, care au scris lucrări eretice. Aceste scrieri au fost date la o parte de Biserică, care le-a păstrat doar pe cele ortodoxe. Noi avem o viziune foarte îngustă asupra lucrurilor. Şi eu, desigur, am fost la sinodul din Creta, am văzut multe lucruri, am văzut şi ceea ce nu a fost dat publicităţii şi am auzit lucruri care nu au fost publicate. Am scris multe texte pe această temă, nu am dat la iveală tot ce ţine de sinodul din Creta, le voi da la iveală treptat. Am ţinut procese verbale, am consemnat personal tot ce s-a spus şi s-a întâmplat acolo, ştiu ce este fiecare dintre participanţi şi, la un moment dat, fiecare dintre aceste lucruri vor fi date publicităţii. Şi fac lucrul acesta cu mult discernământ şi mi-am mărturisit credinţa şi la sinod. Nu vreau să spun că eu eram ortodox şi ceilalţi nu erau ortodocşi, pentru că fiecare avea propriul criteriu pe baza căruia acţiona. Am scris acest lucru, dar îl spun şi îl public, că Biserica României a venit foarte organizată, a făcut mai bine de 22 de propuneri de îmbunătăţire a textelor, dar există acest regulament al sinodului care prevede ca, dacă o Biserică face o propunere şi nu este acceptată de întregul sinod, textele rămân neschimbate, iar propunerea se consemnează ca simplă propunere. Şi Mitropolitul dvs. a vorbit în sinod cu un bun conţinut şi într-un mod ortodox şi important este să păstrăm unitatea Bisericii, să vedem ce se poate întâmpla în continuare, cu multă seriozitate şi cu sânge rece, nu cu mișcări pripite, ca să vindecăm ceea ce trebuie vindecat e nevoie de multă rugăciune lăuntrică şi teamă de Dumnezeu, pentru că e uşor să întrerupă cineva pomenirea şi să se despartă de Biserica, dar greu se întoarce, pentru că poată să întrerupă pomenirea din motive teologice, dar apoi se amestecă şi patimile şi nu mai ştie cum să se întoarcă. Și e posibil ca Biserica să îndrepte greşelile care s-au făcut, dar unii să nu mai vrea să se întoarcă nici după îndreptarea lucrurilor şi să găsească alte motive să rămână în această stare.
Nu uitaţi că este foarte importantă această perioadă pe care o petrecem, care vizează asimilarea şi acceptarea hotărârilor sinodului. E uşor să găteşti o mâncare, dar cel mai important lucru este cum are loc asimilarea acestei mâncări în organism. De aceea este nevoie de multă seriozitate, cumpătare, rugăciune. Eu ştiu problemele, inclusiv pe cele pe care dvs. nu le ştiţi, dar înţeleg că este nevoie de mărturisirea credinţei, de cumpătare şi rugăciune ca să nu provocăm mai multe răni în Biserică. Aţi văzut ce spune Hristos: Dacă Mă mărturiseşte cineva întru Mine înaintea oamenilor, pentru aceasta îl voi mărturisi şi Eu înaintea Tatălui. Întru El!
Nu cred că e nevoie de ceva mai mult.
Doneaza pentru filmul "Scrum"
Mie-mi pare cam ambiguă prezentarea Sinoadelor și disputelor teologice dintre Sinodul I și II Ecumenic. Nici nu poți cere prea mult de la o conferință care nu a avut în vedere expres acest subiect, totuși cred că se induce o idee greșită, cum că nu e nici o primejdie să fie acceptat ca atare Sinodul din Creta pentru moment.
În primul rând, în perioada menționată nu a avut loc o dezbatere, ci o dispută în toată regula între două tabere: arieni și ortodocși (unii negau dumnezeirea Fiului, iar ceilalți o afirmau). Aceste tabere s-au anatematizat reciproc și Sinoadele întrunite au condus la exilul Sf. Atanasie sau la depuneri din scaun și consolidarea uneia sau celeilalte mărturisiri de credință. Adică niciodată ortodocșii nu au acceptat hotărârile Sinoadelor ariene (în frunte cu Eusebiu de Nicomidia) nici măcar pentru o scurtă perioadă de timp. Chiar dacă poziția ariană a fost impusă adeseori prin puterea imperială, ortodocșii nu au primit nici în acele situații hotărârile eretice. Mulți au fost exilați, cum era să se întâmple și cu Sf. Vasile cel Mare, dacă nu-l apăra Dumnezeu în ultima clipă. Elocventă este ruperea comuniunii din partea Sf. Vasile cu episcopul său, Dianie, după ce acela a semnat o mărturisire în termeni semiarieni (homiusios=de o ființă asemănătoare). Atunci au fost și alți monahi care au procedat la fel față de Grigorie de Nazianz, tatăl Sf. Grigorie Teologul, care participase și el la acel Sinod. Această scindare s-a rezolvat prin renunțarea la cele semnate de către cei doi episcopi. Ca episcop, Sf. Vasile primea în comuniune doar pe cei ce recunoșteau Sinodul de la Niceea (I Ecumenic), după cum menționează expres în scrisorile sale.
Cât privește pe Sf, Atanasie, că ar fi preferat termenul „omios”=asemănător, similar, este o opinie greu de susținut. Aceasta pt că el a fost unul din principalii artizani ai folosirii termenului homousios=deoființă la Sinodul de la Niceea. Abia apoi s-a arătat îngăduitor cu homiusienii deschiși spre ortodoxie, folosind alte expresii, dar care indicau aceeași realitate, pentru a-i atrage. Se poate specula folosirea conceptului de omios (asemănător) după fire la Sf. Alexandru al Alexandriei înainte de Sinodul de la Niceea. Cum influența Sf. Atanasie asupra lui era hotărâtoare, foarte mulți au pus pe seama lui această expresie. Totuși patrologii vorbesc de o intervenție a Sf. Atanasie în scrisorile episcopului său, pe care le-a curățat de imperfecțiuni în afară de prima epistolă. Adică nu a mai fost folosită terminologia „asemenea” începând cu a doua scrisoare. Mai mult, Sf. Atanasie a depus un efort consistent pt a arăta temeinicia expresiei „homousios”, folosită rău de Pavel de Samosata și condamnată de un Sinod (269), dar utilizată și de Dionisie al Alexandriei în mod corect mai înainte (261), de la care se revendică Sf. Atanasie.
Afirmația IPS Ierotheos că la Sinodul II a fost evitat termenul homousios pt a nu se creea probleme în plus este parțial adevărată. Sf. Grigorie Teologul a părăsit Sinodul tocmai pentru că a fost respinsă formularea aceasta și s-a declarat, în poeziile sale autobiografice, înfrânt la Sinod. S-a temut mereu că formula utilizată ar putea da loc din nou rătăcirii ariene/pnevmatomahe. Nu a repudiat Sinodul pt că totuși Crezul poate fi înțeles în mod ortodox. Iar pe episcopii prezenți i-a descris în culori foarte întunecate și potrivnici credinței, foarte înclinați către arianism. Adică respingerea termenului homousios nu a fost din tact pastoral, ci din convingeri ascunse eretice ale unora din participanți.
În fine, eu personal nu cunosc vreun exemplu din istoria Bisericii când anumiți Părinți să fi acceptat chiar și temporar un Sinod tâlhăresc și apoi să fie recunoscuți ca Sfinți și normativi. Și nici vreo situație în care Biserica să nu simțit nevoia și să nu fi depus toate eforturile pentru a condamna anumite rătăciri eretice, cum se întâmplă astăzi, când hotărârile din Creta sunt catalogate ca fiind corecte dogmatic.
Spre exemplificare, poate cineva să înțeleagă în mod ortodox expresia din documentul 6: „Biserica Ortodoxă… în nici un caz nu poate concepe unitatea Bisericii ca pe un compromis interconfesional” (art. 18)? La unitatea cărei Biserici se face referire? Cum poate IPS Teofan să vadă această exprimare ca pe fiind una ortodoxă?
@Ierom. Lavrentie:
Nu transpare din nimic ideea ca nu e nicio primejdie in acceptarea Sinodului din Creta. Ba, mai mult, avand in vedere sustinerile precedente si faptul ca mitropolitul a aratat clar ca detine chiar mai multe informatii despre cum s-au desfasurat lucrarile, pe care le va folosi, evident, pentru a combate directia acestuia, mi se pare chiar ca aduce cu un fel de proces de intentie caracterizarea asta.
In ceea ce priveste istoria primelor doua sinoade, foarte posibil sa fie asa cum aratati. Insa nu ne ajuta cu prea mult, pentru ca aici avem de-a face cu un caz cu totul special, cu privire la acest Sinod, care, vad ca se trece cu vederea prea usor, nici macar nu are un statut ecumenic recunoscut si asumat. Ci doar pretins. Iar documentele sale sunt irecuperabile, mai ales unele din ele, insa nu le poti, totusi, compara cu sinoadele talharesti unde marturisirea de credinta nega crezul si dogma ortodoxa flagrant, direct. Toate aceste nuante sunt trecute cu vederea, ceea ce face ca rigorismul retrospectiv sa fie nefolositor in speta de fata. Dar tocmai aceste paricularitati fac din Sinodul din Creta cazul special, greu de comparat cu ceva precedent.
Ca să fiu mai clar: și eu sunt de acord că întreruperea pomenirii episcopului este primejdioasă, dar nu greșită, cum lasă să se înțeleagă și IPS Ierotheos. La fel, Sinodul conține greșeli destule.
Totuși induce ideea că cei ce sunt de acord cu documentele din Creta nu pot fi catalogați ca având o poziție eretică pentru că reacția dintotdeauna în Biserică a fost de așteptare și dezbatere. Iar aici folosește unele argumente istorice neadevărate, lucrurile stând tocmai invers, Sfinții luând mereu atitudine, care s-ar cuveni și din partea Sa cel puțin. Și atunci ar fi bine să fie măcar scoase din ecuație acele afirmații legate de Sinoade și de Sf. Atanasie, pt că induc o relativizare a credinței contrară chiar afirmațiilor din cărțile pe care le-a lansat. Nu, nu poate fi tolerată o declarație eronată dogmatic mai ales din partea episcopilor și cu atât mai mult la nivel sinodal.
Și, da, mi se pare dubios să apeleze la astfel de afirmații, deși eu personal îl apreciez ca pe cea mai importantă figură duhovnicească contemporană.
Și încă ceva: întotdeauna ereziile au fost sofisticate și greu de dibuit. Chiar și arianismul, deși nouă azi ni se pare clar. Deci nu e nimic nou acum.
Am tradus cu alta ocazie acest text si m-am gandit ca e constructiv pentru discutie.
https://orthodoxethos.com/post/how-ss-hypatius-cyril-of-alexandria-and-celestine-of-rome-confronted-the-heresy-of-nestorius
Cum au confruntat Sfintii Ipatie, Chiril al Alexandriei si Celestin al Romei erezia lui Nestorie
Instructiv pentru toti crestinii ortodocsi de astazi care se confrunta cu erezia sincretismului ecumenist.
Infamul eretic Nestorie a ocupat scaunul patriarhal din Constantinopol intre aprilie anul 428 si august anul 431. Conform Sfantului Teofan Confesorul, de indata ce Nestorie “s-a urcat pe tron, erezia si mintea sa distorsionata doctrinal au iesit in evidenta imediat”. Conform aceluiasi sfant, Sfantul Sinod Ecumenic (la peste 3 ani de cand Nestorie incepuse sa-si predice blasfemiile) … a decis sa ia atitudine impotriva sa i s-au luat toate drepturile de a sluji. Au aranjat in asa fel incat caterisirea sa sa ii fie anuntata personal… (si) dupa confirmarea decaderii din drepturi a lui Nestorie, a fost instalat Maximianus ca episcop al Constantinopolului. Aceasta s-a intamplat in anul 431.
De-a lungul celor 3 ani in care Nestorie a propovaduit erezia cu capul descoperit in Biserica (Sfantul Chiril al Alexandriei spune ca aceasta s-a intamplat deseori si ca el nu a sistat aceasta activitate), sfinti diferiti au raspuns cu privire la aceasta atrocitate in feluri diferite. Vom privi pe scurt exemplul Sfantului Ipatie din Rufinianus si apoi la exemplul Sfantului Chiril al Alexandriei si cel al Sfantului Celestin al Romei care au conlucrat pentru a stinge flacarile acestei erezii.
Sfantul Ipatie a fost un staret in Constantinopol. A avut o revelatie de la Dumnezeu cum ca “in trei ani si jumatate aceasta tara (Nestorie) va fi smulsa din radacini”. Cand Sfantul Ipatie “a inteles ca Nestorie avea opinii diferite de cele care ar fi trebuit sa fie cunoscute, el imediat “i-a sters numele din diptice” si a afirmat: ” Incepand cu data la care am aflat ca el a spus lucruri nedrepte despre Dumnezeu, nu am mai ramas in comuniune cu el si nu ii mai pomenesc numele, pentru ca el nu este episcop”. Este demn de notat ca Sfantul Ipatie a incetat doar pomenirea lui Nestorie. El nu a intrerupt comuniunea cu Nestorie dar si cu toti cei care s-au aflat in comuniune cu Nestorie (aici fiind inclusi, evident, multi Sfinti si oameni care se straduiau legal cu diferite mijloace sa combata erezia).
Caracterizarea unui episcop ca “pseudo-episcop” *asa cum se regaseste aceasta in canonul al 15-lea din primul si al doilea sinod ecumenic) sau ca un “ne-episcop” (cu cuvintele Sfantului Ipatie) inainte de o decizie sinodala este de natura euristica sau pentru a pune un diagnostic, dar nu finala si condamnatorie. In consecinta, tainele au inca loc atunci cand sunt slujite de un astfel de “pseudo-episcop” inainte de o condamnare sinodala.
Sfantul Chiril din Alexandria, insa, a actionat in mod diferit fata de Sfantul Ipatie. El a cules dovezi scrise despre blasfemiile lui Nestorie (ramanand in comuniune cu el cativa ani) si le-a trimis Sfantului Celestin (Papa al Romei). In cea de-a 11-a scrisoare, Sfantul Chiril afirma ca la inceput ” noi am pastrat tacerea de-a lungul timpului care a trecut si nu am scris nimic catre Reverenta voastra in ceea ce il priveste ep Nestorie care este acum in Constantinopol si administreaza biserica, si n-am scris nici unui alt episcop coslujitor, crezand ca in acest fel de chestiuni actiunile precipitate nu sunt de necondamnat. Dar de cand s-a ajuns la o culme a raului, asa cum s-a intamplat, m-am gandit ca e absolut ncesar sa-mi dezleg limba si sa marturisesc ca totul se afla in dezordine”.
Mai departe el afirma in aceeasi scrisoare “ca, desi as fi dorit sa-l lamuresc cu o scrisoare sinodala ca nu putem negocia cu cineva care spune si gandeste astfel de lucruri, nu am facut asta. Dar pentru pentru ca m-am gandit ca e nevoie sa le intind o mana de ajutor fratilor celor care au alunecat si sa-i ridic pe cei cazuti, l-am sfatuit prin scrisori sa renunte la astfel de invataturi false.”
Apoi Sfantul Chiril afirma: “Dar nu vom intrerupe comuniunea cu el in mod deschis” pana nu va vom fi comunicat aceste circumstante reverentei voastre. Aceasta pentru a incerca sa specificam ce considerati a fi mai bine, si daca este necesar sa fim in comuniune cu el uneori, sau sa interzicem (comuniunea) de azi inainte in mod deschis, pentru ca nimeni nu poate fi in comuniune cu cineva care gandeste si invata astfel de lucruri.
Se pare ca initial Sfantul Chiril a pastrat tacerea (dupa ce Nestorie a inceput sa predice erezia cu capul descoperit). Iar apoi i-a scris scrisori pentru a incerca sa-l corecteze pe Nestorie. Sfantul Chiril afirma ca aceste scrisori “au fost fara efect” pentru ca Nestorie “isi mentine pana acum neschimbate erorile originale si nu inceteaza sa spuna lucruri distorsionate.” Dupa toate acestea, Sfantul Chiril a cautat sfatul Papei Celestin cu privire la diferitele metode de combatere a ereziei. Aceste metode includeau atat intreruperea cat si mentinerea comuniunii.
Sfantul Celestin i-a raspuns Sfantului Chiril: “Fara doar si poate, trebuie sa ne aducem aminte, daca putem, ca unuia care se avanta spre inaltimi, sau deja staruie acolo de unde va cadea, sa nu cumva sa-i grabim caderea, neincercand a-l salva. Hristos, Dumnezeul nostru, despre a carui nastere sunt ridicate intrebari, ne-a invatat sa ne indureram si pentru o singura oaie, sa o aducem iarasi in staulul Lui, ca nu cumva sa ajunga sa cada prada lupului. Si, astfel, cum doreste Cel care ne-a invatat sa ne miscam atat de repede pentru siguranta unei oi sa ne indureram pentru insusi pastorul oii care a uitat ce inseamna a fi pastor si indatoririle acestuia, insusindu-si rapacitatea lupului care doreste sa distruga turma, de care chiar el ar trebui sa se ingrijeasca? Noi trebuie sa indepartam acest pastor din ocolul mieilor, daca nu il corectam asa cum dorim noi… Dorinta noastra este ca sa mai existe speranta de iertare pentru cel care trebuie corectat, astfel incat el sa se intoarca si sa fie viu… Dar sa fie judecat deschis daca mai continua, pentru ca o astfel de rana trebuie curatata… Pentru aceasta sa li se dea voie sa se impartaseasca in comuniune cu noi cei care ai fost indepartati de ea de catre acesta (Sfantul Chiril remarca in a 17-a sa scrisoare multi au fost “excomunicati pentru credinta” sau “destituiti” de catre Nestorie pentru combaterea ereziilor lui; la acestea face referinta Sfantul Celestin) pentru ca vorbesc impotriva lui, si lui sa-i aduci la cunostinta ca nu poate ramane in comuniune cu noi daca persista pe acest drum pervertit… Peste zece zile, numarand de la ziua acestei avertizari, el trebuie fie sa condamne invataturile sale diavolesti printr-o marturie scrisa, si sa afirme cu tarie ca el insusi marturiseste credinta cu privire la nasterea lui Hristos, Dumnezeul nostru, asa cum o marturiseste Biserica Romei si biserica Sfintiei voastre, precum si credinta sustinuta la nivel universal, sau, daca el nu va vrea sa faca acestea, Sfintia voastra, din grija purtata acelei biserici, trebuie sa intelegeti imediat ca el trebuie indepartat de trupul nostru…”
Pe seama celor amintite mai sus, Papa a intrunit un sinod local si a condamnat erorile lui Nestorie la anul 430. Ulterior Sfantul Chiril a scris cea de-a 17-a scrisoare a sa continand cele 12 anateme pe care a insistat ca Nestorie sa le acepte. In aceasta scrisoare, Sfantul Chiril il descrie pe cel care urma sa fie condamnat pentru erezie drept “cel mai evlavios si cel mai iubitor de Dumnezeu confrate episcop Nestorie”. Dupa ce Nestorie a refuzat sa-si dea anatemei ereziile, s-a intrunit al 3-lea sinod ecumenic care l-a alungat pe Nestorie din biserica.
Concluzia: actiunile Sfantului Chiril precum si ale SFantului Celestin arata limpede ca Nestorie nu a fost indepartat de biserica imediat ce a inceput sa invete erezii. Arata mai degraba ca i s-a ingaduit sa ramana in Biserica pana la o posibila pocainta a sa (ceea ce din pacate nu s-a intamplat) sau pana la condamnarea sa sinodala. In anii precedenti celui de-al 3-lea Sinod Ecumenic, atat Sfantul Chiril, cat si Sfantul Celestin au mentinut comuniunea cu Nestorie cel putin pana la refuzarea anatemelor propuse lui de Sfantul Chiril; este chiar posibil ca aceasta comuniune sa fi fost mentinuta pana la al cel de-al 3-lea Sinod Ecumenic. Din aceste motive este interesant de observat ca “mentinerea comuniunii” ianinte de o condamnare sinodala este o cale patristica; la fel cum este cea de a se retrage “din comuniunea (doar) cu cel care propovaduieste erezia in mod public” (canonul al 15-lea al primului si al cleui de-al doilea Sinod).
In afara acestor doua cai de a combate erezia (inainte de o condamnare sinodala) cand este propovaduita in interiorul zidurilor Bisericii, nu stiu sa exista alta patristica la indemana (pentru indivizi). De asemenea nu cunosc niciun exemplu in istoria Bisericii in care “mentinerea comuniunii” inainte de o condamnare sinodala sa fi fost condamnata; precum nu cunosc vreun caz in care cei care au rezistat ereziei sa fi intrerupt comuniunea atat cu ereticul, cat si cu ortodocsii care au mentinut comuniunea inainte de o condamnare sinodala.
Compilat de gregor Isiopili