Interviul saptamanii – cu Catalin Diaconu, TANARUL PROFESOR CREDINCIOS, DEMN, NOBIL SI PATRIOT din Targu Jiu, amenintat cu bataia de un elev: UN OM RARISIM FATA CU MIZERIA MORALA IN CARE A FOST ADUSA SCOALA ROMANEASCA

14-04-2011 7 minute Sublinieri

Lipsa de gândire face inima tânărului s’o ia razna, iar băţul şi învăţătura îi sunt departe. (Pilde, 22, 15)

Catalin Diaconu are 30 de ani si preda discipline economice la un grup scolar aflat la periferia Targu-Jiului. Patru ani a fost profesor in Valea Jiului si acum a ajuns aproape celebru. Un elev l-a amenintat in timpul orei si filmul intamplarii a aparut pe Youtube. Reactia lui Catalin Diaconu a fost deosebita: calm si ferm, Profesorul a reusit sa controleze situatia. Acest interviu nu este doar relatarea unui incident dintr-o scoala oarecare care a ajuns sa fie mediatizat, ci este povestea uneia dintre cele mai importante bresle din Romania: cea a profesorilor.

Vlad Mixich: Domnule Profesor, in momentul in care elevul dumneavoastra a batut cu pumnul in catedra si v-a amenintat, de ce nu i-ati dat o palma?
Catalin Diaconu: Sunt un om calm, iar serviciul actual m-a antrenat sa fiu si mai calm.  E logic sa fie asa. Nu poti sa bati elevii. Noi, profesorii, suntem persoane mature si raspundem de faptele noastre, pe cand copiii respectivi sunt doar niste copii.

V.M.: Eu nu stiu daca as fi reusit sa-mi pastrez calmul.
Catalin Diaconu: Si prietenii si familia si toti cei care au vorbit dupa, spun acelasi lucru: ca nu s-ar fi putut abtine. Eu le spun tuturor: Voi nu sunteti profesori!”.

V.M.: S-a mai intamplat ca vreun elev al dumneavoastra sa aiba reactii de acest fel? Cum s-o numim? O reactie violenta?
Catalin Diaconu: Nu violenta, inadecvata. Violent era daca dorea sa ma loveasca. Elevul respectiv este mai recalcitrant de felul lui, dar asa ceva nu mi s-a mai intamplat si sunt profesor de 5 ani.

V.M.: Elevului care v-a amenintat i-a fost scazuta nota la purtare, dar nu a fost exmatriculat.
Catalin Diaconu: In Romania primele zece clase sunt obligatorii. In momentul in care elevul trece in clasa a 11-a ar putea fi exmatriculat.

V.M.: Ce credeti ca ar trebui facut cu acest elev? Dumneavoastra, ca profesor, ce sfat ati da?
Catalin Diaconu: Nu pot sa raspund la intrebarea aceasta pentru ca sunt eu direct implicat.

V.M.:Va intreb pentru ca unul dintre cititorii HotNews scria intr-un comentariu ca acest elev ar trebui trimis la scoala de corectie.
Catalin Diaconu: Da, respect cititorii. Este parerea dumnealor. Dar eu sunt profesorul acestui elev si va trebui sa ii predau si sa il evaluez si de azi inainte. Intelegeti? Relatia mea cu el nu s-a schimbat. Cititorii dumneavoastra au vazut doar un filmulet. Eu trebuie sa imi continui meseria. Astazi, la ora, parea intristat de ce s-a intamplat. In schimb, e un baiat foarte inteligent. Daca s-ar comporta civilizat, nu vad de ce nu s-ar descurca ca o persoana obisnuita in societate.

V.M.: Ce s-ar fi intamplat daca aceasta intamplare nu ar fi fost filmata si postata pe Internet?
Catalin Diaconu: Eu am evitat sa vorbesc despre acest caz izolat, tocmai pentru ca stiam ca acest elev are o nota scazuta la purtare. Stiam ca daca voi vorbi despre asta, el va primi o sanctiune cu efecte dureroase.

V.M.: Credeti ca astfel de cazuri sunt frecvente si ca elevii sunt mai violenti astazi decat acum 15 ani?
Catalin Diaconu: Eu stiu precis ca asa ceva nu se intampla pe cand eram eu elev. Cand eram eu elev, doar doi copii din toata clasa aveau telefon mobil, iar asta in clasa a 12-a. Acum are toata lumea cate doua sau trei telefoane mobile, cu care pot inregistra orice. Sa te certi cu un profesor sau sa te bati cu un coleg, asa ceva nu se intampla cand eram eu elev. Nu-mi amintesc.

V.M.: De ce credeti ca astfel de cazuri par a fi mai prezente astazi?
Catalin Diaconu: Ar fi mai multe cauze. Parintii nu mai au timpul necesar pentru a se ocupa de copii. Unii dintre ei pleaca la munca in Spania sau in Italia pentru a asigura confortul financiar al familiei. Altii sunt despartiti, iar copilul traieste doar cu unul dintre parinti sau cu bunicii. Copiii sunt lasati cumva singuri, iar la un moment dat apuca pe niste cai gresite. Dar se pot indrepta.

V.M.: Dar parintii, mai respecta ei scoala?
Catalin Diaconu: Depinde de la om la om. De obicei elevii sunt ca si parintii.

V.M.:Cine credeti ca are astazi o influenta mai mare asupra copiilor: scoala, parintii sau televizorul?
Catalin Diaconu: E greu de facut un clasament. Probabil ca toate trei. Adesea, elevii stau mai mult cu profesorii decat cu parintii. Asta este. Oamenii ajung tarziu acasa, il intreaba pe copil ce a mai facut, dupa care se culca. Si nu ei sunt de vina, oamenii pur si simplu trebuie sa munceasca. Apoi copiii se uita la televizor si intra pe internet. Unii dintre ei petrec mai mult timp asa decat facandu-si temele. Depinde. Fiecare dintre cele trei elemente are un rol in educatia copilului. Mai este si biserica.

V.M.: Credeti ca Biserica mai are vreo influenta practica?
Catalin Diaconu: Eu am avut eleve care spuneau ca merg frecvent la slujba si as spune ca se vedea influenta Bisericii in viata lor.

V.M.: Copiii din clasele dumneavoastra ce modele au? Despre cine vorbesc cel mai mult?
Catalin Diaconu: Cantaretii de manele sunt printre favoritii lor. Si fotbalistii. Dar sunt si copii care se concentreaza pe invatatura. Stiu precis ca exista si sunt destui. Poate ca este greu de crezut, dar majoritatea au un fond bun si sunt seriosi. Din pacate, orice padure are si uscaturi. Poate ca ar trebui promovati mult mai mult copiii care se evidentiaza prin lucruri pozitive. Ar fi o idee foarte buna.

V.M.: Dumneavoastra v-ati simtit cumva umilit atunci cand elevul a batut cu pumnul in catedra?
Catalin Diaconu: Umilit m-as fi simtit daca venea cineva de la Inspectorat la ora si as fi fost nepregatit. In acel moment particular, preocuparea mea era sa gasesc o metoda prin care sa il determin sa treaca in banca. Atunci cand a vazut ca nu cedez si ca il notez asa cum merita, a renuntat si si-a vazut de treaba lui. Nu as vrea sa isi imagineze oamenii ca toate orele din liceul nostru sau din liceele din Romania se desfasoara precum in filmuletul acesta. Sunt doar cazuri izolate.

V.M.:
Va place meseria de profesor?
Catalin Diaconu: E frumoasa, interesanta, dar dupa mine ar trebui sa se primeasca un salariu mai mare. Pana la urma, eu m-am obisnuit si cu elevii mai greu de stapanit. Salariul ar fi principalul motiv care m-ar determina sa plec din invatamant. Si poate ma va determina.

V.M.: Dar ce salariu aveti?
Catalin Diaconu: Noua, zece milioane in mana.

V.M.:Vi se pare ca e mult, e putin?
Catalin Diaconu: Dumneavoastra cum credeti? Este foarte putin.

V.M.: Locuiti chiar in Barsesti?
Catalin Diaconu: Nu. In Targu-Jiu si de obicei merg la scoala cu masina personala.

V.M.: Si benzina cat va costa?
Catalin Diaconu: Este foarte aproape. Nu se pune problema.

V.M.: Mai lucrati si altceva?
Catalin Diaconu: Da. Am mai incercat sa fac si asigurari, cate un proiect, dar nu intotdeauna obtin bani in plus fata de salariu.

V.M.: Si cum va descurcati cand nu reusiti sa castigati bani si din alte activitati?
Catalin Diaconu: Sa zicem ca am norocul de a nu avea inca o familie.

V.M.: Dar pe viitor nu va ganditi la asta?
Catalin Diaconu: Sigur. Toata lumea se gandeste la asta. Dar in tara asta e greu. Cunosc oameni care au salarii mai mari si care se gandesc de sapte ori inainte sa faca un asemenea pas. Eu locuiesc deocamdata cu parintii.

V.M.: Unde credeti ca veti fi peste cativa ani?
Catalin Diaconu: Nu as pleca din tara si nici din localitatea de bastina. Aici m-am nascut, aici am crescut, aici am familie, prieteni, rude. Dar depinde si de partea financiara, desi nu ma consider o persoana care se gandeste doar la bani. Nu sunt omul care sa plece doar ca sa plece.

V.M.: Ce v-ati dori sa se schimbe in primul rand in scoala romaneasca?
Catalin Diaconu: Ar fi de dorit o relatie mai apropiata intre profesori, elevi, parinti si comunitate. Dar ea sa existe cu adevarat, nu doar pe hartie. Mi s-ar parea corect ca parintii sa stie ce se intampla in scoala si sa participe la luarea anumitor decizii.

V.M.: Credeti ca profesorii mai sunt respectati in Romania?
Catalin Diaconu: Doar de catre cei apropiati, de colegi si de rude.

V.M.: Si ce credeti ca a cauzat aceasta lipsa de respect?
Catalin Diaconu: Poate pentru ca intreaga societate nu mai respecta valorile adevarate.

V.M.: Care sunt aceste valori adevarate?
Catalin Diaconu: Scoala, seriozitatea si Biserica.

V.M.: A fost publicat de curand un studiu care spune ca majoritatea elevilor cred ca era mai bine pe vremea comunismului.
Catalin Diaconu: Putini dintre elevii de astazi stiu cine erau comunistii. I-am cerut mai demult unui baiat sa nu mai poarte cercei in urechi. Altfel, un elev foarte cuminte. Mi-a spus ca am idei comuniste. Si l-am intrebat: “Ce intelegi prin idei comuniste?”. Mi-a raspuns ca am idei inapoiate. Inainte de orice studiu, cred ca ar trebui definiti niste termeni.

V.M.: Si de ce i-ati spus sa nu mai poarte cercei?
Catalin Diaconu: Pentru ca acesta este regulamentul dupa care functioneaza orice scoala.

V.M.: Dar credeti ca, in Romania in general, regulamentele sunt respectate?
Catalin Diaconu: As raspunde printr-o alta intrebare. Oare se respecta legile in Romania?

V.M.: Nu prea se respecta, va raspund eu.
Catalin Diaconu: Atunci este greu sa separam complet un domeniu de altul. Si elevii si profesorii traiesc in Romania. Sigur, speram ca va fi mai bine. Eu chiar sper asta.

V.M.: Si cum credeti ca se poate produce o astfel de schimbare in mai bine?
Catalin Diaconu: E nevoie ca in functiile importante sa ajunga persoane serioase, pregatite. Ele ar putea impune respectarea regulilor.

V.M.: Care este cea mai importanta calitate pe care trebuie sa o aiba un conducator?
Catalin Diaconu: Sa fie un om cinstit. Sunt convins ca oameni puri nu exista. Stim ca nu exista, dar oameni cinstiti exista, chiar daca trebuie sa ii cautam cu felinarul. Ii vom gasi. Din pacate, cei care ar merita sa ajunga in astfel de functii nu sunt astazi vizibili.

V.M.: Domnule Profesor, sunteti multumit ca traiti in Romania?
Catalin Diaconu: Alta tara nu cunosc. Decat din povesti. Dar sunt convins ca poate fi mai bine si la noi.

V.M.:
O ultima rugaminte: transmiteti va rog un mesaj ministrului Educatiei.
Catalin Diaconu: Bine. Dar nu este numai pentru Ministru, ci pentru toti oamenii. Il invit sa faca un efort de imaginatie si sa se gandeasca cum ar fi sa predea cateva ore, o saptamana, si sa fie nevoit sa isi motiveze elevii, sa le explice de ce trebuie sa invete. Elevii sunt dezamagiti pentru ca stiu ca daca invata, nu vor avea totusi un serviciu asigurat dupa aceea. Si atunci se intreaba de ce ar mai invata si de ce ar mai ramane aici, in Romania? La asta ar trebui sa se gandeasca liderii nostri.

  • Adevarul:

Târgu-Jiu: Elevii din Gorj au lipsit de la peste un milion de ore

Târgu-Jiu: VIDEO/ Scene incredibile la Grupul Şcolar Bârseşti: Un elev îşi ameninţă profesorul cu pumnul

Târgu-Jiu: Elevul care şi-a ameninţat profesorul cu bătaia are nota scăzută la purtare şi pe primul semestru

Un elev se răsteşte, ridică pumnul, vorbeşte vulgar şi mişcă de catedră atunci când dascălul vrea să-i pună nota 2 în catalog. Secvenţa, petrecută la 6 aprilie, într-o clasă a Grupului Şcolar Bârseşti din Târgu-Jiu, a fost filmată de o elevă şi postată pe YouTube câteva zile mai târziu.

La un moment dat, adolescentul chiar se aşază la catedră în locul profesorului, care rămâne în picioare. Elevul se numeşte Marius Cucăilă, are 16 ani şi este în clasa a IX-a la profilul „Servicii”. Profesorul, Cătălin Diaconu, predă Calitatea Produselor şi Serviciilor.

Conducerea şcolii consideră că incidentul a fost amplificat. „I-am chemat pe părinţi, iar el a început să plângă. Regretă ceea ce a făcut. Nu a comis o crimă, nu l-a lovit pe profesor”, a declarat directoarea liceului, Maria Dabelea.

Maria Anghelache, director educativ în cadrul Grupului Şcolar Bârseşti, a precizat că în consiliul clasei s-a propus scăderea notei la purtare sub 6, ceea ce înseamnă ca elevul să fie exmatriculat, dacă şi consiliul profesoral va aproba.

Georgiana Cambrea, diriginta elevului, a spus că Marius Cucăilă are nota scăzută la purtare şi pe primul semestru: „Este un elev mediocru, are multe absenţe şi i s-a scăzut nota la purtare la 6, dar nu a avut probleme de comportament”.

Adolescentul a refuzat ­să-şi comenteze fapta. Familia sa este cunoscută în cartier datorită scandalurilor în care a fost implicată.Ies cu parii în stradă, lumea se teme de ei. Ultima dată, acum o lună, au băgat câţiva oameni în spital. Să nu-mi daţi numele, că-mi dau foc la casă”, a spus o localnică. Eleva care a filmat scena, una dintre cele mai bune la învăţătură din clasă, va fi sancţionată şi ea cu scăderea notei la purtare.

Nota noastra:

Reactia halucinanta a directoarei liceului poate fi scuzata, daca o punem pe seama terorii exercitate de familia interlopa a elevului, pe care o putem deduce din toate datele prezentate in articol. Probabil asta explica si reticenta profesorului de a se pronunta asupra comportamentului elevului si asupra sanctiunilor meritate.

Insa este ceva mai mult decat tulburator si ilustrativ pentru nivelul de degradare fara precedent la care a ajuns atat profesia de dascal, cat si, in general, societatea, educatia si scoala romaneasca. Mai ales in Oltenia, si mai ales in grupurile scolare… Putini isi dau seama ca trebuie sa ai rezistenta de otel si stofa de martir ca sa rezisti intr-un asemenea mediu si sa mai si reusesti sa mai schimbi cate ceva, extrem de putin,  cam cat o picatura intr-un ocean, in caracterele si comportamentele unor elevi care fac parte dintr-o generatie… distrusa si distrugatoare, dintr-o lume din ce in ce mai… infricosatoare. Si mai grav este ca acest gen de oameni deformati si degradati  si acest gen de comportamente abrutizate, de  insi si gasti cu apucaturi violente, anti-umane, ajung sa faca legea in multe alte sfere din societatea noastra si sa devina modelele celor care vin dupa ei... In vreme ce oamenii cinstiti, de bun-simt si de valoare raman la margine. Unii demni si plini de noblete sufleteasca, de marime de suflet, altii ingenuncheati…



Categorii

Articolele saptamanii, Educatie, Opinii, analize, Presa, Razboiul impotriva familiei / vietii/ copiilor, Razboiul impotriva Romaniei, Scoala romaneasca

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

53 Commentarii la “Interviul saptamanii – cu Catalin Diaconu, TANARUL PROFESOR CREDINCIOS, DEMN, NOBIL SI PATRIOT din Targu Jiu, amenintat cu bataia de un elev: UN OM RARISIM FATA CU MIZERIA MORALA IN CARE A FOST ADUSA SCOALA ROMANEASCA

VEZI COMENTARII MAI VECHI << Pagina 2 / 2 >>

  1. Pingback: Razboi întru Cuvânt » Dezastrul de la bac – ADEVARATA MIZA: INCHIDEREA SCOLILOR
  2. Ia uite peste ce daaaau … Mă mir de atâta ipocrizie.Dacă e sinceritate, e o lacrimosa spcific feminină. Cu iubirea lor cu tot. Cum iubești copilul ăla când îl lași de capul lui?! Cum adică nu scoți puroiul că doare și te mai și murdărești? Ce abureală! Nu văd doar stăpânire de sine la domnul profesor din interviu, ci și spaima de a nu fi …politic corect, este docil clișeelor cu care orice cadru didactic este spălat pe creier prin mult trâmbițata formare continuă.Mă doare spaima lui. CUM PUTEȚI VEDEA DEMNITATE ȘI DĂRUIRE ÎN ACEASTĂ ÎNGENUNCHERE? ACESTA E CREȘTINISMUL? Să ne fie clar, oameni buni! Interlopii ne fac legea în țară și în școală-orice fel de școală.HAI SĂ N-O MAI ÎNVÎRTIM. Mușamalizare în spatele celor mai iubitoare dezmierdări, aproape erotice, dacă nu perverse.E PERVERS S-O FACI PE IUBITORUL CÂND TOTUL ÎN JURUL TĂU ARDE.Dar e comod, e călduț.INOCENȚII! De inocenții,copiii,hai să-i lăsăm pe profesori în fanteziile lor, că m-am lămurit ce cale de implicare au ales, nu profesorii, ci copiii buni cu care spală pe jos colegii mai inițiați într-ale… inocenței, profesorii care nu vor să-și strice imaginea de mari iubitori,DE ȘCOALĂ etc. mai știe doar Dumnezeu. Și medicii.Și cine mai are ochi să vadă.

  3. 🙁

    Nu intelegem ce se intampla zilele astea cu unii dintre cei mai apropiati comentatori ai nostri… Poate asa o fi randuiala lui Dumnezeu sa voiasca sa ne intristeze prin ei, poate ne e de folos sa adaugam mahniri peste mahniri…

    Oare ce ne da siguranta unor judecati atat de categorice si de necrutatoare? Daca, totusi, gresim aruncand cu vorbe grele si osanditoare, fara sa stim inima celui pe care l-am judecat?

    🙁

    🙁

  4. Nu mi se pare că osândesc pe nimeni.Nu mi se pare că am emis o judecată de valoare. Pur și simpluam urlat de durere.Atât. Nu spun că domnul nu e minunat în inima dumnealui, spun doar că nu e liber să fie și eficient.Și nu e DELOC vina dumnealui că nu e liber. La halul în care s-a ajuns prin școli nu cred că mai e loc să nu fii categoric-dacă îți pasă. Probabil domnul, doamna, domnii nu-s direct implicați în școală, în sensul că n-au un copil personal care să trebuiască să învețe să supraviețuiască acolo, printre …inocenți și profesori care vor să plece cât mai repede și mai neșifonați acasă. Eu îmi cer iertare dacă am supărat pe cineva! Dumnezeu știe inima oricui și știe că mi se pare o crimă să tac în anumite situații. Sunt incisivă? Eu nu pot să urlu elegant când mă doare cumplit.Da, va veni vremea când vom a socoteală în fața lui Dumnezeu pentru tot ce facem, vorbim sau tăcem. Eu am să mă rog cu sinceritate Domnului să-mi arate dacă grșesc și prin ce anume. N-am să mai scriu ca să nu smintesc- dacă ziceți dumneavoastră că am o problemă de atitudine, interioară și exterioară – cred că e ceva. Am să (mă)cercetez, am să mă sfătuiesc cu cine trebuie. Numai bine!

  5. Pingback: Iasi: un profesor curajos ia atitudine si intrerupe o ”piesa de teatru” din cauza LIMBAJULUI OBSCEN. Se presupunea ca e un ”PROIECT EDUCATIV” pentru elevi intitulat ”VALORI CULTURALE ROMANESTI”… - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  6. Pingback: “REFORMA EDUCATIEI” = REGIM POLITIENESC BIG BROTHER: Accesul in scoli s-ar putea face doar pe baza de CARTELA MAGNETICA - Recomandari
  7. Pingback: PROFESORII NU MAI AU VOIE SA DEA AFARA ELEVII DIN CLASA - Recomandari
  8. Pingback: MODELUL SI MANIFESTUL UNUI PROFESOR DE ŢARĂ care a renuntat la o multinationala pentru o naveta la un sat din Apuseni: MIRELA MIRON - Recomandari
  9. Pingback: Problemele reale din scolile romanesti: VIOLENTA si ABANDONUL SCOLAR [video] - Recomandari
  10. Pingback: O tema esentiala, ignorata “politic”: DEGRADAREA ACCELERATA A AUTORITATII SI STATUTULUI PROFESORULUI. Fenomenul agresiunilor asupra celui de-al “TREILEA PARINTE” si “GENERATIA REVENDICATIVA” | Cuvântul Ortodox
  11. Pingback: O tema esentiala, ignorata “politic”: DEGRADAREA DELIBERATA A AUTORITATII SI STATUTULUI PROFESORULUI. Fenomenul agresiunilor asupra cadrelor didactice, reduse la statutul de “fiii ploii” si “GENERATIA REVENDICATIVA” a e
  12. Pingback: O tema esentiala, ignorata “politic”: DEGRADAREA DELIBERATA A AUTORITATII SI STATUTULUI PROFESORULUI. Fenomenul agresiunilor asupra cadrelor didactice, reduse la conditia de “fiii ploii” si “GENERATIA REVENDICATIVA” a e
  13. Pingback: CUM PREGATESC “EXPERTII” MINISTERULUI EDUCATIEI DISTRUGEREA SISTEMATICA, DEFINITIVA, A INVATAMANTULUI PUBLIC. Eliminarea limbii latine si a ISTORIEI si inlocuirea lor cu EDUCATIA “MULTICULTURALA” si “ECONOMICA”. Noua sc
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare