NOUA DARE DE SEAMA EXHAUSTIVA A MITROPOLITULUI IEROTHEOS VLACHOS despre evolutiile deciziilor BISERICII GRECIEI referitoare la documentele SINODULUI DIN CRETA. Ierarhul grec constata INCALCAREA MANDATULUI Sinodului Bisericii Greciei in privinta DOCUMENTULUI ECUMENIST. De asemenea, critica prezenta implicita a TEOLOGIEI BAPTISMALE si a TEORIEI RAMURILOR

7-10-2016 31 minute Sublinieri

xqesjjgxmp5433b23524ff1

Manastirea Petru-Voda:

Mitrop. Ierotheos Vlachos: Deciziile Ierarhiei Bisericii Greciei asupra “Sfîntului şi Marelui Sinod” şi soarta lor

Ierarhia Bisericii Greciei, la întîlnirile sale din 24 şi 25 Mai 2016, întrucît era dreptul şi responsabilitatea sa, a studiat textele adoptate de Conferinţele Panortodoxe Pre-sinodale şi ale Sinaxelor Întîi-stătătorilor, ca urmare a deciziei şi propunerii Sfîntului Sinod. Luînd în considerare Articolul 11 al Procedurii de organizare şi desfăşurare a “Sfîntului şi Marelui Sinod”, a decis să supună spre examinare propuneri, amendamente, corecturi şi adăugiri, care au fost trimise la subiect şi în timp util Secretariatului panortodox al “Sfîntului şi Marelui Sinod”.

Precum s-a stabilit în Articolul 11 al Procedurii de organizare şi desfăşurare al Sfîntului şi Marelui Sinod, “aprobarea amendamentelor, după încheierea deliberărilor, se exprimă, conform procedurilor panortodoxe, prin consensul reprezentanţilor fiecărei Biserici Ortodoxe autocefale. Aceasta înseamnă că amendamentele care nu sînt acceptate unanim nu se aprobă.”

Ceea ce este important este că cele mai multe din aceste propuneri au fost aprobate unanim de către Ierarhia Bisericii Greciei, iar o parte dintre ele au fost aprobate cu o minoritate de unul sau două voturi împotrivă ale unor arhierei din totalul celor 76 prezenţi, o propunere fiind aprobată prin vot deschis. Acestea implică faptul că decizia Ierarhiei Bisericii Greciei a fost solidară şi exprimă conştiinţa Bisericii Ortodoxe din Grecia, care are un înalt nivel teologic, pastoral and monahal bisericesc.

1. Punctele cheie ale deciziilor Ierarhiei

Patru sînt punctele cheie luate în discuţie de către Ierarhie, anume: tema persoanei, oferirea autonomiei unei eparhii bisericeşti, Biserica Ortodoxă şi restul lumii creştine, şi faptul că unitatea Bisericii este un dat.

a) Termenul persoană, după Părinţii Bisericii, a fost dat Dumnezeului Treimic, iar pentru om, în întreaga literatură patristică se foloseşte termenul de om (ἄνθρωπος) cu înţelegerea teologică a omului plăsmuit după chipul şi după asemănarea lui Dumnezeu. Cînd uneori Părinţii folosesc termenul de ipostas pentru om, atunci folosirea se face pe baza Sfintei Scripturi şi nu pe baza filosofiei.

Totuşi, de vreme ce în filosofia modernă dezvoltă personalismul existenţial care deviază de la Predania patristică, adică identifică firea/natura cu nevoia şi cu păcatul, şi voinţa-dorinţa cu persoana, pentru aceasta expresia “persoana umană” trebuie înlocuită cu termenul biblic de om, care este înţeles în toate limbile formale.

b) Modul acordării autonomiei unei eparhii bisericeşti. De vreme ce prin acordarea autonomiei unei eparhii de către Biserica ei mamă este cu putinţă să provoace schisme, separări şi divergenţe separatiste, pentru aceasta se propune păstrarea neschimbată a poziţiei bisericeşti care a fost hotărîtă în Tomurile Sinodal-Patriarhale sau în Actele Patriarhal-Sinodale. Aceasta a fost propusă avînd învedere ca scop final unitatea Bisericii şi evitarea schismelor.

c) În textul „Relaţiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creştine” este scris că Biserica este „Una, Sfîntă, Sobornicească şi Apostolică”; pentru aceea nu se poate atribui termenul de Biserică altor confesiuni creştine, ca să nu submineze adevărul suprem că Biserica este Una, Sfîntă, Sobornicească şi Apostolică. Aşadar, celelalte grupări creştine trebuie să fie numite „confesiuni şi comunităţi creştine”.

d) Unitatea Bisericii este un dat, deoarece Biserica este Trupul lui Hristos şi nu este despărţită de Cap, adică de Hristos. Prin urmare, cîţi după vremi se depărtează de credinţa şi slujirea Bisericii sînt afară din Biserică şi trebuie să se întoarcă la ea. În aceasta ţinteşte dialogul teologic, deoarece noi mărturisim: „Precum Prorocii au văzut, Apostolii au învăţat, Biserica a primit, învăţătorii au dogmatisit, astfel cugetăm, astfel grăim, astfel propovăduim pe Hristos, adevăratul Dumnezeul nostru”, dar şi procedăm „după teologiile cele de-Dumnezeu-insuflate şi după cugetarea Bisericii celei bine-credincioase”. Principiul exclusivităţii nu poate să cadă victimă principiului includerii, care subminează datul de neclintit al unităţii Bisericii celei Uneia.

2. Enciclica Sfîntului Sinod Permanent

De vreme ce au fost luate de către Ierarhie aceste decizii de bază, pentru aceasta şi în enciclica trimisă mitropoliilor de Sfîntul Sinod Permanent şi citită în toate sfintele biserici (2977/2-6-2016) s-a dat asigurarea că deciziile care s-au luat au fost întemeiate pe învăţătura Bisericii şi că la „Sfîntul şi Marele Sinod” arhiereii să exprime experienţa şi credinţa Tainei Cincizecimii şi mărturisirea Sfinţilor noştri. Specificînd, printre altele, este scris:

«Ierarhia Bisericii Greciei, cu deplină credință în învățătura Prorocilor, Apostolilor și Părinților și cu respect față de regimul sinodal al Bisericii Greciei, a studiat exhaustiv propunerile Sinodului Permanent, una câte una, și ca un singur suflet, cu responsabilitate și seriozitate, în unanimitate în cele mai multe puncte și cu majoritate absolută în altele, a făcut corecturi la textele depuse și, acolo unde a fost necesar, a făcut și adaosuri, așa încât acestea să fie hotărârile finale ale Bisericii noastre asupra acestor texte.

Corecturile și adaosurile care sunt esențiale și în acord cu experiența și tradiția de veacuri a Bisericii vor fi depuse la Secretariatul Panortodox al Sfântului și Marelui Sinod în Creta și vor fi prezentate de Preafericitul Arhiepiscop al Atenei și al Întregii Grecii, Ieronim, pentru a fi îmbunătățite textele elaborate deja de Întâistătătorii Bisericilor Ortodoxe și, astfel, să fie dată o bună mărturisire bisericească a credinței și unității în lumea contemporană, în acord cu întreaga Tradiție a Bisericii.

Cu siguranță, s-a făcut cunoscut că Sinodul Bisericii Greciei a discutat aceste probleme serioase cu responsabilitate, trezvie și cunoștință. Important este însă că s-a păstrat unitatea sa. S-au făcut auzite părerile multor ierarhi, iar hotărârile au fost aproape unanime.

Întrucât în intervalul de timp care a precedat, și-au manifestat neliniștea, în multe aspecte justificată, numeroși clerici, monahi și mireni, cu privire la textele pe care le va discuta Sfântul și Marele Sinod, pentru aceasta le recomandăm tuturor să se fie în pace, fiindcă în primul rând noi, ierarhii, am făcut o mărturisire a credinței și un jurământ la hirotonia noastră de a întări moștenirea apostolică și patristică pe care am primit-o și priveghem pentru turma noastră, spre slava lui Dumnezeu și lauda Bisericii.

Este cunoscut că Sfântul și Marele Sinod își va desfășura lucrările din ziua Cincizecimii până în Duminica Tuturor Sfinților. Aceasta înseamnă că arhiereii și ceilalți clerici și mireni care vor reprezenta Biserica Greciei la Sinodul acesta, așa cum vor face și celelalte Biserici, vor încerca să exprime experiența și credința Tainei Cincizecimii și mărturia Sfinților noștri, care sunt continuarea Cincizecimii în istorie.»

Am crezut că această asigurare pe care am dat-o în întreaga pliromă a Bisericii trebuie să fie păzită cu stricteţe. Şi acesta a fost sentimentul care m-a stăpînit în timpul şedinţelor Sinodului din Creta.

În continuare voi prezenta deciziile Ierarhiei Bisericii Greciei în trei texte, cu cîteva comentarii explicative teologice pentru a arăta valoarea lor, precum şi indicarea acelora dintre ele aprobate sau respinse în timpul şedinţelor acestui Sinod din Creta.

3. Textele în care s-au făcut schimbări

Din cele şase documente aduse la cunoştinţă ierarhilor, s-au propus schimbări, corecturi, adăugiri şi eliminări în trei dintre ele, asupra cărora să privim în amănunt:

a) „Misiunea Bisericii Ortodoxe în lumea contemporană”

Textul intitulat „Misiunea Bisericii Ortodoxe în lumea contemporană”, care a fost semnat de Întîi-stătătorii Bisericilor Ortodoxe în Geneva în Ianuarie 2016 este mult diferit de cel textul corespunzător anterior anului 2014. Au fost operate multe schimbări şi modificări, astfel încît Ierarhia a propus următoarele schimbări:

i. Biserica Ortodoxă şi religiile

Al treilea paragraf al textului întîi-stătătorilor zicea:

„3. Ca premiză a unei mai largi cooperări în această privinţă, se poate folosi acceptarea comună a celei mai înalte valori a persoanei umane. Bisericile Ortodoxe sînt chemate să contribuie la împreună-înţelegerea şi cooperarea inter-religioasă, iar prin aceasta la eradicarea fanatismului din toate punctele de vedere şi printr-un astfel de mod la reconcilierea popoarelor şi biruinţa libertăţii şi a păcii în lume în slujba omului, indiferent de rasă şi religie. Bineînţeles că această cooperare exclude şi sincretismul, şi încercarea de impunere a unei religii asupra altora.”

În locul acesteia, Ierarhia Bisericii Greciei a decis să corecteze textul în locurile boldate:

„3. Ca premiză a unei mai largi cooperări în această privinţă, se poate folosi acceptarea comună a celei mai înalte valori a omului. Bisericile Ortodoxe localepot să contribuie la împreună-înţelegerea şi cooperarea inter-religioasă, prin coexistența şi convieţuirea paşnică a popoarelor, fără ca aceasta să implice sincretismul religios de orice fel.”

Comentariu explicativ:

La expresia ”Biserici Ortodoxe” se propune să se adauge atributul ”locale”, pentru că Biserica Ortodoxă este Una și, în ciuda existenței multor Biserici locale, care au credință, cult și viață comune, nu este dezmembrată unitatea acesteia, potrivit expresiei euharistice ”se sfărâmă și se împarte Mielul lui Dumnezeu, Cel ce se sfarmă și nu se desparte, Cel ce se mănâncă și niciodată nu se sfârșește” și potrivit expresiei patristice ”deși trupul este sfărâmat, harul rămâne neîmpărțit” (Sfântul Teodoret al Cirului). Ceea ce se întâmplă cu Pâinea euharistică se întâmplă și cu Biserica, care este Trupul lui Hristos, iar Hristos este Capul Bisericii, după cuvântul Apostolului Pavel ”şi, mai presus de toate, L-a dat pe El cap Bisericii, Care este trupul Lui, plinirea Celui ce plineşte toate întru toţi” (Efeseni 1:22-23).

În continuare, Biserica Ortodoxă contribuie la buna înțelegere cu celelalte religii, nu însă în privința credinței și a adevărului, pentru că, dacă s-ar întâmpla acest lucru, ar eșua în sincretism religios, ci această contribuție se realizează prin ”coexistența pașnică și conviețuirea socială a popoarelor, fără ca acest lucru să implice nici un fel de sincretism religios”.

După cum se știe, termenul ”sincretism” exprimă amestecul de elemente care provin de la diferite religii, așa încât să rezulte ceva nou, care vine în contradicție cu teologia și eclesiologia ortodoxă. Bisericile Ortodoxe locale poartă dialog cu cei de alte credințe pe probleme sociale și doresc conviețuirea pașnică în interiorul condițiilor sociale, iar nu în sincretismul religios.

Acest adaos și corectare propuse de Biserica Greciei a fost acceptată și a fost introdusă în textul final, în afară de cuvântul ”omului”, fiind păstrată expresia ”persoanei umane”, pentru că discuția referitoare la acest subiect s-a făcut în paragraful următor.

i.i. Persoană și om

Sinodul plenar a hotărât să fie înlocuită și în acest paragraf expresia ”persoană umană” cu termenul de ”om” pentru a se impune uniformitatea terminologică și identitatea textului. Astfel:

”Se propune să fie înlocuită expresia «valoarea persoanei umane…» cu expresia «valoarea omului» la paragraful A1, expresia «noțiunii de persoană umană» cu expresia «noțiunii de om» la paragraful B3, și expresia «persoanei umane» cu expresia «omului» la paragraful C1 al aceluiași text”.

Comentariu ermineutic

În textul precedent celui din 2014, definiția termenului de persoană umană se identifica în mod clar cu termenul teologic și biblic ”după chip” și ”după asemănare”. În acest sens afirma:

”Într-adevăr, de-a lungul întregii perioade a vieții sale istorice, Biserica Ortodoxă a slujit cu consecvență, continuitate și râvnă măreția persoanei umane în sensul absolut și universal de care aceasta este legată în contextul antropologiei creștine. Omul, ca încununare și recapitulare a creației dumnezeiești și fiind plăsmuit «după chipul» și «după asemănarea» Creatorului său, a reprezentat pentru Biserica Ortodoxă întregul conținut al misiunii acesteia în lume și în istoria mântuirii”.

Însă în noul text se vorbește despre ”valoarea supremă a persoanei umane” nu cu atâta claritate, ci într-un loc se vorbește despre ”după chip”, fără însă ca ”după chipul” să fie urmat de ”după asemănare”, fapt care înseamnă că termenul de ”persoană” atribuit omului se îndepărtează de teologie și se apropie de filosofia existențialistă și idealistă contemporană.

Trebuie subliniat în mod special că termenul de ”persoană” este atribuit de către Părinți Dumnezeului Treimic, în timp ce pentru om este folosit termenul biblic de ”om” cu definiția că este creat ”după chipul” și ”după asemănarea” lui Dumnezeu.

Apostolul Pavel scrie: ”ne-am făcut părtaşi ai lui Hristos, numai dacă vom păstra temeinic, până la urmă, începutul stării [ipostas, gr. ὑπόσταση] noastre întru El” (Evrei 3:14). În acest pasaj se vede că termenul ”ipostas” este interpretat ca fiind ”după chip”-ul și ”după asemănarea”. Când însă ipostasul-persoana sunt interpretate ca fiind ”după chip”-ul, fără ”după asemănare”, atunci există o problemă.

Filosofia occidentală modernă a folosit termenul de ”persoană” și pentru om. Însă persoana este interpretată conform principiului personalismului (este un concept filosofic, psihologic și existențialist) și astfel a fost trunchiată noțiunea teologică de om ca ”după chip” și ”după asemănare” a lui Dumnezeu. Din păcate, acest personalism occidental a fost introdus de către unii și în teologia ortodoxă.

În plus, termenul de ”om” a fost consacrat în toate limbile, în timp ce termenul de ”persoană” este interpretat în multe feluri, fie cu sensul de mască, fie cu sensul psihologic și logic, fie cu sensul de libertate a existenței, fie cu sensul atribuit de idealismul german, fie cu sensul voluntarismului, fie cu sens sociologic.

De asemenea, cuvântul ”persoană” poate fi interpretat în multe feluri în diferitele limbi.

Trebuie însă subliniat că în tot textul sunt folosiți alternativ doi termeni, adică termenul de ”om” și termenul de ”persoană umană”. Cuvântul ”om” este folosit de aproape 70 de ori, iar cuvântul ”persoană” sau ”persoană umană” este folosit de 7 ori. De asemenea, atunci când în text se face referire la persoana umană, potrivit învățăturii Părinților, citatele patristice menționate se referă la om, iar nu la persoană.

De asemenea, textul nu prezintă o identitate a termenilor în această privință, se poate interpreta că una este omul și alta persoana umană și, prin urmare, se va crea confuzie cu privire la ce este omul și ce este persoana umană și care este diferența dintre acestea, de aceea textul trebuie uniformizat în această privință.

Din toate aceste motive, Biserica noastră a propus înlocuirea cuvântului ”persoană” prin cuvântul ”om”, astfel încât să fie înțeles de către toți și să existe o identitate a termenilor în text.

După primele discuții, Înaltpreasfințitul Mitropolit al Constantinei, Aristarh, în numele Patriarhiei Ierusalimului, a spus:

”Consider că discuția a arătat că există o problemă cu termenul de persoană și, întrucât apare de numai 7 ori în text, ar fi de preferat să fie șters, așa cum a susținut Sinodul Bisericii Greciei, cu care este de acord Întâistătătorul Bisericii Ierusalimului, iar Biserica Ierusalimului este de acord”.

Pe parcursul discuției referitoare la ”persoana umană” au fost de acord cu propunerea Bisericii noastre, aducând diferite argumente, Mitropolitul de Muntenegru, Amfilohie, din partea Patriarhiei Serbiei, și Patriarhul României, Daniel. Cu alte cuvinte, împreună cu Biserica noastră, subiectul acesta a fost susținut de patru din cele zece Biserici prezente.

Însă, Patriarhul Ecumenic, Bartolomeu, insista pentru menținerea cuvântului ”persoană”. După ce a elogiat nivelul teologiei Mitropoliților de Pergam și de Nafpaktos, în continuare a propus ”să continue dezbaterea teologică productivă între distinși și prolifici teologi, cum sunt deopotrivă Mitropolitul Pergamului și Mitropolitul Nafpaktosului, îi apreciem, ne mirăm cum de scot aceste cărți una după alta, care sunt traduse în limbi străine. Noi, prin urmare, ca Biserică a Constantinopolului ne pronunțăm pentru păstrarea textului așa cum este”.

Prin urmare, a rămas în text termenul de ”persoană” împreună cu termenul de ”om”, însă în perspectiva continuării discuției, dar discuția a revenit la problematica ontologiei persoanei și a comuniunii persoanelor la paragraful următor, după cum se va vedea imediat.

i.i.i. Ontologia persoanei – comuniunea persoanelor

În prima propoziție a paragrafului B1 al textului se menționa:

Libertate și responsabilitate. 1.Darul dumnezeiesc al libertății este unul din cele mai mari daruri făcute de Dumnezeu omului, înțeles atât în calitate de purtător al chipului unui Dumnezeu personal, cât și în calitate de membru al unei comunități de persoane în unitatea neamului omenesc, prin harul, viața şi comuniunea Persoanelor Divine în Sfânta Treime”.

În locul acestuia, Sinodul plenar al Bisericii Greciei a hotărât să propună următoarea formulare:

”Libertate și responsabilitate. 1. Unul din cele mai mari daruri făcute de Dumnezeu omului este libertatea acestuia”.

Adică, s-a propus să fie ștearsă construcția parentetică ”înțeles atât în calitate de purtător al chipului unui Dumnezeu personal, cât și în calitate de membru al unei comunități de persoane în unitatea neamului omenesc, prin harul, viața şi comuniunea Persoanelor Divine în Sfânta Treime” – construcție în care se face referire la ontologia persoanei și comuniunea persoanelor și este problematică din punct de vedere teologic.

Comentariu ermineutic

În contextul comentariului precedent despre persoană, se impune sublinierea libertății omului ca făptură creată a lui Dumnezeu, ștergând construcția parentetică, ce riscă să provoace o discuție despre definiția ”comuniunii Persoanelor dumnezeiești”, a ”comuniunii persoanelor umane”, care reflectă unitatea după har a neamului omenesc ”în viața și comuniunea Persoanelor dumnezeiești în Sfânta Treime”, precum și despre definiția omului ca ”purtător particular al chipului Dumnezeului personal”. Astfel, aceste concepte teologice ambigue conduc la interpretări diferite, dintre care unele sunt absolut antipatristice.

Întrucât scopul acestei unități de text este de a sublinia că omul, fiind creat de Dumnezeu, dispune de libertate ca dar dumnezeiesc, nu este necesară redarea unor expresii teologice parentetice ambigue. De altfel, imediat în continuare este citat un pasaj patristic, care se referă la libertatea omului, nu la comuniunea persoanelor etc.

S-a discutat asupra acestor subiecte, iar propunerea Bisericii Greciei a fost acceptată și din paragraful respectiv a fost șters tot ce se referea la ontologia persoanei și comuniunea persoanelor.

Aceasta înseamnă că propunerea Bisericii noastre cu privire la ontologia persoanei și comuniunea persoanelor a fost acceptată în întregul ei de către ”Sfântul și Marele Sinod”, a fost ștearsă toată fraza care se referă la comuniunea persoanelor ce reflectă după har, prin unitatea neamului omenesc viața și comuniunea Persoanelor dumnezeiești în Sfânta Treime, dar pur și simplu în câteva puncte a rămas termenul de persoană umană pentru o discuție ulterioară.

Consider că aceasta a fost o reușită a Bisericii Greciei. În ciuda acestora, întrucât s-a păstrat și termenul de persoană, mi-am exprimat reținerea.

b) ”Autonomia și modul de proclamarea acesteia”

La acest text, Sinodul plenar al Bisericii Greciei a propus să se adauge un nou paragraf și, de asemenea, să se adauge un cuvânt la un paragraf existent.

Adaosul la text este următorul:

”Eparhiile bisericești pentru care a fost emis Tomos sau Act Patriarhal nu pot cere pentru ele acordarea de autonomie, păstrându-se astfel neschimbat statutul lor eclesial existent”.

Și la paragraful 2b, în punctul în care scrie că Biserica Autocefală care primește cerere din partea unei eparhii de a acorda acesteia autonomia ”decide să acorde sau nu autonomia”, Sinodul Bisericii Greciei face adaosul decide prin unanimitate”.

Comentariu ermineutic

La acest text se adaugă acest paragraf pentru a nu fi perturbate relațiile armonioase dintre Bisericile locale și pentru a se menține unitatea și dragostea în Duhul Sfânt. Eventuala cerere din partea unei Biserici Locale de acordare a autonomiei, mai ales atunci când este îngrădită de Tomosuri Sinodale și Patriarhale, precum și de un Act Sinodal Patriarhal, poate să contribuie la împiedicarea obiectivelor bisericești sau politice și naționaliste separatiste, acestea fiind în detrimentul unității bisericești și naționale.

Prin urmare, adăugarea la text a acestui paragraf asigură unitatea dintre Biserici, pentru că fragmentarea Bisericilor locale creează mai multe probleme decât promite să soluționeze și în orice caz îi favorizează pe clericii iubitori de întâietăți.

Imediat după ce Preafericitul Arhiepiscop al Atenei a citit propunerea Sinodului Bisericii Greciei, Patriarhul Ecumenic a dat explicațiile necesare. Concret, între altele, a spus:

”Pentru fiecare Biserică autocefală a fost emis Tomos, ceea ce înseamnă că în această logică, nici o parte a nici unei Biserici Autocefale nu va putea să revendice autonomia, de vreme ce pentru fiecare a fost emis Tomos sau Act Patriarhal. Oricum, în această logică este interzisă pentru toate autonomia”.

Referindu-se la așa-numitele Țări Noi a dat asigurarea că Patriarhia Ecumenică nu are nici o intenție să acorde autonomie acestor regiuni. A precizat însă că Patriarhia Ecumenică susține că ”acestea sunt eparhiile sale, atât din punct de vedere duhovnicesc, cât și canonic sunt subordonate Patriarhiei Ecumenice, care după catastrofa din Asia Mică a cedat printr-un acord administrarea mitropoliilor Țărilor Noi Bisericii Surori a Greciei. Din punct de vedere administrativ aceste mitropolii sunt subordonate Bisericii Greciei și nu există nici o obiecție în acest sens”.

A încheiat dând asigurări în fața tuturor Părinților ”Sfântului și Marelui Sinod” că ”nu există nici un motiv de neliniște, nu avem nici o intenție”, dar ”va continua statutul actual”. În plus, a precizat că acest lucru este valabil ”pentru toate Bisericile Autocefale pentru care au fost emise Tomosuri sau Acte”, adică ”nu poate fi acordată autonomia”.

După aceasta, Arhiepiscopul Atenei și întregii Grecii a declarat că îl vom primi cu bucurie pe Patriarhul Ecumenic în Biserica Greciei,  atât în eparhiile de sud, cât și în cele de nord. Prin urmare, Biserica Greciei nu a insistat pe adăugarea acelui paragraf la text, pentru că a considerat că după explicațiile Patriarhului Ecumenic problema era fără obiect.

c) ”Relațiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine”

Textul intitulat ”Relațiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine”, care a fost prezentat ”Sfântului și Marelui Sinod” spre a fi discutat și a se hotărî asupra lui, a provenit din reunirea a două texte, care au fost elaborate de Conferințele Panortodoxe Presinodale. Unul dintre acestea a avut același titlu cu textul în cauză, iar celălalt avea titlul ”Biserica Ortodoxă și Mișcarea Ecumenică”.

Din reunirea textelor menționate mai sus, care a fost realizată în perioada 2014-2015 de către Comisia Interortodoxă specială pentru Revizuirea textelor, au rezultat anumite probleme și s-au strecurat noțiuni contradictorii, așa cum vom vedea imediat.

i. Biserica Ortodoxă și cei din afara ei

Textul dinainte de 2014 folosea în titlu termenul de ”restul lumii creștine” pentru creștinii din afara Bisericii Ortodoxe, nu doar pentru cei ai Apusului, ci și ai Răsăritului, și se referea la dialogurile Bisericii Ortodoxe cu aceștia. Celălalt text era împărțit în capitole, după cum urmează: ”Dialogul cu anglicanii”, ”Dialogul cu vechii catolici”, ”Dialogul cu vechile Biserici răsăritene”, ”Dialogul cu romano-catolicii”, ”Dialogul cu luteranii”, ”Dialogul cu reformați”.

Este evident că titulatura de ”restul lumii creștine” cuprinde un cerc larg de creștini, care s-au diferențiat în chestiuni dogmatice de vechea tradiție bisericească, păstrată în Biserica Ortodoxă, care constituie astfel Biserica istorică. Este vorba deopotrivă de ereticii din antichitate și de cei din epoca modernă.

Este de înțeles, desigur, că uneori în vorbire este folosit cuvântul ”Biserică” pentru a fi caracterizate toate grupările și comunitățile creștine, dar este și mai de înțeles că atunci când sunt alcătuite expuneri exacte ale credinței ortodoxe, care vor constitui Hotărâri ale Sfântului și Marelui Sinod, trebuie folosită precizia termenilor și a sensurilor acestora.

De altfel, potrivit profesorului Gheorghios Mantzaridis, termenul de ”biserică” este folosit în limbajul de zi cu zi și cu referire la diferite confesiuni creștine cu sens sociologic. Însă în continuare profesorul atrage atenția că ”folosirea termenului de biserică la nivel teologic cu sens sociologic este derutantă și compromite orice dialog teologic real. Potrivit eclesiologiei ortodoxe, termenul de biserică nu poate fi aplicat unor instituții creștine neortodoxe”.

Să observăm că în vechiul text ”Biserica Ortodoxă și Mișcarea Ecumenică”, care a fost combinat cu textul ”Relațiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine”, între altele se scria:

”Biserica Ortodoxă constată că de-a lungul istoriei, din diferite motive și în diferite moduri, au fost observate multe și importante îndepărtări de la tradiția Bisericii nedespărțite. Astfel, în lumea creștină au apărut concepții deviante despre unitate și despre însăși esența Bisericii”.

Această semnalare importantă a dispărut din textul unificat, care a fost semnat de Întâistătătorii Bisericilor la Geneva în ianuarie 2016!

Adică, din acest text reieșea clar că Biserica cea Una este Biserica Ortodoxă, câtă vreme celelalte grupări creștine s-au rupt de aceasta. Și totuși acest paragraf a fost șters înainte de a fi semnat textul de către Întâistătători.

Aceste motive au determinat Sinodul Permanent și Sinodul plenar al Bisericii Greciei să adapteze întregul text la sensul titlului ”Relațiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine” și astfel au hotărât să folosească, între altele, expresia ”confesiuni și comunități creștine”. Concret:

La paragraful 6 scria:

Biserica Ortodoxă recunoaşte existenţa istorică a altor Biserici şi confesiuni creştine, cu care nu este în comuniune”.

În locul acestuia, Sinodul plenar al Bisericii Greciei a hotărât să propună următoarea formulare:

”Biserica Ortodoxă cunoaşte existenţa istorică a altor confesiuni și comunități creştine, cu care nu este în comuniune”.

Aceeași expresie este reluată în același paragraf, precum și în paragrafele 16, 19, 20 și 21 ale aceluiași text și este corectată în același mod.

Comentariu ermineutic

După cum se știe, titlul acestui text se referă la Biserica Ortodoxă și restul lumii creștine, a Răsăritului și a Apusului, adică la precalcedonieni, nestorieni, monoteliți, romano-catolici, anglicani, vechi-catolici, reformați etc.

Prin urmare, conținutul textului nu trebuie să se diferențieze de titlul său, care arată diferența dintre Biserica Ortodoxă și restul lumii creștine.

Restul lumii creștine, adică cel din afara Bisericii Ortodoxe, în afară de creștinii Răsăritului, se împarte în creștinii Apusului, care s-au rupt de Biserica cea Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolică din secolul al XI-lea, avându-l ca centru pe Papă, precum și în protestanții care s-au rupt de Papă, care sunt împărțiți în multe grupări creștine. În al doilea mileniu li s-a atribuit diferite denumiri caracteristice, adică unii au fost caracterizați drept latini, franco-latini, papistași etc., iar ceilalți, reformați, protestanți, anglicani, iar grupările lor au fost numite confesiuni. Creștinii Răsăritului se numără printre aceștia.

Întrucât Biserica Ortodoxă are conștiința de sine că este Biserica cea Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolică, de aceea, dintre alte caracteristici atribuite restului lumii creștine, cum ar fi ”Biserici eterodoxe” etc., Sinodul Bisericii Greciei a preferat termenul de ”confesiuni și comunități creștine”.

Textele care urmează a fi emise de Sfântul și Marele Sinod trebuie să fie expuneri exacte ale credinței ortodoxe și ale conștiinței de sine universale și să folosească o terminologie cât mai exactă cu putință, în acord cu tradiția de veacuri a Bisericii.

La Sinodul din Creta a avut loc o foarte amplă discuție pe această temă, pentru că și alte două Biserici au avut propuneri în acest sens, anume Patriarhia României a propus să fie înlocuită expresia ”biserici creștine” cu expresia ”comunități eterodoxe”, iar Biserica Ciprului a propus să fie caracterizate drept ”Biserici eterodoxe”.

Exista posibilitatea să fie păstrată expresia care exista în titlul textului, adică ”Biserica Ortodoxă și restul lumii creștine” sau expresia ”Biserica Ortodoxă și cei din afara acesteia sauneortodocșii”.

În timpul discuției, Patriarhia României și-a retras propunerea și au rămas propunerile Bisericilor Ciprului și a Greciei.

Această propunere a Bisericii Greciei nu a fost acceptată și Patriarhul Ecumenic l-a îndemnat pe Arhiepiscopul Atenei, Ieronim, să depună o nouă propunere. După aceasta, Arhiepiscopul a făcut delegației Bisericii Greciei o nouă propunere, acceptată prin majoritate de arhiereii delegației.

Pentru noua propunere nu exista împuternicire din partea Sinodului Bisericii Greciei, după cum, de asemenea, sensul acesteia nu corespundea propunerilor Sinodului plenar al Bisericii Greciei. Din păcate, la toate acestea se adaugă și faptul că hotărârea s-a luat în câteva minute. Conținutul propunerii delegației Bisericii Greciei este următorul:

Biserica Greciei propune ”la paragraful al 6-lea, în loc de: «Biserica Ortodoxă recunoaște [notă: în textul inițial, verbul era cunoaște nu recunoaște] existența istorică a altor Biserici și confesiuni creștine», «Biserica Ortodoxă acceptă denumirea istorică a altor Biserici și confesiuni creștine eterodoxe»”.

În forma finală, la o nouă redactare, textul a fost transformat după cum urmează:

”Biserica Ortodoxă acceptă denumirea istorică a altor Biserici și confesiunilor creștine eterodoxe, care nu se află în comuniune cu aceasta”.

Adică, ”cunoaște” a devenit ”acceptă”, ”existența istorică” a devenit ”denumire istorică” și la termenul ”Biserici” s-a adăugat cuvântul ”eterodoxe”.

Întrebările sunt multe: De ce nu a rămas verbul ”cunoaște”? Există denumirea unui lucru fără existența acestuia? Ce înseamnă ”Biserici creștine eterodoxe”, de vreme ce eterodox înseamnă eretic?

Arhiepiscopul Atenei, Ieronim, a citit chiar și raționamentul hotărârii, potrivit cu Buletinul de Presă care a fost emis de Sfântul Sinod al Bisericii Greciei:

”Prin acest amendament obținem o hotărâre sinodală care pentru prima oară în istorie limitează cadrul istoric al relațiilor cu eterodocșii nu la existență, ci DOAR la denumirea istorică a acestora ca Biserici sau confesiuni creștine eterodoxe. Urmările eclesiologice ale acestei modificări sunt de la sine înțelese. Nu doar că nu influențează negativ în vreun fel oarecare îndelungata tradiție ortodoxă, ci dimpotrivă în mod clar eclesiologia ortodoxă este păstrată neatinsă”.

Această nouă propunere a fost acceptată de către Patriarhia Ecumenică și mulți dintre ierarhii prezenți au aplaudat.

Prin urmare, propunerea Sinodului Bisericii Greciei nu a fost acceptată, ci doar noua propunere adoptată prin majoritate a Delegației Bisericii Greciei.

În Buletinul de Presă al Bisericii Greciei din acea zi (25.06.2016) a fost formulată opinia că Delegația Bisericii noastre a făcut noua propunere ”urmând (sic) spiritul hotărârilor Sinodului Greciei”.

Însă, în ciuda bunelor intenții ale Arhiepiscopului și ale câtorva ierarhi preocupați să se încheie subiectul fără multă discuție, orice cititor serios al celor două texte va constata că noua propunere, pe care a impus-o prin majoritate Delegația Bisericii noastre, nu era în spiritul hotărârii Sinodului plenar. Acest subiect îl voi dezvolta în alt text, în care voi prezenta în detaliu că propunerea aceasta este în esența ei anti-ortodoxă din multe motive teologice.

În timpul scurtei discuții pe care am avut-o între membrii delegației, am subliniat că din motive de conștiință și teologice, și mai ales pentru că nu am avut împuternicirea Sinodului Bisericii Greciei să modificăm hotărârea acestuia, nu sunt de acord și nu voi semna textul respectiv. Acesta a fost motivul pentru care m-am abținut de la dezbaterea pe articole în Sinod a acestui text și, desigur, nu am semnat textul respectiv.

Două au fost, în opinia mea, faptele triste care au avut loc: a) eludarea hotărârii Sinodului Bisericii Greciei, în mod inconștient sau conștient, și b) recunoașterea eclesialității confesiunilor eterodoxe, adică a comunităților eretice. Acest lucru este foarte periculos, dacă se gândește cineva că doar în Statele Unite există peste 50 000 de grupări protestante creștine, cu multe particularități fiecare dintre acestea care sunt numite ”Biserici”!

i.i. Participarea la Consiliul Mondial al Bisericilor (CMB)

La paragraful 17 se face referire la Consiliul Mondial al Bisericilor și la participarea Bisericilor Ortodoxe la acesta. În ce le privește, Bisericile Ortodoxe ”contribuie prin toate mijloacele care le stau la dispoziţie la mărturisirea adevărului şi la promovarea unităţii creştinilor”.

În Sinodul Bisericii Greciei întrunit în mai a.c. a avut loc o amplă discuție despre CMB. O parte a arhiereilor au cerut să fie șterse paragrafele textului care se referă la CMB, iar Biserica Greciei să se retragă din CMB. S-a votat prin ridicarea mâinii și predominat poziția de a fi păstrate în text paragrafele respective, iar Biserica Greciei să continue să participe în CMB. Eu, personal, am susținut poziția de a fi observatori, așa cum fac ”romano-catolicii”.

După aceasta, Sinodul plenar al Bisericii Greciei a hotărât să propună următoarea formulare la respectivul paragraf:

”Bisericile Ortodoxe locale, membre ale CMB,… contribuie prin toate mijloacele care le stau la dispoziție prin promovarea coexistenței pașnice și a colaborării în provocările și problemele socio-politice majore”.

Comentariu ermineutic

Participarea Bisericii Ortodoxe la ”Consiliul Mondial al Bisericilor” (CMB) se face cu anumite premise și anumite criterii stabilite. Biserica Ortodoxă nu acceptă în nici un chip ideea ”egalității confesiunilor” și CMB ”nu este o supra-Biserică și în nici o circumstanță nu este permis  să devină așa ceva”.

Acest lucru justifică întru totul înlocuirea frazei în care se afirmă că Bisericile Ortodoxe locale, participante ca membre în CMB ”contribuie prin toate mijloacele care le stau la dispoziţie la mărturisirea adevărului şi la promovarea unităţii creştinilor” cu formularea: ”contribuie prin toate mijloacele care le stau la dispoziție prin promovarea coexistenței pașnice și a colaborării în provocările și problemele socio-politice majore”.

Conștiința de sine a Bisericii Ortodoxe îi impune să colaboreze cu comunitățile și confesiunile creștine, ale Răsăritului și Apusului, pentru soluționarea numeroaselor probleme sociale, cum sunt războaiele, numeroasele crize sociale etc. Însă ori de câte ori se discută despre unitatea creștinilor, acest lucru se face cu perspectiva de a se întoarce cei care s-au îndepărtat de la tradiția unitară a primului mileniu la Biserica Ortodoxă, care păstrează adevărul credinței revelate.

Această propunere a Bisericii Greciei a fost acceptată în text, prin ștergerea cuvântului ”problemele”, lăsând expresia ”provocările socio-politice”.

i.i.i. Dialogurile cu eterodocșii și modul de intrare a lor în Biserica Ortodoxă

La paragraful 20 al textului inițial scria:

”Perspectivele dialogurilor teologice ale Bisericii Ortodoxe cu alte biserici şi confesiuni creştine sunt întotdeauna determinate pe baza criteriilor canonice ale tradiţiei bisericeşti deja constituite (canonul 7 al Sinodului II Ecumenic şi canonul 95 al Sinodului Ecumenic Quinisext)”.

În locul acestuia, Sinodul Bisericii Greciei a hotărât să propună următoarea revizuire și reformulare, după cum se vede în expresiile subliniate cu litere îngroșate:

”Perspectivele dialogurilor teologice ale Bisericii Ortodoxe cu alte confesiuni și comunități creştine sunt întotdeauna determinate pe baza principiilor eclesiologiei ortodoxe și a criteriilor canonice ale tradiţiei bisericeşti deja constituite, în conformitate cu sfintele canoane ale Sinoadelor Ecumenice și ale Sinoadelor Locale recunoscute de acestea, precum sunt Canoanele 46, 47 și 50 ale Sfinților Apostoli, 8 și 19 ale Sinodului I Ecumenic, Canonul 7 al Sinodului II Ecumenic, Canonul 95 al Sinodului Quinisext și Canoanele 7 și8 al Sinodului de la Laodiceea.

Se precizează că atunci când este aplicată primirea prin iconomie a eterodocșilor prin Libellus și sfânta Mirungere, nu înseamnă că Biserica Ortodoxă recunoaște valabilitatea Botezului sau a altor Taine ale acestora”.

Comentariu ermineutic

Biserica Ortodoxă totdeauna dialoghează ”cu cei care s-au separat, cu cei mai de departe sau mai de aproape”, pe baza unor criterii teologice și canonice ale tradiției bisericești deja constituite, care a fost stabilită prin hotărârile dogmatice și sfintele Canoane ale Sinoadelor Locale și Ecumenice.

Hotărârile dogmatice ale Sinoadelor Ecumenice sunt formularea credinței revelate și sfintele Canoane sunt aplicarea dogmelor-hotărârilor dogmatice în administrație și în practica pastorală a Bisericii. Folosirea selectivă a sfintelor Canoane nu este în acord cu conștiința bisericească ortodoxă.

Se știe că sfintele Canoane ale Sinoadelor Locale din antichitate și Canoanele Părinților au dobândit autoritate ecumenică prin Canonul 2 al Sinodului Ecumenic Quinisext. Respectivele Canoane se referă la modul de primire a eterodocșilor în Biserica Ortodoxă, uneori prin aplicarea akriviei, alteori prin aplicarea iconomiei. Aplicarea akriviei se face prin Botez, în timp ce aplicarea iconomiei se face prin Libellus și mirungere, încă cu niște premise clare, adică, dacă în gruparea eretică de care aparțineau mai înainte au fost botezați prin invocarea Dumnezeului treimic și prin păstrarea tipicului Botezului, adică prin întreita afundare.

Potrivit Sfântului Nicodim Aghioritul ”în Biserica lui Hristos se păstrează două feluri de chivernisire și îndreptare”, anume akrivia și iconomia. Episcopii, care sunt ”iconomisitori ai Bisericii lui Hristos”, exprimă în practică taina dumnezeieștii iconomii, adică taina întrupării Fiului și Cuvântului lui Dumnezeu. Iconomia este o suspendare a akriviei pentru un interval scurt de timp și pentru motive speciale și nu poate fi transformată în akrivie cu valabilitate permanentă.

Apoi, prin acceptarea după iconomie a eterodocșilor, prin Libellus și sfânta mirungere nu se înțelege recunoașterea valabilitatea Botezului sau a celorlalte taine din afara Bisericii.

Hotărârea sinodală a Patriarhilor Răsăritului din anul 1484, care avea conștiința că era ”ecumenică”, după cum însăși mărturisește, în afara de faptul că a anulat hotărârile Sinodului de la Ferrara-Florența, în același timp a hotărât ca primirea ”latinilor” și a celor care se întorc ”de la erezia latină la adevărul Evangheliei” lui Hristos să se facă prin Libellus și mirungere. În slujba care a fost alcătuită se face referire la ”erezia latină” și la întoarcerea la ”teologia curată a bunei credințe, la mărturia acestora și la tradiție”.

În acea epocă, desigur, se aplica încă și la latini tipicul exact al botezului, adică întreita afundare, care a fost anulată mai târziu, la Conciliul Tridentin (1545-1563), și din acest motiv s-a hotărât atunci ca primirea latinilor de către Biserica Ortodoxă să se facă prin Libellus și mirungere.

În cele din urmă, din propunerea Bisericii Greciei a fost acceptată doar afirmația că Dialogurile sunt totdeauna determinate pe baza principiilor eclesiologiei ortodoxe, iar celelalte trei propuneri, care clarifică ce înseamnă principii ale eclesiologiei ortodoxe, nu au fost acceptate. Concret:

Nu a fost acceptat amendamentul: ”cu celelalte confesiuni și comunități creștine”, pentru că însăși Biserica Greciei depusese anterior o nouă propunere pe această temă.

Trebuie observat că, deși nu a fost acceptată propunerea Bisericii Greciei ca expresia ”cu alte Biserici și confesiuni creștine” să fie înlocuită cu expresia ”cu alte confesiuni și comunități creștine”, însă expresia ”cu alte Biserici creștine” a fost înlocuită cu expresia ”cu restul lumii creștine”. Ceea ce este paradoxal este că aici a fost acceptată modificarea, în timp ce la paragraful 6 nu a fost acceptată, fie și cu aceeași expresie: ”cu restul lumii creștine”.

  1. Nu a fost acceptat adaosul privitor la Canoanele 46, 47 și 50 ale Sfinților Apostoli, Canoanele 18 și 19 ale Sinodului I Ecumenic și Canoanele 7 și 8 ale Sinodului de la Laodiceea, la al căror conținut s-a făcut referire mai sus.
  2. Nu a fost acceptată propunerea Sinodului plenar al Bisericii Greciei potrivit căreia, ”atunci când se aplică primirea prin iconomie a eterodocșilor prin Libellus și sfânta Mirungere, nu înseamnă că Biserica Ortodoxă recunoaște valabilitatea Botezului sau a celorlalte Taine ale acestora”.

În același timp, a fost ștearsă din textul inițial referirea la Canonul 7 al Sinodului II Ecumenic și la Canonul 95 la Sinodului Ecumenic Quinisext.

Asta înseamnă că în acest paragraf, prin neacceptarea propunerii Bisericii Greciei, Sinodul din Creta a acceptat cel puțin teologia baptismală, dacă nu și alte concepții teologice problematice. De altfel, pe durata dezbaterii în Sinod se făcea auzită părerea că Botezul eterodocșilor este valid!

Unii ierarhi din alte Biserici Ortodoxe, în timpul dezbaterii, afirmau că nu e posibil să nu acceptăm valabilitatea Botezului eterodocșilor, de vreme ce de altfel acceptăm căsătoriile mixte, adică cele dintre ortodocși și eterodocși. Ceea ce s-a spus în mod oficial m-a determinat de altfel ca în textul despre Taina Căsătoriei să îmi exprim reținerea clară față de urmările eclesiologice ale căsătoriilor mixte.

i.iv. Despre sistemul sinodal

La paragraful 22 al textului Întâistătătorilor scria:

”Biserica Ortodoxă condamnă orice tentativă de dezbinare a unităţii Bisericii, fie din partea unor persoane individuale sau a unor grupuri, sub pretextul unei presupuse apărări a Ortodoxiei pure. După cum mărturiseşte întreaga viaţă a Bisericii Ortodoxe, păstrarea credinţei ortodoxe pure nu este asigurată decât numai prin sistemul sinodal, care constituie dintotdeauna, în sânul Bisericii, judecătorul desemnat şi ultim în materie de credinţă”.

În locul acestuia, Sinodul plenar al Bisericii Greciei a hotărât să propună următoarea formulare:

”Biserica Ortodoxă condamnă orice tentativă de dezbinare a unităţii Bisericii, fie din partea unor persoane individuale sau a unor grupuri, sub pretextul unei presupuse apărări a Ortodoxiei pure. După cum mărturiseşte întreaga viaţă a Bisericii Ortodoxe, păstrarea credinţei ortodoxe pure nu este asigurată (s-au șters cuvintele decât numai) prin sistemul sinodal (Canoanele 6 al Sinodului II Ecumenic și Canoanele 14 și 15 ale Sinodului I-II de la Constantinopol)”. De asemenea, a propus ștergerea expresiei: ”care constituie dintotdeauna, în sânul Bisericii, judecătorul desemnat şi ultim în materie de credinţă”.

Asta înseamnă că în punctul acesta Biserica Greciei a șters cuvintele DECÂT NUMAI, potrivit cărora păstrarea credinței ortodoxe autentice este asigurată DECÂT NUMAI prin sistemul sinodal, a adăugat respectivele canoane, și a șters expresia potrivit căreia sistemul sinodal ar constitui dintotdeauna ”judecătorul desemnat şi ultim în materie de credinţă”.

Comentariu ermineutic

Sistemul sinodal este baza și expresia regimului bisericesc ortodox. Biserica Ortodoxă trăiește și lucrează la toate nivelurile ei ca Sinod, adică Sinod ”între episcopi și capii Bisericilor locale, care astfel mărturisește comuniunea Bisericilor aflate sub aceștia; de asemenea și în orice act de comuniune al primului dintre episcopi (mitropolitul) cu episcopii de sub el, al episcopului cu preoții acestuia; al preotului, capul unei comunități cu clericii și mirenii care fac parte din acea comunitate, al mirenilor între ei” (Arhim. Gheorghios Kapsanis, Egumenul Sfintei Mănăstiri a Cuviosului Grigorie din Sfântul Munte, «Ἡ Ποιµαντική ∆ιακονία κατά τούς ἱερούς Κανόνας» [”Slujirea pastorală după sfintele Canoane”], ed. Ἄθως, Pireu, 1976, p. 112 și urm.).

Sistemul sinodal la nivelul episcopilor exprimă și asigură conștiința Bisericilor Ortodoxe, cler și popor, care conștiință este trăită în Taine, în nevoință și în mărturisirea credinței. Desigur, Sinodul episcopilor este cel care ia hotărârile finale, dar episcopii exprimă învățătura Prorocilor, a Apostolilor și a Părinților, la fel ca și conștiința poporului credincios – clerici, monahi și mireni.

Pentru a ilustra acest lucru, menționăm că în hotărârea Sinodului plenar al Bisericii Greciei se face referire la sfintele Canoane 6 al Sinodului II Ecumenic și 14 și 15 ale Sinodului I-II de la Constantinopol, care asigură unitatea Bisericii, conștiința bisericească de obște și aplicarea dreptății. Nu poate fi conceput Sinod al episcopilor fără poporul lui Dumnezeu, nici turmă fără păstori canonici.

Este semnificativ în acest sens că Înaltpreasfințitul Mitropolit al Iliei, Gherman, care a prezentat o comunicare pe această temă în plenul Sinodului, a propus corectura menționată aducând următoarea justificare:

”Întrucât este posibil ca acest text să fie răstălmăcit de către unii și să se creadă că Sfântul și Marele Sinod acceptă că infailibilitatea în Biserica Ortodoxă este exprimată de către episcopii în Sinod, fără să se țină seama și de întregul clerului și poporului ortodox”.

În același timp, făcând această propunere, a făcut trimitere la o carte relevantă în acest sens: Arhiepiscopul Stylianos (Charkianakis) al Australiei, Περί τό ἀλάθητον τῆς Ἐκκλησίας ἐν τῇὈρθοδόξῳ Θεολογία [Despre infailibilitatea Bisericii în teologia ortodoxă], ed. Ἀποστολικῆς∆ιακονίας τῆς Ἐκλησίας τῆς Ἑλλάδος, Atena 2014.

În final nu a fost acceptată propunerea Bisericii Greciei de a fi șterse cuvintele ”decât numai”, iar din propunerea de a fi adăugate anumite canoane, a rămas doar Canonul 6 al Sinodului II Ecumenic, nu și Canoanele 14 și 15 ale Sinodului I-II de la Constantinopol.

De asemenea, nu a fost ștearsă ultima expresie, așa cum a propus Biserica Greciei, ci a fost modificată prin expresia potrivit căreia sistemul sinodal a constitui dintotdeauna în Biserică ”autoritatea supremă în materie de credință și de rânduieli canonice”, adică la subiectele legate de credință au fost adăugate și rânduielile canonice.

i.v. Uniația și antagonismele inter-confesionale

La paragraful 23 al textului Întâistătătorilor se făcea referire la dialogul teologic inter-creștin, ”excluzând orice act sau demers provocator de competiție inter-confesională”.

În acest text, Sinodul plenar al Bisericii Greciei a adăugat între paranteze cuvântul Uniația.

În continuarea textului scrie:

”În acest spirit, Biserica Ortodoxă consideră că este foarte important ca toţi creştinii cu intenţii bune, inspiraţi de principiile fundamentale comune ale credinţei noastre, să încerce să dea un răspuns unanim şi solidar, bazat pe modelul ideal par excellence al omului nou în Hristos, faţă de problemele spinoase pe care ni le pune lumea de astăzi”.

La acest paragraf, Sinodul Bisericii Greciei a făcut trei corecturi. În loc de ”principii ale credinței” pune ”principii ale Evangheliei”. Corectează expresia ”să încerce să dea un răspuns unanim şi solidar, bazat pe modelul ideal par excellence al omului nou în Hristos, faţă de problemele spinoase pe care ni le pune lumea de astăzi” prin: ”să încerce să dea un răspuns unanim şi solidar, bazat pe modelul par excellence al omului nou în Hristos, faţă de problemele spinoase ale lumii de astăzi”. Și este șters cuvântul ”ideal” înainte de cuvântul ”model”.

Comentariu ermineutic

Dialogul teologic care există între diferitele confesiuni și comunități creștine trebuie să se facă pe baza unor criterii și premise teologice și bisericești, este un dialog al dragostei în dragoste și un dialog al adevărului în dragoste, pe baza Evangheliei și al tâlcuirii adevărate a acesteia prin tradiția bisericească, patristică. Existența Uniației constituie un obstacol în calea adevăratului dialog, pentru că este un sistem unionist perfid, adică un mod mincinos de unire prin păstrarea tuturor diferențelor teologice și a unei uniri exterioare aparente, adică este vorba de o falsă unire, fără criterii teologice și eclesiale. Adevăratul mod de unire este specificarea diferențelor teologice și întoarcerea celor care s-au abătut la tradiția autentică a Prorocilor, Apostolilor și Părinților.

De asemenea, soluționarea tuturor problemelor contemporane se face pe baza învățăturii Evangheliei, așa cum aceasta este păstrată în Biserică și tâlcuită de aceasta, după cum și pe baza modelului omului în Hristos, adică al sfântului, și nu este vorba de un om ideal, ci de Dumnezeu-Omul Iisus Hristos, așa cum Acesta se descoperă sfinților și trăiește în aceștia, după cuvântul Apostolului Pavel: ”nu eu mai trăiesc, ci Hristos trăieşte în mine” (Galateni 2:20).

Propunerea de modificare a expresiei ”principiile fundamentale comune ale credinţei noastre” în ”principiile comune ale Evangheliei” a fost acceptată.

S-a făcut de asemenea și corectarea expresiei ”problemele… pe care ni le pune lumea de astăzi” cu expresia ”probleme ale lumii de azi”, dar nu este decât o corectură de exprimare.

A fost acceptată și ștergerea cuvântului ”ideal” din expresia ”model ideal”.

Adăugarea la text a cuvântului ”Uniație” între paranteze în următoarea expresie a textului inițial:  ”excluzând orice act sau demers provocator de competiție inter-confesională” a fost acceptată după cum urmează: ”excluzând orice act de prozelitism, Uniație sau alt demers provocator de competiție inter-confesională”.

Aceasta înseamnă că în acest punct au fost acceptate unele corecturi de exprimare, precum și chestiunea legată de Uniație, fără însă a fi condamnată în mod expres, ci doar se subliniază că dialogul teologic inter-creștin trebuie să fie ”totdeauna însoţit de mărturie în lume şi de acţiuni care să exprime «bucuria negrăită a Evangheliei» (1 Petru 1,8), excluzând orice act de prozelitism, Uniație sau alt demers provocator de competiție inter-confesională”.

Prin urmare, nu este condamnată explicit Uniația ca formațiune creștină particulară, dar s-a hotărât să fie excluse (”excluzând”), să fie condamnate actele de prozelitism și competiție atât din partea Uniației, cât și din partea oricărei alte confesiuni.

i.vi. Biserica Ortodoxă și divizarea lumii creștine

La paragraful 24 se menționa că ”este imperios ca Biserica Ortodoxă să continue să aducă mărturia ei în lumea creştină divizată, pe baza tradiţiei apostolice şi a credinţei sale”.

Sinodul Bisericii Greciei a adăugat cuvântul ”restul” la expresia ”lumea creștină divizată”, adică:”restul divizat al lumii creștine”.

Același lucru l-a repetat și la paragrafele 4 și 5.

Comentariu ermineutic

Biserica Ortodoxă se roagă la toate slujbele sale pentru unirea tuturor și se străduiește în multe chipuri pentru această lucrare, dar în același timp consideră că restul lumii creștine, lumea creștină din afara Bisericii, este divizată.

Biserica Ortodoxă nu se include pe sine în lumea divizată, ci îi cheamă pe toți la unitatea ei. Unitatea Bisericii Ortodoxe este un dat, ca Trupul adevărat al lui Hristos, avându-L drept Cap pe Hristos. Nu există nici mai multe capete, nici mai multe trupuri.

Şi toate le-a supus sub picioarele Lui şi, mai presus de toate, L-a dat pe El cap Bisericii, Care este trupul Lui, plinirea Celui ce plineşte toate întru toţi” (Efeseni 1:22-23).

Această propunere a Bisericii Greciei nu a fost acceptată și nu s-a adăugat la text cuvântul ”restul”, iar textul a rămas așa cum era, adică ”în lumea creștină divizată”.

i.vii. O singură turmă și adunarea eterodocșilor în aceasta

În ultimul paragraf, nenumerotat, al textului, scria:

”Ne rugăm ca creştinii să lucreze în comun astfel ca ziua în care Domnul să împlinească speranţa Bisericilor Ortodoxe:și va fio turmă şi un păstor” (Ioan 10:16) să fie mai aproape”.

În locul acestuia, Sinodul Bisericii Greciei a hotărât să propună următoarea formulare:

”Ne rugăm ca creştinii să lucreze în comun astfel ca ziua în care Domnul să împlinească speranţa Bisericii Ortodoxe de a se aduna în ea toți cei risipiți și „va fio turmă şi un păstor” (Ioan 10:16)”.

Comentariu ermineutic

Păstorul cel unul este Cel care unește turma cea una, după cuvântul lui Hristos: ”Am şi alte oi, care nu sunt din staulul acesta. Şi pe acelea trebuie să le aduc, şi vor auzi glasul Meu şi va fi o turmă şi un păstor” (Ioan 10:16).

Pasajul acesta se referă la oamenii creați de Tatăl prin Fiul în Duhul Sfânt și care se află în afara staulului oilor, de aceea și trebuie să fie călăuziți de Hristos, să audă glasul Lui și să devină o turmă, în care va stăpâni Păstorul cel Unul.

Sfântul Vasilie cel Mare, tâlcuind acest cuvânt al lui Hristos, scrie:

”Când vorbește despre cei dintre neamuri chemați la mântuire, [Hristos] face referire la un staul distinct de cel al iudeilor”. Prin urmare, acest cuvânt al lui Hristos definește sinagoga iudeilor ca ”staul”. ”Celelalte oi” sunt neamurile care prin dumnezeiasca revelație Îl vor primi pe Hristos. Cele două staule se vor uni și vor alcătui o turmă ”din iudei și din neamuri”, după cuvântul fericitului Eftimie Zigabenul, fapt care s-a împlinit la Cincizecime și după aceasta.

Prin analogie, pasajul acesta se aplică și Bisericii lui Hristos. ”Oi” ale lui Hristos sunt oamenii, creați de către El. ”Staul” al oilor este Biserica Ortodoxă, care păstrează Tradiția apostolică și patristică și este Turma cea una sub Păstorul cel unul. Creștinii care se află ”în afara acesteia”, numiți cu tot felul de nume diferite, trebuie să se întoarcă la credința, tradiția și viața Turmei celei una a lui Hristos. Această lucrare se numește adunare a lor în Turma cea adevărată și se realizează prin lucrarea-energia lui Dumnezeu, împreună-lucrând și voința lor.

Propunere aceasta a fost făcută pentru a exclude teoria ramurilor, potrivit căreia s-a pierdut unitatea dintre creștini și, prin urmare, inclusiv ortodocșii sunt ramuri distincte ale copacului și se zbat și ei pentru unitatea lor.

Propunerea Bisericii Greciei a fost respinsă și nu a trecut în text.

Din toate acestea se vede clar că propunerea de bază a Bisericii Greciei era să se precizeze că grupările creștine care acționează în Răsărit și Apus nu pot fi numite ”Biserici”, ci comunități și confesiuni creștine. Pe această temă a avut loc o amplă dezbatere, așa că, la îndemnul Patriarhului Ecumenic, Delegația Bisericii Greciei a făcut o nouă propunere, care a fost acceptată și a fost inclusă în text.

După aceasta, următoarele corecturi propuse nu au fost susținute competent și, astfel, principalele intervenții hotărâte de Sinodul Bisericii Greciei au fost cumva zădărnicite, cu excepția câtorva corecturi de exprimare.

Prin urmare, din textul ”Relațiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine” nu au fost acceptate următoarele hotărâri ale Sinodului.

Paragraful 6

”Biserica Ortodoxă cunoaște existența istorică a altor confesiuni și comunități creștine, care nu se află în comuniune cu aceasta”.

(Iar noua propunere pe care a depus-o Delegația Bisericii Greciei este problematică din punct de vedere eclesiologic.)

Paragraful 20

”cu celelalte confesiuni și comunități creștine”

”în conformitate cu sfintele Canoane ale Sinoadelor Ecumenice și ale Sinoadelor Locale recunoscute de acestea”

”precum sunt Canoanele 46, 47 și 50 ale Sfinților Apostoli, Canoanele 8 și 9 ale Sinodului I Ecumenic, Canonul 7 al Sinodului II Ecumenic, Canonul 95 al Sinodului Ecumenic Quinisext și Canoanele 7 și 8 ale Sinodului de la Laodiceea.”

”Se precizează că, atunci când se aplică primirea eterodocșilor prin iconomie, prin Libellus și sfânta Mirungere, nu înseamnă că Biserica Ortodoxă recunoaște valabilitatea Botezului sau a celorlalte Taine ale acestora”.

Paragraful 22

”păstrarea credinţei ortodoxe pure nu este asigurată (decât numai) prin sistemul sinodal”

”… (Canoane… și 14 și 15 ale Sinodului I-II de la Constantinopol)… ”

”care constituie dintotdeauna, în sânul Bisericii, judecătorul competent şi ultim în materie de credinţă”. (a fost amendat corespunzător)

Paragraful 24 (și paragrafele 4 și 5)

”restul divizat al lumii creștine”

Epilog

”nădejdea Bisericii Ortodoxe de adunare în aceasta a tuturor celor risipiți”

d) Enciclica ”Sfântului și Marelui Sinod”

Sinodul Permanent al Bisericii Greciei, la ședința sa din iunie 2016, în urma unei discuții în acest sens care a avut loc în Sinodul Plenar al Bisericii Greciei din mai, a hotărât să adopte o propunere a mea de a fi inclusă în Enciclica ”Sfântului și Marelui Sinod” precizarea că întreaga viață a Bisericii este un Sinod neîntrerupt și, când aveau loc Sinoade Locale și Ecumenice în primul și al doilea mileniu al Bisericii, ele exprimau experiența și mărturisirea Cincizecimii.

În aceste cadre ar trebui să se vorbească despre Marile Sinoade din timpul Sfântului Fotie cel Mare și al Sfântului Grigorie Palama, care au fost caracterizate de mulți ca Sinoade Ecumenice.

Va trebui evidențiat că Sinodul din timpul Sfântului Fotie cel Mare a fost caracterizat ca Sinodul VIII Ecumenic prin Hotărârea Patriarhilor Răsăritului din 1848, iar hotărârile Sinodului din 1351 din timpul Sfântului Grigorie Palama au fost cuprinse în ”Sinodiconul Ortodoxiei”, care este citit în prima Duminică a Postului Mare, adică în Duminica Ortodoxiei.

Înaltpreasfințitul Mitropolit de Ilion, Petroupoli și Acharnon, Atenagora, care a fost reprezentant al Bisericii Greciei în Comisia de Redactare a Enciclicei ”Sfântului și Marelui Sinod” și cu care m-am aflat în continuu în contact telefonic pe durata alcătuirii Enciclicei, a făcut această propunere în Comisie și astfel a fost alcătuit următorul paragraf în Enciclica menționată mai sus:

”3. Biserica Ortodoxă, în unitatea şi universalitatea (sobornicitatea) ei, este Biserica Sinoadelor, începând cu Sinodul Apostolic din Ierusalim (Faptele Apostolilor 15, 5-29) şi până astăzi. Biserica în sine este un Sinod, stabilit de Hristos și călăuzit de Duhul Sfânt, conform cuvântului apostolic: „părutu-s-a Duhului Sfânt și nouă” (Faptele Apostolilor 15, 28). Prin Sinoadele Ecumenice și Locale, Biserica a binevestit și binevestește taina Sfintei Treimi, care s-a descoperit prin întruparea Fiului și Cuvântului lui Dumnezeu. Lucrarea sinodală se continuă neîntrerupt în istorie prin sinoadele ulterioare, de autoritate universală, cum sunt, spre exemplu, Marele Sinod convocat de Marele Fotie, Patriarhul Constantinopolului (879-880) și Marile Sinoade convocate de Sfântul Grigorie Palama (1341, 1351, 1368), prin care s-a confirmat adevărul de credință, în special cu privire la purcederea Duhului Sfânt și participarea omului la energiile divine necreate. De asemenea, și prin Sfintele și Marile Sinoade din Constantinopol din anul 1484 pentru respingerea sinodului unionist de la Florența (1438-1439), cele din anii 1638, 1642 și 1691 pentru respingerea învățăturilor protestante, precum și cel din 1872 pentru condamnarea etnofiletismului ca erezie eclesiologică”.

Consider că în această chestiune Biserica noastră a avut un succes important, care trebuie recunoscut. Nu știu însă de ce între Sinoadele din timpul Sfântului Grigorie Palama nu a fost inclus și Sinodul din 1347, care între altele l-a ales pe Sfântul Grigorie Palama Arhiepiscop al Tesalonicului.

Concluzii

Propunerile Sinodului Bisericii Greciei către ”Sfântul și Marele Sinod” au fost făcute în perspectiva dezbaterii asupra lor și a acceptării lor și de către celelalte Biserici. Nu poate cineva să fie absolut în aceste chestiuni și să ceară să fie acceptate neapărat propunerile sale pe durata dezbaterilor. De altfel, și alte Biserici au făcut propuneri, dintre care unele au fost acceptate, altele nu.

Problema, însă, în ce privește Biserica Greciei, este că pentru textul ”Relațiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine” Delegația Elenă a depus o nouă propunere, diferită de propunerea Sinodului plenar al Bisericii Greciei, care, în opinia mea, este problematică, lucru care a avut consecințe și asupra celorlalte propuneri pe care le-a depus la acest text.

În orice caz, din cele consemnate anterior se pot trage următoarele concluzii.

  1. Delegația Bisericii Greciei a reușit să includă pozițiile Sinodului elen în primul text, cel despre ontologia persoanei umane. Pe de o parte, în text a rămas cuvântul ”persoană”, alături de cel de ”om” în vederea unei dezbateri ulterioare, dar a fost eliminat tot ce se referea la ontologia persoanei în conexiune cu Dumnezeul Treimic, anume că omul este purtător al chipului Dumnezeului personal, că această comuniune a persoanelor reflectă după har, prin unitatea neamului omenesc, viața din interiorul Sfintei Treimi și comuniunea dumnezeieștilor Persoane. Aceasta înseamnă că întreaga teologie contemporană despre comuniunea Persoanelor dumnezeiești, despre om ca purtător al chipului Dumnezeului personal, iar nu ca făptură creată după chip și după asemănarea lui Dumnezeu și despre comuniunea persoanelor umane ce reflectă harul Dumnezeului Treimic, care constituie personalismul contemporan, au fost respinse de ”Sfântul și Marele Sinod”.
  1. În ce privește textul despre autonomie, Biserica Greciei a primit asigurarea Patriarhului Ecumenic că va rămâne valabil statutul existent al Țărilor Noi, că, altfel spus, Mitropoliile acestea sunt subordonate canonic Patriarhiei Ecumenice, dar au fost încredințate sub tutela Bisericii Autocefale a Greciei pentru administrarea lor, că va fi păstrat acest statut și că nu se va acorda autonomie acestor regiuni și nici altor regiuni pentru care a fost emis Tomos sau Act Patriarhal.
  2. În ce privește cel mai important text, cel care se referea la relațiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine, după ce Delegația Bisericii Grecia a modificat hotărârea Sinodului elen în punctul de bază și a depus, votând prin majoritate, o nouă propunere fără împuternicire din partea Sinodului elen, nu au fost susținute competent celelalte propuneri esențiale, cele referitoare la validitatea sau invaliditatea botezului eterodocșilor și la rugăciunea pentru adunarea acestora în Biserica cea Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolică.

Astfel, textul final este diplomatic, fiind caracterizat de o ”ambiguitate creatoare”, după cum s-a scris, și conține argumente care pot fi acceptate de toate părțile, de aceea consider că displace deopotrivă ortodocșilor și eterodocșilor, este îmbibat de teologie baptismală și, indirect, dar clar, și de teoria ramurilor, după cum s-a văzut și din discuții, și de asemenea, dezbaterea s-a deplasat ușor, dar conștient, de la principiul exclusivității la principiul inclusivității.

După cum se știe, în virtutea principiului exclusivității se afirmă că Biserica Ortodoxă este Biserica cea Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolică, în timp ce, potrivit principiului inclusivității, se afirmă că există multe Biserici, în care se recunoaște ca punct de bază Botezul valid, iar Dialogurile au loc în vederea ajungerii la unitatea deplină. Adică, potrivit principiului inclusivității, hotarele canonice și sacramentale ale Bisericii nu coincid, așa cum este valabil în mod clar potrivit principiului exclusivității.

În orice caz, a surprins faptul că unii ierarhi care dețin importante poziții în Biserică și se află la vârsta a treia a vieții lor susțineau poziții antiortodoxe justificând că așa i-au învățat profesorii lor, în prima jumătate a secolului XX, deși între timp a avut loc o amplă cercetare pe baza izvoarelor patristice, ca de pildă la Sfântul Irineu, Episcopul Lugdunului, Sfântul Maxim Mărturisitorul, Sfântul Grigorie Palama etc., care cercetare a răsturnat aceste poziții.

De altfel, până în secolul al XIX-lea exista aceeași terminologie cu privire la Biserica Ortodoxă și eterodocși, cu puține excepții, care a fost răsturnată la începuturile secolului al XX-lea prin Enciclica Patriarhiei Ecumenice ”Către Bisericile lui Hristos de pretutindeni”, din 1920, care a avut loc după diferite evenimente care au precedat această Enciclică.

Paradoxul este că ierarhii aceștia îi invocau pe profesorii lor, care, în mod clar, așa cum a demonstrat cercetarea științifică, fuseseră influențați de teologia scolastică și  protestantă, și nu au făcut ei înșiși ulterior cercetări patristice, pe care ar fi fost datori să le facă, indiferent de faptul că erau succesorii profesorilor menționați. Și, oricum, este paradoxal ca un ierarh să invoce niște profesori depășiți și nu pe Prorocii, Apostolii și Părinții Bisericii, așa cum a mărturisit la hirotonia sa întru episcop.

Ierotheos Vlachos, mitropolit de Navpaktos, Septembrie 2016

Traducere de m. Filotheu Bălan (paginile 1-5) şi Tatiana Petrache (paginile 5-31)

283a4f5e35f0f09c55580ed68a02b714

*


Categorii

"Marele Sinod Panortodox" (de la Creta - inainte si dupa), Arhiepiscopul Ieronim al Atenei, Ierarhi greci, IPS Hierotheos Vlachos

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

32 Commentarii la “NOUA DARE DE SEAMA EXHAUSTIVA A MITROPOLITULUI IEROTHEOS VLACHOS despre evolutiile deciziilor BISERICII GRECIEI referitoare la documentele SINODULUI DIN CRETA. Ierarhul grec constata INCALCAREA MANDATULUI Sinodului Bisericii Greciei in privinta DOCUMENTULUI ECUMENIST. De asemenea, critica prezenta implicita a TEOLOGIEI BAPTISMALE si a TEORIEI RAMURILOR

  1. Cu alte cuvinte, nu a făcut rău că a participat la Sinod ca să susțină amendamentele propuse de Ierarhia greacă. Problema este că nu au fost susținute de toți (Arhiepiscop) cu tărie, fără compromisuri, așa cum ar trebui să fie mărturisită credința, fără negociere.
    O pacoste mare constă în continuarea participării la CMB și, prin extensie, la Mișcarea Ecumenic(st)ă în general.
    Dacă textul cretan ar fi acceptat denumirea sociologică, nu istorică a altor Biserici, atunci ar fi fost o expresie corectă, chiar dacă nu și-ar fi avut locul într-un text dogmatic (depinde cât de dogmatic sau de politic este documentul 6).

  2. “Sinodul din Creta si pastorii participanti” – tilul comentariului.

    IPS Ierotheos ne-a dezvaluit ceva care ne intristeaza, dar care ne si ajuta sa intelegem mai bine ce s-a intamplat in Creta. Reiau finalul materialului:

    “În orice caz, a surprins faptul că unii ierarhi care dețin importante poziții în Biserică și se află la vârsta a treia a vieții lor susțineau poziții antiortodoxe justificând că așa i-au învățat profesorii lor, în prima jumătate a secolului XX, deși între timp a avut loc o amplă cercetare pe baza izvoarelor patristice, ca de pildă la Sfântul Irineu, Episcopul Lugdunului, Sfântul Maxim Mărturisitorul, Sfântul Grigorie Palama etc., care cercetare a răsturnat aceste poziții.

    De altfel, până în secolul al XIX-lea exista aceeași terminologie cu privire la Biserica Ortodoxă și eterodocși, cu puține excepții, care a fost răsturnată la începuturile secolului al XX-lea prin Enciclica Patriarhiei Ecumenice ”Către Bisericile lui Hristos de pretutindeni”, din 1920, care a avut loc după diferite evenimente care au precedat această Enciclică.

    Paradoxul este că ierarhii aceștia îi invocau pe profesorii lor, care, în mod clar, așa cum a demonstrat cercetarea științifică, fuseseră influențați de teologia scolastică și protestantă, și nu au făcut ei înșiși ulterior cercetări patristice, pe care ar fi fost datori să le facă, indiferent de faptul că erau succesorii profesorilor menționați. Și, oricum, este paradoxal ca un ierarh să invoce niște profesori depășiți și nu pe Prorocii, Apostolii și Părinții Bisericii, așa cum a mărturisit la hirotonia sa întru episcop.”

    Despre acesti pseudo-pastori al caror glas nu-l cunoastem ne-a avertizat chiar Domnul nostru Iisus Hristos:

    Ioan, cap 10
    “1. Adevărat, adevărat zic vouă: Cel ce nu intră pe uşă, în staulul oilor, ci sare pe aiurea [prin teologia scolastica si protestanta, in cazul de fata, am putea spune – Nota mea], acela este fur şi tâlhar.
    2. Iar cel ce intră prin uşă este păstorul oilor.
    3. Acestuia portarul îi deschide şi oile ascultă de glasul lui, şi oile sale le cheamă pe nume şi le mână afară.
    4. Şi când le scoate afară pe toate ale sale, merge înaintea lor, şi oile merg după el, căci cunosc glasul lui.
    5. Iar după un străin [pseudo-pastor], ele nu vor merge, ci vor fugi de el, pentru că nu cunosc glasul lui.”

    Doamne ajuta!

  3. Două dintre afirmatiile monahilor athoniti care au conferențiat în românia :
    1. „Ierarhii care au participat la sinod au har, din moment ce încă nu au fost caterisiţi” – deci caterisirea nu este doar un act juridic, cum sustin unii” mărturisitori ” care interpretează în mod eretic si hulitor canoanele. Mirenii NU au puterea de a caterisi clericii căzuți în erezie. Ei se pot delimita de erezia lor, o pot anatemiza ( erezia, nu si pe cei căzuți în erezie, căci anatemizarea acelora este doar în puterea sinodului de episcopi ). Iar faptul că unii clerici ( preoti sau episcopi ) au încetat pomenirea episcopilor ecumenisti, asta nu inseamna ca ecumenistii nu mai au taine valide. Nepomenirea nu are ca si consecinta oprirea harului ecumenistilor.
    2. „Până la o condamnare oficială, putem merge la slujbe unde sunt pomeniţi ierarhi eretici”. – iata cat de absolută este puterea caterisirii oficiale.

  4. Am mai scris eu un comentariu în care spuneam ca folosirea termenului de biserica catolică, nu are în sine însăși nici o erezie. Adevărat. Daca eu trec pe langa o biserica catolică si spun ” aici nu este biserica ortodoxă, este biserica catolică, deci nu fac cruce pentru ca pe masa lor nu este împărtășanie valida, nu este Hristos “, nu am gresit cu nimic. Nu este o erezie deci a numi catolicismul biserica fără har.
    Însă, termenii folositi la sinodul din creta pot fi interpretați în moduri diferite, în contextul în care acest sinod sustine participarea bisericii ortodoxe la CMB, unde ortodocșii au semnat erezii precum teoria ramurilor. Teoria ramurilor spune ca comuniunea dintre bisericile ortodoxă si eterodoxe, este doar un act juridic, nu si harismatic. Adica dupa aceasta teorie, două biserici pot sa nu fie în comuniune dar ambele pot avea taine valide. Se pot anatemiza reciproc, dar pot avea ambele taine valide. De exemplu, ortodocșii si arienii, sau ortodocșii si catolicii. Atunci anatema respectiva are doar un inteles juridic, nu inseamna si oprirea lucrării harului în tainele ereticilor.
    După aceasta teorie daca spunem ”Biserica Ortodoxă acceptă denumirea istorică a altor Biserici și confesiunilor creștine eterodoxe, care nu se află în comuniune cu aceasta”, se intelege comuniunea ca act juridic, si atunci bisericile eterodoxe pot avea taine valide, ceea ce este evident erezie.
    Unii argumentează că uneori sfintii părinți au primit ereticii la ortodoxie fără botezare, doar prin mirungere. După acestia, primirea ereticilor prin mirungere validează prin pogoramant botezul ereticilor. Ceea ce este fals, este o hula. Daca sa zicem, prin pogoramant primesc eretici prin mirungere, si spun ca prin asta validez, prin pogoramant, botezul ereticilor, atunci cum se mai poate explica faptul că, daca as aplica acrivia ortodoxă, as primi aceiasi eretici prin botez ? Căci daca, din pogoramant accept că botezul lor este valid, inseamna ca el chiar este valid, dar eu din acrivie canonică sustin ca nu ar fi. Si atunci rezultă că aplicând acrivia ii botez a doua oară si repet un botez valid. Dar ce acrivie este asta ? Căci canoanele anatemizeaza pe toti cei care repetă un botez valid. Atunci, dupa aceasta teorie, acrivia primirii prin botez ar fi erezie si hulire a unui botez valid. De aceea aceasta teorie a ramurilor nu este ortodoxă ci este erezie. Deci si din punctul de vedere al pogoramantului, cand primesc eretici prin mirungere, consider botezul ereticilor ca fiind nevalid.
    Deci atata timp cat la sinodul din creta a fost acceptat ecumenismul si participarea la CMB cu tot ceea implica acestea, inclusiv teoria ramurilor, expresiile de genul ” biserica eterodoxa ” se interpretează într-un mod eretic, adica : ereticii au taine valide chiar dacă nu sunt în comuniune cu ortodocșii.
    Deasemenea, chiar dacă sinodul a recunoscut biserica ortodoxă ca fiind ” Una sfântă, soborniceasca și apostoleasca biserica “, poate interpreta aceasta expresie în același mod eretic, în conformitate cu teoria ramurilor : este doar o singura biserica soborniceasca și apostoleasca, ortodoxia, dar nu este singura sfânta.
    Ceea ce este esential într-un viitor sinod ortodox ecumenic : sa fie anatemizat ecumenismul si participarea la CMB, toate documentele eretice semnate de ecumenisti, sa fie anatemizati toti cei care sustin ca prin pogoramant pot considera tainele ereticilor, sau doar botezul lor, ca fiind valide ( valid ), si desigur sa fie anatemizati toti ecumenistii.

  5. Ecumenismul este erezia care afirma ca episcopul poate sa faca orice fel de pogoramant doreste, ca un stăpân, si restul bisericii trebuie sa asculte de el, iar el va răspunde în fața lui Dumnezeu.
    Multi preoti spun că scrie : ” episcopul poate sa faca ce pogoraminte crede de cuviință si el singur este responsabil de acestea; preoții trebuie doar sa asculte de stăpân “. În sfintele canoane scrie ca pogoramintele trebuie sa aiba o limită, căci cele care produc sminteala în biserica nu sunt de la Dumnezeu. Acei preoti însă ar spune ” si cine să hotărască în biserica daca un pogoramant este smintitor sau nu, preoții sau episcopii ? Căci sunt oameni care se smintesc chiar si de pogoramintele dumnezeiești făcute în biserica de sfinti, ba unii se smintesc chiar si de virtutile altora; de exemplu unii se smintesc de împărtășirea deasă a altora, sau de nebunia pentru Hristos a altora. Atunci , daca orice pogoramant este smintitor pentru unii, cum putem sa facem deosebirea dintre pogoramintele bune si cele exagerate. Mai bine lăsăm pe seama episcopilor raspunderea asta “. Însă asa nu putem rezolva problema. Căci sfintii au spus că ecumenismul este o erezie. Si noi simtim la fel.
    Ecumenismul este o erezie a pogoramintelor exagerate. Pogoramintele smintitoare sunt considerate ca fiind de la Dumnezeu prin ecumenism. Cum facem deosebirea dintre pogoramintele smintitoare, exagerate, si cele care sunt de la Dumnezeu, chiar dacă si aceasta din urmă pot sminti pe unii ? Prin raspunsul la acestea intrebare se rezolva, în esență, problema ecumenismului, care este poate cea mai subtilă dintre erezii, căci îmbracă aparenta binelui.
    Prin ecumenism, prin pogoraminte exagerate, episcopii pot integra linistit în biserica lui Hristos pe toti ereticii si pagânii, si prin raționamentele de mai sus ( dintre ghilimele ) ei pot închide gura oricui. Sau cel putin asa considera ecumenistii. De asta au spus ei la sinodul din creta ca autoritatea patriarhilor nu poate fi subminată de nimeni, ca este o autoritate absolută ( erezia papismului ), si au spus deasemenea ca toti cei care se vor împotrivi trebuie sancționați de episcopi.
    Problema este insa ca niciodata în biserica lui Hristos, episcopul nu a avut, nu are si nici nu va avea o putere absolută de decizie, nici infailibilitate, ca în papism. Doar adevarul are putere absolută în biserica ortodoxă, iar sfintii întotdeauna au avut un cuvânt mai puternic în biserica, decât episcopii. Unii poate cred ca nu e asa. Însă datorita acestui fapt, unele sinoade au fost anatemizate, datorită adevărului exprimat de sfinti, si care a demascat erezia în care căzuseră acele sinoade. Nici sfintii nu sunt infailibili, dar cu siguranta ei sunt mai apropiati de Dumnezeu, si cunosc adevarul mai bine.
    Iar sfintii întotdeauna au hotărât că biserica ortodoxă trebuie sa aiba o limită, ea nu poate sa includă în sine ereticii si păcătoșii nepocaiti, dupa cuvântul Duhului ” păcatul împotriva Duhului Sfânt nu se va ierta nici în veacul aceasta nici în cel viitor ” – adica cei care fac acest păcat nu pot fi incluși în biserica. Păcatul împotriva Duhului Sfânt il fac cei care nu vor sa se pocaiasca, cei care nu se spovedesc si nu vor sa faca un canon pentru iertarea păcatelor. Deci acestia nu pot fi incluși în biserica.
    În consecință, pogoramintele au aceasta limită : nu se poate ca prin pogoramant sa incluzi în biserica pe cei care nu vor sa faca canonul prevazut de Sinoadele ecumenice, iar episcopii trebuie să aplice aceste canoane hotărâte de Sinoadele ecumenice, si sa isi limiteze pogoramintele. Un sinod ecumenic nu poate desființa canoanele de la Sinoadele ecumenice anterioare. Ca episcopii fac anumite pogoraminte in situatiile limită, în cazurile unde este imposibila aplicarea canoanelor, este una. Dar nu au putere sa includă în biserica păcătoși care refuză canonul de pocainta. În biserica sunt incluși si cei care nu au voie sa se împărtășească, chiar dacă nu sunt uniti deplin cu biserica, dar daca isi fac canonul, sunt partial imbisericiti, sunt în legătură de pocainta cu Duhul Sfânt. Dar cei care refuză canonul de pocainta, păcătuiesc împotriva Duhului, si nu pot fi incluși.
    De aceea, un sinod ecumenic nu poate sa recunoasca tainele ereticilor din afara bisericii ortodoxe, pentru ca ei nici nu au taine valide. Nici din pogoramant nu poti spune o minciuna, si sa afirmi ca ei au taine valide, chiar dacă știi că nu au. Căci asta e limita bisericii pe care si episcopii trebuie sa o respecte.
    Asa se face deosebirea dintre pogoramintele bune si cele rele. De aceea ecumenismul este o erezie, căci biserica trebuie sa aiba o limită.
    Adevarat ca Hristos pe cruce a spus ” Părinte iartă-le lor ca nu stiu ce fac ” referindu-se chiar la cei care L-au răstignit, adica la cei care pacatuiau împotriva Duhului Sfânt, care au refuzat pocainta. Însă sunt două feluri de iertare :
    1. Una este iertarea de păcate care se dă în biserica păcătoșilor care se pocaiesc
    2. Alta este iertarea care se dă, pe pământ, vrăjmașilor bisericii, care refuză pocainta ( si care nu pot fi iertati de păcate nici în veacul acesta nici în cel viitor, dupa cuvântul Domnului ). Acestora li se dă o iertare în sensul că sunt tolerați, în sensul că nu sunt pedepsiti inca după păcatele lor, in viata asta, dupa cuvântul Domnului : iubiti pe vrăjmașii voștri, căci Dumnezeu răsare soarele si peste cei buni si peste cei rai. Cu aceasta iertare a iertat Hristos pe cruce pe cei care L-au răstignit, cu toate că, până la urmă, si Ana, si Caiafa, si Pilat, au avut parte de o moarte rea.

  6. @Emanuel

    Frate Emanuel, ca te vad iscusit si luminat in teologhisire, o intrebare te rog: ce parere are fratia ta, Martin Luther King unde e acum? In rai sau in iad? Cu oile sau cu caprele?

  7. Paște caprele

  8. @ Doroteea
    Dacă sunt eu bun în teologie sau nu, nu stiu, voi vedea la Judecata. Cat despre Luther, la fel, Dumnezeu stie daca este tot în iad, sau nu. Eu stiu ca atunci cand a murit s-a dus sigur în iad, căci stia de ortodoxie, si nu a putut sa o înțeleagă în timpul vietii. Însă unde a ajuns acum, asta Dumnezeu stie. Eu cred că si pe lumea cealaltă exista posibilitatea mântuirii, prin rugăciunile sfinților. Știu de exemplu că împăratul Traian, a fost mantuit prin rugăciunile unui sfânt, chiar dacă a murit păgân. Dar, mântuirea nu poate fi înțeleasă decât ca si convertire la ortodoxie, ca si curățire a sufletului de toate păcatele. Deci exista posibilitatea ca ereticii sa fie curatiti de păcate si pe lumea cealaltă, chiar dacă au murit eretici, si s-au dus în iad după moarte. Prin rugăciunile sfinților. Până la Judecata de apoi, dupa care nu stim ce va mai fi.

    […]

  9. Părintele Calciu Dumitreasa, a fost un vazator al Luminii necreate, si cu toate acestea în ultimii ani din viață a afirmat că în anumite cazuri exceptionale ar împărtăși un catolic ( dar nu pe oricare catolic ), dar nu si un protestant. Dar în același timp a fost total împotriva ecumenismului. Cum se explica asta ? Deasemenea unii spun ca episcopul are voie sa administreze sfintele taine ( nu stiu care taine ) unora din afara bisericii, din pogoramant, în unele situatii. Justifica asta ecumenismul ?
    Nu. Pentru ca una este sa împărtășești un anumit catolic ( mai apropiat de ortodoxie ) în unele situatii de exceptie, si altceva este sa împărtășești pe toti catolicii în masă ( oricât de potrivnici ar fi ei ortodoxiei ).

    Catolicii au fost tolerați în biserica ortodoxă timp de peste cinci sute de ani, până în 1054, căci în tot acest timp biserica romei a avut propovaduitori ai lui filioqve, si ai primatului papal, fără să ii anatemizeze. Catolicii au fost anatemizati abia în 1054 când mai intai, ei iau anatemizat pe ortodocși. Justifica tolerarea catolicilor în biserica de atunci, ecumenismul de acum ?
    Nu. Căci una este faptul că sfintii părinți i-au tolerat pe catolici care erau deja în biserica ( aveau botez ortodox, aveau mirungere, etc., dar căzuseră în erezie ), si altceva este sa ii primesti din afara bisericii, fără botez sau chiar fără mirungere. Ecumenismul vrea sa ii primească pe toti catolicii la împărtășanie, indiferent cat de potrivnici ortodoxiei sunt, si în plus, fără să li se faca nici un botez, fără mirungere. Pur si simplu vrea sa ii introducă în masă în biserica ortodoxă. Si nu doar pe catolici, ci pe toti ereticii. Ori asta este un fel de ” pogoramant ” pe care sfintii părinți nu l-au facut niciodata în istorie, si nici nu l-au permis. Sfintii, în cel mai rau caz, ii primeau pe catolici prin mirungere. Iar daca mai primeau pe câte unul la împărtășire, extrem de rar, din pogoramant, dar nu pe oricare, asta nu justifica primirea tuturor ereticilor în biserica, direct la împărtășanie, fără mirungere sau botez.

  10. Petru:
    Asta imi place mie la vajnicul ortodox roman cu vocatie teologica clara dar neimplinita: stie perfect si instantaneu cine se mantuieste si cine nu! Il iubeste mult Hristos pesemne, de vreme ce ii face cunoscute judecatile Sale!
    Multumesc frate de informare! Inteleg asadar ca sta alaturi de Hitler, Stalin, Maica Tereza, Florence Nightingale, Ioana d’Arc, varii soldati eretici morti eroic in razboaie, atei, neatei dar crestini eretici, medici, oameni simpli, cinstiti sau nu ca nu conteaza oricum etc etc.. Cata vreme nu au fost ortodocsi, Judecata lui Hristos (revelata prin har fratiei tale) e simpla: caprele. Ce ma uimeste insa e diversitatea formidabila a turmei caprelor. Nu te mai intreb daca are vreo importanta ca a comis adulter sau nu, pt ca oricum cu ereticii treaba e limpede-cristal si nici nu Il mai intereseaza pe Domnul cum si au trait viata. Cata vreme nu s au botezat ortodox…totuna.

    Lucian Octavian-Anghel:

    Apropo de exemplul de mai sus: imi admirai curajul de a mi asuma pozitia. Pe mine ma uimeste in schimb cel cu care voi v-o asumati pe a voastra! Pt ca nu e putin lucru sa te pui pe Scaunul lui Hristos si sa imparti oile de capre cu o viteza si usurinta cu care n as fi banuit o clipa ca se desfasoara Marea Judecata a sufletelor omenesti. Suflete pt care Domnul S-a lasat rastignit, intr atat ii sunt de pretioase!
    Ce sa zic…sa admir curajul sau sa ma sperie inconstienta? Spune mi tu.

  11. Emanuel:

    Prietene, NU CRED IN ECUMENISM. Nu mai imi demonstrati atata ca e rau, ca nu e nevoie, bateti la usi deschise.

    Ce incerc sa spun fara a fi citita atent este ca UNA E ECUMENISMUL ALTA E PROBLEMA MANTUIRII ERETICILOR. Doua lycruri complet diferite. Dar complet.
    Am dat un exrmplu cu vinul. Nu revin. Dar va rog pricepeti ca ori de cate ori incercati sa ma convingeti ca Ortodoxia e cea mai tare si ca ecumenismul nu e in regula va aprob total…dar sunteti pe langa subiect.
    Nu mai reiau argumentele ca sincer m am plictisit. Intr o dezbatere premisa de baza este analiza atenta a argumentelor opinentului. Mi este tot mai clar ca, cu rare exceptii, tehnica elementara a dezbaterii nu e cunoscuta in tara noastra si nu a fost predata in scoli probabil niciodata. Pe terenul asta din pacate infloresc nestanjenit toate prejudecatile si ideile fixe.

  12. @Doroteea draga Doamna, sora mai mare, am pus un omulet din ala galben razand la – Paste caprele,- dar nu stiu din ce cauza nu a aparut.. De ce atata incrancenare? Nu stiu cum se intelege, eu sunt ardelean din Bistrita, si faceam o gluma.. Am zis Paste caprele in sens de gluma…incercam sa mai destind un pic ca cu prea multi va sfaditi pe aici..si ma gandeam ca radeti un pic ca aveti nevoie.. Va rog din suflet nu trageti concluzii pripite..Din contra multe am invatat de la Dv.. Iar de mantuit se mantuiesc toti, indiferent de religie , caci judecatile Domnului sunt abis.. De la vrednicul ierarh Bartolomeu al Clujului am invatat ca daca intru intru intr o biserica straina de Ortodoxie, ma descalt si admir… vorbesc cu cei de o alta credinta, dar nu particip la comuniunea cu ei. Uite eu am stat la masa cu catolici ( chiar cumnatul meu e catolic), penticostali, martori lui Iehova, etc ( da nu in restaurant ca nu prea imi permite bugetul 🙂 aici pun un omulet sa nu cumva sa va ofensati sau mai stiu eu ce), am fost la un pastor baptist acasa, in biserica lor, am luat aminte, am vazut, ca oameni i apreciez, dar nu cred in ceea ce ei traiesc, propovaduiesc. Maicuta mea si a noastra Sfanta nu ma lasa. Maicuta… Credinta mea e simpla, Ortodoxia, caci e FIREA MEA. Mai ramane daca sunt vrednic sa o si marturisesc…. Pe la poarta la mama, care locuieste la tara veneau martori lui Iehova, mama le dadea un mar, un pahar cu apa si slobozea in pace..Eu eram mai tanar vroiam sa i scot in suturi…. Credeti ca unu ca mine care sta pe laptop, telefon , prins in vartejul orasului are har sa stie cine se mantuieste si cine nu ? Vai de mine ce ziceti – revelata fratiei tale – cred ca faceti misto – poi eu ? un vierme de om/ ocara oamenilor si defaimarea poporului/ toti cei ce m au vazut m au batjocorit/ graind cu buzele clatinandu si capul… Daca m ati cunoaste, v ati schimba parerea.. Draga Doamna va repet ca toti se mantuiesc dupa atotstiinta Domnului. Ca el nu vrea moartea pacatosului, ci sa fie Viu.Cum , nu stiu… Iubirea lui e atotcuprinzatoare, atat iubeste omul incat nu mai poate de dorul lui. Iar Ortodoxiei ia dat ceva maret, ceva ce nu are egal – Jerfa Fiului, Liturghia cereasca-. Darul acesta e enorm, la fel ca Iertarea.. .. Suntem vrednici de el ? Ma rog sa va lumineze Domnul sa nu va mai suparati pe mine, uitati va ca nu comentez mare branza… ( ma mir de cultura Dv, si de ai altora, si cand vad ce cultura este ma las pagubas in a mai scrie ceva).
    Iertare.

  13. Acum spuneti Doamna draga daca mama mea se mantuieste : pe vremea razboiului au fost fortati sa o boteze la catolici, trecand razboiul s a revenit la ortodoxism. Iar ea nu pot sa compar … e mama.. cate rugaciuni a facut de ma ingrozeste cu rugaciunile ei. Mereu imi zice sa multumesc Domnului, nu ma slabeste…Ea mai are o afinitate fata de Biserica sf Anton de Padova. ( si parintele Arsenie a pictat parca pe Anton …) Traieste ortodox, e obisnuita ca si martea sa posteasca… Deci o femeie simpla ( 4 clase) care nu are teologia bisericii, doar faptele practice , post, slujba, rugaciune, pomeni, etc… si cum se vede prin ochiul duhovnicesc al fratiei tale ? Deci un fapt e ca eu cred ca toti suntem veniti in lume de la Tatal, si la El trebuie sa ne intoarcem, dar unii ratacesc pe cale.. Omul, zidire de mare pret…

  14. @ Doroteea
    Imi pare rau dar nu sunt la curent cu ceea ce vrei tu sa sustii. Eu am citit comentariul tau de sus, si am răspuns la intrebare. Cred ca ereticii si pagânii se pot mantui si pe lumea cealaltă, prin rugăciunile sfinților. Dar asta inseamna convertirea lor la ortodoxie, pe lumea cealaltă, căci nu exista un rai al ortodocșilor si altul al ereticilor si pagânilor. Sau, nu pot intra ereticii si pagânii în rai, cu altă credinta decât ortodoxia, căci spune scriptura ” nimic necurat nu va intra în împărăția cerurilor “. Si, singurul motiv pentru care ereticii si pagânii nu se duc în rai după moarte, singurul motiv pentru care exista iadul, este credinta lor gresita si patimile pe care le au. Mântuirea lor consta in curățirea lor de patimi prin rugăciunile sfinților.
    Adevarat, asta nu are nici o legatura cu ecumenismul. Nu inteleg ce altceva vrei sa spui.

  15. Petru:
    E, n am vazut omuletul. Eu imi cer iertare. Oricum nu era nimic personal ci o discutie de principiu, dar mi ati ridicat mingea la fileu si am profitat.

  16. @admini

    Reclamatie: vedeti ca nu se afiseaza omuletii. Am adaugat si eu unul la postarea anterioara si a disparut.

  17. Petru:

    “Acum spuneti Doamna draga daca mama mea se mantuieste…”

    N-am nici cea mai vaga idee, dar pare o persoana simpatica si inteleapta. Sa va traiasca si sa va bucurati de ea! 🙂

  18. Soră Doroteea, fiecare înțelege cât și cum vrea și poate. Alții au înțeles din puține cuvinte. Iar unii nu înțeleg nici din multe.

    Ajută-ne, Doamne Iisuse Hristoase, și ne scapă!

  19. @Emanuel
    “una este sa împărtășești un anumit catolic (mai apropiat de ortodoxie ) în unele situatii de exceptie, si altceva este sa împărtășești pe toti catolicii în masă (oricât de potrivnici ar fi ei ortodoxiei).”

    Trecand de la “una” la “altceva”: “surorile” ortodoxe care au facut niscaiva avorturi sau si-au abandonat copii sau si-au inselat sotii, pot fi impartasite mai degraba decat catolicii care nu au facut astfel de pacate?

  20. @ M
    Nu. Daca ma uit pe canoane, si eu mereu le am ca si referinta de baza, vad ca :
    – un catolic care se lasa de erezia lui, este imediat botezat, miruns, spovedit, si daca nu are alte păcate opritoare, este si împărtășit. Singur, doar păcatul ereziei, nu are canon decât lăsarea lui.
    – pe cand păcatele avortului, al abandonarii copiilor, sau al preacurviei, au canoane foarte mari. Deci cand lasa aceste păcate, trebuie sa faca mai intai canonul prevazut ( de exemplu preacurvia are oprire 14 ani de la împărtășanie ) si apoi pot fi împărtășite acele persoane.
    Deci diferenta este foarte mare.
    Cu toate ca exista canoane care prevăd pedepse mari pentru cei care au cunoscut ortodoxia dar s-au lepădat de ea, stiind ca aceasta este adevarul. Dar asta este alta problema.

  21. Lucian…

    Iar unii se exprima in cimilituri de doar ei inteleg ce spun.
    Ajuta ne Doamne, nu ne lasa!
    (intelegi ca stilul asta de tragedie antica plasat in contextul unei replici altfel banale are un farmec atat de irezistibil incat nu ma pot opri sa il imit!)

  22. @Doroteea
    Mulțumesc frumos.
    Har si pace de la Domnul.
    Domnul sa va binecuvânteze si cu mai multă înțelepciune duhovniceasca, sa va dăruiască darul smereniei si iubirea cea atotcuprinzatoare .
    Sa va bucurați si Dv de cei alături, de cei dragi..

  23. Hai să gătăm, “Doroteea”.
    Rog pe Domnul să-mi ierte cimiliturile dacă nu au fost întru Adevăr, și pe viitor când oi mai deschide gura să fie bineplăcute Lui.

  24. Petru:
    Multumesc, draga frate! Doamne ajuta!

  25. Lucian:
    Putem afla si nou ce Ii e pe plac Domnului si ce nu, ca de aia ne a dat minte si Scripturi si Spovedanie, ca sa ne putem autoevalua actiunile.
    Domnul e Lumina, nu vad de ce ar agrea obscuritatea. Pildele lui sunt dovada vie – prin ele nu a vrut sa oculteze Adevarul, ci sa l clarifice prin exemplificare. Domnul nu ne a vorbit nici abstract, nici prin ghicitori, ci limpede si viu, cu exemple din viata de zi cu zi a omului.
    Domnul din cate stiu eu uraste ipocrizia.
    Un mesaj odata scris si comunicat presupune intentia autorului de a transmite un mesaj. Daca autorul de fapt vrea sa bage in ceata destinatarul, atunci concluzia e simpla: e ipocrit. Se preface ca comunica dar de fapt zapaceste prin sugestii cetoase. Mai bine n ar scrie, ca sa fie consecvent cu sine insusi.
    Iar daca autorul e de buna credinta, atunci cd destinatarul spune ‘n am inteles’, s ar grabi sa lamureasca.
    Cu alte cuvinte, frate Luciane, hai sa n o mai dam cotita facand pe inteleptii subtili ca sfarsim doar printr o ipocrizie ieftina si neinteleapta. 1 plus 1 fac 2 si stim cu totii asta, n ar trebui sa stau eu s o demonstrez unor ortodocsi cu pretentii. Restul sunt mofturi.

  26. Pingback: Mitropolitul Serafim de Kithire despre Sinodul din Creta: UNELE DOCUMENTE CONTIN PUNCTE DE VEDERE DOGMATICE CARE DISTORSIONEAZA INVATATURA ORTODOXA CU PRIVIRE LA BISERICA | Cuvântul Ortodox
  27. Pingback: IPS HIEROTHEOS VLACHOS DESPRE SINODUL DIN CRETA la conferinta din Iasi: "Ca să vindecăm ceea ce trebuie vindecat e nevoie de multă rugăciune lăuntrică şi teamă de Dumnezeu"
  28. Pingback: IPS HIEROTHEOS VLACHOS criticat pe siteul Doxologia intr-un articol apologetic fata de SINODUL DIN CRETA. Autorul formulei "denumirea istorica a altor biserici", pr. Theodor Zisis
  29. Pingback: IPS HIEROTHEOS VLACHOS Istoricul paragrafului 6 al documentului "Relațiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine"
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Stirile zilei

Carti

Documentare