LEGEA UMILINTEI NATIONALE. Reactii fata de LEGEA “ANTILEGIONARA”. Dezbatere la B1TV cu PARINTELE ALDEA, istoricul Mircea Stanescu si Claudiu Tarziu (Video)/ PARINTELE MARCEL RADUT – analiza detaliata a (ne)temeiurilor juridice. CU BARDA PRIN ISTORIA ROMANILOR, DUPA DICTARE

1-08-2015 32 minute Sublinieri

noua-icoana-a-sfintilor-din-inchisori_-man-diaconesti_

Cititi si:


Pr. Aldea, istoricul Mircea Stanescu si C… de medialert

Subiectul așa-zisei legi “antilegionare” a fost dezbătut vineri seara, la B1 TV, în cadrul unei emisiuni dedicate acestui subiect fierbinte.

Mihai-Andrei Aldea, preot ortodox, istoric, scriitor și etnolog a fost unul dintre invitații emisiunii, alături de jurnalistul Claudiu Târziu și istoricul și cercetătorul Mircea Stănescu.

Părintele Aldea, care a precizat că vorbește în calitate de istoric și etnolog, a comentat în termeni fără echivoc măsură instituirii acestei legi.

“Din punctul meu de vedere, mai mult decât miza pe care o văd unii sau alții, este semnificația gestului. Pentru că o asemenea lege este, ca să mă exprim delicat, un scuipat în fața întregului popor român. Cei care au semnat au dovedit că au fie un total dispreț față de poporul român, fie au un total dispreț față de poporul român. Adică, fie îi cred pe români niște idioți lipsiți de discernământ care fără paza dictatorială a autorității de stat, nu sunt în stare să discearnă între diferitele doctrine care li se prezintă. Ori pur și au renunțat la democrație și merg pe prezumția de vinovăție.

Din punctul lor de vedere, românii sunt un popor de infractori, punct. Iar ei sunt gardienii care păzesc poporul român. Pentru mine, ca istoric, este o întoarcere totală și clară la epoca stalinistă. Domnul de la “Elie Wiesel” făcea apel la sentințele date în timpul ocupației staliniste a României. În timpul acela s-au făcut niște procese atât de rușinoase, încât cu greu pot fi considerate procese. Și totuși, domnia sa le consideră perfect valabile. Practic, staliniștii au preluat puterea în România printr-o asemenea lege. Nu este o lege alcătuită de români. Dacă ați văzut textul cu atenție, nu este este exprimat într-o limbă română literară, juridică, nici nimic. Este într-o gramatică care nu aparține limbii române. Cine a făcut această lege ori nu este român, ori a avut la dispoziție o traducere făcută după ureche. Ei au condamnat comunismul, apoi consideră sentințele date de acest comunismul condamnat de ei, ca fiind valabile”, a spus el.

În cadrul emisiunii, au mai intervenit deputatul PNL Ovidiu Raețchi în calitate de susținător al legii și istoricul Cristian Troncotă.

Cum Crin nu se putea retrage din politică fără să lase un fâs urât mirositor în urma lui – unul din cele mai pestilenţiale, vorba lui Marin Preda –, ne-a căptuşit cu o lege ce tocmai a fost promulgată de Iohannis cu o nonşalanţă demnă de o cauză mai bună. Legea este în totală contradicţie cu Constituţia României, care prevede atât libertatea de conştiinţă, cât şi dreptul la exprimarea opiniei pentru fiecare cetăţean al acestei ţări. În Art. 29 (1) al Constituţiei se spune, literal, că libertatea gândirii şi a opiniilor nu poate fi îngrădită sub nicio formă şi nimeni nu poate fi constrâns să adopte o opinie contrară convingerilor sale. Or, tocmai acest lucru îl face această lege aberantă, cretină şi umilitoare pentru poporul român. Căci nu e vorba de a opina că porcul nu e râmă, doar porc, ci de a apăra valorile spirituale în care ne-am născut şi am crescut.

Legea a fost ouată şi clocită la iniţiativa şi cu concursul fostului PNL, condus de un personaj care, tocmai prin această „capodoperă” a sa, se dovedeşte acum a fi, ca formaţie şi cultură, un biet dăscălaş de istorie care s-a pregătit pe băncile facultăţii doar atât cât să-şi treacă examenele, dovedind lipsa oricărui orizont cultural şi spiritual.

Cum adică să-i interzici unui cetăţean, prin lege, „a promova, în public, idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe”, sau să-i interzici, pe aceeaşi cale, „negarea, contestarea, aprobarea, justificarea sau minimalizarea în mod evident, prin orice mijloace, în public, a holocaustului ori a efectelor acestuia, a genocidului, a crimelor contra umanităţii şi a crimelor de război”, sub ameninţarea unor ani grei de puşcărie!… Oare acestea toate nu intră şi ele la dreptul cetăţeanului de a-şi exprima liber opiniile, în public sau în cadru privat? N-avem decât să-l facem, tot în public sau în privat, de tot rahatul pe un asemenea opinent, dacă nu suntem de acord, dar să-l băgăm în puşcărie pentru o părere? Constituţia e doar o vorbă goală atunci, şi putem să o folosim ca hârtie igienică.

Dar să zicem că toate astea sunt OK şi, dacă am călcat pe bec prin comiterea vreunuia din păcatele de mai sus, n-avem decât, ca persoană publică sau privată, să suportăm consecinţele.

Ce ne facem însă cu istoria, căci multe din marile noastre personalităţi s-au învrednicit, la vremea lor, să calce ele însele pe bec, fără să aibă spiritul vizionar de a dibui că peste zeci, chiar o sută şi mai bine de ani, va veni legea în cauză ca să le terfelească memoria. Pentru cei care ştim un pic de istorie, în România nu au existat partide şi regimuri fasciste, asta şi conform verdictului ferm al Academiei Române înseşi, care a stabilit irevocabil că singura formaţie susceptibilă de a fi catalogată astfel de către unii, Garda de Fier, sau Mişcarea Legionară, nu a fost una fascistă. Anticomunistă da, şi tocmai ăsta e şpilul. Poate şi cu o tentă antievreiască, nu spun antisemită, căci şi arabii fiind semitici la rândul lor, am da cu bota în baltă. E cazul, de asemenea, al lui Eminescu, pentru a cărui eliminare de pe rafturile bibliotecilor şi din stima generală s-au făcut mari eforturi, culminând cu „scheletizarea” patapieviciană, deşi nu s-a invocat neapărat, în acest caz, publicistica lui politică.

Ca s-o scurtăm, Mircea Eliade, cel mai mare istoric al religiilor pe care l-a dat cultura universală şi un mare scriitor totodată, va deveni, ca urmare a acestei însăilări legislative, un produs prohibit. La fel Emil Cioran, Mircea Vulcănescu, Radu Gyr, Valeriu Gafencu (care a şi fost disculpat de Tribunalul Militar pentru acuze de „activitate subversivă”), Arsenie Boca, Justin Pârvu, Constantin Noica şi alţii, mulţi alţii, asupra cărora va fi chemată din nou să-şi dea cu părerea însăşi ilustrissima în nimicnicie persoană – faţă de asemenea uriaşi –, a lui Alexandru Florian, în calitate de şef al Institutului „Elie Wiesel” pe pământ românesc, remarcat între altele ca fost „predicator” de marxism-leninism la Universitatea din Bucureşti, pe vremea sinistrului regim comunist, perioadă pe care omul a ras-o (de ce oare) din excursurile biografice. Aud? Parcă şi comunismul făcea parte din sistemele incriminate în lege. Sau numai atunci când comitea „genocid”, ca în cazul lui Ceauşescu? Genocidul uriaş de după arestarea lui nu mai există? Iar în rest, când comunismul se ocupa de infestarea minţilor tinere, şi nu numai, cu ideologia socialismului ştiinţific, e absolvit de orice păcat? Aici mai putem, ba suntem chiar obligaţi, să remarcăm lipsa de simetrie între comunism şi fascism, cel de al doilea sistem fiind în fapt doar o deviaţie a celui dintâi, care a produs pierderi de vieţi omeneşti de zeci de ori mai multe decât purtătorii de zvastică, omoruri intrate la statistică, precum spunea Stalin.

E vorba, în fond, de cea mai cruntă umilinţă, pe care o suportăm ca popor, din toată istoria noastră. Chiar la moşirea acestei legi a fost cerut „ajutorul” unor organizaţii direct implicate sau cel puţin interesate, precum acest institut, care s-a înfiinţat doar pentru a-i vâna pe nazişti, pe cei care au scăpat tribunalului de la Nürnberg, criminali de război, astfel că nu are nici în clin nici în mânecă cu spiritualitatea şi cultura vreunui popor. Iar Eminescu, Eliade şi ceilalţi de pe lista celor urmăriţi şi persecutaţi de institutul în cauză, la noi (căci sunt bine cunoscute cazurile în care asemenea personalităţi care fac cinste culturii române au fost şterse de pe liste şi li s-au retras, la intervenţia lui, diverse titluri onorifice) nu au comis vreo crimă, decât, poate, pe aceea de a fi apărat cu îndârjire şi până la capăt tocmai valorile noastre naţionale.

Pentru prevederile ei aberante, legea ar putea fi atacată cu succes la Curtea Constituţională. Dar cine s-o facă? Prin Parlament a trecut ca prin brânză, fiind votată în unanimitate de vajnicii noştri parlamentari…

  • Adevarul/ Pr. Marcel Răduţ Seliste:

Despre Legea „anti-legionară“ – recurs împotriva uitării şi necinstei sufleteşti (I)

Legea pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 31/2002 privind interzicerea organizaţiilor şi simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob şi a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii, aflată pentru promulgare, în mapa Preşedintelui României, a provocat nemuţumiri şi tulburări în agora românească, care îi pun sub semnul întrebării seriozitatea.

Atât naţional-creştinii – care recunosc public caracterul eroic al jertfei mărturisitorilor creştini din închisorile comuniste, delimitându-se corect de falsele acuzaţii de apartenenţă criminală la Mişcarea Legionară, colportate împotriva acestor mărturisitori de regimul dictaturii comuniste – cât şi istorici şi cercetători ai fenomenului legionar au exprimat critici mai mult sau mai puţin severe împotriva acestei legi.

O lege adoptată, bizar, nu într-o Românie cuprinsă de nebunia antisemită, de teroarea xenofobă sau agitată de vreo mişcare virulentă de negare a Holocaustului, ci în contextul în care societatea românească nu cunoaşte nici măcar umbra unor asemenea acţiuni anti-democratice şi, în esenţa lor, anti-creştine.

Evident, din tabăra susţinătorilor corectitudinii politice, Legea în discuţie a fost primită cu aplauze, fiind considerată, înainte de toate, o dovadă a asumării, de către România, a valorilor umaniste, filosofice şi juridice ale societăţii capitalismului global – in extremis transformate într-o “Nova Religio Mundi” chemată să facă sinteza, până la diluare şi marginalizare, a identităţilor naţionale. Totodată, aceştia consideră că Legea în discuţie ar fi un instrument juridic capabil să apere societatea românească de “recrudescenţa (sic!) în Europa, a mişcărilor neofasciste antidemocratice, periclitând (bis sic!), nu de puţine ori, liniştea socială”. (vezi Expunerea de motive la Lege, pag. 3).

Considerăm că este necesară o analiză calmă şi cinstită a textului, contextului şi spiritului acestei Legi, astfel că, în rândurile care urmează, încercăm să ne oferim contribuţia la însănătoşirea agorei româneşti, urmând povaţa adresată lui Petre Ţuţea de profesorul universitar, filosoful şi jurnalistul român Nae Ionescu: “Omul, domnule Ţuţea, nu evoluează, nu devine, ci se dumireşte.”

 ***

I. Câteva chestiuni politice şi morale despre personalitatea publică a iniţiatorilor Legii „anti-legionare”:

Legea pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 31/2002 privind interzicerea organizaţiilor şi simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob ş.c.l. a fost iniţiată – conform site-ului Camerei Deputaţilor (sursa) de trei parlamentari liberali (doi deputaţi şi un senator). 

  • Deputatul Gerea Andrei Dominic – absolvent al ASE Bucureşti, a fost ales pentru al treilea mandat de deputat în Circumscripţia Electorală Nr.3 ARGEŞ, Colegiul Uninominal nr.8, din partea PNL (sursa). Cariera politică: membru în Grupul Parlementar al PNL, până în iulie 2014, membru în Grupul Parlamentar Liberal Consevator, format din Partidul Conservator şi Partidul Liberal Reformator al lui Călin Popescu Tăriceanu, iar din iunie 2015, membru în ALDE-Alianţa Liberalilor şi Democraţilor care participă la guvernare, alături de PSD. În prezent, domnul Gerea Andrei Dominic deţine, pentru a doua oară în cariera sa politică de până acum, un portofoliu ministerial, anume funcţia de Ministru al Energiei, Întreprinderilor Mici şi Mijlocii şi Mediului de Afaceri, în Guvernul Victor Ponta (sursa).
  • Ex-Deputatul Scutaru Adrian George – absolvent al Facultăţii de Istorie din Bucureşti, al Colegiului Naţional de Apărare, al Colegiului NATO de la Roma şi al Colegiului Naţional de Informaţii, a fost ales pentru al treilea mandat de deputat în Circumscripţia electorală Nr.10 BUZĂU, Colegiul uninominal nr.1, din partea PNL (sursa). Cariera politică: 1998 – consilier de imagine al politicianului Teodor Meleşcanu, la acel moment preşedinte al Alianţei pentru România, 2001 – purtător de cuvânt al ApR, membru al Biroului Executiv Central al ApR, după ianuarie 2002 – membru al PNL (după fuziunea ApR cu PNL). A fost consilier prezidenţial pentru Securitate Naţională al Preşedintelui Klaus Iohannis, în perioada decembrie 2014 – martie 2015. În aprilie 2015, domnul Scutaru Adrian George era audiat la DNA, într-un dosar penal pentru fapte de corupţie şi apoi este pus sub control judiciar.
  • Senatorul Antonescu George Crin Laurenţiu – principalul iniţiator al Legii în discuţie, este absolvent al Facultăţii de Istorie şi Filosofie Bucureşti, fost profesor de Istorie la Vaslui şi Tulcea, fost muzeograf la Muzeul Judeţean Tulcea “Delta Dunării”, a fost ales pentru al şaselea mandat parlamentar ca senator in colegiul uninominal 2 din Circumscripţia electorală nr.36 Teleorman, din partea PNL (sursa). Cariera politică: membru al PNL Tulcea, membru succesiv în Partidul Alianţei Civice şi în Partidul Liberal ’93, apoi a revenit în PNL. Numele senatorului este menţionat într-un dosar penal instrumentat de DNA, conform site-ului România Curată (sursa).

Despre senatorul Antonescu George Crin Laurenţiu mai facem precizarea că domnia sa, conform site-ului Deutsche Welle în limba română, a fost invitat, în calitate de iniţiator al Legii în discuţie, să participe la o dezbatere internaţională referitoare la problema anti-semitismului în lume, organizată de American Jewish Commitee, în mai 2014, unde a prezentat situaţia anti-semitismului din România (sursa).

Deputatul Ciprian Nica, susţinător important al Legii în discuţie – alături de cei trei parlamentari liberali, iniţiatori ai Legii în discuţie, trebuie amintit şi vicepreşedintele Comisiei Juridice, Ciprian Nica, deputat PSD, prin contribuţia căruia Mişcarea Legionară este calificată, în textul legii, ca oranizaţie fascistă. Absolvent de studii universitare de Drept Economic şi Administrativ, domnul deputat Ciprian Nica a fost demascat de către CNSAS, încă din octombrie 2009, ca turnător al Securităţii lui Ceauşescu, calitatea de colaborator al Securităţii fiind definitiv stabilită în instanţă, în aprilie 2014, prin decizia definitivă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (sursa).

Aceştia sunt iniţiatorii Legii în discuţie. Pe subiectul analizei noastre, observăm pe de o parte, că domniile lor nu dovedesc o suficientă şi temeinică pregătire în domeniile aferente principalelor teme pe care Legea în discuţie doreşte să le reglementeze, iar pe de altă parte, că dimensiunea loialităţii faţă de moralitate în activitatea lor politică este precară – cariera lor publică fiind serios afectată de traseism politic şi/sau de fapte penale. Această precaritate ne face să considerăm că iniţiatorii acestei legi se află, ca din păcate şi alţi politicieni români, în imposibilitatea morală de a iniţia legi care să vindece eventuale răni morale ale societăţii româneşti.

Evident, deşi această dimensiune morală are legătură cu noţiuni precum onoarea, probitatea publică, verticalitatea spirituală şi posesia deplină a bunului simţ, în niciun caz nu poate fi folosită pentru susţinerea ideii că absenţa ori precaritatea ei ar anula puterea legislativă pe care o deţin, individual şi colectiv, membri Parlamentului României.

Absenţa dimensiunii morale a parlamentarilor o judecă fie instanţa de judecată, dacă se transformă în faptă penală, fie electoratul, dacă acesta oboseşte în a alege mereu şi mereu indivizi imorali în forul legislativ al ţării, fie Istoria, dacă Justiţia şi alegătorii au eşuat în a-l sancţiona pe politicianul imoral. Eu am însă certitudinea că această degradare morală va fi judecată şi pedepsită de Dumnezeu. 

***

II. Despre precaritatea şi superficialitatea Expunerii de motive anexată proiectului Legii „anti-legionare”:

Surprinzător la un act normativ atât de important, Expunerea de motive anexată la proiectul Legii în discuţie are doar patru pagini. Totuşi, să urmăm dreptatea şi să spunem că numărul de pagini nu ar fi important – deşi, repetăm, subiectul ar impune o abordare ceva mai profundă şi implicit, mai extinsă – dacă în conţinut aflăm clarificările necesare, argumentele care să susţină irefutabil adevărul suprem al iniţiatorilor de lege.

Din păcate, în opinia noastră, numărul mic de pagini exprimă, în cazul acestei Legi, nu puterea de sinteză şi de argumentare a celor trei parlamentari, ci dimpotrivă, slăbiciunea aproape adolescentină a argumentelor aduse şi mai ales, superficialitatea abordării acestui subiect delicat.

O superficialitate indusă, credem noi, de siguranţa gândului că, într-o lume a globalzării – atât de sensibilă şi cu reacţii agresive la orice adiere de voinţă care s-ar împotrivi nivelării conştiinţelor, prin standardizare şi sintezei naţiunilor, prin contopire şi integrare până la diluare – nimeni nu ar avea curajul să-şi asume o dezbatere corectă şi cinstită, profundă şi atentă a unui proiect de lege în care apar, obsedant, expresii precum “fascism”, “legionar”, “mişcarea legionară”, “anti-semitism”, “xenofobie”, “Holocaust” etc.

În Expunerea de motive, iniţiatorii Legii de modificare a Ordonanţei nr.31/2002, fără vreo grijă – măcar de nivel şcolăresc – pentru consistenţa şi acurateţea argumentelor şi probelor doveditoare, afirmă sec că:

din experienţa (sic!) de până acum privind utilizarea acestui act normativ, cazurile sau manifestările menţionate prin adrese, solicitări sau reclamaţii (plângeri) depuse la Parchet de către diverse entităţi, inclusiv Institutul “Elie Wiesel”, pasibile de a intra sub incidenţa acestui act normativ (Ordonanţa 31/2002 n.n.), au fost finalizate cu închiderea dosarului încă din faza de cercetare. Argumentele de respingere ale Ministerului Public au fost, în majoritatea cazurilor, bazate pe interpretări ale articolelor din lege în care se face referire la Holocaust. În aceste condiţii se impune o clară definire a “Holocaustului pe teritoriul României.”

Considerăm că o lege care se doreşte a fi instrument de combatere a extremismului, fascismului, anti-semitismului, xenofobiei şi negării Holocaustului trebuie mult mai serios argumentată, decât cu afirmaţii care fac mai curând apanajul discursului politicianist şi nu au legătură cu logica şi argumentaţia juridică. Observăm că iniţiatorii Legii în discuţie nu aduc în susţinerea afirmaţiilor făcute date statistice cu privire la plângerile depuse la Parchet în speţe privind negarea Holocaustului pe teritoriul României. Iniţiatorii legii aveau cel puţin posibilitatea să aducă date statistice cu privire la acţiunile în instanţă pierdute de Institutul “Elie Wiesel”, generosul lor partener în elaborarea legii în discuţie.

Mai mult, iniţiatorii Legii trec desconsideră faptul că în România exista – la momentul iniţierii legii, dar şi în prezet – posiblitatea sancţionării imediate şi fără echivoc a faptele despre care domniile lor induc ideea că instanţa ar fi respins să le sancţioneze, din lipsă de reglementare juridică.

Vorbim despre Legea nr.51/1991 privind siguranţa naţională a României, care stabileşte foarte clar, la Art. 3, lit.h şi lit.l: Constituie amenintari la adresa securitatii nationale a Romaniei urmatoarele:

h) initierea, organizarea, savarsirea sau sprijinirea in orice mod a actiunilor totalitariste sau extremiste de sorginte comunista, fascista, legionara sau de orice alta natura, rasiste, antisemite, revizioniste, separatiste care pot pune in pericol sub orice forma unitatea si integritatea teritoriala a Romaniei, precum si incitarea la fapte ce pot periclita ordinea statului de drept;

l) initierea sau constituirea de organizatii sau grupari ori aderarea sau sprijinirea sub orice forma a acestora, in scopul desfasurarii vreuneia din activitatile enumerate la lit. a)-k), precum si desfasurarea in secret de asemenea activitati de catre organizatii sau grupari constituite potrivit legii.

Interpretarea corectă şi aplicarea, prin coroborare, a acestor două litere din Legea siguranţei naţionale în orice speţă cu privire la negarea Holocaustului sau propaganda în favoarea Holocaustului pe teritoriul României, vor conduce la concluzia clară că negarea Holocaustului sau propaganda în favoarea acestuia reprezintă acţiuni care pot fi judecate şi condamnate în instanţă, în temeiul Legii Siguranţei Naţionale, fapt care anulează necesitatea unei duble reglementări, aşa cum aceasta poate rezulta prin promulgarea Legii în discuţie.

În continuarea argumentaţiei lor, iniţiatorii Legii în discuţie afirmă că neajunsul textului în vigoare este că, deşi din punct de vedere istoric lucrurile sunt clare, negaţioniştii de astăzi găsesc scăpări prin faptul că teritoriile actuale ale României nu mai corespund cu cele administrate în acea perioadă de guvernele istorice. Prin urmare considerăm că introducerea unei noi definiţii (a Holocaustului n.n.) este de natură să înlăture atât neajunsurile juridice, cât şi să îndrepte un adevăr istoric constând în aceea că doar guvernele de la acea dată se fac vinovate de participarea la Holocaust în teritoriile administrate de acestea în perioada 1940-1944 şi nu trebuie aruncat stigmatul peste timp, nici asupra statului român şi nici asupra generaţiilor ce au urmat periodei în cauză.

Descoperim, în acest paragraf, un adevărat amalgam de afirmaţii gratuite care se doresc a fi ridicate la rang de argumente în susţinerea unei iniţiative legislative. Să le enumerăm:

Din punct de vedere istoric lucrurile sunt clare. Afirmaţia reprezintă o primă eroare de evaluare a Istoriei comisă de cei trei parlamentari, dintre care doi au pregătire istorică şi se poate prezuma că nu le sunt străine exigenţele analizei istorice. Dacă realitatea comiterii de către autorităţi statale şi militare sau de către organizaţii politice româneşti, în perioada 1940-1944, de fapte criminale care se circumscriu noţiunii de Holocaust este aproape imposibil de contestat, circumstanţele, autorii individuali şi în general, detaliile şi contextul în care au fost comise aceste fapte criminale sunt încă studiate de către istorici şi probabil că vor mai trece câteva decenii, dacă nu chiar mai mult, până vor fi suficient şi limpede lămurite. Chiar dacă am accepta că pentru iniţiatorii Legii în discuţie, lucrurile sunt clare din punct de vedere istoric, tot rămâne neonorată exigenţa argumentării juridice, documentare şi eventual, statistice, a acestei afirmaţii care se doreşte a fi argument în susţinerea unui proiect legislativ.

Negaţioniştii de astăzi găsesc scăpări prin faptul că teritoriile actuale ale României nu mai corespund cu cele administrate în acea perioadă de guvernele istorice. Această afirmaţie (argument?) face trimitere la o altă argumentaţie, anume a partizanilor negării Holocaustului în România. Se resimte necesitatea susţinerii afirmaţiei cu probe directe (exemple de poziţii public exprimate negaţioniştii români ai Holocastului, exemple de speţe juridice în care negaţioniştii au scăpat de Justiţie, folosind respectiva “scăpare” etc.). Din maculatura care neagă Holocaustul din România, publicată după 1989, cu greu poate fi descoperit un aşa de slab argument, cum că uciderea evreilor şi ţiganilor români de către autorităţile statale sau organizaţii politice româneşti, în perioada 1940-1944, în alte teritorii decât cele deţinute de România anului 2015, nu se regăseşte în noţiunea de Holocaust, pe motiv teritorial. Holocaustul în sine vorbeşte despre exterminarea în masă a membrilor unor popoare şi etnii, pe motiv rasial, indiferent de teritoriul unde s-a comis crima, iar condamnarea faptelor penale circumscrise Holocaustului se aplică unor persoane fizice, eventual persoane juridice, indiferent de locul unde au fost comise. În concluzie, afirmaţia legată de aspectul teritorial – pe care legislaţia românească nu l-ar fi luat în considerare şi pe care iniţiatorii Legii în discuţie vor să-l rezolve – are un conţinut diluat şi irelevant, din perspectiva argumentaţiei juridice.

Considerăm că introducerea unei noi definiţii (a Holocaustului n.n.) este de natură să înlăture neajunsurile juridice. Această afirmaţie cu privirie la aşa-zise “neajunsuri juridice” completează afirmaţia mai-sus analizată şi suferă de aceeaşi lipsă de argumentare, de justificare prin dovezi concrete, prin exemple edificatoare şi fără a insista inutil asupra ei, considerăm că este irelevantă din perspectiva argumentaţiei juridice.

Introducerea unei noi definiţii (a Holocaustului n.n.) este de natură (…) să îndrepte un adevăr istoric constând în aceea că doar guvernele de la acea dată se fac vinovate de participarea la Holocaust în teritoriile administrate de acestea în perioada 1940-1944 şi nu trebuie aruncat stigmatul peste timp, nici asupra statului român şi nici asupra generaţiilor ce au urmat periodei în cauză. Iniţiatorii Legii în discuţie operează aici cu o ficţiune juridică, anume aceea că ar fi posibil să fie aruncat un stigmat peste timp asupra statului român. Spunem “ficţiune juridică” pe de o parte pentru că afirmaţia se referă la statul român, subiect de drept care poate fi stigmatizat doar pe cale juridică, iar pe de altă parte, pentru că o astfel de stigmatizare pentru fapte penale trecute, în sensul de sancţionare penală, oricum nu poate fi oprită, de exemplu în cazul despăgubirilor în favoarea persoanelor care au avut de suferit în timpul dictaturilor legionară, antonesciană şi comunistă.

Apoi, este absurd, într-o expunere de motive în susţinerea unei legi, în România anului 2015, să foloseşti trimiteri la o aşa-zisă posibilă stigmatizare a generaţiilor ce au urmat perioadei în cauză, pentru că o astfel de stigmatizare nu este de domeniul juridic, ci de domeniul memoriei colective. Asocierea Germaniei şi în general, a noţiunii de “german”, cu Hitler, lagărele de concentrare, exterminarea în masă a evreilor, ţiganilor, slavilor, asocierea SUA cu primele atacuri cu armă nucleară asupra civililor, asocierea Japoniei cu atacurile kamikaze din timpul ultimului război mondiale etc. vor fi cu greu şi peste multe decenii, poate secole, eliminate din memoria colectivă a naţiunilor şi popoarelor lumii. Asupra României sau a naţiunii române nu se constată existenţa unei stigmatizări din partea altor naţiuni sau popoare pentru fapte comise în timpul celui De-al Doilea Război Mondial, inclusiv cele circumscrise Holocaustului, chiar dacă acestea au fost comise. Dimpotrivă, România este prezentă în memoria popoarelor lumii, sub aspect negativ, ca ţara dictatorului Nicolae Ceauşescu, ca ţara unde comunismul a căzut în mod sângeros, ca ţara unde au fost organizate mineriadele etc.

În textul Expunerii de motive la Legea în discuţie, vom descoperi şi o aserţiune ce ţine de domeniul istoriei doctrinelor şi ideologiilor. Se afirmă următoarele: În România, fascismul a luat denumirea de Mişcarea Legionară sau titulaturi ale unor partide sub care aceasta a funcţionat până în ianurie 1941 (Legiunea Arhanghelului Mihail, Garde de Fier, Totul pentru Ţară etc.).

Referitor la relaţia dintre noţiunea de fascism şi ideologia promovată de Mişcarea Legionară, este interesant de menţionat textul unui document care conţine observaţii despre Legea în discuţie, remis către mass-media (sursa) în data de 5 iunie 2015, de către Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului, din cadrul Academiei Române, sub semnătura directorului institutului Prof. Dr. Radu Ciuceanu, cităm:

“În lucrarea sa Pentru Legionari (1936), Corneliu Zelea Codreanu arată că piatra unghiulară de la care porneşte Legiunea este omul, nu programul politic. Accentul se pune pe crearea elitei politice ca proces de acumulări lente şi pe educarea tineretului în spiritul naţionalismului, al promovării vechilor tradiţii ale poporului român, antibolşevismului, reformarea economică, socială şi politică a societăţii româneşti, având o componentă religioasă puternică, aceasta din urmă conferind un caracter original Mişcării Legionare, în contextul mişcărilor de extremă dreapta europene ale vremii. Prin valorile promovate, Mişcarea Legionară nu poate fi inclusă automat, “a priori”, în curentul “fascist”, încă nedefinit complet şi perceput astăzi ca “depersonalizat” la scară europeană pentru că se nesocotesc trăsăturile fundamental naţionale. (…) Conform declaraţiei publice (2011) a Acad. Dan Berindei, Preşedinte de Onoare al Secţiei de Ştiinţe Istorice şi Arheologice a Academiei Române, Mişcarea Legionară nu poate fi calificată drept “fascistă”, întrucât nu întruneşte, prin elemetele de doctrină pe care le-a adoptat şi promovat, un caracter ideologic fascist”.

Iniţiatorii Legii în discuţie, din dorinţa de a accentua condamnarea Mişcării Legionare şi a oricărei persoane, personalităţi, idei sau acţiuni în legătură cu aceasta, forţează utilizarea termenului de fascism şi obţin contrariul. În epocă, multe din acţiunile politice ale Mişcării Legionare au făcut ca aceasta să poată fi identificată ca parte componentă a familiei formaţiunilor politice naţionaliste şi eventual de extremă dreapta, însă apartenenţa la fascism sau la nazism este încă dificil de dovedit. Probabil că iniţiatorii Legii s-au gândit că sunt folositoare conotaţiile înfricoşătoare ale termenului de fascism şi că utilizarea acestuia oferă o anumită greutate iniţiativei lor legislative, suplinind lipsa unei argumentaţii solide.

***

Ne vom opri, deocamdată, aici cu analiza noastră. Totuşi, este necesar să facem câteva precizări, pentru a ajuta la înţelegerea corectă a demersului nostru jurnalistic:

Nu sunt adeptul Mişcării Legionare, doresc doar o evaluare corectă şi sinceră a istoriei acestei mişcări mistico-politice româneşti, precum şi evitarea unor exagerări inutile care pot genera reacţii adverse periculoase şi care nu ajută la însănătoşirea democraţiei româneşti post-decembriste.

Consider că rasismul, anti-semitismul, xenofobia, uciderea adversarilor politici sau de idei, fundamentalismul religios şi politic sunt absolut incompatibile cu valorile creştinismului, indiferent de tipul de societate în care acestea se manifestă, şi că trebuie permanent şi cu fermitate condamnate şi sancţionate.

Am convingerea că noţiunea de Holocaust are o aplicabilitate mult mai largă, ea cuprinzând atât crimele comise împotriva evreilor, cât şi orice ucideri în masă comise asupra unor comunităţi umane, în temeiul unor criterii rasiale sau religioase, aşa cum a fost exterminarea în masă, alături de evrei, în timpul celui de-aAl Doilea Război Mondial, a ţiganilor, polonezilor, ruşilor, ucrainenilor, sau aşa cum este în vremurile noastre, uciderea în masă a creştinilor orientali şi africani de către extremiştii autoproclamatului Stat Islamic.

Despre promulgata Lege “anti-legionară” – recurs împotriva uitării şi necinstei sufleteşti (II)

În prima parte a analizei noastre, v-am prezentat câteva aspecte ale Expunerii de Motive la legea în discuţie, redactată de parlamentarii liberali deputatulGerea Andrei Dominic, ex-deputatul Scutaru Adrian George şi senatorul Antonescu George Crin Laurenţiu, Credem că am oferit suficiente argumente pentru a demonstra că această Expunere de motive este superficială, precară din perspectivă juridică şi că promovează o viziune politizată asupra unor evenimente istorice pe care specialiştii în domeniu încă le studiază, fără să obţină deocamdată nişte concluzii finale care să ofere o imagine corectă şi completă a acestora.

Legea în discuţie a fost promulgată miercuri, 22 iulie 2015, de Preşedintele Republicii. Probabil că legea va fi atacată la Curtea Constituţională, datorită numeroaselor erori anti-constituţionale pe care le conţine, atât în formă, cât şi în fond. Continuăm analiza noastră şi vă prezentăm câteva opinii despre  Punctul de vedere al Guvernului României la legea în discuţie, remis către Senat în februarie 2014.

În legătură cu această lege, la momentul când se afla încă în dezbatere, Guvernul României a formulat, în conformitate cu art.111, alin (1) din Constituţie, un Punct de vedere caracterizat, în general, prin echilibru şi judecată raţională.

O primă observaţie de bun simţ făcută de Guvern – şi al cărei conţinut pare a fi o subtilă trimitere spre lectura cursului de Drept penal, anul I de studii universitare – este aceea cu privire la modificarea titlului în sensul includerii sintagmei combaterea infracţiunilor. Juriştii Guvernului atenţionează că

“potrivit normelor de tehnică legislativă, titlurile (de legi n.n.) trebuie să cuprindă referiri la fenomenele pe care actele normative doresc să le combată şi nu la combaterea infracţiunilor în general. (…) Prin urmare, fie se precizează în titlu care anume fenomen se doreşte a se combate, fie, dacă acesta este prea complex pentru a putea fi cuprins sintetic în titlu, se poate renunţa la completarea titlului, nefiind necesară, pentru atingerea scopurilor actului normativ, şi cuprindearea expresă a fenomenului dorit a se combate în chiar titlul actului normativ.”

Interesantă este însă reacţia Guvernului cu privire la argumentele autorilor legii în discuţie în favoarea “introducerii în conţinutul infracţiunilor cuprinse de acest act normativ, a ipotezelor privind Mişcarea Legionară, precum şi a definiţiei Holocaustului pe teritoriul României”.Juriştii Guvernului consideră că “se impune consolidarea argumentelor pentru care se formulează propunerile din iniţiativa legislativă”. În legătură cu Mişcarea Legionară, în Punctul de vedere al Guvernului României se face precizarea că

“activităţile de origine legionară (alături de sorginte comunistă, fascistă, rasistă, antisemită, revizionistă sau separatistă) fac obiectul prevederilor art. 3 din Legea nr.51-1991 privind Securitatea Naţională, însă includerea lor în sfera ameninţărilor la adresa securităţii naţionale nu determină calificarea, per se, a acestor fapte ca fiind infracţiuni. Dacă s-ar adopta acest raţionament ar trebui, pentru identitate de raţiune, să fie incriminate şi acţiunile de origine comunistă, meniţionate şi acestea în enumerarea de la art. 3 din Legea nr.51/1991″.

Este imposibil să nu observăm că autorii liberali ai legii în discuţie au omis – extrem de bizar pentru o ţară care încă suferă efectele deceniilor de dictatură comunistă – să pomenească organizaţiile şi simbolurile comuniste. Bizară omisiune, în condiţiile în care dictatura comunistă a guvernat sângeros şi criminal, vreme de 42 de ani, Naţiunea Română – evident că pentru o perioadă de timp cu mult mai îndelungată decât dictatura legionară şi cu efecte sociale, economice şi politice cel puţin identic, dacă nu chiar mai grave!

Juriştii Guvernului României adresează o critică şi în legătură cu invocarea, în Expunerea de Motive la legea în discuţie, a unei decizii emisă de Secţia I-a Civilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – care statutează specificul legionarismului ca parte din familia mişcărilor fasciste – atenţionând că această decizie nu are caracter juridic de reglementare.

În legătură cu introducerea unei definiţii a Holocaustului pe teritoriul României, Guvernul subliniază faptul că aceasta “are drept consecinţă, în plan juridic, limitarea noţiunii, faţă de conţinutul Holocaustului, reflectat deja în lit. d) a art.2 din Ordonanţă.” Totodată, juriştii Guvernului atenţionau că în definiţia respectivă (aşa cum era formulată la acel moment n.n.) se făcea referire doar la perspecuţia sistematică şi anihilarea evreilor, populaţia rromă fiind omisă. O astfel de omisiune – mai ales că Istoria oferă statistici care demonstrează că ţiganii români au fost victime ale Holocaustului comis de autorităţile româneşti într-un număr cel puţin egal, dacă nu chiar superior cu cel al evreilor – întăreşte suspiciunea că autorii legii în discuţiei au scris textul de lege pe genunchi şi după dictare, cu o grabă şi superficialitate care jignesc până şi memoria victimelor Holocaustului.

Reacţia Guvernului – deşi de o prudenţă impusă de zgomotul de fond al isteriei anti-legionare provocată fără sens, la acel moment, de câteva grupuri de interese, acompaniate de vocile unor aşa-zişi intelectuali progresiştia fost o dovadă de normalitate şi luciditate. Din nefericire pentru agora românească, autorii legii nu au urmat însă calea echilibrului, deşi unele dintre recomandările făcute de Guvern s-au regăsit în varianta pentru promulgare a legii în discuţie.

* * *

Vă propun să părăsim, deocamdată, sfera interpretărilor juridice şi să medităm la câteva consecinţe practice pe care le poate avea această lege.

Înainte de orice, faptul că legea în discuţie omite să înscrie comunismul în rândul formelor de extremism politic – paradoxal şi jignitor pentru memoria victimelor comunismului – oferă acţiunilor şi organizaţiilor de sorginte comunistă (cu toate ingredientele acestora – cultul personalităţii lui Nicolae Ceauşescu sau a ideologilor bolşevici, precum Lenin şi Stalin, promovarea ideologiei staliniste, a dictaturii proletariatului, a desfiinţării proprietăţii private etc.) şansa de a se manifesta liber, fără teama că vor fi sancţionate penal.Condamnarea Comunismului operată în Parlamentul României de Preşedintele Traian Băsescu îşi pierde şi bruma de utilitate socială pe care părea că o are la momentul adoptării.

Să fie un comunist mai puţin periculos decât un nostalgic legionar? Să fie crimele comunismului atât de puţin relevante, încât rămân “condamnate” doar prin retorica celebrei Condamnări a Comunismului adoptată de Parlamentul României pe fondul unor scene penibile şi groteşti provocate de Vadim Tudor? Crimele comunismului nu intră sub incidenţa legii penale? Cum spuneam, bizară omisiune…

Legea în discuţie poate provoca însă o consecinţă cu mult mai gravă decât favorizarea mişcărilor de extremă stânga, prin omisiunea condamnării penale a acţiunilor şi organizaţilor de sorginte comunistă. În forma actuală, această lege confirmă, indirect, sentinţele adoptate de instanţele de judecată din două regimuri de dictatură: dictatura militară a Mareşalului Antonescu şi dictatura comunistă de după 1947. Mulţi dintre legionari au fost condamnaţi de instanţele antonesciene în temeiul acuzaţiilor formulate de procurorii militari că ar fi comis fapte care pot fi intepretate acum ca regăsindu-se în ceea ce numim propagandă legionară, Holocaust, crime împotriva păcii etc. Se omite realitatea istorică, faptul că multe – dacă nu cele mai multe – dintre condamnările hotărâte de instanţele de judecată (militare!) ale dictaturii lui Antonescu au fost politizate şi grav afectate de un probatoriu superficial construit, scopul acestor condamnări fiind, în epocă, de a se realiza ordinul Mareşalului Antonescu – lichidarea fizică a Mişcării Legionare, cu orice preţ.

În acelaşi timp, legea în discuţie conferă, în mod indirect, valabilitate condamărilor adoptate de instanţele de judecată ale dictaturii comuniste. Eticheta de legionar era imediat pusă asupra celor care se opuneau regimului, iar legionarii veritabili au constituit, cel puţin în anii 50, principalele victime ale dictaturii comuniste tocmai datorită faptului că aceşti legionari (în majoritate tineri, elevi, studenţi, preoţi, intelectuali, mici proprietari şi ţărani) s-au împotrivit vehement, unii dintre ei cu arma în mână, instaurării regimului stalinisto-comunist. Nu mai insistăm asupra faptului că mulţi dintre legionarii asasinaţi în gulagul românesc, au fost agenţi paraşutaţi în România de către serviciile secrete Occidentale, în scopul organizării luptei de rezistenţă armată împotriva comunismului.

Într-un interviu acordat publicaţiei on-line Activenews, profesorul şi teologul Radu Preda, preşedintele executiv al Institutului pentru Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER), referindu-se la numeroasele erori comise în elaborarea şi formularea legii în discuţie, afirmă:

“Prima mea impresie: este un text mai curând ideologic, decât juridic propriu-zis. Legea nu ţine cont de rigorile constituţionale. Concret, proiectul de lege instituie o categorie specială de persoane vinovate care n-au fost condamnate, n-au fost trecute printr-un proces. Apartenenţa la Mişcarea Legionară, care a cunoscut grade diferite de identificare şi respectiv responsabilitate, ca şi în cazul membrilor altor formaţiuni de ieri sau de azi, nu determină automat vinovăţia unei persoaneÎn esenţă, această dispoziţie incriminează prin generalizare un întreg segment de populaţie pentru fapte comise de o mână de persoane. Or, răspunderea penală este individuală, nu colectivă. Trebuie urmărit fiecare autor, fiecare persoană în parte: când şi cât a aderat la respectivele principii, dacă s-a dezis la un moment dat, dacă a salutat crima sau chiar a încurajat-o etc. Sunt multe aspecte de luat în calcul. Pe scurt, nu putem fi extremişti în raport cu extremele!”

Teologul Radu Preda atenţionează asupra faptului că problema comunismului în România, sub aspectul responsabilităţii penale, nu a fost încă rezolvată, legea în discuţie provocând un dezechilibru grav în raportarea la responsabilitatea penală a celor două mişcări politice – Legionarismul şi Comunismul:

De altfel, în afară de interzicerea simbolică a Partidului Comunist Român, în primele luni după decembrie 1989, noi nu am putut să condamnăm comunismul altfel decât retoric. Iată, nu avem o lege a lustraţiei. Nici măcar pe securişti, instrumente active, cunoscute şi recunoscute, ale regimului dictatorial, nu am putut să-i împiedicăm să activeze în viaţa publică postcomunistă. Culmea neputinţei: ei sunt pensionari în continuare, plătiţi consistent din banii statului român actual care se declară democratic. A condamna pe unii şi a aplica amnistia altora ar reprezenta un tratament inegal în raport cu două extreme. De unde şi problema, enunţată deja, a neconstituţionalităţii.”

Totuşi, cele mai grave consecinţe pe care le poate avea această lege se vor manifesta atât asupra memoriei personalităţilor culturii şi spiritualităţii româneşti interbelice care, deşi au activat direct sau doar au simpatizat Mişcarea Legionară, nu au fost niciodată dovedite că au comis acţiuni din sfera Holocaustului, cât şi asupra memoriei acelor legionari ucişi după 1947, pentru că s-au opus instaurării dictaturii comuniste, majoritatea dintre ei fiind legionari care nu au fost niciodată cu adevărat dovediţi în instanţele de judecată ale celor două regimuri de dictatură – antonesciană şi comunistă – că ar fi comis acţiuni criminale de natură anti-semită sau rasistă. Alături de aceştia, vor fi aruncaţi la groapa de gunoi a Istoriei şi anti-comuniştii care au fost condamnaţi de instanţele de judecată ale regimului comunist sub pretextul că au fost părtaşi la conspiraţii şi acţiuni de sorginte legionară etc., aşa cum se obişnuia în Republica Populară Română a anilor 50 să fie judecaţi “duşmanii poporului”.

Vă ofer, în continuare, câteva exemple de personalităţi în viaţa cărora colaborarea cu Micarea Legionară – sau în unele cazuri, cu regimul Mareşalului Antonescu – a fost prezentă, fără însă a le perverti spiritualitatea,credinţa în Dumnezeu şi loialitatea faţă de Ţară, precum şi câteva exemple de acţiuni juridice şi militare instrumentate de dictatura comunistă împotriva mişcării anti-comuniste, în anii 50. Veţi observa că autorităţile comuniste, sub pretextul condamnării, eradicării fascismului, legionarismului etc. aplicau de fapt o cumplită şi criminală politică de lichidare fizică a elitei intelectuale, politice, economice şi spirituale a României interbelice, considerată un pericol major pentru dictatura proletariatului şi întruchipare arhetipală a duşmanului de clasă.

***

Personalităţi:

Mircea Vulcănescu (1904-1952): “Să nu ne răzbunaţi!”(sursa)

“S-a născut pe 3 martie 1904, la Bucureşti. Clasele primare le-a facut în Bucureşti, iar gimnaziul la Iaşi şi Tecuci, familia sa refugiindu-se din Capitală după ce a fost ocupată de armata germană. În 1921 se înscrie la Facultatea de Filosofie şi Litere, precum şi la Facultatea de Drept din Bucureşti (absolvent promoţia 1925). A colaborat la cele mai renumite reviste de cultură ale vremii, dintre care amintim Cuvântul, Criterion, Floare de Foc, Familia etc.

Din iunie 1935, a deţinut funcţia de Director general al Vămilor până în septembrie ’37, când a fost demis, după ce a descoperit contrabanda (!) cu băuturi şi ţigări făcută de Eduard Mirto, fost ministru al Comunicaţiilor. Totuşi, a fost numit director al Datoriei Publice în acelaşi Minister al Finanţelor. A ocupat poziţii importante în administraţia naţională: 1940-1941, Director al Casei Autonome de Finanţare şi Amortizare, Preşedinte al Casei Autonome a Fondului Apărării Naţionale, iar din 27 ianuarie 1941 a fost Subsecretar de stat la Finanţe, pâna la 23 august 1944.

După 23 august 1944, revine pe postul de Şef al Datoriei Publice, unde a rămas până la 30 august 1946, când este arestat în lotul al doilea al foştilor membri ai Guvernului Antonescu, calificaţi drept ”criminali de război”. La 9 octombrie 1946 a fost condamnat la opt ani temniţă grea. Judecarea recursului s-a prelungit până în ianuarie 1948, când instanţa a menţinut pedeapsa din ’46.

Încarcerat la penitenciarul de exterminare de la Aiud, Mircea Vulcanescu a fost considerat de conducerea penitenciarului ca unul dintre stâlpii rezistenţei din închisoare şi prin urmare i-au aplicat cele mai grele torturi şi mai ales, dese izolări la crunta Zarca. Aceasta era o celulă de exterminare, de 1/4 m, din beton, fără niciun mobilier, deţinuţii fiind nevoiţi să doarmă direct pe beton. Pe timpul iernii, geamul Zarcii era ţinut deschis intenţionat. Într-un frig cumplit, fără mâncare şi apă, îmbrăcaţi doar într-o zeghe ponosită şi dormind direct pe beton, supravieţuirea ţinea de ordinul miracolului. Au fost deţinuţi care au rezistat în această stare şi timp de trei săptămâni.

Într-una din pedepsele cu izolarea la Zarca a lui Mircea Vulcănescu, un tânăr deţinut nu a mai rezistat şi s-a prăbuşit pe betonul rece. Asistenţa medicală i-a fost refuzată. Încă o noapte de dormit direct pe ciment i-ar fi adus cu siguranţă moartea. Atunci Mircea Vulcănescu a făcut o faptă creştinească demnă de Pateric. Filozoful s-a aşezat pe ciment şi l-a culcat pe tânărul deţinut bolnav peste el. Tânărul avea să-şi revină, dar Mircea Vulcînescu se va îmbolnăvi grav de plămâni, decedând pe 28 octombrie 1952.

Avea 48 de ani si a lasat un testament simplu, dar care exprimă profund întreaga concepţie creştină de viaţă a lui Mircea Vulcănescu şi generaţiei sale: “Să nu ne răzbunaţi!”.

Nicolae Ciolacu – de la haiducul Ciolacu la părintele Nectarie (sursa)

“A condus alături de Gogu Puiu şi Fraţii Fudulea, mişcarea de rezistenţă anticomunistă denumită “Haiducii Dobrogei”. Rezistenţa din Dobrogea a fost declansata în 1948, sub comanda fraţilor Nicolae şi Dumitru Fudulea (în nordul Dobrogei) şi a lui Gogu Puiu (în Dobrogea de Sud). Lor li s-a alăturat Nicolae Ciolacu, care a condus mişcarea din centrul Dobrogei. Gruparea de rezistenţă purta numele de Haiducii Dobrogei.

Aromân de origine, în perioada interbelică tânărul Nicolae Ciolacu intra în rândurile Mişcării Legionare. Dupa conflictul dintre legionari şi Mareşalul Antonescu, temându-se să nu fie arestat de regimul Antonescu, tânărul Nicolae Ciolacu stă ascuns până în anul 1942, când în urma unei trădări este arestat. Urmează inchisoare după inchisoare: Bacău, Galaţi, Ploieşti, Vaslui, Braşov. La Braşov, Nicolae Ciolacu rămâne închis mai multe luni. Acolo, metoda de tortură era înfometarea. Nicolae Ciolacu îşi amintea: „Raţia de pâine era 280 grame la birou, dar până să ajungă la celulă era înjumatatita. Dimineaţa ni se dădea un ceai dres cu sare. Puţin înainte de orele 12, căruţa inchisorii trecea pe la toţi negustorii şi cu o lopată se lua de pe jos şi se punea in căruţă gunoiul aruncat de negustori. La inchisoare, cazanul cu apă fiartă era gata. Toate acele verdeţuri mucegaite şi putrede erau deşertate în cazan şi mâncarea era gata. Am fi dorit sa ne dea mai mult, dar raţia era un polonic de 500 grame. Şi apoi la masa de seara ne dadea un polonic de varza acra. A inceput sa ne tortureze foamea. Gogeamite om in plina putere, imi venea sa plang de foame, aveam ameteli si vedeam negru dinaintea ochilor. Ziua si noaptea nu ma gandeam la altceva decat numai la paine. Ma gandeam, oare voi mai avea vreodata o paine in mana?”.

A urmat apoi transferul la Aiud, Alba Iulia, din nou Aiud, Ocnele Mari, Vacaresti, Tulcea, până in ziua de 15 mai 1945, când urmează eliberarea. Nicolae Ciolcau se alătură Haiducilor Dobrogei, în 1948, pentru a lupta împotriva regimului comunist. După lichidarea, de către Securitate, a rezistenţei anticomuniste din Dobrogea, Nicolae Ciolacu reuseste să stea ascuns până în octombrie 1951, cand este înconjurat de trupele de Securitate şi este nevoit să se predea pentru a salva viaţa familiei lui. Este supus torturilor, în arestul Securităţii:

„Un gealat avea în mână un fel de aparat cu două cordoane, care aveau la capăt câte o brăţară de metal. A început unul: Banditule, spune alte arme şi alte gazde! Le-am spus: Alte arme şi alte gazde nu am decât acelea pe care le-am spus. Stai pe scaun. Cel cu aparatul mi-a luat mâinile şi mi le-a pus în brăţările de la cele două cordoane. Aparatul avea o manivelă, iar un gealat i-a spus altuia: învârteşte la 150 de volţi să-l omorâm, mama lui de bandit, că nu spune nimic! Când a învârtit de manivelă, a produs un curent aşa de puternic încât mi-a zdruncinat tot corpul. Am sărit de pe scaun jos pe podea şi ţipam de durere şi călăii învârteau într-una de manivelă. Au adus o rangă, apoi m-au făcut să mă încovoi ca un covrig şi mi-au legat mâinile de gleznele picioarelor, între braţe şi între genunchi s-a facut un gol, prin acel loc au introdus ranga de fier, au prins cu capetele răngii, m-au saltat în sus şi au pus un capăt de rangă pe un birou şi celălalt capăt de rangă pe celălalt birou.

Am rămas spânzurat de rangă cu capul în jos şi cu fundul şi tălpile picioarelor în sus. Numai bine şi potrivit de bătut şi de lovit. Au început operaţia cu o singură cravaşă de cauciuc, pe care o foloseau pe rând, câte trei sau patru lovituri fiecare, la fund mai puţin, mai mult pe tălpi. Până la douăzeci de lovituri am răbdat, n-am ţipat de loc.

Dar m-au prididit durerile şi am început să urlu de durere, dar lor nu le păsa, loveau într-una şi radioul cânta cât se putea de tare, ca să nu se audă ţipetele în stradă. M-am gândit la cele spuse de Sfântul Pavel: De cinci ori am căpătat de la iudei patruzeci de lovituri fără una. (II Corinteni 11:24). Acum făceam şi eu un calcul, câte lovituri am primit de la cei patru gealaţi. Şeful gealaţilor, când a văzut că leşin pe rangă, a oprit bătaia. M-au dat jos, m-au dezlegat şi mi-a zis: Ai văzut, banditule, ce capeţi dacă nu vrei să spui şi de alte arme şi gazde? Am fost dus la celulă.”

În aprilie 1952, se judeca lotul Haiducilor Dobrogei şi Nicolae Ciolacu ajunge alături de alţi haiduci şi de gazdele lor în inchisoarea Tataia din Constanţa. Aici i se citeşte sentinţa: 25 ani munca silnica si degradare civica pentru crima de uneltire contra securitatii Republicii Populare Romane.

De la Tataia, Nicolae Ciolacu ia drumul Jilavei şi de acolo e dus la Gherla. Aici este pus să lucreze la fabrica de mobilă din incinta închisorii. Din cauza regimului extrem de greu de muncă si a hranei insuficiente se îmbolnăveşte de tuberculoză. În toamna lui 1955, pe legionari i-au transferat la închisoarea din Aiud. Fiind bolnav nu primeşte dreptul la munca şi va sta închis în Zarca – regimul sever pentru exterminarea deţinutilor: pâine puţină – 200 grame/zi, mâncare puţină şi stricată, fără încălzire iarna, doi deţinuţi în fiecare pat de fier ruginit.

Reeducarea introdusă la Aiud, în anii 1960-1961, îl gaseşte pe Nicolae Ciolacu în Zarca, refuzând să facă compromisuri şi să-şi facă “auto-demascarea” (adică, trebuia să blestemi pe Dumnezeu, să te lepezi de credinţă, să te dezici de familie, de prieteni şi camarazi, de idelurile spirituale şi/sau politice pe care le-ai slujit etc. pe fondul înfometării şi bătăilor permanente n.n.). La 1 iulie 1964, deţinuţii de la Zarca, aproximativ două sute, au fost duşi la camerele de pe secţii, fiind oprit programul de tortură şi “reeducare”. La 1 august 1964, seara, deţinuţii au primit biletele de eliberare şi au fost duşi la gară, la trenul de Bucuresti. De acolo fiecare fost deţinut politic a pornit către casa lui.

Dupa zeci de ani de închisoare, Nicolae Ciolacu ajunge acasă şi în camera soţiei sale Piha, găseşte o bătrânică, pe care ezită să o salute necunoscând-o. Bătrânica cea straină era Piha, soţia pe care o lăsase acasă tânără şi în putere. Copii săi, care aveau sub 10 ani, cand îi văzuse ultima dată, aveau acum copii la rândul lor.

În 1982, Nicolae Ciolacu pleacă în SUA alături de Piha, şi scrie o carte document extrem de valoroasă cu titlul „Haiducii Dobrogei”. După căderea comunismului revine in ţară ca monah, la Manastirea Brancoveanu de la Sâmbăta de Sus.

Aici haiducul Nicolae Ciolacu şi-a trăit ultimii ani de viata întru Hristos, sub numele de Părintele Nectarie. Mormântul său se află chiar in curtea Manastirii.”

Vasile Militaru (1885-1959): “În poeziile mele nu va rima poporul cu tractorul” (sursa)

S-a născut la 19 septembrie 1885, în comuna Dobreni-Campurel, regiunea Bucureşti. Părintii săi, Ghiţă şi Dinca, erau ţărani plugari. Tânărul Vasile dovedeste dorinta de studiu si inclinatii literare; cu toate acestea face doar 4 clase, familia Militaru fiind foarte săracă. Debutează cu versuri in revista “Literatura şi arta română” la varsta de 15 ani. Primul volum de versuri “Strop de rouă” îl publică în anul 1919. Fiind remarcat de mai multi oameni de cultura ca Barbu Stefanescu Delavrancea, Alexandru Vlahuta si Duliu Zamfirescu, începe să publice in ziarul “Universul”, între anii 1927-1930.

Devine cunoscut şi printr-o serie de fabule publicate in revistele Drum nou si Porunca vremii. In poezia sa vorbeste despre ortodoxie, nationalism, oameni simpli, satul romanesc. Un prim volum de poezii remarcat este Psaltirea in versuri (1933), premiat de Academia Romana, dar opera sa de căpătâi rămâne “Divina Zidire”, la care a lucrat peste 25 de ani (1926-1955), aceasta fiind Sfânta Scriptură versificată şi ilustrată. În perioada interbelică, Vasile Militaru devine unul dintre cei mai populari oameni de cultura din ţară.

Poetul Vasile Militaru se apropie de Mişcarea Legionară după anul 1933 şi dedică legionarilor mai multe poezii printre care “Purtătorii torţei” şi “Bucură-te ţară”. Poeziile legionare vor fi publicate în volumul “Temelie de veac nou”, apărut în aprilie 1938, la Editura Cartea Românescă. Volumul de poezii avea să fie unul din capetele principale de acuzare în procesele politice în care Vasile Militaru va fi inculpat. Poetul a semnat o parte din scrierile sale legionare sub pseudonimul Radu Barda. În timpul războiului publică un volum de versuri patriotice sub acest pseudonim. Tot cu acest pseudonim va semna şi în “Porunca Vremii”, ziar de orientare naţionalistă subintitulat „tribuna zilnică de luptă naţională şi creştină”.

Dupa instaurarea comunismului, poetul reuşeşte să scape de valurile succesive de arestari. Însă la un moment dat i se cere să-şi folosesască talentul literar în folosul regimului comunist. Refuzul poetului Vasile Militaru este categoric: “În poeziile mele niciodată nu va rima poporul cu tractorul”. Ca urmare a acestui refuz şi datorita trecutului său legionar şi a operei sale poetice religioase, este arestat la 8 ianuarie 1959.

Detenţia o face la Piteşti, unde va fi torturat crunt, în ciuda faptului că la momentul arestării poetul avea 74 ani. De la Pitesti este transferat la închisoarea din Craiova, unde se va judeca şi procesul său. Sentinta a fost data la 20 iunie 1959. Tribunalului Militar din Craiova l-a condamnat la 20 ani temniţă grea pentru crima de uneltire contra ordinii sociale, la 12 ani închisoare corectională pentru delictul de detinere de publicatii interzise; la 10 ani de degradare civila, confiscarea totala a averii personale plus obligatia de a plati 1000 de lei cheltuieli de judecata…. Bătrânul poet Vasile Militaru, în vârstă de 74 ani, a primit o condamnare de 32 ani, urmând deci să fie pus în libertate la venerabila varsta de 106 ani!

Trei săptămâni mai tarziu, după pronunţarea sentinţei, în ziua de 8 iulie 1959, poetul Vasile Militaru a murit în închisoare, în prezenţa unui deţinut preot şi a unui detinut politic care peste ani au mărturisti despre martiriul poetului. Mărturia fostului deţinut politic Dumitru Radu Udar (în Documentele Rezistenţei. Vol. 1):

„… am fost scos afară din celulă cu înca un deţinut, preot ortodox, căruia nu-i mai reţin numele… Ne-au dus pe un coridor întunecat, oprindu-ne la ordin în dreptul unei uşi pe care gardianul a deschis-o şi ne-a poruncit să intrăm înăuntru, aici fiind de fapt o cameră-celulă a infirmeriei închisorii. Singur în camera-celulă, o jilavă făptură de om, era cazut din pat cu faţa în jos, pe podeaua de beton. Gardianul tiran ni s-a adresat cu ura care îl caracteriza şi pentru care era foarte apreciat de conducerea închisorii: Banditul ăsta trage să moară, ridicaţi-l în pat, mai repede!

L-am întors cu faţa în sus pe muribund şi l-am aşezat în pat. Acest om era Vasile Militaru, cu ochii daţi peste cap şi cu faţa brăzdată de chinurile morţii. Nimic nu mai era viu în el, doar ochii, parcă năluci nepământene, vegheau aşteptând de undeva o mână de ajutor care nu mai venea. Am trecut la picioare făcând semn preotului să treacă la capul muribundului. Din privire şi din mişcarea buzelor (gardianul stătea în uşă şi supraveghea) m-am înţeles cu preotul să-i spună rugăciunea din urmă, pentru dezlegare. Când preotul a început prin mişcarea buzelor să-i facă rugaciunea de dezlegare, pleoapele muribundului s-au deschis, apoi iarăşi s-au închis şi, parcă mulţumit, s-a înseninat la faţă şi şi-a dat duhul. Aşa i-a fost dat, să nu aibă o lumânare aprinsă la căpătâi în acele ultime clipe ale vieţii, el care se risipise, prin poezia lui, în atâtea generaţii. Ne-am dat seama cât de profundă a fost credinţa în Dumnezeu a poetului, care şi-a acceptat moartea ca pe o împărtăşanie.

Gardianul ne-a aruncat din uşă o cămaşă şi o pereche de indispensabili – ce-i drept, curate – şi ne-a poruncit: “Dezbrăcaţi-l pe bandit de ce are pe el şi îmbrăcaţi-l cu rufele astea.” Am executat operaţia sub supravegherea lui. Când a văzut că este gata, ni s-a adresat autoritar şi duşmănos: “Ieşiţi afară! Bine că a murit! Un bandit mai puţin în ţară!” Ne-a condus în celulă, având grijă pe parcurs să ne atragă atenţia: “Să nu cumva să ciripiţi în celulă unde aţi fost şi ce-aţi făcut, că ştiţi ce vă aşteaptă”. Trupul bătrânului Vasile Militaru a fost pus într-o ladă de lemn, apoi cărat cu căruţul spre groapa comună de doi deţinuti de drept comun.”

Părintele Evghenie Hulea (1906-1962): “Taică, ce intră sub patrafir, numai Dumnezeu ştie!”(sursa)

“S-a născut la 17 ianuarie 1906.  A intrat de tânăr în viaţa monahală, dupa vocaţia pe care o avea. A fost călugăr la Schitul Sihastru, apoi la Muşunoaiele. Aici devine stareţ. Dovedindu-si ravna si grija pentru viata manastireasca, pentru ca biserica cea veche de la Musunoaiele nu mai putea fi utilizata pentru cult, staretul Evghenie Hulea a construit intre 1930-1936 o noua biserica (dar care va fi demolata in anii ‘80). Dovedindu-si vrednicia nu numai ca gospodar, a fost hirotonit la data de 9 august 1935.

Dupa încheierea războiului, regimul comunist instalat îl acuza pe Pr. Evghenie Hulea că „în 1945 a adapostit prizonieri germani, ajutandu-i cu alimente”, iar împreună cu Emilian Nichifor, diacon tot la Muşunoaiele „a găzduit şi ajutat elemente legionare fugite în munţi”.  În zona Vrancei, cel mai cunoscut grup de rezistenţă armată anticomunistă este condus de Fraţii Paragină. Acesta este grupul cu care Părinţii de la Muşunoaiele intră în contact.

In toamna anului 1949, printre cei arestati de regimul comunist se numără stareţul Evghenie Hulea şi ierodiaconul Emilian Ilie Nichifor de la Schitul Muşunoaiele. În anchete, Securitatea face presiuni asupra Părintelui Evghenie care, ca sprijinitor, dar şi ca duhovnic al unor luptatori anticomunişti din munţi, ar fi trebuit să cunoască şi cele mai ascunse taine din sufletele lor. Aflat în detenţie şi sub tortură, Părintele Evghenie refuză să colaboreze cu Securitate şi răspunde simplu: “Taică, ce intră sub patrafir numai Dumnezeu ştie!”

În 11 iunie 1950, Părintele Evghenie este condamnat prin sentinţa nr. 814/1950 a Tribunalului Militar Galati, la 8 ani închisoare corectională, 40.000 lei amendă corectionala, 1 an interdicţie, 3.000 lei cheltuieli de judecată, în motivarea instanţei de judecată precizându-se că „acuzatul a sprijinit activitatea clandestină a bandei Paragină, bandă cu caracter legionar”.

Este pus în libertate în 1953. Părintele nu renunţă la rezistenţa anticomunistă, într-o ţară supusă unei crunte prigoane, ci continuă să întreţină relaţii cu o serie de persoane considerate „elemente duşmănoase” luptând împotriva comunismului. Fiind suspectat că desfasoara “activitate legionară”, i se deschide un „dosar de actiune individuala”, la 16 februarie 1958 (cf. Arhiva CNSAS, dosar penal, I 2810, f.1). Scopul deschiderii dosarului este de a stabili care este „activitatea clandestina legionara pe care o desfasoara eventual in prezent; care sunt legaturile cu elementele legionare eliberate din penitenciar si in ce constau acestea; formele si metodele de actiune folosite de acesti oameni”.

Din acelaşi dosar aflăm că între cei care au semnat note informative împotriva părintelui (turnătorii Neacşu Ion, Coman Vasile) se afla şi Merluscă Olimpia. Această femeie era găzduită şi îngrijită gratuit, din milă creştină, la Schitul Muşunoaiele, deoarece suferea de TBC. Acolo a fost recrutată de Securitate ca informatoare.Strângându-se probe la dosar, Părintele Evghenie este iarăşi reţinut. În timpul anchetei de la sediile Securităţii din Focşani şi Galaţi, Părintele este bătut şi torturat până la moarte. Se mută la Dumnezeu, pentru a-şi afla odihna veşnică, în ziua de 23 octombrie 1962 şi este înmormântat în comuna Pufeşti, jud. Vrancea.”

***

Ne vom opri, deocamdată, aici cu prezentarea unor personalităţi care au fost prigonite datorită implicării în Mişcarea Legionară şi mai ales, pentru activitatea lor anticomunistă.

Vă întreb şi îi întreb pe politicienii români implicaţi în iniţierea şi promovarea legii în discuţie: aceste personalităţi pe care le-am evocat aici (exemple sunt cu miile!) şi care au fost condamnate. nu pentru vreo crimă anti-semită sau rasistă legată de Holocaust, ci pentru atitudinea lor naţională, românească şi mai ales, anticomunistă, vor mai putea fi amintite în mod public, fără a risca o amendă penală sau chiar o condamnare la pedeapsa cu închisoarea?

Să acceptăm ca normalitate, ca dovadă de democraţie şi spirit european (sic!) o condamnare retroactivă, la uitare şi umilire publică, prin legea în discuţie, a românilor care au luptat împotriva comunismului, pentru simplul motiv că în tinereţea lor au aderat la valorile promovate de Mişcarea Legionară?

Ne este îngăduit să pătrundem cu barda în Istoria Românilor şi să tranşăm, după dictare, politizând şi ignorând normele elementare ale cercetării istorice, o perioadă deosebit de complexă şi de tulbure din existenţa Naţiunii Române, aşa cum a fost perioada 1940-1989?

Istoria ne va oferi, într-un sfârşit, răspunsurile…

***

Un necesar Post Scriptum:

Am citit declaraţia domnului Andrei Muraru, consilier prezidenţial, fost preşedinte al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER), despre legea în discuţie.

Domnia sa ne explică:

„De 48 de ore, vă pot spune că, deşi nu s-a observat acest lucru, cultul lui Nicolae Ceauşescu este interzis oficial în România pentru că această lege sancţionează cultul persoanelor vinovate de crime împotriva umanităţii, de crime de război şi genocid. După cum ştiţi, Nicolae Ceauşescu a fost condamnat pe 25 decembrie la Tribunalul Militar Excepţional pentru genocid: articolul 357, Cod Penal“, a spus Muraru, prezent la o dezbatere intitulată „Extremism, antisemitism, nationalism – pericolele contemporane ale Europei“.

Da, condamnarea penală a cultului dictatorului Nicolae Ceauşescu este binevenită. Totuşi, rămâne nerezolvată chestiunea condamnării penale a comunismului.

În consecinţă, îl întrebăm pe domnul consilier prezidenţial, fost preşedinte al  fost preşedinte al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER), un om bine informat:

Dacă se dorea CONDAMNAREA PENALĂ A COMUNISMULUI, de ce în legea despre care discutăm nu găsim nicio referire la comunism?

Simpla condamnare a cultului lui Nicolae Ceauşescu este echivalentă cu a condamna penal organizaţiile, propaganda şi activităţile de sorginte comunisto-stalinistă?

Nu cumva este deranjant, pentru mulţi dintre cei puternici ai momentului, să condamnăm comunismul stalinisto-ceauşist, date fiind relaţiile multora dintre ei cu fostul aparat politic, administrativ, financiar şi economic al PCR şi cu reţeaua de informatori şi ofiţeri ai fostei Securităţi?

Sunt întrebări la care inclusiv domnul consilier prezidenţial Andrei Muraru va răspunde, dacă nu în faţa românilor, cu siguranţă că în faţa lui Dumnezeu. […]

Romania

Cititi si:


Categorii

1. DIVERSE, Articolele saptamanii, Inchisorile comuniste/ Crimele comunismului, Istorie, Legea 217/2015 ("antilegionara"), Noile totalitarisme, dictatura si reeducare, Preot Marcel Radut Seliste, Preoti si duhovnici romani, Razboiul impotriva Bisericii/ crestinismului, Razboiul impotriva Romaniei, Stat politienesc, Video

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

31 Commentarii la “LEGEA UMILINTEI NATIONALE. Reactii fata de LEGEA “ANTILEGIONARA”. Dezbatere la B1TV cu PARINTELE ALDEA, istoricul Mircea Stanescu si Claudiu Tarziu (Video)/ PARINTELE MARCEL RADUT – analiza detaliata a (ne)temeiurilor juridice. CU BARDA PRIN ISTORIA ROMANILOR, DUPA DICTARE

  1. Pingback: Ce nu stie sau nu vrea sa stie Institutul Elie Wiesel. NICHIFOR CRAINIC SI ALTII AU FOST REABILITAT JURIDIC. Totodata, ministrul de finante GHERON NETTA din guvernul Antonescu a fost, la randul sau, REABILITAT | Cuvântul Ortodox
  2. Orice om care a aflat despre instalarea dictaturii staliniste in Romania si cum s-au impus peste noapte legi anti crestine si antiumane, prin care oricine putea fi arestat pe nedrept, ceea ce s-a si intamplat, nu poate sa nu vada similitudinea cu aceste nenorociri care vin peste noi, in timp ce la tv sunt numai distractii de prost gust, iar lumea habar nu are ce se se aproba tacit de un parlament slugarnic.
    Este clar o lovitura data trecutului nostru, pentru ca de acum a lauda o fapta din trecut, poate fi considerat abuziv, ca ar face un cult al unei personalitati oarecare, dar care nu e acceptata azi de anumite persoane. E posibil orice.
    S-au spus niste aberatii de neimaginat, cum sa zici ca deciziile dictatoriale luate de comunistii care ii considerau pe americani cei mai mari dusmani, erau acceptate de aliati, deci si de americani?
    Noi am devenit dusmani cu aliatii, pentru ca erau capitalisti…
    Asa cum americanii, dupa razboi, au devenit aliati cu nemtii si dusmani cu rusii, culmea si asa sunt si azi.
    Noi odata ce am devenit comunisti, nu mai eram aliati cu tarile cu care am luptat impotriva germaniei, nici cu germania, pentru ca toate erau capitaliste. Deci este o prostie mare sa spui ca deciziile luate de comunistii instalati cu forta, erau acceptate de celelalte tari democratice, adica de aliati. Ei criticau regimul instalat cu forta si chiar vorbeau la posturile de radio, sa se continue lupta impotriva comunistilor veniti. Deci deciziile luate de comunisti nu au fost niciodata acceptate de aliati.
    Alta discutie este ca de fapt chiar ei, aliatii, ne-au dat rusilor pentru a fi exploatati si a ni se lua ceea ce avem fiind considerati, desi am scurtat razboiul luptand contra nemtilor, ca … natiune invinsa, alta expresie care motiveaza abuzurile ce vor urma.
    Asta a fost o tradare a aliatilor mincinosi fata de noi, dandu-ne pe mana rusilor care ne-au decimat intelectualitatea, profesorii, taranii.
    Poate nu exista precedent in istorie ca o tara sa fie data spre exploatare altei tari, pe timp de pace urmand sa se ia masura ca noaptea oamenii cei mai buni sa fie arestati si executati, in timp ce in celelalte tari era pace, iar razboiul trecuse. La noi abia incepeau arestarile de la locuintele oamenilor, pe timp de pace.
    Am impresia ca se intorc acele vremuri. Mai intai prin legi care sa asigure un suport al viitoarei dictaturi. Multi se distreaza uitandu-se la un ecran tv si habar nu au ce se intampla.
    Diferenta dintre noi si primii crestini este ca aceia au protestat si au fost persecutati si au obtinut o cununa nepieritoare, pentru vesnicie. Astazi nu protesteaza nimeni, desi avem aceleasi motive ca si atunci sa ne opunem imparatului persecutor, care azi nu se mai sfieste sa se ascunda.

  3. Conform legii, Inchinarea la mormantul lui Iustin Parvu este reprezinta cultul personalitatii si se pedepseste ca atare. Interesant, nu?

  4. .. si la parintele Ilie Lacatusu, si la parintele Arsenie Papacioc, si la parintele Gheorghe Calciu s.a.m.d.

  5. Pingback: CONTROVERSELE LEGII ASA-ZIS “ANTILEGIONARE”. Filosoful Andrei Plesu reactioneaza: “NU VREAU SA MAI TRAIESC INCA ODATA SUB FLAGELUL INTERDICTIEI CULTURALE”/ Istoricul Marius Oprea: “O POLITIE A GANDURILOR, A CONVINGERILOR, A O
  6. Pingback: NOI REACTII fata de legea stalinista Antonescu-Elie Wiesel, care CRIMINALIZEAZA CINSTIREA EROILOR SI SFINTILOR ANTICOMUNISTI – Andrei Plesu: “NU VREAU SA MAI TRAIESC INCA ODATA SUB FLAGELUL INTERDICTIEI CULTURALE”/ Istoricul Marius Oprea
  7. Si uite asa adevarul a fost stabilit prim lege ca sa fie clar. De acum inainte tot ceea ce vor cunoaste copii vostri v-a fi ceea ce se hotaraste in mod oficial. Un minister al adevarului in cea mai pura societate orweliana un razboi dus impotriva mintii si constiintei umane. Noape buna!
    Pentru rezistenta recomand transmiterea in cadrul familiei de la parinti la copii a adevarului despre ceea ce a fost si mai ales ceea ce a dorit miscarea legionara( de la Manifesul Crinului Alb si pana la moartea Capitanului) , cine au fost cei care au promovat-o si sustinut-o dar mai ales ce, cine si de ce a suprimat-o si mai nou de ce o interzice ( in conditiile in care sustinatorii curentului au influenta marginala in cadrul societatii romanesti).Judecati cu mintea voastra dar mai presus cu inima voastra cine si ce trebuie sustinut atata cat mai aveti timp. Vremurile sunt grele prieteni , poate peste 100 de ani nimeni nu o sa mai cunoasca adevarul deoarece cartile , comentariile sau mormintele vor fi disparut si atunci speranta este ca voi oamenii alesi sa duceti prin mintea si memoria voastra mai departe adevarurile asa cum v-au fost imprimate in mintea si inima voastra. Lasati pe toti formatorii de opinie si pe toti hotomanii deghizati in piei de oaie, cautati sa vedeti viata lor si comportamentul social fara scrupule si asemeni pildei copacului roditor sa stiti ca poamele bune vin din copacul bun si nu invers . Oamenii care nu au cautat sa parvina si nu au cautat averi si privilegii ci au luptat pentru ce ei au crezut a fi drept,merita cinstiti. Luati si comparatii cu politicienii de azi sau cu parerologii platiti gras pentru a debita la comada adevaruri convenabile celor care ii platesc si atunci o sa intelegeti.Cautati numai parerile celor care au trait fenomenul.
    Veti cunoaste adevarul si adevarul va va face liberi !

  8. Constantin M. si admin,
    conform legii, putem merge cate unul, cate doi… 🙂 De la trei in sus, devenim periculosi.

  9. Asa stiam si eu ca Romania nu a avut legatura cu fascismul.Periculos este ca se ameninta cu inchisoarea cei care se declara impotriva holocaustului.Daca cineva spune ca un evreu a facut o crima acel om este pasibil sa faca inchisoare?Daca un ortodox spune ca un evreu are alta credinta , ca nu crede in Hristos si nu e bine, acel om e xenofob?Adica nu mai avem voie sa spunem nimic de rau de evrei ca facem inchisoare?Sau sa fie acuzat ca practica cultul unei persoane?Se poate spune ca si inchinarile la moastele sau mormintele unor Sfinti ca Arsenie Boca, Arsenie Papacioc, Iustin Parvu este un cult al personalitatii.Prin aceasta lege se poate interzice aceste pelerinaje la cele mai importante manastiri de acum:Prislop, Petru Voda.Nu poti sa-i faci pe acesti sfinti criminali, este nedrept fata de Dumnezeu.Se stie ca au suferit cazne grele in inchisorile comuniste.A fost reabilitat vreo victima a regimului stalinist impus, regim care a devenit odios?Nu este clar ca vine marele comunism?

  10. Asa cum big brotherul neoficial functioneaza de acum , este clar asta, va dati seama ce se intampla cu cei care pomenesc ceva negativ despre holocaust, evrei in general.Suna a mare prigoana.Trebuie sa-i slavim pe evrei pentru ca sunt poporul lui Dumnezeu, dar noi care credem si ne declaram crestini intru Hristos nu avem nici un cuvant de spus?Este clar ca cei care au fost condamnati pentru credinta in Hristos sunt inca odata pangariti.

  11. Romanu’i tare “necivilizat”: https://youtu.be/GZ1Ral1Tc_o
    Ati vazut ce repede “i’a intrat in sange” majoritatii tinere de la oras “civilizatia”?!?
    “Apara-ma de prieteni, ca de dusmani ma apar eu!”

  12. Înainte de a citi conținutul dezbaterii ṣi mai ales “post-scriptum”-ul (care nu înțeleg cui aparține!) ar fi bine să ne punem întrebarea: dacă participanții la dezbatere confundă (intenționat, propagandistic!) “ceauṣismul” cu “stalinismul”, nu cumva se îndepărtează de spiritul bunei-credințe pe care încearcă să ni-l inducă prin demersul lor?
    Cum sa-i pui în cîrcă lui Ceauṣescu ceea ce au făcut predecesorii săi, adică prigonirea legionarilor, cînd el a fost acela care care a eliberat toți deținuții politici imediat după ce a preluat puterea ṣi, în condițiile cînd în jurul său încă miṣunau cominterniṣtii, a deschis drumul acestora spre reabilitare juridică, politică ṣi profesională?
    Poate că, într-adevăr, unora dintre actualii politicieni, urmaṣi ai cominterniṣtilor ṣi profitorilor bolṣevizării țării, ar trebui să li se mai taie din elanul critic anticeauṣist. Dar a continua să clamezi dreptate pentru victimele politice legionare ṣi a condamna pe Ceauṣescu pentru ceea ce nu a făcut el (dimpotrivă, el a reparat, în mare măsură, ceea ce au făcut acei “alții”!) este la fel de nedemn pentru aṣa-ziṣii “justițiariṣti”.
    Mai mult, ziṣii “justițiariṣti” justifică, în mod indirect, rezultatul unui proces-simulacru prin care Ceauṣescu ṣi consoarta au fost condamnați la moarte în ziua de Crăciun 1989! Adică acceptă ca fiind corect un proces la fel de ilegal ca acela prin care au fost condamnați legionarii!
    Ṣi cum anume ar considera acest ins care a adăugat “post-scriptum”-ul, că ar trebui condamnat “comunismul”? Aṣa, ca în discursul lui Tismăneanu în fațalui Băsescu ṣi a parlamentului?
    Ṣi care anume fază a aṣa-zisului comunism din România: cea cominternistă (imediat postbelică) sau aceea Ceauṣistă? Sau cred, istoricii de mai sus, că e acelaṣi lucru? Dacă da, atunci să renunțe la a se mai considera “istorici” care fac analiza “sine ira et studio” (“fără ură ṣi părtinire”) ṣi să-ṣi asume profesia de propagandiṣti politici! Părtinitori deci! Ca urmare, incorecți!
    Ceva e putred în judecata lor! E aici ṣi o altă miză în afară dreptății pentru condamnații politici legionari? Care anume? Fiindcă ṣi Ceauṣescu a fost condamnat la moarte tot politic!
    De ce umblă ṣi ei cu barda prin restul istoriei? Tot după dictare?

  13. Parinti, bunici si bunicute, unchi si matusi faceti ce se recomanda la comentariul 7(Vulturul-Brincovenesc):
    “…transmiterea in cadrul familiei de la parinti la copii a adevarului despre ceea ce a fost si mai ales ceea ce a dorit miscarea legionara( de la Manifesul Crinului Alb si pana la moartea Capitanului) , cine au fost cei care au promovat-o si sustinut-o dar mai ales ce, cine si de ce a suprimat-o si mai nou de ce o interzice ”
    Doamne ajuta-ne.

  14. Pingback: update – CE SI CINE SE AFLA IN SPATELE LEGII “ANTILEGIONARE”? Atitudini, opinii, ipoteze (cu extrase VIDEO). “Sa inteleg ca ne intereseaza sa ascundem DOAR EROII ACESTEI TARI, CA IN ANII 50?”. Legea – doar o piesa dintr
  15. Pingback: DAN PURIC despre legea “antilegionara”: “PARLAMENTUL A DAT O LEGE ODIOASA. Daca ajungi la mormantul parintelui Iustin Parvu nu e bine, ca e considerat fascist. DE 25 DE ANI, IN ROMÂNIA SE LUPTA SA NU MAI AVEM IDENTITATE” (Video) |
  16. Pingback: ALEXANDRU FLORIAN despre PETRE TUTEA: Nu are dreptul sa dea numele unei strazi, fiindca ar fi promovat ideologia legionara si ar fi AUTOR MORAL AL CRIMELOR LEGIONARE. Ion Spânu: Directorul “Elie Wiesel” este fiul unui binecunoscut ideolog bol
  17. Pingback: Dezbateri privind Legea “Elie Wiesel”. MARIUCA VULCANESCU la editia maraton JOCURI DE PUTERE (Video)/ Pr. Marcel Radut: “Sensibilitatea atinsă de lege nu este legată de legionari, ci de SFINTII INCHISORILOR”/ LUCIA HOSSU LONGIN:
  18. Pingback: Predica marturisitoare a PS AMBROZIE pe tema LEGII ANTIROMANESTI si a MOSCHEII de la Bucuresti: “NU MAI AVEM VOIE SA VORBIM DESPRE SFANTUL INCHISORILOR, DESPRE MIRCEA VULCANESCU; NE-AM SATURAT SA FACEM OBEDIENTA… Aceasta este realitatea hada i
  19. Pingback: PS AMBROZIE “recidiveaza” in PREDICA DE LA HRAMUL MANASTIRII PUTNA, prin critici dure fata de conducatorii nevolnici, fata de proiectul MOSCHEII din BUCURESTI si fata de LEGEA CARE-I CONDAMNA PE SFINTII INCHISORILOR: “Nu se poate sa se s
  20. Pingback: Legea “Elie Wiesel”: CRIMINALIZAREA GANDIRII/ Din operele ceausist-comuniste ale lui ALEXANDRU FLORIAN: “LUPTA IMPOTRIVA RELIGIEI, PARTE A LUPTEI ANTI-BURGHEZE”/ Un GESTAPO evreiesc?/ Totalitarismul “democratilor” sau R
  21. Pingback: Legea “Elie Wiesel”: CRIMINALIZAREA GANDIRII/ Din operele ceausist-comuniste ale lui ALEXANDRU FLORIAN: “LUPTA IMPOTRIVA RELIGIEI, PARTE A LUPTEI ANTI-BURGHEZIE”/ Un GESTAPO evreiesc?/ Totalitarismul “democratilor” sau
  22. Pingback: DESPRE INTERZICEREA SFINTILOR INCHISORILOR PRIN LEGEA “ELIE WIESEL”. Emisiunea Secvential cu Adrian Ursu, Lucia Hossu-Longin, Octav Bjoza, Alexandru Florian si altii (VIDEO). Ce se intampla cu memoria lui PETRE TUTEA, ION SIUGARIU, IUSTIN PARV
  23. Pingback: ASOCIATIA FOSTILOR DETINUTI POLITICI cere ABROGAREA Legii “ELIE WIESEL”: “este fundamental neconstitutionala, antidemocratica si inoportuna”/ RADU PREDA, SEFUL IICCMR, CONTESTAT DE SUSTINATORII LEGII | Cuvântul Ortodox
  24. Pingback: IMPORTANTA SCRISOARE DESCHISA a numerosi oameni de cultura: LEGEA 217 REINTEMEIAZA INSTRUMENTELE DE PRESIUNE SI CENZURA/ AUGUSTIN BUZURA despre LEGEA 217 (legea Elie Wiesel): ANTICONSTITUTIONALA, DE O MARE PERFIDIE, SCRISA DE STAFII STALINISTE | Cuvântul
  25. Pingback: Cuvantul ARHIM. MIHAIL la slujba de pomenire de la Caldarusani a PARINTELUI SOFIAN despre PRIGOANA FATISA SI CEA NEVAZUTA IMPOTRIVA CRESTINILOR si despre PUTEREA RUGACIUNII SFINTILOR: “Sa ne rugam mai mult unii pentru altii! Sa pastram credinta drea
  26. Pingback: INSTITUTUL ELIE WIESEL si-a gasit o noua tinta: VINTILA HORIA, considerat “CRIMINAL DE RAZBOI” pentru cateva articole de tinerete. Se cere RETRAGEREA CETATENIEI DE ONOARE cunoscutului scriitor premiat GOUNCOURT | Cuvântul Ortodox
  27. Pingback: INSTITUTUL ELIE WIESEL si-a gasit o noua tinta: VINTILA HORIA, considerat “CRIMINAL DE RAZBOI” pentru cateva articole de tinerete. Se cere RETRAGEREA CETATENIEI DE ONOARE cunoscutului scriitor premiat GONCOURT | Cuvântul Ortodox
  28. se doreste lipsa de reactie a romanilor.vor sa ne tina sub picior iar noi sa nu cracnim, ba mai mult, sa aprobam din start orice acuzatie aberanta ce ni se aduce si nu in ultimul rand vor sa-i slavim, cam ca-n corea de nord. nu altfel fiindca nu este european si nici corect politic.uita sa pomeneasca de marile crime savarsite de ei impotriva romanilor . criminalii vor sa inverseze rolurile pe hartie.vor sa predea o istorie falsa copiilor nostri . aceiasi marie cu alta palarie . nu vreti voi astia cu pretentii de stapani sa va duceti de unde ati venit, ca nu va chemat nimeni . noi santem la noi acasa . voi vreti sa ne luati casa . vom reactiona si fara voia voastra . ps . daca marii voevozi si domni pe care ni i a dat dumnezeu nu ar fi luptat , astazi noi nu existam .

  29. Pingback: Institutul Elie Wiesel ar fi reusit sa CENZUREZE EXPOZITIA ARTISTEI SILVIA RADU. Mircea Vulcanescu, Valeriu Gafencu, Costache Oprisan si Radu Gyr, EXCLUSI din “GRADINA CU INGERI”/ Andrei Plesu despre DUBLE MASURI si un imperativ uitat: IERTARE
  30. Pingback: DESPRE INTERZICEREA SFINTILOR INCHISORILOR PRIN LEGEA “ELIE WIESEL”. Emisiunea Secvential cu Adrian Ursu, Lucia Hossu-Longin, Octav Bjoza, Alexandru Florian si altii (VIDEO). Ce se intampla cu memoria lui PETRE TUTEA, ION SIUGARIU, PARINTELE I
  31. Pingback: Gânduri în prag de Centenar. Ce se întâmplă cu România. Ce idealuri ne mai animă? | Regăsirea frumosului pierdut
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Documentare