PROTESTELE ROSIA MONTANA. OPINII: inceput de rezistenta civica, cantec de lebada al societatii romanesti sau strategie de neutralizare a energiilor contestatare? (VIDEO)
Sit-in pentru Roşia Montană pe Magheru – 1 septembrie 2013
- Voxpublica:
„Asociația Alburnus Maior formulează printr-un document remis Secretariatului General al Guvernului în această dimineață următoarea luare de poziție cu privire la recentele evenimente și pune în vedere următoarele:
1) Respingerea imediată a proiectului de lege de către Parlament;
2) Demiterea neîntârziată a celor patru iniţiatori ai acestui proiect de lege: ministrul marilor proiecte (Dan Şova), cel al mediului (Rovana Plumb), cel al culturii (Daniel Barbu) şi directorul ANRM (Gheorghe Duţu);
3) Formarea unei comisii de anchetă parlamentară care să investigheze responsabilii direcți pentru întocmirea acestei propuneri de lege care aduce atingeri grave asupra drepturile fundamentale ale omului, asupra principiului separării puterilor în stat și care încalcă prevederi ale Constituției.
4) Interzicearea neîntârziată prin lege a utilizării cianurilor în industria minieră și deblocarea procedurilor de includere a Roșiei Montane pe lista UNESCO.”
Note despre protestele de ieri
Reporter “Digi 24”, în direct, despre protestele din Bucureşti (după blocarea circulaţiei) : “… forţele de ordine discută cu manifestanţii, încercând să-I convingă să protesteze în linişte (s.a.)”. Da, ştiu, există şi proteste tăcute (“în linişte”), dar, totuşi, formularea rămâne savuroasă.
***
Nu la fel de savuros e articolul colegului de pe VoxPublica, Daniel Oanţă, deranjat de “gălăgia” făcută de protestari: “Ce pot sa spun este ca s extrem de zgomotosi , bat in pet-uri si sufla in vuvuzele ca nimeni altii. Insa, pentru Dumnezeu, nu solicita nimic!!! (…) din cand in cand (scandeaza – n.a.) ”Fara violenta!”, desi singuri care violeaza ceva sunt ei si ma refer la regulamentul rutier si linistea publica. Stimate coleg, oare cum să fac (să-ţi desenez?) să te ajut să înţelegi că solicitările străzii au fost extrem de punctuale şi de explicite: 1. stoparea aberaţiei de lege specială pentru Roşia Montană; 2. stoparea (în sine) a proiectului de la Roşia Montană. Desigur, dacă te rezumi doar la urmărirea celei mai mari părţi a presei mainstream, s-ar putea să nu ştii (şi nici alţii să nu ştie) despre ce e vorba în proiectul de la Roşia Montană şi ce e cu legea specială. Dar folosirea argumentului ignoranţei împotriva “gălăgiei” protestatarilor e o prostie – doar “gălăgia” îi mai poate ajuta (provoca) pe unii, alţii să afle mai multe despre Roşia Montană. Iar finalul e demn de Ion Iliescu, cel care în 90 cerea ajutorul minerilor să vină şi să restabilească “liniştea şi ordine” în Capitală, “violată” de protestatari.
***
Chiar dacă pe unii poate că i-a deranjat (nu e cazul meu, am mai discutat şi offline cu Fumi pe această temă), mult mai interesant e articolul lui Alin Fumurescu, “… testul cu Roşia Montană”. Pentru că scoate în evidenţă un mit care s-a creat (cu acelaşi ajutor al presei mainstream) despre protestele de la începutul anului trecut. Cel conform căruia oamenii care au ieşit atunci în stradă nu au făcut-o pentru nişte idei (demiterea lui Raed Arafat, privatizarea sănătăţii, la care s-au adăugat apoi altele: Roşia Montană, gazele de şist, liberalizarea energiei etc.), ci pentru a face jocurile politice ale Opoziţiei (de atunci). Pentru cine nu a fost în stradă şi a urmărit doar show-urile mediatic e de înţeles de ce a căzut în această capacană (şi nu a putut face distincţia între protestele reale şi cele folosite doar ca “decor” de televiziuni). Din acest punct de vedere, protestele de ieri le re-valorizează pe cele de anul trecut (pentru cei de bună-credinţă, care au căzut în capacană). Demonstrând că nu pentru Ponta, Antonescu şi USL au ieşit oamenii anul trecut în stradă, ci pentru probleme cât se poate de reale şi concrete. Ce e de ne-înţeles e cum au ajuns Ponta şi Antonescu să creadă în propriile minciuni (cum că lumea ar fi ieşit în stradă pentru ei şi USL), ignorând (după ce au ajuns la guvenare) exact revendicările reale care i-a scos pe oameni în stradă la începutul lui 2012. Spre deosebire de cei de bună-credinţă, înşelaţi de circul mediatic, ei ştiau (şi ştiu) foarte bine ce i-a revoltat pe oameni.
***
Şi pentru că am ajuns la presă – comportamentul acesteia a fost şi ieri deplorabil, jalnic (cu câteva excepţii). În primul rând, oamenii ăia trebuie trimişi la grădiniţă şi la şcoala primară să înveţe să numere. Şi să le explice cineva că există numere (şi se poate număra) şi peste 2.000. Priviţi imaginile, înregistrările video, şi vă puteţi convinge că numărul protestatarilor (doar a celor din Bucureşti) a fost mai mult decât dublu. La Cluj, jurnaliştii au fost ceva mai aproape de adevăr, relatând despre 4-5.000 de protestatari (estimarea din urmă aparţinând şi forţelor de ordine). Curios, ciudat (cum doriţi) în mai toate relatările mediatice (câte au fost), când se vorbea de “proteste în alte oraşe din ţară”, Clujul a fost ocolit, deşi aici s-a înregistrat cel mai mare număr de participanţi. Şi să nu-mi spună cineva că televiziunile şi presa centrală nu au corespondenţi la Cluj. La fel, au mai fost ignorate protestele din străinătate, îndeosebi din faţa ambasadelor României (Londra, Bruxelles, Berlin, Amsterdam, Roma, Madrid etc.), unele dintre ele cu zeci şi chiar sute de demonstranţi (vezi foto Londra). Din datele pe care le-am strâns azi-noapte, numărul total al protestatarilor a trecut de 15.000. Adăugându-i şi pe cei de la Bârlad, care au ieşit în stradă împotriva gazelor de şist şi din informaţiile pe care le-am mai strâns şi în această dimineaţă, numărul celor care au protestat în cele peste 40 de localităţi din ţară şi străinătate trece lejer de 20.000 de persoane (şi aceasta, o estimare provizorie).
***
O altă lecţie la care mai trebuie să participe jurnaliştii e cea legată de aşa-zisa “autorizare” (“lipsă de autorizare”) a protestelor. Nu există absolut nicio dispoziţie legală prin care să fie instituită obligaţia autorizării vreunui protest. La o adică, e necesară o notificare (informare) a Primăriei că un protest va avea loc. Asta pentru ca autorităţile să fie pregătite să-i PROTEJEZE pe manifestanţi. Prevederea e oricum, una caducă, de la începutul anilor 90, când formele de mobilizare online nu erau cunoscute.
***
Noroc cu presa internaţională însă. Reuters a fost prima agenţie de ştiri internaţională care a relatat despre proteste. Apoi au început şi alţii (din Franţa până în Canada). În această dimineaţă, cel mai important agregator internaţional de ştiri legate de mineritul din întreaga lume, Mining.com, a deschis newsletterul cu ştirea despre protestele din România (cu imagini foto şi video de la Cluj). […]
În fine, o ultimă notă despre amploarea protestelor de ieri. Îmi permit să afirm că România are, în sfârşit o masă critică în stare să producă schimbări de mentalităţi şi sociale. Cazul Roşia Montană a fost coagulantul, dar ce s-a întâmplat ieri nu are importanţă/relevanţă doar pentru Roşia Montană, ci pentru întreaga societate civilă din România. A durat mult, foarte mult, până s-a constituit această masă critică de schimbare. Asta nu înseamnă că războiul a fost câştigat, ci doar o bătălie extrem de importantă (şi necesară). Lupta continuă! Drept pentru care, ignoră declaraţiile contradictorii, paşii înapoi făcuţi până acum de politicieni. Continuă să-ţi contactezi deputatul şi senatorul! Şi vino în continuare în stradă. Bătălia pentru Roşia Montană trebuie câştigată până la capăt. Şi celelalte bătălii care sunt pe rol.
AICI AFLI CUM POŢI ACŢIONA DIRECT
Costi Rogozanu: Bucureşti, 1 septembrie 2013. Update-uri: ce zic criticii?
Update. Hai să vedem ce zic criticii. Bine, nu ce zic toţi – un blogăr din cunoscutul cerc al blogărilor pişcotari a scris o inteligentă demascare – ăia de acolo erau drogaţi. Aşadar, nu ne coborîm chiar la din ăia: – cele mai “inteligente” şi “speculative” se referă desigur la agenturili străine. Ăia de la Bârlad sînt cumpăraţi de ruşi, ăia cu Roşia sînt cumpăraţi de unguri. A zis-o clar un europarlmetar de doi lei precum Paşcu. Ambele părţi uită de principalii “cumpăraţi” – ăia care fac legi servite şi îi tot trag că se creează locuri de muncă. Paşcu era suspicios pentru că erau tinerii “bine îmbrăcaţi”. – mai rafinat, unul de pe contributors zice că s-ar putea să fie complicitatea statului în aceste proteste ca să se creeze adversitate şi să se voteze pentru exploatare. O, dzeule. Şi mai dă nişte lecţii despre cum schimbi lumea stînd în casă şi semnînd petiţii online. Recunosc însă valoarea contorsionării: deci dacă Ponta şi serviciile ar fi atît de inteligenţi ar trăi practic numai din campionate demonstrative de şah, n-ar mai trebui să se obosească nici să fure. – altul, prieten bun altfel, spune cît e de greu e să faci un business în România şi că ăştia care protestează sînt hipsteri răsfăţaţi care nu înţeleg cum e. La acuzaţia de hipster i-aş răspunde cu definiţia aia bună “hipsterii sînt persoanele alea care se plîng de prea mulţi hipsteri”. La aia cu businessul… eu nu pot să aud văicărindu-se angajatori. Să vezi cum e să fii angajat. După aia vorbim. – criticii care îi tot dau cu “înţelegerea economică” nu înţeleg cît de neeconomic e să rişti atît de mult pentru foarte puţine locuri de muncă. Ei sînt naivii. – autorităţile din Alba, de la prefect la cine vreţi, au defilat (mai ales pe la B1) cu declaraţii despre cum e mană cerească investiţia cu pricina. Îi cred pe bieţii îmbuibaţi, o duc greu. Ăia la festivalul Dilema Veche or fi terminat de intelectualizat pe acolo? Prefectul se poate duce, poate agaţă ceva spirit intelectual, cum le spunea reclama. – îl mai văd şi pe un amic jurnalist care face teoria neimplicării jurnalistului, a neutralităţii lui totale, a lipsei de emoţie. Nu e doar asta, nene. Există peste tot în lume jurnalişti angajaţi în diverse scheme de interpretare, cu vederi asumate. Poţi să faci şi relatare seacă, poţi să şi manipulezi absolut cu relatare seacă şi uneori poţi învăţa mai mult dintr-o relatare subiectivă. Pe de altă parte, normal că a fost exagerată chestia cu presa: o spun pentru că totuşi lucrez la un trust care a dat grupa mare de la evenimente. Sînt şi protestatari care cred că presa trebuie să le stea în genunchi. Nu, de cele mai multe ori îi foloseşte, tocmai de aia se iese în stradă şi nu se trimit scrisori la redacţie… Antena 3 s-a comportat lamentabil, dar lamentabil s-a comportat şi în ianuarie 2012 cînd tria “revoluţionarii” în băsişti şi nonbăsişti. – Daniel Oanţă se plînge chiar pe vox că-l deranjează protestul. Că de ce nu s-a stat la guvern etc. Protestul ăsta a ieşit bine pentru ce condiţii anti-protest sînt acum. Cinism cît casa. Văicăreală de “deranj”. Unii dintre noi chiar trăiesc în altă ţară. Text iniţial. Protest împotriva exploatării de la Roşia Montană, Bucureşti, 1 septembrie 2013. Cum a fost, pe scurt. Întîi şi întîi, o poză. E importantă ca să nu uităm că nu e vorba doar despre Roşia Montană. La Bârlad au fost manifestaţii de 5000 de oameni împotriva gazelor de şist. Vor veni probabil manifestaţii cu facturi după ce vor privatiza ăştia toată energia. Nu vom avea încotro. Pentru că algoritmul Roşia se tot repetă; cine vine la proteste şi pierde din vedere latura anticapitalistă a bătăliei vine ‘geaba. De aia zic să încep cu poza: Şi acum mici chestii:
eu zic că au fost 5000 minimum. Altfel n-ai cum să umpli trei benzi de sens de la Universitate la Victoriei via Romană. Apoi, am mai fost la manifestaţii la viaţa mea. Dacă ar fi fost cîteva sute sau o mie cum au zis agenţiile de presă nu se crea masa critică, numărul de manifestanţi de la care jandarmii stau totuşi cuminţi. cînd îi iei mai repede, nu-ţi pun garduri şi nu te îngrădesc îEu n-am mai văzut de ceva timp Bucureştiul ocupat în felul ăsta. Au fost zeci scene care ar fi interesat orice televiziune, strada ocupată la Inter, marş dus şi întors Universităţii Victoriei, slogane bune, bătutul cu sticla de plastic în asfalt etc. Realitatea a anunţat protestul, a dat dezbateri înainte de eveniment (că doar am urlat şi eu pe acolo, deci ştiu:) şi a dat imagini, aşa că acum ţin cu trustul la care lucrez (cunoscătorii ştiu că n-o fac necondiţionat). Au dat şi cei de la Digi24 plus cîteva siteuri. Unii s-au trezit pe parcurs, şi-au dat seamă că dacă eviţi aşa ceva te pişi practic pe propria meserie (hotnews, gandul). Lamentabil: adevărul, antena3, evz. Dar n-a fost creat interesul din ianuarie, nu au fost multe care multe live-uri şi tot tacîmul, clar. În marea de presă cumpărată au fost locuri unde o reclamă n-a contat şi evenimentul a fost tot timpul acoperit. Susţineţi-i pe ăia – adică voxpublica, bineînţeles. e vorba doar de banii de la RMGC? Nu, e vorba şi de forţa reală pe care a căpătat-o Ponta în relaţie cu unele televiziuni, patroni şi de muşchii politici pe care i-a făcut doar din joc de culise, nu din politică clară şi populară. Ponta a dat înapoi în ultima zi. Importantă e presiunea pentru “votul la vedere” în PArlament. E cel mai important. Altfel vor repeta a mia oară scenariul de la Bechtel încoace: se duc la tribună şi urlă că “se fură”, dup-aia se votează secret şi iese ce trebuie şi toţi parlamentarii sînt mulţumiţi. Votul la vedere e următoare prioritate. De aceea trebuie ca parlamentarii care au anunţat că votează împotrivă să ceară şi vot la vedere am văzut cînd am ajuns acasă că Antonescu îi trăgea că el nu susţine “populisme”, ci dezvoltare economică – o să analizeze şi el şi PNL-ul cu mare atenţie datele proiectului RMGC. Eu aş aminti o legătură între Adina Vălean, firme de PR şi lobby nesimţit pentru exploatare la Roşia Montană (vezi aici). 100 000 pe an… eu zic că-i un scor bun. Chiar şi pentru un europarlamentar. am recunoscut multe feţe din ianuarie 2012. Deci intoxicatorii care bagă din alea cu “plătiţii” protestatari nu fac decît să repete scenariul băsescian de acum un an şi jumătate. de ce au fost totuşi calmi jandarmii? Poate au învăţat şi ei cîte ceva din ianuarie 2012. de ce au fost mult mai multe pancarte antisistem şi mai puţine glumiţe cu “singura soluţie, propria evoluţie”? Poate şi protestatarii au învăţat ceva un atac frecvent la adresa protestatarilor am văzut că e ăla cu hipsterii neserioşi care îi tot trag cu Roşia. Pentru criticii de acest tip am un singur lucru de spus: o să vă vină rîndul şi o să vă zică lumea că vă plîngeţi ca hipsterii că statul şi cu vreo corporaţie v-au strivit ca pe nişte gîndaci. au fost iarăşi amestecaţi protestatarii, de diverse culori, ideologii? Da. Tocmai de aia dacă totul se opreşte aici vom avea un eşec. Conştientizarea trebuie să meargă către contradicţiile enorme, către demascarea în masă a oprimării economice. Roşia Montană e departe de a fi DOAR Roşia Montană. […]
- Claudiu Tarziu: Pentru Roşia Montană, contra clasei politice
Am fost la protestul din Piaţa Universităţii. Am avut o plăcută surpriză să văd că s-au adunat peste 2.000 de oameni acolo. Cu trecerea orelor, s-au adunat mai mulţi. E prima dată după mult timp cînd ies la un miting cîteva mii de persoane, fără implicarea partidelor. Mi-a plăcut şi că, la un moment dat, în jurul orei 19.00, mare parte din protestatari au ocupat strada. A fost bun şi drumul pînă la guvern. Lumea a fost amestecată, de la extrema stîngă pînă la extrema dreaptă. Multe feţe… stranii, din zona hipsterică şi neomarxistă, dar şi părinţi cu prunci în braţe, preoţi şi lideri ai unor organizaţii civice creştine. Ceea ce arată că există un consens la nivelul societăţii asupra subiectului. Mi-am revăzut amici şi cunoştinţe pe care nu-i mai văzusem de luni sau chiar ani buni. M-am bucurat. Animatorii mitingului au fost destul de pricepuţi să ţină manifestanţii în priză. Au fost prezente şi cîteva figuri mai cunoscute, Nicuşor Dan, Stelian Tănase, Mircea Kivu, Toader Paleologu... A fost un semnal puternic de protest, care trebuia dat. De-acum încolo nu ştiu ce va urma, dar Ponta ar face bine să ia seama. În Piaţă au rămas cîteva sute de manifestanţi, care ameninţă că nu vor pleca pînă cînd guvernul nu renunţă la proiectul de lege pentru Roşia Montană.
- Contributors/ Virgil Iordache: Semnificația protestelor împotriva proiectului Roșia Montana
Protestele spontane împotriva proiectului de la Roșia Montana au cel mai probabil rostul de a consuma energia celor care ar putea protesta public împotriva proiectului și a-i discredita în fața cetățenilor mai puțin implicați (prin blocarea circulație, crearea unei impresii de agresivitate și iraționalitate, etc.). În felul acesta se netezește acceptarea votării legii respective în parlament. De ce cred asta? Acum ceva vreme am explicat pe contributors ( aici ) că principala problemă pentru gestionarea impactului de mediu al exploatărilor miniere și de resurse energetice nu este la nivelul evaluării de impact, ci la nivelul evaluării strategice de mediu a strategiilor guvernamentale respective. Acestea au fost scoase de sub incidența legii privitoare la evaluarea politicilor și programelor prin reglementare la nivel de Ordin de Ministru, adică acolo unde vizibilitatea pentru societatea civilă este minimă. În faza de evaluare a impactului de mediu, după investiții enorme în proiectare, orice blocare pe baza unor chestiuni generale nu poate avea decât costuri enorme pentru cine a dat aprobarea de principiu, adică pentru statul român, adică pentru noi cetățenii. Pentru a testa măsura în care organizațiile neguvernamentale și ziariștii cu preocupări de mediu chiar sunt interesate și interesați de rezolvarea problemei am dat drumul la începutul lui martie la o petiția on line ( aici ) pentru modificarea respectivului Ordinul de Ministru în sensul includerii strategiilor minieră și energetică sub incidența evaluării strategice de mediu. Am circulat solicitarea de susținere a petiției către ziariștii vocali de pe diverse platforme on-line (de exemplu aici ), societățile și forumurile pentru salvarea Roșiei Montane, forumuri generale de mediu (mediu@ngo.ro ). Răspunsul a fost inexistent. Păna acum petiția este semnată de 49 de persoană. Dar în piață cum de sunt mii? În piață sunt mii pentru că acum au fost stârniți pe mediile de comunicare de cei care nu i-au mobilizat și pentru un demers de modificare legislativă care realmente ar obliga la discutarea serioasă a impactului de mediu al proiectelor miniere și energetice. Sau poate că cei care nu i-au mobilizat pentru o abordare rațională a problemei, nu una bazată pe forță, nu urmăresc consumarea energiilor oamenilor cu sentimente ecologiste și naționale, ci vor oprirea proiectelor cu orice preț, folosindu-se de aceștia, indiferent dacă sunt atenuate problemele de mediu asociate lor cât mai mult (în fond nu poți scoate ceva din pământ dacă nu faci o gaură). Este treaba serviciilor de informații să afle. Dacă varianta corectă e cea din debutul articolului, atunci cu siguranță legea va fi votată în parlament, pentru că e chiar sistemul cel care organizează protestele din umbră. Dacă varianta e cea din finalul articolului, iarăși va fi votată legea în Parlament, pentru că va fi perceput că este în interesul național să fie așa. Personal cred că în cazul Roșia Montana e valabilă prima variantă, iar în cazul gazelor de șist a doua. Dar e foarte posibil să avem de a face și cu o combinație dintre ele, în ponderi diferite. Păcat de cei care ies în stradă cu bună credință, așa cum au ieșit și anul trecut contra lui Băsescu. Time wasting. România va avea mișcări de stradă nemanipulate doar când va avea o societate civilă finanțată de donori privați români, iar asta mai durează până când donorii privați români vor da bani pentru așa ceva. Acum cei care-i dau nu sunte cetățeni (2% e aproape nimic și nu-i dă aproape nimeni), iar afaceriștii care dau mai mult fac banii din afaceri cu statul. Așadar…
1 septembrie 2013 CLUJ pentru ROSIA MONTANA. Revolutia a inceput! CEREM: 1) Respingerea imediată a proiectului de lege de către Parlament; 2) Demiterea neîntârziată a celor patru iniţiatori ai acestui proiect de lege: ministrul marilor proiecte (Dan Şova), cel al mediului (Rovana Plumb), cel al culturii (Daniel Barbu) şi directorul ANRM (Gheorghe Duţu); 3) Formarea unei comisii de anchetă parlamentară care să investigheze responsabilii direcți pentru întocmirea acestei propuneri de lege care aduce atingeri grave asupra drepturile fundamentale ale omului, asupra principiului separării puterilor în stat și care încalcă prevederi ale Constituției. 4) Interzicearea neîntârziată prin lege a utilizării cianurilor în industria minieră și deblocarea procedurilor de includere a Roșiei Montane pe lista UNESCO.
- PROTESTE fata de proiectul ROSIA MONTANA [VIDEO, FOTO]. Cum au reflectat televiziunile de stiri
- PROTESTE (SI) LA BARLAD: peste 5000 de oameni IMPOTRIVA GAZELOR DE SIST [foto]
- “Revolutia” anarhistilor si activistilor ecologisti incepe pe 1 septembrie.Pentru ROSIA MONTANA SI GAZELE DE SIST
- Rosia Montana: act de INALTA TRADARE NATIONALA “parafat” de Traian Basescu si Victor Ponta. Spectacolul grotesc al “CONVERTIRII” CONSTIINTELOR DE AURUL RMGC. “Rosia Montana e doar regina pe tabla de sah. Daca va cadea regina, se va prabusi totul”
Mi se pare bizara organizarea asa, brusca, a acestor proteste.
E un interes financiar la mijloc care ne scapa.
@Lucian
Poate s-au saturat securistii de Ponta si ii pregatesc o debarcare a la Boc.
Se tot vorbește de investițiile făcute de cei de la RMGC! Daaaa, cine i-o pus? Aghiuță? I-o despăgubi Aghiuță!
http://www.gandul.info/stiri/proteste-fata-de-proiectul-rosia-montana-bucurestenii-au-iesit-pentru-a-doua-seara-in-piata-universitatii-si-au-blocat-bulevardul-regina-elisabeta-11287746
Sincer ma ingrijoreaza aceste proteste. Sunt pentru proteste, ferme dar fara violente. Si tare mi-e sa nu se infiltreze oameni cu ochi mai albastri care sa creeze violente, ca sa degenereze aceste manifestari. Eu as iesi cu lumanari in mana, cu preoti in fata si icoane, si canatnd psalmi, asta mi s-ar parea o maniofestare buna, dar din pacate multi din cei care au iesit au fost din spirit civic doar ei fiind atei convinsi (mi-am recunoscut cateva cunostinte ateiste in poze) si bineinteles pentru ca s-au saturat de cei din fruntea tarii. Daca am iesi ca intr-o procesiune religioasa, ca intr-o rugaciune comuna atunci ne-ar ajuta si Dumnezeu. Asa ar fi trebuit sa iesim cand a fost vorba de legiferarea casatoriilor intre homosexuali si daca am fi iesit atunci probabil ca nici Dumnezeu nu ne-ar fi lasat la mana Chevron sau Gold Corporation etc. asa noi nu iesim decat cand vedem toporul deasupra si iesim pt ca nu mai vrem toporul nu pt ca am vrea sa ne schimbam viata. Oricum ar fi sustin miscarea civica non-violenta impotriva proiectuluiRosia Montana, dar nu vad sorti de izbanda, caci nu este abordarea total corecta a problemei. Si suntem de vina noi, eu si tu, si tu ca nu pripunem o altfel de manifestatie. ce ziceti?
@quintus
Da, e posibil. Nu m-am uitat asa prea mult la stirile pe tema dar din scurtele imagini pe care le-am vazut, baietii aia care tipau f. organizat pe acolo imi par cam aceeasi ca cei din galeriile ce au provocat incidentele violente de acum ceva vreme.
Numai ca acum sunt pasnici si le pasa de tarisoara 🙂