Sinodul BOR NU recunoaste, pentru moment, noua structura ecleziastica din Ucraina. Se cer garantarea drepturilor lingvistice ale românilor ortodocști din Ucraina, Vicariat românesc și clarificarea statutului clericilor necanonici din Occident

21-02-2019 1 minut Sublinieri

În ziua de 21 februarie 2019, în Sala Sinodală din Reședința Patriarhală, sub președinția Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, a avut loc ședința de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în cadrul căreia:

1. Au fost apreciate acțiunile bogate și multiple realizate în Patriarhia Română în Anul Centenar 2018, care au culminat cu evenimentul sfințirii Altarului Catedralei Naționale din data de 25 noiembrie 2018.

2. Totodată, au fost evidențiate numeroasele activități social-filantropice, activități în valoare de peste 114 milioane de lei, aproximativ 24 de milioane de euro.

3. În mod deosebit, au fost apreciate activitățile ierarhilor și clericilor români, desfășurate în diaspora și în eparhiile din vecinătatea granițelor țării, pentru păstrarea identității, spiritualității și culturii române.

Privitor la situația bisericească din Ucraina, Sfântul Sinod a subliniat următoarele aspecte:

4. Timp de aproape 30 de ani nu a fost rezolvată problema schismei din Ucraina și nici nu s-a făcut apel la o mediere pan-ortodoxă, așa cum s-a procedat în cazul schismei din Bulgaria.

Constatându-se acest impas în rezolvarea situației, Patriarhia Ecumenică a acordat Tomosul de autocefalie ierarhilor, clericilor și credincioșilor care se aflau în schismă cu Biserica Ortodoxă Rusă și cu întreaga Ortodoxie, însă acest tomos a fost acceptat doar de către ortodocșii ucraineni care nu se aflau în comuniune cu Patriarhia Moscovei.

Prin urmare, problema unității ecleziale în Ucraina nu este în prezent rezolvată deplin, și pentru că aici există o mare populație de etnie rusă, care păstrează legătura directă cu Patriarhia Moscovei.

5. Privitor la această situație bisericească tensionată din Ucraina, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române reiterează punctul de vedere exprimat anterior în cadrul ședințelor sale din 24 mai 2018 și din 25 octombrie 2018.

S-a recomandat atunci ca Patriarhia Ecumenică şi Patriarhia Moscovei să identifice, prin dialog, o soluție a diferendului bisericesc amintit, prin păstrarea unității de credință, respectarea libertății administrativ-pastorale a clerului şi credincioșilor din această țară (inclusiv dreptul la autocefalie) și restabilirea comuniunii euharistice.

În caz de nereușită a dialogului bilateral, este necesară convocarea unei sinaxe a tuturor întâistătătorilor Bisericilor Ortodoxe pentru rezolvarea problemei existente.

6. Pentru o decizie concretă şi corectă a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, la o viitoare ședință a Sfântului Sinod se va ține seama cu prioritate de faptul că în Ucraina există 127 de parohii ortodoxe românești, în special în zona Bucovinei de Nord, aflate în jurisdicția Bisericii Ortodoxe din Ucraina – Patriarhia Moscovei.

Este necesară o consultare reală a acestor ortodocși români, care sunt preocupați de păstrarea identității lor etnice şi lingvistice.

În acest sens, este necesară obținerea de garanții scrise din partea autorităților bisericești şi ale statutului ucrainean că identitatea etnică şi lingvistică a românilor va fi respectată, precum şi că acești ortodocși români vor avea posibilitatea de a se organiza într-un Vicariat Ortodox Român şi a cultiva legături spirituale cu Patriarhia Română, spre a fi sprijiniți prin trimiterea de cărți de cult şi de teologie în limba lor maternă, adică limba română.

S-a menționat faptul că, în România, funcționează deja un Vicariat Ortodox Ucrainean, începând cu anul 1990.

7. De asemenea, Patriarhia Română va solicita Patriarhiei Ecumenice o lămurire privind soluționarea problemei ierarhilor şi preoților necanonici din Occident, care au aparținut fostului „Patriarhat al Kievului”.

În urma consultărilor menționate mai sus, Sfântul Sinod va exprima poziția sa oficială privind situația Ortodoxiei din Ucraina.

Biroul de Presă al Patriarhiei Române


Categorii

Ierarhi romani, Patriarhul Daniel, Patriarhul ecumenic Bartolomeu, Ucraina

Etichete (taguri)

, , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

14 Commentarii la “Sinodul BOR NU recunoaste, pentru moment, noua structura ecleziastica din Ucraina. Se cer garantarea drepturilor lingvistice ale românilor ortodocști din Ucraina, Vicariat românesc și clarificarea statutului clericilor necanonici din Occident

  1. O hotarare inteleapta, in comparatie cu cea a Sinodului din Cipru, din care nu am inteles mai nimic. O dovada de intelepciune este si faptul ca nu au criticat pe nimeni.
    Nadajduiesc din tot sufletul ca Dumnezeu se va milostivi de noi si nu va ingadui inca o ruptura in trupul Bisericii. Sa nu fim noi cei care vom vedea inca un 1954 in Biserica.

  2. @cititor

    Aveti dreptate. Sa dea Domnul sa fie bine romanii din Ucraina.

    Multumesc pentru rugaciuni. Sunt iarasi pe picioare.

  3. Ileana,
    Slava Domnului, ca sunteti bine!
    Eu nu am nici un merit. Perintele meu duhovnicesc va pomeneste miercurea, vinerea sambata si duminica la Sf. Proscomidie. Tot darul cel bun de sus vine, de la Parintele luminilor!
    V-as imbratisa cu mult drag!

  4. @cititor

    Atunci va multumesc din suflet la amandoi si va doresc multa sanatate.

  5. Ileana,
    Amin!

  6. Metropolitan of Kyiv and all Ukraine, head of the Orthodox Church of Ukraine Epifaniy has said the Ukrainian Church is ready to fulfill the conditions set forth by the Romanian Church to grant recognition to the new church of Ukraine

    https://www.romfea.news/metropolitan-epiphanius-i-am-sure-the-romanian-church-will-recognize-our-autocephaly/

  7. Pingback: Sinodul Albaniei respinge noua biserica autocefala din Ucraina și CONTESTĂ canonicitatea hirotoniilor ex-schismaticilor/ Biserica Greciei AMÂNĂ pronunțarea pe tema ucraineană/ Sfânta Chinotită NU a luat o decizie unitară privind noua structură.
  8. http://orthochristian.com/120282.html

    Si-a facut-o cu mana lui Patriarhul Bartolomeu.

  9. Pingback: Patriarhii Bisericilor Ortodoxe din Ierusalim, Alexandria, Antiohia si Cipru s-au intalnit pentru a discuta PROBLEME ECLEZIASTICE ale ortodoxiei. Arhiepiscopul Hrisostom al Ciprului va MEDIA intre Moscova si Fanar pe tema AUTOCEFALIEI UCRAINEI/ IPS Kallis
  10. Pingback: DISENSIUNI puternice intre „patriarhul onorific” FILARET si Epifanie, primatul noii structuri ecleziastice din Ucraina/ Arhiepiscopul Hrisostom al Ciprului despre posibilitatea ca Biserica Greciei sa recunoasca BOU: „PUTEM AJUNGE LA O SCHISMA!”
  11. Pingback: Biserica Greciei decide RECUNOAȘTEREA AUTOCEFALIEI noii structuri ecleziastice din Ucraina
  12. Pingback: MItropolitul Teofan ar fi confirmat unor pelerini ucraineni ca recunoaște doar structura condusă de Primatul Onufrie/ Mai mulți ierarhi greci cer Sinod Pan-ortodox/ Inițiativă a Patriarhului Ierusalimului/ Patriarhul Alexandriei recunoaște ex-schism
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare