ASCOR Cluj-Napoca: Discuţii despre prigoana şi închisorile comuniste Duminică, 19 martie 2017, au avut loc după slujba vecerniei, discuţii legate de fenomenul prigoanei comuniste din închisori. La această întâlnire au participat mai mulţi tineri decât ne-am aşteptat. O pare dintre …
Basilica.ro: 9 martie – Ziua Deținuților Politici Anticomuniști din Perioada 1944-1989 Întrucât Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a proclamat anul 2017 drept An comemorativ al Patriarhului Justinian şi al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului, iar Parlamentul României a adoptat Legea …
În mod sigur era un veşnic neliniştitor care se exterioriza în mod coleric, dar care în tot ceea ce spunea şi chiar în ceea ce făcea nu era nicio urmă de răutate şi nu păstra în sinea lui nicio ranchiună. În legătură cu cele spuse mai sus, vreau să mai fac o ultimă remarcă, şi anume, era un om lipsit de orgolii şi în vorbire, şi în ţinută. Experienţele de viaţă pe care le-a trăit, inclusiv aceea de a fi la un pas de moarte, nu i-au dat sentimen tul că ar fi un om de excepţie şi nu a do bândit nici alura norocosului căruia îi re uşesc toate. Dimpotrivă, i-au aprofundat credinţa şi umilinţa creştină ce apar mai clar în scrierile sale şi totodată i-au întă rit hotărârea de a se consacra slujirii lui Dumnezeu intrând în cinul călugăresc.
Dacă tot am vorbit de canonizare: mormântul Părintelui Sofian se află la Mânăstirea Căldăruşani de lângă Bucureşti. Dacă cineva vrea să meargă, să spună o rugăciune, să aprindă o lumânare, acolo îl găseşte, în cimitirul acela smerit şi umbrit, parcă, de liniştea şi de smerenia părintelui.
El e viu în Duhul Sfânt şi ne ajută pretutindeni. Mormântul acela e încă o dovadă a smereniei Părintelui Sofian, care ne cheamă acolo la simplitate, într-un loc pe care el şi l-a ales încă din tinereţe.
Jurnalul.ro/ Cristinel C. Popa: Buna vestire a venit în timpul torturilor suferite în închisori. De la medicină, la preoție, după întâlnirea cu Arsenie Papacioc Vom aminti aici despre suferințele de neimaginat ale studentului la medicină ce a devenit preot după …
*** Fericiti cei prigoniti: „Părintele Iustin a fost magnific” L-am cunoscut la mina de plumb Baia Sprie. Un timp destul de îndelungat am dormit alături la mina Cavnic. Dar ne-am apropiat mult în lagărul de la Periprava. Împreună cu părintele …
Or, de la Sfântul Montanus preotul, la preoții din Transilvania uciși de-a lungul secolelor de prozelitism antiortodox și antiromânesc, unii dintre ei fiind trecuți la loc de cinste în calendarul sfintei noastre Biserici ca preoți mărturisitori (Ioan din Galeș, Moise Măcinic din Sibiel), la Părintele Haralambie Balamace jupuit de viu și înjunghiat în noaptea de Paști 1914, la Părintele Aurel Munteanu, protopopul Huedinului ucis cu bestialitate de către bandele hortiste la 10 septembrie 1940 și până la sutele de preoţi ortodocși exterminați în puşcăriile comuniste româneşti, la Canal, în lagărele din Siberia sau de la Arcul Polar de Nord și care prin lucrarea lor nu au făcut altceva decât să promoveze și să cultive conștiința identității noastre naţionale, a unităţii noastre naţionale, a identităţii de limbă şi de credinţă, preoțimea românească, vreme de aproape două mii de ani a plătit adeseori cu sânge și cu propria viață.
Astăzi, există mulți oameni care se îndoaie și se îndoiesc, prizonieri ai propriilor interese și convingeri. Oameni care stau la coadă pentru a face parte din completul unui „proces cu publicitate lărgită”. Intelectuali care susțin că apără valorile „democrației românești”, nesocotind unul dintre drepturile fundamentale – libertatea de exprimare.
E o altfel de pușcărie, mult mai grea. Când teama ne va învinge și vom înceta să vorbim liber, ne vom semna singuri condamnarea și vom intra cu toții acolo.
Din vâltoarea Zilei Femeii se năștea Uniunea Sovietică. Nimic suav, nimic gingaș. Ghioceii sunt mânjiți de sânge! În 1921, URSS adoptă 8 martie ca Zi a Femeii, în memoria evenimentelor care au marcat începutul revoluției bolșevice. După al II-lea Război Mondial, ziua de 8 martie este generalizată în tot Lagărul Roșu: Europa Răsăriteană, China, Vietnam, Cuba. Ziua Femeii se impune ca sărbătoare exclusiv comunistă.
Până când, în 1955, în scenă intră L’Humanité, cu povestea despre manifestația romantică a textilistelor, care, chipurile, ar fi avut loc cu un veac în urmă la New York. Nimeni nu are minima curiozitate să verifice veridicitatea istorică. Așa ar fi putut descoperi că nici un ziar american nu pomenește nimic despre vreo manifestație. Deși câteva sute sau mii de femei mărșăluind în stradă, într-o țară în care cowboyii încă se mai războiau cu indienii, trebuie să fi fost o știre de senzație.
Preoţii Vartolomeu Dolhan, Dumitru Iliescu-Palanca şi Constantin Voicescu au fost evocaţi joi, 25 februarie, la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Capitală, în cea de-a doua întâlnire cultural-duhovnicească dedicată preoţilor ortodocşi mărturisitori din închisorile comuniste.
Administratorul firmei Legende Vii a fost pus urmărire penală pentru producerea și comercializarea de tricouri cu Radu Gyr, Mircea Vulcănescu şi părintele Calciu-Dumitreasa! Asta e țara ca afară? Asta e țara normală? Ăsta e statul de drept? Reprimarea liberei exprimări?
După o altă lege, Vișinescu, la 90 de ani, a primit de la “Justiție” 20 de ani de închisoare. Nu știu de ce, dar spiritul legilor acestei “Justiții” din Romania de acum mi se pare tare apropiate de spiritul genitorilor & dădacilor comunismului ăluia cu secera și ciocanul. Un spirit complet complet străin de spiritul celor care s-au împotrivit cu adevărat comunismului, în Duh și în Adevăr, înfruntând comunismul ca proiect (anti-)spiritual.
Silvia Radu, autoarea expoziţiei, a declarat: „O singură dată am mai fost cenzurată în întreaga mea viaţă artistică: pe vremea comuniştilor, de Tamara Dobrin, care mi-a eliminat lucrarea, dintr-o expoziţie de grup”. Despre scoaterea tablourilor din expoziţie, Silvia Radu a spus: „Cu cât vor fi mai atacaţi cu atât vor lumina mai mult pe cerul românesc”!
„Preoţi mărturisitori în închisorile comuniste” este noua temă a seriei de conferinţe de spiritualitate creştin-ortodoxă ce se desfăşoară la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Bucureşti. La prima întâlnire dedicată acestei teme, care a avut loc joi, 28 ianuarie, în amfiteatrul „Dumitru Stăniloae”, au fost evocaţi preoţii Dimitrie Bejan, Dumitru Argint şi Ilie Imbrescu.
Astfel, Arhiepiscopia Bucureștilor a propus amenajarea unei capele lângă biserica Adormirea Maicii Domnului – Giulești, unde să fie depuse, spre vizitare şi rugăciune, osemintele părintelui Ilie Lăcătușu, până va fi luată o hotărâre de canonizare a acestuia de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, iar pomelnicele oferite de credincioși să fie citite de preoții bisericii în altarul bisericii, potrivit rânduielii liturgice ortodoxe.
Ilegaliştii de altădată şi politicienii de acum nu-l puteau uita pe cel care îi trădase în militantismul bolşevic şi care acum cocheta cu legaţiile occidentale. După anchete în beciurile Securităţii din Bucureşti, R. Wurmbrand a fost mutat în penitenciarul tebeciştilor de la Târgu Ocna. Aici l-a cunoscut pe Valeriu Gafencu. Supravieţuitori ai gulagului românesc relatează despre discuţiile dintre cei doi, mai ales de ordin teologic.
Astăzi însă duhul lumii, cum era şi firesc, s‑a adaptat şi a adăugat la fericirea pământească şi alte ingrediente, cum ar fi credinţa în Dumnezeu. Dar nu cumva este o greşeală? Cum să facă duhul lumii acesteia loc unei credinţe în Dumnezeu? Nu ar fi un risc pentru el în acest caz? Înclin să cred că, deşi în anumite cazuri izolate există şi un oarecare risc, de scăpare a unor adepţi, strategia duhului lumesc este în chip vădit promovarea acestui amestec al credinţei cu deşertăciunea, care din punctul său de vedere aduce roade. Şi care ar fi acestea?
Regimul general al închisorii a fost sugestiv exprimat de directorul penitenciarului: ”Noi, comuniștii, nu omorâm, avem metodele noastre care te fac să te dai singur cu capul de pereți” (p. 94). Urmează comentariul profesorului Constantin C. Giurescu: ”În ceea ce privește Sighetul, vorba lui s-a adeverit: s-au sinucis ei din disperare, au pierit de boală lipsiți de îngrijirea medicală sau au înnebunit. Cred că nu există în toată țara o altă închisoare care să dea un procent așa de mare de morți, sinucigași și de nebuni…” (p. 94).
Actualizarea de către parohii a pomelnicelor cuprinzând eroii creştin-ortodocşi (ai Războiului de independenţă, ai celor două războaie mondiale – atât pe frontul de vest, cât şi de est, ai închisorilor comuniste, ai Revoluţiei din decembrie 1989), care sunt pomeniţi la sărbătoarea Înălţării Domnului – Ziua Eroilor;
„La Tg. Ocna a fost cea mai tragică existență: boală, moarte, temniță și teroarea reeducării. Am ajutat și am discutat cu aceeași dragoste cu evrei, unguri, bulgari, țărăniști, comuniști ori legionari. Am fost pe poziție creștină. Am respectat legile, dar mie nu mi s-au respectat legile și mi-am distrus viața în temniță. Principiile lui Valeriu au caracter strict spiritual, bisericesc-ortodox și nepolitic. Ele se confundă cu înseși principiile structurale ale creștinismului. Cine poate condamna îndemnul spre realizarea unei armonii universale prin dragoste și prin desăvârșirea spirituală a omului?”
Când Hristos află păcatul unui om, îl acoperă cu rănile Sale și îl spală cu sângele Său.
Hristos este singurul care scoate omul de la zidul infamiei; și o face luându-i locul.
Adevarul: Autorităţile ruse au exhumat rămăşiţele pământeşti ale ţarului Nicolae al II-lea Autorităţile ruse au exhumat rămăşiţele pământeşti ale ultimului ţar al Rusiei, Nicolae al II-lea, şi ale soţiei acestuia, Alexandra, în cadrul unei anchete care reexaminează circumstanţele în care …
Dar durerea pe care am trăit-o atunci… Degeaba, nu pot reda… şi nu pot dori nimănui. Şi dacă cineva îmi spune că are coastele rupte îi înţeleg durerea, îi înţeleg suferinţa, dar atâta, că altceva n-am ce face.
update: Doxologia: A trecut la Domnul părintele mărturisitor Paulin Clapon Luni, în ziua Înălţării Sfintei Cruci, s-a mutat la cele cereşti schimonahul Paulin Clapon de la Mănăstirea Petru-Vodă, fost deţinut politic, martir al închisorilor comuniste şi erou al neamului românesc. …
Discuțiile celor prezenți s-au axat pe două probleme importante: Legea 217/2015 și Întâlnirea de la Tallinn (Estonia). În luările de cuvânt delegații au atras atenția asupra caracterului neconstituțional al Legii 217/2015 și au votat în unanimitate rezoluția prin care să se solicite Avocatului Poporului să ceară Curții Constituționale a României să o abroge pentru că este fundamental neconstituțională, antidemocratică și inoportună.
Exact în ziua în care podul din Brezno urma să poarte numele „Ion Şiugariu”, Ministerul Afacerilor Externe a remis un Comunicat tardiv în care recunoaşte că noi am avut dreptate: Ion Şiugariu nu a fost legionar şi nu a fost condamnat pentru crime de război şi genocid! Lipsesc însă scuzele faţă de Lucia Şiugariu, soţia poetului-erou, pentru suferinţele cauzate de acest abuz comis împotriva soţului său.
Crin Antonescu in 1992: “Putem reduce, oare, o personalitate de talia părintelui Calciu la acest fapt? Şi putem admite desfiinţarea, anularea, condamnarea din principiu şi totală, a oricărui om care a avut, într-un fel sau altul, tangenţe cu mişcarea şi cu spiritul legionar? În nici un caz, cel puţin atîta vreme cît am căzut cu toţii de acord că nu e o vină în sine aceea de a fi fost membru al P.C.R. – şi asta după 45 ani de nelegiuiri. În nici un caz, atîta vreme cît în capul statului îmi şade un comunist din tată-n fiu şi fără altă ocupaţie toată toată viaţa, cît în fruntea Senatului îmi şade un fruntaş comunist dresat în U.R.S.S. şi cît în fruntea Adunării Deputaţilor îmi şade un politruc care, cînd n-a mişunat pe la C.C. al U.T.C. a făcut pe profesorul de «socialism ştiinţific».”
Legea este un abuz măcar pentru faptul că pedepseşte la uitare şi re-incriminează oameni care NU au aparţinut mişcării legionare, dar care au fost încălţaţi în anchetă, de către anchetatorii-torţionari ai fostului regim, cu apartenenţa legionară – aşa cum este cazul multor foşti deţinuţi politic.
Caz unic în Europa, legea stipulează chiar un organism – nespecificat – care să monitorizeze (citeşte cenzureze) Internetul în vederea identificării celor care îndrăznesc să posteze păreri care nu convin cuiva. Mai rău – nu este prevăzut niciun organism care să decidă dacă textele publicate sunt propagandă sau fapte reale, cercetare istorică – deşi aud, stupefiat, la emisiunea B1 că de acest lucru s-ar ocupa Institutul „Ellie Wiesel”, parte direct implicată, care printr-o astfel de poziţie ajunge un soi de para-justiţie.
Ca să rezum: legea stabileşte reincriminarea en-masse a unor nevinovaţi laolaltă cu vinovaţi de crime de război – condamnaţi pe drept sau pe nedrept de către Tribunale ale Poporului, instaurate de stalinişti, pe baza unor decizii ale unui regim criminal, pe care le re-validăm – şi pe care îl re-validăm, deşi fusese implementat cu ajutorul tancurilor unui alt regim criminal (U.R.S.S.) care reuşise să înşele o lume întreagă devenind din agresor (în 1940) agresat şi „aliat”. Totul se face cu cenzurarea Internetului despre care respectivii aliaţi se laudă că vor să-l ţină liber, la presiunea unor instituţii private, care devin arbitrii şi emit judecăţi. Totul din considerente morale faţă de memoria unor victime.
Dan Puric s-a referit şi la proiectul de lege care priveşte catalogarea unor mari scriitori şi duhovnici ai României drept legionari. “Dacă ajungi la mormântul părintelui Justin Pârvu ajungi să fii considerat legionar… Au ajuns să vorbească urât despre Mircea Vulcănescu… Păi Vulcănescu a făcut ani grei de puşcărie şi a murit în închispoare spunând: SĂ NU NE RĂZBUNAŢI. Cum poate fi Vulcănescu criminal?“
Noptile trecute au fost condamnati cei care au fost in temnitele comuniste si noi nu mai avem voie sa vorbim despre ei, despre jertfa lor, despre Sfantul Inchisorilor, despre Mircea Vulcanescu, despre cei care au patimit la Aiud, la Gherla, la taiat de stuf in Braila, nu mai avem voie sa ne pomenim intelectualii, ca suntem pasibili de pedeapsa, conform legilor in vigoare si hotararilor de guvern care se scot peste noapte…
Prin promulgarea aşa-zisei Legi Antilegionare, nu mă îndoiesc că se aşează temelia unei Instituţii nemaivăzute în ţara noastră din anii stalinismului, o poliţie a gîndurilor, a convingerilor, a opiniilor. Se revine, ca în anchetele securităţii la prezumţia de vinovăţie, iar vinovaţii, chiar dacă şi-au ispăşit pedeapsa, continuă să plătească şi după moarte. De acum încolo există pericolul rescrierii istoriei noastre recente, după partitura Securităţii, care a aruncat de-a lungul existenţei ei cu eticheta “legionar” în stînga şi-n dreapta. Devenită peste noapte infamantă şi chiar potenţială miză într-o incriminare penală şi socotită brusc, printr-un stufos dispozitiv de restrîngeri ale unor drepturi constituţionale, drept un serios atentat la siguranţa naţională, acuzaţia de legionarism tinde să se transforme într-un factor inhibitor inclusiv al diferitelor manifestări ale tradiţiei noastre naţionale. Ca să nu mai vorbim de comemorarea rezistenţei anticomuniste şi a eroilor ei, multora nemaiputîndu-li-se rosti numele şi omagia jertfa.
Cum este posibil ca un ministru al guvernului Antonescu, ce are atributii decizionale si raspundere superioara subordonatilor sai, sa fie reabilitat, iar un subsecretar de stat sa ramana condamnat? Ambii fiind condamnati pentru acelasi lucru, anume declararea de razboi URSS-ului, conform sentintei?
Din punctul lor de vedere, românii sunt un popor de infractori, punct. Iar ei sunt gardienii care păzesc poporul român. Pentru mine, ca istoric, este o întoarcere totală și clară la epoca stalinistă. Domnul de la “Elie Wiesel” făcea apel la sentințele date în timpul ocupației staliniste a României.
Fiind răspunsul la o solicitare a SUA, acest act legislativ a fost inclus în sfera securității, prin urmare ea reprezintă o „lege Big Brother a istoriei” căreia i se oferă și mijloace de aplicare din același registru: nu doar prin intermediul Parchetului, ci chiar al seviciilor secrete.
Deci procesele vor fi asistate de Institutul Elie Wiesel. Insa ce calificare le da dreptul celor de la institut sa ofere aceasta asistenta? Si aceasta e cea mai mica problema – cea elementara fiind de ordin juridic. Pe ce baze legislative va exista aceasta asistenta? Am vazut, deja, ce aberatii enorme a produs Institutul Elie Wiesel: retragerea cetateniei de onoare a lui Valeriu Gafencu, actiune oricum anulata prin decizia unui tribunal! (apropo de asistenta…) si lapidarea memoriei publice a lui Mircea Vulcanescu. Un CV numai bun pentru a avea garantia unei asistente competente si lipsite de partinire, nu?!
