CUM VA FI ANUL 2012? (II) Stratfor: 2012 va fi ANUL UNUI NOU INCEPUT SI AL REDEFINIRII ORDINII INTERNATIONALE

17-01-2012 3 minute ~~Sublinieri~~

Stratfor: Annual Forecast 2012

Think-tankul privat Stratfor a realizat o previziune globala asupra anului 2012. Premisa de la care pleaca este ca anul 2012 reprezinta un moment decisiv din cadrul unei perioade de schimbari radicale mai ample in sistemul international, perioada similara cu cea dintre anii 1989-1991, cand a cazut URSS si s-a semnat Tratatul de la Maastricht.

Perioada de tranzitie actuala a inceput in anul 2008 si anul acesta, considera Stratfor, vom asista la o schimbare generationala in modul in care functioneaza lumea. O noua realitate generationala, adica un nou inceput si o redefinire a modului in care merge lumea. Asta nu inseamna neaparat ca 2012 va fi “concluzia” acestei perioade de tranzitie de la un sistem global la altul, ci anul in care se vor clarifica tendintele.

Practic, Stratfor ne comunica in felul sau ca vom asista la incheierea unei ordini mondiale pentru inaugurarea uneia noi. Dupa cum va amintiti, si siteul nostru a considerat ca anul 2012, spre deosebire de anul precedent, va fi momentul de ruptura, anul decisiv al transformarilor.

In ceea ce priveste zonele geopolitice, Stratfor considera ca Uniunea Europeana si eurozona vor supravietui in anul 2012, continuand sa fie marcate de recesiune si de tendinta Germaniei de a domina economic regiunea. Esenta acestei dominatii va fi intarirea instrumentelor de control financiar asupra statelor europene membre, atat printr–un nou tratat interguvernamental, cat si prin inserarea unor prevederi in constitutiile nationale. Ne amintim, apropo de dominatia Germaniei, ca editorul Stratfor, George Freedman, comenta euro-optimismul romanesc in termeni sceptici, remarcand faptul ca intrarea tarii noastre in UE nu a facut altceva decat sa ne transforme in piata de desfacere pentru exporturile puternicelor tari europene.

Think-tankul american nu crede insa ca eforturile Germaniei ar putea fi realizate prea usor, avand in vedere ca cedarea autoritatii bugetare este un sacrificiu dramatic al suveranitatii statale in contextul larg al intregului “experiment” European, cum numeste Stratfor Uniunea Europeana.

Totusi, Germania are cateva avantaje cheie, printre care: 1) parteneriatul strans cu Franta; 2) are nevoie de acordul restrans al eurozonei si nu de aprobarea tuturor statelor membre; 3) intrarea in vigoare a noului tratat se va face pe etape, initial fiind nevoie doar de acordul sefilor de state (probabil pana in martie noul tratat va fi semnat), dupa care urmeaza etapa ratificarii interne de fiecare stat in parte;

4) Germania e dispusa sa exercite presiuni, asa cum a facut-o in cazul Italiei si Greciei, unde a determinat schimbarea sefilor de guverne cu tehnocrati ce implementeaza in prezent programul german;

5) europenii sunt speriati, ceea ce ii face sa implementeze masuri pe care in mod normal nu le-ar adopta, cum ar fi austeritatea sau ratificarea unor tratate pe care nu le agreeaza de fapt. A ceda suveranitatea pentru a mentine economia Europei va parea un targ echitabil;

6) amanarea crizei economice este un alt avantaj de partea Germaniei, care foloseste spriinul financiar al BCE pentru a evita un colaps final care va deveni totusi, o problema reala ulterior. In 2012 Stratfor considera ca situatia economica din UE se va inrautati, dar nu va ajunge la colaps, tocmai prin acest echilibru precar pe care Germania si BCE il folosesc pentru a obtine centralizarea europeana.

Pe masura ce procesul de ratificare va avansa, Stratfor considera ca ostilitatea fata de Germania si Bruxelles va creste, pe plan european, iar pe plan national, furia generala fata de masurile de austeritate ale guvernelor va creste. In contextul in care putine tari au alegeri in UE in 2012, aceasta furie nu va avea cum sa se depresurizeze, canalizandu-se astfel catre miscarile nationaliste si extremiste si ducand la agitatii sociale.

In ceea ce priveste spatiul fostei URSS, Stratfor considera ca Rusia va infrunta numeroase provocari: agitatii sociale care vor restructura configuratia politica a tarii (atat la Kremlin cat si in general) si mutatii economice din cauza crizei din Europa. Putin se va vedea nevoit sa schimbe sistemul politic dominat de partidul sau catre unul in care va exista un sprijin crescut din partea nationalistilor si noii clase a activistilor tineri si liberali. Stratfor considera ca aceste miscari nu ii vor diminua autoritatea lui Putin. Schimbarile din economie, alaturi de cele din politica, nu vor duce la schimbari in tendintele interne si externe ale Rusiei, considera Stratfor.

Rusia va cauta sa isi intareasca influenta in fosta sa periferie sovietica. Pe masura ce va vedea ca sansele de a se apropie de UE sunt tot mai mici, Ucraina se va deschide tot mai mult influentei rusesti. In ceea ce priveste relatia cu Vestul, Stratfor considera ca Rusia va continua sa exercite presiune asupra Europei Centrale prin masuri de securitate si printr-o activa prezenta economica. Rusia va folosi criza ca oportunitate de a adanci diviziunile intre europeni, intre UE si SUA si in interiorul NATO. Situatia se va tensiona progresiv, Rusia cautand sa impinga conflictele cu SUA pana aproape de punctul rupturii.

In Orientul Mijlociu problema iraniana va fi principala pe agenda lui 2012. Retragerea armatelor SUA din Irak a creat o oportunitate pentru extinderea influentei iraniene in regiune dar aceasta oportunitate este valabila pentru putin timp; prin urmare, Teheranul va fi nevoit sa isi accelereze procesul de extindere a influentei sale in acest an. Siria va fi tinta incercarilor SUA, Turciei si Arabiei Saudite de a darama regimul lui Assad, aliat al Iranului. Totusi, crede Stratfor, fara interventie militara directa, caderea regimului sirian nu pare a fi posibila. Turcia va cauta sa isi extinda influenta in Siria si in Egipt si sa tina piept expansiunii iraniene – Stratfor considerand ca regimul lui Erdogan nu va face progrese notabile in planurile sale.

Analiza Stratfor cuprinde mai multe zone geopolitice, dar noi am rezumat doar ce a fost mai interesant si mai relevant pentru noi. In orice caz, cu exceptia unor accente puse pe situatia europeana si pe tensionarea progresiva a relatiilor dintre Rusia si SUA, observatiile think-tankului american nu sunt de natura sa ne lamureasca asupra premisei statuate la inceputul analizei: 2012 ca an al redefinirii decisive catre noua ordine mondiala.

Mai semnificative sunt descrierea Uniunii Europene ca un fel de Al Patrulea Reich, dat fiind dominatia Germaniei, precum si preconizatele tulburari sociale din tarile europene; Stratfor pare ca se asteapta, de altfel, la o prabusire a Uniunii Europene, insa nu in 2012, anul in care se va realiza o centralizare a ei.

Comentariile extrem de retinute – inexpicabil chiar – cu privire la situatia din Orientul Mijlociu, absenta Israelului din ecuatie, minimalizarea Turciei si a tensiunilor din prezent legate de Iran dau de inteles ca Stratfor nu doreste sa ne spuna, de fapt, nimic semnificativ despre aceasta regiune.

Luam nota insa de aceste previziuni americane in asteptarea unora care, de aceasta data, vor veni din spatiul mediatic rusesc.

Legaturi:

Arabia Saudita, Germania, Iran, Rusia, Siria, Stratfor, Turcia, Uniunea Europeana, Vladimir Putin

20 Commentarii la “CUM VA FI ANUL 2012? (II) Stratfor: 2012 va fi ANUL UNUI NOU INCEPUT SI AL REDEFINIRII ORDINII INTERNATIONALE”

Alin-7

17-01-2012 15:27

Cred ca analiza nu lamureste premizele intrucat Stratforul e prins intre doua elemente de constrangere:

– pe de o parte, Stratfor nu isi poate permite sa livreze analize cu o prea mare componenta de “wishful thinking” care sa perpetueze pe fata agenda la zi. Trebuie sa faca analiza, totusi. Si o fac.

– pe de alta parte, e posibil sa trebuiasca sa puna totusi umarul la sprijinirea acelei agende. La nivel de management exista anumite conexiuni si n-ar fi de mirare sa raspunda presiunilor externe (presupunand ca n-ar fi totalmente raliati la agenda respectiva).

In al treilea rand, ar putea fi vorba pur si simplu de o tactica de marketing si PR in ceea ce priveste alegerea titlului. Discutia din mainstream se poarta referitor la aceasta tema asa ca alegand un asemenea titlu fac analiza mult mai usor de rostogolit in media.

Nu ma mira abordarea minimalistica in ceea ce priveste Orientul, Turcia, tensiunile din Iran…situatia de acolo este destul de impredictibila si am vaga senzatia ca totusi, in afara de razboiul la nivel declarativ si cel diplomatic, anul asta nu se va recurge (cel putin pana spre final) la o confruntare armata directa.
Cred ca in momentul acesta exista o pregatire logistica si in domeniul aranjamentelor de culise si al PR-ului aferent care sa pregateasca minutios terenul pentru o interventie armata. Asta in ceea ce priveste SUA care cred ca este un pic iritata de nerabdarea Israelului in ceea ce priveste solutia militara.

SUA, lasand la o parte problemele interne si anul electoral cu care se confrunta, trebuie, pe de o parte, sa isi ia masurile de precautie necesare si sa isi pregateasca terenul (incluzand aci si rezolvarea ecuatiei siriene) iar, pe de alta parte, se confrunta cu o implicare puternica in aceasta problema a Rusiei si Chinei, marile puteri care isi vad serios amenintate interesele din zona.
Si uita asa, revenim la disputa cu Rusia, abordata mai pe larg de Stratfor.

Una peste alta, SUA e implicata pe foarte multe fronturi. Inclusiv in Europa unde trebuie sa isi mentina si sa isi dezvolte capetele de pod dar si sa loveasca acolo unde e necesar (vezi ultima lovitura din cadrul razboiului economic – via agentiile de rating si valul de retrogradari de rating al unor tari europene).

admin

17-01-2012 17:07

@Alin-7:

Titlul este foarte sec in articolul original, dupa cum se poate lesne vedea consultand linkul. 🙂

Alin-7

17-01-2012 20:24

Da. Am avut senzatia ca titlul este oarecum apropiat de cel pe care l-ati ales pentru articol.

Deci ipoteza de lucru numarul 3 pica. Citind articolul in original as zice: raman insa celelalte.

admin

18-01-2012 12:51

O analiza Stratfor despre situatia cu Iran aici: http://www.stratfor.com/weekly/iran-us-and-strait-hormuz-crisis

Pe scurt, confruntarea dintre SUA/Israel si Iran a atins un moment de blocaj in care niciuna din parti nu vrea sa cedeze dar nici nu risca sa treaca o anumita limita, costurile razboiului fiind mari. Insa este o situatie care nu poate dura in timp si in care conflictul poate izbucni dintr-un calcul gresit al miscarilor oponentului sau dintr-un bluf considerat de oponent drept actiune concreta.

[…] Neither, for that matter, does the United States have the ability to do much militarily. Invading Iran is out of the question. The mountainous geography of Iran, a nation of about 70 million people, makes direct occupation impossible given available American forces.

Air operations against Iran are an option, but they could not be confined to nuclear facilities. Iran still doesn’t have nuclear weapons, and while nuclear weapons would compound the strategic problem, the problem would still exist without them. The center of gravity of Iran’s power is the relative strength of its conventional forces in the region. Absent those, Iran would be less capable of wielding covert power, as the psychological matrix would shift.

An air campaign against Iran’s conventional forces would play to American military strengths, but it has two problems. First, it would be an extended campaign, one lasting months. Iran’s capabilities are large and dispersed, and as seen in Desert Storm and Kosovo against weaker opponents, such operations take a long time and are not guaranteed to be effective. Second, the Iranians have counters. One, of course, is the Strait of Hormuz. The second is the use of its special operations forces and allies in and out of the region to conduct terrorist attacks. An extended air campaign coupled with terrorist attacks could increase distrust of American power rather than increase it among U.S. allies, to say nothing of the question of whether Washington could sustain political support in a coalition or within the United States itself.

The Covert Option

The United States and Israel both have covert options as well. They have networks of influence in the region and highly capable covert forces, which they have said publicly that they would use to limit Iran’s acquisition of nuclear weapons without resorting to overt force. We assume, though we lack evidence, that the assassination of the Iranian chemist associated with the country’s nuclear program last week was either a U.S. or Israeli operation or some combination of the two. Not only did it eliminate a scientist, it also bred insecurity and morale problems among those working on the program. It also signaled the region that the United States and Israel have options inside Iran.

The U.S. desire to support an Iranian anti-government movement generally has failed. Tehran showed in 2009 that it could suppress demonstrations, and it was obvious that the demonstrators did not have the widespread support needed to overcome such repression. Though the United States has sought to support internal dissidents in Iran since 1979, it has not succeeded in producing a meaningful threat to the clerical regime. Therefore, covert operations are being aimed directly at the nuclear program with the hope that successes there might ripple through other, more immediately significant sectors.

As we have long argued, the Iranians already have a “nuclear option,” namely, the prospect of blockading the Strait of Hormuz, through which roughly 35 percent of seaborne crude and 20 percent of the world’s traded oil passes daily. Doing so would hurt them, too, of course. But failing to deter an air or covert campaign, they might choose to close off the strait. Temporarily disrupting the flow of oil, even intermittently, could rapidly create a global economic crisis given the fragility of the world economy.

The United States does not want to see that. Washington will be extremely cautious in its actions unless it can act with a high degree of assurance that it can prevent such a disruption, something difficult to guarantee. It also will restrain Israel, which might have the ability to strike at a few nuclear facilities but lacks the force to completely eliminate the program much less target Iran’s conventional capability and manage the consequences of that strike in the Strait of Hormuz. Only the United States could do all that, and given the possible consequences, it will be loathe to attempt it.

The United States continues, therefore, with sanctions and covert actions while Iran continues building its covert power in Iraq and in the region. Each will try to convince the region that its power will be supreme in a year. The region is skeptical of both, but will have to live with one of the two, or with an ongoing test of wills — an unnerving prospect. Each side is seeking to magnify its power for psychological effect without crossing a red line that prompts the other to take extreme measures. Iran signals its willingness to attempt to close Hormuz and its development of nuclear weapons, but it doesn’t cross the line to actually closing the strait or detonating a nuclear device.The United States pressures Iran and moves forces around, but it doesn’t cross the red line of commencing military actions. Thus, each avoids triggering unacceptable actions by the other.

The problem for the United States is that the status quo ultimately works against it. If al Assad survives and if the situation in Iraq proceeds as it has been proceeding, then Iran is creating a reality that will define the region. The United States does not have a broad and effective coalition, and certainly not one that would rally in the event of war. It has only Israel, and Israel is as uneasy with direct military action as the United States is. It does not want to see a failed attack and it does not want to see more instability in the Arab world. For all its rhetoric, Israel has a weak hand to play. The only virtue of the American hand is that it is stronger — but only relatively speaking.

For the United States, preventing the expansion of an Iranian sphere of influence is a primary concern. Iraq is going to be a difficult arena to stop Iran’s expansion. Syria therefore is key at present. Al Assad appears weak, and his replacement by a Sunni government would limit — but not destroy — any Iranian sphere of influence. It would be a reversal for Iran, and the United States badly needs to apply one. But the problem is that the United States cannot be seen as the direct agent of regime change in Syria, and al Assad is not as weak as has been claimed. Even so, Syria is where the United States can work to block Iran without crossing Iran’s red lines.

The normal outcome of a situation like this one, in which neither Iran nor the United States can afford to cross the other’s red lines since the consequences would be too great for each, would be some sort of negotiation toward a longer-term accommodation. Ideology aside — and the United States negotiating with the “Axis of Evil” or Iran with the “Great Satan” would be tough sells to their respective domestic audiences — the problem with this is that it is difficult to see what each has to offer the other. What Iran wants — a dominant position in the region and a redefinition of how oil revenues are allocated and distributed — would make the United States dependent on Iran. What the United States wants — an Iran that does not build a sphere of influence but instead remains within its borders — would cost Iran a historic opportunity to assert its longstanding claims.

We find ourselves in a situation in which neither side wants to force the other into extreme steps and neither side is in a position to enter into broader accommodations. And that’s what makes the situation dangerous. When fundamental issues are at stake, each side is in a position to profoundly harm the other if pressed, and neither side is in a position to negotiate a broad settlement, a long game of chess ensues. And in that game of chess, the possibilities of miscalculation, of a bluff that the other side mistakes for an action, are very real.

Europe and China are redefining the way the world works. But kingdoms run on oil, as someone once said, and a lot of oil comes through Hormuz. Iran may or may not be able to close the strait, and that reshapes Europe and China. The New Year thus begins where we expected: at the Strait of Hormuz.

Pingback: DETURNAREA PROTESTELOR PUBLICE CATRE SOLUTIA “ANTI-SISTEM”. Cum se ascunde regimul Basescu in spatele LOZINCILOR ANTI-POLITICA - Razboi întru Cuvânt
Pingback: Rusia crede ca ATACAREA IRANULUI ar provoca o CATASTROFA - Razboi întru Cuvânt
Pingback: Banca Mondiala: turbulentele pot duce la O NOUA CRIZA MONDIALA - Razboi întru Cuvânt
Pingback: Previziuni eurasiatice pentru 2012: TURCIA VA INCEPE RAZBOIUL IN VARA, UNIUNEA EUROPEANA VA FI AL PATRULEA REICH, APARITIA BLOCULUI TARILOR ORTODOXE - Razboi întru Cuvânt

gaudentia

21-01-2012 13:53

ce este un think thank / tank?
ca pentru prosti, va rog frumos

admin

21-01-2012 14:35

@gaudentia:

Think tank este un termen ce caracterizează o asociație sau o organizație de persoane specializate sau chiar o singură persoană competentă care oferă, de regulă gratuit, informații necesare pentru a crea, amplifica, diminua, înlătura, organiza sau optimiza un anume compartiment funcțional al societății, așa cum ar fi optimizarea structurii militare, economice, politice, culturale la nivel local, regional, statal, continental sau chiar la nivel global.

http://ro.wikipedia.org/wiki/Think_tank

🙂

Pingback: SEBASTIAN LAZAROIU sau cinismul sfidator al “profetilor” antihristici: “MONSTRUL MARIN” si pregatirea Romaniei pentru… NOUA ORDINE MONDIALA - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
Pingback: Tratatul european, “OPTIUNEA SEVERA” a lui Traian Basescu: o “bataie de joc”. UE = SPATIUL VITAL pentru Germania + SFARSITUL DEMOCRATIEI SI AL STATULUI NATIONAL - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
Pingback: Mugur Isarescu: 2012, anul MARILOR TRANSFORMARI. Guvernatorul BNR: am lucrat bine cu Mihai Razvan Ungureanu/ Cerintele FMI ne afunda definitiv/ Grecia, spre un EXIT EURO? - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
Pingback: Care este, de fapt, rolul GERMANIEI in noua ordine mondiala? - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
Pingback: Merkel face presiuni pentru NOU TRATAT EUROPEAN. Inca un motiv pentru care ROMANIA NU TREBUIE SA MISTE-N FRONT… - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
Pingback: Nu NATIONALISMUL conduce la razboi, ci ambitia de a crea un IMPERIU EUROPEAN si dorinta de UNIFICARE - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
Pingback: Analiza importanta a lui George Friedman despre urmatoarea statie a crizei: COSMARUL SOMAJULUI MASIV, perspectiva DESTRAMARII UNIUNII EUROPENE si resurgenta MISCARILOR POLITICE ANTISISTEM - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
Pingback: GEORGE FRIEDMAN, ANALISTUL CIA trimis in Romania ca "SOL DE RAZBOI". Interviu foarte important al sefului STRATFOR despre posibilitatea unei INVAZII RUSESTI pe teritoriul Romaniei si rolul tarii noastre de AVANPOST AMERICAN intre GERMANIA si RUS
Pingback: George Friedman in Romania: EURO NU, GAZE DE SIST DA! Romania, “PRIZONIERUL INSTITUTIONALIZAT” al marilor imperii - Recomandari
Pingback: “CINE VA MURI PENTRU UNIUNEA EUROPEANA?” Si despre tradare, agenda eurocratilor si mitul tehnocratului iluminat - Recomandari