SUA – STAT POLITIENESC DE TIP LUMEA A TREIA
SUA devine rapid un stat poliţienesc de tip lumea a treia
- SafeHaven (Jeff Berwick): The US Is Fast Becoming a Third World Police State
În calitate de P.T. (adesea numit şi veşnic călător, turist permanent sau fost contribuabil), am călătorit în aproape 100 de ţări. În timpul acestor călătorii a existat întotdeauna un moment definitoriu la intrarea într-o ţară, care arăta că ţara respectivă este ceea ce se consideră în general a fi o „ţară din lumea a treia”. Este vorba despre momentul în care, la sosire, trebuie să plăteşti o taxă ca să intri în ţară. Motivul fiind, în general, faptul că guvernul ţării a distrus atât de mult economia şi/sau are o atât de vagă idee despre ceea ce aduce bunăstare, încât consideră că soluţia pentru a-şi face ţara prosperă este să perceapă o taxă la intrare, în loc să permită oamenilor să intre liber şi să facă afaceri, să comercializeze şi să introducă bani în economie. Asta, sau guvernul este atât de ahtiat după bani, încât recurge la acest lucru ca la o sursă importantă de venituri.
Cambogia, Indonezia, Bolivia şi numeroase alte ţări asemenea percep o astfel de taxă. Acum şi SUA.
Pentru SUA “taxele pentru solicitarea vizelor” sunt de multă vreme folosite ca un mod de a strânge bani, escrocând oameni din ţări precum Thailanda, iar acum SUA a anunţat că intenţionează să perceapă şi de la canadieni o taxă de 5.50 dolari la intrarea în ţară. Taxa este ridicolă şi contraproductivă din mai multe motive, dintre care, nu în ultimul rând, fixarea ei la cinci dolari şi cincizeci de cenţi, asigurându-se că plata tranzacţiei va dura de două ori mai mult ca de obicei pentru a face rost de mărunţiş. Canadienii, care se numără printre grupurile mari de oameni care desfăşoară activităţi economice în SUA, vor fi opriţi atât de taxa la intrarea în SUA, cât şi de cozile lungi şi suplimentare la care vor trebui să stea pentru a schimba banii pentru taxă.
Să nu mai vorbim de ilaritatea numelui de “taxă de control”. Acest lucru înseamnă că dacă nu vrem să fim controlaţi, atunci nu mai trebuie să plătim?
Puncte de control ivite peste tot în Statele Unite
În ultima vreme, punctele de control au ajuns şi în Flint, Michigan, iar echipele VIPR (Visible Intermodal Prevention and Response) din programul TSA [Administraţia Securităţii Transporturilor] s-au răspândit peste tot în Tennessee, oprind conducătorii auto şi “verificându-le actele”.
De asemenea, în cadrul recentei conferinţe Libertopia la care am participat în San Diego, am întâlnit trei tineri liberali care mi-au spus că pe drumul de la Phoenix la San Diego au întâlnit trei puncte de control diferite.
Greu de intrat – şi mai greu de ieşit
Tocmai m-am întors din SUA şi, ca de obicei, a trebuit să trec de o mulţime de funcţionari guvernamentali ca să pot ieşi. Din fericire, nu am încercat să ies printr-un aeroport de genul Boston Logan în care TSA a început să efectueze “chat-downs” unde bătăuşii/teroriştii de la TSA îşi fac drum prin aglomeraţia din aeroport ca să discute puţin cu dvs.! Dacă refuzaţi să staţi de vorbă cu ei, veţi fi reţinuţi pentru cercetări suplimentare!
Cu toate acestea, m-am supus controlului standard al TSA şi, după cum se întâmplă tot mai frecvent, pe pasarela spre avion mai mulţi funcţionari guvernamentali se ascund după colţ şi vă opresc să vă întrebe dacă aveţi la dvs. sume mai mari de 10.000 dolari. Le-am făcut o poză din mers. Pe când mergeam pe pistă, unul dintre indivizii care purtau arme mi-a spus “Du-te la al treilea om de mai jos, el va avea grijă de tine acolo.” Oh, asta fac ei, au grijă de noi? Nu aşa mi se pare.
Injecţii pentru tulburări cronice ale sistemului nervos, acum disponibile
Este din ce în ce mai bizar ce se întâmplă în SUA.
Ca şi cum nu era de ajuns toată hărţuirea guvernului, pe când ieşeam din aeroportul din San Diego am zărit un “post pentru vaccinarea împotriva H1N1”.
H1N1 (mai ţineţi minte farsa cu gripa porcină?) s-a dovedit a fi aproape inofensiv şi totuşi acum, în Statele Unite ale Americii, încă mai există locuri în care vă puteţi vaccina împotriva H1N1. Apropo, s-a dovedit că aceste vaccinuri provoacă tulburări cronice ale sistemului nervos. În mod tragic, chiar familia mea a avut de suferit anul trecut, când mama mea, fără ştirea mea, s-a lăsat convinsă să se vaccineze împotriva gripei porcine. După câteva zile nu a mai putut merge. Nici acum nu poate.
Statul poliţienesc merge înainte
Fotografiile provenite din SUA continuă să semene cu ceea ce am vedea în ţări precum Coreea de Nord sau din vechiul bloc sovietic.
Această fotografie, de la o mică adunare de protestatari Occupy Wall Street din Phoenix, arată nu numai că poliţia depăşea numărul protestatarilor, dar şi nivelul de intimidare şi forţă folosite împotriva a câţiva oameni care stăteau într-un parc. Crima lor? Că erau acolo după “asediu”. M-am uitat în Constituţia Statelor Unite ale Americii, căutând trimiteri la starea de asediu, dar nu am găsit nimic.
Zilele mele de vizită în SUA sunt numărate
Am spus deja că nu îmi voi aduce familia în Statele Unite până ce nu voi vedea schimbări majore, iar TSA nu va pune capăt băilor de radiaţii şi pipăielilor. Cu toate acestea, sunt foarte aproape de punctul în care nu voi mai merge deloc.
Pentru oricine îşi ţine ochii deschişi şi este atent, semnele a ceea ce se va întâmpla în Statele Unite sunt evidente. Este nevoie doar de un alt eveniment 9/11 sau ca guvernul SUA să nu îşi mai poată plăti datoriile sau ca dolarul să urce în hiperinflaţie, iar SUA va fi închisă ca o închisoare.
În multe feluri, este deja.
Pentru cei care locuiesc în Statele Unite, este imperios necesar să ia măsuri de protecţie.(…)
Legaturi:
- Țesături orwelliene in ”țara libertății”. CUM IA CHIP IN SUA SUPRAVEGHEREA OMNIPREZENTĂ
- ADEVARUL DESPRE 11 SEPTEMBRIE 2001
- 10 ani de la “atentatele” 9/11 (11 septembrie): MINCIUNI, FAPTE, URMARI, REEDUCARE. Ce manipulari se folosesc pentru a legitima declansarea unui razboi?
SI:
Ceea ce se întâmplă în SUA nu e de azi de ieri, ci de ani buni.
http://www.money.ro/sua–primul-test-national-de-alerta-generala-la-9-noiembrie_1147351.html
Pregatesc populatia pentru ce au programat!